LAUREAŢII FESTIVALULUI-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”,


Mănăstirea Lăpuşna, 5-7 august 2016
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin a organizat, în parteneriat cu ASTRA Mureş, cotidianul „Cuvântul liber”, Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, alte instituţii publice şi ONG-uri, a XVI-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă „Credo”. 
Festivitatea de premiere va avea loc la Mănăstirea Lăpuşna.
Juriul (preşedinte Nicolae Băciuţ, secretar Sorina Bloj) au acordat următoarele premii
Volume:
Dorina Stoica, Bârlad, Vaslui – Marele Premiu (manuscris şi volum Ochiul curat, Editura Pim, 2015)
Mihaela Aionesei, Cămaşa de sare, Editura Vatra veche 2016 – Premiul Special al Juriului
Răzvan Ducan, Chiriaş într-o revoltă, Editura Vatra veche 2016 – Premiul Special al Juriului
Cornelia Jinga Hetrea, Cina cea din taină, Editura Nico, 2016, Premiul Special al Festivalului “Credo”
Raul Constantinescu, Spre Alef, Editura CronoLogia, 2015 – Premiul revistei Vatra veche
Viorica Şutu, Cumpăna din adâncuri, Editura Nico, 2016, Premiul Direcţiei pentru Cultură Mureş 
Claudia Vodă, Al treilea anotimp, Ed. Nico, 2016 – Premiul Bibliotecii Municipale “Petru Maior”, Reghin
Ciprian Vesteman, Avânt preasfânt, Blaj, 2016 , Menţiune
Manuscrise
Armina Flavia Adam, Nazna, Mureş, Marele Premiu (manuscris)
George Filip, Montreal, Canada, Premiul Special al Juriului
Dorin Istrate, Târgu-Mureş, Premiul Special al Juriului
Gabriela Costescu, Sighişoara, Premiul Special al Juriului
Doina Berceanu, Târgu-Mureş, Premiul Special al Juriului
Magdalena Hărăbor, Braşov, Premiul Revistei Vatra veche
Mihaela Raşcu, Târgu-Mureş, premiul revistei Vatra veche
Cornel C. Costea, Cluj-Napoca, Premiul “Ioan Alexandru”
Ştefan Martinescu, Cluj-Napoca, Premiul Editurii Nico
Mugurel Puşcaş, Reghin, Premiul ziarului Cuvântul liber
Carolina Baldea, Teiuş, Alba, Premiul I
Ana Munteanu-Drăghici, Sighişoara, Premiul I
Georgeta Muscă Oana, Rediu, Galaţi, Premiul II
Oana Camelia Sîrbu, Oradea, Premiul II
Gabriela Ana Bălan,. loc. Al. Vlahuţă, Vaslui, Premiul III
Ileana Luca, Sibiu, Premiul III
Aurelia Panait, Vîlcăneşti, Prahova, premiul III
Nicoleta Imrea, Dărmăneşti, Bacău, Premiul III
Cristian Emanuel Ştefănescu, Câmpulung Muscel, Argeş, Premiul III
Teodor Lăurean, Meşcreac, Alba, Menţiune
Lenuţa Rusu, Fălticeni, Suceava, Menţiune
Piri Hanea, Sighişoara, Menţiune
Medeea Iolanda Roşca, Menţiune
Alina Carmen Puşcaş, Premiul Bibliotecii Municipale “Petru Maior”, Reghin
Maria Breja, Reghin, Premiul „Excelsior”
Maria Bucin Crişan, Sânmihaiu de Pădure, Mureş, Premiul “Etos”
Folk
Angela Mariaşiu, Reghin, Marele Premiu al Festivalului “Credo”
Traian Comşa, Sighişoara, Premiul Special al Juriului (N.B.)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s