In memoriam Boris David…

Daris Basarab alias Boris David

 (n. 10 mai 1929, Ismail – d. 1 seprembrie 2015, București)

,,N-a fost să fie…”, prietene! Așa cum afirmai odată, este foarte greu de a scrie despre un prieten la trecut. Știu că ai fi dorit să-ți respecți promisiunea făcută Margaretei… De a nu pleca încă… Și ai plecat… Strigătul tău a fost auzit. Îmi paralizaseră toate simțurile când intuisem ce va urma.

Ce ne-a apropiat? Totul!

Tu un basarabean dezrădăcinat, eu o fiică de bucovineni pribegi. Demni și curați ne-am luptat cu viața, păstrându-ne credința: ,,Nihil sine Deo!” ( Nimic fără Dumnezeu!)

Boris David (cu pseudonimul literar – Daris Basarab) s-a născut în Basarabia, în orașul port la Dunăre, Ismail, la 10 mai 1929. Frământat de prezent, este cu gândul la cum „a fost”, străduindu-se să se adaptez la „cum este”…și-a făcut,  cu încăpățânare, un modus vivendi al său.

Sentimental, visător, sclav al propriei poezii, veșnic îndrăgostit, ”de cursă scurtă”, așa cum afirma în ultima vreme,  a beneficiat de un mediu artistic deosebit, în care s-a complăcut  spre  surprinderea  prietenilor  din activitatea sportivă. Aici s-a  ascuns, de fapt, adevărul despre refuzul său de a se opri la vreo disciplină cu profesionalism. ,,Am fost, și am rămas un amator, precum cei din arta naivă, dacă mi-e permisă comparația. Am cules, în sport, ca și în poezie, informația primară, am stors-o după capul meu și, în multe privințe „autodidact”

Prietenul său din tinerețe, Titus Popovici (scriitor și scenarist român, membru corespondent al Academiei Române), apreciind calitatea versului și cea de comentator, i-a sugerat un pseudonim, Daris, luând din nume și prenume începutul și sfârșitul. După mulți ani, a mai adăugat  un  Basarab.

Boris David,  ca brav basarabean, bolnav de românism, s-a identificat cu versul său, strigându-și dorul prin cânt, tânjind după Ismail. Și-a urmat drumul, remarcându-se în toate domeniile.

În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupație sovietică, scapă dintr-o coloană de deportați. Războiul de eliberare se termină greu pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiți să ia drumul pribegiei. Un lung și istovitor periplu prin orașe din România: Călărași, Râmnicu Sărat, Beiuș, Oradea, se încheie în Cetatea Episcopală, unde, sub protecția, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea. Urmează apoi la Universitatea Politehnică din Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. Munca în cercetare i-a adus cele mai mari satisfacții. Dosarul politic a fost o piedică în calea ascensiunii lui în domeniul universitar. Dar, brevetele de inventator certifică calitatea și pregătirea chimistului Boris David.

A lucrat la Compania națională a Uraniului ca inginer chimist din 1954, unde s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare și radioactive realizând câteva invenții și inovații (împreună cu un colectiv de cercetători) și numeroase lucrări de specialitate, comunicări științifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecțiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) și Mozambic (1977-1978). Dragostea sa pentru Africa nu s-a stins niciodată. ,,AFRICA – DRAGOSTEA MEA” – ne mărturiseşte autorul la începutul volumului Dor de ducă încă de la început. Boris a prins gustul ,,vieții de hoinar”… iubind natura, călătoriile. În paralel, continuă visul din adolescență, scriind poezie și proză.

Pentru Boris David alias Daris Basarab volumul  ,,N-a fost să fie…” a rămas un roman neterminat. O plecare grăbită și neașteptată, acum un an, de 1 septembrie 2015.

,,N-a fost să fie…” . ,,La 85 de ani, am adunat destule ,,momente critice” şi nu ştiu dacă încercând o mediere a lor, aş putea ajunge la o definiţie cuprinzătoare a stării sufleteşti care te cuprinde”, afirma în ultimul său interviu, consemnat de doamna Emilia Ţuţuianu.

Nu ne-am întâlnit niciodată, decât prin puterea cuvântului, legați de același dor, Basarabia și Bucovina. Un prieten rar. Îmi lipsește… A fost și va rămâne printre puținii prieteni dăruiți într-o viață de om. Dispar chipuri dragi, oameni pe care i-am prețuit…

Ne-am cunoscut prin intermediul prietenului comun, Mihai Rădulescu, scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor, una dintre marile personalităţi ale culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. „Istoria literaturii române de detenţie“, cartea care îl consacră pe Mihai Rădulescu în spaţiul istoriei noastre literare, este şi prima carte de acest gen pentru istoria noastră, nu numai literară, ci şi aceea a civilizaţiei. După plecarea din lumea aceasta, a profesorului Mihai Rădulescu, după o perioadă de ani de suferinţă, în ianuarie 2009, împreună cu Boris și Monica Levinger,  am încercat să-i păstrăm ,,neîntinat” crezul: ,,Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul”. Acest crez le-a insuflat celor doi prieteni, Boris și Mihai, puterea de a răzbi în viață, măcinați de adevăruri ce se doresc uitate. Am găsit înțelegere în presa internațională pentru a-l aduce în memoria colectivă pe cel care, Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești i-a schimbat destinul.

În discuțiile private, am descoperit în Boris, un suflet răzvrătit, uneori un rebel sentimental. Un model de soț și părinte. Un prieten cum rar îți este dat să întâlnești într-o viață de om. Trecea printr-o suferință care mă marcase și pe mine… Nimeni nu poate să înțeleagă ce este în sufletul unui om, ce poartă cu el boala secolului… Întrebări curioase de genul… ,,sunteți bine, aveți loc…?” Da, sunt bine, suntem bine! Am avut grijă ca din acest punct de vedere, să-i ocup mintea lui Boris prin provocări directe.  Am dorit să-i dau încredere și putere de a depăși  boala cu seninătate,  pe unde de vers, prin poeme personalizate… A fost o luptă pentru VIAȚĂ! I-am prezentat oameni minunați, care între timp i-au devenit prieteni. Actorul Florin Nan, poetul Eugen Emeric, dar cea mai implicată s-a dovedit a fi editoarea și poeta Emilia Țuțuianu.

Prozator, Boris David alias Daris Basarab, s-a făcut remarcat prin volumele sale ,,Povod” și ,,Ecvestra” , volume ce au atras multe ecouri în țară și străinătate.

Pentru Boris tăcerea a avut glas, ,,între sunet și lumină”, povara anilor l-au făcut nostalgic deși fiorul tinereții sufletești l-am regăsit mereu. Poemele sale reflectă viața așa cum o percepe poetul, un îndrăgostit de Eminescu, un păstrător al anilor de pribegie. Acid și critic, purtând încă durerea pentru BASARABIE, Ţară râvnită, Ţară sfârtecată…

Prin Editura Mușatinia din Roman, Boris s-a dovedit prolific în creații, bucurându-se de noi apariții  și ecouri pe măsură. Volumul de poeme Postume vii, ce îmi fusese dedicat, m-a copleșit. Un dar unic, un dar de suflet așa cum și Boris pentru noi toți a fost un dar ceresc.

Cum aș putea uita grija de care m-am bucurat în urma unui infarct? Îi simțeam tristețea și ne trimiteam câte un semn…! Doar un semn de exclamare… Și totuși, intervenția pe cord m-a schimbat… O schimbare pe care nici eu nu o înțeleg… M-am închis în mine, am refuzat să mai scriu. Totul a fost interpretat… Și Boris și Emilia au suferit în tăcere… Am fost poate nedreaptă…

Plecarea lui Boris, mi-a marcat mai mult sufletul… Emilia și  Dorin, au fost prezenți până în ultima clipă, la marea despărțire. Un gest nobil față de un prieten nobil… Mulțumesc celor care s-au implicat și se implică la pomenirea lui după tradiția ortodoxă…

Boris David, nu poate să fie uitat! Cărțile și descoperirile sale unice îl vor situa pe Basarabean alături de românii de frunte. Modestia și demnitatea lui sunt remarcabile. S-a  pregătit  pentru viață, în felul său optimist, pentru a nu ceda disperării în fața nereușitelor și a continua senin drumul omului încrezător în destinul său. Pentru el ”nereușita” era trecut, iar visul Dorului era viitorul de neoprit… Avea un simț al umorului dezarmant. Unchiul Alex îl învățase multe…

Boris David a devenit de curând, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova,  anunțul fiind făcut de  Președinta-fondatoare a acestei uniuni, poeta Diana Ciugureanu-Zlatan.

La 1 septembrie 2016, sunetul clopotelor se vor transforma în rugă. Rămas bun, dragul meu prieten…

Acum, ești împreună cu cei plecați întru viaţă veşnică.

Nu te vom uita, BORIS DAVID!

,,Nu-mi reproșez nimic din acest fel de a fi, nici cu gândul la trecut, nici la ceea ce sunt astăzi. Mereu în sufletul meu a fost tumult și nu mai am timp să scap de el. Când voi ajunge Dincolo, voi avea destul timp să mă analizez, convins, mai mult ca oricând, de faptul că sufletul nu moare niciodată. Deci: Avanti Boris, Poessis Cossa!, ca într-o revoluție made in Italia”. (Boris David)

Mariana Gurza

Timișoara

1 septembrie 2016

***

Creații literare

Povod, Editura Semne, București, 2004;

Ecvestra, Editura CONPHYS, București, 2007;

Postume vii, Editura Mușatinia, Roman, 2014;

Dor de ducă, Editura Mușatinia, Roman, 2014;

Rugul creației – Nicolae Otto Kruch, Editura Mușatinia, Roman, 2014;

Primăvara sunetelor, Editura. Mușatinia, Roman, 2015;

Mai multe creații http://www.darisbasarab.com/

Cercetare științifică

Inovații și invenții:

Ing. David Boris, Fiz. Nichita Irina, Teh. Indrei Maria – Analiza spectrogeochimică, Certificat de Inovator Nr. 17/26.01.1963, TPEM, București RO;

Ing. David Boris, Chim. Văcariu Vintilă Teodoru, Teh. Anghel Elena – Determinarea colorimetrică a uraniului din soluții de tributilfosfat. Certificat de Inovator Nr. 3/25.10.1972, MMPG, TMR, Bucuresti RO;

