Lorena Gabriela Gherghe – Te-am căutat

Imagini pentru lorena gabriela gherghe

Te-am căutat peste coclauri

Şi rănile mi-am adâncit,

Căci umbre şuie de balauri

Cu şuşoteli m-au amăgit.

 

Te-am căutat în noaptea strâmtă,

În ziua-nceată şi-arămie,

Dar am ieşit cu setea-nfrântă,

Căci nu Te-ai dat ofrandă mie.

 

Te-am căutat în seara blândă,

În dimineţile grăbite,

Dar am găsit viaţa  născândă

Doar gânduri seci şi obosite.

 

Te-am căutat în amintire

Gândind că  Te confund cu somnul,

Dar nu era rost de nuntire

Şi iar L-am amânat pe Domnul.

 

Te-am căutat în vise pline

De-nchipuiri şi arătare,

Dar n-a fost cine să aline

Durerea grea, fără-nchinare.

 

Te-am căutat în începuturi,

În drumurile lungi şi seci,

Să cazi din pomii ce îi scutur,

Să dau de Tine pe poteci.

 

Te-am căutat în amăgire

Pe unde-am fost şi altădată,

Dar n-am găsit fir de iubire,

Căci Tu erai în mine, Tată!

 

Lorena Gabriela Gherghe

Dorina Stoica: Îmi caut drumul spre Lumină – Emilia Țuțuianu

COPERTA_EMILIA_TUTUIANU_1

volumul de versuri “Pentru tine când vei veni”, Editura “Singur” -2017

O carte de poezie închinată dragostei și prieteniei în care poemele ce sunt pe o pagină în limba română, iar pe celalată în limba engleză traduse de prietenul Dianu Sfrijan, par a se îmbrățișa într-un soi de prietenie a cuvintelor, mai presus de cuvinte.
În prefața cărții, scriitorul Eugen Dorcescu ne atrage atenția pe bună dreptate că : “Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul și sonurile acestor stihuri.” Îmi permit să adaug, că doar aceste suflete vor rezona cu poezia Emiliei Țuțuianu! Spun aceasta deoarece volumul intitulat “Pentru tine, când vei veni”, pe care l-am citit și îl recitesc cu aceiași emoție, m-a tulburat prin trăirea emoției sale, i-am înțeles zbuciumul interior și dorul, așa cum numai o altă femeie poetă poate înțelege.
Predominantă este iubirea agape deși nu lipsește nici erosul, ca în orce lirică feminină. Poemele acestei cărți conțin acea energie pe care o dă închinarea, trăirea liturgică, truda pentru un scop măreț pus în slujba aproapelui. ”Îți iau inima în palme,/ căldura inimii tale…/ Singura existentă./ Apoi neliniștile tale/ altruismul, dăruirea ta/ le revărs asupra oamenilor/ arătând, evocând”.( “Tu” )
Într-una din poezii întitulată simplu “Iubire”, umanul se revarsă în divin și divinul în uman într-o simbioză aproape perfecta: “Gândurile mele aleargă,/ tot pe drumul dinspre zi,/ am rămas prinsă în rugă/ așteptându-te să vii”. Citind simți un dor permanent, o lacrimă uneori plânsă, alteori tăinuită. “Mă ghemuiesc în mine, obosită/ Și adun, în brațe ce-mi flutură în vânt,/ amintirile rămase, din alt timp./ Inima se deschide ca o rodie, cu picături roșii ce se-amestecă.”( Revenire).
Întru cunoașterea Adevărului, întrebările vin, tulbură precum îngerul în scăldătoarea Vitezda apa, unele își află răspunsul, altele ajung departe, “până dincolo de întrebări.”/, „ Voi răbda și voi îndura orice,/cu speranța că într-o zi/ voi desluși Adevărul.// (Cine? )
Poeta ca într-o șoaptă a rugăciunii are versul suav, încărcat de tristețea unei iubiri tainice. Ea nu deznădăjduiește deoarece are un scop precis, găsirea drumului spre Lumină. „Ca într-o litanie/ Îmi caut drumul spre Lumină.” ( Drumul meu)”.
Chipul smerit al poetei, cumințenia pe care o degajă întreaga sa făptură ascund o avalanșă de feminitate, de pasiune, de eros pe un fundal de iubire neîmplinită, ori poate doar visată. ”Pe aripi de vânt ajunge la mine/ chemarea ta sfântă și plină de dor./ Și-n val de mireasmă mă-ndrept către tine/ plutesc prin pădure…/ păsări ne cântă în cor, imnul iubirii eterne…/ Dar visul se stinge,/ din nou mă trezesc/ pun mâna pe buzele-mi aprinse”.( Visul dragostei). Sau “Caut fericirea ce s-a destrămat/ sub pleope îngreunate de lacrimi”( El).
Două elemente mi-au atras atenția în poezia E.Ț și anume culoarea verde folosită destul de des pentru a ilustra optimismul, primăvara, echilibrul, fertilitatea, renașterea, viața veșnică, culorea cea dintâi a lumii cea născătoare de frumusețe și de speranță și pădurea ca un drum nesfârșit al singurătății dar și al statorniciei. Poeta ne mărturisește despre o căsuță ascunsă într-o pădure! “Doamne, într-un loc anume/ mi-am regăsit rostul,/ prin poteci ascunse,… prin freamăt de frunze/ și casa mea tăcută/ plânge pe verandă…”(Căsuța mea).
Volumul se încheie cu un poem mai amplu intitulat “Joc” ce ar necesita o lectură mai atentă. Aruncarea pietrelor în apă putând avea semnificația parcurgerii vieții ca o călătorie având drept final întâlnirea Creatorului acestei lumi. Viața ca un joc de copil de-a pietricelele colorate!
Gestul autoarei de-a încredința hârtiei trăirile sale, pe alocuri aproape intime și a dărui cartea celor ce i-au fost aproape la fericitul eveniment prilejuit de inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Văratec, poate fi egalat doar de o spovedanie făcută cu inima curată.
Am îndrăgit-o pe această poetă iremediabil și i-am acordat un loc în față în sufletul meu.
Nu știu dacă acest gen de poezie va intra în atenția criticii de specialitate și nici dacă va primi cronici laudative, dar ceea ce simt după ce am citit-o de două este că poezia face parte din ființa Emiliei Țuțuianu și reprezintă acel balsam care îi alină durerile în nopțile de insomnii ori în momentele de tristețe și îi dă puterea să meargă mai departe pe drumul pe care și l-a ales spre împlinirea unui destin ce nu este dat oricărui muritor. O văd cu ochii minții pe Emilia împlinindu-și veșnicirea la Mănăstirea Văratec, într-o căsuță ascunsă de verdeață și flori, odihnindu-se în poezie și în rugăciune.
Pentru toți acei pe care îi poartă în suflet poeta mărturisește: “Am rămas aceiași”: Cuvântul m-a îmbrăcat,/ Credința mi-a fost rezem,/ Iubirea mi-a fost casă,/ Bunătatea, darul meu,/ Pentru voi.”
Citită cu sufletul și înțelesă cu inima poezia acestul volum are profunzimea unei fântâni în care se oglindește ca un bănuț de argint, cerul.

