Ben Todică – SĂRIND COARDA VIEȚII

Azi noapte eram în burta unui dinozaur de oțel turnat. Imaginați-vă un bloc de o sută de metri lungime și vreo 20 lățime, poate un submarin atomic din care se demontaseră toate părțile mișcătoare, butoane, cabluri, furtunuri pneumatice și hidraulice de control, calculatoare, capace și alte componente care completează un schelet și îl aduce la forma unei nave sau robot extraterestru. Pluteam prin el deși era doar aer, gravitația pământului de afară lipsea în acest interior și înotam cumva atras de vocea unui card inamic imbecil care venea de undeva din față. Orificiile mari dintre încăperi erau de diferite forme și mărimi în funcție de axele și roțile dințate ale cutiilor de viteză și transmisii care compuneau acest dinozaur „fioros cândva” care mă lăsa acum goale să înaintez. Priveam înainte și vedeam undeva la distanță, printre zeci de ferestre de diferite geometrii un afară înverzit și începea parcă să mi se facă teamă ca nu cumva acest spațiu să se îngusteze și să mă ștranguleze sau chiar să mă blocheze în el. În vis nu exista gravitație. De ce naiba trebuie să-l traversez de-a lungul când lateral se vede natura mai aproape și atunci dintr-o dată fobia mă obligă să virez la stânga și ies afară din pântecul de oțel.

Sunt în interiorul unei curți de pământ din spatele unei case mari, care avea câteva etaje. Mai multe bănci și mese de lemn lungi pe care sunt înșirate tot felul de scule și mănunchiuri de sârme de diferite tipuri și mărimi, toate lăsând o imagine de ansamblu a unui atelier cu mai multe cuiburi individuale. Mi se pare că e un loc de muncă la negru care folosește ilegal mâna de lucru în reciclarea componentelor din farfuriile zburătoare naufragiate și abandonate pe pământ. Parcă se aude o alarmă. Sigur că eu o produc, îmi zic și mă uit să caut o ieșire ca să fug, să evadez din această negură, adevărată vrajă. Lumea credea cândva în alte lumi și înainte de descoperirea matematicii; atunci le numea halucinații sau vedenii, azi sunt teorii ale coardelor. Gardul de sârmă ghimpată înconjoară din toate părțile locul, iar de afară se aud lătrături de câini. Sper să nu fiu în Auschwitz pentru că nemții lucrau la călătorii în alte lumi. Cum de am ajuns aici că parcă fugisem de comunism pentru libertate și democrație în Australia. E ușor să te bucuri doar de grăunțele oferite, însă civilizația promitea omului culmi mai înalte. Ieri era toată în flăcări, iar azi este numai cărbune. Noroc că natura regenerează.

Mătur cu privirea gardul în jur și deodată parcă zăresc o ruptură pe unde cineva evadase înainte. Alerg și eu ușurat și când ajung la crăpătura de dedesupt de gard apare o pereche SS din stânga cu un câine german shepherd în afară curții venind către ea, și ei DOI ACTIVIȘTI parcă cu aceeași intenție, însă de a intra înăuntru. Gata, m-au văzut! Sunt terminat, îmi zic. Ce pot face acum? Dacă încerc să mă ascund, se prind. Mai bine, precum pisica mă fac că sunt doar în trecere nevinovată. Sigur,  or să mă someze, or să-mi zică ceva și or să mă aresteze. Asta e. „Fruntea sus, pui de rus!” îmi spunea tata dimineața când ne trezea să mergem la școală. Acum el e în altă lume, pe o altă coardă virtuală își continuă călătoria. Aștia doi nu arată a paznici de noapte, mai mult a vedete. „Oricât vei încerca să scapi spre libertate ea nu exista.” Trec pe lângă mine împreună cu shepherdu discutând de parcă aș fi invizibil.