Ing. Boris David , Ing. Gheorghe Filip, Chim. Vintilă Teodoru Văcariu și Cornel Eftimescu. Procedeu și instalație de extracție continuă a uraniului. Brevet de Inventator Nr. 60714/13.12.1974, București RO;

Chim. Vintilă Teodoru Văcariu și Ing. Boris David . Procedeu de obținere a monocarbonatului de uranil. Brevet de Inventator Nr. 59085/07.01.1975, București RO;

Dr. Ing. Ioan Niederkorn, Chim. Vintilă Teodoru Văcariu, Ing. Dan Georgescu, Ing. Carol Matyas, Ing. Boris David , Ing. Gheorghe Circo, Ing. Nicolae Frățilă, Chim. Rozalia Mathe, Ing. Ileana Iorga. Procedeu de valorificare complexă a unor minereuri de metale rare. Brevet de Inventator Nr. 99378/20.11.1979, București RO;

Ing. Boris David , Chim. Rozalia Mathe. Procedeu de extracție a elementelor radioactive și rare din soluții sulfurice complexe. Brevet de Inventator Nr. 77379/30.05.1981, București RO;

Ing. David Boris, Chim. Mathe Rozalia. Procedeu pentru recuperarea din jarositul potasic a SO3, Fe2O3 și a K2SO4 ca atare, sau convertit în Na2SO4 și KOH. Brevet de Inventator Nr. 82155/22.12.1982, București RO;

Ing. Filip Gheorghe, Ing. Bejenaru Constantin, Ing. David Boris, Dr. Ing. Tătaru Sever, Chim. Văcariu Vintilă Teodoru. Procedeu de recuperare a uraniului din ape reziduale uranifere. Brevet de Inventator Nr. 87604/25.03.1985[3], București RO;

Ing. David Boris, Ing. Filip Gheorghe, Dr. Ing. Tătaru Sever, Ing. Vasile Constantin, Chim. Văcariu Vintilă Teodoru. Procedeu de eliminare și recuperare a uraniului din ape reziduale uranifere. Brevet de Inventator Nr. 118948 B1/30.04.2004, București RO. Medalia de Argint la Salonul Internațional de Inventică ECOINVENT 2005, Iași RO[4][5].

Publicații și comunicări ştiinţifice:

V. Cocheci, B. David. Studiul asupra condițiilor optime de obținere a cărbunelui activ din coji de semințe de floarea soarelui. Comunicări Științifice și Tehnice. Institutul Politehnic Timișoara. Anul II, 1956;

Ing. David Boris și Fiz. Irina Nichita. Aplicarea analizei spectrale de emisie în prospecțiunile geochimice. Revista Minelor, Vol. XIV, 8, 370-373, București 1963;

V. Patriciu, M. Olteneanu, N. Bonciocat, B. David. O nouă metodă pentru determinarea cantitativă și corelarea depunerilor de săruri de potasiu și magneziu.Revista Minelor, Vol. XV, 9, 455-459, București 1964;

B. David. Metodă modernă de analiză a materiei prime minerale. Analiza Spectrală de Emisie. Revista Minelor, Vol. XVI, 4, 155-160, București 1965;

B. David, Gh. Filip, S. Tătaru. Comportarea unor schimbători de ioni fabricați în RSR în condițiile hidrometalurgiei uraniului. Simpozionul privind Sinteza, analiza și utilizarea schimbătorilor de ioni. C.C. Victoria, 24-25 Noiembrie 1967;

V. Ianovici, I. Măldărăscu, B. David și Irina Bratosin. Quelques particularites concernant les teneurs en certains elements-traces dans les volcanites des Carpates Orientales. Revue Roumaine de Geologie. Tome 12, 1, 3-26, Bucharest 1968;

C. Udrescu și B. David. Utilizarea lățimii liniilor spectrale la determinarea Litiului în roci. Metrologia Aplicată. Vol. 15, 2, 75-79, București 1968;

B. David. Analiza Spectrală a Componenților Majori din Rocile Silicatice. Revista de chimie. Vol. 19, 9, 536-541, București 1968;

Boris David, Mihai Olteneanu. Analize de laborator utilizate în practica geologică. Editura Tehnică. București 1968[6];

B. David, Gh. Filip, S. Tătaru. Comportarea unor schimbători de ioni fabricați în țară în condițiile hidrometalurgiei Uraniului. (I) Revista Minelor, Vol. XIX, 1, 24-29, București 1968;

B. David, Gh. Filip, S. Tătaru. Comportarea unor schimbători de ioni fabricați în țară în condițiile hidrometalurgiei Uraniului. (II) Revista Minelor, Vol. XIX, 4, 150-153, București 1968;

B. David, Gh. Filip, V. Văcariu și S. Tătaru. Extracția Uraniului cu Tri-n-Butilfosfat. Revista de Chimie, Vol. 19, 8, 459-463, București 1968;

S. Tătaru, Gh. Filip et B. David. L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence du Ferocyanure. Revue Roumaine de Chimie. Tome 13, 4, 429-436, Bucharest 1968;

S. Tătaru, B. David et Gh. Filip. L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence du Permanganate. Revue Roumaine de Chimie. Tome 13, 6, 787-791, Bucharest 1968;

Constanța Udrescu, B. David și Viorica Mândroiu. Determinarea rapidă a Sodiului și a Potasiului în roci, utilizând lățimea liniilor spectrale. Revista de Chimie, Vol. XX, 3, 243-249, București 1969;

S. Tătaru, Gh. Filip și B. David. L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence du Chlorate et du Perchlorate. Revue Roumaine de Chimie. Tome 14, 5, 599-604, Bucharest 1969;

B. David, V. Văcariu, Gh. Filip. Studiul reextracției Uraniului din soluții de Tributilfosfat. Consfătuirea Tehnico-Științifică „Posibilități de valorificare a minereurilor radioactive din RSR”. CNIT, CEN, MM, 8-9 mai 1969, București;

V. Văcariu, B. David, Gh. Filip. Metode de control analitic a proceselor de purificare a Concentratelor Chimice de Uraniu. in hamacul din spatele curtii; Consfătuirea Tehnico-Științifică „Posibilități de valorificare a minereurilor radioactive din RSR”. CNIT, CEN, MM; 8-9 mai 1969, București;

V. Văcariu, B. David, E. Anghel. Aplicații ale metodelor fizico-chimice de analiză în industria Uraniului. Conferința Republicană de Chimie-Fizică Generală și Aplicată. 1-4 septembrie 1970, București;

S. Tătaru, B. David et Gh. Filip – L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence des anions SO4. Revue Roumaine de Chimie. Tome 16, 4, 625-630, Bucharest 1971;

Dr. Ing. S. Tătaru, Ing. I. Niederkorn, Ing. E. Jude, Ing. B. David, Chim. A. Andronescu, Ing. S. Bojin. Tehnologia complexă de prelucrare a unor minereuri Uranifere cu caracteristici mineralogice diferite. CNIT, MMPG, CSEN. A II-a Consfătuire Tehnico-Științifică: Stadiul actual al cercetărilor în domeniul aplicării tehnicilor nucleare în prospectarea minereurilor radioactive, construcția de aparatură geofizică. Oraș Dr. Petru Groza, 14-16 octombrie 1971;

B. David, S. Tătaru, V. Văcariu. Recovery of Uranium from Mine Waters. The 3rd Symposium on Ion Exchange. Hungarien Chemical Society, Budapest Balatonfüred, 1974;

Tătaru S., Bojin S., Matyas C., David B., Anastase H., Balog A. Reducerea poluării radioactive la complexul de sortare a minereurilor de Uraniu. Simpozion „Probleme de radioprotecție la extracția și prelucrarea minereurilor radioactive”. MMPG, CMMN, Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Minereuri și Metalurgie Neferoasă Baia Mare. Stâna de Vale, 8-9 octombrie 1981;

B. David, Antoaneta Roman, Mariana Nina Oprea. O nouă metodă de dozare fluorimetrică a Uraniului Total din soluri și roci. Simpozion IMR, aprilie 1988, București;

B. David, Raluca Pascal, Mariana Nina Oprea. Purificarea peroxidică a Concentratelor de Uraniu. Simpozion IMR, aprilie 1988, București;

B. David, Antoaneta Roman, Mariana Nina Oprea. Dozarea fluorimetrică a Uraniului Total din soluri și roci. Al III-lea Congres de Chimie. Septembrie 1988, București.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_David

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/08/30/in-memoriam-boris-david/

Valeriu Dulgheru: De Ziua Limbii Române


„N-avem două limbi şi două literaturi,

ci numai una, aceeaşi ca peste Prut”.

(A.Mateevici)

 

Pentru orice neam limba este cea mai mare comoară, este fondul de aur al spiritualitatii unui neam, pe care trebuie să-l păstreze cu sfinţenie pentru a nu pieri. Se spune pe bună dreptate că un popor există atâta timp cât îşi vorbeşte limba. Popoarele care şi-au pierdut graiul au dispărut. Dovadă sunt cele peste 100 de popoare mici din Rusia care, pierzându-şi limba şi scrisul, au dispărut, s-au topit în acest babilor cu numele „rosiane”. Dovezi sunt şi marea parte a aromânilor din jurul României, care din cauza politicilor de deznaţionalizare promovate de Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Ucraina ş.a. încetul cu încetul dispar.

Despre importanţa limbii la românii basarabeni vorbesc mai multe. Limba română a fost cântată de clasicii literaturii româneşti. Constient de faptul ca numai o limbă dezvoltată poate să devină forţă motrice care duce spre civilizaţie şi propăşire, marele M. Eminescu a militat pentru valorificarea eficienta a tezaurului limbiiMăsurariul civilizaţiei unui popor astăzi e o limbă sonoră şi aptă a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent etic sentimente…Numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin… Dacă în limbă nu s-ar reflecta caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: „aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ?”. „Limba noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată…” scria la 1917 A. Mateevici, poezie care din 17.08.1995 a devenit imnul Republicii Moldova. Regretatul poet basarabean N. Costenco, exilat în Siberia în perioada 1940-1955, scria: „Limba mea sfătoasă, /Creangă ce-a iubit-o /Şi-a înaripat-o- n vers Alecsandri, /Eminescu forma ţi-a desăvârşit-o /În cultura lumii spre a ne mandri”. Printre multele poezii dedicate limbii române scrise de clasicul contemporan Gr. Vieru spicuim: „În al limbilor tezaur / Pururea o să rămână / Limba doinelor de aur, / Limba noastră cea română”. Poezia lui N. Dabija „Cât trăim pe acest pământ”, avea să devină, în anii 1988-1990, Imnul Mişcării de Eliberare Naţională a basarabenilor, fiind cântat de cei peste 700 mii de participanţi la Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, care cereau dreptul la Limba Română, Alfabet Latin şi Demnitate.

