Alexandru Nemoianu: Carcera Mamertină

Una dintre cele mai emoționante clipe petrecută în Roma a fost vizitarea carcerei mamertine.
Aflată pe Capitoliu, ”Carcera Mamertină”, este o teminiță sinistră săpată în stâncă; în fapt o gaură în pământ, neagră și umedă. Acolo erau ținuți cei care erau considerați dușmani de moarte ai Imperiului și “slavei” sale, conducatori de popoare ori mișcări cărora Imperiul le hotărâse exterminarea și care urmau a fi executați. Acolo au fost ținuți, în vremea lui Nero, Sfinții Petru și Pavel și din acea carceră au plecat amândoi în Rai. Despre cele îndurate aflăm vești în Epistola a doua către Timotei a Sfântului Pavel. Astfel aflăm că cei mai mulți se fereau de El. Aceasta datorită faptului că cei ținuți în Carcera Mamertină erau considerați criminali de drept comun foarte periculoși. Tot din aceiași epistola deslușim de ce Sfântul Pavel își cerea “mantaua” , uitată la Troia. În carceră, bătrân și bolnav, el nu se putea încălzi și mai ales nu putea să se apere de umezeala permanentă.

Lângă intrarea în carceră se mai poate vedea și locul din stanca de care a fost izbit capul Sfântului Petru. Iar aici și în legatură cu aceasta se poate face următoarea observație.
S-a tot repetat că Imperiul Roman a fost doborât de creștinism. Este o afirmație adevarată dar care se cuvine privită nuanțat .

În toate epistolele lor Apostolii au îndemnat la supunere civică și la viață în pace.
Creștinii au fost acuzați de la bun început de cele mai absurde lucruri cu putință. Instigarea contra lor a fost începută și menținută de conducerea iudaismului rabinic. Despre acest fapt ne vorbesc “Faptele Apostolilor”, Eusebius în “Istoria Bisericii” și Josephus Flavius.
“Secta” Nazarinenilor (cum erau numiți de către iudaismul rabinic creștinii) era acuzată de cele mai absurde lucruri: îndemn la răscoală, nesupunere, canibalism, etc. Sfântul Pavel este numit, ”fruntaș” și agitator. (Asupra pericolului pe care o asemenea atitudine nebună o reprezenta avertiza însuși Gamaliel, cea mai de seamă autoritate scolastică a iudaismului rabinic al vremii (Faptele Apostolilor,24), ”Și acum vă zic vouă; nu vă legați de oamenii aceștia și lăsați-i în pace, căci dacă aceasta hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni se va nimici; iar dacă este de la Dumnezeu nu veți putea să îi nimiciți; ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu.”) Instigate permanent autoritățile romane au putut fi convinse să înceapă persecuția contra creștinilor. După ce a început persecuția, din trufia nebună a puterii, Imperiul nu a mai dat înapoi, nu a putut recunoaște că face o greșeală. (Iar această trufie dementă a tuturor imperiilor, incapacitatea de a admite greșeli, rămâne cauza căderii lor.) În aceste condiții creștinismul, mai degrabă indirect, prin contrast, a expus defectele sistemice ale Imperiului, contradicțiile lui interne. Iar apoi iuțirea prigoanei , contra unor oameni care erau recunoscuți pentru buna purtare, a schimbat opinia publică în favoarea lor și împotriva autorităților. Persecuțiile au avut efect contrar pentru Imperiu. Autoritatea lui morală s-a prăbușit, cultul oficial a ajuns batjocură și hidoșenia aparatului represiv a condamnat Imperiul la moarte în rușine.Ce se întâmplase era cel mai mare miracol, oamenii se preschimbaseră, din robi ai păcatului deveniseră supuși ai lui Iisus. Iar despre ce efect au avut persecuțiile și despre modul în care creștinismul a învins imperiul, ne arată una dintre cele mai emoționante momente din acea vreme a vărsării de sânge nevinovat.
Centurionul care avea comanda carcerii Mamertine, numele lui era Martinian, s-a convertit la creștinism și ulterior a murit mărturisind pe Hristos.
Ne putem lesne imagina ce va fi fost acel om în cariera lui militară, ce fel de obediență totală va fi avut pentru “sistem” și regulile lui militare. Acel om a văzut cu adevărat Lumina cerească în cei pe care îi păzea în cea mai sinistră și mai vestită carceră a Romei. De la torționar și reprezentant al torționarilor el a trecut fără șovăiala în rândul celor persecutați și a mărturisit cu sânge credința dobândită, și prin aceasta, după făgăduința celor pe care îi ținuse în pază, dobândea viața veșnică. Este aceasta ilustrarea perfectă a puterii lui Hristos. Este puterea care “întoarce” pe om (înfăptuiește ceeace Grecii numesc “metanoia” sau, românește, pocaință) și crează omul nou, liber față de pacat. Această preschimbare a omului “vechi” în om nou este de fapt cel mai mare miracol. Căci este mai lesne lui Dumnezeu să înfăptuiască schimbare în ordinea lucrurilor neînsuflețite, care sunt în puterea Lui necondiționat, fără limită, dar omul este înzestrat cu liberă voie, puterea de a alege între bine și rău. Convertirea centurionului Martinian o asemenea minune a fost. Convertirea lui a însemnat că, în fapt, Creștinismul biruise.

———————————————

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

23 mai 2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s