Daris Basarab alias Boris David: Poeme dedicate Micii Uniri

Îndemn la Unire

 

Când Mihai intra în Alba

Consfinţind prima Unire

El venea să împlinească

A românilor gândire.

 

Toţi ştiau ce-nseamnă asta

Un îndemn strigat pe faţă

Pentru-o unică Naţiune

Pentru limbă, pentru viaţă.

 

A fost o idee mare

Ce-a speriat pân’ hăt departe

Negăsind o altă cale

Unii s-au gândit la moarte.

 

Capul lui căzu când visul

Părea gata împlinit

A rămas însă îndemnul

Peste vremuri moştenit.

 

Două veacuri jumătate

Au trecut făr’ să aline

Dorul pentru libertate

Gândul c-o să se împline.

 

Când sub Cuza Voievod

S-a cântat Hora Unirii

Toţi simţeau că-i un îndemn

Primul pas al împlinirii.

 

Milcovul era secat

De doi fraţi, dintr-o sorbire

Gândul le era-ndreptat

Spre toţi cei de o simţire.

 

Cei căzuţi la Mărăşeşti

S-au gândit la dezrobire

Pacea care a venit

A-nsemnat, de fapt, Unire!

 

Astăzi când al nost’ Pământ

E ciuntit prin siluire

Plini suntem de-un vechi îndemn

Pentru marea împlinire.

 

         Mihai

 

Te ştim din cronici şi portrete,

Din ce-au transmis atâtea generaţii;

Te ştim făuritorul unei naţii,

Ce faptele încearcă să-ţi repete.

Tu eşti viteazul cu securea,

Călare îndemnându-şi oastea;

Te ştim trădat atunci când vestea

Victoriilor, depăşise zarea.

 

Călare, falnic, ai intrat în Alba,

Dar ochii i-ai întors spre soare:

Acolo unde el răsare,

Erau românii de pe Molda.

 

Şi-aşa sfinţit-ai tronul care,

Un Decebal lăsase moştenire,

Dând pentru prima oară împlinire,

Dorinţei de-a rămâne un Neam Mare.

 

          Hora unirii…

 

Hai, să ne unim toţi glasul!

Să vibreze-ntreg pământul!

La nevoie chiar şi braţul –

Să ne apărăm cuvântul!

 

Şi s-o spunem sus şi tare –

Să ne-audă astfel gândul

Ce-l nutrim cu înfocare

Ca să apărăm pământul!

 

Va fi hora bărbăţiei –

Vom lua frânele-n mână –

Din moment ce-s paranoici,

Să-i întoarcem în ţărână!

 

 

Să chemăm cu noi savanţii,

Cei ce uită în neştire,

C-a lor vise minunate,

Pot sfârşi o omenire.

 

Şi în hora asta mare –

Nu tu grai, nu tu frontiere –

Să clădim o lume-a păcii,

Fără boli, fără durere.

 

Hai, să ne unim cu toţii!

Să vibreze-ntreg pământul!

Să-nălţăm un imn al păcii,

Până nu ne-au furat gândul!…

 

  Daris Basarab alias Boris David

(Din volumul: Glasul tăcerii) 

http://www.marianagurza.ro/blog/2017/01/23/daris-basarab-alias-boris-david-poeme-dedicate-micii-uniri/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s