Limba română şi alfabetul latin au fost obiectivele de bază ale Mişcării de Eliberare Naţională de la 1988-1989, depăşind obiectivele cu aspect economic. La toate protestele de stradă se vedeau transparante cu textul „Limbă şi alfabet”, „Codru, apa şi pământul! Alfabetul şi cuvântul!!” ş.a. Este probabil unicul stat în lume care are decretată o sărbătoare a Limbii – Limba Română, devenită de curând sărbătoare naţională a tuturor românilor. Imnul Republicii Moldova a fost scris în baza frumoasei ode limbii române scrise de A. Mateevici – Limba noastră. Din cauza prea cruntei oprimări sub aspectul limbii în perioada ţaristă şi sovietică, rusificării acerbe Limba în Basarabia a fost sacralizată. După ocuparea ei în a. 1812 Rusia ţaristă a stăruit prin toate mijloacele (colonizare, rusificare acerbă prin şcoală, biserică, administraţie, armată) să transforme Basarabia într-o gubernie, iar pe românii basarabeni – în adevăraţi ruşi. S-a întâmplat însă o minune. Ruşii, ucrainenii, bulgarii aduşi în Basarabia se moldovenizau. Unul dintre cei mai aprigi susţinători ai rusificării, istoricul şi omul politic Batiuşkov recunoştea că „Basarabia este departe de a fi rusească, atât în ceea ce priveşte limba, cât şi viaţa ei. În această provincie există mulţi oameni care se uită cu dor peste Prut”. Iar academicianul Berg recunoştea: „Trebuie de notat că rutenii hotineni, acolo unde vin în contact cu moldovenii, se românizează. Astfel, satul Colencăuţi este locuit de rusnaci românizaţi…Un şir de cercetători au remarcat această moldovenizare a populaţiei rutene care se întinde nu numai la limbă, ci şi la felul de viaţă”. Acerst proces de moldovenizare a ucrainenilor a avut loc mai intens în alte zone ale Basarabiei.

Românii basarabeni, în mare parte au supravieţuit, renăscând ca pasărea Phoenix prima oară la 1918 după acerba rusificare ţaristă de peste 100 de ani şi la 1989 după rusificarea sovietică diabolică promovată sub masca internaţionalismului proletar de peste 70 de ani (mă refer la raioanele de est – Transnistria). Conaţionalii noştri din Transnistria, aflaţi în „raiul ruso-sovietic” doar cu 20 de ani mai mult decât noi, sunt alţii, gândesc altfel, vorbesc altfel. Dacă imperiul ruso-sovietic ar mai fi existat vreo 50 de ani, probabil că noi, ca exponenţi ai naţiunii române, am fi dispărut, iar limba vorbită (şi la bucătărie) ar fi fost limba rusă. Ceea ce ne-a salvat întrucâtva de la asimilare completă a fost acea vecinătate permanentă favorabilă pentru menţinerea flăcării aprinse (mă refer la ţara-mamă de peste Prut). În perioada ţaristă intelectualitatea basarabeană se refugia peste Prut pentru a-şi păstra limba şi istoria. În perioada sovietică, pentru cei rămaşi în Basarabia graţie, progresului tehnic, limba română trecea Prutul, chiar dacă acesta avea şapte rânduri de sârmă ghimpată şi era păzit vigilent.

După alegerea la 19 mai 1987 a unui nou Consiliu al Uniunii Scriitorilor din RSSM şi a scriitorului D. Matcovschi în funcţia de redactor-şef al revistei „Nistru” a devenit posibilă publicarea eseului „Veşmântul fiinţei noastre” de V. Mândâcanu (1988), în care se punea problema repunerii limbii române în toate sferele de activitate şi revenirii ei la alfabetul latin. După alegerea lui N. Dabija la Congresul VI-lea al Scriitorilor din Republica Moldova (6 mai 1986) în funcţia de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta“, săptămânalul „Literatura şi Arta”, organ al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, publicaţie ce a declanşat la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia, a crescut de la tirajul de 2000 de exemplare la cel de 260000 de exemplare în 1989-90, fiind „ziarul literar cu cel mai mare tiraj din Europa”. De menţionat că la 15 iunie 1989, cu aproape trei luni înainte de adoptarea Legii privind trecerea la alfabetul latin, sub coordonarea lui N. Dabija săptămânalul Literatura şi Arta iese în grafie latină.

Fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească a fost practic unica din spaţiul sovietic care a formulat scopul de bază al redeşteptării naţionale revenirea la limba maternă în straiul ei natural – alfabetul latin, surghiunit îndată după ocuparea Basarabiei de regimul sovietic la 1940. De ce problemele limbii au fost prioritare, prevalând chiar şi faţă de cele economice? Întotdeauna harnicul nostru ţăran îşi câştiga (drept, pin multă sudoare) hrana materială. Ceea ce ia lipsit mai mult, în special, în perioada ţaristă – hrana spirituală. Instruirea în şcoală, slujbele în biserici, toată administrarea – de la cel mai înalt funcţionar până la cel mai de jos funcţionăraş  se făceau exclusiv într-o limbă neînţeleasă lui – limba rusă. Şi în perioada de ocupaţie sovietică (după 1940) instruirea s-a făcut mult timp în limba rusă, iar Dumnezeu în genere a fost izgonit din Basarabia de sataniştii comunişti.

Dar şi după adoptarea Legilor despre limba română în straiul ei natural drept limbă de stat duşmanii nu s-au liniştit nici până astăzi. Au fost diferite încercări de a fundamenta „ştiinţific” existenţa limbii moldoveneşti. Una din aceste „opere ştiinţifice” este şi scandalosul „dicţionar moldovenesc-românesc” al lui V. Stati. În „cuvântelnicul” lui Stati totul e inversat. De exemplu, ţăranul nostru, spunând în frumosul grai moldovenesc al limbii române: „Am mâncat colţunaşi cu cartofi şi am băut un pahar de vin roşu”, va trebui să spună în „limba moldovenească” a lui Stati: „Am hălit haidamaci cu chelea cu handraburci şî am chilit pe gîtireadză o haleaucă de preamoi”. Cum vă place domnilor? Ce s-ar alege atunci din viul grai moldovenesc dacă oamenii din satele noastre vor începe să vorbească după „dicţionarul lui Stati”?

Lacheii Kremlinului împing cu înverşunare ideea aşa zisei „limbi moldoveneşti”, iar pe a lor (rusa – n.n.) o iau sub protecţie de stat. Preşedintele Rusiei, V. Putin, a promulgat legea, care îi obligă pe imigranţi să susţină un examen privind cunoaşterea limbii ruse. Chiar şi măturătorii de stradă în Rusia trebuie să cunoască limba rusă, iar în acest colţ de ţară uitat de Dumnezeu chiar marii demnitari din parlament îşi permit să vorbească în limba altui stat (limba rusă – n.n.). „Peştele de la cap se strică”, spune o veche zicală. Pe când, sti­maţi aleşi ai poporului şi stimate domnule Preşedinte al Republicii, va fi adoptată şi în Republica Moldova o lege similară cu cea din Rusia? Din păcate pentru o mare parte dintre ei ar fi mai prejos de amorul lor propriu de „rasă superioară” să înveţe „limba aborigenilor”.

Pe lângă puzderia de năuci autohtoni unul dintre aceştia este şi şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Dumei ruseşti, Aleksei Puşkov, care a declarat recent (după declararea de Curtea Constituţională a denumirii limbii oficiale drept limba română): „Republica Moldova a recunoscut limba română drept limbă oficială, contrar prevederilor propriei Constituţii (ca să vezi, mare apărător al constituţiei noastre!). Acesta este încă un pas spre despărţirea definitivă de Transnistria” (!!!). Încă din 1989 guvernanţii ruşi şi-au ascuns planurile de anexare a acestui teritoriu prin acest fals argument. La unul din mitingurile organizate în la Comrat (cu implicarea Rusiei) o oarecare Maria Ivanovna vocifera din toţi bojocii: „My skajem reshitel’noe NET rumynskomu yazyku v Moldove (Noi vom spune un NU categoric limbii române în Moldova). Ca să vezi, ei, vreo 4% din populaţie, ne vor dicta nouă, băştinaşilor, ce limbă vorbim!

Deşi legislaţia lingvistică a fost adoptată în urmă cu apr. 27 de ani, aceasta nu se aplică în toate sferele de activitate din Republica Moldova. Avem o clasă distinctă a guvernanţilor, care şi astăzi, după 27 de ani de la decretarea acestei legi, o numesc cum vor: „limbă de stat”, „limbă maternă”, „limbă natală”, iar în ultimul timp tot mai mult – „limbî moldovneascî”.  Iar insti­tuţiile statului continuă să boicoteze limba română, fără a fi sancţionate.

Totuşi în urma adoptării acestei legi avem astăzi mai multe generaţii de tineri, care gândesc şi se exprimă corect într-o română perfectă.

Valeriu Dulgheru

Viorel Roman: ,,Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor”

Viorel Roman: ,,Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor”

Imagini pentru Factorul intern. România în spirala conspiraţiilorFactorul intern. România în spirala conspiraţiilor, de gen. Aurel I. Rogojan, editată de Compania, seria ClarObscur, coordonată de Petru Romoşan, Bucureşti, 2016, 556 p., împreună cu Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, 2011, 572 p., sunt două analize inegalabile ale soartei românilor în calea imperiilor islamic, ortodox şi catolic, care luptă pentru moştenirea Imperiului Roman de Răsărit, Bizantin, Otoman.

Stafia conspiraţiilor Chestiunii Orientale e mereu aici. Nici nu s-a volatilizat stafia comunistă care bântuia prin Europa, conspiraţia lui Karl Marx, nepotul unui rabin ranchiunos, inspirat de profetul Amos, că războiul dintre islamici, pravoslavnici şi occidentali e la ordinea zilei. Românii sunt în calea tuturora, dupa cum vedem şi în această carte, unde sunt prezentate sine ira et studio argumente în mai multe adevărate mari dosare de interes naţional.

