Valenţiu Liviu Mihalcia iese la rampă cu ”Trei prieteni” de Vasilica Grigoraş

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

M-am delectat în ultimele zile cu un volum de debut, semnat Grisha Onedin, apărut la Editura Oscar Print, Bucureşti, 2015. Dacă nu cunoşti autorul în persoană, nici nu bănuieşti că este vorba de un pseudonim literar. Şi asta pentru că unitatea dintre pseudo-numele autorului, numele a trei personaje, prietenii (Misha– moldoveanul Mihai, Saşa–rus şi Yura-ucrainian) şi Chişinău, capitala Republicii Moldova, locul unde se petrece o parte a acţiunii acestei proze scurte este intrinsecă.
Povestirea curge lin ca un râu de câmpie, cu apa limpede ca de cristal, al cărui clipocit este doar un sursur discret. Acţiunea povestirii are început de poveste, ceea ce, la prima vedere induce ideea că este o carte pentru copii, în realitate o scriere pentru toate vârstele. Cartea place de la primele pagini, te îmbie să sporeşti în lectură şi să urmăreşti năzdrăvăniile celor trei copii fericiţi care se întâlnesc, se joacă îmbrăcaţi în costume de indieni ca în filmele cu cawboy şi se exprimă într-un „adevărat Babilon, un talmeş-balmeş de română, rusă şi ucrainiană”, dar „rupeau şi ceva engleză” pentru că erau „puşti deştepţi”, colegi de clasă, fiecare cu aptitudini şi înclinaţii frumoase: Mihai „premiant, urmează şi cursurile şcolii de muzică, specialitatea vioară”, Saşa „talentat la sport” şi Yura iubeşte matematica şi fizica, de aceea pentru el „orice trebuie explicat, nimic nu rămâne neelucidat”.
Petrec împreună clipe minunate, însă timpul zboară pe neobservate şi „fiecare a luat drumul lui în viaţă”: Mihai ajunge violonist, Saşa, un mare atlet şi campion, iar Yura, profesor de matematică. Nimic nu i-a despărţit, însă „anii au trecut şi au ajuns la vârsta pensionării”, după anii ’90.
Saşa avea de mulţi ani sădită în suflet dorinţa de a vizita America, de a vedea marea metropolă, New York. Acum era posibil acest lucru şi de comun acord încep pregătirile. Toate formalităţile sunt aranjate cu ajutorul unui prieten american al lui Saşa, Enzo Bernini, fost campion olimpic şi mondial la atletism, pentru a întreprinde această călătorie în perioada sărbătorilor de iarnă.
Spre deliciul cititorului, cei trei prieteni au parte de o serie de peripeţii, escapade, întâlniri neaşteptate cu parfum de sărbătoare şi miracol, trăiri frumoase alături de oameni minunaţi. În plină iarnă, îmbrăcaţi doar în halat şi papuci, se rătăcesc precum fulgii de nea purtaţi de vânt şi hălăduiesc în neştire, iar pe una din străzile New Yorkului trăiesc o adevărată aventură.
Cum era şi firesc, fiecare avea la purtător un bagaj cultural, artistic, spiritual. Pentru Mihai, la loc de cinste se afla muzica românească, în principal cea clasică, pe lângă un repertoriu universal bogat. Îl întâlnesc pe Moş Crăciun şi pe un bărbat care cânta la o vioară veche. Petrec ceva timp împreună, în care Mihai cântă melodii în engleză dedicate Moşului, apoi în sclipitoarea stradă newyorkeză, Mihai deschide izvorul muzical românesc al fiinţei sale şi-i dă drumul cu graţie în văzduhul american, impresionând auditoriul trecător prin zonă, care-i răsplăteşte cu generozitate gestul său. În momentul în care cânta „Balada” de Ciprian Porumbescu, opreşte şi parchează lângă trotuar, alături de ei o maşină de lux. Şi ne spune autorul că „Muzica a pătruns şi în interiorul limuzinei, Pe bancheta din spate, un domn în vârstă, asculta nemişcat, cuprins de uimire şi plăcere. Totodată un fior l-a străbătut. Această muzică i-a trezit amintiri. În subconştient, cunoştea melodia, îi apăreau crâmpeie de imagini şi locuri în mijlocul cărora parcă a trăit odată, precum şi personaje pe care le-a întâlnit cândva i se perindau fantomatic prin faţa ochilor.”
Împreună cu prietenii săi, îmbrăcaţi la patru ace, participă la petrecerea de Crăciun şi de Revelion, la invitaţia celui care i-a admirat în stradă, un ,,american foarte bogat”, cu adânci rădăcini româneşti. Acolo, parcă au intrat într-un palat fermecat din basmele pentru copii. „O sală impresionantă, cu o sumedenie de candelabre care ţâşneau din tavan”, „muzica în surdină, acoperită pe alocuri de murmurul vocilor şi al râsetelor”. „clinchetul paharelor de cristal, pline cu şampanie întregeau, precum nişte clopoţei, marele recital al sunetelor”.
Din volum se desprinde bucuria de a trăi frumos, dragostea pentru semeni, înţelepciunea de a urma parcursul firesc al vieţii. Eroii povestirii trăiesc cu sentimentul că sunt posesorii unei tinereţi veşnice şi se comportă ca atare. Captivantă este lectura pasajului în care este prezentată relaţia de familie a prietenului lui Saşa, atletul american care trăia în continuare povestea de dragoste cu soţia sa, în ciuda faptului că ea „trăia în lumea ei”. Autorul, el însuşi un iubitor de literatură, muzică, artă, în diferite paragrafe descrie minuţios modul de înterpretare a unor lucrări muzicale şi a dansului, iar prin cuvinte delicate scoate în relief talentul şi harul celor care interpretează ori se află pe ringul de dans.
Autorul conturează clar portretele personajelor sale, persoane pline de dezinvoltură, optimiste, dornice de cunoaştere, empatice, receptive la nevoile altora şi dispuşi mereu să ajute, să dăruiască, dar şi cu un viu simţ al umorului.
Pe întregul fir narativ, cititorul este împlicat în trăirile eroilor. Este invitat să-şi evalueze prieteniile, amiciţiile, astfel fiind tentat să reflecteze la sugestiile autorului, conştientizând că ceea ce se construieşte cu sinceritate şi altruism este şi durabil.
Scriitorul nu are un debit verbal fără noimă, plictisitor, cu descrieri însăilate fals, ci construieşte abil o frază scurtă, o propoziţie corectă, cu sens şi tâlc. Acest lucru se realizează prin puterea de seducţie a cuvântului oportun, folosit în momentul şi la locul potrivite. Cuvântul se adresează în aceeaşi măsură intelectului care înţelege şi traduce sugestia prin propriul fitru, dar şi inimii care face diferenţa între trăirile din carte şi ale sale.
Autorul nu vulgarizează nimic, decenţa limbajului, stilului, atitudinii este la cote înalte. Dialogul este de bun simţ, vioi, antrenant, sensul cuvintelor este cel mai potrivit, favorabil, fără ornamente, false înţelesuri ori trimiteri suversive, înflorituri şi sensuri forţate.