Dorina Stoica -15 august 2017

Mariana Gurza: Cuvioasa Teodora, “aleasa floare duhovnicească a Moldovei” (Reveniri)

Pașii m-au purtat în această vară spre Muntele Sfânt, Ceahlău.

Nimic mai frumos decât “Atohosul” nostru românesc. Perle binecuvântate, ctitoriile ortodoxe voivodale, aer proaspat primenit de respirația tainică a sufletelor ce încă mai rătăcesc prin peșteri.

Un loc tainic l-am descoperit urcând la Schitul Sihla, unde într-o peșteră pe versantul nordic al muntelui s-a nevoit o mare pustnică, Cuvioasa Teodora, “aleasa floare duhovnicească a Moldovei.”

Peștera a devenit un mic paraclis, un loc de pelerinaj pentru cei credincioși. O mulțime de lumânări, de iconițe, o rază de soare oprită în loc de vremuri.

S-a scris mult, sunt multe legende, dar personal sentimentul călătorului care ajunge în acel colț de țară, este unic. Ești undeva, într-un colț de rai.

Aproape de peșteră, pe o cărare în vale, te întâmpină misterios, fântâniţa Sfintei Teodora, pe o stâncă înaltă, așezată la marginea unei prăpăstii. Într-o mică scobitură, dupa cum spune tradiția, “Sfânta Teodora și-a săpat-o cu înseși unghiile sale”,  se strângea ploaia, sau picături de rouă din care, Sfânta își potolea setea.

