RADU BOTIŞ – Autobiografie

RADU BOTIŞ

Radu Botiş este preot iconom stavrofor, licenţiat al Universităţii „Babeş-Bolyaiˮ, Facultatea de Teologie Ortodoxă (anul 1994), cu un master (istorico-practice) la aceeaşi facultate (2006).

Este membru al Asociației Scriitorilor – Filiala Baia Mare; al Ligii Scriitorilor din România –Filiala Maramureş; membru al UCMR-ADA, COPYRO, UZP Bucureşti.

Activitate culturală:

Radu Botiş este editor fondator al revistelor: „Glas Comun” (revistă cultural-creştină), „Slova Creştină” (revistă de creaţie, atitudine şi cultură) , „Slova Copiilor” (supliment al revistei „Slova Creştinăˮ);

redactor de specialitate la revista „ Izvoare codrene” (Baia Mare);

redactor colaborator la revista internaţională „Starpress” (Râmnicu Vâlcea), la revista „Dor de Dor” – Călăraşi;

membru în comitetul redacțional al revistei „Freamăt” a Filialei Maramureş a Ligii Scriitorilor Români (Baia Mare);

colaborator al revistelor „Murmur” (Bucureşti), “Romanian VIP” (S.U.A.)” , Nou Horizont” (Spania).

Radu Botiş este preşedinte fondator al Asociației cultural-creştin-umanitare „Ars Vivatˮ.

Radu Botiş

Distincţii şi premii literare:

Locul II la Concursul literar de inspiraţie spiritual-creştină „Izvorul Tămăduirii”, Bucureşti, 2000;

Premiul Editurii Ariadna (Secţiunea Volum de debut pentru poezie religioasă), în cadrul Festivalului „Pro Unione”, ed. a II-a Baia Mare, 2001;

Menţiune la Concursul Internaţional de Poezie al Românilor de Pretutindeni „Starpressˮ, Râmnicu Vâlcea, 2008;

Premiul III la Concursul Internaţional de Poezie şi Proză pentru românii din întreaga lume „Limba noastră cea românăˮ, Starpressˮ, Râmnicu Vâlcea, 2013;

Premiul I pentru Poezie la Olimpiada de Primăvară organizată de Federaţia Artă, Muzică şi Sport, 2015;

Premiul Editurii Vatra Veche la Festivalul-Concurs de Poezie Religioasă „Credo”, ed. a XV-a (Lăpuşna, 2015), Secţiunea grupaje-manuscris.

A obţinut o Diplomă de Excelenţă din partea revistei internaţionale de cultură „Cervantesˮ şi a Editurii Inspirescu pentru talentul literar pus în slujba lui Dumnezeu;

Diplomă de Excelenţă acordată de Societatea Culturală Pro Maramureş „ Dragoş Vodă” din Cluj-Napoca, la împlinirea a 17 ani de activitate, în 27 noiembrie 2012, pentru excepţionala contribuţie ştiinţifică adusă la promo-varea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural maramureşean;

Diplomă de Excelenţă din partea Ligii Scriitorilor Români pentru întreaga activitate în promovarea literaturii române;

Diplomă de Excelenţă din partea Primăriei şi Consiliului Local al Oraşului Ulmeni – Maramureş, pentru activitatea scriitoricească şi contribuţia la promovarea cultu-rii şi spiritului românesc.

Radu Botiş a fost distins de către Liga Scriitorilor Români cu Medalia „Virtutea Literarăˮ, pentru activitatea depusă în promovarea culturii şi a educaţiei moral-creştine în rândul tinerilor.

Oglinda Ligii Scriitorilor din România

Volume:

Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos, ed. I, Ed. Transilvania, Tecuci, 2012 (premiată la „Cărţile Anului”, Secţiunea Didactică, Baia Mare, 2012), ed. a II-a, Ed. Inspirescu, Satu Mare, 2013;

Viaţa vie a unui mănunchi de creştini români (date monografice), Ed. Enesis, localitate Baia Mare, an 2001;

Ca tămâia înaintea Ta (poezii creştine), Ed. Ariadna, Baia Mare, 2002;

Sfaturi pentru mântuire, Ed. Ariadna, localitate Baia Mare, an 2006;

Elemente de istorie locală, Ed. Enesis, Baia Mare, 2008;

Activitatea preotului Vasile Lucaciu în America, Ed. Enesis, Baia Mare, 2009;

A apărut în volumele colective (selectiv):

Vechiul Testament, adaptare în versuri, de Ioan Ciorca, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2013;

Oameni de seamă ai Maramureșului. Dicționar 1700 – 2010, coord. Vasile Iuga de Săliște, Ed. Culturală Pro Maramureș „Dragoș Vodăˮ, Cluj-Napoca, 2014;

Personalităţi române şi faptele lor, vol. 59 (volum de colecţie), coord. Constantin Toni Dârţu, Ed. StudIS, Iaşi, 2014;

Tihna pelerinului (cronică literară, exegeze, portrete, omagii), de Ioana Stuparu, Ed. Semne, Bucureşti, 2014;

Noul Testament, adaptare în versuri, de Ioan Ciorca, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2014;

Ninsori albastre cerne cerul, antologie literar-artis-tică îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2015.

Radu Botiş

CARTEA A II-A GÂNDEŞTE-TE LA SUFLETUL TĂU

  1. „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”, zice Domnul. Deci te întoarce la Dumnezeu din toată inima ta, lasă la o parte lumea aceasta cu atâtea păcate, pentru că atunci numai sufletul tău va găsi liniştea atât de dorită.

De ce te frămânţi cu lucruri trecătoare, gândeşte-te în per-manenţă la mântuirea sufletului şi atunci vei vedea împărăţia lui Dumnezeu pogorându-se înlăuntrul tău. Împărăţia lui Dumnezeu este linişte şi bucurie în Duhul Sfânt.

Domnul Iisus vă veni la tine binecuvântându-te, dacă va găsi în sufletul tău loc pentru El, liniştea adusă de El este nesfârşită, iar bunăvoinţa Sa nespus de mare.

  1. Pregăteşte-ţi inima pentru Domnul, suflet credincios, căci El vrea să vină şi să locuiască înlăuntrul tău. El spune: „De mă iubeşte cineva, acela păzeşte poruncile mele şi Eu voi veni la el şi voi locui…ˮ. Lasă pe Iisus ca să intre în inima ta, El va priveghea purtând grijă de tine, oamenii sunt schimbători, dar El rămâne în veac mereu lângă tine.
  2. Nu te întrista când cineva ţi se împotriveşte ori se ridică asupra ta; cel care astăzi este cu tine mâine se poate ridica împotriva ta, aşa sunt oamenii, schimbători precum vântul. Dar tu pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, El va răspunde în locul tău făcând ce este mai bine pentru tine.
  3. Pentru ce te uiţi în jurul tău?Aici nu este loc de odihnă pentru tine, casa ta este în ceruri, aşa că nu te uita la lucrurile de pe pământ decât numai în treacăt, nu te lipi de nimic din lumea aceasta, că nu cumva să ajungi slugă a păcatului şi să te prăpădeşti.

Gândul tău să fie pururea la Cel Prea Înalt şi rugăciunea ta să se ridice la ceruri, întăreşte-te în vremi de suferinţă, rabdă cu uşu-rinţa gura celor ce grăiesc nedreptăţi.

Oglinda Ligii Scriitorilor din România

  1. Domnul Iisus Hristos a fost batjocorit de oameni în lu-mea aceasta, fiind părăsit în mijlocul celor mai grele chinuri. El a fost chinuit şi batjocorit pentru ca omul să fie răscumpărat din păcatul neascultării. El a avut duşmani şi oameni care îi doreau răul, tu ai vrea să ai numai prieteni şi binefăcători? Cum vrei să primeşti cununa îndelungii răbdări, dacă nu ai ieşit biruitor din toate încercările? Suferă deci împreună cu Iisus şi pentru Iisus, dacă în tine există dorinţa de a împărăţi alături de El.
  2. Dacă ai fi înţeles viaţa lăuntrică a lui Iisus şi dacă ai fi gustat numai o fărâmă din iubirea Lui cea mare, atunci nu te-ai mai gândi nici la prieteni, nici la vrăşmaşi. Dimpotrivă, te-ai bucura de ocările primite, căci dragostea lui Iisus te face să nu mai ţii la tine.

Cine iubeşte pe Domnul şi cine iubeşte adevărul, cine s-a dezlipit de poftele trupeşti şi cine a uitat de el însuşi, acela doar se poate apropia de Dumnezeu putându-se odihni lângă El chiar din viaţa aceasta.

  1. Omul care este înţelept preţuieşte lucrurile aşa cum este necesar a fi preţuite, el ascultă mai mult de Dumnezeu decât de oa-meni. Cel care nu se frământă cu gânduri deşarte, ci se îngrijeşte nu-mai de propriul suflet, acela poate să se îndeletnicească cu ceea ce este plăcut Domnului care s-a jertfit pentru noi.

Creştinul adevărat îşi strânge uşor puterile sufletului său, căci el niciodată nu le-a risipit pe toate. Munca şi grijile vieţii de toate zilele nu îl tulbură cu nimic, căci se învoieşte cu toate nevoile care vin asupra lui. Cel care şi-a hotărât drumul sufletului său, acela nu se frământă cu binele ori cu răul pricinuit de alţii; nimeni nu îţi poate face răul pe care ţi-l faci tu însuţi.

  1. Dacă ai fii aşa cum trebuie să fii, adică bun şi curat ai simţi ajutorul, sporul şi desăvârşirea ta. Adesea eşti tulburat cu lu-cruri de nimic, lucruri care îţi produc supărări; şi acestea ţi se întâm-plă pentru că nu vrei să răstigneşti poftele trupului şi să renunţi la deşertăciuni. Nimic nu întunecă mai mult inima omului decât pofte-le trupului şi doar dacă le curmi te vei putea gândi la Dumnezeu şi vei putea gusta mereu din bucuriile sufleteşti.

Radu Botiş

Smerenia

  1. Să nu pui niciodată preţ nici pe prieteni şi nici pe duşmani, în tot ceea ce faci trebuie să ai grijă ca Dumnezeu să rămână în preajma ta; păstrează-ţi cugetul curat şi El te va apăra pretutindeni căci răutatea omenească nu poate să vatăme pe cel care crede în Domnul. Dacă te vei obişnui să taci şi să rabzi Dumnezeu va fi lângă tine, deci lasă-te în voia Lui şi vei primi ajutor dându-te pildă de smerenie tuturor.
  2. Cel care îşi recunoaşte păcatele, uşor potoleşte pe alţii şi se împacă lesne cu cei pe care i-a supărat căci Dumnezeu ajută pe cel ce este smerit şi îl fereşte de nevoi, se coboară la el umplându-l de daruri iar din umilinţa îl ridică la mărire. Celui smerit îi descoperă tainele Sale iar sufletul îi este liniştit pentru că nădăjduieşte întotdeauna în Purtătorul(Proniatorul) şi Apărătorul Domn Iisus Hristos.

