Prof. Dr. Petre Iosub – O carte despre „medicină şi societate” sau Medicul şi locul său în societatea contemporană

Lansarea unei cărţi reprezintă întotdeauna un eveniment cultural care oferă prilejul unei profunde meditaţii pe subiectul propus, mai ales atunci când tema este atât de aproape existenţei noastre concrete, la care, nu rareori ne raportăm pe măsura anilor ce trec, şi nu numai. Culegerea de eseuri ce alcătuiesc cartea Medicină şi Societate apărută la editura PIM, Iaşi, 2014, este inteligent centrată pe trei teme principale; 1. Medicina între bioetică şi etica creştină, 2. Interferenţe medico-sociale şi 3. Medicină-mediu şi societate.

Cartea încearcă să abordeze relaţia sistem medical şi societate în integralitatea ei, prin prisma istoriei, a evoluţiei ca ştiinţă şi posibilităţi tehnice, a reciprocităţii sub raport etic şi moral, locul ei în viaţa socială, rolul medicului şi desigur perspectiva prin prisma transformărilor din societatea modernă (partea I-a). Cartea în ansamblul ei apare ca o lucrare extrem de bogată în informaţii şi opinii pe care le consider personalizate şi cu ecou în mintea cititorului.

Doctorul Lupu dovedeşte şi cu acest prilej că genetica biologică (ereditatea sau moştenirea nativă) trebuie să o dublăm în familie şi şcoală cu o „ereditate culturală”. Acest lucru este demonstrat în chip remarcabil de tandem-ul care îşi asumă responsabilitatea, autoritatea şi originalitatea acestei lucrări Valeriu şi Vasile Lupu. Această lucrare, până la urmă de „eseistică medicală”, este de fapt o abordare plurivalentă a fiinţei umane, un mozaic caracterologic al omului şi al interacţiunii sale cu socialul sub toate aspectele sale, dar şi cu mediul extrasocial şi extralogic al existenţei noastre (partea a II-a şi a III-a).

Autorii îndeamnă medicul, dar şi pe pacient, să se privească reciproc şi să intercondiţioneze de la persoană la persoană şi nu de la creator la creatură. Adică în complexitatea relaţională din punct de vedere psihologic, estetic, moral, cultural, aşa putând să se realizeze o cunoaştere mai bună a cauzelor care l-au adus în starea de pacient. Cred că trebuie să considerăm medicina ca cel mai umanizat spaţiu al existenţei noastre unde războiul are un singur adversar – boala şi se duce pentru sănătatea vieţii şi nu pentru alte scopuri (pg 48-58).

Raportarea acestor aspecte la realităţile concrete ale actului medical, ridică câteva probleme de esenţă şi de percepţie, până la urmă a profesiei de medic (pg 41). Prima ar fi că medicul şi sistemul medical nu gestionează viaţa, cum greşit se percepe la nivelul opiniei publice şi mai ales a liderilor de opinie în domeniu. Ceea ce medicul şi sistemul medical este chemat să gestioneze este sănătatea vieţii, pe care însă o poate gestiona cu mai mult sau mai puţin succes în funcţie de o multitudine de variabile cum ar fi; fondul biologic al pacientului, zestrea lui ereditară, modul de viaţă, atitudinea faţă de propria lui existenţă, prezenţa unor boli cronice sau tare congenitale, capacitatea de răspuns al organismului, alte cauze cunoscute sau necunoscute, etc, etc, variabile pe care opinia publică şi mai ales familia refuză să le ia în calcul.

Trebuie înţeles faptul că gestionarea vieţii nu aparţine asistenţei medicale, pur şi simplu pentru faptul că are alte resorturi, care de regulă scapă logicii şi raţiunii umane. O viaţă se încheie atunci când trebuie să se încheie, indiferent cum; prin accident, prin boală, sau fără o cauză aparentă ce poate fi asimilată fatalităţii, ca să nu mai vorbim de uzura biologică care este de regulă respinsă de cel în cauză sau de aparţinători.

Sunt cunoscute în biologie suficiente situaţii în care efectiv organismul refuză să răspundă intervenţiilor noastre, oricât de sofisticate şi evoluate ar fi din punct de vedere tehnic, sau răspund de o manieră paradoxală (efect invers) cum ar fi: apoptoza celulară, celula refuzivă sau în blocaj metabolic etc. Dacă acceptăm că viaţa este un dat natural sau divin, trebuie să admitem şi faptul că cel care dă viaţă poate să o şi întrerupă oricând, aspect ce raţiunea umană refuză să accepte. Înţelepciunea populară a găsit un răspuns mult mai simplu şi mai aproape de adevăr decât toată ştiinţa noastră (aşa a fost dat să fie, s-a terminat ghemul zilelor, ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus, etc).

Medicul trebuie mereu privit în statura sa de reper valoric fundamental al sănătăţii noastre, şi nu ca pe un oarecare meşteşugar, aşa cum de regulă îl priveşte societatea actuală care, prin alocare de fonduri insuficiente cu afundarea sistemului în inepţii funcţionăreşti birocratice şi prin trimiterea de „cercetaşi” distruge de fapt şi lasă răni adânci în viaţa unui spital, al medicilor şi al pacienţilor.

Într-un spital nu suntem nici la măcelărie şi nici la piaţă ca să intre cineva cu ciubotele în activitatea medicală. Este necesar respectul statului şi al cetăţeanului faţă de acest reper vital pentru orice tip de societate. Acest lucru îl demonstrează şi lucrarea de faţă, iar efortul autorilor este unul meritoriu, de aceea sper ca în viitor să mai vedem assmenea apariţii.

Închei prin a spune că această carte poate fi uşor asimilată ca un adevărat ghid moral şi etic pentru medic şi ajutoarele sale din sistem, iar pentru cei din afara sistemului un instrument util în cunoaşterea a ceea ce înseamnă; medic şi sănătate, viaţă şi boală, medicină şi societate.

Anunțuri

Gheorghe Constantin Nistoroiu – Pledoarie pentru neamul meu!

,,Dacă va veni peste noi o altă pedeapsă, şi care va veni numaidecât, va veni pentru nerecunoştiinţa noastră a românilor ortodocşi care călcăm pe jertfele martirilor. Oriunde ne-am îndrepta e picătura de sânge pe metru pătrat.”

Arhimandrit IUSTIN PARVU

„Când cărţile sunt arse, poporul va sfârşi şi el prin a arde.”

(Heinrich Heine)

„Când dreptul legal la libera exprimare este ameninţat, cărţile vor sfârşi prin a fi arse” (Moshe Zimmerman)

Gândirea întru Adevăr, fiind de sorginte divină nu poate fi interzisă, nu poate fi arestată sau expulzată.

Cel mult ea poate fi tot prin Adevăr combătută.

Pentru dimensiunea spirituală a continuităţii ortodoxe veşnice a Neamului creştin, Bunul Dumnezeu hărăzeşte fiecărei Generaţii: dascălii, preoţii, monahii, monahiile, poeţii, scriitorii, artiştii, geniile, profeţii, conducătorii, eroii, martirii, mărturisitorii, sfinţii, cuvioşii, într-un cuvânt toţi Slujitorii Elitei Aristocrate a Spiritului, a Jertfei mistice întru Atotcreatorul şi Neamul protodac străbun.

Elita Aceea Aleasă aparţine lui Dumnezeu şi deopotrivă Neamului, atât generaţiilor trecute, a celor prezente cât şi a celor viitoare. Toţi sunt într-o comuniune divină, harică, hristică a contemporaneităţii permanente a tuturor, ca slujire, sacrificiu, misiune şi vocaţie, biruinţă întru mântuire.

Prin urmare, denigrarea, profanarea, calomnia, oprobriul, infamia, negarea, contestarea meritului sacru-vocaţional, didactico-pedagogic-duhovnicesc, interzicerea trăirii ortodoxe-naţionale şi a creaţiei creştin-spirituale, a atitudinii şi exprimării dumnezeeşti, uciderea postumă a morţilor şi a urmaşilor lor de sânge ori spirituali, implică în mod expres consecinţa şi sacrilegiul adus lui Dumnezeu, Sfinţilor Lui, Fecioarei Maria-Ocrotitoarea Daciei Mari, Neamului însuşi, lumii întregi, poporului care mai trăieşte, pregătind şi promulgând totodată şi legea mutilării mistice a generaţiilor viitoare.  

O parte din Mărturisitorii credinţei strămoşeşti, ai suferinţei mistice şi ai jertfei sfinte au îmbrăţişat vocaţia şi misiunea scrisului, zugrăvind cuvintele în alese scripturi, iar cei ce închină slovele numai lui Dumnezeu şi Neamului le întrupează în sublimele Poeme ale iubirii şi dragostei naţional-universale.

Toate cuvintele sunt croite perfect după chipul şi asemănarea Autorului şi a Celui, a Celor cărora le sunt închinate spre cinstire.

În puterea limbii, spune Ecclesiastul este viaţa şi moartea şi cei ce o iubesc mănâncă din rodul ei. (Pilde 18, 21).

Limba sfântă a unei Naţiuni defineşte şi rosteşte crezul fiinţei Neamului, iar sensul ei jertfelnic celebrează Taina teologico-liturgică a Ortodoxiei. În esenţa ei limba îşi îndeplineşte funcţia cultică, în care-L slăveşte mai întâi pe Dumnezeu-Cuvântul, Cerul sfinţilor, iar apoi Seminţia sa şi omul creştin în general.

În graiul vechi al Psaltirei, Psalmul 116 zicea: Lăudaţi pre Domnul toate limbile,…

În Sânul limbii daco-române s-a răspândit primordial mireasma Revelaţiei dumnezeieşti a Logosului grăitor de frumos şi adevăr.

Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere; dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase. (Pilde… 16, 24)

Limba daco-română este mărturia dreptei credinţe, este expresia frumuseţii sufletului ortodox şi Altarul consfiinţit de martiriologia milenară a acestei Naţiuii arhibinecuvântate.

Scrisul ales, bine chibzuit este aura mărturisitorului credinţei, a suferinţei şi a demnităţii, care poartă în fiinţa sa admiraţia, cântarea, slava, slova, poezia, dorul şi dragostea pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi mândria sfântă a Neamului său protodac nemuritor.

Că din cuvânt se cunoaşte înţelepciunea şi din graiurile limbii învăţătura. Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură. Graiul dulce înmulţeşte pe prieteni şi limba cea binegrăitoare îndatorează, deseori, la răspunsuri binevoitoare. (Înţelepciunea lui Isus Sirah 4, 26-27; 6,5)

Cuvintele de foc, sunt de fapt Oamenii jertfei, sunt versurile învăpăiate sunt jurămintele ce depun mărturie peste Hrisovul de jar al suferinţei, al dăruirii, al devenirii, al înnoirii acelui Neam.

Ele nu sunt „cuvinte potrivite” politic, cuvinte de clacă, ci sunt Oameni ce potrivesc vieţile după măsura jertfei lor, rămânând permanent în sânul de lumină al Lăcaşului dumnezeiesc.

Cuvintele-Oameni nu sunt spuse aşa ca să te afli în vorbă, nu se târăsc pe pământ ca vieţuitoarele, ci ele grăiesc Duhului Sfânt, trăitor, înălţându-se ca pe o sfântă cuminecătură, la Cina Cerului.

Cuvintele-Oameni nu sunt literatură, nu sunt gânduri risipite în diferite genuri epice, lirice, dramatice, satirice ori tragicomice.

Cuvintele-Oameni ţesute-n tăcere nu tac, ard şi brodate în smerenie nu ascultă se înalţă, se ridică în slavă, mărturisesc şi se înfăptuiesc în dumnezeiescul Cuvânt pe Care-L binecuvântă.

Cuvintele-Oameni sunt Vlăstarele cereşti ale Logosului-Hristos: sunt Imnele sacre, sunt Craii credinţei, sunt Lacrimile prigoniţilor, sunt Dorurile noastre, sunt Monahii nădejdei, sunt Monahiile suferinţei, sunt bucuriile Eroilor, sunt Acatistele Martirilor, sunt Poemele Mărturisitorilor, sunt Rugile Fecioarei, sunt Mirii Iubirii, sunt Cer şi Pământ, sunt Mame şi Sfinţi.

Razele dumnezeieşti ale Mântuitorului se urzesc în râul rubiniu al martirilor, podind cu suspinele lor Catedralele albastre ale Neamului. Toate sentimentele martirilor suie statornic în căţuie de mir şi de jertfă. În sufletele noastre umbrite plouă sufletele lor de lumină. În ţărmurile Patriei noastre se revarsă mereu Curcubeul pătimirii lor. Goliţi de mireasma de pâine a pământului străbun, mărturisirea lor ne înveleşte-ntr-o maramă de cer. Pe cioatele rămase ale Codrului frânt au înflorit a vişin inimile Mucenicilor. Tot asfinţitul şi-a topit culorile seci în cugetele frângerilor noastre, dar ei Brazii falnici, zeloşi, cutezători, luptători, temerari, biruitori ne cuminecă cu răsăritul strălucirii lor. Ne răsturnăm în patimile egoismului zilnic, dar Mirii de Sus ne surprind în extaz cu bucuria sfântă a învierii lor.

POLITICIENI „ALEŞI”, VOIŢI SĂ VĂ DAŢI SEAMA DE INFLUENŢA MIŞCĂRII NAŢIONALISMULUI CREŞTIN ROMÂN ÎN SÂNUL CULTURII ORTODOXE NAŢIONALE şi UNIVERSALE?!?

Închipuiţi-vă o clipă că MIŞCAREA, care este sinonimă Bisericii Luptătoare n-ar fi existat de loc sau că aţi fi sugrumat-o din faşă.

RĂSTIGNIŢI în gând BINELE, FRUMOSUL, DREPTATEA, ADEVĂRUL şi LIBERTATEA care trăiesc permanent în EA.

ÎNCEPEŢI cu Apoteoza EROILOR. Intraţi în fiecare tranşeu, în fiecare ambuscadă, în fiecare linie întâi, în fiecare cetate cucerită, în fiecare lagăr al deportării şi smulgeţi de pe chipul bravilor fiecare tăcere a morţii, din inimile răniţilor fiecare durere, din sufletul învingătorilor fiecare bucurie, din cohortele prizonierilor fiecare suferinţă.

CONTINUAŢI cu Aura MARTIRILOR. Păşiţi în toate închisorile şi temniţele ateo-comuniste. Ştergeţi lacrimile tuturor torturaţilor, călcaţi în picioare umbrele Stafiilor ce mişcă, încleştaţi-le frica, încătuşaţi-le crezul, curmaţi-le nădejdea, încremeniţi-le ruga, striviţi-le iertarea pentru vrăjmaşi, prefaceţi în scrum toate dorurile, visele, zidiţi-le de vii toate versurile, toate poeziile, toate icoanele sfinte, ale mamelor, ale copiilor, ale soţiilor, ale iubitelor, ale camarazilor, ale cerului, profanaţi-le mormintele, crucile, gropile comune, răscoliţi toată Glia purtătoare de moaşte sfinte şi împrăştiaţi-le peste tot, ardeţi-le.

DECLANŞAŢI Inchiziţia împotriva GÂNDIRII creştin-ortodoxe în Poezie, Cult, Filosofie, Artă, Literatură, Ştiinţă, Sport.

URMĂRIŢI şi ŞTERGEŢI NUMELE lui HRISTOS, al FECIOAREI MARIA, al PATRIEI, al SFINŢILOR, al EROILOR, al MARTIRILOR, al GENIILOR, al marilor VOIEVOZI, al marilor VLĂDICI, al FECIOARELOR, al PREOŢILOR, al MONAHILOR, al MONAHIILOR, al DASCĂLILOR, al marilor CUVIOŞI, al tuturor mărturisitorilor din toată Creaţia Creştină.

APROPIAŢI-VĂ de SCHITURI, de MĂNĂSTIRI, de TROIŢE, de SPITALE, de ŞCOLI, de Instituţii, de Monumente, de tot ceea ce poartă pecetea creştină şi DĂRÂMAŢI-LE.

EXCOMUNICAŢI toţi ierarhii, preoţii, monahii, monahiile, arhimandriţii, care au îndrăznit să intre în Cler după iadul închisorilor ateo-comuniste.

CATERISIŢI toţi Mucenicii, Cuvioşii, Martirii şi Sfinţii care au trecut din Temniţe în Sinaxar.

ARDEŢI pedagogia marilor DASCĂLI creştini şi stârpiţi ODRASLELE lor spirituale.

ANCHETAŢI fiecare rază de soare care a mângâiat căpşoarele copiilor lor pe care i-aţi persecutat în toate şcolile sau i-aţi arestat.

SUGRUMAŢI fiecare viers, voce, tril, cânt, strigăt şi bucurie în toţi cei ce simt mândria regală a FOLCLORULUI românesc.

ZIDIŢI orice emoţie, fior, strângere de mână, îmbrăţişare, haz.

SMULGEŢI bravura fiecărui soldat, epoleţii fiecărui ofiţer, demnitatea marilor generali, fireturile, tresele de aur, decoraţiile şi ardeţi toate meritele şi ordinele lor ostăşeşti.

ADUNAŢI cenuşa celor arşi de vii, mai ardeţi-o încă odată şi împrăştiaţi-o din nou, ştiţi voi pe unde..

TOPIŢI toate cărţile, revistele, albumele, fotografiile, poemele, operele de artă, simbolurile care au monograma verde-creştină.

RUPEŢI toate Diplomele, invenţiile, cercetările şi descoperirile.

ARDEŢI Codrii Verzi care i-au adăpostit şi i-au apărat.

PRĂVĂLIŢI stânci peste cărările prin care şi-au purtat paşii.

STRIVIŢI Florile care le-au oferit mireasma şi balsamul lor.

SCUFUNDAŢI toate terenurile care i-au hrănit cu roadele lor.

OTRĂVIŢI izvoarele care le-au potolit arşiţa setei sufletului.

ACOPERIŢI cerul albastru şi senin pe care l-au privit adeseori.

ASTUPAŢI peşterile prin care s-au pustiit şi s-au sihăstrit.

HUIDUIŢI păsările care i-au încântat cu revărsarea lor serafică.

ALUNGAŢI zorii care le-au surâs de atâtea ori speranţelor.

IZGONIŢI aerul care l-au respirat şi încremeniţi-l în Siberii.

ANULAŢI asociaţiile, cenaclurile, ligile, fundaţiile, contractele de muncă, pensiile, bolile, supravieţuirea, înfierile, logodnele, cununiile, aspiraţiile, mântuirea, totul…

ÎNFIERAŢI cu mistificarea voastră toată creaţia şi adevărul lor, nimburile şi aurele eroilor şi sfinţilor, toate expresiile: „Doamne ajută”, Hristos a Înviat!…Hristos s-a Înălţat!…”Cu noi este Dumnezeu!”, „Bucură-te Fecioară”…”Noi suntem Români!”…

STIGMATIZAŢI lacrima de bucurie, zâmbetul, simţirea, surâsul, căldura, plânsul, gingăşia, dorul, iubirea de pe chipul lor.

LEGITIMAŢI atrocităţile comise asupra creştinilor ortodocşi, respectiv asupra poporului român, prin argumente puerile şi justificări privind siguranţa naţională…

FOLOSIŢI-VĂ de spiritul de justiţie favorabil şi de arhitoleranţa Românilor pentru a vă răspândi peste tot răul, minciuna, manipularea, mistificarea.

PLASAŢI-VĂ pe un teren ideologic al violenţei, al demagogiei, al calomniei pentru a instaura un regim de teroare, doctrinar, politic şi intelectual.

NĂRUIŢI printr-o lege, Ordonanţă de Urgenţă, naşterea, copilăria, adolescenţa, maturitatea, senectutea, supravieţuirea, continuitatea prin urmaşi şi decretaţi că totul este mit şi legendă.

RETEZAŢI mâinile tuturor care se închină şi care binecuvântă.

TĂIAŢI toate înrudirile, legăturile lor spiritual-creştine cu toate marile personalităţi culturale străine şi cu ţările lor.

ÎNCRIMINAŢI Decizia Tribunalului Internaţional de la Nurnberg, fiindcă nu i-a încriminat politic ca extremişti.