În „Politica sinonimă cu frauda”, să ne mărginim la consemnarea titlurilor inspiratului autor, care spun mai mult decât ar putea-o face un prezentator: Autoevaluarea guvernării V.V. Ponta. Abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri; Dosarul Nana vs. Constituţia României; Secretele murdare ale puterii; Românii de pretutindeni sunt pe nicăieri; Falsuri, taine şi minciuni ca în anii socialismului victorios; Miniştri lunatici, transpuşi într-o lume ireală; Aceşti iresponsabili care ne guvernează; Pe mâna cui joacă Iohannis, preşedintele nimănui?!; Falimentul politicii externe a României.

„Războiul politicii cu serviciile secrete” are tradiţie. Paralela de la Porţile senzuale ale Orientului dintre Carol II şi duduia Elena Lupescu (Magda Wolf, Duta Grünberg etc.), şi cuplul Băsescu-Elena Udrea, Gură de Aur, o vedem în Politica, spionajul şi mafia. Elena Gură de Aur – doar emblema unui deceniu de guvernări cleptocrate?!. Urmează alte întrebari retorice incomode: Corupţii clasei politice au certificate de bună purtare de la serviciile secrete?!; De ce plătim şapte servicii secrete?!. Pentru că la CNSAS agenţiile străine se simt ca acasă. Fascinant e şi traseul revoluţionarului Mircea Dinescu, de la coadă de topor şi creaţie a organelor noastre la baron local de Cetate, proprietarul moşiei, conacului, morii care au aparţinut boierilor Barbu Drugă şi Bibescu.

O constatare ce depăşeşte cutumele paternaliste turco-fanariote, ortodoxe moldo-valahe: în ultimul sfert de veac, România nu a avut parte de alegeri, ci de insurecţii electorale. Insurecţiile electorale din primul deceniu postbelic au salvat  Occidentul de comunism şi Estul de capitalism. În prezent, insurecţiile electorale retrasează ori consolidează noile spaţii de siguranţă dintre potenţiali inamici. Şi din nou întrebări retorice chinuitoare: Prezidenţiabili sub steag străin. Pe mâna cui dăm România?; Campanie electorală de criză. Cum votăm? Ce alegem?. Să ne mai mirăm că la alegerile locale din primăvară prezenţa la vot a fost de numai 30% din cetăţenii ţării cu acest drept?

Capitolul „Sus cortina, domnilor … escu! Foştii preşedinţi ai României, discipoli şi mentori ai poliţiei politice” începe cu Traian Băsescu – un dosar ordinar sau extraordinar?, apoi îi vedem pe Emil Constantinescu învins de sistem, pe Renate Weber sau look-ul noii femei-comisar şi pe Mogulii versus securitatea naţională, cu Spionaj la Cotroceni pentru afacerişti şi corupţi. Jurist de formaţie, autorul nu uită de „Justiţie în ţara suspecţilor” şi nici de „Fapte şi acte în dosarul chestiunii maghiare”, cu Noi file din cronologia neorevizionismului maghiar, in viziunea căruia Ţinutul Secuiesc nu este România.

Mai ales la români, factorul intern nu poate fi înţeles fără a lua în considerare factorul extern, prezentat pe larg într-o parte (pp. 417-501) din această carte: „Războaie vechi cu variaţiuni noi: jihadism, terorism, spionaj cibernetic, schimb de informaţii…” şi „Nesfârşitele războaie geopolitice”. Aici se potriveşte şi începutul factorului intern şi extern din anul revoluţionar 1989: „Adevărul generalului Vlad în lupta cu falsul”. La întrebarea pe care mi-am pus-o şi eu, „Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?”, răspunsul e simplu: pentru români este un erou, iar pentru reprezentanţii intereselor imperiale este un trădător.

Lectura a peste o mie de pagini nu mai este la îndemâna cititorului de azi, alimentat cu informaţii scurte, tendenţioase, pe care nici nu le mai ia în serios. Vedem asta în absenteismul de la alegeri. Se ştie că aspiranţii la fotoliile puterii îşi cumpără locurile pe liste şi funcţiile în administraţia centrală şi locală. Asta e cutuma la boieri, baroni locali, parlamentari, miniştri de şase secole la Bucureşti. Totuşi, nu-ţi poţi înfrâna un sentiment de disconfort, pe care l-am găsit şi în comentariile acad. Dinu C. Giurescu şi Corneliu Vlad. Cu atât mai mare este meritul acestor cărţi, unicate în cultura politică duplicitară de ploconire faţă de Occident şi de muşamalizare a unei realităţi cosmetizate după cum bate vântul. Autorul refuză celebrele scuze ”Capul plecat…” şi „Aici suntem la porţile Orientului, unde nimic nu este luat în serios!”. Cine nu citeşte aceste două cărţi nu înţelege mai nimic din România contemporană.

Viorel Roman

Timişoara, la 28 august 2016

 

www.viorel-roman.ro

viorel-roman-bremen.over-blog.de/

Dorina Stoica – Mi se întâmplă mereu minuni!

Adeseori am premoniții legate de cele ce urmează să mi se întâmple într-un viitor apropiat sau mai îndepartat. Întâmplarea este declanșată de un vis, o imagine, o întâlnire reală sau virtuală, un anunț, o știre…

Acum trei ani am primit pe email de la o persoană cunoscută pe un forum creștin ortodox o icoană -Maica Domnului cu pruncul Iisus. În imagine era și o bisericuță din lemn veche, frumoasă ca o bijuterie. Pe iarbă  două prosoape cusute cu motive naționale. Pe unul dintre ele stătea un înger. Anul urmator într-un vis mi-a apărut acel loc din imagine: biserica din lemn, crucea din fața ei cu Mântuitorul răstignit, iarba verde,  și eu în fața bisericii mirându-mă de ușa de la intrare foarte mică, sub formă de gaură de cheie.

Mi-am amintit de acea imagine și am căutat pe internet bisericii vechi de lemn din zonă. Am găsit în cele din urma biserica Mănăstirii Lăpușna, Mureș.

Anul trecut pe peretele de facebook mi-a apărut într-o dimineață anunțul despre Festivalul concurs de poezie religioasă CREDO, organizat de către Direcția pentru cultură Mureș, în parteneriat cu Biblioteca Municipală Reghin. Aveam o Antologie de autor, de poezii rugaciuni, “Când nu Te iubeam”, edit Pim- 2014 pe care am trimis-o la concurs de volume. Dorința de a fi printre cei învitați era extrem de mare, dar nu am câștigat decât unul dintre premiile revistei Vatra veche nefiind printre cei 15 invitați.

Mă tot gândeam cum aș putea să ajung acolo, am socotit distanțele, căutând variante de drum și mijloace de transport convenabile plănuind să pornesc într-o călătorie de una singură spre locul acela, doar ca să văd biserică și să mă închin în ea. Dar cum Dumnezeu le așează pe toate cele de folos după rosturile pe care doar El le cunoaște, iata că anul acesta, în 2016 visul avea să se împlinească, legându-se toate, parcă de la sine într-un șir de întâmpări favorabile.

Am trimis volumul publicat în 2015 “Ochiul curat”, poezie și un grupaj de poeme inedite. Mare mi-a fost bucuria când domnul Nicolae Băciuţ, inițiatorul acestui concurs, m-a invitat să mă pregătesc de drum lung. Cât de lung avea să fie drumul m-am convins, vineri 5 august, când am plecat cu mașina din  București. Un singur popas am făcut, în Sighișoara. Pentru că era foarte aproape de localul unde am sevit masa, am urcat sus în Cetatea veche singură, pentru a vedea acel loc și am făcut câteva poze.

Dupa opt ore și ceva de mers, am ajuns în Reghin.  Aveam mari emotii pentru drumul până la Lăpușna despre care citisem pe internet că este destul de prost.

Drumul însă fără a fi asfaltat a fost acceptabil, aș putea spune chiar bunicel dacă e să-l comparăm cu drumurile spre alte mănăstiri aflate în inima pădurii. Am mers mult pe acel drum puțin circulat, trecând  printr-o singură comună și n-am întâlnit decât tiruri lungi, încărcate cu lemne. Peisajul frumos desfătare privirii, aerul curat spre bucuria  plămânilor, zgomotul alb al apei odihnă creerului, și verdele brazilor liniște ochilor, recompense ale călătoriei! Pe măsură ce mașina înainta pe drumul forestier, a pus stăpânire pe mine o teamă de necunoscut conștientizând cât sunt de departe de casa. Gândul că aș fi putut porni la acel drum cu trenul, fără să cunosc pe nimeni, mi-a dat fiori reci. Am mulțumit în gand lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung cu mașina, însoțită de oameni dragi.

Am oprit mașina în fața mănăstirii unde era mai multă lume și toți vorbeau la telefon. Am fost mirată de aceasta dar am aflat că este singurul loc unde este semnal. Cineva ne-a arătat drumul spre Castelul de vanatoare de la Lăpușna, unde aveam sa fim cazați. După ce ne-am asigurat că vom avea unde dormi am pornit în recunoșterea  locului, iar  mai apoi m-am apropiat de grupul poeților veniți ca și mine la  festivalul Credo. Gândul îmi era însă la mănăstire și nu mai aveam răbdare, voiam să văd în seara aceea biserica din lemn din visul meu.  Am găsit pe cineva să-mi arate drumul pe scurtătură. Deși destul de târziu, poarta nu era încuiată, de parcă cineva mă aștepta. Cănd am văzut biserica ce era exact ca în vis, am plâns de bucurie și am mulțumit în gând Maicii Domnului, și tuturor celor care au făcut posibila această împlinire.

Peste tot întuneric. Lumina era doar în spatele bisericii într-o clădire de unde venea miros de mâncare. Mi-am dat seama că acolo este trapeza. Părintele Arsenie, așa cum aflasem că se numește, cu gesturi sigure, îndemânatice pregătea mâncarea. Înainte de a-mi face cunoscută prezența, l-am privit pret de un minut. Gesturile sale aveau ritmul rugăciunii, “Doamne, Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, muluieste-mă pe mine, păcatosul”. Mi-a spus să fiu la ora opt la biserică, întrebându-mă dacă avem unde dormi. La plecare am mai poposit preț de câteva minute în fața bisericuței din lemn, cu ușa asemenea unei găuri de cheie!

Sâmbătă dimineață, pentru sărbătoarea Schimbării la Față  am îmbracat costumul popular pregătit  special pentru acesată zi și la sfârșitul Sfintei Liturghii, m-am “apropiat cu frica de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste “ de Sfintele Taine.