Omul cel paşnic

  1. Numai dacă eşti pașnic vei putea să împaci pe alţii; omul care este pașnic este mai de folos decât cel care este învăţat. Omul care este rău la suflet lasă calea bună mergând către rău, fiindcă iu-beşte nelegiuirea mai mult. Omul care este paşnic şi curat vede nu-mai drumul cel bun căci având pace lăuntrică va urma numai calea binelui.
  2. Uşor te pricepi să te lauzi şi să te dezvinovăţeşti de păca-tele tale, dar ai avea mai mare câştig, dacă te vei recunoaşte că eşti un păcătos, iar pe aproapele tău îl vei vedea ca pe un om drept.

Nu este greu să trăieşti alături de omul bun şi blând, căci prin bunătatea şi smerenia lui poţi şi tu cunoaşte adevărata cale ce te poate face cu adevărat fericit.

  1. Sunt mulţi cei ce sunt lipsiţi de linişte sufletească, tul-burând şi pe alţii, aceştia sunt o grea povară atât pentru cei din jurul lor, dar şi pentru ei înşişi.

… De altfel, întreaga noastră pace sufletească în această viaţă atârnă mai mult de răbdarea necazurilor decât de alungarea lor,

Oglinda Ligii Scriitorilor din România

căci acela ce rabdă mult acela va avea şi multă pace lăuntrică. Un astfel de om este stăpânul său, dar şi învăţătorul altora, el este prie-tenul nedespărţit a lui Iisus, precum şi moştean al Împărăţiei cerurilor.

REFERINŢE CRITICE

Dumitru Iuga, … Ca tămâia înaintea Ta, în „Pro Unioneˮ (Revista Fundaţiei Culturale „Pro Unioneˮ), iulie 2002, Anul V, nr. 1-2 (13-14), Baia Mare, Maramureş;

Cezarina Adamescu, Sacerdot în cuvânt, în slujire şi-n inimă – exegeză la volumul Ca tămâia înaintea ta, în revista „Agero” – Stuttgart; în revista „Starpress” şi în revista „Observatorul” din Toronto;

Cezarina Adamescu, Părintele Slovei creştine şi renaşterea sa prin cuvânt, în revistele „Agero”, „Starpress”, „Observatorul”;

Cezarina Adamescu, Bun găsit în oaza numită Arionda – cuvânt de bunăvoire la naşterea unei antologii, în revistele „Agero”, „Observatorul”, „Starpress”;

Cezarina Adamescu, Bun găsit la „Slova copiilor”, în „Starpress”; „Romanian Vip”;

Cezarina Adamescu, în Întâlniri providenţiale, Ed. Semănătorul, 2009 (referinţe critice asupra întregii creaţii a lui Radu Botiş);

Adrian Botez, Preotul Radu Botiş, poemele sale îngereşti şi înduhovni-citele lui reviste, în revistele „Națiuneaˮ, „Singurˮ, „Cetatea lui Bucurˮ, „Semănătorulˮ.

Ioana Stuparu, Gânduri semănate, în revistele „Agora Literarăˮ, „Confluenţe Româneştiˮ, „Glas Comunˮ;

Mihaela Rotaru, Rugăciune în versuri…, Ca tămâia înaintea Ta, în revistele: „Armonii Culturaleˮ (Adjud), „Bogdaniaˮ ( Focşani ), „Confluenţe Româneştiˮ, „Izvoare Codreneˮ, „Observatorulˮ (Canada).

Constantin Dobrescu, Gânduri despre o carte de educaţie religioasă, în revistele: „Confluenţe Româneştiˮ, „Glas Comunˮ, „Izvoare Codreneˮ, „Naţiuneaˮ;

Maxim Morariu, Ulmeni. Studiu monografic, în revistele: „Renaştereaˮ, Cluj-Napoca, nr. 9, sept. 2015, „Confluenţe Literareˮ, „Revista de recenziiˮ, „Glas Comunˮ.

http://bentodica.blogspot.ro/2017/06/radu-botis-autobiografie.html

Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică

Ben, de mi-ar fi dat cineva sarcină să scriu o mândrețe de monografie, n-aş fi avut măreția, măiestria lui Vladimir Cinezan, vecin de bloc cu juristul Moşuţ  Vasile, preşedinte de cooperație şi pe comuna Recea-Cristur, el fiind originar, sătean din acest centru de comună (şi ne cunoaştem de vreo 40 de ani, de când am venit eu în părțile aiestea, angajându-mă pe atunci tehnician veterinar, de abia după revoluția din decembrie 1989 numindu-mă asistent veterinar). Ben, nu mi-aş fi ştiut organiza munca de cercetare, documentația, cu ce aveam să scriu formidabil, expresiv, cu claritate scoțând în evidență aşezarea geografică şi însemnătatea istorică, asemeni unui gospodar care ştie cum se face un lucru, de unde să ia lucru şi unde să-l pună îngrijit şi bine făcut, cu-n scop, ducându-şi munca cinstit şi demn de la un capăt la altul, fără a trage mâța de coadă, având multă seriozitate şi talent, ca Vladimir Cinezan. Ţi-am mai spus Ben Todică, la mine-i altceva cu talentul înmulțit în sfințenia bucuriei, că eu mă pun pentru a scrie un vers şi scriu zeci, mă pun să scriu o frază şi scriu o sută, dar culmea e părându-mi-se, că cineva-mi dictează fără a auzi vreo vorbă şi mâna, chiar mi-e purtată de însuşi Dumnezeu fără a-ți putea explica cum, dar ea e însufleţită şi depinde de o energie şi de acea forță-voință, în iubire, drept de a fi. Să scrii asemeni lui Vladimir Cinezan e special şi nu poate face aşa ceva oricine, ci un special. Face o prezentare istorică, ne încadrează în relief: caracteristici geomorfologice şi are asul în mânecă citându-ne filozoficul: „omul îşi făureşte sufletul după clima vremurilor în care trăieşte” (Alexandru Cantacuzino). Punctează punct cu punct, într-o ordine şi firesc (ne prezintă comuna Recea-Cristur având 9 sate din arealul zonei dealurilor Dejului şi Clujului (Ardeal, podişul Someşan), cu-n climat continental moderat la adăpostul oferit de Munții Apuseni, cu o etajare a reliefului (eu de unde şi până unde să ştiu ce să fac şi unde, în ce ordine s-aranjez datele?). Cinezan are susținere de om extraordinar, ştie să utilizeze informațiile obținute. El citează pe Petru Țuțea: „Țăranul este omul absolut”. Țăranul e un EMINESCU al ogorului, zic eu şi satul e o grădină a Edenului…

Cu bine,

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Dragă Pavele, diferenţa dintre tine şi Vladimir Cintezan este ca şi diferenţa dintre înţelegerea arhaică a lumii şi materialismul ştiinţific. Tu ai priceput natura şi trăirea în ea ca şi conştiinţă, la fel ca şi Eminescu. Natura e un organism viu. Decizia civilizaţiei de azi de a considera natura din jur ca moartă, le-a permis să o exploateze la maximum, fără a-i recunoaşte destinul ca parte din noi. Consecinţele unei asemenea atitudini, se întoarce împotriva noastră. Aproape că ne-am distrus casele, mediul în care trăim, ne-am tăiat craca de sub picioare. Normal ar fi să ne închinăm în faţa naturii aşa cum o faci tu, ca în faţa unei mirese, să o respectăm, iar în final trăim cu ea şi ea ne poate ajuta să ieşim din impas, din criza ecologică (temperaturi înalte, supraexploatare de resurse naturale, distrugerea agriculturii etc.), suntem la capătul funiei.

Cintezan cunoaşte toate aceste informaţii pe care le prezintă cu atâta acurateţe şi abundenţă care domină mass-media şi propaganda lumii materialiste în care trăim pentru că el e înfipt în ele, trăieşte în mijlocul sistemului, pe când tu eşti retras la ţară în mijlocul naturii, la coada vacii. Eşti însurat cu natura, cu pământul şi animalele. Trăieşti alături de ele. Le simţi. Le înţelegi. Salvarea stă mai mult în tine decât în el. Descrierile lui strălucesc, fascinându-te tot aşa cum îi fascinau spaniolii pe nativii americani. Astăzi suntem în majoritate  “nativi”. Înţelegerea arhaică este antidotul că, tu eşti veterinar şi înţelegi. Are antidotul numai atunci când suntem deschişi, receptivi şi pregătiţi să o tratăm; să tratăm natura ca pe o fiinţă vie, ca pe o entitate inteligentă, în parteneriat cu noi. Suntem o familie, suntem o echipă, suntem creaţia Tatălui. Nu suntem în competiţie, ci suntem parte din aceeaşi morfologie genetică.

Ştiu că e peste puterile noastre, ca societate, să înţelegem, să acceptăm pământul ca pe un întreg organism, să acceptăm întregul univers ca pe un organism viu. Suntem complet orbiţi de strălucirea materialismului!

Pentru noi, ca scriitori, ca iubitori ai slovei şi versului e mai uşor să înţelegem că lumea în care trăim, e o lume de natură sintactică. Că tot universul nostru e format din cuvinte (protoni, neuroni, stele, flori, fete, iubire, fericire, lumina, întuneric etc.) şi cu toate cuvintele, noi construim fraze ca să-l înţelegem, să dăm sens vieţii,  dar în acelaşi timp, prin ideile noastre să invadăm spaţiul, natura, fără a-i cere consimţământul, deci, fără nicio consideraţie. Noi suntem cu uşurinţă posedaţi de plăceri, iubim şi urâm cu intensitate, suntem în aceeaşi măsură romantici şi violenţi, şi atunci, te întrebi: Oare de ce? Ce ne lipseşte? Ce căutăm? Nu cumva cu zeci de mii de ani în urmă când am fost obligaţi să emigrăm din Africa spre noi păşuni pentru a supravieţui, ne-am despărţit de mediul şi natura în care am trăit? Am făcut o aluzie la asta şi în cartea mea “Între două lumi”, când m-am referit ca ipoteză la originea noastră ca români, că de acolo venim. Când o pereche se desparte sau e despărţită de alte forţe, stările, simptomele prin care trecem nu sunt diferite de cele ale lăsatului de orice obsesie, fie ea sexuală, alcool, nicotina, heroina etc., se concluzionează cu vomitat, tremurat, nestare, lipsă de control, explozii emoţionale, insomnie, pierderea răbdării, istericale etc. Când în dragostea romantică se amestecă feromonii între ei, chimicalele şi când galaxiile universului interior sunt destabilizate, atunci devenim  necontrolabili, emoţionali, abuzivi, violenţi, războinici etc. Orice obsesie sfârseşte prin aceste simptome, poate fi ea şi politică, de ordin material sau financiar.

Deci, nestarea prin care trecem noi azi ca omenire poate că ni se trage de la acea despărţire de Africa, de plantele şi animalele ei, de atunci şi de relaţia, intereacţiunea  pe care o aveam cu ele, cu natura şi drogurile ei de orice tip, plante care au dispărut sau care sunt interzise azi de societatea raţionalistă în care trăim. Mă refer aici la partea nouă a intelectului uman, mintea omului.

Redefinirea libertăţii speciei umane, a întregului glob, a întregii civilizaţii. În alte cuvinte l-am liniştit pe Papa de la Roma acum câteva sute de ani să renunţe la cruciade şi am promovat sclavia şi antifeminismul, bărbatul a ajuns la putere. Tema exploatării şi a drepturilor femeii sunt la modă, luptăm pentru rezolvarea lor. Femeia abia acum a fost recunoscută ca egalul bărbatului în unele ţări.