Stilul abordat se caracterizează prin consecvenţă, limpezime, acurateţe, luciditate. Atitudinea autorului pare uneori rece, distantă, este o încercare de a fi echidistant, însă pe parcursul lecturii descoperi implicarea caldă a autorului în trăirile personajelor. Este vorba de o potrivire fericită între talent, formare intelectuală şi voinţa de a realiza ceva de calitate. Primatul inteligenţei formează temelia bunului gust. Toate acestea atrag cititorul spre lectură, dar şi admiraţia acestuia pentru clipele frumoase petrecute lecturând cartea.
Întâlnim în cartea „Trei prieteni” o ironie fină, un simţ al umorului rafinat, apropouri subtile, o persiflare inteligentă, sugestii uşor sarcastice, dar dulci în aceeaşi măsură.
Este o scriere atent concepută, rezultat al unei gândirii scrupuloase. O povestire realistă, cu imagini de bun gust, în care întâlnim omul zilelor noastre cu sentimente şi atitudini istoric durabile, cu idealuri statornice în conştiinţa colectivă şi individuală, cu dorinţa de a perpetua în timp valorile morale ideale. Faptele, aspiraţiile, împlinirile sunt simptome ale omului obişnuit şi nu cer interpretare şi tălmăcire.
Meritul lui Valenţiu Liviu Mihalcia constă şi în faptul că aduce un elogiu sincer prieteniei, iubirii şi dăruirii, adevărate valori umane. Depinde doar de noi, oamenii să le cultivăm şi să le păstrăm din copilărie până la senectute, precum eroii din povestirea „Trei prieteni”. În acest sens ne îndeamnă şi motto-ul cărţii: „Cel care n-a simţit niciodată farmecul unei prietenii sincere şi dezinteresate nu cunoaşte toată fericirea pe care un om o poate primi de la alt om ” Carl Gustav Jung
Cartea apare şi în ediţie engleză, în traducea jurnalistei Alinia Lavinia Grigoraş.
Felicităm autorul şi traducătorul şi le urăm inspiraţie, spor la scris şi colaborare fructuoasă!

