Vasilica Grigoraş – De ce spune Mihaela Meravei: „Cu oraşul meu se întâmplă ceva ciudat”?

Este posibil ca imaginea să conţină: desen

Volumul de poezii „Cu oraşul meu se întâmplă ceva ciudat”, publicat la Editura EX PONTO, Constanţa, 2019 este rezultatul unei activităţi literare prolifice a poetei şi criticului literar, Mihaela Meravei. Parte dintr-un bogat palmares de publicaţii, cartea se impune în lirica actuală prin originalitate, un stil viu, profund şi atractiv de a transmite stări şi emoţii.
Titlul alcătuit pe un ton emfatic este foarte incitant. Pare a fi o sentinţă, însă este mai degrabă o ghicitoare, care ne determină să punem întrebări. Despre ce oraş să fie vorba? În mod firesc, mergem cu gândul la oraşul natal al autoarei, Constanţa. Se referă oare autoarea la oraşul port, vechiul Tomis aşezat pe ţărmul Pontului Euxin, în care Ovidiu, unul dintre clasicii literaturii latine, din motive încă învăluite în mister a fost exilat şi a scris în limba dacilor? La oraşul în care a poposit poetul naţional Mihai Eminescu, despre care spune că este o „aşezare foarte frumoasă dar de mici dimensiuni” şi îi scrie Veronicăi Micle că marea îi creează senzaţia unei „nemărginiri pururea mişcate”? La aceste întrebări mai adăugăm: De ce, ceea ce se întâmplă o fi ciudat? Şi ce conotaţie a cuvântului „ciudat” ar fi potrivită pentru a ne dumiri? O fi vorba de ceva bizar, straniu, excentric, neobişnuit, miraculos, admirabil, extraordinar…?
Mai trebuie să decriptăm un înţeles. Mihaela Meravei nu ne spune că „în” oraşul domniei sale se întâmplă ceva, ci „cu” oraşul său. Dacă s-ar întâmpla „în”, ar însemna că ceva anume, un lucru singular sau câteva aspecte ale existenţei au intrat în derapaj ori, dimpotrivă urcă pe val, însă spunându-ne „cu”, ne dă a înţelege că întregul oraş, în totalitatea părţilor componente, în ansamblul fiinţării sale este în continuă schimbare.
Dar să le luăm pe rând. Începând lectura poemelor, treptat apele se cern şi un şuvoi de apă cristalină se strecoară sub ochii cititorului curios şi dornic să se îmbăieze liniştit, senin şi blând în marea cu apă vie a sensurilor cuvintelor, a rosturilor versurilor şi poemelor. De la început, descoperim că oraşul despre care face vorbire Mihaela Meravei este „ inima” sa, fără să intuim, să întrevedem încotro ne duce conţinutul ideatic al poemelor. Doar ne face atenţi, ne provoacă să citim cartea pentru a înţelege cu mintea şi inima noastră apropourile ori dezvăluirile stărilor şi trăirilor sale.
În condiţiile unei presiuni, ale unor schimbări neconforme cu un parcurs firesc al lucrurilor, observăm la autoare nevoia imperioasă de confesiune, dar şi dorinţa arzătoare de a căuta soluţii pentru a construi ceva bun şi solid în destinul „oraşului” său. În acelaşi timp, are o adevărată vocaţie în a-şi comunica trăirile cu lumini şi umbre, însă cu o discreţie ingenuă şi o rafinată împărtişire a acestora. Cu o conştiinţă temerară, lucidă şi atentă mărturiseşte această nevoie cu sinceritate, cu subtilitate, fără melancolie, fără monotonie. Lirica Mihaelei Meravei, deşi meditativă este profund echilibrată, punând totul în termenii unei înţelegeri simple şi concrete.