Când Iisus a apărut în faţa apostolilor după crucificare şi le-a vorbit, la prima apariţie, Toma nu a fost prezent, dar când a sosit în următoarea noapte, apostolii au sărit entuziasmaţi să îi dea vestea spunând: ”Învăţătorul a fost aseară aici şi ne-a vorbit”. ”Imposibil ! Nu cred, chiar nu pot să vă cred. Voi încercaţi să mă păcăliţi”.  ”Nu! Nu! A fost! ”, au sărit din nou apostolii. ”Nu cred, până nu văd şi îi ating rănile mâinilor”, le-a răspuns Toma. Vremea a trecut şi Iisus s-a arătat din nou. Toma era prezent. Iisus cum l-a văzut, i-a zis: ”Toma, vino mai aproape”. Toma a încremenit. ”Vino în faţă! Puneţi mâinile pe rănile mele!”. Şi atunci, Toma l-a atins de mai multe ori cu neîncredere până s-a convins că e reală întâlnirea. Concluzia acestei întâmplări este că, dintre toţi pământenii, Toma a fost singurul căruia i s-a dat privelegiul atingerii rănilor lui Iisus. Cred că, cei care nu cred contribuie  la clarificarea ideilor şi a problemelor din societate şi vor fi primiţi în paradis cu daruri speciale ca recompensă pentru atitudinea lor de reconfirmare a evenimentelor creştine.

Pentru asta trebuie să avem curaj să deschidem noi uşi spre cercetare şi cunoaştere,   Mi-aduc aminte că atunci când  conduceam motocicleta beat, fără mâini, zeci de kilometri, săream coarda de sârmă cu o viteză uluitoare timp îndelungat, lucru pe care nu-l puteam face treaz. Asta nu înseamnă ca încurajez beţia, pentru că beţia grea duce la abuz şi deteriorare a sănătăţii şi, în multe cazuri la violenţă. În cazul meu, la dragoste neindentificată. Realitatea în care trăim e ca un joc de cubuleţe. Cu ele putem construi o gamă largă de lumi, o gamă largă de realităţi. Ele ajută la găsirea de alternative pentru rezolvarea problemelor din societate.

E nevoie de o reînviere arhaică, de o instituţie care să ne ajute să rezolvăm problemele omenirii. Trebuie să mergem în urmă, în istorie cât mai adânc pentru a găsi o metaforă nouă care să restabilizeze lumea, nu din timpul renaşterii sau din Grecia Antică, ci mers în preistorie, la vremea când omul trăia în armonie cu natura ca să obţinem un nou tip de balanţă. Acum 19 mii de ani în urmă, când s-au topit gheţarii, zăpezile şi au înflorit deşerturile. Un quintessential partenersip, un fel de simbioză între om şi natură s-a format.

Umblatul ăsta aiurea după fericire, ne spune că ceva nu este în regulă cu noi. Asta ne demonstrează că noi suntem creaturi simbiotice, că noi avem nevoie de o relaţie permanentă cu natura şi mediul înconjurător, cu plantele şi vieţuitoarele ei. Când nu avem această relaţie, atunci devenim instabili, alergici, nervoşi, răi, războinici, innebunim etc. Această relaţie cu natura a fost disturbată aproximativ 12 mii de ani în urmă, spun specialiştii, care a forţat populaţia din Africa, din cauza secetei să se refugieze în nord-est, unde ei nu au mai fost capabili să găsească echivalentul plantelor africane. Din acest punct, a început istoria noastră, istoria orgoliului şi a materialismului, istoria noastră de cercetare neîntreruptă pentru obţinerea altor plante care să le înlocuiască pe cele pierdute. Asta a dus la descoperirea de plante răufăcătoare. Acesta e motivul până azi pentru căutarea în univers a plantei care să-ţi de-a înălţimea ideală, perfectă. Aşa s-a ajuns atunci la consumul de ciuperci crescute în baliga vacilor pe câmp, care tocmai erau la începutul domesticirii lor. Poate acesta e şi motivul pentru care ele sunt ridicate la rang de divinitate în India.

Experienţa pe care acest tip de drog din ciupercă ţi-o dă nu este cu mai puţin totală şi transcendentă şi de neînţeles decât le era în acel timp acelor oameni acum aproximativ 15 mii de ani. De atunci suntem în căutarea ”drogului” ideal.

Tu, dragă Pavele, ai posibilitatea la ţară, la ferme cu animalele să studiezi aceste posibilităţi, să cauţi partenerul ideal pentru simbioză. Omul îşi caută partenerul perfect şi nu-l găseşte, de aceea el suferă continu. Suntem depresivi, distructivi, suferinzi etc. Umblăm după vindecare. Descoperim că suntem copiii unei societăţi vătămate, care şi-a început suferinţa, undeva în preistorie. A început cu introducerea simţământului de învinovăţire, de păcătuire, introducerea în centrul mitologiei a poveştii raiului. Suntem atât de loviţi şi traumatizaţi încât nu suntem în stare să vedem adevărul. În poezia ta,

IUBIRE, ÎN DREPTUL DE A FI

Greşim mereu şi mereu, că nevoia ne calcă

Nerespectând sfânt ce avem în acest Rai: țără şi neam,

dumnezăiasca poruncă: să iubim pe Dumnezeu şi aproapele: până şi pe vrăşmaş,

dar n-avem curaj să iubim,

să ne păstrăm în nobil şi sublim,

că şi de ştim ne prefacem că nu ştim.

(Nu vroiți să iubiți, ca să fiți pâine de o ființă, Cuvânt-Dumnezeu, zi de zi?

Nu vreți să iubiți? Nu vreți să trăiți în iubire nobil, impecabil şi sublim şi durabil?

Nu vreți nobil chipurile, că nu ştim,

deşi ştim, dar susținem subtil, că nu ştim

şi atunci la ce şi cum vă mântuiți

având prin iubire drept la înviere?

Greşim mereu şi mereu, chiar şi eu scriind Cuvântul – Dumnezeu

Rostind sau în scris mereu greşesc semenului meu

De parcă n-aş avea Dumnezeu.

De ce, cu ce drept de mântuire greşim celorlalți?

Cu ce responsabilități pentru cei scunzi sau înalți?

De ce nu-l iubim pe cel vrăşmaş şi el un cinaş fain-făinel frumuşel: chip

şi asemănare cu Dumnezeu în clepsidra de nisip mai murculit, mai schilodit de timp ca animal sadic, tâmp şi de câmp certat de Zeus din Olimp, Fain-Făinel, chiar dacă  criminal şi mişel?

(un om pus pe răzbel)?

Greşim dacă ne prefacem şi nu-l iubim pe mişel,

că nevoia ne calcă, deşi-i dumnezăiască poruncă

în greutățile vieții având elexirul tinereții şi vieții

pentru a ne iubi aproapele,

deşi aiesta, aproapele

în grădina edenului… e şarpele,

care te îndeamnă să mănânci cu noduri… merele.

Greşim celorlalți şi mai rău, că n-avem un Dumnezeu, un nobil şi sublim

Având în durabil un util,

poruncă având să ne iubim,

Însă noi curaj n-avem să fim pentru țară şi neam,

cu grijă să ne păstrăm ce avem

ca patrie limba română cu îndemână şi peste mână

păstrând ce avem iubind până şi pe vrăjmaş

şi luptând profund cu dragoste şi dor

întru rost de popor la curți de dragoste şi dor

cu răsărit de soare şi de binecuvântare

cum nu-i alta România mai mândră sub soare

în căldură de om şi înflorire de pom.

Greşim, că n-avem curaj să iubim nobil şi sublim,

că-n iubire nu stăruim fudul deştept destul

în dreptul să fim pâine de o ființă a liniştii şi păcii

harnici şi buni praznici

încadrați iarbă verde de acasă,

iubire, în câmpul muncii zi de zi cu drept de a fi candidați la fericire

şi la înviere-preț pentru a evada iubire-n  nemurire.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

 

chiar tu realizezi  şi vorbeşti de abuzul de lucruri interzise şi în consecinţă suntem pedepsiţi de Dumnezeu, dragă Pavele.

Tu, totdeauna sincer şi vorbă dulce, că vorba dulce mult aduce şi mai meşter la vorbă pentru mine, Ben Todică, nici nu cred ca să existe sub cer (tu mă măguleşti cu vorbe de doină şi de basme-balsame – poveşti iubire a ceea ce mândru ca român eşti: de veste şi de poveste cu arome şi culori de dragoste, deşi nimic nu este dat pentru todeauna: cafeaua neglijată se răceşte, fumul de țigară se risipeşte, omul în lacrimi, ca o lumânare încetul cu încetul se topeşte în culori de nelinişte înghițit de întuneric (de propria apocalipsă, moarte şi sfârşit de lume şi de ce a fost aşa cum a fost iubire şi sfârşit de culme, de nume despre cum s-a călit oțelul social-uman încetul, încetul aşa cum se face şi oțetul) şi timpul trece, dar de fapt nu timpul, ci omul trece, el într-o bună zi nu mai este, doar amintire şi de poveste. Radu Cosaşu îmi zicea cinstit: „ce se publică rămâne să mărturiseacă despre existența noastră”.

Fiecare mai avem să admitem că mai avem şi orbul găinii şi un orgoliu, când cineva ne laudă (ne umflăm, înfoiem, în pene). E asta: „mândrie şi orgoliu”? mândrie, pedeapsă sau răsplată a ceea ce am reuşit a fi, a realiza? (Ben foarte multe-s de cernut, făina având şi ea tehnologia, dichisul fabricației, când schimbi numele la grăunțe, că e cu impurități: tărâțe şi … (şi, chiar: ce gândim, vorbim sau scriem e o întreagă poveste-filozofie, nu-i aşa Ben Todică, neştiind, că unde dai şi unde crapă! Nu toți ne pot înghiți opinia, atitudinea, adevărul, spiritul de observație, opulența spirituală şi mai ales: lupta cu dragoste şi dor pentru starea de bine: pace şi pâine, pentru doină şi lumină).

De ce crezi că doamna Buşulenga s-a călugărit, Pavele?

Noi trăim pentru a simţi darurile oferite de Dumnezeu.Toţi cei din faţa noastră au acelaşi drept. Vezi. Într-o zi, toţi vor muri, iar noi, tu şi eu vom rămâne cu trăirile şi experienţele noastre. Sunt darurile Domnului care ne vor călăuzi în eternitate. Nu ştim unde vor merge ei şi nu ştiu unde vei merge tu. Important este cum ne-am plămădit sufletul. De asta sunt aici, de asta eşti aici, de asta suntem toţi aici. Tot ce facem, facem pentru noi, iar reacţiile celor din jur sunt drepte. Sunt trepte de împlinire, ardere,  trăire. EMINESCU a fost mult mai sărac decât noi pe pământ, însă versurile lui ne arată cât de bogat a intrat în ETERNITATE. Măreţia şi strălucirea lucrărilor sale l-au catapultat între stele, iar majoritatea care nu au înţeles, completează şi azi plajele lumii. Un domn poet mi-a spus că recit frumos, însă, dacă vreau să vin în România să recit, va trebui să i-au lecţii ca să-mi corectez dicţia. Pentru mine, asta a sunat ca şi cum Kodak i-ar fi recomandat lui Van Gogh să facă punctele mai fine pe pânză ca să se vadă imaginea clară ca a lor. Viaţa ne-a fost dăruită nouă, dragă Pavele, şi trebuie s-o atingem noi cu mâna noastră. Mâna ta e unică!