„Libertatea e un concept folosit pentru a ține specia în mișcare.” Bravo, norocosule! și mă opresc la stația de pompe, la nea Josef. Bă băiete nu îmi mai merge televizorul. E nou nouț, acum l-am luat, „Miraj 2”, 1970. Chiar și așa, cu doar 5 ore de alb negru pe zi am numai purici negri pe ecran și tot felul de umbre. Îi desfac blocul de canale și îi împing bobinele în toate direcțiile ca să-l scap de fantomele de pe ecran și de fâsâiala puricoasă. Acum sunt trei culori negre cu o gaură în mijoc și urlete spațiale, fantomele urlăăă… „Ce doamne feri, ar dori să-mi spună?” mă întreb în gând. Îndoi bobinele și sar pe altă frecvență, se aud împușcături. Schimb canalul. A apărut imaginea: Telejurnal: Ceaușescu s-a întors din Coreea. Toti aplaudăm. „Cât mă costă?” Nimic nea Josef, prietenia e cel mai important lucru din viața unui om. Dumneata ai fost întodeauna cinstit și drept, nu ai făcut discriminare între adult și copil, m-ai tratat întotdeauna de la egal la egal și mi-ai dat sfatul întreg la orice întrebare de copil. M-ai tratat cu seriozitate de ceas elvețian. Nu am să uit niciodată când mi-ai arătat la magnetofonul TESLA, pe care îl aveai în casă că nivelul de înregistrare optim este la 7 și jumătate pe grilă de la butonul de volum și apoi să am grijă ca ochiul magic să nu-și suprapună aripioarele de fluture.

Umblu din nou la bobina canalului și sare în altă lume. În 1994 am terminat în Melbourne, la Institutul de Ingineri de sunet. Am fost întodeauna curios și mi-a plăcut să învăț, iar de la dumneata, să dăruiesc aproapelui. Atașez două poze de email și i le trimit octogenarului. Aici, continui fac înregistrări pe banda de 2 inci, 24 de canale ca mulțumire și comfirmare de mândrie. Vedeți ce înseamnă să dăruiți dragoste pentru ceva unui copil!? Dacă nu vă întâlneam pe dumneavoastră, poate eram doar un simplu sudor azi. Dumnezeu te privește acum prin ochii mei, dragul meu Josef! Îmi zâmbește în lacrimi de bucurie.

De ce ai plecat? Durerea mea e că lumea nu vrea să meargă înainte. Inventează tot felul de tâmpenii ca să bată pasul pe loc, ca să rămână aici, la acest nivel de a fi. Dacă crezi că era mai bine atunci, în ’79 când ai plecat din țară, de ce nu te întorci înapoi?

M-aș întoarce dacă „ea”, țara de atunci ar mai fi, însă acum, în anul 2020 nu mai e și nici Australia găsită de mine în 1980 nu mai e azi. E o alta, unde dacă spui că dă înapoi, ți se spune că în Yemen, oamenii o duc mult mai rău și că ar fi mai bine dacă aș tăcea. Eu nu am venit în Australia pentru că e mai bine decât în Yemen, eu am venit aici pentru că era mai bine decât în România anului 1979, și că va fi mult mai bine în Australia anului 2020 decat în Australia anului 1980, pentru că dacă ne comparăm cu Yemenul, și în România era mult mai bine atunci și nu mai plecam. Eu visez o Civilizație prosperă și progresivă, conștientă de destinul țării și oamenilor, nu una ușchită, care umblă cu șmecherii politice ca să-și justifice existenta, manipulând cifrele și graficele ca să dea bine. Am plecat de la niște manipulatori comuniști și am dat de alții mai elevați. Mă refer la interiorul omului, la conștiință nu la industrie și tehnologie, la suflet nu la interesul material.

Mă trezesc în stația de pompe. Imaginea alb negru e foarte clară. Îi pun capacul la loc televizorului și sunt izbit în perete, mă curentez și ajung pe ciment.

Ce-am realizat? mă întreb șocat plutind din nou într-o altă lume, unde specia umană nu vrea să fie liberă. LIBERTATEA E UN PRETEXT pentru că oricum zboară, se minte continuu pentru a se înrobi, pentru a fi mai sus decât vecinul, duc luptă pentru șefie, toți o doresc, toți „vor să-l facă” pe celălalt, pe restul, sclavul plăcerilor lor. Să știi că sunt pe o altă coardă, ÎNSĂ ȘI ASTA INFECTATĂ. Un univers condus de coarde? Pe coarda asta am intrat pe frecvența lor și acum plutesc cu ei în rezonanță!

Trăiască Noul Partid Altoit! LUPTA CONTINUĂ, AM 39 CU 2. VACCINAȚI-L!

Ben TODICĂ

Ben TODICĂ – JUCĂRIA 2

JUCĂRIA 2

Andra, o piesă din lumea șahului tradițiilor românești susținea la Digi 24 fm într-un interviu omenesc cu Cătălin Striblea spunea (după un concert în duet cu Enrique Iglesias) că se regăsește în stilul „Latino” și că a trăit într-o altă lume în el. Lucru care m-a dus cu gandul la „Teoria câmpurilor cu coarde” (String field teory) a lui Michio Kaku, care matematic propune că trăim într-un infinit de lumi paralele în același timp, executând destine diferite. Într-un interviu, Kaku susține că universul este o simfonie de chimii și că o chimie este o mulțime de armonii în care o armonie se scaldă în vibrația subparticolelor dintr-un atom. Adică, strivind protonii dintr-un atom observăm electronii, nutrinii și quaki care vibrează în armonie creând universul. Acest fenomen, Albert Einstein l-a numit „Mintea lui Dumnezeu” cea care crează această muzică simfonică, rezonând prin tot universul.