ÎNCRIMINAŢI-L pe DUMNEZEU fiindcă i-a născut, i-a crescut, i-a oblăduit, i-a certat, i-a iertat şi i-a iubit.

ÎNCRIMINAŢI-L pe HRISTOS că toţi s-au răstignit pentru EL.

ÎNCRIMINAŢI Neamul Român că toţi s-au jertfit pentru el.

ACUZAŢI voi şi CONDAMNAŢI, înainte ca să fiţi Acuzaţi şi Condamnaţi.

PRIVIŢI fără teamă în urma voastră şi smulgeţi din pieptul milioanelor de creştini ortodocşi vii sau adormiţi Crucea Răstignirii şi a Învierii Mântuitorului şi a lor.

APOI, dacă puteţi, renaşteţi totul dumnezeiesc în Bine, Frumos, Credinţă, Dreptate, Adevăr, Iubire şi Libertate.

După ce i-aţi răstignit pe Eminescu, Paulescu, Haşdeu, în Corola de lumină dumnezeiască pe care vreţi s-o spulberaţi, s-o îngropaţi sub zgura urii voastre, sub mistificarea continuă a celor peste 7 decenii, se află Mireasma celor mai Aleşi Fii ai Neamului Dacoromân, care au îmbrăcat sau nu Cămaşa Verde, dar au urcat Drumul Golgotei Ortodoxe Româneşti, al Jertfei, al prigoanelor, al persecuţiilor, al exilului, pentru Credinţă, Cruce şi Hristos.

Fiecare aşezat în rândul Cetei sale binecuvântate este un rod împlinit şi însutit al sacrificiului său sau al lor, mistic, mărturisitor şi mântuitor pentru Dumnezeu, pentru Neam, pentruŢară şi pentru sine.

Să privim câteva Raze din Aura fiecărei Cete de Mărturisitori:

Ceata Martirilor-înmănunchează sute de mii de cununi:

 

-prof. maior, erou al primului război mondial, Ion Zelea Codreanu,deţ. pol.;  Dr. în Drept Internaţional, Corneliu Zelea Codreanu, deţ. pol., martir, ucis în 1938; inginer agronom Ion Zelea Codreanu, ucis în 21/ 22 Sept. 1939,pe treptele bisericii din Huşi; locotenent al armatei române, brav ofiţer, Horia Zelea Codreanu, ucis în faţa casei sale din Bucureşti, în 1941, de S.S.I.; Decebal Zelea Codreanu şi Cătălin Zelea Codreanu au primit câte 16 ani de temniţă între 1948-1964; Dr. în med., Dr. în Drept, Ioan Banea, deţ.pol., ucis în 1939, în penitenciarul Râmnicu Sărat; Dr. în Drept, Dr.în Teologie, scriitor, publicist, Ion Moţa, martir, ucis la Majadahonda în Spania; Dr. în Drept Internaţional, scriitor, publicist, Vasile Marin, martir, ucis la Majadahonda în Spania; Dr. în Filosofie, eseist creştin, filosof, Vasile Băncilă, deţ.pol.; lic. în Litere şi Drept, Dr. în Filologie, poet, scriitor gândirist, gazetar, dramaturg, prozator, eseist, mb. al Societăţii Scriitorilor Români, Pan M. Vizirescu; Dr. spec. în radiologie, mb. al Misiunii Medicale franceze în Yemen, deţ. pol. Vasile Andrei; deputat de Ialomiţa, pictor-gravor, Alexandru Basarab, prizonier pe frontul de est, ucis la 8 Iulie 1941; Comandor de aviaţie Eugen Băilă; Dr. chirurg Emil Bulbuc, ucis în 1947; stud. în medicină, licenţiat în filologie, dr. în teologie Preot prof. Gheorghe Calciu-Dumitreasa,deţ.pol.; pictor Andronic Cantacuzino, ucis pe frontul de est în 1941; Dr. în Drept Internaţional cu studii la Paris şi Haga, prinţul Alexandru Cantacuzino, ucis în 1939 la închis. R. Sărat; g-ral de armată, erou al primului război mondial, deputat în diverse legislaturi, prinţul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul; lic. în Filologie Ion Caranica, deţ.pol. ucis în 1938 la Tîncăbeşti; poet, publicist, prof. univ. Dr. Nicolae Caranica-Universitatea din Besancon; poet, publicist Valeriu Cârdu, deţ. pol. ucis la închis. Vaslui în ’39; Av. Dr. în Drept Internaţional Nistor Chioreanu deţ.pol.; Sterie Ciumetti, ucis în 1933 şi aruncat în lacul Colentina-Bucureşti; Dr. savant de reputaţie internaţională-autorul monografiei Pelagra, Ion Claudian; lic. în Drept, prefect de Tutova, preşedinte al Consiliului Naţional Român din Diaspora, Horaţiu Comăniciu; lic. în Drept, Dr. în Economie la Paris, deţ. pol. (1948-1964) Alexandru Constant; regizor de teatru, poet, cronicar cu studii la Roma şi Viena, soţul celebrei artiste Marietta Sadova, Haig Acterian, deţ. pol. ucis pe frontul de est în Kuban, 1943; Dr. în Drept, procuror, Victor Biriş, deţ. pol. ucis în 1964; Av. Nicolae Arnăutu; erou pe frontul de est, deţ. pol. lic. în Filologie Nicolae Călinescu; Av. Dr., prefect de Fălciu Victor Corbuţ, deţ. pol. (1948-1964); Av. Horia Cosmovici; prof. av. prefect de Hunedoara, deţ. pol. Iosif Costea; Av. Preşedintele Centrului Studenţesc Bucureşti, Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România, deţ. pol. Traian Cotigă, ucis lângă Râşnov în 1939; poet, publicist, consilier de presă la Milano, Varşovia, Madrid, Lisabona, Aron Cotruş; Dr. în medicină, Preşedinte al Societăţii Studenţilor Medicinişti din Bucureşti, Paul Craja, ucis la închis. R. Sărat în 1939; prof. univ. dr. în Istorie cu specializări la Berlin şi Roma, deţ. pol. Vasile Cristescu, ucis în locuinţa sa din Bucureşti; Av. Dr. în Drept la Paris, prefect de Mehedinţi, deţ. pol. Axente Crişu; ing. şeful Centrului Studenţesc Timişoara, Mircea Dimitriu; lic. al Acad. Comerciale Cluj, deţ. pol. Bănică Dobre, ucis la închis. R. Sărat; prof. de Ed. Fizică la Colegiul Naţional Sf. Sava, prefect de Tecuci, Ion Dobre, ucis în 1942; lic. al Fac. de Chimie Victor Dragomirescu, ars de viu în crematoriu în 1939; prof. poet. Traian Drăgoi; Dr. în Filosofie şi Litere, mb. al Şcolii române de la Roma, cercet. şi şef de secţie la Inst. de Arheologie al Academiei Române, Vladimir Dumitrescu; ataşat comercial în Spania, diplom. la Roma, consul general la Viena Mihai Fotin Enescu; Dr. în Teologie, Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, deţ. pol. Gheorghe Furdui, ucis la închis. R. Sărat în 1939; Av. publ. istoric, scriitor, ambasador al României la Atena, Constantin Gane, deţ. pol. ucis la închis. Aiud; prof. univ. Dr. în Filosofie la Univ. Buenos Aires-Argentina, Ovidiu Găină, deţ. pol; prof. univ. Dr. Ion Găvănescu-Nestor la pedagogiei româneşti; Dr. în Litere şi Filosofie cu specializări la Marburg şi Roma, filolog de reputaţie internaţională Dumitru Găzdaru; Av. scriitor, publicist Victor Puiu Gârcineanu, deţ. pol. ucis în Noaptea românească a Sfântului Bartolomeu, 1939;  Preşedintele Asociaţiei Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922, Ilie Gârneaţă; Av. Corneliu Georgescu, ucis la Mittersill-Austria la 6 Mai 1945; Av. ministru al României în Spania, Radu Ghenea, ucis în 1961; Dr. în Drept Internaţional, min. de interne, deţ. pol. Prinţul Alexandru Ghica; poet, publicist, fondator şi director al institutului de Cercetări şi Revizuirea Istoriei Simion Ghinea; luptător activ, erou-martir al rezistenţei anticomuniste Ion Golea, ucis în 1953; cel mai proeminent editor de literatură-67 de titluri, cu 36 de titluri publicate în franceză, germană, engleză şi română, Traian Golea; poet, prof. univ.Dr. în Litere, de 4 ori laureat al Societăţii Scriitorilor Români şi al Academiei Române pentru erudita şi geniala sa creaţie mistico-literară, secret. de Stat, în min. Culturii, Radu Gyr, fondatorul Teatrului evreiesc de Stat, deţ. pol. 23 de ani; Av. Ion Herghelegiu, ucis în 1939; Nicu Iancu, descendent din străbunul tribun Avram Iancu; Dr. în med. ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Vasile Iaşinschi; prefect de Timiş-Torontal, Ghenadie Ilie; ing. Dr. în Fizico-Chimie, prof. univ. deţ. pol. Eugen Ionică, ucis în 1939; Av. Mile Lefter; poet, pictor, publ. Simion Lefter; poet, prozator, Dr. în Litere Dumitru Leontieş; Av. public. Vasile Mailat; dublu lic. în matematică şi fizico-chimie, studii superioare de chimie-fizică şi radioactivitate la Facultatea de Ştiinţe-Paris, studii la Sorbona şi College de France, prof. univ.Dr. în Fizică nucleară, cercet. de reputeţie mondială, deţ. pol. Prinţul Gheorghe Manu, ucis la penitenciarul Aiud în 1962; erou al rezistenţei anticomuniste, Zaharia Marineasa, deţ. pol. între 1941-1964; Av. Dr. în Drept, poet, prefect de Făgăraş, deţ. pol. între 1941-1964, Virgil Mateiaş; elev eminent, conştiinţă religioasă, spirit mistic, memorialist, Virgil Maxim, despre care marele Duhovnic Arhimandritul Arsenie Papacioc a spus: „Virgil Maxim intuia perfect starea de lucru, pe care o analiza şi o prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei.” (Fabian Seiche, op. cit.); compozitor, dir. gen. al Radiodifuziunii Române, Ion Mânzatu, deţ. pol.; prof. univ. Dr. Virgil Mihăilescu, exilat în lagărele germane Berkenbruk şi Dachau, fondator al Bibliotecii Române din Freiburg; Dr. în med. Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, scriitor, public. memorialist, Şerban Milcoveanu; Av. prefect al Poliţiei Capitalei, Radu Mironovici; Av. deţ. pol. Vică Negulescu, ucis la Jilava în 1958; prof. public. deţ. pol. Mircea Nicolau; Dr. în med. deţ. pol. Vasile Noveanu; asist. univ. în Filosofie, Cpnstantin Oprişan, ucis la închis. Aiud; pr. memorialist, deţ. pol. Ştefan Palaghiţă; Dr. în Istorie cu specializări la Bucureşti şi Cracovia, rector al Univ. Bucureşti, mb. al Şcolii Române din Franţa, fondator alături de Gh. Brătianu al Revistei Istorice Române, mb. coresp. al Academiei Române Petre P. Panaitescu, deţ. pol.; lic. al Academiei Comerciale, min. secretar de stat la Min. Finenţelor, un prolific scriitor şi istoric, Constantin Papanace, deţ. pol.; Preşedinte al Centrului Studenţesc Bucureşti, Ion Antoniu Pâsu, ucis în 1939 în lagărul de la Vaslui; prof. de română, franceză şi istorie Nicolae Petraşcu, asasinat în 1968; comisar regal, general, deţ. pol. Constantin Petrovicescu, ucis la închis. Aiud în 1949;  jurist, public. istoric, deţ. pol. Mihail Polihroniade, ucis în ănchis. R. Sărat în 1939; Av. scriitor, publicist Traian Popescu; poet, public. prof. univ. Dr. Vasile Posteucă în Germania, Canada, SUA; poet, public. prof. univ. Dr. în Litere la Paris, ataşat de presă la Londra, Dragoş Protopopescu, ucis în spital în Bucureşti în 1948; Av. public. deţ. pol. Traian Puiu; prof. univ. Dr. în Istorie la Univ. din Salzburg, doctor honoris causa al Univ. din Madrid, mb. al Acad. de Istorie a Spaniei; poet, public. deţ. pol. Virgil Rădulescu, ucis în lagărul de la Miercurea Ciuc în 1939; ing. agron. prof. univ. Dr. la Univ. din Salamanca, unul din iniţiatorii Fundaţiei Culturale Române din Madrid, Aurel Răuţă; ing. prof. Dr. , doctor honoris causa al Univ. din Aachen, expert în construcţii înalte, mb. al unor foruri internaţionale, Duiliu Sfinţescu; lic. în Drept, Litere şi Filosofie, prof. de română, min. sub Carol al II-lea şi sub Ion Antonescu, Comandant al M. L. prolific scriitor, analist, memorialist  şi publicist Horia Sima, decorat în 8 Ianuarie 1941, de către regele Mihai cu Ordinul <<Steaua României>> ; prof. univ. Dr. Ilie Smultea; poet, public., eseist Horia Stamatu; prof. erou al rezistenţei anticomuniste Constantin Stoicănescu, ucis în martie 1945 în URSS; Dr. în Drept Internaţional, diplomat de carieră, min. de externe, reputat publicist şi memorialist Prinţul Mihail Sturdza, despre care filosoful evreu Joseph de Maistre spunea: „La famille Sturdza est a elle seule toute une Academie”; dipl. luptător, comandor, Preşedintele Comunităţii Româneşti din Spania, Prinţul Ilie Vlad Sturdza; av. dr. în Drept la Bonn, public. istoric specialist pe problemele Basarabiei, Alexandru Şuga; prof. univ. Dr. la Fac. de Medicină a Univ. din Iaşi, Corneliu Şumuleanu; g-ral Ion Tarnovschi; prof. erou, ucis pe frontul din Ungaria în 1944; stud. erou al luptelor de pe Oder, capturat, judecat şi ucis în 1953; av. Cristian Tell; Dr. În Drept, erou în Spania, deţ. pol. Nicolae Totu, ucis la închis. R. Sărat; prof. dr. public. istoric specialist pe problemele Basarabiei, Petre Vălimăreanu; dr. în med. prefect de Iaşi, Alexandru Ventonic, ucis în 1941; prof. scriitor, memorialist, deţ. pol. Filon Verga; av. prefect de Neamţ, deţ. pol. Ştefan Verşescu; ing. public. min. al României la Roma, Ion Victor Vojen; av. prefectul Poliţiei Capitalei col. Ştefan Zăvoianu, deţ. pol. ucis la închis. Jilava; lic. în Teologie, scriitor mărturisitor, ctitor, erou pe frontul de Răsărit, marele Duhovnic Arhimandrit, Iustin Pârvu, deţ. pol.; Lic. în ASE., poet, lupt. pe frontul din est, Zaharia Pană, deţ. pol.; absol. al Şc. Militare de Ofiţeri de Cavalerie-Regele Ferdinand-Târgovişte, prizonier, lic. şi Doctorat în Filosofie, lic. al Facultăţii de Cibernetică, Gabriel Constantinescu, deţ. pol.; Dr. în med., scriitor, Flor Strejnicu, deţ. pol.; lic. în istorie, memorialist, eseist, poet, Demonstene Andronescu, deţ. pol.; lic. în Filosofie, prof, scriitor, memorialist, Marcel Petrişor, deţ. pol.; lic. al Politehnicii din Bucureşti, prizonier la Buchenwald, Constantin Ardelea, deţ. pol.18 ani la Aiud; lic. în Drept, av. magistrat, ofiţer erou pe frontul din Răsărit, Constantin Puiu Atanasiu, deţ. pol. cu 18, 3 ani închisoare; stud. la Academia Comercială, erou participant la elib. Ardealului, erou al rezistenţei anticomuniste, memorialist, poet, Petru C. Baciu, deţ. pol. cu peste 15 ani de temniţă; Lic. în Litere şi Filosofie, ofiţer al Armatei Regale, erou şi 10 ani de prizonierat, pictor de biserici, nominalizat pentru premiile UNITER, Radu Mărculescu, decorat cu înalte distincţii şi ordine militare, deţ. pol. cu peste 15 ani de temniţă; preot, cercetător istoric, erudit cărturar, Dimitrie Bălaşa, deţ. pol.; Dr. în med. Constantin Banu, deţ. pol.; lic. în Litere, distins gazetar, Gabriel Bălănescu, deţ. pol. cu peste 15 ani de temniţă, ucis de securitate, în 1986,în SUA; stud. de Drept, erou al Rezistenţei anticomuniste, internat la Rostock şi Buchenwald, Nicolae Bălănescu, deţ. pol. cu peste 17 ani de temniţă; Pr. Ioan Bărdaş, deţ. pol. cu 16 ani de temniţă; dublu lic. în Istorie şi Teologie, Pr.  prof. scriitor, Maior, Dimitrie Bejan, prizonier 7 ani, deţ. pol. cu peste 16 ani de temniţă; lic. în Teologie, pr. prof. Ioan Gh. Berghianu, deţ. pol. ucis laînchis. Aiud în 1958;  studii în Academia Comercială, lic. în Teologie, pr. Eugen Berza, deţ. pol. cu peste 17 ani de temniţă; lic. în Drept, av. luptător, erou şi martir, Spiru Blănaru, ucis în 1949;  dublu lic. în Bele Arte şi Teologie, marele duhovnic, Sofian Boghiu, deţ. pol.; erou decorat cu ordinul Bărbăţie şi Credinţă, prozator mărturisitor, reeducat la Piteşti,  Dumitru Bordeianu, deţ. pol. cu 15 ani de temniţă; lic. în Litere, 2 ani cu studii Teologice, un an la Conservator, absolvă Şcoala Militară de Ofiţeri-Câmpulung Muscel, erou pe frontul de Răsărit, erou al rezistenţei anticomuniste, Olimpiu Borzea, deţ. pol., 11 ani; absolv. al Politehnicii-Timişoara, ofiţer de rezervă, erou, prizonier, Gheorghe Brahonshi, deţ.pol.; lic. în Filosofie la Cernăuţi şi Dr. în Filosofie la Viena, cursuri de Drept, prof. univ. pe care prof. Richard Wahle l-a considerat: cel mai talentat student al întregii sale cariere universitare, decan al Fac. de Litere şi Filosofie-Cernăuţi, mb. al Academiei de Ştiinţe Politice din New York, unul dintre cei mai mari sociologi români de reputaţie mondială, ministru, Traian Brăileanu,deţ. pol. ucis în închisoarea Aiud; lic. în med., Gheorghe Brânda, deţ. pol.; lic. în Teologie, pr. Liviu Brânzaş, deţ. pol. cu 13 ani de închisoare; triplu lic. în Teologie, Filologie-secţia Biblioteconomie şi Litere-secţia Limba şi Literatura Română, prof. univ. Constantin Bucescu, deţ. pol. cu 16 ani de temniţă; învăţător, Grigore Caraza deţ. pol. în 3 etape cu întreruperi 31.08. 1949-22.07. 1977/ 18 ani la Aiud, din care 8 în zarcă, a memorat peste 10.300 de versuri cu care s-a eliberat, dăruindu-le iubitorilor de poezie; lic. în Ştiinţe Economice-Timişoara, Marcel Cazacu, deţ. pol. 16 ani; lic. în Litere, memorialist, erou pe frontul din Răsărit, prizonier, erou pe frontul de vest, Nicolae Călinescu, deţ. pol. victimă a reeducării Piteşti; lic. în teologie, părintele Adrian Cărăuşu, deţ. pol. cu peste 17 ani de închisoare; unul din şefii mişcării de rezistenţă<<Haiducii Dobrogei>>, cu o reţea de peste 2000 de partizani, Nicolae Ciolacu, deţ. pol., după 1990 se călugăreşte la M-rea Sâmbăta sub numele Nectarie; lic. în Teologie, pr. Ioan F. Coliţă, deţ. pol. ucis în lagărul de la Salcia-Măcin; absolv. al Şcolii de Comerţ, mobilizat pe front, adjunct de prefect-Prahova, intră în monahism la M-rea Sihăstria, Constantin-Marcu Dumitrescu, deţ. pol. între ’43-’64; lic. în Drept, comisar de poliţie, erou pe frontul de Răsărit, lic. în Teologie, cursuri în Filosofie, călugărit la Mănăstirea Putna, memorialist, Arhimandritul Alexandru Adrian Făgeţeanu, deţ. pol.; lic. în Teologie, luptător anticomunist, Părintele Petru I. Focşăneanu, deţ. pol., ucis la închis. Gherla în 1953; lic. în Teologie-Sibiu, pr. Ion Fulea, deţ. pol.; lic. în Teologie, erou pe frontul de Răsărit, fondatorul organizaţiei de luptă anticomunistă <<Gărzile Decebal>>cu 300 de voluntari în 4 judeţe, Părintele Filaret Gămălău, deţ. pol. cu peste 15 de temniţă; Pr. prof. univ. Dr. protopop de Făgăraş, Părintele Ioan Glăjar, deţ. pol.; scriitor, memorialist, George Popescu Glogoveanu, deţ. pol. timp de 23 de ani; absolvă Şcoala de Ofiţeri-Ploieşti şi Academia Teologică-Sibiu, memorialist, Părintele Nicolae Grebenea, deţ.pol. timp de 23 de ani; dublu lic.în Litere şi Drept, absolvă Şcoala de Ofiţeri de rezervă, erou pe frontul de Est, prof. erou al rezistenţei anticomuniste, Petru Hamat, deţ. pol. cu peste 15 ani de închisoare; lic. în Litere şi Filosofie, prof. Şef al Judeţului Alba, internat în lagărele germane, Vasile Hanu, deţ. pol.; comisar de poliţie, erou pe frontul de Răsărit, memorialist de război, Tiberiu Hentea, deţ. pol.; erou al rezistenţei anticomuniste, stareţul Evghenie Hulea, deţ. pol. ucis de securitate la Galaţi;  lic. al Facultăţii de Teologie-Cernăuţi, Dr. al Facultăţii de Teologie-Bucureşti, ilustru pedagog şi scriitor, poet, pr. prof. univ., min. secretar în Ministerul Cultelor, Părintele Ilie Imbrescu, deţ.pol. este ucis la închisoarea Aiud în 1949; lic. în Teologie-Bucureşti, călugărit la M-rea Bogdana-Bacău, luptător anticomunist, exarh al mănăstirilor din Oltenia, stareţ şi protosinghel Gherasim Iscu, deţ. pol. ucis în penitenciarul Târgu Ocna; stud. al Academiei Comerciale-Braşov, luptător anticomunist, mistic, Gheorghe jimboiu, deţ. pol. ucis la închis. Aiud în 1963; lic. al Facultăţii de Teologie-Bucureşti, preot misionar în Transnistria, Pătintele Ilie Lăcătuşu, deţ. pol. supravieţuitor, făcător de minuni după moarte, propus pentru canonizare; lic. în medicină, Aristide Lefa, deţ. pol., 16 ani de detenţie; lic. în Teologie, trecut prin reeducările Piteşti,părintele Mihai Lungeanu, deţ. pol.; lic. în Teologie-Iaşi, Părintele Ştefan Marcu, deţ. pol. peste 15 ani; lic. în Drept, mistic al grupului Valeriu Gafencu(V.G.), deţ. pol.; dublu lic. al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, Dr. în Ştiinţe medicale, mebru-iniţiator al Centrului de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine Cristiana-Braşov, ctitorul unui azil de bătrâni în oraşul Săcele, Teofil Mija, deţ. pol. cu 14 de temniţă; lic. şi dr. în Teologie-Cernăuţi, pr. prof. univ., rector al Academiei din Cernăuţi, părintele Liviu Galaction Munteanu, deţ. pol., ucis la penitenciarul Aiud în 1961; lic. în Litere, mb. al grupului mistic „V.G.”, Marin Naidin, deţ. pol. cu 23 de ani temniţă; lic. în Teologie, ctitor, duhovnic, iscusit propăvăduitor şi mistic trăitor, părintele Ioan Negruţiu, deţ. pol.; stud. la Politehnica-Iaşi, Cornel Niţă, deţ. pol., ucis în 1950, la penitenciarul diabolic Piteşti; student, aprig luptător creştin, Mihai Niţă este arestat în ’42 şi ucis în Zarca Aiudului în 1954; lic. în Teologie, torturat la Piteşti, părintele Gheorghe Opriş, deţ. pol.; lic. în Teologie, luptător în organizaţia anticomunistă Vlad Ţepeş II, condusă de Gheorghe Popescu-Vâlcea, părintele Dumitru Iliescu Palanca, deţ. pol., ucis în lagărul Salcia, aruncat în groapa comună de la Agaua, în 1963; student al Academia Comerciale, lic. în Teologie, părintele Vasile Pătraşcu, deţ. pol.; ofiţer în rezervă, erou al celui de-al doilea război mondial, decorat cu Ordinul Coroana României şi Virtutea militară şi cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler cu spade, Nicu Păun, deţ. pol. cu peste 16 ani de temniţă; erou al celui de-al doilea război mondial cu 10 ani de lagăr la Vorkuta, rănit şi prizonier la Rostoc şi Buchewald, Nicu Popescu-Vorkuta, deţ. pol. cu peste 20 de lagăr şi temniţă; dublu lic. al Politehnicii Bucureşti şi al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale-Bucureşti, compozitor creştin, Traian Popescu-Macă, deţ. pol. cu 16 ani de temniţă; lic. în Filosofie şi Litere, internat în lagărele naziste Rostok şi Buchewald, temerar luptător anicomunist cu 10 ani de gulag sovietic, Eugen Raţiu, deţ. pol. cu peste 18 ani de închisoare; lic. în Teologie cu vocaţie de mare mărturisitor, un înflăcărat şi zelos luptător anticomunist, purtător al Crucii patriarhale, părintele Ioan Sabău, deţ. pol. în toate cele 3 regimuri dictatoriale; Dr. în Medicină, ilustru pedagog, luptător tenace, Ion Simionescu, deţ. pol. ucis în lagărul Peninsula-Taşaul în 1951; farmacist, oltean dârz, fiul aghiotantului Generalul-Prinţ Gheorghe Cantacuzino, Alexandru Ştefănescu, scriitor, memorialist, deţ. pol. din ’38 -’64, călugărit la M-rea Petru Vodă; lic. în Teologie-Sibiu, ctitor, părintele Gheorghe Tarcea, deţ. pol. ucis la închisoarea Aiud în 1963 şi aruncat în groapa comună din Râpa Robilor; ofiţer, poliglot, lic. şi dr. în Drept, ilustru avocat, erou pe frontul de vest, prefect de Braşov, scriitor, Traian Trifan, deţ. pol. între ’41-’64; absolvent al Seminarului Teologic-Craiova, poet, scriitor, purtător al Crucii patriarhale, Ilie Tudor, deţ. pol.; zelos luptător al rezistenţei anticomuniste, mare trăitor creştin, Vasile Turtureanu, deţ. pol. cu 23 de ani de temniţă; lic. în Teologie, luptător anticomunist, părintele Ilie Ţintă,deţ. pol. sub cele 3 regimuri de dictatură; învăţător, mistic, luptător aprig, Nicolae Ţoţea, deţ. pol. cu 25 de ani de temniţă; Dr. în Med. Dumitru Uţă-doctor fără de arginţi, deţ. pol. cu 23 de ani de Aiud; studiază 2 ani Geografia, lic. în Teologie, ctitor, duhovnic cu un har deosebit, scriitor-mărturisitor, părintele Constantin Voicescu, deţ. pol. ucis cu bune intenţii în 1997; lic. în Litere şi Filosofie, erou pe frontul din Răsărit, 6 ani prizonier, prof. Grigore Zamfiroiu, deţ. pol. devenit monahul Andrei; lic. în Teologie, deosebit propăvăduitor al Mântuitorului Hristos, ctitorul bisericii Sf. Gheorghe-Toronto, părintele Nicolae Zelea, deţ. pol.; lic. în Teologie, dârz misionar, ctitorul bisericii Hăşdate, purtător al Crucii patriarhale, părintele Gavril Zob, deţ. pol.; lic. şi dr. în Drept al Universităţii Regele Ferdinand-Cluj, brav luptător, creştin mărturisitor, Alexandru Popşor, deţ. pol. cu peste 15 ani de temniţă; student la Medicină, absolvent de Conservator, neînfricat luptător anticomunist Mircea Morărescu, deţ. pol.; lic. în Arhitectură, poet, trăitor mistic, Dragoş Morărescu, deţ. pol.; inginer, memorialist, luptător dârz, Gheorghe Jijie, deţ. pol.; student strălucit, caracter demn, erou al rezistenţei anticomuniste, Ion Jijie, deţ. pol., ucis în penitenciarul Aiud;  erou al rezistenţei anticomuniste, dârz şi tenace luptător, Gheorghe Grecu, deţ.pol.19 ani temnita Aiud; lic. alAcademiei Comerciale, caracter integru, zelos idealului său, profesor cu vocaţie, Ilie Alexandru Petrescu, deţ. pol., ş.a.