“Un strop de apa adunat din ploi sau din roua nopților zace veșnic pe fundul acestei scobituri căptușite cu mătreață”, fiind tămăduitoare de boli.

De ce Sfintele sale moaște se afla la Kiev, în peșterile Mănăstirii Pecerska nu am înțeles. Pe raclă fiind scris; “Sfânta Teodora din Carpați”. Oare nu o putem aduce acasă?

Unii spun că moaștele au fost duse în Rusia imediat dupa moartea sa, alții mai spun că după 1830, ele fiind în posesia familiei Sturza și așezate în biserica Miclăușeni-Iași, iar în 1856, au fost date Mănăstirii Pecerska, în schimbul unor veșminte de fir.

Minunile din acel colț de rai, prezența nevăzută a Sfintei Teodora de la Sihla, încă rugătoare pentru Neamul Românesc, au dus la trecerea Cuvioasei în rândul sfinților, fiind pomenită în ziua de 7 august.

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare, roagă-te pentru noi!

***

Sfânta Teodora de la Sihla

 

“Ieșind din moartea pietrei, cu ochiul obosit,

Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit.

E vatra suferinței, e peștera în care

Martira Teodora aflat-a alinare.

 

Aici, sfânta femeie, ducând un aspru trai,

Vedea prin rugăciune minunile din rai.

În fața grotei sfinte, o piatră se arată

Pe fruntea ei pleșuvă, de fulgere brazdată

 

Săpat e din natură, un mic rotund bazin

Ce-n orișicare vreme cu apă este plin.

Sfințenia și taina aicea predomnesc.

Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc.

 

Doar micul licurici, a tufelor făclie

Împrăștie în noapte lumina albăstrie,

Aici rășina albă, tămâia bradului

Carpatice arome trimite cerului.

 

Și-adesea, către seara, când clopotul se plânge,

Când glasul rugăciunii încet prin vai se stânge,

Călugarii din Sihla, bătrânii munților

La piatra Teodorei înalţă ruga lor”

(Sfânta Teodora de la Sihla din volumul Poezii al lui N. Beldiceanu, Bucureşti, 1893)

(Peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla)

—————————-

Mariana Gurza

http://monitorcultural.wordpress.com/o-cultura-tacuta-o-rubrica-de-mariana-gurza/

Mărturii ortodoxe – „Credința este moartă fără fapte și faptele fără dreapta credință sunt moarte !”

„Cade-se celui ce învață și nu face, ca, rușinându-se de cuvintele sale, să înceapă și el a lucra într-o bună zi”.  (Sf.Ioan Scararul)

„Scopul vieții pământești pentru fiecare om este mântuirea sufletului. Iar mântuirea se câștigă prin păzirea dreptei credințe până la sfârșit și prin lucrarea faptelor bune (Iacov 2, 26).

Toți Sfinții Părinți din Biserica Ortodoxă au păstrat cu mare sfințenie adevărul de credință. Unii prin scris, alții prin cuvânt, iar alții au pecetluit adevărul prin jertfa vieții lor. La cele șapte Sinoade Ecumenice învățăturile de credință s-au întărit de sute de Sfinți Părinți în prezența Duhului Sfânt și chiar au fost pecetluite cu anateme, punându-se această afurisenie și blestem asupra tuturor care vor îndrăzni pe parcursul vremii să modifice cele stabilite de către ei. De exemplul canonul privind Simbolul Credinței de la Sinodul II Ecumenic zice asa : „Cine va îndrăzni să adauge sau să scoată ceva din Simbolul Credinței să fie anatema”.

Până la anul 1054, Biserica de Răsărit cu biserica Romei a Apusului, au fost una, însă datorită faptului că cea din urmă, chiar cu 2-3 secole înainte de acest an a introdus o mare greșeală și erezie în Simbolul de Credință, Filioque, adică purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul, acest fapt a culminat cu ruptura dintre Răsărit și Apus.

De la acea dată și până în prezent biserica Romano-Catolică a adăugat inovație peste inovație și erezie peste erezie, din care enumerăm câteva: infailibilitatea și supremația papală, imaculata concepție, purgatoriul, suprimarea Epiclezei în cadrul Sfintei Liturghii, suprimarea posturilor etc.

