Valentina Teclici : S.O.S.

Mediul înconjurător e viu, are suflet.

E creaţia miraculoasă a Domnului

alterată de voinţa şi ambiţia omului.

 

Fiecare gând şi acţiune

influentează structura Terrei.

Fiecare sentiment usucă sau înfloreşte florile.

Apele au miros de mir sau petrol,

de ierburi de mare

ori reziduuri nucleare.

Depinde de tine, omule, ce alegi să respiri.

 

Betonul înalţă clădiri arogante

privind de sus creasta copacilor.

Oxigenul devine o pasăre sumbră

cu zborul frânt

de fumul poluării.

 

Fruntea pământului, umilă temelie

pentru gigantice proiecte.

Pretutindeni obiecte din plastic.

Cui îi pasă că ţin o veşnicie?

 

Totul e concurenţă, construind acum

un mediu fals, artificial

în contradicţie cu legile naturii.

Ce-i sus reflectă ce-i jos.

Viitorul oglindeşte ce-a fost.

 

Soarele, cu priviri dogoritoare,

ne arde prin găuri de ozon.

Bolile omului reflectă cancerul naturii,

şi tot ce-i diferit de structura

şi tiparul originar al forţei divine.

 

Mediul e înţelepciune, armonie

şi-i flexibil ca o nuia.

Se lasă transformat ca lutul,

albia apelor

doar până la un punct

cât încă îşi poate simţi identitatea.

 

Când, în jocul omului de-a Dumnezeu

dezastrul e nemărginit,

mediul, în imensa sa înţelepciune

trimite semnale S.O.S. topind gheţarii,

schimbând temperatura anotimpurilor,

inundând, cutremurând,

măturând cu forţa uraganelor şi-a apei

copiii de oţel şi de beton ai civilizaţiei moderne.

 

Omule, ajung aceste semnale la tine?

Care-i lecţia mesajului închis în sticlă?

Valentina Teclici

 

 

Anunțuri

Sandu Cătinean – Sânziene

Sânziene

 

De prin codrii tainici
De prin peşteri reci
Fete de hotarnici
Cântă pe poteci

 

Albele fecioare
Cântece şi joc
Goale la picioare
Cântă de noroc

 

Galbene coroane
Hora se încinge
Zâne din icoane
Cu iubire ninge

 

Amintiri din soare
Timpul se opreşte
Două din fecioare
Plâng dumnezeieşte

 

Să te înţeleagă
Până-n zori aştepte
Cântecul dezleagă
Cele şapte trepte

 

Cele ce-ţi sunt scrise
Ştie Preasfinţitul
Undeva prin vise
Vine şi iubitul

 

Visul nu-i sfârşitul
Florilor gălbui
Cine ţi-e ursitul
Nimănui să-i spui…

 

Sandu Cătinean din Bonţida
„Cel care vine din brazi”

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/06/22/sandu-catinean-sanzaiene/

Anatol Covali – Lirice

Eu sunt semănătorul

 

Eu sunt semănătorul. Semăn şi
nu-mi pasă ce în urmă-mi va ieşi.

 

Pot fi buruieni,
pot fi vârtoşi coceni
sau pot fi holde mari şi aurii.

 

Nepăsător
trec la un alt ogor
şi semăn mai departe orice-o fi,

 

cu ochii-n zări
vrăjit de depărtări
unde-am să fiu cosit şi voi cosi.

 

Pun în pământ
cuvânt după cuvânt
fără să sper măcar că va-ncolţi,

 

că voi vedea
vreodată-n viaţa mea
cum tot ce-am risipit mă va-mplini.

 

Semănător nebun,
ce crede-ntr-un
mirabil viitor ce va rodi.

 

Dă-mi mâna!

 

Dă-mi mâna! Vom merge-mpreună, n-ai teamă.
De vine vreo spaimă să n-o iei în seamă.

 

Prin orice furtună
cu mine-mpreună
durerii, de-acum, nu-i vei da nicio vamă.

 

Să nu îţi mai pese
că viaţa ne ţese
şi-apoi fără milă la loc ne destramă,

 

cât fi-vei cu mine
la rău şi la bine
vom râde şi-n cea mai teribilă dramă.

 

Să mergem spre piscuri
sfidând orice riscuri,
cât ele aşteaptă şi cât ne mai cheamă.

 

Vreau încă o dată
să fii fermecată,
vrăjită de-a visului meu panoramă.

 

Acolo, din stele
cu mâinile mele-ţi
voi ţese-a iubirii superbă maramă.

 

Aceeaşi

 

E dragostea aceeaşi, doar timpu-a-ncărunţit
şi stă lângă destinul ajuns un foc mocnit.

 

Noi doi avem pe feţe
aceeaşi tinereţe
fardată doar pe-alocuri cu câte-un rid zbârcit.