 

MARTIRIUL FEMEILOR:

-dublu lic. în Litere şi Filosofie, arsă de vie în crematoriul din Bucureşti, Nicoleta Nicolescu, Şefa Cetăţuilor pe Ţară; absolventă a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică, cursuri de Filosofie, prof. de sport, monahia Maria-Mihaela Iordache, deţ. pol., ucisă în închis. Miercurea Ciuc în Aprilie 1963; lic. în Teologie, prof. purtătoare a Crucii patriarhale, Anastasia Popescu (Mama Sica), deţ. pol.; asist. univ. la Fac. de Matematică-Univ. Iaşi, Viorica Pârnac, deţ. pol.; Dr. în med. Iolanda Popescu; lic. în Litere, prof. de lb. franceză, Liliana Codreanu, deţ. pol.; absolv. de Filologie, una dintre marile eseiste creştine, o adevărată instituţie a memoriei naţionale, prozatoare, mărturisitoarea Aspazia Oţel-Petrescu, deţ. pol.14 ani; Dr. în med., poetă, scriitoare de origine evreică, Ana-Maria Marin /Van Saanen, deţ. pol.; absolv. de A.S.E., Paula Agape, deţ. pol.; absolv. de ASE., Maria Ioraş, deţ.pol.; absolv. de ASE., Cornelia Novac, deţ.pol.; stud., aprigă luptătoare, eroina Lenuţa-Elena Faina, deţ. pol.; lic. în Filologie clasică şi modernă, asist. univ. poetă mistică, traducătoare, Zorica Laţcu/Maica Teodosia, deţ. pol.; Dr. în med., Adela Blănaru, deţ. pol.; lic. în Litere, prof. de lb. franceză, Flora Crăcea, deţ. pol.; lic. în Filologie, Alexandrina Teglaru Voinea,deţ. pol.; absolv. de ASE., Maria Roşca Brahonschi, deţ.pol.; stud., poetă, Eugenia  Indreica Damian, deţ. pol; Dr. în med. Elena Ana Bumbac, deţ. pol.; stud. la Acad. Comercială, luptătoare neînfricată, Şefa Cetăţuilor pe Ţară, Ecaterina Gâţă, deţ. pol. ucisă bestial şi profanată de maiorul Vasile Bulz la închisoarea Malmaison în 1949; Dr. în med. Nataliţa Nicolicescu Vasilcovschi, deţ. pol.; elevă a Şcolii Normale din Beiuş, de o frumuseţe angelică, Florica Sav, deţ. pol. omorâtă în penitenciarul Târgu Ocna în 1952; studentă eminentă, spirit serafic, temerară până la sacrificiu, Elena Bagdad, deţ. pol., etc.

Un lot martiric este consemnat chiar în ziarul „România liberă”, din 20 Iulie 1991, p. 2: „Despre cele 55 de fete-eleve şi studente ucise mişeleşte-starea civilă comunistă nu pomeneşte nimic. Media de vârstă a deţinuţilor politici de la Tg. Ocna era sub 30 de ani. Majoritatea celor morţi acolo şi aruncaţi de-a valma în pământ era constituită din elevi şi din studenţi.”

Credinţa, iubirea, crezul, dreptatea, adevărul, libertatea, patriotismul, erau Camarazii ideali de drum ai elanului tineresc naţionalist dacoromân: „Am mers pe urmele unui ideal sfânt, mărturiseşte eroina şi sriitoarea mistică Aspazia Oţel Petrescu, împreună. Unele am avut un rol mai modest, altele mai important, în marea dramă a patriei înrobite de comunism, dar fiecare rol a fost sublim prin suferinţă şi dăruire. Speranţa noastră şi credinţa noastră ne-au dat tărie. Am crezut nelimitat că, mergând cu fidelitate pe drumul Crucii asumate, ţinându-ne una de alta ca să nu rătăcim, vom fi de folos ţării şi neamului. În dura noastră peregrinare prin întristătoarele văi ale plângerii am reuşit să ni-L apropiem pe Domnul, să-L întâlnim în noi înşine, în aproapele nostru şi în magnifica Sa  creaţie oglindită atât în patria noastră cât şi în întregul univers.” (Aspazia Oţel-Petrescu-In Memoriam Spice. Ed. Elisavaros, Bucureşti, 2008, p. 135-136) 

Ceata Maicilor mărturisitoare: Stavrofora Veronica Gurău, Mihaela Portase, Arhimandritele surori Olga şi Teodosia Gologan, Anghel Calidonia, Nimfodora Cuştiuliţă, Monica Pâciu, Florentina Bârdan, Stavrof. Tatiana Răduleţ, Nicoderma Vasilache, Patricia Codău, Nicodima-Hristu, Epiharia Muşat, Pangratia Mureşan, Maftidia Grancea, Filofteia Grunzişor, Epistimia Dănilă, Atanasia Iordache, Irina Lecca, Anastasia Porfiria Ciolac, Ana-Epraxia Danielescu, Eufrosina, Magdalena Bochi, Veronica Constantinescu, Olga Glejaru, Paisia Despina Băzăvan, Xenia, Veniamina Răducanu, Olimpiada Liţescu, Gabriela Cotârlan, Cipriana Cojocaru, Onisifora Rus, Tinca Popa, Silvia-Maria-Gabriela Vlad, Ecaterina Iordache ş.a.

SIMPATIZANŢI

-prof. univ. Dr. în Teologie cu studii de specializare la Athena, Berlin, Munchen, rector al Academiei Teologice-Sibiu, mb. al Academiei Române, unul dintre cei mai mari dogmatişti ai lumii, Părintele Dumitru Stăniloae, doctor honoris causa al Univ. Bucureşti; studii teologice la Bucureşti şi Strasbourg, Dr. în  Teologie-Germania, pr. prof. Ieromonah, ales episcop de Hotin, Benedict Ghiuş; lic. în Teologie şi Litere, Dr. în Teologie, reputat cărturar, pr. prof. Ion V. Georgescu, deţ. pol.; lic. în Litere şi Filosofie, poet, prof. vorbitor a 5 lb. străine, Ilariu Dobridor, deţ.pol.; crit. şi istoric literar, teoretician, scriitor, prof. univ. Dr. Alexandru Ciorănescu, mb. de onoare al Academiei Româno-Americane din California, mb. fondator al Fundaţiei Culturale Române din Madrid;  eseist, folclorist, prozator, critic lit., poet, mb. coresp. al Academiei Române, consul gen. în Anglia şi Ierusalim, Marcu Beza; poet, prof. univ. la Fac. de Matematică a Univ. Bucureşti, Ion Barbu; G-ral; comandant al Lic. Militar „Mănăstirea Dealului”, Virgil Rădulescu; G-ral, cavaler al ordinului <<Mihai Viteazu>>, Gheorghe Băgulescu; poet, filosof, eseist, public. dramaturg, academician, Lucian Blaga; poet, eseist, Dan Botta; poet, actor, Emil Botta; poet, eseist, traducător, Ion Caraion; poet, publicist, Virgil Carianopol; lic. în Fizică-Chimie cu specializări în Suedia şi Anglia, prof. univ. Dr. , rector, Eugen Chirnoagă; g-ral erou, prizonier, min., Platon Chirnoagă; g-ral, Gheorghe Costandache; poet, eseist, memorialist, prof. univ. Dr. în Teologie cu studii de specialitate la Viena, Nichifor Crainic; poet, public. profesor, ataşat de presă la Sofia, Nicolae Crevedia; poet, public. parlamentar, prof. univ. Dr. în Economie, fondatorul „L. A. N. C., A. C. Cuza; G-ral Nicolae Dona; scriitor, eseist, Dr. în Filosofie, ataşat cultural la Londra şi Lisabona, reputat istoric al religiilor cu o strălucită carieră universitară în SUA, propus de Academia Franceză la candidatura Premiului Nobel pentru Literatură, Mircea Eliade; poet, romancier, public., prof. univ. în Italia, Argentina, Franţa, Spania, Vintilă Horia; logician, gânditor creştin, filosof, formator de  Şcoală filosofică, prof. univ. Dr. cu specializare în Germania, Nae Ionescu; prof. univ. chimist, cărturar şi savant, Gheorghe Longinescu; g-ral Ion Macridescu; g-ral Ioan Arbore, martir, mort în penit. Văcăreşti în 1954; diplom., om politic, prof.univ. Dr., economist de reputaţie internaţională, Mihail Manoilescu; g-ral Dumitru Mehedinţi; etnograf, geograf, prof. univ. Dr. savant, mb. al Academiei Române, reputat pedagog, Simion Mehedinţi; poet, fabulist, deţ. pol. mort în închisoare, Vasile Militaru; principele Nicolae de Hohenzollern; eseist, filosof al culturii, stud. univ. cu specializări în Franţa, deţ. pol., Constantin Noica; prof. univ. Dr. fiziolog de reputaţie mondială, descoperitorul insulinei, propus pentru Premiul Nobel, care i s-a furat, Nicolae C. Paulescu; prof. univ. Dr., rector, mb. al Academiei Române, reputat filolog de talie europeană, Sextil Puşcariu; g-ral Mihail Racoviţă; scriitor, public. Dr. în med., deţ. pol., Nicolae Roşu; scriitor, public. prof. univ. de limbă germană, Ion Sân-Georgiu; poet, public., Barbu Sluşanski; poet, prozator, Mircea Streinul; g-ral Ion Tarnoski; mare gânditor creştin, filosof de autoritate socratică, renumit economist cu studii de Drept la Berlin, deţ. pol., Petre Ţuţea; Lic. în Litere şi Filosofie, Dr. în Filosofie la Roma, Dr. în Drept, deţinător a numeroase premii internaţionale, George Uscătescu; economist, sociolog, filosof cu studii în Filosofie şi Drept la Bucureşti şi Paris, deţ. pol. Mircea Vulcănescu, martir al închis. Aiudîn 1952; lic. în Teologie la Cernăuţi, absolv. al Şc. Militare din Bacău, pr. apoi Arhimandrit, Iloarion Argatu-ctitorul Mănăstirii Sf. Cruce-Brusturi; erou, arhimandrit Pimen Bărbieru, deţ. pol cu 14, 9 ani de temniţă; lic. în Teologie, pr. paroh, apoi monah, Valentin Bilţ, deţ. pol. ucis în închis. Aiud în 1960; Preşedintele Consiliului Naţional Român, erou- luptător, artizan al Marii Uniri, pr. militar, senator, Iosif Coriolan Buracu, deţ. pol.; absolv. de Teologie, erou-martir pe frontul din Rusia, Horea Buracu; lic. în Filologie-Iaşi, prof. poet, memorialist, fondator şi senator PNŢ-Mehedinţi, Mihai Buracu, deţ.pol. reeducat la Piteşti; poet de geniu, dramaturg, mb. al Uniunii Scriitorilor din România, distins cu numeroase premii, Robert Eisenbraun alias Cahuleanu alias Andrei Ciurunga, deţ. pol. supranumit Poetul Canalului; sculptor bisericesc, erou pe frontul de Vest, lic. în Teologie, călugărit în ’48., arestat în 3 rânduri: ’48-’49, ’59-’66 şi 1988 la Jilava.,ctitor, mare duhovnic, cel care l-a încreştinat şi l-a botezat pe omul de cultură Nicolae Steinhardt, Mihai-Mina Dobzeu, deţ. pol.; lic. în Filosofie şi Litere, absolv. de Drept, doctorand în Teologie, ofiţer-erou în războiul din Răsărit, călugărit la M-rea Cernica, iar la 6 August 1952, va îmbrăca marea schimă, fiul generalului Dumitru Dorobanţu, Nil Dorobanţu, deţ. pol.; lic. şi Dr. în Teologie, pr. prof. univ. Gheorghe I. Drăgulin, deţ. pol.; pr. prof. Dr. în Teologie, rector la Acad. Teologică Arad, cursuri de Litere şi Filosofie la Cluj, premiat de Academia Română, Ilarion V. Felea, deţ, pol. „între cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi”, ucis în închisoare în 1961; lic. şi Dr. în Filosofie la Roma, lic. în Teologie la Roma, Dr. în Teologie la Lwow,  pr. prof. la Academia Teologică-Cluj, Alexandru Filipaşcu, coautor al Istoriei Bisericii Române-2vol., ucis în lagărul Valea Neagră-Canal în 1952; lic. în Teologie-Cluj, Dr. în Teologie-Sibiu, pr. prof. mare duhovnic, ctitor, Ioan Iovan, deţ. pol.;  lic. în Teologie, luptător în organizaţia anticomunistă Babadag, părintele Aurel Lazarov, deţ. pol., ucis în penitenciarul Aiud, în 1960; lic. în Teologie, erou al primului război mondial, cel mai mare misionar român al secolului XX, mare propăvăduitor de cultură creştină, cel mai mare bibliofil, peste 500. 000 de cărţi confiscate şi arse de securitate, luptător în Oastea Domnului, protosinghel Nicodim Măndiţă, deţ.pol.;  dublu lic. în Teologie-Cluj şi Litere şi Filosofie, Dr. în Teologie-Cernăuţi, cu studii postuniversitare la Strasbourg, Dr. în Teologie-Berlin, părintele Florea Mureşan, deţ.pol., ucis în penitenciarul Aiud în 1961; student eminent în anul V la Facultatea de Medicină-Cluj, ucis de securitate în 1985; dublu lic. în Litere şi Teologie, descendent al unei caste clericale-Neagovici, cu preoţi ce au păstorit peste 200 de ani ortodocşii din Depresiunea Buzăului,  părintele Aurel Negoescu, deţ. pol., ucis la Canal-Capul Midia în 1952; Dr. în med. mobilizat în ’41, pe frontul din Basarabia, medic de Batalion, primul doctor din România care operează pe cord deschis, Iosif Nicolescu, deţ. pol.; student în ultimul an la Politehnica-Bucureşti, mistic al grupului „V.G.”, Gheorghe Niţescu, deţ. pol., ucis în penitenciarul Târgu Ocna în 1950; lic. în Teologie, părintele Zosim Oancea, deţ.pol. 15 ani; lic. în Teologie-Bucureşti, dr. Doc. în Teologie-Athena, cursuri postuniversitare în Istorie, Filosofie şi Litere la Leipzig, Sorbona, Paris, prof. univ. Teodor M. Popescu, deţ. pol.; lic. şi Dr. în Filologie, prof. univ., scriitor, publicist, traducător, Mihai Rădulescu, deţ. pol.; neînfricată luptătoare a Rezistenţei anticomuniste, cu o demnitate rar întâlnită, Elisabeta Rizea, deţ. pol. cu 13 ani de temniţă; lic. în Teologie, ctitor, mare duhovnic, memorialist, părintele Constantin Sârbu, deţ. pol.; lic. în Teologie, unul din stâlpii Ortodoxiei, părintele Ilie Stan, deţ. pol. ucis în penitenciarul Aiud în 1962; dublu lic. în Litere şi Drept, Dr., scriitor, critic literar, eseist, publicist, filosof, evreu, Nicolae Steinhardt, deţ. pol., încreştinat în închisoare; lic. în Teologie, stareţ al M-rii Neamţ, arhimandritul Haralambie Vasilache, deţ. pol. omorât în 1962, la închisoarea Gherlea; lic. în Teologie-Bucureşti, Dr. în Teologie-Chişinău, scriitor, redactor, iniţiator al mişcării Rugul Aprins, stareţ, ctitor, Arhimandritul Vasile Vasilache, deţ. pol., etc.