Muzica, continuă Kaku este cea mai complexă și sofisticată forță  cu o diversitate bogată de atomi, protoni, neutroni, quarks și neutrinos creând muzica, iar melodia universului o compară cu Fizica. Calculatoarele Quantum ale viitorului vor opera cu informații din multiuniverse. Electronii pot fi în mai multe locuri deodată, adică într-un infinit de lumi paralele. Noi nu putem exist în toate aceste lumi, însă într-un imens număr existăm. În unele universuri nu s-a născut soarele, iar în altele s-a stins, însă într-un număr mare locuim, dar trăim vieți și experiențe diferite. În unele avem mai multe păcate, în altele mai puține, în unele mai mult talent, în altele deloc. Fenomenul care conectează toate aceste lumi între ele, Kaku l-a numit (Entaglment) încâlcire. Deci, calculatoare există în mai multe universuri. Atunci, oamenii de știință au concluzionat, bazați pe fenomenul electronului prezent în același timp peste tot, că el poate transporta informații dintr-o lume în alta, prin domeniul digital.

Acum văd mai bine că am fost reduși să fim stimulați doar de bani, pierzând astfel celelalte puteri spirituale și senzori fizici.

Mutilarea firescului, naturalului pentru a obține „omul nou”, robotizatul lipsit de senzații și emoții prin antrenare și educare continuă de gândire pozitivă în direcția mulțumirii de sine și împăcarea cu sine pentru neputința de a reuși. Această adevărată industrie a credinței în sine, în puterile noastre numai pentru găsirea succesului și fericirii are o investiție anuală de patru miliarde de dolari, industria modelarii omului viitorului. Ți se oferă continuu libertăți personale, libertatea conștiinței și eliberarea ei de obligații și vinovății. Asta îmi aduce aminte că în Egiptul antic când preotul Amin i-a executat pe Nefertiti și fratele ei, Faraonii de atunci și au modificat religia dând legi păcătoșilor, prin care aceștia își puteau răscumpara greșelile/crimele cu bani, nemaifiind obligați să și le care cu ei după moarte. Deci, azi prin aceste legi/filozofii ți se dezvoltă simțul nevinovăției sau devenirea imună la greșală sau crimă, deci se aplică amorțirea, autovindecarea. ĂLA DIN FAȚA MEA NU E SUFLET, E INAMIC/ȚINTĂ – TRAGE!

Neluând în considerare sau nebăgând în seamă pierderile libertăților economice și politice, antrenarea pe ascuns a societății în direcția înrobirii de bunăvoie și acceptarea împăcat și cu blândețe a sclaviei. Aceste legi sunt orchestrate/ confecționate/ proiectate să ne condiționeze fără milă ca să dăm vina pe noi înșine pentru neputința noastră de a reuși sau nu, de a nu fi capabili să ne adaptăm sau să ținem pasul cu filozofia corporației sau a sistemului care ne exploatează.

Cel mai efectiv motor de control al maselor de azi, dezvoltat de guverne este Auto-Satisfacția personală, adică nu trebuie să-l mai calmezi pe nemulțumit că se calmează singur, găsind în pușculița lui personală din creier ( noua religie) formule noi de împăcare. Chiar eu, acum mă împac singur la gândul că voi muri curând de bătrânețe și că nu se merită să mai lupt pentru drepturile care mi se iau unul câte unul pentru că nu mai sunt bani în pușculița pensionarului ( adică tineretul nu mai vrea să muncească și dacă nimeni nu mai plătește taxe nu mai sunt bani în visterie. Unde și când naiba s-a stricat Jucăria? Dau drumul la drepturi și mă consolez la gândul că nu voi mai fi obligat să trec prin suferința/asuprirea care acoperă viitorul.