Datorită acestor abateri, în Biserica Răsăriteană sau ridicat sfinți care au combătut cu mare curaj ereziile catolicismului…” Ecumenismul este numele de obște ale pseudocreștinismului și al falselor biserici din Apus. El cuprinde în sine, întregul umanism European, în frunte cu papismul. Pseudocreștinismul și pseudobisericile din Apus nu sunt altceva decât erezie peste erezie.

Aceste erezii înlătură pe Hristos, Dumnezeu-Omul, punând în locul lui pe om (papa). În această privință nu este deosebire între papism, protestatism, ecumenism și alte erezii, ale căror nume este legiune”.

La noi în țară, Sfântul Paisie de la Neamț și câțiva mari duhovnici contemporani, printre care Părintele Rafael Noica, Părintele Dumitru Stăniloaie, care a afirmat: Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei. Iarăși vor să relativizeze credința cea adevarată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, nu sunt surori. Nu există decât un singur trup, adică o singura Biserică. Deci noțiunea de biserici surori este improprie.” Un domn, o credință și un botez.

Biserici surori cu Biserica Ortodoxă Română sunt toate celelalte Biserici Ortodoxe din lume.

Nu se exclude dialogurile și întâlnirile între reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe și reprezentanți ai altor credințe, dar acest dialog să aiba o singura menire: ca acești reprezentanți să vadă și să creadă că Ortodoxia este singura care deține adevărul, fapt confirmat și de minunile de netăgăduit care se întâmplă și astăzi în Biserica Ortodoxă (coborârea Sfintei Lumini la Ierusalim, aghiazma s.a.).

Părintele Cleopa îndeamnă la păstrarea credinței noastre Ortodoxe, fără a face vreun compromis cu catolicismul sau cu celelalte confesiuni”.

„Biserica este stâlp și întărire a adevărului! Biserica este Trupul lui Hristos, cum zice marele Apostol Pavel, al cărui cap este în ceruri.

„Credința este moartă fără fapte și faptele fără dreapta credință sunt moarte !”

———————————————————-

(Arhimandrit Cleopa Ilie-Mărturii Ortodoxe)

Volum primit în dar de la Părintele Justin Pârvu.

https://monitorcultural.wordpress.com/o-cultura-tacuta-o-rubrica-de-mariana-gurza/

Florica BUD MIGDALE DULCI-AMARE (9): „ANDROMACA MULGE VACA” (PAMFLET)

Imagine similară

 Andromaca mulge vaca

Vaca linge Adromaca”

(Emil Brumaru)

 

Cu ani în urmă, aflându-mă în Bucureşti, mai bine spus într-o maşină care rula melcifier pe una dintre străzile Capitalei, ascultam vrând-nevrând radio-ul, pe undele căruia doi realizatori, distrau lumea blocată în trafic, cu tot felul de lucruri trăznite. Aşa a început coşmarul şi tot atunci s-a produs şi deznodământul. Din gura umanizată a radio-ului am auzit prima dată că „Andromaca mulge vaca”.

Tanti dragă ai mari lacune în acest domeniu, vă veţi colţi, Haţieni Burbonioşi Matinali, ori poate că atunci erai doar o pruncă de cinci ani şi nu aveai cum să cunoşti aceste versuri pe care toată lumea bună le ştie, asta dacă cumva nu eşti copil minune. În cazul că eşti şi nu cunoşti acţiunea „Andromaca”, atunci vom cere să ţi se retragă certificatul pe care nu îl susţii intelectual.

Nu! Nu sunt ceea ce speraţi şi voi să nu fiu, ar fi prea obositor pentru mine. Mă strecor cuminte printre alţi copii de vârsta mea. Dar să ne întoarcem la Andromaca. Dacă ar fi să ne luăm după semnificaţia numelui, toţi ar trebui să ne numim aşa, sau măcar cei care suntem oameni şi care luptăm pentru ceva. Aşa că promotorii entuziaşti ai reginei Epirului, cei doi protagonişti radiofonici, probabil mari iubitori de lapte, sileau eroina să muncească, din oră de oră. Cât am stat în Bucureşti, vreo zece zile, având treburi dimineaţa prin oraş, mi-a fost dat să aud acelaşi lucru la radio, „Andromaca mulge vaca”.