29 decembrie 2018

 

Vasilica Crigoraş – De ce?

 

Fotografia postată de Sergiu Suhareanu.

De ce, Doamne, cât trăim
stăpâni ne dorim
peste toţi să fim
şi să-i umilim?

De ce, oare, Doamne,
nu putem să ne oprim
atunci când greşim?
Mereu ne certăm
fără să iertăm
din suflet curat
şi adevărat.

De ce, Doamne, nu putem
să ne controlăm
şi perseverăm
în ură şi mânie
lene şi mândrie?
În loc să iubim
noi ne irosim,
talant cheltuim
în drăcesc mod
că e mai comod.

Până când, Doamne
nu vom pricepe
cu noi ce se petrece,
şi că viaţa ne e dată
o singură dată,
să fim fericiţi
cu toţii uniţi,
să ne mângâiem,
răni să vindecăm?

Dă-ne, Doamne suflet
în al nostru umblet
pentru a ne reculege
şi-n taină a alege
să ne sprijinim
pe-adevăr divin
ca singură scară
spre înălţare,
spre-albă curăţire
pentru mântuire.

Fără Tine-n noi
în veci vom fi goi,
dar ne vom ruga,
fie, Doamne, voia Ta!

Vasilica Grigoras– Poezii creștine

Vasilica Grigoraş – Lacrima pierdută

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

Ploaia cade
cu nemiluita,
mintea mi-e în nori
şi inima în vânt.

Prin ceaţa vălurită
mă-ntâmpină
unde nesătule
şi contradictorii,
venite din direcţii diferite
care-mi sfarmă şi seacă
într-un glas unic
dorul de comoara
din sufletu-mi tremurând.

În dansul stropilor
îmi deschid aripile
cu dorinţa
de a-mi recupera
lacrima pierdută
în somnul de veghe.

(Imagine internet)

 

Vasilica Grigoraş – Doamne, fie voia Ta!

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

Pleacă-ne genunghii la pământ,
luminează-ne mintea,
cu scânteie divină!
Încălzeşte-ne inima cu iubire!
Mângâie-ne sufletul în durere
şi uşurează-ne chinurile!

Ruşinează-ne cu smerenie,
alungă mândria care ne doboară,
zdrobeşte calea spre păcat,
înmulţeşte-ne dorul iertării,
înflăcărează-ne focul iubirii
şi deschide-ne porţile Împărăţiei!

Înviază-ne cu mila Ta
şi întăreşte-ne credinţa către Tine!
Îndreptează-ne pe calea mânturii!
Fii podul pe care vom trece
de la pământ la cer
şi uşa deschisă a raiului,
cerul cel nou, Cuvânt necuprins!

Doamne, Fie voia Ta!