 

Iar sufletele noastre
au cerurile-albastre
mai sus de norii care s-au tot îngrămădit

 

şi-n ale căror vaduri
sădim mereu răsaduri
din visurile pure ce nu s-au ofilit.

 

Avem deja-n lumină
palate şi-o grădină
a cărei primăvară îţi seamănă leit,

 

de-aceea nu ne pasă
de vremea ticăloasă
ce crede că de-acuma în ea ne-a-ntroienit.

 

Păşind senini şi-alături
prin naltele omături
mă-nvălui cu uimirea-ţi când te privesc uimit.

 

Geană de lumină

 

Îmi bate începutul în sufletul avid
de împrimăvărare şi de puţin torid,

 

dar nu îmi pot da seama
de ce mă roade teama
şi nu alerg ca poarta speranţei s-o deschid.

 

Se pare că de-acuma
n-o să mai cadă bruma
şi nici n-o să mai vină ierni lungi cu ger perfid,

 

sunt semne că începe
şi-n ale mele stepe
să curgă al luminii renăscător fluid.

 

Nu m-aş mira ca zorii
să fie vestitorii
unor superbe zile lipsite de sordid,

 

ca-n prima dimineaţă
să-ncep o altă viaţă
pe care cu tristeţea-mi să nu o mai ucid.

 

Încă strivit de plânsu-mi,
speriat de mine însumi,
uşa celulei mele uşor o-ntredeschid.

 

Anatol Covali

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/06/20/anatol-covali-lirice/

Camelia Cristea – Poesis

Am strivit tăcerea

Am strivit tăcerea, fără argumente
Și i-am dat culoare dintr-un curcubeu,
Clipele rebele ce au fost absente
Au rămas pe coama unui singur smeu.

 

Lacrimi izvorâte din dureri nespuse
Au șters iar obrajii ce tânjeau de dor,
În căușul palmei ele au fost oprite
Și trimise tainic către lumea lor…

 

Frunții obosite i-am întins o cută,
Sub cireșul nins încă mai visez,
A strigăt odaia, eu eram doar mută
Recompun esența ce îmi este crez.

 

Ropotul de cai și o șa în vânt
E atâta verde, ei și-au luat avânt
Aladin și-arată lampa fermecată
Basmele se scriu parcă înc-odată!

 

Am strivit tăcerea, fără argumente
Și am pus pe șei clipe repetente
Le-am dat frâu și aripi pentru a zbura
În acest poem, spre inima ta!

 

Duhul Adevărului

Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea
Fă să înțeleg care-mi e menirea!

 

Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!

 

Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!

 

Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!

 

Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea…

 

Curcubeu – vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.

 

Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!

 

Trandafiri

Cu un braţ de trandafiri trec prin viaţă şi te miri
Că furtunile trecute au rămas necunoscute
Tot ce rău a fost cândva…a plecat cu vremea rea,
Iar în fiecare floare văd cum soarele răsare.

 

Am luat munţii mei de dor si îi ţin lângă picior
Fluieră mereu tăcerea ştiu că asta este vrerea!
Timpul scurmă şi petrece peste ceas cu pasul rece,
Eu îi dau petale-n dar pentru clipele cu har…

 

Mulţi şoptesc că e destin să bei rouă dintr-un crin
Şi să duci cu tine seară un arcuş chiar şi vioara
Să asculţi în suflet valsul şi în rugi să vezi înaltul!
Odă bucuriei cânta chiar de inima ţi-e frântă…

 

Camelia Cristea

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/06/20/camelia-cristea-poesis-8/

Tatiana Dabija: Gând abrupt / Abrupt thought

 

GÂND ABRUPT

 

Viața este perla iluziei
Cu parola sa sofisticată
Te-nvață treptat să spargi sunetul
Prin care nu poți străbate firesc.
Și tot Ea, Viața,
își ridică din ruine mândră
Zidul libertății sufocante
Până ajunge în ultimul leagăn al său
Pentru a mărturisi uniform
Păcatele ce au crescut enorm
În faima sa microbii –
Ca niște fructe coapte.
Portabil sufletul își slăbește culorile
În anii ce se retrag conștient în umbră
Semnându-și sentința ca un cec de valoare
Și socoteală nu-i ceri la întâmplare
Atunci când mila-ți este trecătoare
Și neputința ta e infinită.
Să limpezești în razele de soare
Gesturile ce au rămas clipită
Nu are sens.
Rotirea în mișcare sădește
În spațiul său
Dragi și banale
Buimace chipuri –
Ce durează amintiri neschimbate.
Sunt zile când universul întreg
te-nspăimântă
Și vulnerabil este sufletul întreg,
Viața iubește vasul în care se-agită –
Inima ce bate singuratic în piept…

 

ABRUPT THOUGHT

 

