Alexandra Balm: Poduri lirice – Poetical bridges (poeme bilingve)

Alexandra Balm (născută Dumitrescu) s-a născut la Cluj în 1974, unde a studiat la liceele „Ştiinţele Naturii” şi „Gheorghe Şincai”. A absolvit Literele în 1998, iar în 1999 a terminat un masterat de Studii Americane, lucrând cu renumitul anglicist Virgil Stanciu. În 2001 a propus conceptul de metamodernism în literatură, iar în 2014 a obţinut titlul de doctor de la Universitatea Otago cu o teză despre Metamodernitate în Literatură. Este cercetătoare la Universitatea de Tehnologie din Auckland (Noua Zeelandă), unde studiază pentru un Masterat de Scriere Creativă.

Alexandra scrie poeme, povestiri şi studii literare. A publicat în reviste din Noua Zeelandă, America, Australia şi Europa: Takahē, Tui Motu, Exquisite Corpse, Noise Medium, Double Dialogues, Inter-textes, Echinox, Tribuna şi Creier, Cognitie,  Comportament, precum şi în volume colective la Rodopi, Facts on File, Napoca Star, Monster Fish. În 2000 a tradus, împreună cu Ioana Nan, Românii şi România de Ioan Aurel Pop (Columbia UP).

Alexandra are o minte în continuu freamăt care îşi găseşte liniştea în meditaţie, când scrie, sau când se plimbă de-a lungul Străzii Birkenhead pe muzica unei simfonii de mirosuri care i-ar face şi pe orbi vizionari. Odată pe când călătorea cu trenul în Auckland, citind poezii de Michael Harlow, Nothing for it but to Sing, la ieşirea dintr-un tunel, şi-a dat seama ce înseamnă poezia: acel moment de frumuseţe ce face ca griul unor clipe fără culoare să apară colorat. E bucuria ce străluceşte discret desubtul straturilor superficiale ale existenței, cel mai adesea nebăgată în seamă. E muzica neauzită pusă în cuvinte. Un gest spre forma umană divină din noi toţi.

***

Alexandra Balm (née Dumitrescu) was born in 1974, in Cluj, Romania. She has a BA and an MA in American Studies from the University of Cluj, where she worked with the renown Anglicist Virgil Stanciu. In 2001 she proposed the concept of metamodernism as a cultural paradigm and a period term. In 2014 she was awarded a PhD from the University of Otago, with a thesis about Metamodernism in Literature.  She is a part-time researcher at AUT, where she is working for a Master of Creative Writing.

Alexandra writes poems, short stories and literary studies. She published in journals in New Zealand, USA, Australia and Europe: Takahē, Tui Motu, Exquisite Corpse, Noise Medium, Double Dialogues, Inter-textes, Echinox, Tribuna and Brain, Cognition, Behaviour, as well as in collective volumes at Rodopi, Facts on File, Napoca Star, Monster Fish. In 2000 she jointly translated with Ioana Nan Romanians and Romania by Ioan Aurel Pop (Columbia UP).

Alexandra Balm is a restless questioner who finds respite only when she meditates, writes poems or stories or when she walks down Birkdale Road to a symphony of fragrances that would make even the blind see. One day when she was travelling by train with Michael Harlow’s latest poems Nothing for it but to Sing, just when emerging from a bleak tunnel, she realised what poetry is: that moment of beauty that makes the grey of colourless moments colourful. It is the joy that shimmers under the superficial layers of existence, most of the time unseen. It is the unheard music of life put to words. A gesture towards the human form divine that lives in all of us.

 

***

 

PESCARUL

 

toate cuvintele au fost spuse deja
unele de nerepetat, de nespus
misterul – dezvăluit

 

nu a mai rămas nimic sfânt, nimic sacru
după ce toate stridiile au fost adunate
unele despicate pe loc
altele aruncate în saci

 

iar peştii – evisceraţi
aliniaţi pe plajă  –  simboluri fără viaţă ale nimicului
metonimii     metafore     sinecdoci
ale adevărului (ne)epuizat    relaţiilor consumate      morţii

înseşi     sau scrierii unui poem

 

pescarul se-ndreptă de şale gata să plece
cu plasa pe umăr, undiţa în mână
cutia cu momeala în stânga
nu i-a mai rămas nimic de făcut

nimic remarcabil

 

sunetul paşilor săi
zdrobi scoici moarte
şi se pierdu în depărtare

 

pinctada maxima răsufla uşurată
Apoi se întoarse spre sine

să-şi îngrijească perla ascunsă

 

