Dorina Stoica: “Momente de răgaz” cu „Poduri lirice – Poetical Bridges”

Am făcut cunoştinţă cu acest concept literar de Antologie în mediul on-line, mai precis pe facebook, acum câţiva ani când o editură din Bucureşti mi-a propus să particip la un astfel de proiect cu texte de proză şi poezie. După ce am primit primele două astfel de cărţi şi am văzut că sunt publicată alături de autori din ţară dar şi din diasporă, unii dintre ei nume consacrate, am înţeles cât de important este să aduni într-o carte 10, 20 autori cu stiluri diferite, în stadii diferite ale creaţiei şi din locaţii diferite. Prin intermediul acelor cărţi am aflat mai multe lucruri despre autorii incluşi în antologie, le-am citit textele, apoi le-am căutat cărţile şi cu cei mai mulţi am devenit cu timpul prieteni în mediul virtual. Pe parcursul a doi ani am tot contribuit cu texte la alcăturirea altor antologii, cu alţi autori din ţară şi diasporă. Am participat şi la câteva lansări ale acestora chiar şi la târgul de carte Bookfest. Dacă până atunci ne cunoşteam doar din mediul on-line, cu ocazia lansărilor ne-am cunoscut personal, am făcut schimb de cărţi şi în prezent ne citim creaţiile. Antologiile sunt cu adevărat „poduri lirice” întru cunoaşterea fenomenului literar contemporan.

În Cuvântul înainte al “Poetical Bridegs – Poduri lirice”, antologie bilingvă, româno-engleză, apărută în anul 2016 la Editura Scripta manent, Napier, Noua Zeelandă (scriptamanentnz@gmai.com) şi tipărită la PIM, Iaşi, editorul Valentina Teclici, ne spune că a descoperit o totală necunoaştere de către poeţii din România a poeziei scrise de cei din Noua Zeelandă şi invers. Traducerea exemplară realizată de poeta Valentina Teclici din limba română în limba engleză şi din limba engleză în limba română a făcut posibilă o interacţiune între o părticică din cele două culturi, atât de diferite dar care şi-au găsit un numitor comun în a se apropia, poezia.

În volum au fost publicaţi 12 poeţi din Noua Zeelandă şi 12 poeţi de origine română. După cum ne spune această distinsă poetă, traducerea dintr-o limbă în cealaltă a fost un proces difcil dar interesant: „Am mult mai multă înţelegere şi respect pentru traducători, după ce am practicat acest exerciţiu în ultimele unsprezece luni. Am simţit uneori că am ajuns la „măduva poeziei” în încercarea de a înţelege şi exprima „adevăratul” sens sau mesaj al poeţilor.”(Cuvânt înainte).

Dacă între filele acestei cărţi nu ar fi fost printre cei 12 poeţi români şi două poete pe care le cunosc, şi anume, poeta vasluiancă Vasilica Grigoraş, talentată creatoare de haiku şi Mariana Gurza, poetă creştină de o factură aparte, ce poartă Lumină în cuvinte, această carte nu ar fi ajuns la două centre culturale din oraşul meu (Bârlad) şi nici la mine. Şi iată cum prin ele, mi-a fost dat să citesc poeme traduse în limba mea, ale unor creatori ai altei culturi!

Cartea este alcătuită din două părţi. În prima parte sunt publicate câte trei poeme bilingve ale celor 24 poeţi. În partea a doua ce poartă numele “Să ne cunoaştem poeţii”, afăm câte ceva despre viaţa şi activitatea literară a acestora. Nume de marcă, personalităţi precum Tudor Opriş, Paul Sân-Petru, Monica Săvulescu Vounduri (Grecia), Valentina Teclici (NZ),  Mariana Gurza, Vasilica Grigoraş, Ana Anton şi Ana Urma (alte două vasluience pe le-am descoperit cu mare bucurie în acestă carte), Victor Clincă, Violeta Ionescu, Maria Weishaupt Sarău (Elveţia), Alexandra Balm (NZ) se regăsesc în paginile cărţii.

Mi-a făcut o reală bucurie să citesc din creaţia lirică a unor poeţi de la antipozi: Dorothy Wharehoka, Marie Dunningham, Carole A. Stewart, Ian McQuillan, Bill Sutton, Mark Raffills, Penelope Foster, Mandi Pentecost, Marty Smith, Sandi King, Nik Henriksen, Mere Taito. Mărturisesc că sunt încântată să descopăr poezii de substanţă, al căror filon liric revarsă sensibilitate, lumină, căldură.

Autori din ambele ţări, cu un bogat palmares de volume publicate, precum şi poeţi cu mai puţine cărţi, dar cu un incontestabil talent literar despre care cu siguranţă se va mai scrie, fac din această excelentă carte un punct de plecare important în descoperirea culturii neo-zeelandeze de către amatorii de poezie din România şi de către poeţii din Noua Zeelandă a poeziei româneşti contemporane.