Eva a mâncat din fructul vieţii, fructul interzis, a muşcat din măr şi i-a dat şi lui Adam. Şi scrie în Geneză că, dacă ei vor muşca din fructul oprit vor devin ca şi noi, inteligenţi şi, ca atare va trebui să vă primim lângă noi, ca egali. În concluzie a fost motivul extinderii conştiinţei pentru care Iehova, dumnezeul gelos care face parte din cultura dominantă a zis: ”Nu! Voi, nu aveţi voie să urcaţi la noi în ceruri!” Dar, oricum a fost târziu, pentru că Eva şi Adam deja muşcaseră din măr şi, acesta a fost motivul pentru ruperea simbiozei din Africa şi începutul păcătuinţei. Greu de înteles atunci şi, cu mult mai greu astăzi, când limba noastră a evoluat complet într-o sălbatică direcţie, adică materialistă. Limba şi vocabularul nostru de azi e cu mult mai diferit decât cel de atunci. Ea poartă în ea mii de ani de orgoliu imperial, egocentric, materialist, care o face incapabilă să mai dialogheze cu plantele, cu natura şi vieţuitoarele ei, un dialog simbiotic şi spiritual. Ei posedau o limbă mai dotată, cu o putere mai mare de pătrundere a adevărului transcendent, decât cea de azi. Aborigenul australian îi spune englezului: „Nu te simţi privit în pădure”? unde erau singuri. Reînvierea arhaică este o invitaţie istorică făcută umanităţii, cu intenţia de a se redescoperi omul ca fiu al lui Dumnezeu, ca să se ajute să nu mai umble aiurea prin sălbăticie, să abandoneze hoinăreala prin deşert în căutare apei şi să se reîntoarcă la arhaic, la purificare şi la analiza raţională, logică a destinului său. Umanitatea se adânceşte în materie ca într-un pact faustian, în loc să intre în simbioză cu natură.

Şi încă un punct, frate Pavele,

Limba este fascinantă, pentru că trăim într-o lume a cuvintelor, o lume a cuvântului: „La început a fost cuvântul”! deci Dumnezeu este cuvântul. Cuvântul este Dumnezeul nostru. La recitarea poeziei ”Imaginea din oglindă” de pe You Tube ai făcut următorul comentariu: ”În noi este enormitatea de a fi, enormitatea de a exista nemărginit într-acel mai iubit către care tinde omul ca măsură a lucrurilor, tinde-n timp omul şi se îndreaptă ca sens dându-şi sens pentru a-şi apropia infinitul de obiect cu verb predicat şi subiect având respect de ceea ce este sau credem a fi perfect: rost, folos, prin ce fiinţa e iubire şi sus pe cer e o stea, şi tu eşti acel caracter, după care magii îşi au drumul către ceea ce-i drept la fericire cu paşi sfinţi, paşii cu care omul e potrivit la locul potivit şi în timp potrivit, şi eşti om prin ceea ce şi tu asemeni părinţilor  domoleşti furtuna căutându-ţi sensul în ceea ce eşti: lucru bine făcut în esenţa şi în excelenţa social-umană a vieţii pentru a trasa un drum al tău propriu cu roadă divină, preaplină de poezie, poezie pe care o înţelege Ben Todică ca nimeni altul dându-i glas şi suflet prin recitarea sa plină de o nobleţă.” Pavel Rătundeanu-Ferghete

Deci, fără cuvânt, nu putem explica şi face înţeles efectul simţirii. Cuvântul este în centrul acestui proces de înţelegere al iubirii. Efectul declaraţiei este cel mai interesant ”drog” produs în noi, din experienţă îţi spun; când îl consumi, efectul apare doar pentru câteva sute de secunde şi, în acel loc în care te poartă sunt numeroase entităţi care produc sunete, luminiţe care, vizibil se topesc precum aburii în faţa ta. Cu alte cuvinte: Limba are potenţialul de a fi văzută mai eficient decât a fi auzită. Noi suntem, de fapt limba şi ea evoluează, iar ceea ce noi numim cultură nu e nimic altceva decât un şoc, o undă de şoc, care lasă în urmă capacitatea cuvântului de a construi. Nu poţi inventa nimic fără limbă. Nu poţi spune nimic fără limbă, nu poţi întreprinde nimic fără limbă, fără cuvinte. Limba e un set de comenzi care prin conecţiuni sintactice devine, prin cuvinte, un catalizator al procesului creativ, care accelerează procesul de construire prin cuvinte fără a le epuiza, a le consuma vreodată.

Adevărul spus cu sinceritate clarifică gândirea, dă confidenţă, responsabilitate şi măreşte conştiinţa. Gândirea liniară şi minciuna politicienilor şi, apoi preluată de mass-media este sinuciere culturală. Un stil greşit.

În comunicarea eficientă, toţi trebuie să avem aceeaşi capacitate de cuvinte sau cel puţin aproximativă, altcum nu ne vom înţelege şi asta se întâmplă azi, când sistemul de educaţie este condus spre ruină, este sărăcit, devalorizat, degradat. Trăim într-o cultură, în care gândirea este construită din orgolii. Asta e fapt!

În concluzie, raiul e la ţară, trăind în armonie cu pământul, plantele şi animalele. Toată viaţa ne căutăm, încercăm să ne întregim. Este fundamental pentru destinul nostru pe pământ, pentru a ne defini şi împlini ca specie umană, ca fii ai Tatălui şi pentru a prelua comanda acestui vas, numit civilizaţie, care se scufundă şi a-l aduce înapoi pe linia de plutire şi a-l împământeni pe tărâmul de unde am plecat. Scrie !

Cu drag,

Ben

 

Alexandru Nemoianu: Despre “starea de tranziție”

Pentru tot cel care se uita in jur cu minimala atentie va fi cu neputinta sa nu surprinda ca omenirea, in tot cursul istoriei, s-a aflat si se afla intr- o stare de agitatie permanenta sau, mai exact o stare de neliniste. Iar cel mai adesea explicatia data acestei stari este anticiparea unei schimbari imediate si urgente si inca mai précis existenta unei “stari de tranzitie”. Aceasta conditie pare sa fie o permanenta a existentei umane. Intr-o gluma aceasta realitate a fost surprinsa foarte bine. Se spune ca, dupa alungarea din Rai, Adam i-ar fi spus Evei, ”trebuie sa fim foarte cu grija caci ne aflam intr-o stare de tranzitie”. De fapt acesta este si adevarul. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca ne face placere sau nu, conditia umana in aceasta lume este una de provizorat. Acestei imprejurari trebuie sa i se dea cuvenita atentie.
In conditiile in care, intreaga existenta umana, a stat si sta sub semnul provizoratului, inseamna ca toti oamenii si din toate vremurile, au trebuit sa raspunda aceleiasi conditii permanente: sentimental de provizorat. Circumstantele istorice s-au schimbat si se schimba, deci acest provizorat mereu se imbraca in haine noi si, la fel ,,isi schimba culoarea raspunsurile oferite de oameni, nu in esenta, in detalii lor. Dar conditia data si raspunsurile stau sub acelasi “tip”. Iar aceasta continuitate tipologica se gaseste in esenta istoria omeneasca.
Constinta acestui provizorat si panica starnita de el s-au cerut si se cer umplute,compensate. Modurile prin care se umple acest gol sunt diferite. De la activitati “importante” la activitati frivole. Iar scopul final al acestor actiuni este de a justifica existenta. Pentru cei mai rudimentari si fara imaginative, o existenta redusa la acest exil pamantesc, dar pentru cei mai multi aceasta existenta se cere justificata in curgerea neamului si in eternitate. Si “munca” este cea care poate, si justifica si osandi.
In primul rand trebuie sa fim bine intelesi ca “munca” nu este nici un dar si nici o recompensa, este o pedeapsa data oamenilor dupa alungarea din Rai. Ca exilati intr-o lume cazuta suntem obligati sa ne castigam existenta “in sudoarea fruntii”. Nu are nici un rost sa idealizam acest lucru. Dar un alt lucru ar trebui facut. Ar trebui sa intelegem ca ““munca” este sfiintita de ceeace nu poate fi platit in ea. Din aceasta catime divina se revarsa asupra oamenilor fericire si sanatate. Valoarea muncii se orienteaza dupa marimea dragostei ascunsa in ea”. (Ernst Junger). Deci activitatea omeneasca, ”munca”, poate fi transfigurata si acest lucru este posibil doar prin dragoste. Probabil ca cel mai usor poate fi ilustrat acest adevar prin grija Mamei pentru copilul ei. Nici o truda, nici o veghe, cat de lunga si cat de grea, nu vor tine in loc bucuria mamei pentru sanatatea copilului ei. In aceste moment, prin trasnfigurarea “muncii”, atingem vesnicia. Caci vesnicia nu este o cantitate, este o calitate. Din aceasta cauza asemenea “clipe” sunt cele care apartin vesniciei si nu milioanele de ani fara rost…De aceea atunci cand activitatea noastra devine scop rau, cand scopul scuza mijloacele, atunci cand negativitatea cuprinde gand si fapta atunci asezamintele lumii se cutremura, atunci ar trebui sa ne fie frica. Caci nu exista in intreaga creatie o forta mai puternica decat libera vointa a fiintelor inzestrate cu constiinta de sine si intelegere duhovniceasca iar folosirea spre rau a acestei libere vointe poate avea urmari ingrozitoare.
Atunci cand vedem tineri, ”satui de joc si glume/care-si ucid copilaria lor” sa ne temem. Caci atunci acesti tineri isi cauta “implinirea” in erotism, in droguri, in etilism, in “balena albastra”. In stari pasionale care nu pot produce decat o enorma plictiseala, in cel mai bun caz, sau sinucidere, in cel mai rau. Sunt tineri care contrazic din rasfat, care sunt opozanti din temperament, care “rezista” fara sa stie la ce. Sunt cei care sunt manipulati fara mila de mercenari ai raului (fie ei Soros, asociatia ACCEPT sau alti eisdem farinae). Atunci acesti copii pierduti murdaresc cuvintele si se murdaresc pe sine si in timp, pierd si lumea asta si pe cea care va sa fie. Atunci acesti copii sunt transformati in cea mai jalnica categorie, a “imbecililor utili”. Utili unor cauze despre care ei nu au habar si al caror scop este raul.
Sfaturile “superioare” aici nu ajuta. Lectiile pedante fac mai mult rau. Predica virtutilor proprii (cel mai adesea inexistente) poate doar enerva si agrava. ”Argumentele” varstei si experientei sunt patetice. Exista un singur raspuns, rabdare si dragoste. Si mai ales sa nu uitam un lucru esential (spus tot de catre Ernst Junger): ”in situatia lumii de azi, care se standardizeaza si in care persoana devine numar, in care cei mai destepti esueaza si cei curajosi cauta o solutie, putem vedea cum cineva da linistit un sfat bun sau face ceea ce e bine. Atunci putem fi siguri ca am intalnit un om care se roaga”.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

26 iunie  2017

George Anca: Ruda (poem)