Budismul controlează cele mai mari  ținuturi cu suflete sărace care trăiesc mulțumite cu puținul pe care îl primesc de la viață. Ei trăiesc în pace cu această viziune/ideologie morală și etică de sute sau chiar mii de ani. Ei sunt ca niște copaci tineri tăiați la un moment dat din viață și lăsați așa să existe până mor. Ei nu mai doresc alte experiențe. Ei intră într-o buclă, în care se învârtesc până mor și ce e mai dureros este că și civilizația pământului intră într-o astfel de repetiție. Această filozofie a fost culeasă și exploatată, adaptată de corporații pentru a controla angajații și apoi de guverne pentru controlul întregii lumi.

La origine suntem destinați să aflăm cine suntem ca să ajungem acasă, nu prin moarte ci prin ADEVĂR.

Calculatorul a facilitat noua ideologie folosită de capitalism pentru exploatarea eficientă a omului, domesticindu-l și transformându-l din suflet liber în robot. Totul are loc, se desfășoară la noi în cap, noi nu mai trăim în univers. Suntem convinși de aceste noi filozofii „desenate” ale economico-materialismului că nu suntem altceva decât materie de consum, niște oi incapabile, slabe și proaste. Că e vina noastră că suntem așa și că dacă mai dorim să existăm, atunci trebuie să învățăm să ne împăcăm singuri cu gândul că ni se da ceva de făcut în acest mod. Altfel (ne-au antrenat și orgoliul) ne facem de râs și o să murim de foame naturală. Taci și înghite gălușca!

Problemele politice și sociale sunt puse în cârca individului care se transformă în Țap ispășitor. Toți acești indivizi care creează aceste ideologii nu realizează ca la un moment dat vor cădea ei singuri în ele, că la urmă nu fac altceva prin această distrugere a naturalului dintre oameni decât să-și taie craca de sub picioare. Sigur, ei sunt orgolioși și lacomi, însă cei din jur se fac vinovați prin neintervenție, tot așa cum de-a lungul istoriei nu au fost oprite toate căderile pământului. Omul în evoluția pământului nu e altceva decat un lanț de apocalipse.

Ți se spune mereu: E vina ta de aceea nu funcționează sistemul, tu nu ești capabil să-ți rezolvi singur problemele, să ții pasul cu ritmul societății. Fă cât mai multă educație fizică, meditații, controlează-ți respirația și nervii pentru a rămâne eficient pe câmpul de luptă, în formarea sănătoasă a instituției pe care o servești. Asta îmi aduce aminte de perioada militară. În armată, această tehnică perfecționează soldatul să devină o sculă eficientă.

Standardizarea societății ca filozofie, nu este atașată de etică și morală, iar Psihologia omului a devenit parte importantă, cheie  pentru mărirea productivității corporatiste. Suntem antrenați politic, în mod corect ca atunci când faci păcate, când greșești, automat încerci să le ascunzi și să scoți în evidență doar părțile bune. Compania nu vrea muncitori slabi de înger și plângăreți, care să disturbe producția cu propunerile lor, ci oameni multumiți care tac și merg înainte chiar și cu-n deget frânt, să învțte să lucreze în mediu toxic, să fie docil și adaptabil, să se autocalmeze fără a deranja mediul înconjurător. Să pretindă că nimic nu s-a schimbat, că totul e normal. Această filozofie te deraiază, îți schimbă direcția de la problemele vieții, dându-ți impresia falsă că tu faci alegerea, că tu ești liber să alegi și atunci nu mai spui nimic. Această tăcere, oprire din a chestiona, din a pune întrebări îți ia dreptul dreptul de a te întâlni cu întrebările următoare generate de amorsarea discuției primei întrebări, călătorie care te ajută să-ți lărgești orizontul cunoașterii adevăratei stări politice și economice, în care exiști și să faci contact cu ideile vecinilor, care sigur declanșează atragerea forțelor în uniuni, forța reală de rezolvare sigură.

S-a distrus logica personală și colectivă, uniunea, liantul gândirii de grup. Pretinderea că ai liberă alegere, o patologie colectivă care nu mai are efect asupra omului pentru că a fost secătuită de etică și de morală. Întrebarea se pune acum, domnule Michio Kaku, pe corzile teoriei dumneavoastră: cum ne întoarcem în lumea sufletului? În lumea adevărată  pe care am fost destinați să o trăim.