Ceata Voievodală a Prinţilor-o numim reprezentativ:  Alexandru Ghica, Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Cantacuzino, George Manu, Mihail Sturdza, Ilie Vlad Sturdza,  Principele Nicolae.

Ceata Ierarhilor, membri, simpatizanţi, pătimitori; a Teologilor-Preoţilor, Monahilor şi Monahiilor însumează după afirmaţia Părintelui Dumitru Stăniloae, cca. 6 000 de preoţi, după Cicerone Ioaniţoiu, circa 4 000 de preoţi: „din care 10%, circa 400 au fost ucişi în temniţă.” (Cicerone Ioaniţoiu-Persecuţia creştină în România-Casa, anul III, nr. 2/1996, RFG; Preoţi cu crucea-n frunte- Casa, anul IV,nr. 3/1996, RFG; Dr. Manfred Zeidler-Denn ich sah vor mir unser Heer,voll des groBen Zornes, Ilja Ehremburg- FAZ Nr. 71/24.03.95.

În dicţionarul statistic intitulat Biserica întemniţată. România 1944-1989, document apărut sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, alcătuit de Paul Caravia,Virgil Constantinescu şi Flori Stănescu, fără limitări confesionale, se găsesc înregistrate 2544 de persoane, între care 2398 de persoane aparţinând diferitelor confesiuni: ortodocşi-1725; greco-catolici-226; romano-catolici-165; protestanţi şi neoprotestanţi-90; de alte religii-36.

În studiul introductiv, neincluşi în corpul dicţionarului sunt menţionaţi şi: 31 de ierarhi ortodocşi, scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi, unii morţi în împrejurări pe cât de obscure, pe atât de suspecte, ca Irineu Mihălcescu sau Nicolae Popoviciu, peste 1500 de cazuri de personal ecleziastic epurat, precum şi 60 de monahi despre care se ştie cu certitudine că au sprijinit Mişcarea naţională de rezistenţă.” (Răzvan Codrescu-Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului, în Din Temniţe spre Sinaxare.Volum coordonat de Danion Vasile. Ed. Areopag, Bucureşti, 2011, p. 36-37)

Ceata Dascălilor-prezentă în Catalogul prof. Contantin Totir-Bistriţa Năsăud, cu dascălii şi învăţăceii persecutaţi, strămutaţi, deportaţi, arestaţi sau ucişi în timpul comunismului (6 martie 1945-16 Decembrie 1989), în care citim cifra de 3788 (listă incompletă)

Între primele texte tipărite după Evenimentele din 1989, se află articolul Pr. prof. univ. Dr. Gheorghe I. Drăgulin: Victimele puşcăriilor comuniste şi ale revoluţiei în atenţia aghiografului contemporan, publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, CIX (1991), nr. 7-9, pp. 91-98, în care se atenţionează: „Se crede că în timpul defunctei orânduiri comuniste au funcţionat în ţara noastră 160 de închisori. Prin ele au trecut două milioane de deţinuţi politici, dintre care trei sute de mii au fost ucişi („Rezistenţa”, 1/ 1991, p. 3). Alte surse dau cifra de trei milioane de pedepsiţi politic, cinsprezece mii dintre ei devenind eroi ai morţii legale(„România liberă”, 17-18 Aug. 1991, p. 3).

Simpatizanţi străini şi laureaţi ai Premiului Nobel: Claude Bernard, Jean Lacroix, Merleau-Ponty, John C. Eccless, Jacques Monod, Heinz Pagels, Victor Weisskoph, Roger Sperry, Niels Bohr, Lyall Watson, Claudio Mutti, Julius Evola, Michelle Rallo, Dr. Iefim Haritonovici, Ariel Kaspy, Wolfgang Geiger, Baruch Kimmerling etc.

Evrei-proromâni: Ana Maria-Marin, Pr. Nicu Steinhardt, Mihail Sebastian, Edgar Papu, Oscar Lemnaru, rabinul David Şafran, Vasile Noveanu, Cătălin Ropală, Iancu Kahana, Abramovici, Max Frohlich, Carol Beiniş, Iancu Avram, Adalbert Heimovici, Sora Maria Judith, Hary Brauner, Marcu Beri, Lazarovici, David Solomon, Victor Isac, Paul Goma, etc.

Scriitori străini şi evrei proromânism: Armin Heinen, Kurt W. Treptow, Nicholas M. Nagy-Talavera, Felix Aderca, M. Gaster, H. Tiktin, Stephane Courtois, Jean-Loui Margolin, Jean-Louis Panne, Karel Bartosek, Nicolas Werth, Andrzej, Paul Johnson, Richard Pipes, Karl Radek, Maurice Pinay, Roger Garaudy, Moshe Zimmerman, Tomas Escolar, Carlo Sburlati, Michel Mourre, Denami Haider, Francisco Veiga, Gunter Klein, Gerald J. Bobango, Klaus Liepelt, Klaus Charle, Klaus P. Beer, E. Saleo, Jerome et Jean Tharaud, Nydia de Fernandez Periero, L. B. Tua,  Pierre Milza, A. Panini-Finotti, J. Nieto, Hanna Arendt, Stanley G. Payne, Ernst Nolte, George L. Mosse, Eugen Weber, Hans Rogger, Walter Laqueur, S. J. Woolf, F. L. Carsten, Peter F. Sugar, Gilbert Allardyee, M. A. Leden, Stephen Fischer, Emanuel Turczynski, Philip Rees, Scott Anderson, John Lee Anderson, Jeliu Jelev, Mariano Ambri, Joseph Rothschild, A. W. Palmer, C. A. Macartney, Ezra Mendesohn, Vincent E. McHale, Sharon Skowronski, Martin Broszat, Andreas Hillgruber, N. I. Lebedev, Teodor I. Armon, Hugh Seton-Watson, Henry L. Roberts, Rene Ristelhueber, Henri Prost, P. Shapiro, S. M. Carrington, Paul Guiraud, Ewald Hibbeln, Jean-Paul de Longchamp,  Keith Hitchins, R. J. Crampton, Larry L. Watts, Misha Gleen, Erich Fromm, Eric Hobsbawm, Michael Joseph, Michel Bertrand, Juan  J. Luis, Charles  Vaugeois, Garry Allen, Johan Urwich, Matthias Rub, Oskar Uskert, Tom Gallagher etc.

La toate aceste Răstigniri de credinţă şi iubire se mai adaugă: Ceata Cruciadei Copiilor-cu sutele de elevi; Ceata Mucenicilor-cu miile de studenţi în frunte cu cei de la Piteşti, Cruciada Canalului cu sutele de mii de morţi, Cruciada Poporului-cu milioanele de prigoniţi, în multe forme, cei de ieri, de azi şi poate de mâine…

Graţie revoltei: după unii, Revoluţiei din ’89, după alţii, Loviturii de stat, s-a permis giganticul aflux al unei uriaşe literaturi memorialistice concentraţioniste în care au răsărit Icoane, Arhetipuri şi Modele din sânul poporului creştin ortodox, reprezentate sub Aurele clerului, a mirenilor şi a monahilor, ce s-au jertfit pentru Glie şi Cruce.

Redăm o mică parte din Memorialistica mărturisitoare, subliniată de scriitorul şi poetul creştin Răzvan Codrescu:

Ioan Bărdaş, Calvarul Aiudului. Din suferinţele unui preot ortodox. Ed. Anastasia, Buc., 199; Dimitrie Bejan, Oranki. Amintiri din captivitate. / Viforniţa cea mare.Ed. Tehnică, Buc., 1995, 1996; Liviu Brânzaş, Raza din Catacombă. Jurnal de închisoare./ Martor într-un proces moral. Ed. Scara, Buc., 2001/ Ed. Brad, 2000; Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Şapte cuvinte către tineri. Războiul întru Cuvânt. Cuvinte către tineri şi alte mărturii. Ed. Anastasia Buc., 1996,/ Ed. Nemira; Nicolae Ciolacu-Monahul Nectarie, Haiducii Dobrogei. Rezistenţa armată anticomunistădin munţii Bagdadului. Col. „Omul Nou”, Hallandale-Florida,1995; Nicu Crăcea, Dezvăluiri legionare, 5 vol., [în regie proprie], Buc., 1994-2001; Mina Dobzeu (botezătorul lui N. Steihardt), Trei strigări împotriva lui Antihrist. Istoria adevărată a pustnicului de la Brădiceşti. Ed. Anastasia, Buc., 1999; Nicolae Grebenea, Amintiri din întuneric. Ed. Agora, Iaşi, 1998; Părintele Marcu de la Sihăstria, Mărturisirea unui creştin. M-rea Petru Vodă, 2007;  Zosim Oancea, Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox. Ed. Harisma, Buc., 1995; N. Steinhardt, Jurnalul fericirii. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991. (Din Temniţe…, op. cit. p. 38-39)

Ulterior avalanşa lucrărilor memorialistice au umplut un ocean creştin al mărturisirilor ortodoxe. 

CONCLUZII

Am strans o parte din lucrările publicate ale acestor mari mărturisitori Dacoromâni, doar 3258 de volume cuprinzand opere de orice gen literar.

Gama divers abordată surprinde în cea mai mare parte prin: memorialistică concentraţionară, lucrări de referinţă în teologie ortodoxă, istorie, filosofie, sociologie, medicină, literatură, artă, memorii de război, eseistică creştină, teatru socratic-creştin etc.

Alături de opera scrisă se adaugă diferitele edituri, reviste, cenacluri, fundaţii, asociaţii, ligi, apoi numărul mare al operelor de artă bisericească, obiecte de cult liturgic, acatiste, imne, psalmi, ctitorii, realizările privind desăvârşirea vieţii ortodoxe întru Hristos, prin pedagogie, cultură, ştiinţă, monahism, cler mirean, prin discipolii pe care i-au format spiritual în toate domeniile creştine, în ţară şi în străinătate, prin demnitate, mucenicie şi sfinţenie, minunile şi binecuvântările în timpul vieţii şi cele după urcarea lor la ceruri.

Dincolo de toate aceste întregiri memorabile şi divine privind suferinţa, credinţa, adevărul, dragostea şi mărturisirea, sublima lor înălţare spirituală a fost şi este binecuvântarea Jertfei supreme asumate prin puterea Crucii izbăvitoare, biruitoare şi înălţătoare.

Mărturisitorii Dreptei credinţe au acumulat cel mai profund şi mai măreţ Tezaur al suferinţelor, cea mai pură radiografie a trăirilor mistice, cea mai divină înălţare creştină, izbăvitoare: iertarea călăilor lor: „o mare parte dintre legionari trăiseră în închisori monahismul la modul cel mai profund şi exigent.” (Fabian Seiche-op.cit. p. 305)

Marele patriarh Justinian Marina, plin de smerită recunoştiinţă faţă zecile şi sutele de mii de jertfe curate ale mărturisitorilor prigoniţi şi pătimitori din închisori, mulţumindu-I lui Dumnezeu, îi mărturiseşte părintelui Ioan Negruţiu: „Părinte, nu ştim cum să vă mulţumim că ne-aţi salvat Biserica! Ortodoxia noastră a amuţit aici (în libertate, n.a.). Altarele româneşti sau mutat în închisori!”, iar părintele, unul dintre cei persecutaţi pentru credinţă şi adevăr, privitor la celulele devenite altare mărturiseşte cu emoţie: „Se mutaseră în aceste lagăre şi temniţe mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea ţara. Toate instituţiile de bază ale societăţii noastre erau foarte bine reprezentate. Academia Română, Universitatea, facultăţile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne împreună cu armata, clerul şi călugării, şcolile şi întreprinderile, muncitorii şi ţăranii nedispuşi să-şi vândă sufletele satanei ş.a.m.d. Numai Bunul Dumnezeu ştie numărul şi numele victimelor, aduse ca nişte oi spre junghiere… şi trecute prin rigorile torturilor, aplicate de călăi cu înaltă calificare, prin proba cumplitelor răngi, a focului, a varului nestins, a înfometării, a frigului, a terorii şi a umilinţelor de tot felul.” (Din Temniţe spre Sinaxare, volum coordonat de Danion Vasile, cu binecuvântarea I.P.S. Justinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului. Ed. Areopag, Bucureşti, 2011, p. 24-25)

Tot în cadrul şi contextul suferinţei, al jertfei şi al mărturisirii grăieşte şi Voievodul Ortodoxiei, cum îl numea Românul creştin Dan Puric pe Părintele Iustin Pârvu: „Noi purtăm această cruce a Gherlei, a Aiudului, a Sighetului, pentru ca să răsplătim toate păcatele neamului nostru, de la începuturile vieţii politice după secolul XIX şi până în prezent. Dacă va veni peste noi o altă pedeapsă, şi care va veni numaidecât, va veni pentru nerecunoştiinţa noastră a românilor ortodocşi care călcăm pe jertfele martirilor. Oriunde ne-am îndrepta e picătura de sânge pe metru pătrat.

   Dacă Biserica noastră ortodoxă nu se va apropia cu toată dragostea, cu tot dinadinsul de jertfa acestor tineri, vom avea soarta cea mai degradantă şi mai disperată a popoarelor care au dispărut de pe harta Europei. De aceea, nu ne rămâne astăzi decât să ne reîntoarcem la cei pe care prin aceste jertfe înalte Dumnezeu i-a ales şi i-a aşezat să moară în cele mai groaznice chinuri.” (ibid.p. 11)

Mărturisitorii dacoromâni contemporani au fost chemaţi şi aleşi întru Mântuitorul Hristos, ca prin mesianismul jertfei lor să de-a suflet, conştiinţă şi viaţă înnoitoare martirologiei ortodoxe universale.

Numărul aproximativ al martirilor ucişi de Vidra Roşie se estimează la peste două milioane jumătate de mucenici: „ Amploarea operaţiei de deportare precedată de arestări, afirmă Gh. Boldur-Lăţescu în „Gulagul românesc în cifre, p. 15-20), între   50 000-200 000 pentru perioada 1949-1960, sau mai plauzibil a 2. 000. 000 de ţărani, din rândul cărora circa 200 000 au murit în detenţie sau în lagăre de muncă forţată.” (Alexandru Bidian-Der Tag der gefangenen Nationem- Pressekonferenz Bonn 15.07.89)

În bilanţul estimării numărului deţinuţilor politici Doctorul Florin Mătrescu citează: „Venerabilul patriot şi istoric anticomunist Cicerone Ioaniţoiu afirmă că aproape 3.000.000 de români au trecut prin temniţele comuniste. Din aceştia, circa 250.000 zac în gropile comune presărate pe tot cuprinsul ţării.” ( Florin Mătrescu- Holocaustul Roşu, Ed. Irecson, Bucureşti, 2008, p.132). Doctorul Mătrescu merge mai departe şi adună suma parţială a victimelor anticomuniste în lucrarea sa istorică de anvergură internaţională Holocaustul Roşu, vol. I, stabilind cifra de 2. 451. 400 de martiri, astfel: 180 000 prizonieri în URSS; 500 000 ucişi în lagăre şi închisori; 200 000 ucişi în timpul colectivizării forţate; 1. 400 în Revoluţia din Decembrie; 10 000 în cadrul Mişcării de partizani; 60 000 în perioada ceauşistă; 1. 500. 000 în Basarabia şi Bucovina, ca teritorii înstrăinate.(Florin Mătrescu-Holocaustul Roşu Addenda. Ed. Irecson, Bucureşti, 2008, p. 27)

Numărul aproximativ al martirilor supravieţuitori agăţaţi ca nişte zdrenţe de viaţă depăşeşte cu mult cifra de un milion şi jumătate.

Numărul aproximativ al celor persecutaţi şi prigoniţi între anii 1945-1989, trece cu mult peste două milioane de români creştini.

Numai numărul victimelor regalo-carliste asasinate între 30 Nov. 1938-22 Sept. 1939, girate de patriarhul-premier Miron Cristea a fost de 286, iar pe perioada mandatului exclusiv al lui dictatorului Carol-Lupescu statistica victimelor se aproprie de 350 de persoane ucise.