 

de-acum în soarele trovant

maneaua roade carburant

de-atunci şi viaţa codobea

mai bea dansa bora ma nea

 

colon başold turco-ţigan

şi roua stelei pe bulan

 

aşijderea pe blat cablat

pe la morminte de-am umblat

copii în discoteci un sat

mi pare te-ai italiat

strigarăţi India prin nat

din Marte Carul Mic pe lat

 

coprins cocoş televizor

pe România în cuptor

cu alambicul picător

calamitatea calmilor

schizofrenia florilor

prin noaptea stenografilor

că scrisul mama Grafilor

ori mama dracului Delors

 

ce nant garant trabant Brabant

cu Sadoveanu bea trovant

urdorile dolman dansant

cocoşului iradiant

 

pe când şi vechi decasilab

îmi pică frunză baobab

prin verde năpârlirea old

a şarpelui fără milord

 

croncani spăsiţi sadea sădi

a uşurare păpădii

răspundeţi-vă cocoşii

 

de drag şi domnul doamna lui

o face bine sub gutui

a domnul universului

şi doamna tot a domnului

de ochii schizofrenului

 

schizofrenie mamă du

şi stenografa Xanadu

pe ring Sinatra tranzitu’

ba fulger paratrăznetu

peorii orhidee zoaie-n ku

 

amor în coase-mă tunică

da’ mintea ţi se întunică

cosiţa stângă ochii fripţi

înţeapă-mă eucalipţi

 

croncanii raze zorilor

munţi deşelaţi fiorilor

discopatii comorilor

flăcăilor cocorilor

 

chin antic fato un sufi

ţi-ar suferi şi îngerii

străbate-te euforii

depresiilor pandalii

cu vocile a prăpădi

manelele de păpădii

în discoteci peste copii

chimiilor crestomaţii

ori educaţii arămii

aromei apele dobrii

oranta şantier cobrii

coboară cobră cundalii

pe troliu fetei frenulii

calcină-mi însetaţi sălcii

din puţul peşte cu osii

sosii în mânuri manelii

buricului de pe câmpii

 

o taină boala cheful grauri

stricară pere tai coclauri

 

adormi în cripte fumuria

comemorare geambăşia

mă ţine minte ţigănia

de când cu ochi copilăria

 

pe fie-ta rara blondă

la brunul anacondă

din prune boasca nopţii

cu stelele nepoţii

 

calame colorate

în clame de păcate

încape-ne iertate

 

ori fata lumânarea

în Rădăuţi vidarea

a clan necomândarea

plăcerea afânarea

afină finisarea

naş finul naşpanarea

lucerna numai marea

lătrată cu spinarea

conspiră şi sudoarea

de lene lama sarea

ah aere castrarea

schizofrenia carea

 

din antic sai şair şeic

la caviarul din buric

 

kavi poet născut hindus

din transă unde ne-ai adus

cu fata toarsă şi pe fus

cu ochii-n vocile de sus

de nu din dracii lui Iisus

cu dumnezeu stenograrus

astfel buddhistul presupus

ţi-arăt privata omnibus

tot guguştiucul neapus

care tuşind strănut tungus

nu-ţi ardă cardul paraplus

cu dimineaţa muză nu-s

înghiorţului cu dans răpus

a se vedea contor mai sus

cotorului de ars porus

cu Por pe corpul corpodus

 

pliant sahib înscris onor

aceluiaşi bolnav ponor

din când în când uşuitor

mai trageţi nasul la picior

cât eu îmi fac de scriitor

plecatei tot sfătuitor

normalei neîmbietor

psihanalist de dormitor

răcişi porumb pe cărpător

mai care şi răciţilor

cârmeşte-mi palmă Pulman or

 

via Torino românesc

până-n Florenţa ghioroiesc

nuci denşi ocol de secetă

schizofrenia pregetă

 

neconversat exemplu şui

neindian studentului

 

olecăit oftatului

tot bietul guguştiucului

o climă calamburului

lombardul bradul balului

balaurul calabrului

tezaura rudeanului

pe Ruda nerudarului

de-a porcii talianului

în gaura ţiganului

pe ţurca hoţomanului

în ciocănelul hanului

izlazului hartanului

hram bâlciul iataganului

mardaua nici căzanului

destinsă a cârlanului

ce iapa armăsarului

de bun erecta zarului

zadarnica zadarului

preţăluirea harului

vitalizarea carului

 

cinstit o noapte ars manea

corabia mă rămânea

pe ploaia zilei pe sub stea

pe cruce poză maică-mea

în horă singură cu ea

şi ochiul de n-o mai plângea

pe după mort a ne vedea

copaia a ne legăna

nu ne-ar mai naşte nimenea

cum auzii prin India

 

născuţi şi morţi pe loc dărâm

aşijderi pietrelor tărâm

a ierburi nemai de la Râm

 

masonerii coloniale

manelelor vase vasale

cu mama-tata-mare-n poale

la căprior şi cărţi poştale

din est războiului matale

arhaice trădări rafale

cu morţi de ţară feudale

răspunse nerăpusei zale

nuntite moarte sororale

ori şi mirese ancestrale

până la sfânta draci matale

 

guşate raţe în sanscrită

ori broaşte greaca o mărită

 

nu guiţaţi obor de fraţi

în roua fără împăraţi

înfumuraţi dezrouraţi

 

de tu mă luminezi eşti soare

de mă-ncălzeşti îţi dau sudoare

plutească-mă o raţă

pe cât mai sunt în viaţă

 

sărim ce auziră

Orfeul fără liră

o zice Gige Nicu

din Parkinson frăţicu’

 

ne-o tunde tac-to frate

dog te roşi muşcate

 

ferise sora mea piron

în bârfa tată histrion

cu fata goală sub castron

de-o gelozie neutron

în Castri mic dejun poltron

a reciproc para peron

e vorba de trezirea von

comatul comei în amvon

nu Cogaion nu Albion

încoace pe alibion

 

nu v-aţi trezi aş scrie tot

ce altfel o să vă înot

 

concrească sepalele

să ne zvânte balele

vă ridice poalele

şi fetei domoalele

ce pe dominaţie

a fortificaţie

paragerminaţie

 

tantric atru de aratru

nu pe trei şi nici pe patru

Dante-n baltă broscolatru

 

tema cu ocol în Ruda

dantelată paparuda

în manelele de-a uda

via Telemac mahmuda

 

vană şură paraşură

din Parasurama sură

părul negru de răsură

tresărită şi arsură

numai stingere îndură

ci viaţa de te fură

aibă zgaibă a armură

 

domuri stelele s-au frânt

şi sunt verde pe pământ

 

am de-ntors paralele

neamurilor a le le-

gumi sucursalele

grajdul fără vacile

colastrelor zaci-le

şapte metri apele

omului cu sapele

 

în pământ claustrele

goalele austrele

case coperişele

grase grişagrişele

 

vinete patinele

patimă retinele

crângul salaminele

gâzele gâdinele

gadinile minele

sibilne cine le

 

dormiţi ai maicii bivolii

ai nepri către Tivoli

ba înapoi mai bine

în viaţa mărăcine

 

învăţul sângelui la sân

cu cap tăiat de omul spân

neînvierii tot hapsân

credinţa iar să mi-o amân

 

pe cine-ţi suferă te crezi

în inundaţie cirezi

 

îneacă-se olatul

şi sufletul de-a latul

se primeneşte natul

matale şi cumnatul

până vă vine leatul

egalul şi bărbatul

martirul şi umflatul

cabirul şi gealatul

 

de-aş mai urâ o viaţă

iubirea stor ostreaţă

a story precupeaţă

un avion nici ceaţă

la pruni cu Vlaicu aţă

Gherghinei eroiaţă

 

se pierde lumea hoaţă

nu şi dumnezeiaţă

 

astfel Satan Ilie

şi-a scris pe cochilie

sunând din scăfârlie

mă lasă sub tichie

în capul meu nu-ţi fie

de cap fă sătănie

că multă streche scrie

bâzâtiura vie

cântată ciocârlie

visată free frenie

beată purecie

parâmă parâmie

 

îmi stric duminica la fix

iubirea sub ori peste chix

de cum doreai perfecţion

perfecţiune ba Ion

 

filosofai nu te simţeai

ţărancă în părinte rai

mă-nvârt aminte loc parent

nu-n Trento nici înot Tarent

 

la şcoală piatra scrisă

lichenii recipisă

sub nucul foşnet misă

 

pe subiect la subiectă

că societatea nu-i abjectă

 

obsesiile ei nu tu

le scuturi pe ce te duru

şi mumă-ta să-ţi lase note

citirii domnului Chijote

 

cu cine a vorbi de leac

turbincă soacră prepeleac

am râde nu ţi se întâmplă

cu părul revărsat pe-o tâmplă

 

am pomenit n-aş mai glumi

pământului cu îngerii

mai bine să nu văd plângând

pe nimeni şi să râzi în gând

 

grozavă aură tristeţe

din dragoste şi colindeţe

învăţul arderii de tot

biserica lui Savaot

 

că unde să te duci aduci

o melodie pentru cuci

colaur colombina

tresară-mi carabina

 

trăgaci solar ruralul

înnămolire Graalul

mugeşte vedic vaca

filosofii carvaka

 

mutaşi în spate cheful

să nu vadă Areful

 

schimbarea te desfundă

zburată şi de fundă

oriunde e potrivă

de nebunie stivă

 

nici de autonaştere

n-ai mai avea cunoaştere

ce-ţi trebuie delase-le

cu moalele şi oasele

 

la nervi mai greu treci te repui

prepusului ba pulsului

duminica la popă

când nu e pe metopă

 

de probă nama steiul

scurtându-ne temeiul

zăpadă iarbă punctul

Egiptului defunctul

 

pe cine însoţirea

atrage nemurirea

carisma lecuirea

uitarea pritocirea

 

ne ţinem de sintaxă

când nu îngroaşă taxă

 

italieni examen

ţiganului de famen

o toleranţă bravă

cu muntele pe navă

 

a soarelui povară

ne încălzească ţară

în piele avatară

ai cui ne vânturară

corcire şi papară

 

necunoscute speţe

mai nu ne da bineţe

calamitate calme

obârşii de sudalme

 

ambiţii fecioria

Sibiului cu vria

 

umezeală ah gazon

gazului de pe patron

clasă de siberion

schelălăie-mă afon

soba surpă fum genom

cărămizilor sodom

prelungirilor de gnom

ancestral neclironom

 

iarba asta casta basta

iarna creasta pederasta

nu mai fie de cu d-asta

 

crucea veche şcoala şi

urzici ne-or cocoloşi

 

în foile colivei

colivă de colivii

la nucul oliv lovii

 

nici pelinul nici porumbul

pelerinei nu-mi rup bumbul

 

cuscră ce răscăcărat

e Gică neclopotat

 

vezi blănile grele cal

din copită canibal

clopotele din părinţi

scuturate de cudinţi

greco-rusul imitat

prea târziu neîngicat

 

din înconjur merele

cunoască-le erele

asurzească sferele

greiere sanscritele

azi-noapte manelele

oprite de-a stelele

 

hei vacă fire-ai a

cutăruia hei ha

ciulini eroii ra

pănuşa albăstrea

 