Festivalul „Baladele Verii”, este organizat de Primăria Municipiului Reghin şi de Biblioteca Municipală „Petru Maior”, în parteneriat cu Primăria Ibăneşti şi SC Grand S.A, prin Claudia Pescar, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Mureş și Asociaţia Culturală „Casa dinainte”. In cadrul acestui festival are loc si Festivalul de poezie religioasă Credo, singurul festival de acest fel din  tară ce a ajuns la ediția 17-a si se desfășoară de trei ani în acestă locație, Castelul de vânătoare de la Lăpușna. Este singurul festival de creație religioasă de asemenea anvergură din România, având scopul de a redescoperi poezia religioasă și a o pune în valoare.

Festivitatea de premiere a  avut loc în altarul de vară al Mănăstirii Lăpușna, după Sfânta Liturghie. L-am cunoscut pe poetul și inițiatorul acestul concurs, Nicolae Băciuț datorită căruia am ajuns în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. M-a recunoscut și l-am recunoscut din prima clipa deși ne văzusem doar în spațiul virtual. Pe doamna Sorina Bleoj, directoarea Bibliotecii Minicipale din Reghin, pe poetul Răzvan Ducan și pe cei mai mulți dintre poetii particpanți îi cunoscusem cu o seară înainte la masă și la focul de tabară unde am cântat împreună cu cantautorii prezenti până după miezul nopții. Între cantautori prezenți am recunoscut pe Florin Săsărman și pe Angela Mariasiu. În cuvântul său părintele Arsenie a subliniat faptul că poezia religioasă trebuie să pornească din trăirea credinței și dintr-un sentiment religios profund, autentic.

“Avem mari poeti religioși, in frunte cu Sfinții închisorilor. De la Eminescu la Ioan Alexandru, după ce a fost pusă la index timp de 50 ani, promovarea poeziei religioase este necesară,  este datorie și chiar obligație morală. Eu nu cred în clasamante literare, talentul  este sau nu este. Creațiile literare premiate au valoare literara și credință, rugăciune. Scriitorul nu scrie doar pentru el, a scrie literatură înseamnă intrarea în dialog cu cititorii. A scrie literatură religioasă înseamă a intra în dialog și cu Dumnezeu…”, a spus în cuvântul său, domnul Nicolae Băciuț, preşedintele Consilului Judeţan pentru Cultură Mures, la rândul său creator de poezie religioasă.

Domnia sa a mai spus că departajarea a fost dificila deoarece fiecare poet are propria sa modalitate de exprinare lirica si este foarte greu să spui ca unul este mai talentat decât altul, nexistand vrea unitate de măsura pentru talent.

Acodrarea Marelul premiu al festivalului concurs cartii mele “Ochiul curat” Editura Pim 2015, cu grafica lui Mihai Cătrună și grupajului de poeme inedite, în manuscris m-a umplut de bucurie. Mă așteptam desigur la unul dintre cele cinci premii importante dar, nici nu visam că voi fi numarul unu în acest concurs. M-am bucurat nespus!

La festivitatea de premiere au fost prezenti doamna Claudia Pescar, cea care a făcut posibilă găzduirea invitaților în această locație de vis, patroana hotelului Premier din Reghin și administratorul castelului de vânătoare Lăpușna. Cel care a sponsorizat premiile se numește Peter Shules, un om de afaceri aflat pentru a doua oară la Festivalul mureșean “Baladele verii”, îndrăgostit de România si mai nou, de acest loc mirific. Pe drept cuvânt domnia sa a afirmat în cuvântul său, “…daca ai fost în România și nu ai vizitat castelul de vânătoare de la Lăpușna, nu ai văzut nimic, păcat că drumul din Reghin până aici este destul de greu de parcurs, nefiind asfaltat”. Sorina Bleoj, directoarea Bibliotecii municipal din Reghin, o persoană pe cât de gingașă, pe atât de energică, preocupată ca toată lume să se simtă bine, mereu zâmbitoare, a reusit să fie la înălțime și să lase o impresie deosebită.

După masa de prânz în foișorul din curtea castelului, premianții concursului Credo au susținut un recital din poeziile lor. Atmosfera a fost animată de cântăreții folk, cu atat mai plăcută fiind cu cât au interpretat melodii puse pe muzică din versurile poetului Nicolae Băciuț.

Deoarece aveamun drum lung de parcurs, am plecat după ce am improvizat un moment poetic scurt. Mi-am luat rămas bun de la gazdele primitoare, de la poeti și cantautori, de la doamna directoare Sorina Bleoj și de la domnul și doamna Băciuț cu speranța că ne vom mai revedea vreodată.

Drumul pana la Sibiu unde am ajuns pe înserat mi s-a părut cu mult mai scurt ca la venire.

Aș mai putea scrie o pagină, poate chiar două despre popasul la Sibiu, despre peisajele de vis de pe valea Oltului, despre popasul la mănăstirea Curtea de Arges, despre bucuria purtată în suflet în acea fumoasă și de neuitat duminica de vară. Si despre multe altele aș scrie…Mă opresc însă aici cu povestirea. Port în inimă bucuria unui vis împlinit, o Schimbare la față, și în bagaj o valoroasă icoana pe sticlă a Sfintei Fecioare Maria!

Castigarea marelui premiu al Festivalului Credo anul acesta ( 2016) pentru poezia mea religioasă, faptul că am ajuns la Mănăstirea Lăpușna, unde m-am închinat și cuminicat în bisericuța din lemn, visată acum doi ani, ce poartă în ea istoria unui neam de oamnei cuminți, poate prea cuminți si credinciosi, discuția duhovnicească avută cu părintele Arsenie despre credință și poezie, dar în mod special ocazia de a -l cunoaște personal si asculta pe poetul preferat Nicolae Băciuţ, un om ce înmulțește necontenit talantul pe care îl au acei care scriu și cred, dar și întâlnirea cu multime de poeți, cantautori mureșeni cunoscuți unii doar virtual, este o bucurie nespusă și o împlinire.

Aceasta este o povestire adevărată, despre o călătorie spre inima unei țări preafrumoase în care se nasc mereu poeți cu suflete gingașe, scrisă pentru informarea celor care vor mai ajunge acolo prin voia lui Dumnezeu, pentru acei care nu vor ajunge,  dar si pentru a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste amintiri.

Multumesc Doamne!  Sunt o faptură minunata și am parte mereu de minuni. Nu ma laud. Minunați sunt oamnii  care cred în minuni.  Dorina Stoica –Barlad

LAUREAŢII FESTIVALULUI-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”,


Mănăstirea Lăpuşna, 5-7 august 2016
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin a organizat, în parteneriat cu ASTRA Mureş, cotidianul „Cuvântul liber”, Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, alte instituţii publice şi ONG-uri, a XVI-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă „Credo”. 
Festivitatea de premiere va avea loc la Mănăstirea Lăpuşna.
Juriul (preşedinte Nicolae Băciuţ, secretar Sorina Bloj) au acordat următoarele premii
Volume:
Dorina Stoica, Bârlad, Vaslui – Marele Premiu (manuscris şi volum Ochiul curat, Editura Pim, 2015)
Mihaela Aionesei, Cămaşa de sare, Editura Vatra veche 2016 – Premiul Special al Juriului
Răzvan Ducan, Chiriaş într-o revoltă, Editura Vatra veche 2016 – Premiul Special al Juriului
Cornelia Jinga Hetrea, Cina cea din taină, Editura Nico, 2016, Premiul Special al Festivalului “Credo”
Raul Constantinescu, Spre Alef, Editura CronoLogia, 2015 – Premiul revistei Vatra veche
Viorica Şutu, Cumpăna din adâncuri, Editura Nico, 2016, Premiul Direcţiei pentru Cultură Mureş 
Claudia Vodă, Al treilea anotimp, Ed. Nico, 2016 – Premiul Bibliotecii Municipale “Petru Maior”, Reghin
Ciprian Vesteman, Avânt preasfânt, Blaj, 2016 , Menţiune
Manuscrise
Armina Flavia Adam, Nazna, Mureş, Marele Premiu (manuscris)
George Filip, Montreal, Canada, Premiul Special al Juriului
Dorin Istrate, Târgu-Mureş, Premiul Special al Juriului
Gabriela Costescu, Sighişoara, Premiul Special al Juriului
Doina Berceanu, Târgu-Mureş, Premiul Special al Juriului
Magdalena Hărăbor, Braşov, Premiul Revistei Vatra veche
Mihaela Raşcu, Târgu-Mureş, premiul revistei Vatra veche
Cornel C. Costea, Cluj-Napoca, Premiul “Ioan Alexandru”
Ştefan Martinescu, Cluj-Napoca, Premiul Editurii Nico
Mugurel Puşcaş, Reghin, Premiul ziarului Cuvântul liber
Carolina Baldea, Teiuş, Alba, Premiul I
Ana Munteanu-Drăghici, Sighişoara, Premiul I
Georgeta Muscă Oana, Rediu, Galaţi, Premiul II
Oana Camelia Sîrbu, Oradea, Premiul II
Gabriela Ana Bălan,. loc. Al. Vlahuţă, Vaslui, Premiul III
Ileana Luca, Sibiu, Premiul III
Aurelia Panait, Vîlcăneşti, Prahova, premiul III
Nicoleta Imrea, Dărmăneşti, Bacău, Premiul III
Cristian Emanuel Ştefănescu, Câmpulung Muscel, Argeş, Premiul III
Teodor Lăurean, Meşcreac, Alba, Menţiune
Lenuţa Rusu, Fălticeni, Suceava, Menţiune
Piri Hanea, Sighişoara, Menţiune
Medeea Iolanda Roşca, Menţiune
Alina Carmen Puşcaş, Premiul Bibliotecii Municipale “Petru Maior”, Reghin
Maria Breja, Reghin, Premiul „Excelsior”
Maria Bucin Crişan, Sânmihaiu de Pădure, Mureş, Premiul “Etos”
Folk
Angela Mariaşiu, Reghin, Marele Premiu al Festivalului “Credo”
Traian Comşa, Sighişoara, Premiul Special al Juriului (N.B.)