 

Am avut nevoie de aproape o jumătate de an să îmi scot din minte versurile, care mi s-au strecurat insinuos, acolo. Ajunsă acasă mă culcam și mă trezeam cu ele. Acum că Andromaca ajunsese în patul meu era una, dar să mă înghesuie şi vaca respectivă, pe care o botezasem Mândraia, după văcuţele din gospodăria noastră, era prea mult. Iubesc văcuţele, deşi ar trebui să fiu supărată pe ele, mi-au rumegat vacanţele de elev. Cât era vara de lungă le scoteam la păscut, în caz fericit le duceam până la ciurdă, dimineaţa şi seara mergeam după ele. Dar asta este altă poveste. Şi apoi cum ai fi făcut picioare frumoase, dacă nu ai fi bătut  drumurile Ulmeni-ului şi cărările holdelor, mă veţi complimenta pentru prima dată, Juriziabili Internaţionalişti Piciorologi.

După  multe luni am reuşit să dorm singură în patul meu. Asta până într-un decembrie când, aflându-mă la Ateneu, unde alături de alţi scriitori şi un public numeros, am dat onorul poeţilor de pe „Lista lui Manolescu”. Surpriza a venit de la recitalul maestrului Emil Brumaru, când am aflat că de fapt Andromaca mulge vaca oficial, legitimată fiind de numele poetului. Ceea ce a urmat puteţi bănui şi singuri  dumneavoastră,  Lunatici Nebunitovagi Nightinu. Din nou mă culcam si mă trezeam cu văcuţa şi Andromaca. Nu aş vrea să greşesc, dar mai mult ca sigur că acei tineri, în răstimpul cât am stat în maşină la  acea oră a dimineţilor, nu au pomenit numele autorului. Eram convinsă că stihurile le aparţin. Poate că l-au pomenit la începutul emisiunii, dar mi se pare nedrept să foloseşti versurile unui poet fără să îi spui numele, dacă este cazul din cinci în cinci minute.  Dar la noi se poate orice.

Îmi vine în minte Mircea Sântimbreanu şi  glumele sale. După ce l-am cunoscut – şi m-am întors acasă după  acel colocviu de literatură pentru copii, de la Călăraşi – am râs multă vreme de una singură, aducându-mi aminte de situaţiile nostime create în jurul său şi de umorul savuros care ţâşnea prin toţii porii săi uriaşi, ce slujeau o înălţime de doi metri şi cinci centimetri. Elevii îl iubeau şi îl adoptau instantaneu, Dumnezeu Să-l Odihnească!

Acum din nou am căzut în păcat. De câteva zile nu îmi dă pace, o doină veche şi frumoasă: „Ană, zorile se varsă”. De data aceasta mi se trage de  la o aniversare. Era momentul melodiilor de suflet. Ştiam doina, îmi plăcea linia melodică. Melodia mă cucereşte prima la un cântec, dacă sunt și versurile pe măsură este şi mai bine.  La acestă melodie versurile mă chinuie. Ele încep bine, „Ana, mândra mea frumoasă”. Te simţi bine că participi la bucuria fericitului îndrăgostit, că a reuşit să pună mâna pe o femeie frumoasă… Pe când mă pregăteam să plec acasă, îndrăgostitul doinic îmi strică tot cheful, bănuiesc că nu numai mie ci şi miilor de iubitori ai melodiei. Te rugăm să nu ne pui la socoteală pe noi, Perfectamente Soţiboţi Culcarnici, îmi veţi strica şi voi  pofta de viaţă.

„Că nevasta-i numai una şi cochiii totdeauna…”. Îşi continuă rapsodul tristeţea de a avea doar o nevastă. Hodoronc-tronc! Ce căutau „cochiii” în această poveste? Mai nou văd că este la modă ca adulţii să îi folosescă scut pentru acţiunile lor mai mult sau mai puţin nesăbuite. Să vină protecţia copilului, veţi sări,  Dreptace  Oneghene Zburătoare. Să vină, dar să nu îmi stricaţi compoziţia cu lozinci furibunde. Acum cu voia voastră mă voi întoarce  la nevasta care nici nu are ce căuta în această poveste.

Normal ar fi să stea acasă şi să facă ceea ce trebuie să facă pe la casa omului. Nevastă fiind, normal ar fi să ţin cu nevestele. În speţa aceasta mă pune, sper că duhul bun, să ţin cu iubirea, adică cu Ana. Mai sunt și altele, Ana Lugojana, Ana lui Ion şi… tot aşa şi la mândra, măi.