„Din cei 3-4 000 000 de deţinuţi de la noi, spune Fabian Seiche, peste 800 000 şi-au lăsat oasele acolo.” (Fabian Seiche-Martiri şi mărturisitori din secolul XX Închisorile comuniste din România. Ed. Agaton-Făgăraş, 2010, p. 273)

Numai la Salcia-Brăilei în satul Agaua, în gropile comune, mărturiseşte părintele Viorel Roşu: „au fost aruncaţi peste 3000 de deţinuţi politici.”  (ibid. p. 401)

Canalul care se revărsa cu sute de mii de martiri în Marea Neagră o făcuse Roşie: „Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1949 folosea munca a 60.000 de persoane, iar în 1951 se ajunsese la 300.000; cota de morţi ajunsese la un moment dat la 400 pe zi.” (Florin Mătrescu, op. cit. vol. I, p. 133)

„Numărul total al locurilor de detenţie, continuă Doctorul Mătrescu, era de peste 120 şi capacitatea de circa 96.000 de locuitori în perioadele de <<vîrf>>, 100% ocupate, dar cu o medie pentru 1948-1964 de 75.000!…În intervalul 1964-1990 au decedat 500.000 de foşti deţinuţi politici, ceea ce înseamnă o medie anuală de deces de 39,5%…, se poate presupune că, în condiţiile de detenţie, rata era de 20-30 de ori mai mare. raportând acest coeficient de multiplicare la rata normală a mortalităţii în ţară şi pentru o grupă de vârstă medie (40-44 ani), se poate deduce un număr de 500.000 de morţi… În închisorile comuniste cu regim înspăimântător vizând exterminarea şi deţinând cote de lichidare mult mai mari faţă de medie, cifra totală (provizorie) a morţilor în România, victime ale regimului comunist va creşte, în acest context, de la 411.000 (raportată în ediţia precedentă cu 300.000, dat fiind că cifra celor omorâţi în lagăre şi închisori era estimată la numai 200.000. Se ajunge astfel la o cifră globală a victimelor <<holocaustului roşu>>, în România (exceptând Basarabia , Bucovina şi restul provinciilor româneşti), de 891.500 de morţi.” (Vezi, Garry Allen, op. cit., / Johan Urwich- Strigătul Golgotei răsăritene. Verlag Kommittee der Gefangenen Nationem Munchen 1986; Filip Păunescu-Cunoaşterea şi combaterea comunismului. Libertatea anul 8, nr. 72, Martie 1989; Constantin Dumitrescu-Cetatea totală. Jon Dumitru Verlang, Munchen, 1982;  Gh. Boldur-Lăţescu-Gulagul românesc în cifre; FAZ Nr. 294/19.12.89; Matthias Rub-Albanien vor cinen Neubeginn?-FAZ Nr. 162/16.07.97)

-De ce se preferă Raportul oficialului Tismăneanu (Tismineţchi) recrutat din elita comunistă, demn urmaş al mentorilor cominternişti, deci girant şi garant fidel al lor: „La provocare noi răspundem cu teroare, cu o întreită teroare; iar, dacă va fi nevoie, vom recurge la o şi mai aspră teroare”(Lenin) sau îndemnul lui Ilia Ehrenburg: „Ucide-i!” „Nemţii nu sunt oameni! Noi nu vom vorbi, noi vom omorî!” ori expresia generalului roşu, cehul Ingr: „Când va veni ziua noastră, întreaga naţiune va urma strigătul de luptă al husiţilor; loveşte-i, ucide-i, nu lăsa pe nimeni în viaţă!”, ca să nu mai vorbim de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel-Părintele holocaustului…, care n-a vrut să ştie că Holocaustul roşu a exterminat peste 1.200.000 de români (Puncte Cardinale, Nr. 10, Oct. 2002), iar la scară mondială cca. 355.602.300 de oameni (Dr. Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu, op. cit. Addenda, p. 27), dintre care  peste 250.000.000 de creştini, puţin poate comparabil cu cifra reclamată de evrei şi ştiind de fapt că atât holocaustul împotriva lor cât şi holocaustul roşu împotriva zecilor de popoare au avut de fapt acelaşi numitor privind autorii persecuţiilor.

În cartea sa <<All rivers run de sea>> Elie Wiesel declara: „A consequence was that Sighet became Maramorosszighet again. The population joyfully greeted the first <<motorized>> units of the Hungarian Army:troops on bicycles. My mother, too, was pleased with our change of nationality. For her it was a king of return to her childhood for whitch thanks were due to God”, la pagina 28.

În cartea sa Elie Wiesel se opreşte şi comemorează momentul primelor zile când în Sighet au intrat trupele ungureşti, iar comunitatea maghiară şi cea evreiască din oraş exulta bucuroasă că <<s-a terminat cu ocupaţia românească>>.

În traducere românească, autorul încântat şi la fel de bucuros spune: „O consecinţă a fost aceea că Sighetul a devenit din nou Maramorosszighet. Populaţia a salutat cu bucurie primele unităţi <<motorizate>> ale armatei ungare: trupe pebicicletă. Şi mama mea s-a bucurat de schimbarea naţionalităţii. Pentru ea aceasta a însemnat o întoarcere la copilărie, fiind recunoscătoare lui Dumnezeu.” (aceeaşi pag., 28)

Deci, de ce Tismineţchi, care retuşează, mistifică, manipulează, cosmetizează, eludează fenomenul concentraţionar pentru a da comunismului o faţă umană, vis-a-vis de Raportul Doctorului Florin Mătrescu, care se acreditează cu autoritatea celor 1870 de lucrări bibliografice de mare referinţă mondială?!?

„Mişcarea Legionară înainte de toate este o şcoală a prefacerii interioare, a caracterelor, aşa cum cere şi Biserica. Nu e vorba de o suprapunere între Biserică şi Mişcare, ci de un punct comun: şcoala legionară urmăreşte formarea omului interior pe care Biserica urmează să-l înduhovnicească. Nu întâmplător, Mişcarea a dat procentul covârşitor de jertfe în închisori (peste 70% din deţinuţi, peste 90% din martiri!) (Fabian Seiche, op. cit., p. 265)

Numărul în conştiinţa celor care a rămas cinstirea mărturisitorilor dacoromâni este de ordinul multor milioane.

„Comunitatea generală a Ţării (spune scriitorul evreu-român Victor Isac), n-ar avea decât de câştigat acceptând Mişcarea Legionară sub onorabilitatea ei socială, independent de latura politică, putând îndeplini rolul de <<sare în bucate>>, pentru decăzuta societate românească. Ea deţine secretul angajării românilor spre corectitudine, onorabilitate şi generozitate în viaţa politică, ce ne lipsesc acum cu desăvârşire, striviţi fiind de corupţie, desfrâu şi iresponsabilitate.”(Victor Isac-O istorie obiectivă a Mişcării Legionare. Ed. „Călăuza”-România, Ed. Deva, p. 38)

Fiecare mărturisitor al dreptei credinţei şi al adevărului întru Iisus Hristos este un adevărat teolog al trăirii, nu instituţionalizat.

Prin urmare după logica securistului căpitanul Ion Teodoru (de fapt, singura teorie corectă a securităţii), care l-a anchetat pe marele profesor şi teolog al gândirii ortodoxe naţional-universale, Teodor M. Popescu, arestat între 4-5 Martie 1959, precum că: „Eşti legionar pentru că eşti teolog, şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar!” (Un Martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 122)

 Prin urmare, înseamnă că aproape tot poporul care a fost şi este anticomunist este legionar şi ca atare trebuie re-prigonit, re-arestat, re-condamnat, re-persecutat sau chiar suprimat. 

În iadul deznădejdii concentraţioniste zidit de dujmanii lui Dumnezeu şi ai Neamului nostru, creştinii ortodocşi au înfipt Crucea nădejdii convertindu-l într-un iad al smereniei. Turnând bucurie peste suferinţă au făcut din ger, din gratii, din cătuşe, din lanţuri, din torturi, din foame, din umilinţă, din mizerie, din deportări…, căldură, comunicare prin morse, sculpturi pe os, creaţie, comuniune mistică, trăire hristică, înălţare spirituală.

Dar, fiecare persecuţie îndreptată împotriva spiritului ortodox provoacă la rândul ei renaşterea unei culturi creştine, duhovniceşti, nepereche, nemuritoare şi de valoare cosmică.

Faptul că Mişcarea Legionară nu a fost alceva decât o Înaltă Şcoală a trăirii creştin-ortodoxe se explică şi prin râvna celor mai încoronate sau neîncoronate capete ale poporului român, cum au fost regele Mihai şi Conducătorul Ion Antonescu-reprezentanţii de vârf ai Statului Naţional Legionar Român, cu dorinţa de a-şi „înfia” Mişcarea naţionalist-creştină.

Generalul Ion Antonescu, după ce îmbrăcase deja cămaşa verde, pe 6 Octombrie 1940, la o lună de la biruinţa revoluţiei legionare, cu prilejul manifestaţiei de amploare din capitală: peste 100.000 de legionari între cei circa 500.000 de demonstranţi cu totul…, [„Regele Mihai, consemnează Horia Sima, ar fi vrut să fie cu noi şi chiar să îmbrace cămaşa verde, dar a fost oprit de Antonescu. Aceasta am aflat-o mai târziu de la Şeful Casei Militare a Regelui] (Horia Sima-Era Libertăţii. Statul Naţional Legionar, vol. I, Ed. Mişcării Legionare, Madrid, 1982, p. 145-147), Antonescu deci, se adresa la Iaşi prin jurământ regelui Mihai, la 8 Noiembrie 1940, cu aceste cuvinte memorabile atunci:

 „A VRUT DOMNUL, SIRE, CA ZIUA MAJESTĂŢII TALE SĂ FIE ZIUA DE PROSLĂVIRE A BIRUINŢEI LEGIUNII ARHANGHELULUI MIHAIL. ESTE ŞI ACEASTA UN SEMN CARE NE VINE DE DINCOLO, O ÎMPLETIRE DE DESTINE. SĂ NE LEGĂM CREDINŢA ÎN MAJESTATEA TA DE ÎNSĂŞI CREDINŢA LEGIONARĂ, PENTRU CA BIRUINŢA LEGIONARĂ SĂ FIE ŞI BIRUINŢA MAJESTĂŢII TALE, IAR ZIUA MAJESTĂŢII TALE SĂ FIE DE-A PURURI ZIUA LEGIUNII!

AICI ÎN IAŞI, CORNELIU ZELEA CODREANU ŞI-A AFIRMAT ÎNTÂIA OARĂ CREDINŢA LUI NEBIRUITĂ ÎN PUTERILE NEAMULUI ŞI FAPTA LUI DE ÎNNOIRE RĂSCOLITOARE.

   AICI S-A ZĂMISLIT CU HARUL DOMNULUI ŞI VOINŢA CĂPITANULUI, LEGIUNEA RHANGHELULUI MIHAIL, LEGIUNE CARE, A PORNIT ÎN NUMELE VECHII CREDINŢE, LA NOUA FAPTĂ ROMÂNEASCĂ, LEGIUNE CARE, ÎN NUMELE ARHANGHELULUI, ŞI-A DESLĂNŢUIT ASPRIMEA JUDECĂŢII, ALEGEREA ADEVĂRAŢILOR ROMÂNI ŞI ÎNLĂTURAREA NEVREDNICILOR.

   ZIUA DE AZI ESTE ZIUA NOASTRĂ DE MĂRTURISIRE ŞI ÎNCHINARE ÎN AMINTIREA CĂPITANULUI, ESTE ZIUA FAPTEI LUI DE MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC.

   PILDA LUI DE JERTFIRE ESTE O JUDECATĂ ŞI UN STRIGĂT: E O JUDECATĂ PENTRU TOATE LAŞITĂŢILE, TRĂDĂRILE ŞI PRĂBUŞIRILE TRECUTULUI; ESTE UN STRIGĂT PENTRU TOATE DATORIILE ŞI CHEMĂRILE VIITORULUI.

   SĂ NU SE UITE DE NEPĂSĂTORII ŞI PĂRTAŞII TRECUTULUI; SĂ NU SE UITE DE ZIDITORII VIITORULUI: EROII ŞI JERTFIŢII LEGIUNII AU PUS SÂNGELE LOR LA TEMELIA REGATULUI LUI MIHAI ŞI A GENERAŢIEI LUI CODREANU ŞI HORIA SIMA.”

(Antonescu, Mareşalul României şi Războaiele Reîntregirii. Mărturii şi documentări de Iosif Constantin Drăgan, pag. 230;/ monahul Atanasie Ştefănescu în Comentar la Monografia Oraşului Corabia. Audiatur et Altera Pars. Ed. Babel-Bacău, 2003, p. 100; / Horia Sima,op. cit. p. 459-4)

Ce tâlc învăluia în taină de fapt mesajul lui Antonescu?!

„Ascunde, spune istoricul Lavinia Daciana Dumitraşcu, de fapt, ideea de a li-l impune, spre a-i putea controla, prin intermediul Regelui… Antonescu consideră că eroii Legiunii prin jertfa lor şi-au pus sângele la temelia Majestăţii Sale”…(Radiografia Dreptei Româneşti, op. cit. p. 418-422)

În continuare, cu un gest patetic, Generalul continuă:

„Sire,

„În numele ţării şi al armatei, în numele Mişcării Legionare vă dăruiesc de ziua Arhanghelului Mihail, această spadă istorică, purtată pe plaiurile româneşti la începutul veacului al XVII-le. Voinţa ţării este că această spadă să n-o încingeţi în orice zi, decât atunci când Arhanghelul Mihail vă va învrednici să redaţi neamului toată bucuria dreptăţii şi toată întruparea nouă pe care o merită; când neamul va ispăşi, se va izbăvi şi va izbândi…

   Să trăiţi Sire!

   Trăiască România!

   Trăiască Legiunea!” (Horia Sima, op. cit. p. 460)

  „…Se face slujba în amintirea <<Căpitanului>> în primul rând, Liceul Naţional era împodobit cu un portret al Majestăţii Sale, îmbrăcat în cămaşe verde, se merge apoi la Palatul mitropolitan, unde Majestăţile lor primesc în dar o Evanghelie şi unde are loc dejunul. ” (Radiografia Dreptei Româneşti, op. cit. p. 422)

James Alexander Ginsborg, în Dinastia de Hohenzollern, ieri şi azi.Ed. Jurnal de Bucureşti, la pag. 26-28, făcând o trecere în revistă a momentelor anilor 1938-1939, spune: „După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, Mihai, atunci voievod de Alba Iulia, era vizat a deveni liderul Gărzii de Fier. La 6 Octombrie 1940 Regele cocheta cu Garda, la început de Noiembrie a vizitat, împreună cu mama sa, o tabără legionară la Sarmisegetuza, iar la 8 Noiembrie a asistat la adunarea legionară de la Iaşi cu participarea lui Antonescu şi a lui Horia Sima.”

În studiul marelui istoric Gheorghe Buzatu, privind Mişcarea Legionară: Istorie şi Istoriografie, se consemnează:

„Istoria Mişcării Legionare constituie, probabil, nu numai unul dintre capitolele cele mai interesante ale evoluţiei României în veacul XX, ci şi unul dintre domeniile ştiinţifice ce presupune pe viitor investigaţii de amploare în biblioteci şi arhive, obiectivitate şi curaj în abordare, perspectivă şi maximum de înţelegere în tratarea temei şi a variatelor sale aspecte, integrarea lor corectă în capitole mai mult sau mai puţin cunoscute ale epocii contemporane pe plan naţional şi general. Binefacerile prăbuşirii regimurilor comuniste în Europa se vor resimţi indiscutabil şi pe plan istoriologic, istoricul de mâine îngăduindu-şi, desigur, să renunţe la şabloane, dintre care, în legătură directă cu istoria Mişcării Legionare, acela privind includerea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a partizanilor săi într-un clan al crimei organizate este cel mai persistent. Vom observa, în context, cât de straniu poate fi acest lucru de vreme ce liderii comunişti români (şi nu numai ei) au scăpat unei atari <<încadrări>>, deşi realitatea istorică este una singură, iar în mod obiectiv creatorii Partidului Comunist din România şi continuatorii lor nu suportă defel vreo comparaţie cu legionarii la capitolele privind politica antinaţională, rolul de coloană a V-a apărând interesele Kremlinului la Bucureşti sau răspunderea pentru instalarea unui regim politic ce s-a confundat, cel puţin în primele decenii, cu teroarea, arbitrariul şi mutilarea fiinţei naţionale, sacrificarea suveranităţii şi a independenţei naţionale. Nu încape îndoială, de asemenea, că istoricul de mâine va delimita mai pertinent rolul şi locul Mişcării Legionare în ţară şi într-o Europă măcinată după 1918 de conflicte, de crize economice sau de sistem profunde, de bulversări ale mentalităţilor, incredibile, după cum, între acestea, nu va ignora disputa dintre cele trei mari-isme ale veacului nostru: capitalism, fascism şi comunism.” (Radiografia Dreptei Româneşti. op. cit. p. 165-166)

Legile sunt vremelnice ca si cei care cred ca se pot ascunde dupa ele !

Ridicola ramane doar teama care te face sa lupti cu propriul  gand  ca cine nu ti-a facut niciodata rau, vazand micimea ta continua, ar putea sa-ti faca in viitor !

Nu exista nici un dubiu ca PL-x 193/2014 va ajunge lege prin cumul de unanimitate a ,, alesilor nostri,, !

Istoria si cultura romanilor va fi mai ,, usoara,, cu toti cei amintiti mai inainte!

Ca sa ridicam altare acolo unde ei au patimit pentru Dumnezeu  si Neam mai era timp !

Ca sa ridicam macar o cruce in memoria lor acolo unde se cunosc gropile comune mai aveam nevoie de cercetare !

Sa fim complici la profanarea jertfei lor inchinata lui Dumnezeu si Neamului nostru a sosit TIMPUL !

Pentru acest crez ei au dat sacrificiul suprem !

Acum,noi,  cei care doar din studiu am ajuns sa-i cunoastem nu mai avem dreptul sa le recunoastem si sa le cinstim memoria !

Isi poate, insa, imagina cineva ca eroii si martirii crestini ortodocsi mai au nevoie sa obtina aprobari pentru a ne veghea si apara de acolo, din Ceruri ?!

 

Cu noi este si va fi intotdeauna  Dumnezeu !

 

In loc de final

„Brăţara mea de drum şi de popas/ Slăvite fie negrele-ţi carate!/ În ţara-n care gândul n-are glas,/ Mai liber sunt cu mâinile legate.”