“Pasărea măiastră” l-a chemat la veşnicie pe Prof. Dr. Petrea Iosub, după o lungă şi grea suferinţă

Toamna plecărilor

 

Au plecat mai întâi

cocorii

încolonaţi ca într-o paradă

fastuoasă de gondole

şi luând în zborul lor

spaima copacilor

şi gingăşia firului de iarbă

nins şovăielnic de roua

dimineţilor timpurii

după cocori s-au zbenguit frunzele

să-şi ia tălpăşiţa

de pe braţele vânjoase

ale copacilor

şi să golănească pe alei

măturate de vânt-

semn al autonomiei lor

autumnale

a venit apoi

rândul nostru de plecare

şi-am început să comandăm

picioarelor şi mâinilor

că nu e treaba lor

cee ce se întâmplă pe-afară

că şi aşa drumurile

se scurtează cu câţiva centimetri

la fiecare zvâcnitură de tâmplă

şi-n loc să mergem

am început să vorbim cu ele

despre mers şi intoleranţă

la depăşirea vitezei

de circulaţie

înima însă

privea cu întristare

la gropile săpate de toamne

pe cărările ei către mădularele

cu care întreţinem conversaţia

iar la un hop

se poticni

şi începu să urle la ambulanţele

din scoarţă

intrate şi ele într-un regim

sever de îndelungată conservare

în zadar…

pierdusem mersul trenurilor

iar toamna ne cuprinsese şi pe noi

în poala rochiţei ei ucigaşe

(Iosub, Petrea – Poemele toamnei, Vaslui, Editura Thalia, 2009)

 

Profesor, filosof, poet, publicist Petrea Iosub s-a născut la 20 iulie 1938, din părinţii Natalia şi Gheorghe, în comuna Coropceni, judeţul Iaşi.

A urmat cursurile primare şi gimnaziale  în satul natal  şi şcolile din Dolheşti şi Ciorteşti;  studiile liceale le-a făcut la Liceul Naţional din Iaşi.

Încă din timpul liceului este membru al cenaclului literar patronat în anumite întruniri de poeţii Nicolae Ţaţomir, Nicolae Labiş şi Florin Mihai Petrescu. Din acest forum mai făceau parte  foştii săi colegi Dan Laurenţiu (Ciobanu), Cristian Simionescu, Adi Cusin (elev la Negruzzi), prozatorul Ionel Popescu, ş. a.

Este absolvent al Facultăţii de filosofie a Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi, cursuri de zi, durată 5 ani, promoţia 1964, susţinându-şi examenul de licenţă cu lucrarea “Filosofia românească şi revista Contemporanul”.

În timpul studiilor academice participă la întâlnirile Cenaclului municipal şi Cenaclului studenţesc, patronat în câteva rânduri de Geo Bogza, publică în Flacăra Iaşului  şi colaborează săptămânal la Radio Iaşi. Profesorul va fi mereu în contact cu mari personalităţi ale artei şi culturii, oameni de ştiinţă, academicieni, în care un rol esenţial l-a avut distinsul filosof Ernest Stere şi va închega durabile prietenii cu reprezentanţi de frunte ai generaţiei sale, poeţi de aleasă sensibilitate şi profunzime.

După absolvirea cursurilor universitare a fost profesor la liceele din Negreşti şi Vaslui, redactor şef adjunct al ziarului  Vremea nouă, şef al Sectorului învăţământului de stat, director,  inspector şcolar de specialitate, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, director la Colegiul Economic “Anghel Rugină”.

Publică periodic în Contemporanul,  Cronica, Economistul,  Naţiunea, Scânteia, Academica (revista Academiei Române), Anuarul Muzeului “Ştefan cel Mare” Vaslui, etc.

Ca redactor şef-adjunct al cotidianului Vremea nouă orientează activitatea spre abordarea cu profesionalism şi virulenţă a domeniilor sociale şi economice, deschizând accesul larg unor intelectuali de valoare în paginile ziarului, printre care Ion Gugiuman, Ion Alexandru Angheluş, Ion Iancu Lefter, Avram D. Tudose,  cât şi unor tineri care se vor împlini prin creaţia literară şi ştiinţifică şi în publicistică.

Îşi susţine gradele didactice în învăţământ  (definitivat – 1967,  gradul didactic II –  1980, grad didactic I –  1982) cu rezultate excelente.

În anul 1973  se înscrie la doctorat la Universitatea din Iaşi, iar în 1975 încheie ciclul celor 3 referate şi 4 examene şi îşi pregăteşte finalizarea tezei. Dispariţia prematură a prof. univ. dr. Ernest Stere îl decepţionează. Este transferat oficial la Universitatea Bucureşti, în coordonarea prof. univ. dr.  Alexandru Boboc, pentru susţinerea lucrării. Abia în 1985 se decide să  susţină  teza de dizertaţie  intitulată “Tipologia experienţei în filosofia contemporană” în faţa unei comisii naţionale formată din academicianul Alexandru  Boboc, prof. dr. univ. Ion Tudosescu, prof. dr. univ. Titus Raveica, prof. dr. univ. Tudor Ghideanu şi prof. dr. univ. Gheorghe Cazan. Calitatea deosebită şi originalitatea temei lucrării, modalitatea abordării unui subiect de mare interes pentru filosofie, competenţa interpretării şi a soluţiilor, vasta bibliografie utilizată,  dar  şi modul de expunere au captivat auditoriul, obţinând elogioase aprecieri.

Ca director de liceu şi inspector şcolar general este iniţiatorul unui plan curajos de reformare a învăţământului, punând accent pe reconstrucţia reţelei de şcoli, obţinând  pentru finalizarea lucrărilor (1995-1996),  peste 40 miliarde lei, introducerea aparaturii de informatică, autonomizarea învăţământului în raport cu factorul politic, aspecte reflectate în cele peste 60 intervenţii în presa centrală şi locală, Radio Iaşi şi Bucureşti, la televiziuni.

Este un animator al schimbării opticii şi metodologiei inspecţiei şcolare, ale managementului în domeniu şi stimulează dotarea şi sporirea rolului bibliotecii în pregătirea elevului şi educatorului, introducând, pentru prima dată, în şcoli 10 exemplare (36 volume, fiecare cu CD) din Marea enciclopedie britanică.

Iniţiază şi conduce ziarul Glasul cetăţii,  revista şcolară La Steaua, înfiinţează Fundaţia Didactică “Ştefan Bârsănescu”, iar în cadrul ei sprijină şi conduce revista Ethos, ca semn al preţuirii marilor săi fondatori Nicolae Bagdasar şi Ştefan Bârsănescu.

Sub patronajul său se consolidează sala de sport şi clădirea liceului, este construită “Rotonda”, ia fiinţă  Fundaţia Ştiinţifică “Anghel Rugină”.

Odată cu reconstrucţia, extinderea şi modernizarea Liceului nr. 2 Vaslui, împreună cu academicianul Anghel Rugină, reuşeşte înscrierea pe coordonate competitive a acestei unităţi de învăţământ, lucru reflectat în sesiunile internaţionale de informatică susţinute anual în acest liceu. Iniţiază, cu sprijinul Academiei şi al Ministerului Tineretului şi Sportului, un curs de vară de Cultură şi civilizaţie românească pentru elevii, studenţii şi profesorii români din Ucraina, Basarabia, Iugoslavia şi alte ţări limitrofe.

            Reforma începută în şcoală va fi extinsă la nivelul întregului sistem de învăţământ din judeţ prin numirea sa ca Inspector Şcolar General, la 1 iulie 1995. În timpul cât este coordonatorul Inspectoratului Şcolar,  urmăreşte şi realizează câteva obiective de mare interes: reabilitarea, prin consolidare, a peste 27 şcoli generale şi a 4 licee: “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad, “Anghel Rugină” şi Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Liceul Industrial Negreşti, construirea sediilor Casei Corpului Didactic şi al Inspectoratului Şcolar.

Fiind înştiinţat de amploarea activităţii de reconstrucţie şi de faptul că o parte din şcolile vasluiene beneficiază, printre primele din ţară, de elemente de modernizare, academicianul Anghel Rugină va menţiona, într-o scrisoare din 8 martie, 1996: “Prietenul meu Iosub nu poate să stea liniştit şi să se bucure de roadele obţinute la Liceul A. Rugină, ci cu o vigoare fizică şi intelectuală fără pereche încearcă să-şi întindă câmpul de activitate prin iniţierea unei adevărate revoluţii pedagogice şi sociale, în spiritul lui Spiru Haret, pe toată întinderea judeţului Vaslui.”

De-a lungul anilor, în simpozioane locale, zonale şi naţionale a susţinut peste 500 de comunicări, menţinând totodată legături neîntrerupte cu forurile academice şi universitare, bucurându-se de aprecierea şi prietenia unor mari personalităţi.

Bogata sa cultură umanistă şi ştiinţifică, experienţa de viaţă şi dragostea faţă de oameni şi valorile lor îi permit, într-un climat total răvăşit şi dezorientat, să atenueze relaţiile conflictualizate şi animozităţile şi să polarizeze eforturile profesioniştilor adevăraţi spre atingerea unor obiective de mare interes pentru reforma învăţământului din zonă. Interogativ şi exigent cu sine, dar dialogant cu ceilalţi – în stil maieutic – profesorul Iosub demonstrează prin activitatea sa şi defineşte remarcabil cum ar trebui să fie un lider didactic: “extrem de cultivat şi mobil în gândire şi acţiune, cooperant, dar nu  lipsit de exigenţă când e vorba de interesele şcolii”. Iar în evaluarea directorilor preciza într-un interviu: “…o să pornesc de la nivelul cum au visat ei şcoala şi dacă au coborât ceva din fiinţa lor onirică în realitatea pe care o vede toată lumea. De ce? Pentru că mi se pare că unii au visat coşmaruri şi au fabricat din şcoală coşmaruri reale şi pentru colegi şi pentru elevi”.

Încâlceala vremurilor, îmbulzeala nonvalorilor de a se impune, lipsa de orizont a unora, manifestarea răutaţii şi  negativismului altora, îl fac pe profesor să consemneze în lucrările sale:

          “Pasiunea, efortul şi pregătirea au început să fie apreciate şi, pentru prima dată, după câteva luni, am văzut zâmbind oameni care nu ştiu că există pentru ei o asemenea bogăţie”.