Nu pot să nu remarc şi faptul că, deşi autori din culturi extrem de diferite simt şi transmit stări şi sentimente asemănătoare. Cu toţii se bucură de frumuseţea naturii în mijlocul căreia trăiesc, se implică în comunitatea din care fac parte, empatizează, suferă şi se îngrijorează de problemele semenilor şi ale planetei în continuă degradare. Aş exemplifica cu poezia lui Tudor Opriş,  „Greul” lumii de azi… : „Ieşind din metafizica mea ramă / Simt „greul” lumii de-azi cum mă înhamă / Şi-n jos mă trage-asemeni unui lest şi cu poezia Trezeşte-te de Nikora (Nik) Henriksen: „Ce se întâmplă în lumea în care trăim / Unde banii sunt singurul lucru pe care vrem să-l preţuim / Valorile familiei şi prieteniilor au dispărut / Când, în final, toţi trebuie să plătească tribut?”…  „Nu de bani sau mașini sau facilităţi de lux / Nici de aceste fanfaronii josnice care încearcă să facă paradă / „Trezeşte-te lume!” Acesta-i sfârșitul“.

Este unanim recunoscut faptul că iubirea este laitmotivul liricii universale, deci şi a poeţilor incluşi în acest volum colectiv. Ian McQuillan în poezia Momente Bucură-te cât poţi de iubire / De bunătate şi de dăruire / Fericiţi sunt cei care învaţă / Că iubirea-i motivul pentru viaţă”; În poezia Penelopei Foster, întitulată Dragostea este…, aflăm că Dragostea este apa rece într-o zi toridă, / focul din şemineu într-o zi geroasă. / O îmbrăţişare de consolare într-o zi tristă, / şi râsul împărtăşit într-o zi fericită. / Dragostea este primul zâmbet al primului tău copil, / Este zâmbetul unui străin într-un oraş străin”. Pentru Ana Anton iubirea este însăşi viaţa: „Viaţă, dans nebun, sălbatic, /curcubeu învolburat, / vâlvătaie şi iubire… / Viaţă, ce ne-ai mai dansat!” (Dans)

Volumul „Poduri lirice” ne provoacă în a căuta mai multe informaţii despre civilizaţia şi spiritualitatea celor două ţări, cu specificul lor, însă credinţa şi sentimentele umane, poezia sunt ceea ce le apropie.  Carole A. Stewart  în poezia Mărae*, ne face cunoştinţă cu  Mărae – Casa tradiţională a maorilor pentru întâlniri: „Nu existau felinare / nici străzi / doar luminile Măraei / luminau în întuneric / prin noaptea geroasă. / Pământul / era laminat cu gheaţă / şi-n interiorul casei / oamenii dormeau. / Împărţind respiraţia. / Împărţind căldura. / Mărae”, iar Mariana Gurza prin poezia Ctitorie, face trimitere la legenda Meşterului Manole, la mitul jertfei pentru creaţie, sacrificiu construirii unui sfânt lăcaş al Domnului la Curtea de Argeş: Iubitul meu, tu eşti o temelie / a mănăstirii noii ere, / eu mă simt ca Ana lui Manole / jertfindu-ţi / toate dorurile mele. / De mă vei striga în noapte / prin clopot eu îţi voi răspunde / şi fiecare clinchet e o şoaptă, / lumini te vor cuprinde. / Voi sta de veghe la poarta ta; / din înălţimi te voi urmări, / îţi voi apăra cetatea /te voi feri de amăgiri. / Din când în când aş vrea / să-ngenunchezi pe lespezile albe / să-ţi laşi şi tu iubirea / în zidurile sacre”. Biserica, mănăstirea şi măraea sunt rădăcinile profunde ale celor două popoare, pilonul pe care se sprijină viaţa cu toate ale ei, identitatea şi continuitatea.

O pată de culoare în această carte sunt poemele nipone ale Vasilicăi Grigoraş. După ştiinţa mea, câteva dintre ele sunt inspirate din călătoria ei de trei luni în Noua Zeelandă: „valuri spre ţărm – / tot mai mult luna plină / de scoici goale” ; „plasă de năvod – soare adus la lumină-n / urechea mării” ; „moment de răgaz – ascultând în tăcere / povestea mării”. Momente de răgaz şi pentru noi, citind poemele acestei cărţi.

Prin acest volum, aş putea spune că şi de această dată, Valentina Teclici a transformat imposibilul în posibil. Mi-a plăcut în mod deosebit poezia  sa De la imposibil la posibil, şi-i apreciez adevărata valoare literară: E imposibil să zbor cu tine, ai şoptit. / Doreşti prea mult albastru, / Mult prea intens şi prea departe, / Şi nu pot prinde luna de pe cer / Ca mânzul, de căpăstru. / Inimile noastre locuiesc / În emisfere separate. / Eşti prea învăluită în mister. / Orice-i posibil, am şoptit / Primind ecou din patru zări. / Zburând pe-un mânz albastru, / Am plantat un fir de nufăr în deşert. / Nisipul roşu, pârguit de aşteptări, / A lăcrimat adânc şi-a ferecat / Eternitatea în găoacea unei oaze. / Ca o candelă, nufărul alb, / Prin desferecate raze / Luminează potecile inimii / De la imposibil la posibil. / Sus, pe cer, în albastru căpăstru, / Luna, nebunatic mânz, dansează”.

Cartea se încheie cu o pagină de „Mulţumiri” adresate celor care au contribuit prin munca lor la apariţia acestui volum bilingv. Aduc laude binemeritate poetei, deja consacrate în România şi, cu siguranţă  apreciată şi în ţara adoptivă, Valentina Teclici pentru migala şi dăruirea în  realizarea, prin această carte, a unei legături de excepţie între România şi îndepărtata Noua Zeelandă, adevărate PODURI LIRICE, dar şi de suflet.

 

Dorina Stoica

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s