Dacă Jimmy Hendrix a cântat din suflet și a înnebunit lumea rock’n roll-ului fără a cunoaște a citi sau scrie vreo notă muzicală, Angelina Jordan are doar 14 anișori și cântă cu o pasiune de om matur și o forță de neegalat. Poate că are legatură cu acea „maestra deja” dintr-o lume paralelă, domnule Kaku. Țiganii noștri sparg lumea cu forța cântecului lor și nu au universități și conservatoare la bază! De unde aceste energii, dacă nu din izvorul inimii, al sufletului și al conexiunii divine multidimensionale. Există și o memorie a inimii! De ce este atât de iubită Andra în România? Este pentru iubirea și sinceritatea sufletului ei, ea comunică magistral cu națiunea prin corzile durerii și fericirii acestui neam, pentru că ea, prin vocea și dragostea ei sinceră și adevărată rezonează în simfonia universului. Jucăria mea azi e ADEVĂRUL și ea trebuie să fie a întregii lumi…

Ben TODICĂ, fost și Președinte de Sindicat în Melbourne, Australia

Vasilica Grigoraș – „CĂȚELUȘUL MEU, BIJOU” de ANA ANTON

„CĂȚELUȘUL MEU, BIJOU” de ANA ANTON

Vasilica Grigoraș

Sfârșitul anului 2019 îi aduce poetei Ana Anton o nouă bucurie editorială, de data aceasta, o carte de poezii pentru copii „Cățelușul meu, Bijou”, apărută la Editura Scripta manent, Napier (NZ), 2019 și tipărită la Editura Oscar Print din București.
Cartea, tradusă în franceză și engleză, se adresează copiilor de vârstă mică, titlul fiind deosebit de atractiv pentru aceștia. Autoarea își pune întrebarea cum ar putea cartea să trezească interesul copiilor, să fie pe placul acestora? Găsește soluția, așezând la începutul cărții o poezie despre jucării, cu personaje din lumea celor care nu cuvântă precum oamenii (animale și păsărele), ci doar pre limba lor, limbaj mult plăcut țâncilor. Astfel, autoarea ne invită în universul cărții cu poezia: „Jucării pentru pitici” unde „Cu creioane colorate,/ cu hârtie și lipici/ construim de zor palate/ pentru-o lume de pitici.// Măsurăm, tăiem, lipim,/ facem case unu-doi!/ Ne jucăm, dar nu glumim./ Vino să lucrezi cu noi!// Vai, dar câte jucării/ vom avea de terminat!/ Unde sunt mai mulți copii/ e-un adevărat palat!” Prin aceste versuri, poeta stimulează imaginația, spiritul creativ, dorința de a munci, dar nu oricum, ci în colaborare, în echipă, dar și dorința de a se distra și bucura de lucrurile frumoase.
Printre jucăriile „oferite” de Ana copiilor este și „Un căluț albastru” De ce o fi albastru căluțul din această carte? Greu de înțeles, însă tot autoarea dezleagă ghicitoarea: „Un căluț albastru/ cum e cerul,/ nechezea voios/ …de-a trenul.// Cu urechi de turtă dulce/ și botic de catifea,/ pufăia… și …alerga…/ mare Pegas se credea/ și în urma lui lăsa/ dâre lungi … de peruzea.// De ce oare? Se-ntreba…/ A uitat/ că el căzuse/ în butoiul… cu vopsea!”
Și dacă toți copiii iubesc la nebunie caii, n-am văzut niciun copil căruia să nu-i placă să se joace cu prietenii lor, cățelușii, și dacă s-ar putea să aibă măcar unul numai al lor. Autoarea, ea însăși mare iubitoare de cățeluși, realizează un portret fidel al animăluțului pe care îl crește cu multă dragoste, creionându-i cele mai frumoase trăsături și totodată dezvăluindu-ne și numele lui – „Cățelușul meu, Bijou”,. Este asemănător cu „Ghemul alb, micuț și creț,/ cu blănița încâlcită,/ are ochii ca măslina/ și boticul cât bulina.// E năstrușnic și-arțăgos,/ dă din coadă pentru-un os.// Vrei să îl cunoști și tu?/ El e cuțul meu Bijou!/ De nimic n-are habar…/ Bea lăptic la CUȚU-BAR.” Asemenea copiilor, și Bijou este mare amator de lapte. Dacă i-am întreba pe copii dacă vor lăptic, sunt convinsă că vor răspunde în cor și fiecare în parte, spunând cu bucurie: DAAA!!! Și dacă mă întrebați pe mine, sincer vă spun, tare bucuroasă aș fi să-l cunosc și să mă joc cu drăgălașul și mofturosul de BIJOU și-aș bea cu mare plăcere și o cană de lapte.
Dar pe cât de jucăuș poate fi un cățeluș crescut pe lângă sau în casa omului, autoarea le spune copiilor că există și animale care nu sunt îngrijite de oameni, ci ele trebuie să se descurce singure, să-și asigure hrana cea de toate zilele și să se apere de dușmani. Un exemplu, ar fi „Un arici morocănos/ deranjat de-un fluture,/ își dă ochelarii jos/ și vrea să se scuture.// Se rotește, dă din nas,/ nu știu ce nu-i convine!?/ Parcă vrea să fac-un pas…/ caută ceva anume…?/ Dar să vezi ce mai minune:/ lângă poartă, mai în jos, / colorat ca un tăciune/ s-a ivit un ghem țepos!” (Un arici morocănos) Și îl credem că, având atâtea de rezolvat, este și morocănos. Și noi mai suntem uneori, cu motiv sau fără.