“Ura trebuia convertită în toleranţă, patima în pasiune, condescendenţa în prestigiu recunoscut, profesia în act profund şi pasionat de cultură, lenea în hărnicie, prostia trebuia învăţată să se ruşineze şi să respecte inteligenţa şi cultura, agresivitatea în decenţă şi dialog civilizat ca formă de eliberare energetică, şi ca îndemn pentru următorii directori;”

“Învaţă să lupţi până şi cu propria ta neputinţă, pentru că cu răutatea şi îndârjirea lumii te vei întâlni la tot pasul, dar să nu te laşi atras în vârtejul urzitorilor de intrigi şi de distrugeri morale. Învaţă că numai cultura are darul de a face oameni, în timp ce natura naşte creaturi care nu au nici un rost dacă nu sunt adăpate mereu, iar şi iar, la izvoarele dătătoare de nobleţe ale cunoaşterii şi acţiunii…

De va fi să îngenunchezi vreodată, s-o faci nu pe la uşi lustruite cu fală, ci în faţa propriei tale conştiinţe care este adevărată icoană a sufletului. Să ai întotdeauna răbdarea raţiunii şi demnitatea argumentului clădit pe ştiinţă şi pe înţelepciune, căci numai astfel toate răfuielile se vor dizolva în bârfe şi se vor stinge cu timpul, iar tu vei rămâne ca un stâlp neclintit al următorului următorului” (Sechestraţi în tranziţie)

            Robusteţea şi optimismul gândirii sale, mereu nevoia de a “ctitori” se regăsesc  nu numai în comportamentele şi atitudinile cotidiene cu care a înnobilat mulţi ani viaţa şi calitatea şcolii vasluiene, a sădit şi împlinit speranţe şi vise într-o perioadă de degringoladă morală şi economică, ci mai ales în lucrările sale.

Profesorul Petrea Iosub caută mereu omul şi acolo unde îl găseşte încearcă să-l pună în valoare cu toate resursele sale psihice şi intelectuale, sădindu-i încrederea în sine şi puterea de a se dărui cu ce are mai bun şi mai luminos în propria fiinţă.

Omului Petrea Iosub i-a fost predestinat să îmbrăţişeze profesia de dascăl.  Nu poate fi o dovadă mai grăitoare în acest sens decât maniera în care îi descrie la superlativ pe elevii săi:  “… Copii frumoşi, sensibili, dăruiţi de natură, inteligenţi şi harnici”, “…luminile pure din ochii copiilor mei, care-mi sunt atât de dragi pentru deşteptăciunea, inteligenţa şi marea lor frumuseţe morală şi intelectuală”.

Aleasa pregătire şi prestigiul său profesional sunt apreciate pe măsură de către specialişti universitari şi ministeriali, inclusiv de Misiunea de evaluare a Băncii Mondiale, care, în documentul final, consemnează: “În particular, în Vaslui, Misiunea  doreşte să-şi exprime admiraţia pentru extraordinara primire, excelenta activitate şi profesionalismul conducerii Inspectoratului şcolar al judeţului” (Raportul Misiunii B.M., Bucureşti, 14 iunie, 1996).

Înalta sa ţinută  profesională şi civică, echilibrul şi înţelepciunea în relaţiile cu ceilalţi, bunătatea şi omenia pe care le degajă s-au impregnat puternic în structura relaţiilor din comunitatea şcolară, rămânând  ca valori acoperite de neuitare în sufletele generaţiilor pregătite de domnia sa, în conştiinţa colegilor şi a părinţilor, în patrimoniul spiritual al acestei instituţii în plină ascensiune. Ca semn al recunoaşterii prestaţiei sale de profesor şi manager al învăţământului din judeţ, în anul 2005 i se conferă Diploma de Excelenţă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Profesorul dr. Petrea Iosub si-a pus amprenta şi în domeniul cercetării şi creaţiei filosofice (scrieri filosofice) şi al creaţiei literare (poezie, eseu, publicistică). Mărturie stau lucrările semnate de autor şi însemnările elogioase ale oamenilor de cultură care le-au citit.

Cărţi publicate: Elemente de arheologie metafizică, Editura Odeon,  Iaşi, 2000; Omul – O  fiinţare privilegiată”, Editura Thalia, Vaslui,  2003; Pluralismul ontologic, (modelări şi tipologii), Editura  Thalia, Vaslui, 2004; Metafizica existenţei, Thalia, Vaslui,  2007; Lucian Blaga – Metafizica, Editura Thalia, Vaslui, 2008;  Alexandru Boboc sau Intrarea în permanenţă, Editura Thalia, Vaslui, 2008;  Incursiuni de arheologie metafizică, Editura Thalia, Vaslui, 2010 ; Avatarurile conceptului de filosofie”, Editura Thalia, Vaslui,  2011; Sechestraţi în… tranziţie, publicistică,  Editura Thalia, Vaslui, 2002; Însemnări pasagere, publicistică, Editura Thalia, Vaslui, 2003; Semnele trecerii, versuri, Thalia, Vaslui, 2006; Poemele toamnei, versuri, Editura Thalia, Vaslui, 2009; Contemporan cu viitorul, (file de istorie),  Editura Thalia, Vaslui, 2006 (coautor); Anghel Rugină – Omul şi Savantul, Editura Thalia, Vaslui, 2010  (coautor); România – între  umilire şi demnitate”, Editura  Thalia, Vaslui, 2013; Scrisori către „a” mic, (portrete şi pamflete), Editura  Thalia, Vaslui, 2014; Pagini de filosofie românească, Editura Thalia, 2015.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!

Vasilica Grigoraş

 

 

Octavian D. Curpaș: „Domnind peste împrejurările vieţii” o carte de psihoterapie creştină

Feminitatea este o calitate şi o caracteristică importantă, ce ţine de latura psihologică a unei femei. Componentele ei sunt blândeţea, răbdarea, bunătatea, sensibilitatea. Feminitatea se poate învăţa şi educa şi se poate manifestă în funcţie de împrejurări. Societatea noastră apreciază feminitatea şi aşteaptă de la orice femeie să fie feminină în felul ei propriu. Despre feminitate şi despre modul în care aceasta trebuie înţeleasă şi dezvoltată vorbeşte şi  cartea Ligiei Seman, „Domnind peste împrejurările vieţii. Un studiu devoţional despre: valoare, putere, scop şi psihoterapie feminină”.  Autoarea li se adresează femeilor, în dorinţa de a le ajuta în depăşirea problemelor personale. Cum să faci faţă momentelor dificile din căsnicie, cum să îţi susţii şi să îţi formezi copilul, cum procedezi atunci când totul pare să îţi fie împotrivă, cum te manifeşti faţă de cei cu care te întâlneşti pentru închinare şi părtăşie sunt tot atâtea întrebări la care cititoarele vor găsi răspuns, în studiul realizat de Ligia Seman.

De altfel, „Domnind peste împrejurările vieţii” prezintă aplicarea unor metode de psihoterapie creştină şi cu siguranţă, că pentru multe cititoare va fi un lucru cu totul deosebit faptul că Biblia le poate ajuta să facă faţă nevoilor curente, de zi cu zi. Într-o lume ce le propune femeilor tot felul de trucuri, tabieturi şi reguli surogat pentru a rezista la serviciu, în familie şi în biserică, „Domnind peste împrejurările vieţii” le va convinge că prin Cuvântul lui Dumnezeu pot să obţină vindecare spirituală, cu implicaţii pozitive asupra vieţii lor. Acelea care vor deschide acest volum, vor vedea că autoarea a îmbinat într-un mod fericit, studiul Cuvântului cu metode psihoterapeutice de o certă valoare.

„Domnind peste împrejurările vieţii” – o carte de eseuri împletită cu psihoterapie, cu adresabilitate feminină şi soluţii având temei Biblia – vine după alte trei romane de succes ale Ligiei Seman. Cartea a apărut în 2006, la editura Cetate, Deva. Cunoscută cititorilor pentru romanele sale creştine, “Funiile dragostei” (1995), “Handicapul conştiinţei” (1999) şi “Tragedie şi triumf” (2004),  autoarea urmăreşte să demonstreze în volumele pe care le-a scris că dacă nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu, care să ofere un cadru de referinţă, omul ar fi ca o corabie purtată de valurile vieţii, aruncată de pe un mal pe altul, fără o busolă după care să se îndrepte, fără o ţintă spre care să navigheze. În cărţile Ligiei Seman, dorinţa de a-i ajuta pe cititori să găsească acest cadru de referinţă, portul înspre care să navigheze pentru a-şi redobândi identitatea – rămâne obiectivul de bază, firul călăuzitor.

„Domnind peste împrejurările vieţii” le propune cititoarelor o sistematizare a metodei de studiu biblic, care să le conducă la vindecare interioară. Pe parcursul a 11 săptămâni, acestea pot traversa un itinerariu spiritual menit să le îmbogăţească sufleteşte şi să le ofere puterea de a domni peste diferitele circumstanţe ale vieţii. Fiecare capitol se încheie cu un verset de memorat şi cu concluzii recapitulative. „Spunea un om înţelept: „Dumnezeu Se plimbă cu chibritul printre casele noastre şi aprinde pentru binele nostru ceea ce am zidit, uneori, cu trudă şi renunţări. Şi-o face de mai multe ori…” Noi plângem şi ne simţim dezorientaţi, nemaiavând puterea de a construi ceva. De fapt, numai atunci am înţeles lecţia: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Ps. 127:1) Cartea de faţă le învaţă pe cititoare cum să îşi zidească o casă pe stâncă, pentru ca şuvoaiele împrejurărilor vieţii să nu aibă puterea de a le lăsa fără un adăpost spiritual.

Începutul acestei călătorii de vindecare interioară este fundamentat pe ideea că orice femeie are preţ în ochii lui Dumnezeu. Lucrul acesta este esenţial, pentru că de obicei, se întâmplă ca tocmai femeile să fie privite în societate ca având o valoare inferioară bărbatului. Şi de aici, se nasc o serie de lucruri nefericite, aducătoare de probleme. În prima săptămână, pe parcursul a cinci zile, orice femeie care studiază ajunge să înţeleagă că „oglinda cerului, Cuvântul lui Dumnezeu, arată imaginea întregii făpturi a femeii.” Înţelegem deci, că slăbiciunile” unei femei „indică faptul că are nevoie ca puterea Lui să se adauge puterii” ei limitate.

Mai departe, vedem că lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare femeie, venind în întâmpinarea nevoii de protecţie cu care aceasta a fost creată. Câte categorii de femei sunt? Din ce categorie faci parte şi cum să îţi asiguri protecţia pentru viitor, iată doar două din întrebările cărora autoarea le răspunde folosind Biblia şi metode eficiente de consiliere creştină.  Rezultatul este că nici mai mult, nici mai puţin, „umblarea cu El, încrederea deplină în El”, le-a schimbat femeilor pe care Ligia Seman le prezintă ca exemple, pe deplin, viziunea asupra vieţii. În continuare, în a treia săptămână de studiu, constatăm că El împlineşte nevoia de iubire ce a fost sădită la creaţiune, în inima oricărei femei. „Cum să pornim în căutarea adevăratei iubiri alături de partenerul nostru? Acest tip de iubire presupune efort şi disciplină”, ne spune Ligia Seman în cartea sa. Evoluând de la particular către general, aceasta extinde ideea şi se întreabă: „Să fie oare asemănător şi în relaţia cu Domnul? A sufocat oare stilul nostru „feminin” ceea ce trebuia să ne aducă frumuseţe, motivaţie şi putere de luptă?”