(Ion Omescu)

                                               

BIBLIOGRAFIE

Răzvan Codrescu-Cartea Mărturisitorilor.Pentru o Istorie a învrednicirii Româneşti. Ed. Rost-Fundaţia Sfinţii Închisorilor. Bucureşti-Piteşti, 2014; Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist. Ed. I.B.M. al B.O.R.,Buc. 2007; Sfinţii Închisorilor în Lumea Credinţei. Ed. Lumea Credinţei, Buc. 2014; Fabian Seiche-Martiri şi mărturisitori români din secolulu XX. Închisorile comuniste din România, Ed. Agaton,Făgăraş, 2010; Vasile Manea-Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Ed. Reîntregirea-Alba Iulia, 2014; Alexandru Popşor-Trecutul, sămânţă rodnică de viitor. Ed. Bonifaciu, Buc. 1999; Flor Strejnicu-Creştinismul Mişcării Legionare. Ed. Imago-Sibiu, 2001; Flor Strejnicu-Mişcarea Legionară şi Evreii. Ed. Imago-Sibiu, 1996; Victor Isac-O istorie obiectivă a Mişcării Legionare. Ed. „Călăuza”-România, Ed. Deva; Gheorghe Buzatu/ Corneliu Ciucanu/ Cristian Sandache-Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941). Ed. FF Press, Buc. 1996; Mircea Păcurariu- Două Sute De Ani de Învăţământ Teologic la Sibiu, Sibiu, 1987; Lacrima prigoanei, II. vol. Ed. Sânziana, Buc. 2009; Ieromonah Siluan Antoci-Monagii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist, II-vol. Ed. Doxologia, Iaşi, 2010; Poeţii După Gratii-Ed. Mănăstirea Petru Vodă, 2010; Părintele Voicescu , un Duhovnic al Cetăţii. Ed. Bizantină, Buc. 2002; Aspazia Oţel-Petrescu-In Memoriam Spice. Ed. Elisavaros, Buc. 2008, Constantin Totir-Catalogul Dascălilor şi Învăţăceilor ucişi în lupta împotriva comunismului 6 Martie 1945-16 Decembrie 1989. Ed. George Coşbuc Bistriţa, 2004; Roger Garaudy-Miturile fondatoare ale politicii israeliene. Trad. Al. Popescu, Ed. Alma Tip, Oradea-1998; Gabriel Constantinescu-Evreii în România. Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 2000; Gabriel Constantinescu-Marginalii la Talmud. Ed. Dacia Cluj-Napoca, 1999; Grigore Caraza-Aiud Însângerat. Ed. Vremea XXI, 2004; Radu Iftimovici-Veşnica mea pomenire. Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2014; Cicerone Ioaniţoiu-Persecuţia creştină în România-Casa, anul III, nr. 2/1996, RFG; Preoţi cu crucea-n frunte- Casa, anul IV,nr. 3/1996, RFG; Dr. Manfred Zeidler-Denn ich sah vor mir unser Heer,voll des groBen Zornes, Ilja Ehremburg- FAZ Nr. 71/24.03.95; Garry Allen, American Opinion, September 1975; Alexandru Bidian – Der Tag der gefangenen Nationem- Pressekonferenz Bonn 15.07.89;

Florin Mătrescu-Holocaustul Roşu-vol.I-II+Addenda. Ed. Irecson, Bucureşti, 2008; Johan Urwich- Strigătul Golgotei răsăritene. Verlag Kommittee der Gefangenen Nationem Munchen 1986; Filip Păunescu-Cunoaşterea şi combaterea comunismului. Libertatea anul 8, nr. 72, Martie 1989; Constantin Dumitrescu-Cetatea totală. Jon Dumitru Verlang, Munchen, 1982; FAZ Nr. 294/19.12.89; Matthias Rub-Albanien vor cinen Neubeginn?-FAZ Nr. 162/16.07.97; FAZ  Nr. 122/29.05.91, „Schlagt sie, totet sie!” )

Anca1944 – From Wikipedia, the free encyclopedia

Anca1944

From Wikipedia, the free encyclopedia

Wikipedia George Anca (writer and Indologist)

George Anca Birth name: Gheorghe Anca Born: 12 April 1944 Ruda, Vâlcea, Romania Married: to Rodica Anca (1966), one daughter, Alexandra-Maria (born 1973) Occupation: Writer Founder: International Academy Mihai Eminescu

George Anca (born 12 April 1944) is a Romanian writer and Indologist. After publishing three books and getting his PhD in Bucharest, he went to Delhi University as first teacher of Romanian studies (1977-1984), in exchange with an Indian teacher to Bucharest University, under Romanin-Indian Cultural Agreement. In India, issued over 30 titles of publications (books, brochures, courses, magazines), and founded, with Amrita Pritam and Vinod Seth, the International Academy “Mihai Eminescu” (1981). Member of Romanian Writers Union, Authors Guild of India, International Union of Anthropological and Ethnological Sciences. Honors (1): British Council and Government of India Grants for congresses, honorary citizen of Râmnicu Vâlcea, Literary award Ronal Gasparic for poetry.

Early years Anca was born in Ruda village, Valcea county, from parents Elisaveta, housewife, and Ion, church singer and accountant, temporarily mayor of Bercioiu-Ruda commune. He is the third child, after sisters Maria, who died at 3 months, and Ioana. By his parents divorce, at nine years, he followed, by sentence, the father, remarried in Gaesti town. Here he passed gymnasium and lyceum, having among professors, Ion Minculescu, collaborator of Nicolae Iorga, and among elder colleagues, Gheorghe Zamfir. Between 1961-1966 he was student of Faculty of Letters in Bucharest University. He married Rodica Geoaba, student in Fine Arts University, ceramics. After 6 months of military service, he became, for two years, reporter at Romanian Broadcasting, transferred, for other two years at Colocvii/Colloquiums magazine, then in Ministry of Education for relations with the press, six years, during which he obtained a four months scholarship at Rome University, and also got a PhD from Bucharest University, conducted by Zoe Dumitrescu-Busulenga, with a dissertation on Baudelaire and Romanian Poets. In 1973, daughter Alexandra-Maria was born. He met periodically with Dumitru Stăniloae, Constantin Noica, and Grigore Popa, also in connection with doctoral disertation. At Libraries direction, he has as direct chief, Mihai Sora. At a restructuring of ministry, he started teaching in Faculty of Journalism, and in 1977 flown to Delhi, India, as visiting lecturer in Delhi University, Modern European Languages Dept., in present, German and Romance Studies.

Career As student, Anca made journalistic practice at Gazeta literară/Literary gazette, headed by Tiberiu Utan.. After graduation and military service, waiting for “negation” of governmental repartition as teacher to village Petrești, Anca collaborated to Apărarea patriei/Defence of Motherland journal, and afterward was employed at Romanian Radio Broadcasting (1967). In August 1968, during Soviet Russian intervention in Prague, when journalists remained days and nights in the building, interviewed personalities who commented the events. On his cultural broadcast The present time of ballad Miorița – with Dimitrie Cuclin, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Grigore Moisil, Ovidiu Papadima, Mihai Șora, Grigore Popa, Adrian Fochi as guests – , Florin Mugur wrote in România literară: „This time, to the collaborators – as serious as possible – of broadcast it was permited to have humor. I listened to Grigore Moisil expressing his conviction that ‘only valueless works lose their value when they are better known’, and adding, after a puse of a great actor in uttering: ‘As well as people’ “. (1) Anca left radio-broadcasting for a post of editor offered by Emil Giurgiuca, chief-editor of monthly journal Colocvii despre școlă, familie și societate/ Colloquiums on school, family and society, for two years, from where he passed at to Ministry of Education, at request of minister Mircea Malița. He worked also under following ministers, Paul-Niculescu-Mizil and Suzana Gâdea. He edited press bulletins covering Higher Education Conference of UNESCO countries, headed by Rene Maheu, and World Conference on Population. Organized, in Bucharest, press conference of Margaret Thatcher. He continued discretely his literary activity. For George Anca, Romanian Communist regime, replaced with largest democracy, India, had concurrency by Moscow and Maoist branches of quiet many members in universities. Publishing in 1983 Doina/Song by Mihai Eminescu (poem prohibited then in Romania), at its centenary, Anca was questioned in the department for disturbing Soviet Russian Embassy in Delhi, and soon resigned and returned home. In the years 1977-1984 and 2002-2003, he taught Romanian to some hundreds of Indian students, followed himself a course of Sanskrit, attended World Conference of Anthropology and Ethnology (Delhi…), Conference Literature in Translation (Aurangabad…), lectured in Bangalore Indian Institute of World Culture, Calcutta University. Back to Romania, after some time, he found a job, as director of Library of Polytechnic University, and then, for 20 years, as general manager of National Library of Education. In Politechnic, Anca brought and spread films and books on fractals, including Otto Peitgen’s. Series Professors of today on professors of yesterday gathered large audiences of professors and students. Long functioning in front of National Library of Education (1988-2008) established a balanced contribution to Romanian educational librarianship, also by participation to IFLA Conferences in New Orleans, Boston, Glasgow, Moscow, Oslo, Buenos Aires, Bangkok. Along with national net of school libraries, the Romanian libraries in Chișinău, Cernowitz, Novi Sad or „Mircea Eliade” in Chicago, had an umbilical tie with the mother unit. Educational workshops were conducted by George Văideanu, Irina Petrescu, Tatiana Slama-Cazacu, Tudor Opriș, Ion Gh. Stanciu, Mihai Ghivirigă. To literary cenacles participated Ștefan Bănulescu, Costache Olăreanu, Mircea Sântimbreanu, Mihai Șora, Ion Iuga. Here activated International Academy Mihai Eminescu, presided, one by one, by Eugen Tudoran, Alexandru Surdu, Dimitrie Vatamaniuc, Ethnology Society in Romania, conducted by Romulus Vulcănescu, Romanian-Indian Cultural Association – president, George Anca. (2). Anca participated to IUAES congresses (Delhi, Williamsburg, Tokyo, Beijing, Lisbon, Florence), and International Ramayana Conference (Delhi, Durban, New York, Houston, Birmingham, Mauritius, Trinidad-Tobago) As associated professor he taught courses in universities from Bucharest, Consatnța, Oradea, Târgoviște, on comparative literature, history of Romanian literature, Indian literature, Sociology of religion, Anthropology of (non) violence, Literary journalism.

Literary imbroglio Author stated he never stoped writing, trying to transform each experience into literature, within or beyond library or anthropology professing, looking for a rasa-dhvani (tropes-suggestion), fictional, experimental message. Before 1989, he was hardly published in Romania, but in India. Prohibition turned also into fear of success, and after changing of regime, even he published many books in own country, didn’t push them any how, as if with complacency face to destructive notes on his works, under accusation o f being not understandable (note). Yet local analyzes, some even calling him a creator of a new style, still considered the tiny appreciation in main stream criticism. (note). Perhaps not too late, literary critic and historian Marian Popa came, by surprise, with the monograph Anca . It may be ignored under inertia of a life perception, yet his demonstration concludes on obvious characteristics: „Anca doesn’t present contexts of representation of mimesis. He is most antirealist Romanian author. (page 48)… Anca’s books are dodii also through defying of some structuring conventions. (67)… La Gioia is in this sense a political novel, one of most radical written in Romanian space. (161)… It would be not bad bad if it will be introduced among ideal types the texts dodiated by Anca, the most radical producer of text in series open virtually by Eminescu, developed with Urmuz, at fulfillment of which have contributed Constantin Fântâneru the philosopher, Eugen Ionescu the absurd, Cugler-Apunake, George Dan (People of the Lands, manuscript in 1946, published in 2011), Șerban Foarță, the hologramatic. (2006) (206)… Postdemocracy creates a postliterature. One of its forms is produced by Anca at the expense of others. (207). Writing as he writes, Anca uses the largest amount of real and invented words in Romanian literature. Based on his texts it is realizable with luxe of exemplifications also a poetics or at least a dictionary of dodian proceedings, tricks refused by logic of conformized poetry. (209)… With Anca it ends symmetrically antiapoteotic a mode of Romanian literature. An opera which would correspond to would correspond to Nietzsche’s claim: „Ich will mehr lesen keinen Author, den man anmerkt, wollte er ein Buch machen: Jene sondern nur ein Buch wurden unversehens Deren Gedanken” (Menschliches, allzumenschliches, II, 121)”. (210) (3) Indoeminescology “Mihai Eminescu, Romanin nationl poet, declared himself Buddhist as an empowered Christian. During more than 15 years I had talks and letters about Mihai Eminescu, mainly in and from India, but also other continents: they make some personal and Indo-eminescological history in an epistolary novel I had honor to dedicate to your excellency, Mr. President of India, Dr. Sharma ji.” (Public address to the President of India (4). Beyond interpretation works on Eminescu – Zalmoxis in poetry of Mihai Einescu and Lucian Blaga (1966), Indoeminescology (1994), Literary Anthropology (2005), Mantra Eminescu (2011) -, there is an ubiquitous presence of the archetypal poet in Anca’s works., especially in poetry and theater. “The Sanskrit correspondence with the Romanian culture and poetry culminates with Mihai Eminescu, a reader of Vedas and Upanishads in original. In Romania, it is taught at school that „The First Epistle” or „The Dacian prayer” (Nirvana) are connected with Rig-Veda. Of course the analogy is fundamental but the correspondence lies both in the common or community cosmogonic mind and particularly in the universal intuition of real life, of sat („village” in Romanian, „truth” in Sanskrit)”. Along with Indian themes,”There are not from out Eminescu’s poetic universe the concepts and anthropologies of some modern Romanian creators and thinkers, like Vasile Pârvan’s anthropomorphous creative rhythm, synrhythmy, aphrodisiac mind, Lucian Blaga’s mythosophy, stylistic bottom, metaphysical transnaturalism, George Călinescu’s real elements, Eugen Ionescu’s nu, Mircea Eliade’s genealogical myths, Hyerophanies, categories of the sacred, Dimitrie Cuclin’s ethics of expressive essence, Ştefan Odobleja’s consonantic psychology, Octav Onicescu’s cosmological mechanics, Constantin Noica’s Romanian philosophical utterance, Mircea Maliţa’s clio-mathematics, Mihai Şora’s metaphysical anthropology, Romeo Vulcănescu’s horal phenomenon.” (5). Anca persuaded Indian major poets to translate into Indian languages great poems of Indian inspiration by Eminescu: Hyperion, First Epistle, A Dacian Prayer – Satyavrat Shastri, Rafic Vihari Joshi, Urmila Rani Trikha, Sisir Kumar Das, O.M. Anujan, Margaret Chatterjee, Mahendra Dave, Usha Chaudhuri, Harbhajan Singh. At his turn, he translated great Indian poems from Sanskrit Kalidasa’s Meghaduta, Jayadeva’s Gitagovinda, Shankaracharya’s Sundarya Lahari – and modern Indian languges – Tagore, Sumitranandan Panth, Subramanian Bharati, Valathol. Literary historian Mihai Cimpoi included Anca on the alphabetic list of main exponents of eminescology: „(G. Anca, Ilie Bădescu, Amita Bhose, Gh. Bulgăr. I. Buzași, D. Caracostea, G. Călinescu, I. Chendi, Ciopraga, Cioran, Codreanu, Rosa del Conte, Victor Crăciun, Creția, C. Cubleșan, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, N. Georgescu, E. Ionescu, Iorga, D. Irimia, Maiorescu, Dan Mănucă, I. Miloș, G. Munteanu, D. Murărașu, Tudor Nedelcea, C. Noica, Paleologu-Matta, Edgar Papu, Perpessicius, A.Z.N. Pop, D. Popovici, E. Simion, M. Steriade, Tiutiucă, Todoran, Ungheanu. Uscătescu, Vatamaniuc, Vianu, Vuia, Vieru etc.etc.)” (6)

Dodii

Invocations, 1966, first poetry book published by Anca, includes already a title, „Dodii”, dedicated to V. G. Paleolog, Brancusologist. Gorjul literar magazine published in 1977 his dramatic poem Măiastra în dodii. Later on, in Ibsenienii III, a chapter is called Dodism. Ioan Ladea creates from distance (note…) an imaginary dialogue with George Anca evoking passionately the dodii, as longings, sad and discrete smiles, which dissimulate into a soft humor, into a timid uncertainty which wants to hide the intimacy of which is embarrassed. Once, the dodia animates itself, as some unknown flying insect, pretending it left native place to see the world, and that dodia would help finding the lost way of return. (January ‘999). Beyond such tool, the vivid actualization of home troubles makes room to a “patern of world”. (7) In monograph Anca, Marian Popa reads his entire work as a system of dodii, extended to literary and philosophical doctrines, especially to chaos at Friederich Schlegel. In first instance, „As seen, dodia is a synonym or proximate genre for dodge, dotage, whiplash, to talk wet, to talk widely, without rhyme or reason, to be out of one’s wits, to play the giddy goat, quips, nonsenses, rubbish, to twaddle, and in possible relation to: “flip-flap, Maritso” (Anca)”. (p.13). “The dodii are initially limited to language; It’s conceivable the extension to actions and situations involving the volitional, the existence of a tangible goal, corporal, instrumental actions.” (p.15). “In the broadest sense, it may be considered dodii any deviations from the denotative expression and from the logic of the first syllogism. There is, for example, the opinion that literature under totalitarian Communism was one of the essay and poetry, saved by Aesopism and “the speaking in dodii” (Adrian Alui Gheorghe)” (p.17) The growing dodii tacit “method” may have been noticed more or less by chance, from first book, received encouragingly but also as sibilant (note); the second one, Eres/Heresy upgraded perception to parasitism. “Absolutely undecipherable is the volume of Gheorghe Anca – Eres” (8) “It can be deciphered in the verses of George Anca a kind of exaltation in front of esoteric uttering, of unusual imagistic delirium, fascination of a game ‘in dodii’, out of which he tends to make, actually, a kind of personal aesthetics. His attempt to restructuring of the real into a flux of fragmentary, insinuating images results otherwise, not rarely, into a gibberish which simulate reflexion” (9). Anca found India quiet happy with the dodii, and felt, poetically, sheltered and quiet, embracing Indology. “In his sharp new voice, Anca is pungent, discordant, airs disillusional passion and brevity of human life. He is at his best in two epitaphs titled ‘what can we do sergiu welcome to irk ever’ and ‘ the parents are still oppressing the young mares our sister in the meadows by’ “. (10)

“The concepts represented in these works by Sanskrit words indicate firstly, that they have a universal appeal and secondly, that the use of Sanskrit terms, instead of equivalents from other languages, is meant to convey this universal appeal. Personally, I feel amazed at the remarkable similarity of rhythm and tune as noticed in Dr. Trikha’s rendering of a Romanian song and its Sanskrit translation” (11)

Books published in Romania and India

Poetry Invocaţii / Invocations, 1968 Poemele părinţilor / Poems of the Parents, 1976 10 Indian Poems, 1978 Ek shanti, 1981 De rerum Aryae, 1982 Upasonhind, 1982 Ardhanariswara, 1982 Mantre / Mantras, 1982 Sonhind, 1982 Norul vestitor/The Cloud Messenger (Kalidasa), 1983 Gitagovinda (Jayadeva), 1983 Sonet, 1984 50 doine lui Ilie Ilaşcu / 50 songs to Ilie Ilascu, 1994 Doina cu variaţiuni / Doina song with variations , 1995 Doine în dodii / Doinas in dodii, 1997 Waste, 1998 Decasilab, 1999 Balada Calcuttei, Ballad of Calcutta 2000 Sonete thailandeze, 2000 Orientopoetica, 2000 Malta versus Trinidad, 2000 Mamma Trinidad, 2001 Milarepa, 2001 Dodii, 2002 Măiastra în dodii, 2003 Transbudhvana, 2004 Maroc după tată / Morocco according to father, 2004 New York Ramayana, 2004 Nefertiti & Borges, 2004 Finish Romania, 2006 A la Reine de Maillane, 2006 Cenuşa lui Eliade / Eliade’s Ashes, 2007 Târgovişte – India, 2008 Partea Nimănui / Nobody’s part, 2010 Paparuda, 2011 Netrecut p’afiș / Not written on poster, 2013 Dodii pe viață / Dodii on life term, 2013

Prose Eres, 1970 Parinior, 1982 India. Memorii la mijlocul vieţii / India. Memoirs at the middle of life, 1982 The Buddha, 1994 Maica Medeea la Paris, 1997 Miongdang, 1997 Sub clopot / Under bell, 1998 Pelasgos, 1999 Frica de Orient / Fear of the Orient, 2001 Buddha şi colonelul / Buddha and the coroner, 2001 Furnici albe / White ants, 2001 Poeston, 2001 Baudelaire, 2001 Sanskritikon, 2002 La Gioia, 2002 Măslinii din Uffizi / The olive trees in Uffizi, 2003 În recunoaştere / In recognition, 2003 Tangoul tigrului / The tiger’s tango, 2005 Ibsenienii, 2005 Diplomă de sinucidere / Suicid diploma, 2005 Rechinuri / Sharks, 2006 Digital Kali, 2006 Zăpezi hawaiiene / Hawaiian snows, 2006 Roboam, 2007 Sfinți în Nirvana / Saints in Nievana, 2008 Barba lui Hegel / The Hegel’s Beard, 2013

Theatre Good luck, Radha, 1979 Pancinci, 1982 XII by Horace Gange, 1984 Teatru sub clopot /Theater under bell, 1997 Mureşan Eminescu, 1997 Templu în elicopter / Temple in helicopter, 1997 Paparuda, 2007 Astă-seară se joacă Noica / This evening is played Noica, 2008 Scenometrie Teatrux, 2011 Essays Baudelaire şi poeţii români / Baudelaire and Romanian Poets, 1974, 2001 Indoeminescology, 1994 Articles on education, 1995 Haos, temniţă şi exil / Chaos, Prison and Exile, 1995 Lumea fără coloana lui Brâncuşi / World without Brancusi’s Column, 1997 Ion Iuga în India, 1997 Beauty and Prison, 1998 From Thaivilasa to Cosmic Library, 1999 Ramayanic Ahimsa, 1999 Aesthetic Anthropology, 2000 In search of Joy, 2003 Literary Anthropology, 2005 Glose despre ahimsa / Glosses on ahimsa, 2006 Exerciţii de religiologie / Exercises on religiology, 2009 Mantra Eminescu, 2011

Translations Gianni Rodari, Grammatica della fantasia / Gramatica fanteziei, 1980 (EDP), 2005 (Humanitas) Kalidasa, Meghaduta / Norul vestitor, 1983 Jayadeva, Gitagovinda, 1983 Rajiv Dogra, Footprints in the foreign sands/ Urme pe nisip, 1999 Faust Brădescu, Le monde etrange de Ionesco / Lumea stranie a lui Eugen Ionescu, 2000 Hindu Dharma / Dharma Hindusă, 2002 Târgoviște-India, 2008 Surender Bhutani, Poems / Poeme, 2008 Rudi Jansma, Sneh Rani Jain, Introduction to Jainism / Introducere în Jainism, 2011

Periodicals edited: „The Milky Way / Akaash Ganga” (1978-1981) „Latinitas” (1982–1984); „Liber” (1990-2008); „Bibliotheca Indica” (1996-2008); “Trivium” (2004-2012).