Ochioiu Chiva Gligor

a latinească vigor

 

ce brad şi ce mai caişi pe

din nouă sute şaişpe

mă-ntorc din drum din calea

bisericii valea

 

copilul zidit altar

pus la loc fără şalvar

comoara fără salar

 

la cutremur sfinţii cui

depictaţi ai cerului

unului ba doiului

treiului îndoiului

 

bisericoşi a crede

pe cale ca în vede

cu lumânări nevede

 

ce vineri sfânta mare

vorbiţi la lumânare

 

tovarăşi camarazii

uscându-se cu brazii

deşteptăciunea sacră

ţărană piatră acră

 

pisanii răzleţite

nici văduve nici vite

păscute latinite

în Durostor leite

 

garant corist durutul

păciuitor tăcutul

tăcerea o garanţă

răzbelul prim de-o Franţă

 

gutuile năpădul

din zarzăre zărădul

ce-mi povesteşti mi-e geană

închisă de pomană

 

pe ce mai inspiraţii

departe sunt Galaţii

 

Ion Creangă mai aproape

omonimii pe ape

cu prune pe hârtoape

şi mere la agape

 

raţelor de peste cinci

botoşeilor opinci

 

cantica pe şarpele

de deznoadă harpele

clonţul glonţul laurul

laura balaurul

 

casta gurii talpa furi-i

ori condurii din pădurii

arde-mi palma intifadă

brumă prunei din ogradă

 

pe Gresarea Moesia

rotunjeşte gresia

apele pământ nisip

brâncuşească-ne la chip

 

daltă arcă bizantină

carul stelei aur tină

cheamă un cameleon

amarantului craidon

 

când şi tai taică turist

foile de acatist

zorilor traheele

nebuniei feele

 

de la dumnezeu a da

maica domnului iada

faur graur papagal

cu distrugerea aval

 

voiajează porumbiţa

porumbelului cu şiţa

n-ai furat borcan copil

de la fabrica pistil

 

cearta că te făcui tâlă

de viteză doar în sâlă

 

cortul dreptei ce mozaic

indianului prozaic

zuruie-mă zorule

odorul omoru-le

 

camăta contreze-ne

strepezite stepene

slăvile certezele

aminu-ne depene

a minune ţepene

 

patru dharma darul har

ţuicii fără de pahar

cântecului tributar

tribalismul tatuar

cratima între hambar

de care având habar

n-ai un ban în buzunar

 

că ce-mi trebuie şi vot

îl mai dai iscariot

domnului că savaot

busuiocului cu tot

petunindu-te tarot

popii zidului azot

pe-al copilului osmot

cu altarul de chivot

 

hai impresii da’ duium

convertit busuiocum

 

carantina malului

cratima realului

cetina cvartalului

orele Aradului

când şi dharma calului

poala elefantului

Slăviteştii graalului

 

uite-te din trei ardei

focul coasei pe costrei

cu tăierea horj în trei

 

capătă din capete

să nu te mai scapete

 

spada spata chinuie

chinorozul chituie

padişahul Padeş pâr

deştele înţarcă ţâr

 

bună dimineaţa nuc

în Nucşoara te apuc

întrebat preţul din suk

numai ţie ăl trabuc

narghileaua nu flaimuc

înflorirea de caduc

ăl din caduceu haiduc

haidamacul ba Ionuc

stilul ducă mă aduc

 

dacă-ţi spun mă miluie

şi la ce nu siluie

repetiţia coronă

brevităţii ne întronă

 

cifra ultim biograf

catagrafic pe zaraf

 

calmă armă cocoşez

roşului nemaienglez

te sculaşi de dimineaţă

inspiraţiei paiaţă

 

fără de discuţie

rişca nea Rişcuţie

cantorul Pocuţie

lampadar Iacuţie

da-mă damă dolomit

domului ne domolit

 

ah format devorator

rotitor a rotisor

o plimbare cu motor

de români înroşitor

mortului lenevitor

cositorul de mohor

bătătorul de Tabor

chilipirul florilor

carapacea neicuşor

crăunitul numai dor

ce te arde puişor

şi mai greu şi mai uşor

de-mi zisesem greuşor

răsărit în grâuşor

 

schimbă limba sabia

Vicina Corabia

descinge-te talia

ţi-o strânse Italia

 

capătă canalele

nemţilor analele

supără tercirile

de cu fericirile

 

versurile biblia

sibilele trivia

cetera nu ne era

streşini Transilvania

 

castru tot Lombardia

pe Toscana Sardia

verse-ne ponoarele

cartier popoarele

 

ziua de la revedere

vorbelor din tombatere

porcilor pe reverbere

 

numără-te boxule

bicicletă moxule

mopsule small-pox-ule

 

avem ave de pe nave

cosmosurilor bolnave

meteorilor tot lave

 

plânge-mă cu supărare

de eşti fată de pe mare

ce poveste de comoară

ia un par şi mă omoară

 

cântecele indecenţa

florentină nici Florenţa

mă dau iar cu găeştenţa

Râmnicului nici demenţa

 

am o libertate n-am

viaţa ce mi-o încântam

petreceam în bairam

cu nepoţii nepoţeam

 

ce transcrisă revedere

vedelor pe dromadere

o dexteritate vere

de te lasă şi putere

şi nevasta coliere

 

zică din urzică mur

iederei de Pompadour

 

franţuzească şi mireasmă

şi italică miasmă

românească la agheasmă

din grecia cu fantasmă

 

veresie fantezie

scapă-mă de frenezie

 

vorbele mă clatină

până-n clipa slatină

cu potcoava datină

 

mă resorb în secetă

spre toamnă ce pregetă

 

rupe cuiul norule

frontul dezertorule

carul mare sorule

fânule răzorule

călare amorule

bobule boborule

globule globulele

 

de-mi spuneai petunia

busuiocul cunia

guiţai Panonia

muşcata begonia

 

rumegate viţele

mânate oiţele

muştele halviţele

 

pe şoseaua Drăgăşani

găsii o pungă de bani

mai la Olt mărunt duşmani

şi vreo nouă mii de ani

în trovanţii gologani

treci pe trei parastasani

pe la târgul de cârlani

 

mă observ cu înţeles

m-aş culege m-am cules

 

pe ales din nimicesc

înţeles înţelepţesc

la o notă mă opresc

şi cu nuntă mă silesc

robule dumnezeiesc

la icoană arabesc

resculptatului ionesc

 

tu şi cânţi cu numele

să se surpe humele

 

susure-ne năvile

foile din Glăvile

că-mi sustrăseşi lăvile

pe miroase tăvile

cartea moartea ia-mi-le

să nu plângă mamele

certe-ne surorile

să oprească morile

în concert manelele

poleiască schelele

de ţiţei belelele

băile cu ielele

şalele inelele

taliei şrapnelele

de-a italienele

anzianhienele

 

ghem corlata moş Vasile

cu vorbirea în azile

bărbilor peste gorile

moaştelor moşite grile

 

cară-mă Olteţului

Luncavăţ isteţului

apa muzieţului

ţepuirea preţului

karma precupeţului

patima iubeţului

rutina mistreţului

râtul ministreţului

cortul nătăfleţului

orzul mălăieţului

cultul perieţului

cuişorul leţului

dănţuirea deţului

 

joacă-mă la cărţi tăiat

şi mă trece Calafat

bate-mă la cap lumini

de mă sting din rădăcini

 

de-a dura de-a berbeleacu

dumnezeului al dracu

din fum indianu dacu

din fumaşi tutun aracu

blasfemie punct cu acu

 

taie-te columbilor

mătasea porumbilor

‘neaţa şi tu Nelule

jucat alunelule

 

că mă scriu cu vorbele

înotate ciorbele

rimele mecanice

lainice neharnice

 

potolite horele

duse choeforele

umbrele duhorile

preseze-mă florile

 

ce plăcere-a putrezi

fericirea hărăzi

am de gând să mă reped

îndărăt şi nu biped

 

trilobiţilor matale

să te şuşotesc la poale

mai înceată dania

cu împărtăşania

 

sângele nămol de fraţi

bobilor nedivulgaţi

 

am să caut Amsterdam

în biserici fără hram

rezidindu-se calam

 

te împrăştie arşiţe

arşiţei Euridice

tu boboaca eu răstoaca

popa nu ne bate toaca

 

aliajul peste bronz

Milarepa contra bonz

din Rodin şi nici Brâncuşi

Michelangelo pe uşi

 

Dante şi Petrarca vechi

deschizându-ne urechi

 

cifru stâng rotund hiat

potopul în Ararat

amintirii trilobat

păcăleală împărat

mici contraste retezat

munţilor dulău în lat

bicicletei din lătrat

clorului nitroglisat

găliganul Goliat

biblie cât m-am tasat

şi nici n-am mai respirat

Picu Pătruţ m-a chemat

ca şi anul celălalt

că nu m-am antonapnnat

mai a bulgăr de croat

coroiat încoronat

 

dura nici la Gâltofani

mierea la tangenţi râtani

invers pe memorii dani

veveriţelor pifani

 

învierea ce pedeapsă

Brahma paria la coapsă

viaţa ce mai pedepsire

trupului perdeluire

 

sufletului mortuar

pe cenuşă nici mortar

 

oh macabre macabeu

te fumez în gineceu

nici bărbat nici apogeu

samizdatul scarabeu

în părere derbedeu

paranoic de spudeu

 

monoton monorimon

Uppsala cu bastion

talion italion

cursă curse ichtio

vara vărul Ilion

cu Traian troian pe tron

 

ţine-mă petenţă pantă

să nu mă fărâm la jantă

oasele ponoasele

casele păroasele

 

bărbierimu-ne la ras

pâine la iconostas

sărutarea de pripas

icoanei de am rămas

 

ce vă scriu nu ştiu să scriu

că nu vă făcui pariu

gratis paria de viu

 

nu vă şterg emerg amar

nemurirea ca la kar

te priveşte palicar

ăla scrie calendar

rama sita în sătmar

nu se împăcară iar

 

ungurene miorene

apele sugrumă mrene

 

te catolic diastolic

diasporă apostolic

peste mine şi mongolic

 

cine pune mâna face

tu ce vrei în carapace

nu zici întărâtă drace

 

nu e crimă ba o fac

pedepsitului darac

împăcat bun simţ că-n rai

dinadins te cert pe cai

 

du-te tu cu caldul tău

căpială tăntălău

mă apără ucigaşa

de-mi cianurase ogaşa

 

dacă nu că nu te scoli

fără o cafea bemoli

în acustica claustră

vineţie şi austră

 

hârburile smălţuite

certurile mai trăite

nu porc nici atâtea vite

 

nu mănânci de canibal

scapi de val de mal vamal

 

d-aia şi medicamente

morţilor adiacente

viilor mănânci placente

eprubetelor recente

 

norma sură murătură

alergia arătură

în Biharia harbură

harababură sub bură

o gură suburbă ură

garagaţa pe răsură

 

nu vorbeşti blestem să-ţi dea

în foc băută cafea

 

aşa n-ai tuşit cu voci

mă omori şi mă provoci

poartă-te frumos boboci

n-ai mai scris în trei şi soci

 

nici în limbă nu visez

rotunzimea pe crestez

candidă la tindă carte

din războiul de cu moarte

 

prăpădită în genune

suferinţa de cărbune

zicând alimojdie

mă întorc în drojdie

 

budele respectele

agonii expecte-le

veselii rejectele

ritele sanscritele

vitele mărite-le

pe zi euforică

dorică bosforică

lambda lambada ba da

grătarul Oltenia

 

la raţe că te trezişi

vieţuirea fărâmiş

 

aş mai toarce parce hârci

harcea-parcea roase cârci

nepoţilor peste pârci

 

cum te cheamă zmeule

diavol dumnezeule

şi pe tine diavole

dansul de pe tavole

 

doamne nu mă mai chema

pe numele dumneata

aţa-n ac nu gaura

doamna o mai nimerea

ce urâtă bătrânea

neînstare de ceva

nimica de înstărea

 

de ce s-o fi omorât

că frigeam plăceri carât

asta e şi nu mâncarea

plăcerea de frigarea

 

repede tu cu oastea

coastele mâncate-a stea

vă aud în scris căpşuni

n-ajung nu lângă cărbuni

 

nu de soi şi vezi că uiţi

neplăcerilor desculţi

şi mai lasă-mă prostii

fleicilor pe pirostrii

 

mai strănută râd ca Nae

de-l lăsă Veronicoae

 

lasă-le mă de muieri

ducă-se-n ziua de ieri

noi ne scriem stângi dureri

şi fără de mângâieri

 

iar te doare capu’ Petre

o cafea tutun de pietre

da’ aseară ce tot beaţi

cu certare către fraţi

 