Există o zi din an tare plăcută copiilor, dar și celor mari. Este o zi a dăruirii, care are ca simbol mărțișorul. Acesta vestește venirea primăverii, mult așteptată de copii pentru a ieși la joacă în aer liber. Așadar, să ne bucurăm de „Mărțișorul cu noroc”. În lumea de basm creată de poeta Ana Anton, aflăm despre păsările ciripitoare că: „Ciripele,/ cu mărgele/ prinse-n pene// și rochițe cu fundițe/ tricotate cu iglițe,/ ciripesc în gura mare:// Noi aducem mărțișoare/ și purtăm acum în cioc/ mărțișorul cu noroc! Minunat! Așteptăm cu mult drag Mărțișorul, însă în viață sunt și situații neprăvăzute, chiar și pentru copii; autoarea se referă mai ales la acelea când ne lăudăm în fața celorlați, crezându-ne mai grozavi decât toată lumea, dar cu o asemenea atitudine putem rămâne fără glas, asemenea unor „Ciripele fără tril”: „Două păsărele,/ pretinzându-se savante,/ ciripeau printre zăbrele/ cât sunt ele de șarmante.// Una spune că-i isteață/ iar cealaltă- cântăreață…!// dar când au văzut motanul/ furișându-se tiptil, / guralivele șarmante/ au rămas… fără de tril!” În atare postură, poeta sfătuiește copiii să fie modești, să nu se laude ori să-și atribuie merite necuvenite, ci să lase pe ceilalți să le aprecieze calitățile.
Și discreția este o trăsătură de caracter pe care trebuie s-o cultivăm copiilor de mici. De această dată, autoarea, printr-o inspirată alegorie realizează o superbă scenă păsărească: „Rânduniță, rânduniță,/ cu zigzaguri pe rochiță,/ povestește-ne acuși / veștile din aluniș.// Cine, ce, de unde, cum/ se afla taman pe drum?// Zarvă mare, tărăboi?!/ Trebuie să știm și noi!// Spune-n limba rândunească…/ nimenea să nu ghicească!/ Că ne-ascultă un pițigoi/ și de află-i vai de noi…!” (Rândunița)
În zborul său prin carte, Ana face cunoștință copiilor cu „Păunul”, o pasăre frumos colorată, cu o coadă mare, răsfirată, dar ne spune că, este și cam plin de sine, înfumurat ca un „prinț” cu nasul pe sus, parcă se crede mult mai bun și mai frumos decât este: „Îngâmfat nevoie-mare,/ iese „prințul” la plimbare./ Nu-i de pluș, nici de hârtie/ și nu poartă pălărie.// Are pene colorate:/ verzi, albastre, înfoiate…/ Are coada-n evantai./ E păun, nu e tramvai!”
În opinia poetei, dar și a noastră, nici lenea nu se potrivește copiilor; ei trebuie să învețe de micuți să facă anumite lucruri, la început prin joacă, apoi ajutând părinții, familia în unele treburi, adică este bine să se implice în viața comunității în care trăiește. Astfel timpul trece cu folos și ei vor ajunge oameni harnici și de toată isprava, așa cum este „Cocoșul” „Cocoțat pe niște garduri/ stă cocoșul arțăgos;/ bate din aripi de-odată/ ca să cânte el fălos:/ Cu-cu-ri-gu,/ Cu-cu-ri-gu…// Cântă și cucurigește,/ pe cei leneși îi trezește./ Toată lumea o să vadă/ cine-i șeful din ogradă!/ Cu-cu-ri-gu,/ Cu-cu-ri-gu…”
Ingenioasă ideea autoarei de a rezerva la sfârșitul cărții „Pagina distractivă” a tuturor copiilor. În funcție de ceea ce au înțeles din poezii și din alte experiențe trăite vor realiza desene, imagini… Le urăm inspirație și mult succes!
Regăsim în această carte poezii scrise pentru cei mici cu cea mai fină și sensibilă coardă a sufletului. Hrană pentru o minte ascuțită și o inimă sensibilă, pentru delectare și dezvoltate armonioasă.
Dacă se spune despre poezie că este ceva ce nu poate fi tradus, credem că traducerea poeziei pentru copii este și mai dificilă, fie și datorită diminutivelor și onomatopeelor adesea folosite de autori. Nu întâmplător, Ana Anton a decis să apeleze pentru tălmăcirea versurilor sale pentru copii la traducători cu îndelung exercițiu și temeinică experiență. Traducerea în limba franceză este realizată de prof. univ. dr. Constantin Frosin, recunoscut, apreciat și distins cu diplome și medalii ca traducător în și din limba franceză, iar traducerea în limba engleză este rodul cunoștințelor și aptitudinilor Valentinei Teclici, doctor în sociologie, cu un palmares bogat de traduceri de volume personale și antologii de versuri.
Cartea „Cățelușul meu, Bijou” atrage atenția copiilor prin vers, dar și prin ilustrația realizată de artistul plastic Zoltan Fekete, ilustrator de carte pentru copii și, nu numai. Ilustrațiile, de un rafinament aparte sunt adecvate textului și vârstei căreia se adresează poezia. Astfel, cuvântul și imaginea atrag, impresionează și împreună educă și formează frumos copiii.
Așadar, este vorba de o carte realizată printr-o binecuvântată colaborare cu traducători, ilustrator, consilieri editoriali – Alina Grigoraș (scriitor pentru copii) și Lucy Langeluddecke și tehnoredactor Elena Preda.
Colaborarea Anei Anton cu poeta, scriitoarea, traducătoarea și editoarea Valentina Teclici nu este nouă, ci împreună au publicat în anul 2011, la Editura Oscar Print din București o plachetă de versuri, intitulată „Dialog”.
FELICITĂRI, tuturor!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Vasilica Grigoraș – Pădurea (secvență tanka)