Poezia este pentru Mihaela Meravei o trambulină cu ajutorul căreia poate ajunge la esenţa trăirilor, pe care le exprimă printr-un repertoriu bogat de cuvinte aflate în misiunea lor de luminare şi înduhovnicire. Pentru a o înţelege pe autoare, cu frământările şi bucuriile inerente vieţii, este musai să-i înţelegem poezia, pentru că evocarea din poemele sale răsună în ecouri inefabile şi îndrăzneţe spre desluşirea sensului vieţii, jocul dificil din imperiul inimii.
Poeta meditează îndelung asupra a ceea ce se întâmplă în oraşul inimii sale. Face consideraţii asupra a ceea ce observă şi le împărtăşeşte şi cititorului. Constată că „despre iubire niciun semn”. „Oraşul” său este ameninţat de tot felul de intemperii. Lovită la tot pasul, îşi unge rănile cu „alifia” cuvântului potrivit, în speranţa că acesta îi va vindeca orice durere. Chiar şi atunci când inima-i rătăcită ori destrămată, năzuieşte să-i refacă unitatea din petale de cuvânt, care să o definească întru bucuria de a trăi. Volumul este deschis cu un tablou subru al oraşului inimii, în care „pâinea transpiră înainte să fie înfulecată de orfanii/ ciumei roşii// în partea dreaptă rândul la ghişeul cu fericire/ se îmbulzesc sărmanii părăsiţi precum/ corbii lui Hitchcock… în partea inimii ghişeul defrişat de tristeţi/ doi copii şi-un derviş rotitor/ donează poezii”. „soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul”.
Uneori soarta poetului este ingrată. Soarele se ascunde pentru perioade îndelungate de timp ori asfinţeşte pentru totdeauna, iar poetul, asemenea cerşetorului aşteptă deznădăjduit înţelegerea, recunoaşterea, respectul, iubirea…
Simte cum tremură „carnea cuvintelor”, aude „imaginaţia scârţâind” şi cum „ţipau pe roată poeţii”, însă se mobilizează şi îşi continuă drumul din dragoste de poezie, afirmând „mi-e dor de poezie”. (în căutarea oraşului pierdut)
În opinia autoarei, menirea poetului constă în efortul de a se înţelege pe sine şi rosturile cuvântului prin care redă ceea ce simte. Culoarea pregnantă a mânuitorului abil de condei într-un areal liric trebuie să fie aceea a tensiunii afective. Numai astfel tonul său este tandru, o adevărată frumuseţe picturală realizată cu sensibilitate şi prospeţime desăvârşite, iar spiritul său navighează printre înţelesurile cuvintelor.
Mihaela Meravei surprinde şi ipostaza poetului „orfan”, aflat în aprigă singurătate: „Plouă de ceva timp cu aripi de păsări/ din scheletul lor răsar/ la fiecare treizeci de minute de cenuşă/ poeţi orfani” (cu oraşul meu se întâmplă ceva ciudat) şi asta se întâmplă „din lipsa poeziei”. Ce-i inima omului fără poezie? O materie inertă, care palpită mecanic, asemenea unui robot cu un program anume. Nu are seva cuvântului din care să izvorască propria zvâcnire, să urce şi să lumineze precum soarele-n amiază, ori luna printre stele în nopţile senine.