Nu este suficient însă, ca femeie, doar să primeşti iubire, ci trebuie să o şi dăruieşti şi de aceea, în săptămâna a patra, studiem modul în care o femeie poate să dăruiască iubire pe calea indicată de Dumnezeu. Viaţa este complexă şi să nu uităm că „frământările, eşecurile, tragismele, bucuriile, câştigurile sau pierderile fac parte din viaţa noastră.” Mai poţi dărui deci iubire, când ai parte de suişuri şi coborâşuri? Când ţi se pun beţe în roate şi trebuie să faci faţă la tot felul de situaţii şi presiuni exterioare, te mai simţi capabilă să oferi iubire? Cum să ai o stare de spirit bună, încredere în ceea ce eşti, în ceea ce poţi şi în ceea ce ştii să faci, când totul îţi este parcă, împotrivă? Soluţia? Legea Duhului de viaţă.

Pe drumul devenirii spirituale, observăm cum Duhul lui Dumnezeu le dăruieşte femeilor acea putere de a domni peste o fire rebelă, ce generează probleme la orice pas. „Dacă şi tu vei înţelege cu adevărat soluţia, vei fi schimbată şi odată cu tine şi lumea din jurul tău. Dumnezeu nici nu-ţi cere mai mult!” Astfel, trecem la o latură biruitoare şi pricepem cum începe să devină realitate ceea ce promite Cuvântul, şi anume, că orice femeie poate domni peste împrejurările vieţii. „Soluţia este să-L lăsăm pe Dumnezeu să trăiască viaţa Lui în noi. Sfârşitul nostru este începutul lui Dumnezeu! Salvamarii ştiu că nu poţi salva un om de la înnec, decât după ce a renunţat să se mai zbată pentru a face el însuşi ceva.”

Să nu ne imaginăm că firea pământească va ceda atât de uşor şi de aceea,  în următoarea săptămână, ni se arată modul în care Duhul o ajută pe fiecare femeie să aleagă ascultarea de Dumnezeu, mai degrabă decât ascultarea de păcat. Cum se va realiza acest lucru? „În loc să caute rezolvarea în mijloacele posibile care nu au condus la îmbunătăţirea relaţiei”, orice femeie ar trebui să se prăbuşească în genunchi „cu lacrimi şi cu inima deschisă până în cele mai profunde cămăruţe ale ei, zicând: „Da, Doamne, am crezut că pot iubi prin propriile forţe, dar iubirea nu este aşa cum am vrut eu s-o arăt. Eu nu am iubit aşa cum am văzut că sunt atributele dragostei din 1 Corinteni 13; am vrut să amestec cu iubirea egoismul de a-mi cere drepturile. Nici acum nu pot altfel, dar Tu poţi să iubeşti prin mine.” Şi astfel, Cuvântul Său devine în oricare femeie rhema, adică un Cuvânt viu, lucrător.

În săptămâna a şaptea, cititoarele învaţă ce înseamnă să fie beneficiare ale legământului pe care o femeie credincioasă îl face cu Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, află cum se poate să primească o inimă de carne. Vinovăţia noastră şi neprihănirea Lui este una din realităţile pe care ar trebui să o avem necontenit în minte. „Îţi dai seama că El, care şade la dreapta lui Dumnezeu, cunoaşte atât de bine lupta ta cu tine însăţi, domeniile încă necâştigate, înfrângerile tale, piedicile tale, rigorile societăţii? Îţi dai seama ce înseamnă a fi în legământ cu EL?” Dacă orice femeie este conştientă că Dumnezeu îi ştie toate problemele, că o vede, de ce nu ar învăţa să I se închine prin laudă? De ce nu ar fi prin laudă, o beneficiară a legământului?

În următorul interval de şapte zile, se discută despre un concept ce poate părea dificil, dar este necesar – acela al jertfirii de sine, al zdrobirii, care formează în orice femeie „calităţile de blândeţe, smerenie şi dependenţă totală de Dumnezeu.” Cuvântul cheie al acestui capitol este zdrobirea, pe care Ligia Seman o defineşte „ca pe o operaţie în care Dumnezeu scoate inima noastră de piatră şi ne dă o inimă nouă. Numai cu această inimă, în străfundurile căreia Dumnezeu scrie legile Lui, noi vom putea să-L ascultăm, să-L iubim, să trăim în prezenţa Lui.” În acelaşi capitol, autoarea abordează şi subiectul misiunii femeii. Misiunea şi viziunea reprezintă cele două chei de boltă ale unei slujiri autentice. „Ar fi un lucru extraordinar dacă femeile ar înţelege că lucrarea lor pe pământ nu este să schimbe oameni, nici împrejurări, nici un soţ dificil, nici un adolescent rebel, nici mentalităţi greşite ale celor din jur. Dacă ar înţelege că lucrarea lor cea mai mare este să colaboreze cu Dumnezeu, astfel încât comoara cea mai de preţ din ele să poată fi pusă în valoare, cât de multe lacrimi şi-ar găsi sensul real la picioarele Lui, câte case şi biserici nu ar fi pline de… mireasma Duhului Său?”

De la creionarea misiunii, autoarea le conduce pe femei să primească viziunea Sa pentru această viaţă, în ceea ce priveşte rolul de soţie, pe care orice femeie şi-l doreşte. Ce înseamnă, de fapt, viziune? Ligia Seman ne oferă o definiţie proprie, menită să le ajute pe cititoare să reuşească să treacă dincolo de circumstanţe şi de aparenţe. „Viziune înseamnă a vedea scopul lui Dumnezeu pentru pentru viaţa ta, dincolo de tot ceea oferă prezentul.” Care este scopul? „Avem nevoie de o înţelegere specială a unicităţii scopului pentru vieţile noastre ca să fim motivate chiar în lucrurile mărunte pe care le facem, pentru că altfel, nu putem fi fericiţi.” Ca soţie, te poţi confrunta de multe ori cu situaţii mai puţin plăcute, iar Ligia Seman are meritul de a fi pus accentul tocmai pe latura practică a vieţii. „Cum te împaci cu faptul că în căsnicia ta…, mai întâi de toate, tu trebuie să te schimbi?” Poţi să ierţi? „Inima mea de femeie nu poate ierta în orice situaţie pe cei care m-au rănit sau respins, dar inima lui Hristos a iertat pe acei care L-au batjocorit, umilit şi răstignit.”

Iată de ce, în ceea ce priveşte viziunea pe care trebuie să o aibă o soţie, totul depinde de propria alegere. „Dumnezeu îţi dă pacea perfectă în familie, dacă vei alege drumul încrederii în El, astfel încât, cu ajutorul tău, soţul să nu piardă semnificaţia pentru care merită să lupte în viaţă. Urmează provocarea, care înseamnă să reuşeşti să îţi descoperi, ca femeie, capacitatea de a trăi fiecare zi alături de soţul tău, ca pentru cer. „Te provoc la viziunea lui Dumnezeu pentru viaţa ta, căutând să valorifici ceea ce încă nu e pus în valoare în soţul tău, ceea ce poate nu a fost spus în anii de căsnicie, ceea ce nu a fost trăit în puţinul timp pe care vi-l puteţi rezerva să fiţi doar voi doi.”

Dacă ţi-ai însuşit viziunea lui ca soţie, prozatoarea te invită să mai faci încă un pas. Apropiindu-ne de finalul cărţii, vedem ce înseamnă pentru o femeie să fie mamă şi ce viziune a avut Dumnezeu când a instituit familia. Este tulburătoare afirmaţia că „Dumnezeu consideră o mamă cea mai potrivită fiinţă de pe pământ cu care El să colaboreze în materializarea planului Său pentru copiii ei.” Mai mult, El a creat-o pe mamă cu instinctul de protecţie. Dacă în orice femeie există nevoia de a primi iubire şi protecţie, la rândul său, această este chemată să le ofere pe amândouă, în familie. „Atunci când Dumnezeu face legământ cu noi, în acest legământ include întreaga familie. Ai scopuri autentice pentru copiii tăi sau ele sunt influenţate de limitările tale, de lupta firească pentru protecţie, de pretenţiile tale, de  perfecţionism sau ambiţii egoiste?”

La final, în ultima săptămână, ne este conturat rolul femeii în familia lui Dumnezeu, adică în mijlocul bisericii. Biserica vine ca un moment de apogeu, ca o împlinire a tot ceea ce s-a spus până acum. Femeia, soţie şi mamă nu poate atinge desăvârşirea pentru care a fost creată, în absenţa părtăşiei oferite de biserică. Planul Său pentru viaţa ei este o părticică din planul Său pentru Biserică. „Viziunea Lui pentru tine este încadrată în Marele şi Eternul Scop privind Biserica.” Şi astfel, ajungem să înţelegem pe deplin semnificaţia Cuvântului viu, rhema, pentru că „numai în ambianţa părtăşiei putem descoperi acel rhema, acea cale a binecuvântării pentru famila noastră şi familia lui Dumnezeu.”

În încheierea acestei călătorii spirituale, fiecare femeie este îmbogăţită cu un arsenal în a duce luptele vieţii şi în a domni peste împrejurările acesteia, care vin asupra ei neîncetat. Cartea Ligiei Seman rămâne un volum de valoare, ce o va îmbogăţi spiritual pe cea care va avea dorinţa de a o parcurge şi de a aplica recomandările oferite aici. Acest studiu ar trebui să fie o prezenţă permanentă în viaţa oricărei femei, o sursă de informaţie şi o soluţie inedită, atât pentru problemele cotidiene, cărora trebuie să le facă faţă, cât şi pentru cele care apar pe neaşteptate. Recomand cartea Ligiei Seman ca pe o invitaţie şi o provocare la studiu personal şi la schimbare, ca pe o alternativă, dar şi ca pe o decizie de a gândi creativ şi a aborda strategic, viaţa.

Octavian D. Curpaș

Phoenix, Arizona