Script writer (TV films): Constantin Brâncuşi, 1974; Gheorghe Anghel, 1974; Romul Ladea, 1974; Eminescu’s Statues, 1974; India in the European Literatures, 1979; Doine în dodii, 1997.

References 1. Florin Mugur, Miorița, in România literară, 13 ianuarie 1976. 2. Presently, the activity of the three societies is part of monthly program Tuesday Colloquiums, moderated by George Anca, within Social-Cultural Center “Jean Louis Calderon” in Bucharest 3. Marian Popa, Anca, Bibliotheca, Târgoviște, 2013; same monograph published also by TipoMoldova, Iași, 2013

  1. Address by George Anca in occasion of ceremony of receiving Honorary Doctorate, Bucharest University, by H.E. Shanker Dayal Sharma, President of India 5. George Anca, Mantra Eminescu, Bibliotheca, 2011, p. 125-126, 128 6. Quoted in Eminescu, by Tudor Nedelcea, București, Fundația națională pentru Știință și Artă, 2013, p. 490 7. Ioan Ladea, Jurnal din Quito comandat de George Anca/ The Diary in Quito ordered by George Anca, A.P.P. 1999, Bucharest) 8. Literatura parazitară în România literară, 13 august 1971 9. Dana Dumitriu, Poemele părinților, in România literară, 10 iunie 1976 10. V.K. Gaur, A collection of poignant poems (on Ardhanariswara), in Sunday Herald, Delhi, 22 August, 1982, 12 September 1982 11. Harish Kumar, Mantre, Ardhanariswara, Parinior, Three volumes by Dr. George Anca, in Indian Literature, Delhi, Sahitya Akademi, May-June 1983

Vasilica Grigoraș – Haiku și senryu

emoții în zori-

lunecă printre storuri

umbre tremurând

x

lipsă de becuri-

stelele rătăcind prin

castanii-nfloriți

x

chef zi și noapte-

teița înflorită

îmbătând satul

x

bujori în floare-

vii amintirile din

prima iubire

x

casa cu salcâmi-

și ciutura fântânii

plină de stele

x

iarăși licurici-

se joacă cu chibrituri

luna prin iarbă

x

stejar secular-

iasomia în floare

zid de incintă

x

reverii adânci-

la fereastra deschisă

braț cu flori de tei

x

iubiri în floare

porumbei ciugulindu-se-n

parfum de salcâm

 

Constanţa – Doina Spilca : „Drumul nostru – militarismul” de Ben Todică

Noi dăinuim prin povestirile noastre, în noi e memoria neamului și secretul lui Dumnezeu. El s-a trezit într-un moment de iubire și-a strigat ‘SA SE FACĂ LUMINĂ!”

(Ben Todică)

***

Vremelnicia pământeană

Sunt omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația peliculei.

Unii ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film din socialism, preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale, fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.

Mulți sunt sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de cazarmă”) și socialismul democratic.

Vremurile vin ca tăvălugul peste noi cu o viteză amețitoare și nu mai avem tihna creării și a receptării. Muzica tinde să devină un zgomot de fond pentru alte activități, iar filmele sunt pretexte pentru nevoia de pop-corn.

În tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine și de cultura adevărată.

 
Ben Todică

Ben Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL celor două culturi sinergice.

În creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție.

Filmul lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.

Pelicula cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear, a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei.

Artistul nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei :

„ – De la Cernobâl îți cad dinții?

– Da,…Dacă nu-ți ții gura”.

Imaginile aduc în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi, sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care poate neantiza viața.

Acelaşi sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora banii le pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor. Cu câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zideşte”și caractere, chiar dacă era în perioada socialismului.

În filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă realitate in cadrul cu porcii și antena digitală!

Marele merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația privitorului ci, din contră, o stimulează!

Filmul este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea, maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se nasc,…

Constanţa –Doina Spilca

Timişoara

Gabriel Tudor: Interviu inedit cu Mircea Cotul – Doctorul care salvează inimi

Peste o mie de copii se nasc în fiecare an cu inima bolnavă. Diagnosticaţi la timp, micuţii pot primi o nouă şansă la viaţă într-unul din puţinele centre medicale din România unde se tratează aceste malformaţii pediatrice. La Spitalul Monza din Bucureşti, o echipă de profesionişti cu o vastă experienţă operează de la defecte minore până la complicate. Detalii despre afecţiunile inimii, dar şi motivul pentru care există puţini medici care le pot trata aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu şeful Secţiei de Chirurgie cardiovasculară pediatrică, doctorul Mircea Cotul.

Doctorul Mircea Cotul este medic primar, specialist în chirurgie cardiovasculară, supraspecializat în chirurgie cardiovasculară pediatrică. În 1985 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Între 1991 şi 1995 a fost medic rezident în chirurgie cardiovasculară la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca. Între 1996 şi 2000 se supraspecializează în chirurgie cardiovasculară pediatrică. Din 2013 coordonează activitatea „Cardiopediatric Center” din cadrul Spitalului Monza din Bucureşti. A efectuat cursuri de pregătire în Statele Unite, Italia, Israel şi Brazilia. Este autorul a şapte cărţi şi 90 de lucrări de specialitate publicate în ţară şi străinătate.

 

Asociaţia “Salvează o inimă” a fost infiinţată pe data de 17 decembrie 2012, şi îşi doreşte să reunească sub acelaşi acoperiş un număr cât mai mare de profesionişti din diferite domenii, oameni bine pregatiţi şi motivaţi, oameni de bine, oameni simpli, cinstiţi şi oneşti, oameni care cu suflet şi dedicare pot ajuta în campaniile şi proiectele noastre şi astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noştri o moştenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie şi suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcţie bună.

 

***

Gabriel TUDOR (Asociaţia “Salvează o inimă”): Sunteţi chirurg de 25 de ani. Cum aţi ales această latură a meseriei? De ce partea pediatrică?

 

Dr. Mircea COTUL (Spitalul Monza din Bucureşti): Este şi o tradiţie în familie. Tatăl meu a fost profesor universitar la Universitatea din Cluj. A fost o provocare, în urmă cu aproape 20 de ani, când s-a ivit ocazia unui program complex de specializare în străinătate, pe durata unui an, care la sfârşit oferea posibilitatea de a obţine un masterat în această latură a chirurgiei cardiace care, în ţara noastră, este oarecum inclusă în aceeaşi specialitate cu cea a adultului. Cu alte cuvinte, nu există o supraspecializare în chirurgie cardiacă pediatrică. Astfel, a fost nevoie să urmez acest program de pregătire în străinătate, iar ulterior, întorcându-mă în ţară, am continuat activitatea la Institutul Inimii din Cluj, sub îndrumarea şi conducerea Profesorului Doctor Mircea Bârsan. De-a lungul timpului a devenit o pasiune şi o provocare, cu atât mai mult cu cât colegii care lucrează în acest domeniu sunt foarte puţini în ţară. Rămâne în continuare o specialitate deficitară, deşi numărul de cazuri este în creştere şi, din păcate, există prea puţine centre cu experienţă.

Gabriel TUDOR: De ce există această lipsă? Să fie doar dificultatea meseriei sau mai sunt şi alte motive?

 

Dr. Mircea COTUL: Pe de o parte este şi dificultatea profesiunii. Trebuie începută la o vârstă tânără ca să poţi parcurge în timp de aproximativ 7-10 ani curba de învăţare, de dobândire a experienţei şi, ulterior, să fii capabil să abordezi întreaga patologie cardiacă congenitală.

Gabriel TUDOR: Cât de scump este acest parcurs pentru un tânăr student la medicină?

 

Dr. Mircea COTUL: Poate fi destul de costisitor. Ar fi de luat în considerare începerea pregătirii într-un centru cu experienţă. Acum, după 20 de ani, există cel puţin trei spitale în ţară care ar putea oferi baza didactică necesară colegilor tineri pentru instruire. Cu mult timp în urmă, această oportunitate a lipsit şi, din păcate, a trebuit să aleg varianta specializării în străinătate, iar acest parcurs a fost susţinut personal şi pot să vă spun că nu a fost deloc unul simplu.

Gabriel TUDOR: Merită urmat acest drum? Ce satisfacţii, ce împliniri vă oferă această meserie?

 

Dr. Mircea COTUL: În primul rând trebuie să fii foarte dedicat de la început, să fii conştient că odată ce ai optat pentru această specialitate devine şi singura. Este foarte dificil să le poţi aborda pe amândouă – chirurgia cardiacă pediatrică şi a adultului – simultan. Va trebui să decizi să renunţi dacă ai urmat câţiva ani o anumită etapă în chirurgia adultului şi să te dedici exclusiv acestei specialităţi. Pe de altă parte, vine şi aspectul emoţional. A opera un nou-născut, de câteva zile, sau un copil indiferent de vârstă, implicarea emoţională este una foarte mare. Pe de altă parte, această specialitate nu poate fi efectuată de unul singur. Este nevoie de o întreagă echipă în spate, foarte bine antrenată, formată din anestezist, cardiolog, personal calificat. Cele două specialităţi, a adultului şi a copilului, nu sunt deloc similare, există foarte mari diferenţe şi aspecte particulare caracteristice.

Gabriel TUDOR: Cum vă simţiţi când ştiţi că viaţa unor copii se află în mâinile dumneavoastră, iar părinţii lor aşteaptă să le daţi numai veşti bune?

 

Dr. Mircea COTUL: Este o onoare pentru noi că părinţii vin şi se adresează cu încredere în rezolvarea afecţiunii copilului lor. Chiar dacă riscurile în cazurile complexe sunt mari, satisfacţiile sunt deosebite fiindcă odată ce intervenţia chirurgicală a fost efectuată în condiţii optime, vindecarea în cele mai multe cazuri este una totală. Este o bucurie deosebită să urmăreşti evoluţia unui copil care se internează de urgenţă într-o condiţie clinică severă, iar ulterior părăseşte spitalul într-o cu totul altă stare clinică, iar la primul control – care, de regulă, se efectuează la o lună de la intervenţie – este un alt copil, aproape de nerecunoscut, care va beneficia în continuare de şansa unei vieţi normale. Acestea sunt satisfacţiile!

Gabriel TUDOR: Deci putem vorbi după o intervenţie chirurgicală cardiovasculară de vindecare…

 

Dr. Mircea COTUL: Cele mai multe dintre malformaţiile cardiace congenitale beneficiază de corecţia definitivă sau corecţia totală. Există însă şi o gamă de anomalii foarte complexe unde, din păcate, nu se pot efectua aceste intervenţii de corecţie, ci doar operaţii paliative, cu alte cuvinte operaţii de ajutor, parţiale, care vin să amelioreze şi să îmbunătăţească starea clinică, oferind o şansă pentru o altă intervenţie ulterioară.

Gabriel TUDOR: În septembrie 2013, aţi efectuat prima intervenţie chirurgicală la Spitalul Monza. Cum au evoluat lucrurile de atunci?

 

Dr. Mircea COTUL: Într-adevăr, în septembrie 2013 am inaugurat această secţie. Imediat după venirea noastră, la o săptămână a şi fost operat primul caz. Acest parcurs a fost posibil deoarece echipa care m-a însoţit, este cea cu care am lucrat în spitalul de unde provin timp de 20 de ani, deja formată, rodată, iar aici am găsit întreaga infrastructură, dotare tehnică şi personal calificat. Rezultatele au fost bune se menţin la fel şi acum. Au fost efectuate, până în momentul de faţă, peste 100 de intervenţii anual. Tot începând din septembrie 2013, s-a dezvoltat şi programul de cardiologie intervenţională pediatrică. Sunt acele proceduri alternative intervenţiei chirurgicale clasice. Pentru unele leziuni simple, cum este defectul de sept atrial, persistenţa de canal arterial, aceste proceduri moderne vin să ofere o soluţie alternativă la care riscul mic şi beneficiul ulterior este justificat uneori şi de considerentul estetic. Se evită astfel aspectul câteodată inestetic al unei cicatrici post-intervenţie chirurgicală clasică. Sunt aşa numitele intervenţii cu dispozitive sub formă de „umbreluţe”.

Gabriel TUDOR: Cât de repede trebuie operat un copil cu probleme la inimă? Există un termen-limită până la care se mai poate face ceva pentru el?

 

Dr. Mircea COTUL: Fiecare malformaţie cardiacă congenitală se încadrează într-o anumită grupă şi în funcţie de această clasificare, specialistul ştie care este momentul potrivit. Intervenţia chirurgicală este gândită să se realizeze la o vârstă optimă pentru a reduce pe cât posibil riscurile operaţiei, dar şi complicaţiile care pot apărea ulterior. Aici discutăm de indicaţie, care poate fi stabilită chiar la vârsta nou-născutului, adică imediat după naştere. Sunt aşa-numitele intervenţii chirurgicale „de urgenţă” care trebuie efectuate în perioada neonatală, fiindcă altfel se pierde momentul favorabil şi viaţa copilului va fi pusă în pericol. Altele pot fi amânate controlat, menţinute sub observaţie până la un interval de 5-6 luni, când urmează o altă etapă optimă pentru intervenţiile chirurgicale pentru malformaţiile cardiace de complexitate medie şi mare. După vârsta de un an pot fi abordate şi cele din categoria simplă, fără niciun fel de complicaţii ulterioare. Trebuie luat în calcul şi faptul că aceste anomalii nu sunt întotdeauna izolate, ci în combinaţie, iar starea clinică se apreciază şi din acest punct de vedere. Decizia terapeutică se adaptează fiecărui caz în parte, nu există un şablon predefinit. Conduita se stabileşte de comun acord în cadrul echipei formate din medicul neonatolog, cardiologul pediatru, medicul anestezist, astfel încât împreună, în urma precizării diagnosticului, se decide indicaţia chirurgicală şi momentul optim la care intervenţia va fi efectuată.

Gabriel TUDOR: Care a fost cel mai mic pacient pe care l-aţi operat şi cum s-a finalizat intervenţia?

 

Dr. Mircea COTUL: Cel mai mic pacient pe care l-am operat în spitalul de unde provin avea undeva la 1.500 de grame. A fost o intervenţie de urgenţă la un prematur şi s-a finalizat cu bine, iar ulterior a avut o evoluţie favorabilă, fără niciun fel de complicaţii. Acestea, din păcate, nu sunt cazuri atât de rare, iar nou-născutul cu greutate mică, sau chiar prematur se adaugă cazuisticii cu care ne confruntăm.

Gabriel TUDOR: Cât de des întâlnite sunt malformaţiile cardiace la copii şi care sunt cauzele lor?

 

Dr. Mircea COTUL: Anual se raportează în România peste 1.000 de nou-născuţi cu anomalii cardiace congenitale. Nu toate trebuie operate în primul an. Optim, marea majoritate ar putea beneficia de intervenţie chirurgicală în acest interval. Cauzele malformaţiilor cardiace congenitale nu se cunosc în esenţă. Sunt acceptaţi o serie de factori favorizanţi care pot determina anumite modificări (mutaţii) în dezvoltarea normală a inimii şi vaselor, în perioada intrauterină; factori toxici, infecţioşi, anumite medicamente, afecţiuni ale mamei, sindroame genetice asociate acestor malformaţii şi, de asemenea, este recunoscută şi o transmitere familială. În consecinţă, în perioada intrauterină malformaţiile congenitale ar putea fi depistate printr-un screening adecvat, prin aşa-numita „ecografie fetală”. Diagnosticul precoce este deosebit de util întrucât, aşa cum am menţionat anterior, unele constituie urgenţe chirurgicale în perioada neonatală şi necesită intervenţie în cel mai scurt timp posibil după naştere. Cu cât diagnosticul este cunoscut din timp, cu atât mai eficientă va fi abordarea ulterioară pentru pregătirile şi demersurile necesare astfel încât mama să nască într-un sau în apropierea unui centru specializat în chirurgie cardiacă congenitală. În acest fel se evită temporizarea inutilă şi periculoasă a cazurilor complexe, din momentul naşterii, al confirmării diagnosticului, al transportului şi până la intervenţia chirurgicală propriu-zisă.

Gabriel TUDOR: Când e cazul ca un părinte să se împacienteze pentru copilul său? Care sunt simptomele unei probleme cardiace la copil?

 

Dr. Mircea COTUL: De regulă, aceste malformaţii sunt depistate în marea lor majoritate în serviciul de neonatologie, fiindcă imediat după naştere cea mai mare parte dintre anomalii au şi răsunet clinic, iar ecografia cardiacă poate stabili diagnosticul. Dacă cumva anumite anomalii congenitale mai simple au scăpat în perioada neonatală, ele pot fi diagnosticate ulterior, în urma controalelor de rutină efectuate de medicul de familie, medicul pediatru, medicul cardiolog. Rar, uneori anumite simptome pot fi sesizate de părinţi pentru prima dată, ca urmare a decompensării secundare unor episoade infecţioase, inflamatorii severe, care pot duce la manifestarea şi accentuarea simptomatologiei clinice. Ceea ce poate îngrijora un părinte ar fi: lipsa de dezvoltare a copilului, a poftei de mâncare, stagnare în greutate, oboseală, agitaţie, transpiraţie, răceli frecvente, de asemenea albăstreala, aşa-numita „cianoză”, caracteristică unei anumite categorii de malformaţii cardiace congenitale. Nu sunt specifice doar afecţiunilor cardiace. De regulă sunt recunoscute destul de uşor de către specialist, în asociere cu prezenţa unui suflu patologic la inimă, depistat cu ajutorul stetoscopului.

 

Gabriel TUDOR: Cum facem diferenţa între o afecţiune tratabilă şi una operabilă?

 

Dr. Mircea COTUL: Orice fel de malformaţie cardiacă congenitală, mai devreme sau mai târziu, va trebui abordată din punct de vedere chirurgical sau intervenţional. Nu există un tratament medicamentos care să ducă la oprirea în evoluţie sau la dispariţia în totalitate a unui defect cardiac congenital. Sunt şi defecte mici la nivel interatrial sau ventricular, de 2-3 milimetri, aşa-numitele „defecte restrictive”, care pot fi urmărite în timp şi nu necesită intervenţie chirurgicală la momentul depistării. Decizia terapeutică ulterioară va depinde de o serie de factori, şi anume: intrarea în colectivitate, o viitoare sarcină, profilaxia endocarditei bacteriene şi a altor complicaţii care pot apărea la adolescent sau la adultul tânăr.

Gabriel TUDOR: Există afecţiuni cardiovasculare asimptomatice, care pot trece neobservate şi cu care copilul poate trăi până la vârsta de adult fără să prezinte probleme serioase?