Life is pearl of illusion
With its sophisticated password
You gradually learn to break the sound
That you cannot naturally cross.
And also It ,
Life, proudly lifts from the wreckage
Wall of stifling freedom
Before reaches its final swing
To confess uniformly
Sins that have grown enormously
In its fame microbes –
Like ripe fruits.
Portable heart weakens its colours
In years to retire consciously in shadow
Signing its judgment as a valuable check
And count you cannot ask at random
When your compassion is fleeting
And your inability is infinite.
To clear in sunlight
Gestures that remained blinking
It makes no sense.
Turning plants in its movement In its space
Dear and banal Stunned faces –
Lasting memories unchanged.
There are days when
the whole universe scares you
And vulnerable is soul entire,
Life loves the vessel in which it waves –
The heart that beats lonely in your chest …

Tatiana Dabija

Chișinău

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/06/22/tatiana-dabija-gand-abrupt-abrupt-thought/

Adrian Munteanu – Spune-mi, iubito!

Spune-mi, iubito !

https://i0.wp.com/www.marianagurza.ro/blog/wp-content/uploads/2016/06/Fluturele-din-f%C3%A2nt%C3%A2n%C4%83.jpg

Spune-mi, iubito, unde-ți e popasul?

În cuib zănatec, în amurg de ceară?

Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară

Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul?

 

Cum ai învins râvnirile de fiară

Ce-au despicat pădurile cu pasul,

Ca să-mi aplec genunchiul, să-mi fac masul

La umbra coapsei tale de fecioară?

 

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,

Bea din potirul brumelor nectar

Şi din căuş de patimi apă vie,

 

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,

Să te zidesc curată-n temelie,

Aceeaşi Ană, pe un nou altar.

 

Adrian Munteanu

https://youtu.be/oIwHGzJcvx4

 

Ana Urma – recenzie volumul “Călătorie de plăcere” de Luminiţa Zaharia

Titlul cărţii este dat de primul poem şi pe drept cuvânt, poate fi considerat o invitaţie într-o călătorie de plăcere, într-un univers fascinant, cu bagaje minime: /cuvântul, visul şi securea/. Umorul este inconfundabil are rădăcinile adânc înfipte în sufletul poetei care se rosteşte pe sine, dezinvolt, cu sinceritate, cu bucuria şi încrederea celui care ştie bine drumul şi rostul cuvintelor. Numai aşa călătoria devine deosebită, de plăcere. Cum altfel dacă nu într-o continuă stare de graţie, pentru că ştim, visul este un dar nepreţuit, cât timp visăm suntem vii, trăim şi pentru că, în toate trebuie să ne impunem măsura, să nu uităm de arma secretă din bagaj, securea, asociată şi ascuţimii minţii.
Fiecare carte ne dezvăluie o faţă mai puţin cunoscută a autorului, la Luminiţa este altfel. Ea inspiră şi expiră probabil unitar poezie, de calitate. Nu se dezminte şi nu ne dezminte, cuvintele ei ne apropie şi binedispun ca de fiecare dată, vibrează în ele emoţia, inocenţa, tandreţea dar şi acel dulce-amar al vieţii bine pitit printre versuri. Inventează pentru noi cu o aparentă uşurinţă, dar nu se poate să nu observi că /bagajul/ poetei este dublat de o vastă cultura şi dragoste cântată în scris, pentru cuvinte. Reuşeşte să le dea forţă, să construiască o lume încântătoare pe care ne-o dorim şi a noastră, de care ne îndrăgostim iremediabil, altfel ca şi de poeta Luminiţa Zaharia. Deşi ne-am cunoscut doar în spaţiul unic şi virtual al Cenaclului Lira 21, personal mi se pare că distanţele nu există, poate datorită /bagajelor/ universale, poate datorită cărţilor care ne apropie şi deconspiră, deopotrivă.
Amintesc numai trei titluri aici:
/într-o zi, o narcisă/
/anamneză/
/poezia/
sunt printre preferatele mele. Redau pe prima dintre ele:

într-o zi, o narcisă
mi-a vorbit despre importanţa de a fi
despre înfloriri sezoniere
şi aşteptări preţ de trei anotimpuri

m-a învăţat cum poţi alerga numai cu gîndul
sau cum să-ţi aperi rădăcinile
de cîrtiţe şi alte fiinţe oarbe

într-o zi o narcisă
dintr-un câmp de narcise
mi-a povestit despre statornicie şi vise

graţioasă, m-ar fi lăsat chiar să o rup
la urma urmei ce contează un trup
spunea

i-am împrumutat doar parfumul
şi aşa travestită
am implorat zeul narciselor
să ne trimită pe aceeaşi stea

Cartea apărută de curând la editura Armonii Culturale şi citită din scoarţă-n scoarţă, are cincizecişipatru de poezii, este ilustrată cu mare talent de Alina Astăluş, desenele amintind de tehnica sumi-e care însoţeşte poezia de inspiraţie niponă, coperta… de poveste.

Ana Urma – recenzie volumul “Călătorie de plăcere” de Luminiţa Zaharia