Pentru că uneori nu-şi mai găseşte locul, poeta mărturiseşte: „plec să-mi caut alt sens”// „într-un colţ uitat de lume înfăşurat în mantia unui poem/ altcineva vorbea în gând sanscrită/ dacă tu eşti Dumnezeul cuvintelor/ orientează-mi viaţa în alt sens/ Eli! Eli!” Şi dacă timpul trece nemilos şi noi rătăcim, lipsiţi de nădejde, dezorientaţi şi întristaţi, singura soluţie este căutarea lui Dumnezeu, pe care să-l rugăm să ne descopere calea Cuvântului său. (se făcuse târziu în miezul ierbii)
Internetul ne invadează spaţiul şi timpul, ne intră în vene, în sânge, devine contagios. Boală incurabilă pe care nu o mai putem stăpâni: ”în mine un copac creşte de ceva vreme/ ramurile-mi ies prin piele/ îmi devin rădăcini”. În mod natural, rădăcinile dau stabilitate, asigură perenitatea, înfrăţirea, ori internetul, deşi la prima vedere ne apropie, ne împrieteneşte, în realitate ne singularizează, ne îndepărtează de semeni. (în mine un copac creşte de ceva vreme) Acest fel perfid şi intolerant de acţiune, ne determină să „secerăm timpul poezia iubirea cu coasa ascuţit-a tăcerii/ fără să-nţelegem cine am fost sau am devenit”. (carusel) Poate avem nevoie de astfel de trăiri pentru a înţelege minunea creaţiei „căderea în gol să ne traseze/ punţi de lumină-n destin„. (carusel)
Se ştie că „doina şi dorul nu se regăsesc în lexicul celorlalte limbi. Pentru Mihaela Meravei „dorul nu are nume”, ci „este un fluture cu aripile ţintuite-n cer/ nu este voce este un delfin căruia i s-au încurcat/ cărările apelor şi nu mai aude ţărmul/ nu te mai aude”. Foarte adevărat, fiecare dintre noi am simţit drăgălăşenia dorului ori furia lui. În oricare din aceste faţete, dorul este greu de stăvilit, de controlat, de ţinut în frâu. Dorul este întotdeauna liber, ne îndeamnă la reverie, la meditaţie, la introspecţie şi „când vei începe să visezi atunci vei scrie poezie”, dar nu fi egoist, n-o ţine doar pentru tine; poezia este pâine pentru inimă, este hrană divină pentru suflet, iar dacă „iau poezia în mâini neîmpărtăşită pare o colivie/ cu gânduri oarbe”. (tendinţe)
Poezia, în general, a Mihaelei Meravei, în special este aerul pe care-l inspirăm când citim şi mult timp după aceea. Ne umple nările sufletului în care încolţeşte verde nădejdea. Poeta nu se risipeşte printre lucruri nesemnificative, insignifiante, spiritul său nu se împrăştie ori divide în fragmente derizorii, nu se destramă în nedesluşit ci se lasă purtată fără împotrivire curgerii universale. Dacă la început decorul liric este întunecat, abrupt şi pare că sufletul se ascunde şi se pierde în labirintul posomorât al deznădejdii, în poemele înspirate din natură „la început de iarnă”, „iar ninge împrimăvărat la noi”, „atunci poetul a zis să fie primăvară”, „extaz cu flori de nuferi şi poezii”, indiferent de anotimp, de vreme, poezia ne-înfloreşte sufleteşte, ne armonizează cu mireasma vieţii senine, ne adumbreşte de dogoarea vremurilor caniculare… , pentru că atunci „când locuieşti în interiorul meu/ cu toată armata de metafore afrodisiatice/ şi scuturile de feromoni/ sunt cuprinsă de vraja râului de smarald ce picură/ din adn-ul poeziei/ un fel de esenţă rară prin cele mai intime celule ale mele”. (miros tot mai pregnant de fericire)
Mihaela Meravei ne readuce în memorie şi axioma conform căreia fericirea nu poate exista fără iubire, „şi tu ştii…”: „sunt legată de tine printr-un cordon ombilical al Universului/ invizibil muritorilor/ mă hrănesc când tu zâmbeşti/ respir când îţi aud inima/ dorm în geana gândurilor tale şi când adormi/ mă înfăşor pe încheietura mâinii tale/ să nu cumva visul să ne separe”. Un SUPERB poem de dragoste. Şi asta se întâmplă cu fiecare dintre noi; important este să dăm glas poeziei din noi şi să deschidem fereastra să pătrundă cuvântul bine rostit întru bucuria vieţii şi a slavei lui Dumnezeu.
Acum putem conchide că în accepţiunea din această carte a Mihaelei Meravei, „ciudat” nu poate însemna decât ceva MIRACULOS, ADMIRABIL, MINUNAT, EXTRAORDINAR.
Felicitări autoarei, drum lin volumului de poezii spre „oraşul” din inima cititorilor!

Vasilica Grigoraş

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s