 

Dr. Mircea COTUL: Da, există malformaţii asimptomatice o perioadă de timp, dar aceste leziuni trebuie să fie simple, fără semnificaţie clinică. În realitate, nu au trecut neobservate, marea majoritate a pacienţilor ştiu de existenţa lor, dar medicul cardiolog sau cel care urmăreşte cazul probabil a lăsat în temporizare o soluţie de tratament chirurgical, în ideea în care aceste leziuni nu au răsunet clinic. Un pacient care să scape în totalitate până la vârsta adultului… da, se întâmplă şi acest lucru, dar sunt cazuri rare, depistate accidental în urma unor complicaţii secundare anomaliei cardiace. Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu suntem nevoiţi să apelăm la un consult clinic, inclusiv cardiologic, unde aceste malformaţii – dacă există – pot fi diagnosticate. Exemple de copii care practică sport de performanţă şi care au fost depistaţi în cadrul unui consult de rutină şi adresaţi ulterior specialistului pentru rezolvarea malformaţiei respective, într-adevăr, există!

Gabriel TUDOR: Care este durata spitalizării? În cât timp poate pleca un copil acasă după ce a fost operat?

 

Dr. Mircea COTUL: Depinde de starea la prezentare, de vârsta copilului şi mai ales de complexitatea malformaţiei respective. Cele simple şi medii au o durată de spitalizare de şapte zile. Afecţiunile severe, în funcţie de evoluţia ulterioară, pot necesita o durată şi mai lungă, dar asta nu înseamnă neapărat complicaţii sau un parcurs nefavorabil. Sunt măsuri de îngrijire, monitorizare şi tratamente specifice în terapie intensivă care se adresează recuperării optime a pacientului operat.

Gabriel TUDOR: Unde sunt realizate aceste intervenţii la noi, în ţară? Spuneam ceva mai devreme că sunt puţine centrele…

 

Dr. Mircea COTUL: Spitalul Monza este singurul centru privat din România, specializat în chirurgia cardiacă pediatrică. În afară de acesta există Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi Institutul Inimii din Cluj.

Gabriel TUDOR: Între cazurile pe care le aveţi în aşteptare se află şi David Prisecariu, pe care Asociaţia „Salvează o inimă” îl ajută să strângă banii necesari pentru operaţie. El are o formă a „Tetralogiei Fallot”. Ce înseamnă acest diagnostic şi ce riscuri implică pentru David în lipsa operaţiei de care are nevoie?

 

Dr. Mircea COTUL: Înainte de a prezenta cazurile care ne-au fost adresate de asociaţia dumneavoastră, vreau să-mi exprim recunoştinţa pentru ajutorul pe care îl oferiţi părinţilor şi copiilor aflaţi într-o situaţie materială delicată. În lipsa acestui sprijin, temporizarea şi amânarea inutilă a momentului operator se poate asocia cu anumite complicaţii în timp şi riscuri mai mari la operaţie. Pacientul de care vorbim are acum vârsta de 5 luni şi jumătate şi a fost diagnosticat cu tetralogie Fallot, un complex de mai multe afecţiuni care pot fi tratate şi rezolvate într-o singură intervenţie chirurgicală. Aceste afecţiuni se referă la o serie de stenoze (strâmtorare) sub valva pulmonară (în ventricolul drept), la nivelul valvei şi arterei pulmonare, responsabilă de circulaţia sângelui spre plămâni şi două orificii în interiorul inimii. Este o afecţiune cardiacă congenitală destul de frecventă, clasificată între cele cu risc mediu. Intervenţia chirurgicală reparatorie ameliorează net starea clinică, iar evoluţia ulterioară este similară cu a unui copil perfect sănătos la vârsta respectivă.

Gabriel TUDOR: Există malformaţii congenitale cardiovasculare la copii care nu pot fi operate în România cu tehnica actuală?

 

Dr. Mircea COTUL: Acestea ar fi puţine, având în vedere că în prezent, după 20 de ani de experienţă, centrele pe care le-am menţionat anterior ar fi capabile să abordeze întreaga gamă de malformaţii cardiace congenitale. Nu am în momentul de faţă un exemplu să vi-l pot da. Eventual, dacă ar fi necesare anumite materiale mai deosebite, sofisticate, foarte costisitoare, dar şi acestea într-un centru privat pot fi procurate – fiindcă aici intervine relaţia directă între serviciul respectiv şi furnizor- iar materialele şi echipamentele cu care se lucrează sunt foarte performante şi nu se face niciun fel de rabat de la calitate într-un astfel de serviciu.

Gabriel TUDOR: Ce sentiment vă încearcă atunci când faceţi tot ceea ce se poate pentru a salva viaţa unui copil, şi totuşi el moare?

 

Dr. Mircea COTUL: Există, din păcate, cazuri complexe şi acestea trebuie acceptate şi rezolvate. Sigur că discuţia înainte de operaţie cu părinţii este una foarte dificilă şi eşti nevoit să prezinţi riscurile destul de ridicate ale intervenţiei. Dar, în acelaşi timp, ai speranţa că beneficiul va fi în final mai mare faţă de riscul operator, altfel nu s-ar justifica intervenţia. În evoluţie, starea clinică poate deveni imprevizibilă, cu apariţia unor complicaţii care să nu răspundă la tratament şi evoluţia să fie una nefavorabilă îndreptându-se către deces. Din păcate, există şi aceste evenimente, dar nu sunt foarte frecvente. Nu puteţi să ştiţi ce este în sufletul medicului, al echipei, dar mai ales al părintelui când ne confruntăm cu un eveniment tragic.

Gabriel TUDOR: Aveţi o meserie extrem de solicitantă. Ce faceţi pentru a vă destinde, cum vă relaxaţi?

 

Dr. Mircea COTUL: Fac sport. Am practicat cu mulţi ani în urmă ciclism. Mă pasionează în continuare şi, în măsura în care am timp, îl practic destul de des.

Gabriel TUDOR: Ce veţi face după ce veţi părăsi pentru ultima dată sala de operaţii, v-aţi gândit?

 

Dr. Mircea COTUL: Într-un serviciu privat, spre deosebire de cel public, nu eşti constrâns de o anumită limită de vârstă. Şansa de a lucra aici un număr mare de ani se conturează în perspectivă, astfel încât în momentul de faţă nu mi-am pus această problemă. Dar este o profesie solicitantă. Atunci când capacitatea de concentrare, reflexele, acuitatea ta intraoperatorie vor scădea, e bine ca în acel moment să te reevaluezi şi să iei o decizie. Este greu de spus, va veni şi acel moment şi voi aprecia mai bine sentimentele pe care le voi încerca atunci.

—————————————-

Gabriel TUDOR

8.iunie 2015

——————————————

ASOCIAŢIA SALVEAZĂ O INIMA”

Sediul social:sat Boscoteni Comuna Frumuşica Jud.Botoşani

C.I.F: 31015982

E-mail: salveazaoinima@gmail.com

\Website: www.salveazaoinima.ro

Facebook: www.facebook.com/salveazaoinima

Telefon: 0752.753.5400752.753.540

14.04.2015

 

Vlad Plăcintă

Preşedinte

Asociaţia “Salvează o inimă”

0752753540

Transmite,

 

r. Tănase Tasenţe

Director General

Plus Communication

Harry Ross – Casa cu păpuşi

Harry Ross – Casa cu păpuşi

Povestea asta este aproape incredibilă, pentru că eroina noastră, doamna Rebeca are, dacă nu totul, foarte mult, din ceea ce alte femei, la vîrsta ei, nu au. Intîi de toate, deşi se apropie de şaptezeci de ani, arată încă foarte bine. Cei care îi cîntăresc vîrsta, nu-i dau mai mult de 55-58. În plus, starea ei de sănătate este în general bună, conduce maşina şi  gospodăria cu aceeaşi îndemînare şi vivacitate, spală, calcă, găteşte, face cumpărături de una singură, într-un cuvînt este în puteri şi nimkic nu i se pare greu. Mai mult, face totul cu o anume plăcere şi interes. Trebuie să mai spunem că este foarte dinamică, pedantă în exces şi are o locuinţă, un mic palat.

Rebeca este căsătorită cu un domn mai în vîrstă, dar încă în bune condiţii fizice, deşi se plînge adesea de dureri în spate şi de  inflamarea încheieturilor. Omul acesta a luat-o pe cînd amîndoi erau fermecători şi foarte tineri.  S-au iubit ca doi nebuni. Ani la rînd. De atunci au trecut multe decenii, dar cum timpul fuge, aproape nu le vine a crede că azi sînt la o vîrstă înaintată,  cînd ar trebui să mai încetineze pasul şi să se gîndească mai mult la odihnă.

Dar cum toată viaţa au trăit într-un ritm îndrăcit, azi le este greu să treacă într-un registru mai potolit. Ne referim cu deosebire la Rebeca. Totuşi recunoaştem că, una peste alta,  cei doi trăiesc normal, relativ liniştiţi, fără prieteni, singurii apropiaţi sînt copiii lor, un băiat şi o fată, amîndoi căsătoriţi, cu urmaşi. Se văd odată la cîteva săptămîni pentru că tinerii nu locuiesc în acelaşi oraş cu ei şi, fiind foarte ocupaţi, vin rar să-i vizitreze.

Povestea noastră s-ar putea încheia aici, dacă de la o vreme nu s-ar fi ivit o problemă în viaţa Rebecăi. A descoperit, aproape instantaneu, că ceva  nu e cum trebuie, că roţile existenţei ei merg îngol. Se simte nefericită, foarte nefericită. Cînd i s-au cerut lămuriri, a spus că de cînd se ştie, n-a fost fericită. Ici-colo, au existat clipe de bucurie şi satisfacţie,  de pildă cînd a născut copiii, cînd s-a mutat în casă nouă, cînd a văzut Parisul şi Londra, dar toate acestea au fost de mult, de parcă nici nu ar fi fost, şi de atunci viaţa ei i se pare fadă, rutinieră, fără lumină. Ziua întreagă trebăluieşte prin casă, iar seara pică de oboseală şi gata. Aşa trec zile, săptămîni, luni şi ani. Sărmanul Jack nu ştie ce e de făcut. Da, ar fi ceva: de călătorit, de văzut iarăşi  lumea, de descoperit  colţuri exotice,  locuri de basm, de căutat prieteni şi de organizat, măcar din cînd în cînd, cîte o petrecere de pomină. Au vorbit despre toate acestea şi nu odată. Rebeca ba voia, ba se mai gîndea. Ştia că soţul este suferind, merge greu, are dureri de şale, orice deplasare de acasă pune felurite probleme. Parcă nu-i poate pretinde acest sacrificiu. Dar prieteni, o „hevra” asta da, de ce nu ? Au început să-i treacă în revistă pe cunoscuţi şi amici. Ajungeau la concluzia tristă că mulţi îşi fac odihna de veci în cimitirul comunal,. Iar cei care trăiesc, sînt fie la cîte un azil, fie acasă, de unde nu ies decît atunci cînd au nevoie de policlinică sau un tratament special. Deci problema cu prietenii a căzut.

Amîndoi erau vînduţi lecturii. Primeau sau cumpărau cărţi, mai buchiseau cîte ceva pe internet. Ocupaţia asta era cîndva o mare pasiune. Acum e puţin altfel, parte din lecturi se realizează dificil pentru că amîndoi au vederea slăbită, iar cărţile sînt imprimate cu litere prea mici sau cu o cerneală cenuşie, nu neagră. Deci citesc mai puţin, se uită mai mult la televizor. Ei da, dacă ai avea ce vedea şi acolo. Cîteodată este, un program distractiv, o relatare despre un mare artist sau artistă, un reportaj de la Polul Nord. Puţin, prea puţin pentru cît timp liber au.

Rebeca, aşa cum am spus,  are o condiţie fizică bună, s-ar duce la înot, la o sală de gimnastică sau pur şi simplu o plimbare pe malul mării. Este acolo o faleză foarte frumoasă şi curată, dar el, Jack, nu are putere de a merge. După zece paşi, se opreşte şi se plînge că n-are aer în plămîni, iar oasele nu mai vor să …tragă. Atunci se opresc, îşi zîmbesc, privesc pe trecători, iar dacă ajung totuşi pînă la mare,  numără pescăruşii şi admiră culorile învolburate ale valurilor, apoi pornesc din nou. E greu, tot mai greu, abia aşteaptă să ajungă acasă, să se aşeze în fotoliile lor comode şi să reia hobby-urile diurne.

Jack s-a gîndit că ar fi bine să se apuce de pictat. S-a înscris la un curs, a găsit un profesor care mai vine şi pe acasă,  îl ajută,  îl îndrumă, uneori reuşeşte să copieze o pictură celebră  care, în final, are asemănări vagi cu originalul. Iată, zise soţul mîndru, eu am găsit ceva care mă face fericit. Ar fi bine să găseşti şi tu. Rebeca s-a gîndit, a căutat prin ziare un curs de ceva, nu conta ce, ca să mai iasă din rutina zilnică. A dat de un curs de ceramică, s-a dus de vreo două ori, nu era pentru ea. Apoi s-a mai gîndit şi s-a înscris la un curs de conferinţe pentru iudaism. Ivritul care se vorbea acolo era greu de priceput şi nici expunerile în sine nu erau prea interesante. S-a lăsat. Ultima încercare era un curs de limbă engleză. Asta i-a plăcut, s-a şi împrietenit cu cîetva colege. Învăţa şi acolo, şi acasă, ştia conjugările şi declinările, cîteva cuvionte, ar fi putut continua, dar s-a întîmplat ceva neaşteptat. Rînd pe rînd, cursantele se împuţinau, pînă n-au rămaas decît trei. Profesoara a venit într-o zi să le spună că pentru trei persoane nu poate ţine un curs. Aşa s-a încheiat şi această aventură a Rebecăi

Acum e acasă şi se vaită că e nefericită. Jack o ascultă, încearcă să o lămurească asupra situaţiei în care se află, a bătrîneţii care este o adevărată barieră în faţa oamenilor în vîrstă, nimănui nu-i pasă de ei, deşi uneori tîşneşte cîte un matador voluntar, vorbeşte la televizor sau scrie la ziar despre lumea bătrînilor,  despre singurătatea şi bolile lor, nevoia de a fi ajutaţi, asistaţi, încurajaţi. Mai mult, la un moment dat s-a născut un partid al pensionarilor, propunîndu-şi nişte ţeluri frumoase, care toate au rămas pe hîrtie şi la următoarele alegeri electorale au dispărut nu doar idealurile, dar partidul în întregime.

– Vezi, spune Rebeca de ce sînt nefericită. Am o casă frumoasă, am de mîncare, am ce îmbrăca, ba am şi o mică grădină de flori; n-am nimic care să-mi umple viaţa cu fericire, să ştiu pentru ce trăiesc, ce mă aşteaptă mîine sau poimîine. Stăm aici în colivia bătrîneţii noastre, facem în fiecare zi acelaşi lucru şi aşteptăm sfîrşitul. Întreb: asta este ceva de admirat, de acceptat, de agreat? O viaţă ca o farfurie goală, din care au dispărut toate bunătăţile.

Jack îşi pune capul în barbă, priveşte pardoseala lustruită, nu scoate o vorbă. De-a lungul anilor, a căutat să ofere scumpei sale soţii tot ce putea el, cît şi cum putea. Acum, la bătrîneţe, nu mai poate oferi nimic, decît nişte vorbe care pentru Rebeca nu  spun nimic. Atunci se aşează în faţa şevaletului,  trage o tuşă,  schimbă o culoare sau  adaugă, ici-colo, cîte o pată care practic nu reprezintă nimic nou. Deşi nu recunoaşte, nici el nu este mai fericit decît soţia sa. Şi zilele lui se duc pe pustii. Nicio surpriză, nicio perspectivă, nici o mîngîiere. Tabula rasa. Mai are de suportat şi artroza din  umeri şi din coloană. Ochii îl lasă, auzul i s-a topit pe jumătate. Dar asta este ce i-a mai rămas şi ştie că nu  poate schimba nimic. Filozofînd, îşi zice; „La vîîrsta  asta nu ai decît două posibilităţi: să accepţi şi să iubeşti ceea ce ţi-a mai rămas sau să te necăjeşti, să plîngi, să sudui şi să te rogi Celui de Sus să te ia acolo în ceruri şi să-ţi dea un loc confortabil în paradis”

Deodată îi veni însă idee. Spuse nevesti-sii că trebuie să meargă să spele maşina. Luase jacheta şi dispăru. Ştia că acolo lîngă acea spălătorie este un magazin cu păpuşi de tot felul. Ajunse acolo. Lăsă maşina în seama băieţilor, intră în magazin şi spuse că vtrea un sac cu păpuşi. Vînzătoarea îl măsură şi se făcea că nu înţelege.

–   Vtreau un sac de plastic cu cele mai frumoase păpuşi.  Se duse la rafturi, alese căţeluşi,  maimuţe, miei,  vaci cu pete maro, zebre, elefanţi, doi coşari, cîţiva copii, doi cocoşi, o broscuţă, uhn şoricel, două pisicuţe şi încă alte cîteva păpuşi caraghioase. Plăti, luă maşina şi plecă la un magazin de animale mici. Cumpăpră un căţel alb şi o colivie cu doi papagali. Se grăbi spre casă fericit. Pătrunse cu sacul în spinare, eliberă covorul din salon de tot ce era pe el, apoi vărsă păpuşile unele peste altele. O chemă pe Rebeca şi-i arătă achiziţia.

–   – Ce-i asta? întrebă femeia.Ce te-a apucat?

–   Îţi plac sau nu, asta este întrebarea.

–   Eşti complet nebun. Sigur că-mi plac. Şi începu a le lua la rînd şi a le studia. În colţul buzelor înflori un zîmbet, apoi se porni pe rîs.

–   Stai, zise Jack, asta nu e totul. Se duse  la maşină şi aduse căţelul. Era o maimuţţică blondă cu o singură pată albă pe ochiul drept. Parcă nici nu era adevărată aşa de frumoasă părea. Cînd aceasta intră în salon, se repezi de-a dreptul la păpuşi. Le răvăşi care încotro şi se apucă de alergat şi de sărit pe toate obiectele ivite în cale. Se întorcea la cîte o păpuşă, o luă între dinţi, o scutură şi o arunca la o anumită distanţă. Apoi reveni  la altă păpuşă, făcea la fel. Era un mic spectacol de circ care însufleţi toată casa, făcînd din jocul lui  un amuzament inedit. Cei doi bătrînei priveau înmărmuriţi cum o locuinţă liniştită, încremenită într-o ambianţă severă de ani de zile, netulburată nici măcar de o muscă, prinse viaţă şi se transformă în ceva nemaipomenit  de viu şi de zglobiu. Rebeca rămase uluită. Ce ma imuţică drăguţă, zise. E tot pentru mine?

–   Desigur, spuse soţul. Totul este pentru fericirea ta. Apropo, mai am ceva. Aduse şi colivia cu cei doi papagali galbeni cu ciocurile negre. Salonul se umple de o nouă viaţă. Maimuţa făcea tumbe, papagali „dialogau”, iar păpuşile răvăşite, parte din ele răsturnate cu fundul în sus,  participau la acest „spectacol” unic, dat în cinstea celor doi bătrînei care erau ameţiţi de noutatea situaţiei.

–   Jack, zise femeia, tu eşti un drac şi jumătate. Nu te ştiam aşa un inventiv. Ce ţi s-a întîmplat? Cum de ţi-a venit  ideea asta?

–   Am dat în mintea copiilor. Intrebarea este dacă acum te simţi mai bine, dacă eşti un piculeţ mai fericită.

–   Ce întrebare? Desigur. Sînt total pierdută de fericire. Lasă-mă să te cuprind şi să te sărut. O poză de album. Arătau ca doi tineri amorezi. Ideea lui Jack işi făcu efectul. Rebeca era îmbujorată, avea ochii umezi şi privirea fixată pe comorile mărunte, dar atît de simpatice ,care umpleau sufrageria cu figurile lor jucăuşe. Sobrietatea casei s-a topit. Liniştea apăsătoare a murit. E greu de explicat cum o stare se preschimbă în alta, contrară celei dintîi. Nu căutăm teorii. Ne mulţumim cu ce am văzut şi ce am simţit.

–   Lumea nu este un cub de ghiaţă, ci, dacă vrem sau putem, o prefacem într-o oază de lumină, care ne poartă printre stele.

Văicărelile Rebecăi au încetat,  necazurile provocate de boală ale lui Jack parcă au amuţit, fericirea a intrat pe uşa mare a casei, întîlnind acolo doi bătrînei mulţumiţi. Sperăm să nu fie o iluzie doar, care să dispară peste noapte.

Harry Ross

Israel, iunie, 015