şi copilul stat târziu

de contrat contrasul viu

mă adorm pe la mijloc

versului pe poloboc

 

te târăşte brevitate

intenţionalitate

vezi că te bârfesc copile

bunicii nopţi fără zile

 

pune-le din miez pe scurt

că timpului nu eşti furt

ah în pile împilare

dragostelor nestelare

 

ba o zodie de zestre

şi nevestelor palestre

 

împărate n-o tăia

gâtului miresia

ştreangului de miluia

 

ce compui pe trei coloane

te-oi citi în galioane

juventute pe coline

drăgăşane vin divine

 

cam ca mama Veta vast

năbădăul în contrast

brevitatea perifrast

crampă campus de balast

 

ne-om elibera canari

din hareţii uliari

parpa de o purpură

harpa de o hurpură

Dunăre se tulbură

 

noi de pe cap le lipseam

şi nu ne cabulipseam

clanţa uşii clănţăneam

 

pijama cu dosu-n faţă

scrisul de azi-dimineaţă

nu e plictisită maşi-

naţia se dă cu naşii

 

ţi-ai adus pantaloni lungi

vremea toamnei să ajungi

să plăteşti şi pantalonii

o clătită a mamonii

 

mă bate un gând să nu

mă duc bibliotecu’

şi în faţă de cu fapte

mă face cafea cu lapte

 

nu mă laud nu mă scot

din al scrisului socot

Nanku give me pant Pantiuşa

cum te mai strânge cu uşa

 

de ce blugii îi calc blugii

ce e nebunatic glugii

fă-i dungă mânecă lungă

călcătură să ajungă

 

că şi eu sunt ramolită

fata nu mi se mărită

nu eşti tâlă soru-mea

râdeam de mama-Anica

 

cât de proastă că pârleşte

fiara blugilor la peşte

la guler n-ar fi pe burtă

mai jegos cenuşii turtă

 

numai astea cam aşa

lasă-l până-n India

pui ziar că se pârlea

aşa maică se ardea

pui hârtie canava

a cochetă ce proptea

 

are el metoda lui

chiar a indianului

 

hai că merge el da da

dichisit a te holba

eşti meticulos sadea

să arăţi a perfecta

pe aici nu se călca

blugul că se bulbuca

dă-te băiatul să stea

bine şi stai acolea

 

vrea să i-l pui cu alai

doamnă croitor ce n-ai

fier de călcat în Chenai

 

submarine pietrele

ne mângâie ghetrele

ca focile vetrele

mările nisetrele

animal planetele

să le vadă fetele

şi să-şi facă ghetele

de mi-am scris peretele

musca nu brabetele

 

buşite ziarele

să-le-nghită raţele

compoziţii întrerupte

de plecările la lupte

 

a te inspira-n travalii

de conducere de Vali

care poate să şi vină

că nu e nimeni de vină

 

să o ia şi pe babiţa

platagelei jurubiţa

 

suprapusă amintire

pe floare de cimitire

mai alaltăieri altire

 

camăta ca mama ta

înjurată de tata

repetiţie deseară

şi mâine a doua oară

 

vălure-mă lucernă

cancerului nu cer nă-

ravul pravul prăfuit

aerul de adormit

ce ne-o fi şi aromit

 

mai în urmă necizel

ore hoituri de măcel

 

câtă depărtare

temporală tare

nevieţuitoare

fuga pe cărare

de n-aud şi intervin

mai ermetic mi-e venin

 

ne ducem la Frăsinei

să nu intre mama ei

de-a murit printre costrei

 

împăcată moarte parte

de o floare într-o carte

şobolan de umbră zburzi

pân’ te-or roade grauri sturzi

 

m-am dus ca să mă întorc

să mănânc carne de porc

inutilă datină

fără iar o slatină

 

pot să beau cafeaua ta

Frasineii spovedea

Gigi cu banii stătea

să fie totu’ gata

când vine-ăsta să ne ia

 

auzi vă pui şi o sticlă

de apă de la Costică

pesticido tâlo cia-

nuro noro de acia

 

prin estetică la van

paravan de năzdrăvan

ce filosofii de-un ban

voi transcrie sem oltean

 

semialtitudine

fiul rectitudine

pe luate statele

cu aerostatele

 

foile de viţe Eve

nici avute nici aeve

merge-om oameni capre oi

sub gutuiul din Milcoi

 

ar fi bine-acolo mă

slujbă astăzi de n-o fă

cântece de dumnezeu

spovedind pe corifeu

 

puf de piatră voiajor

guşii zbor la selector

trandafirul alb în nor

firul ne la vorbitor

păstrătorul păstrăv c-or

 

să vă dau faţa de masă

pe ziar cu ce se lasă

indianul în melasă

a citi soarta buhoasă

buhuhoasă de dudoasă

că duioasă o fi joasă

 

maică ai venit a fiu

la care şi răbduriu

să mergi să nu căpiezi

până seara catanez

 

a plâns că a treia oară

de se-ntâmplă o să moară

să nu te mai duci la moară

am obsesie cu moara

de-mi plăcu romanul Mara

 

mor după transilvăneni

care-ai mei care mireni

dumnezeule poieni

ungureni în Vaideeni

cu vâlcenii mioreni

 

ce zile are şi popa

nu mai intră-n Europa

săgetată şi coliva

ochiul din fruntea lui Şiva

 

Noana scrie acatistul

să ne lase anticristul

câţi bani ai atâţia dai

că pe ăilalţi nu-i mai ai

 

scrii cât dai atât citesc

nu mă mai acatistesc

numai două nume restul

nu mai urcă Everestul

 

zece mii o zi o sută

o citi cu banii plută

asta numai să ia banii

că ne vin americanii

 

târg nu mai religie

mai acasă ligii e

 

popa să citească ască

boască iască rourască

de visam sanscrită bască

limba flăcăruie doască

 

nu Maria Alexandra

Maria alta mixandra

Dumnezeule de-i ştii

pe toţi când erau copii

 

dac-aşa e la botez

p-ăl mai sfânt îl înfiez

cu pomelnic toate frez

popii mor pe meterez

 

te pe re pe te re pietre

Gheorghe Vasile şi Petre

şi acolo ce scrii morţi

să le redeschidem porţi

 

aici era părul

musculeţ nu mărul

acolo mirezul

mireselor crezul

 

vom catadixire

vaideemăpire

din izlaz atlazul

din taluz talazul

 

ieri iconostasul

şi cu parastasul

maslu vasul leagă

latră saramagă

 

zisa idioată

idiosincrată

uşa a crăpată

ţeasta calafată

 

că necunoscută

alergia plută

iar că mă o moară

mu lemurioară

 

crampa de leurda

cramponează urda

joaca în contencii

hortensie trenci-i

 

mă puseşi de sursă

betelgeuzursă

că nu se venise

Indiei chalise

 

poate şi plictisul

plicul compromisu-l

compromisu-l-a loc

de-l pierdui pe Balogh

 

schim Calist alas in

Delafras din frasin

ce vă povestise

Ghelasie clise

 

florilor ce îs le

pâslarului pâsle

pârga de parâmă

părul măr mă râmă

 

nervul mă columbu’

că de ce-l mai umblu

la soacră Popescu

mamă-sa lopeţi cu

 

puşchea măturoaie

de la jigodoaie

 

în ţărani lentoare

lene călătoare

paraghicitoare

palmelor popare

 

am urlat a cobe

degetul în Kobe

ce oraş ne taie

gust de cuţitoaie

———————–

George ANCA

21 iunie 2017

Bucureşti

Alexandru Nemoianu: Despre “marginalizare”

Intotdeauna cei care au cautat sa faca bine, ceea ce este cuvincios, ceea ce se cuvine, au fost “marginalizati”, asezati la marginea din afara a “valorilor” promovate de catre cutare stapanire vremelnica. Orice “putere”  isi va impune propriile standarde si mai ales va cauta sa isi subordoneze mentalitatea si memoria colectiva. In momentul de fata, al exploziei mijloacelor de informare si comunicare, acest lucru, impunerea sistemului de gandire dorit de  “putere” a devenit esential. Dar la fel de eficace devine si posibilitatea de raspuns si deci responsabilitatea personala. Caci avand acces la “retele sociale” orice persoana poate comunica acceptul sau refuzul ideologiei “puterii”. Din nou, in momentul de fata, propaganda “puterii” devine brutala si din nefericire tot soiul de tinerei teribilisti, si tomnateci, incapabili sa depaseasca o adolescenta intelectuala degradanta, cocheteaza cu mizeriile propagandistice promovate de “putere”, de la pederastie, la familia “alternativa” si de la negativism prostesc, la New Age si intodeauna in “critica” sentimentelor nationale si a celor Ortodoxe. Nici nu se putea altcum daca vom tine seama ca, mai devreme ori mai tarziu, orice stapanire omeneasca va face rau si ca, in aceste conditii, a nu fi complice la rau inseamna, minimal, sa fi macar sufleteste si intotdeauna de partea celor care “pierd” si a Adevarului. Cateva lucruri se cuvine sa fie reamintite.
Adevarul nu salasuieste in “majoritate” si niciodata in majoritatea celor carora o stapanire le da glas. De fapt persista o enorma si distrugatoare confuzie in ce priveste intelegerea conceptului de “Adevar”.
Este comun acceptat cum ca “Adevarul” ar fi suma unor principii sau a unor stari. Nimic mai fals.
Adevarul este o Persoana si relatia cu El este intotdeauna personala. Atunci cand am avea macar banuiala ca relatia nu este personala este semn ca ne aflam cazuti in ispita si in hotarul minciunii.
Ca Adevarul este o Persoana, si nu suma unor “principii” limpede ne-o infatiseaza o alta imprejurare.
Suma unor principii nu poate sa iubeasca, nu poate sa se jertfeasca si nu poate sa miluiasca. Dar o “Persoana” poate sa faca toate cele amintite si o si face; ieri, astazi, intotdeauna. Iar cu asta ajungem la un alt fapt.
Cei care stau pentru Adevar vor fi intotdeauna impinsi la margine, nebagati in seama si finalmente persescutati direct si brutal. Nici nu poate fi altcum caci ei sunt cei “alesi”, “sarea pamantului” care, daca si-ar pierde gustul nu ar mai fi de nici un folos.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

26 iunie  2017

Valeriu Dulgheru: De atâta lup și oaia mușcă…

Zadarnic! – Lupta se-nteţeşte, /Şi nu-i alegere de armă./
Sub pumnul grosolan al forţei / Dreptatea celui slab se sfarmă
”.