Au trecut deja două săptămâni şi adorm şi mă trezesc cu Ana şi cu ingratul care o jigneşte de câte ori  interpretează doina, zguduind piedestalul iubirii. Dintr-o dată, acum bătrână, vorba bunicii, îi văd pe bărbaţi cu alţi ochi. Îmi dau seama că din cauza lor nu voi fi în stare să scriu un roman. Cui să mă adresez? Unor stimabili domni, care dacă nu îşi calcă iubirea în picioare nu se simt bine? Nu că partea adversă ar sta mai bine cu… interesele.  Parcă nu ai şti că  savanţii au dat iubirea pe mâna oxitocinei, un banal hormon, mă veţi întrista şi mai tare,  Dărâmătofaci Cioclănitori Fuziformi. Mă predau!

Mă întorc grabnic la acţiunea Andromaca, de teamă să nu dea laptele în foc, nu aş vrea să risipesc preţiosul lapte andromacian. Din momentul acesta, în care pun punct articolului, sper să nu dureze iarăşi luni de zile până voi reuşi să îmi scot din minte insinuantele versuri brumărene. Mai  ales că va trebui să dorm o vreme cu Ana şi nefericirea ei şi cu Andromaca şi văcuţa ei. Ba mai mult, în loc ca lucrurile să devină mai simple, ele se complică. Acum că ştiu ale cui sunt versurile şi ştiţi şi Domniile Voastre, Atotştiutori Variabilmente Alertători, că ştiu, mă veţi sili să respect dreptul sfânt de autor. În acest caz fericit va trebui să îi facem loc lângă noi şi poetului Emil Brumaru, ca urmare va fi nevoie să îmi amenajez un spaţiu de dormit, mult mai încăpător!

––––––––––

Florica BUD

Baia Mare

20 iulie 2017

 

Titina Nica Ţene: Poezii de sezon

ANOTIMPURILE

 

Acum, mai spre bătrâneţe,

mi-am propus, de ceva timp,

să iubesc şi să observ

fiecare anotimp.

Să fug de căldura VERII

în pădurea cu răcoare

iar în zilele senine

să mă răcoresc în mare…

TOAMNA să nu mă-ntristez

nici cînd cerul e de smoală

să mă bucur că aud

glasuri de copii la şcoală.

Despre IARNĂ ce să spun

sunt atâtea sărbători

că precis îmi va părea

că ninge din cer cu flori.

Deşi toate-s ale Tale

existente pe pământ

fie iarnă, fie vară,

fie ploaie, fie vânt,

Dar.. cînd vine PRIMĂVARA

şi-n jur totul e divin

să nu o iubesc mai mult

nu pot, Doamne, să m-abţin!

 

 

 A PLECAT MĂICUŢA…

 

A plecat măicuţa casa e pustie

poarta e legată cu un lanţ de fier

în grădină-s singuri butucii de vie

cumpăna fîntînii scîrţîie de ger.

 

Nu-i mai umblă paşii prin ogradă

nu mai strînge neaua cu lopata

nu mai iese-n prag ca să ne vadă

pe pridvor s-a stins, demult, muşcata..

 

Trist, Grivei, rămas lăngă căsuţă

c-a murit stăpîna lui cea bună

nu mai umblă noaptea pe uliţă

latră, lung, sfîşietor, la Lună.

 

Şi cum stau, aşa, privind grădina

şi ograda care-i proaspăt ninsă

mama iese-n prag, face cu mîna

şi-n pridvor muşcata e aprinsă.

 

 

CÂTE TOAMNE?

 

Este toamnă  peste ţară,

prin păduri şi-n câmp e vaier,

câte toamne oi fi tors

din al vieţii mele caier?

 

Câte toamne o să mai am

pe această lume tristă,

astăzi, când, iar mi-a venit,

să-mi vărs lacrima-n batistă?

 

M-am privit într-o oglindă

să-mi aduc de mine aminte

şi când m-am văzut în ea

am rămas fără cuvinte…

 

M-am rugat acum de toamnă,

toamnă ea şi toamnă eu

şi ne-am pus toată speranţa,

în credinţa-n Dumnezeu…

 

 

CASE FRUMOASE ŞI TRISTE…

 

Case frumoase şi triste,

pe dealuri împrăştiate,

nimeni nu vă locuieşte,

sunteţi case-nsingurate…

 

Pe dealuri împrăştiate,

case frumoase şi triste,

mai că-mi vine, când vă văd,

să-mi vărs lacrima-n batiste…

 

In voi nu e sărbătoare,

nu vă vin colindători,

căci, cei ce v-au construit,

sunt plecaţi în alte ţări…

 

Puteau găsi bucurii,

chiar aici, la ei acasă,

cum că  ar sta cu toţi cei dragi,

adunaţi la aceeaşi masă…

 

Cum că ar asculta cucul,

în pădurea înverzită,

admirând pe sub copaci,

vioreaua înflorită…

 

Căci averea pe pământ,

nu are nicio valoare,

omul se duce sărac,

dincolo, atunci când moare..