FISHERMAN

 

all the words have been said

some unrepeatable

the mystery unveiled

 

no sacredness remained

after the oysters had been all collected

some split on the spot open

others deposited in bags

 

and the fish – gutted

they lay on the beach lifeless symbols of nothing

metonymies                   metaphors          synecdoches

of (no) exhausted truth     spent relationships     death

itself     or the writing of a poem

 

the fisherman stretched his back to leave the shore

the net on his shoulder, fishing rod in hand

baitbox swinging in his left

nothing of note was left for him

not any more

 

the sound of his footsteps

crunched dead shells

and faded in the distance

 

pinctada maxima breathed a sigh of relief

Then she turned on herself

to nurse her secret pearl

 

 

NOAPTEA DE DUPÃ

 

întunericul nu ne deranja

farurile alungau cu lumina lor

umbrele din drum – reale sau imaginare

ne-am amintit de crucificările zilnice      şi am zâmbit

trecutul aparţine trecutului

 

ne-am minunat excavând înţelesul

a ceea ce s-a întâmplat

ţi-ai trecut mâna prin păr

neîngrădit şi liber ca un copil de cinci ani

copila care nu a fost să fie

 

tânjeam să fi avut detaşarea

pe care, sper, o avem acum

când ne uităm în urmă

la îngerul perfect

care ne-a omorât aproape

prematur

pe când nu puteam să înviem

şi moartea               era la fel de definitivă

ca şi moartea

 

am descifrat în întâmplări poeme şi poveşti

ce-au însemnat mai mult

decât înţelesul lor

viermele iartă plugul

precum leul  iartă

vulpile şi anghilele

ce l-au crucificat

 

THE NIGHT AFTER

 

we didn’t mind the dark as we drove

the headlights      cleared the way of shadows

actual and imagined

              we remembered the daily crucifixions        and smiled

                     the past a thing of the past

we wondered

and probed the meaning of it all

your hand passed through your hair

unruly and free as a child before five

                      the girl who was never meant  to be

 

we longed to have had the detachment we have now

as we looked back

at the righteous angel      who almost killed us

                                                                                         prematurely

when we weren’t able to ressurect

                               and death      was as definitive                    as death

we read into it poems and stories

that meant more

than they signified

we forgave, grateful to have survived

                   

and learned

the worm forgives the plough

as the lion crucified by foxes and eels

stays alive

 

 

RECUNOAŞTERE   

Fionei, cu drag

 

văd sensul poemelor tale mi-a zis

în tonul neutru al unui email detaşat

m-am întrebat dacă nu a uitat să spună nu

căci după aceea tăcerea a urmat
ce să fi spus altceva? ce mai era de zis încă? două lumi

ce se contemplă, cu o privire fixă şi fermă, cu ochii plecaţi – cealaltă poţi citeşti în engleză întrebase deşi eram ucenice în arta scrierii cu sânge pe piele de peşte – alabastru
avea un masterat de la o universitate de seamă

conferit ca o recunoaştere a curajului şi talentului ei
dar cum se poate obţine o măsura de-nţelepciune, o doamne?

un fel de-a-ntreba şi a spune care să nu-i mânie pe zei?

 

dezrădăcinată din zona în care mă simţeam protejată

acasă între ai mei unde creşteam în lumina prea blândă

în vântul ce mângâie ca o insectă ce merge pe apă, uşor, cătinel

 

acum cu egoul şlefuit, ajustat, devenit maleabil  în valul cel nou, unde relaţiile curg cu alt sens m-am pierdut visând la soarele meu stins albastru spre care tânjesc în respiraţie şi pe buze mereu

 

dar tu, tu, deşi eşti de-a casei cea nouă, atât de departe   de soarele ce-mi adastă în gând ai putut să-mi auzi între zgomote aspre vocea tăcută ce şoptea susurând vocea mea clară, distinctă şi bravă, ce vorbea cu aplomb când câinii lătrau fără rost vocea aceea neumbrită de emoţii, inhibiţii sau lacrimi

pe care eu însămi n-am mai auzit-o de ani care-a fost

 

RECOGNITION                             

To Fiona, with love

 

your poems make sense to me she said
in the bland tone of an email message
I wondered if she’d accidentally left no out
for silence was quick to follow

what else could she’ ve told me? what else to be said?
two worlds contemplating one (staring, eyes averted) another
are you comfortable reading in English she asked

though we were both apprentices in the art of writing

with blood  on fish skin – alabaster

she had an MA from a school of repute
that recognised her braveness and her talent
but how do you get a degree of kindness, oh gods?

a way of speaking and asking that doesn’t enrage the beyond?
being taken from the ease zone
of known comfort, reassuring growing
ego pushed      prodded       made malleable in the waves
of a new world      relationships flowing

I got lost dreaming of my blue set sun that I yearned for

on my lips and my breath

but you, you, though of the land so far

from the sun that I longed for in thoughts you,

you could hear the voice in my head
the one unblurred by nervousness     inhibitions     or tears
the distinct voice that spoke with aplomb

that myself haven’t heard in years

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s