Niciun cântec
în mijlocul pădurii
desfrunzite –
îmi adun gândurile
privind destinul în ochi
x
Sunete sparte-n
murmurul izvorului
însetat de dor –
pădurea răcoroasă
clorofila neamului
x
Un poem banal
în foşnetul pădurii
dăruit clipei –
mi-aşez gândurile în
biblioteca inimii

The forest

No song
in the middle of the leafless
forest –
I gather my thoughts
looking destiny into the eye
x
Broken sounds in
the spring’s murmur
thirsty with longing –
the cool forest
the ancestry’s chlorophyll
x
An ordinary poem
in the forest’s murmur
offered to the moment –
I arrange my thoughts in
the heart’s library

Din vol. Ochi în ochi cu luna: Tanka şi pentastihuri – Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, Editura Scripta manent, Napier (NZ), 2017, traducere Alina Lavinia Grigoraș, consilier editorial Valentina Teclici

(imagine internet)

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, copac, în aer liber şi natură

Vasilica Grigoraș – PĂRINȚII, POPORUL ȘI ȚARA

Nu noi alegem părinții care ne nasc, nici neamul din care să facem parte și nici țara căreia să-i aparținem. Părinții și neamul sunt un dar de la Dumnezeu, asemenea vieții. Iar, dacă privim viața ca un dar, în mod logic, rațional trebuie să iubim părinții și neamul ca pe noi înșine. Poate nu este bine spus trebuie, ci implicit să-i iubim. Ne naștem cu sentimentul apartenenței. Noi suntem egali cu părinții și poporul prin naștere, însă trebuie cu vrednicie să dovedim acest lucru în cursul întregii vieți.
Cine este poporul? Eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele, toți deopotrivă. Poporul este „substanța” omogenă, cu o anumită formă, culoare, miros, gust, noi, oamenii suntem atomi ai acesteia, care-i dăm structura rezistentă. Nu trebuie nimeni (om, atom) exclus, ci dimpotrivă toți incluși fără niciun fel de discriminare și părtinire.
Trebuie să fim buni copii ai părinților noștri pentru ca mai târziu să devenim buni părinți ai copiilor noștri. Doar astfel familia va dăinui peste veacuri. Cetățenii comunităților formează poporul. Dacă între cetățeni și comunități există raporturi corecte, leale pentru neamul întreg și țara în care se locuiește este o binecuvântare. Etapele temporale prin care trecem sunt zale din lanțul existenței noastre pe acest pământ.
Așa Cum ne îndeplinim funcția de copil și părinte și o facem bine, trebuie să îndeplinim și funcția de cetățean. Cu mențiunea că nu trebuie să ne identificăm cu funcția respectivă, adică să fie doar un rol pe care să-l jucăm cu festivism cu ocazia unor anumite evenimente, aniversări, comemorări…
Fiecare să dăm neamului și țării după puterile noastre, după educația și cultura pe care o acumulăm. Iubirea din iubire nu are măsură, nu are margini. Dumnezeu ne-a binecuvântat din plin cu iubire pentru întreaga sa creație. Și dacă ne-a dăruit-o, de ce să nu o dăruim și noi la rândul nostru? Se spune: „Dar din dar se face rai”, asta înseamnă a face bine cuiva, a ajuta aproapele, a bucura și bucura pe cel de lângă noi. Doar atunci când facem bine, primim bine, iar atunci când ni se întâmplă ceva rău, primul gând trebuie să meargă spre noi, analizându-ne