 

Nu mai chinuiţi copiii,

care plâng rămaşi în ţară!

Niciodată nu uitaţi:

Ei sunt singura Comoară…

 

 

ZĂDĂRNICIE

 

In casa aceasta a locuit un om,

avea în grădină flori și roșii

si  dmineața îl trezeau cocoșii,

iar fructele le lua direct din pom!

 

Mai avea-n grădină și un gutui,

le  admiram și iarna când treceam,

cum stăteau înșiruite-n geam,

galbene cu puful ca de pui…

 

Acolo, lăngă casă, avea o vie,

cu  struguri albi și tămâioși,

cum nu se poate mai gustoși,

iar viața îi părea o veșnicie…

 

Prin curte îi zburdau nepoții,

din prispă îi privea cu bucurie,

în jur era tot veselie,

dar, anii au fugit ca …hoții.

 

Acum  n-ai ce să mai admiri,

omul  a plecat, de mult, spre stele,

lăsând  aicea toate cele

și un crâmpei de amintiri,

 

care… vor dispărea și ele…

 

 

CHEIA BĂTRÂNEI

Stă bătrâna gârbovită

pe o bancă sub un tei,

toate tristeţile lumii

sunt ascunse-n ochii ei.

 

Se gândeşte neîncetat

la căsuţa ei umilă

ce i-au vândut-o copiii

ca să-şi construiască vilă.

 

Dar în vilă n-are loc,

i-au făcut lângă grădină

cămăruţă cu un geam

să privească spre lumină.

 

Căci copii-s ocupaţi

se plimbă în jos şi-n sus.

Merg chiar la Biserică

Să-L slăvească pe Iisus.

 

“Fii, măicuţă mulţumită

să ne-ajuţi pe fiecare!

Cine astăzi ţi-ar mai da

farfuria cu mâncare?

 

Că dacă ai îmbătrânit

nu este a noastră vina,

vila se-ntreţine greu

vrem să schimbăm şi maşina.!”

 

În clipele de răgaz

ascunzând o cheie-n mână,

se îndreaptă către casa

unde a fost, cândva, stăpână.

 

Numai cheia i-a rămas

că în rest toate sunt duse,

casă, tinereţe, soţ,

sunt durerile-i nespuse.

 

Lung priveşte printre gard

şi îşi vede viaţa toată,

simţind cum din ce în ce

de puteri este lăsată.

 

Însă, într-o dimineaţă,

au găsit lângă grădină,

moartă, pe bătrâna mamă,

tot strângând o cheie-n mână.

————————–

Titina NICA ŢENE

Cluj-Napoca

1 august 2017

Cornelia Chifu: Cântec de leagăn pentru Abi (poezii pentru copii)

 

https://i0.wp.com/www.marianagurza.ro/blog/wp-content/uploads/2017/08/CHIFU-C-CDLPA-cop.jpg

PRIMII PAŞI

 

A pornit încet băiatul

La plimbare pe covor.

Buni îi măsoară pasul:

Este mic, şovăitor,

Repede să-l prind! N-ajunge!

Tata sare-n ajutor.

  

LIBELULA BALERINĂ

 

Cine zburdă prin lumină

În tutu de balerină

Diafană, graţioasă,

Pe sub salcia pletoasă?

 

Libelula zburătoare.

Azi, maestră-dansatoare,

Pe a lacului oglindă

La spectacol ne invită.

 

Apa susură şi cântă,

Balerina se avântă

În valsuri şi piruete

Admirată de egrete.

 

Dinspre trestia înaltă,

O lăcustă acrobată

Cu pretenţii de artistă

Se anunţă prim-solistă

 

Cu ţânţarul partener

Apărut dintr-un ungher

Au pornit în pas de doi

Printre frunze de trifoi.

 

BUCHETUL PRIMĂVERII

 

Zambile şi lalele

Din straturi ne zâmbesc,

Soseşte primăvara,

Narcisele-nfloresc.