(Alexandru Vlahuţă. Homo homini lupus…)

            Într-adevăr, de atâția lupi câți s-au plodit în acest colț de țară și oile ar trebui să muște. Această așchie de pământ întotdeauna a fost privită cu jind de tot soiul de lupi, în special din est. În calea lor spre bogățiile Europei peste noi au trecut și s-au retras. N-apucau bieţii oameni să-şi întremeze gospodăriile distruse că veneau alţi pustiitori, alt puhoi de barbari din podişurile Asiei. „Nu-i o armată, nu-i un popor, e o lume nesfârşită de călăreţi, de care şi de gloate pe jos, ce-ntunecă zarea şi zguduie pământul – un fluviu de oa­meni ce curge mereu şi creşte mereu, – şi nu mai isprăveşte – e lumea cea sălbatică şi îngrozitoare a hunilor. Ei înaintează, ca o năprasnică viitură de apă, vărsându-se încoace peste întinsele şesuri dintre Ural şi Volga” scria marele poet patriot A. Vlahuță. Prin vadul deschis de huni se lasă mai târziu avarii. Pe Volga întâlnesc pe bulgari (volgari) şi-i supun. În valea Ni­prului dau de slavi, îi mătură şi pe aceştia din sălaşele lor, şi-i duc peste amestecul de neamuri ce se frământă înăuntrul Împărăţi­ei Romane. De abia încep ţările să-şi mai vindece rănile că o nouă năvală de hoarde se arun­că asupra lor – maghiarii de pe lângă Ural, hoardele sălbatice ale lui Arpad – groa­za întregului Apus timp de o jumătate de veac. După ei vin tătaro-mongolii, turcii, rușii…

Ultimii au fost cel mai avari. S-au năpustit ca lăcustele asupra părții de est a vechii Moldove ocupate, și așa secătuite timp de peste 300 de ani de un alt imperiu estic – cel otoman. Însă ”lupii creștin ruși” s-au dovedit a fi mult mai lacomi, mai mârșavi decât cei otomani. Dajdiile luate de ruși din Basarabia întreceau de 2-3 ori pe cele ale turcilor. De la cel mai înalt funcționar până la ultimul funcționăraș rus aduși în Basarabia, toți se stăruiau să jupoaie câte zece piei de pe bietul țăran basarabean. Își blestema bietul basarabean ziua când s-a văzut pe capul său cu ”eliberatorul ortodox rus” care a folosit crucea drept stâlp de hotar.

Însă țăranul basarabean considerat până și de ultimul funcționăraș velicorus prost, înapoiat, murdar, numit de ei berbec, bou s-a ridicat în 1918 și a înfăptuit Unirea cu Țara, revenirea acasă din surghiunul rusesc de peste un secol. Doar 22 de ani a avut la dispoziție românul basarabean pentru ași vindeca rănile provocate de prea strânsa ”îmbrățișare” a ursului. În est (iarăși în est!) nori grei se strângeau, urlete de lupi flămânzi se auzeau de peste Nistru. Nu știa bietul basarabean, care răsuflase puți ușurat, ce-l așteaptă. Cu invadarea sovieticilor iadul se instalase în Basarabia. Ceea ce cunoscuse la ei acasă – robia sovietică, nedreptatea, sărăcia, mârșăvenia, ateismul satanic aduseseră cu ei în Basarabia. Este cunoscuta tactică a nomadului. Haite de lupi (de această dată lupi sovietizați, bolșevizați, mult mai flămânzi la direct – o armadă de peste 400000 de mii de soldați) au invadat din est biata Basarabie, urmată pe parcurs a peste 50 de ani de peste un milion de colonizatori. După calculele istoricului Larry Wats victime ale acestei invazii sovietice au devenit peste 15000000 de basarabeni, trecuți prin închisorile nkvd-iste, gulagul stalinist, groaznica foamete organizată și cele patru valuri ale deportărilor. Marea majoritate din ele nu și-au mai văzut meleagurile dragi, casa văruită în siniliu cu brâie negre și nucul de la poartă, oasele lor putrezind în pământul rece al necuprinsei Siberii.

Acest regim stalinist draconic, această ideologie satanică nu putea să nu lase urmări. Pe parcursul celor 50 de ani de robie sovietică au fost educate generații de atei, de pavlici morozovi. Prin komsomol au fost crescuți, în mare parte, lupi autohtoni – șmecheri, fără scrupule, în stare să calce pe trupuri pentru ași atinge scopul care, ulterior, după obținerea așa numitei independențe de acest colț de țară, s-au plodit și s-au infiltrat în toate sferele: politic, economic, spiritual (religios – chiar și unii slujitori ai bisericii ce ține de Moscova sunt foști comuniști și komsomoliști. Nu e de mirare, deoarece este cunoscut faptul că după patriarhul Tihon toți ceilalți patriarhi au colaborat cu organele secrete bolșevice (nkvd, kgb)). Ștabii de la Kremlin au pregătit bine terenul și cadrele pentru perioada post-urss. Și astăzi simțim pe pielea noastră rezultatele ”acestei munci”.

Prevăzând căderea URSS-ului kgb-ul a stimulat mișcările naționale, infiltrând în ele oamenii săi. Balticii au știut să-i deconspire pe ai lor, noi însă pe al nostru Iuda Iu. Roșca l-am deconspirat mult prea târziu, atunci când din această mișcare nu mai rămăsese nimic. Instruiți prin școlile de partid și komsomol în spiritul Legilor junglei (mai corect ar fi, al legilor taigalei – în jungle nu sunt lupi) acești lupi autohtoni sunt chiar mai periculoși fiindcă deseori se camuflează sub piele mioritică, însușind foarte bine Legea ticălosului descrisă de A. Vlahuță: ”Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând,/ Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând:/ Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele!/ Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele!/ Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti!”. Dintre aceștia care au însușit bine această școală, haite întregi de lupi de diferită culoare, hapsâni, corupți sunt în toate structurile politice și statale: în fruntea partidelor, în ministere, administrații locale, la președinție.

Astfel din cauza nepăsării noastre, a leneviei intelectuale de care am dat dovadă în toamnă, ne-am pomenit în frunte cu o javră de lup hapsân, viclean, infectat până-n măduva oaselor de boala servilismului față de stăpânul Putin, cu ”Un vechi tolbaş de vorbe late, / Om norocos din cale-afară, / S-a pomenit pe neaşteptate / Stăpân peste întreaga ţară…/ Poftiţi aici! Oricine are /Obrazul fără de ruşine / Ş-o conştiinţă de vânzare…/ Poftiţi să faceţi târg cu mine! Prostie, lene, linguşire, / Eu cumpăr tot. Veniţi aici! / Şi cei mai nărăviţi din fire / Mi-or fi tovarăşi şi amici” cum scria 140 de ani în urmă marele Vlahuță. Cât de actuale sunt aceste versuri acum. În jurul lui Dodon se strâng ca muștele tot soiul de scursuri ale societății care sunt puse în slujba țarului de la Kremlin: istorici care scriu istorii inventate ale acestei palme de pământ; consilieri care-l ”consiliază” (cât face doar consilierul nr. 1 Ivan Ceban – un ivan fără patrie!); tot soiul de ”prieteni ai Rusiei” gen V. Borșevici, Țîrdea, Ostalep ș.a. ”Priviți-l – chip cioplit neomenește / Cu fălci palealitice, rigid./ Analfabetul ce ne dăscălește, /Când sâsâie ca șarpele perfid,/ Și laba și-o întinde ca un clește” scrie un autor necunoscut despre Dodon, acest gânsac înfoiat în pene, care tot mai mult rătăcește în propriile minciuni (a se vedea ultimele minciuni legate de acoperirea cheltuielilor de odihnă cu familia în Turcia de către președintele Turciei! Până și fostul său boss V. Voronin este indignat de prea desele concedii, pe care și le face bugetarul Dodon: schi în munții Caucazului și ai Austriei, odihnă la mare în Turcia). Dar și voiajurile private ale unor grupuri întregi de demnitari în SUA, Bruxel cu costuri de sute de mii de euro în situația când alți bugetari – profesorii universitari și-au primit salariile mizere cu întârziere de peste 20 de zile. Dar și vestita noastră justiție care l-a condamnat pe principalul vinovat în furtul Secolului I. Șor la 7,5 ani cu detenție în închisoare cu regim lejer (care la sigur va mai fi redus de către instanțele ulterioare) el fiind eliberat din arest la domiciliu până la sentința finală (pentru a putea părăsi Republica așa cum au mai făcut-o și alții (de ex. inculpatul ministru de interne Papuc)) atunci când doar pentru o gâlceavă care s-a iscat recent între un grup de localnici din sectorul Râșcani (printre care și femei însărcinate!) și polițiști ”vinovații” pot primi până la cinci ani de închisoare. Când femida de pe Bâc îl ține în arest la domiciliu pe primarul general D. Chirtoacă pentru presupus transfer de influență (pentru toată lumea este clar că e vorba de un dosar politic!), iar de alde Dodon ș.a. cu palate, hoteluri, mașini luxoase  (toate procurate pe salariu de bugetar!) se află la libertate și culmea! ne mai dăscălește cu lecții de patriotism! Bună justiție. Este un fel de carnaval în timpul ciumei! Tot mai mulți tineri se întreabă ”Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire / Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!/ Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte / Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,/ Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!”, părăsind zilnic cu sutele acest colț de rai atât de prost guvernat. Cât vom mai răbda oare aceste batjocuri ale haitelor de lupi, aparent de diferite culori?

Cu fiecare ocazie Dodon declară că el e stăpânul în acest colț de țară, că el e mandatat cu peste 50% din încrederea populației (conform datelor sondajelor organizate de ei!). Chiar dacă rezultatele sunt trucate Dodon cu turma lui sunt o forță, în special pe fundalul inexistenței unei forțe de reacțiune pe dreapta – centru dreapta, distrusă metodic și care se dorește cu tot dinadinsul să rămână inexistentă până la alegerile din 2018. Dar tot sondajele mai arată că apr. 35% din populație (în realitate sunt mai mulți!) doresc Unirea cu Țara. Și numărul lor ar putea crește dacă s-ar lucra în această direcție dintr-un singur centru cum este cel al lui Dodon. Omului de rând trebuie să i se aducă metodic pe toate căile adevărul privind avantajele unirii. Dar cine să facă acest lucru când nu există un pol unionist unic, un lider incontestabil, agreat de toți unioniștii?

Trebuie însă de conștientizat faptul (în special, cei de la guvernare) că această liniște este amăgitoare, este ca și liniștea apăsătoare dinaintea furtunii. S-ar putea întâmpla ca și oile atât de încolțite de haitele de lupi să muște!

Ași finaliza în stilul lui George Coșbuc:  ”Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!”

————————–

 

Valeriu Dulgheru

Chișinău

25 iunie 2017