și întrebându-ne unde am greșit, ce am greșit, față de cine am greșit. Să acceptăm, să ne recunoaștem greșeala și să încercăm să ne îndreptăm conduita, să nu mai greșim. Să înlocuim greșelile cu virtuți, precum: mila, empatia, iertarea, iubirea… În această cheie, iubirea părinților, familiei, a neamului și a țării implică atenția față de nevoile acestora; nu numai să cerem și să așteptăm să primim ci să oferim, să preîntâmpinăm eventualele pericole, sincope și să le depășim împreună. Numai astfel putem deveni buni cetățeni în mod conștient; părinții și neamul fiind ființe deopotrivă.
Arta de a trăi frumos este maniera, modalitatea de a găsi un echilibru între uman și ființă. Rolurile pe care le avem în postura de copii, părinți, cetățeni țin de dimensiunea umană, însă componenta umană singură nu este suficientă, trebuie completată cu ființarea. Aceasta se află în prezența vigilentă, calmă a conștiinței. Umanul și ființa nu sunt separate, ci se întrepătrund. Ființa înseamnă a iubi și a te recunoaște ca fiind parte din întreg – familie, popor, țară. Asta presupune că și ceilalți te recunosc a fi împreună cu ei. Aceasta este iubirea care mântuiește lumea.
În atare situație se naște sentimentul de protecție a celuilalt și dispare războiul dintre oameni, grupuri, comunități. Hulirea familiei, a neamului și a țării este hulirea lui Dumnezeu și un reproș evident că El ne-a adus pe acest pământ, în acea familie și acea țară. Dar Dumnezeu ne cunoaște inimile și ne ajută atunci când ne întoarcem fața către El. Să ne rugăm pentru copii, părinți, familie în sens restrâns și în sens larg, neam și țară. Astfem vom fi uniți, vom trăi în iubire și bucurie și vom dăinui. Omul cu casa și familia lui, poporul, neamul cu și în țara sa. O lege sacră care stă scrisă în adâncul ADN-ului fiecăruia este aceea de a iubi pe cei care ne-au născut și locul în care ne-am născut.

Vasilica Grigoraș – Senryu

REZULTATE CONCURS DE SENRYU, DECEMBRIE, 2019
Tema: BILANȚ
(Locul II, per total)

bilanț la guvern – (mențiune
de la lume-adunate-n
propriul buzunar

bilanț cu minus – (mențiune)
focoasa din cartier
aprinsă cu bani grei

bilanț de An Nou –
excedent de negrese
și fetească albă

Felicitări tuturor participanților ! Un 2020 cu sănătate, bucurii și multă inspirație! Organizatorii …
LYRICALFLASHES.BLOGSPOT.COM
Felicitări tuturor participanților ! Un 2020 cu sănătate, bucurii și multă inspirație! Organizatorii …

Vasilica Grigoraș – METANIA UNUI POEM

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, plantă, în aer liber şi natură

METANIA UNUI POEM
Simt iarba trupului încă verde
şi inima visării împresurată
de înălţimea brazilor seculari
din munţii bucuriei
spălaţi de roua dimineţii
pigmentându-mi cu prospeţime
parcursul mult râvnit.

Prin pădurea umbroasă din mine
trece o potecă veche de când lumea
în care soarele dodoloţ
se joacă răsfăţându-se printre
frunzele pline de seva nisipului
din clepsidra-mi deja întoarsă.

Cu un tremur uşor ca o adiere de vânt
norii albi și pufoși, copiii cerului sineliu
mă dansează adolescentin
printre cuvintele înşirate
pe metania unui poem.

(Imagine internet)