 

Brânduşe, viorele,

Gingaşii ghiocei,

De-a valma prin pădure

Răsar în drumul ei

 

Se bucură copiii

Din marginea cărării

Şi fir cu fir adună

Buchetul primăverii.

 

PRIMĂVARA GOSPODINĂ

 

Primăvara gospodină

Roboteşte prin grădină

Printre straturi cu legume

Ceapă verde să adune

 

Salată cu multe foi

Şi spanac şi usturoi

O ridiche arătoasă,

Mare, roşie, gustoasă.

 

Din toate prepară-ndată

O salată asortată,

Bogată în vitamine

Pentru mine, pentru tine

 

Cu poftă să o serveşti,

Să creşti mare, ca-n poveşti.

 

 

GRIVEI

 

Ham, ham, ham, latră Grivei

Căţeluşule, ce vrei?

Îţi aduc îndată oase,

Cum îţi plac ţie, gustoase,

Dar te rog, nu mai lătra,

Doarme păpuşica mea!

 

Căţeluşul credincios

Dă din coadă bucuros,

Stă cuminte lângă uşă

Şi-o păzeşte pe păpuşă.

 

 

A B C – UL VITAMINELOR

 

Vitamina  „A” de vrei,

Să mănânci mulţi morcovei.

 

În banana bine coaptă

Vitamina „B” te-aşteptă.

 

Vitamina „C”, fireşte,

În lămâie se găseşte.

 

Din porumb, din cereale,

Vitamina „D” apare.

 

Din varza cu foi o mie

Vitamina „E” te-mbie.

 

Voi, copii, mă ascultaţi,

Legume să consumaţi,

Mere şi struguri zemoşi,

Să fiţi veşnic sănătoşi!

 

 

ÎN PĂDUREA CEA UMBROASĂ

 

În pădurea cea umbroasă

Multe vietăţi au casă:

Vulpea stă în vizuină

Cu bursucul e vecină.

Ursul doarme în bârlog

Învelit într-un cojoc.

Veveriţele roşcate,

În scorburi întunecate.

În desişuri nepătrunse

Căprioare stau ascunse.

Urecheatul iepuraş

Prin tufiş sapă sălaş.

Sub frunzişul foşnitor

Are-ariciul dormitor

Şi mai întâlneşti aici

Muşuroaie de furnici,

Melcul cu casa-n spinare

Şi-alte mici vieţuitoare.

Ştii şi tu vreo două, trei?

Poţi continua, de vrei.

 

 

PICA

 

Şade Pica-n colivie

Cu hăinuţa cenuşie

Ce zice numai ea ştie

Şi fetiţa grijulie

Ce-o ascultă şi-o priveşte

Cum „vorbeşte” păsăreşte.

Ea crede că-i mulţumeşte

Fiindcă zilnic o hrăneşte

Cu fructe şi cu grăunţe

Şi mai mari şi mai micuţe.

Fiecare ciripit

Este un cuvânt vrăjit,

O magie-adevărată:

Fata lasă totul baltă,

Dă fuga la colivie,

Pune apă în cutie,

Curăţă şi primeneşte,

Iar când totul isprăveşte,

Cu-n surâs prietenesc

Îi şopteşte: „Te iubesc!”

 

 

POVESTEA IERNII

 

Povestea iernii-ncepe

Cu primul fulg de nea,

Un strop de apă vie

Ce-i preschimbat în stea

De-mpărăteasa Iarnă,

Să-i fie ajutor

Când cerne peste lume

Veşmânt strălucitor

Cu broderii de gheaţă

Ţesute la fereşti

Şi salbe de cristale,

Podoabe din poveşti.

Grăbită pregăteşte

Tărâmul fermecat

În care să domnească

Cu Albul-Împărat

Ierni lungi şi fericite,

Bogate în nămeţi,

S-ajungă împreună

Albite bătrâneţi

 

 

MĂRŢIŞOARE

 

Mărţişoare, mărţişoare,

Curcubee de culoare,

Zbor de flutur, chip de floare

Printre razele de soare.

.

Buburuze, ghiocei,

Poţi alege tot ce vrei.

Prinse-n şnur cu gingăşie

Sunt a  inimii solie.

 

Mărţişoare, mărţişoare,

Primăvară călătoare,

Bucurie şi candoare,

Daruri pentru fiecare.

————————————————

Cornelia Chifu

Timișoara