Ben Todică – SĂRIND COARDA VIEȚII

Azi noapte eram în burta unui dinozaur de oțel turnat. Imaginați-vă un bloc de o sută de metri lungime și vreo 20 lățime, poate un submarin atomic din care se demontaseră toate părțile mișcătoare, butoane, cabluri, furtunuri pneumatice și hidraulice de control, calculatoare, capace și alte componente care completează un schelet și îl aduce la forma unei nave sau robot extraterestru. Pluteam prin el deși era doar aer, gravitația pământului de afară lipsea în acest interior și înotam cumva atras de vocea unui card inamic imbecil care venea de undeva din față. Orificiile mari dintre încăperi erau de diferite forme și mărimi în funcție de axele și roțile dințate ale cutiilor de viteză și transmisii care compuneau acest dinozaur „fioros cândva” care mă lăsa acum goale să înaintez. Priveam înainte și vedeam undeva la distanță, printre zeci de ferestre de diferite geometrii un afară înverzit și începea parcă să mi se facă teamă ca nu cumva acest spațiu să se îngusteze și să mă ștranguleze sau chiar să mă blocheze în el. În vis nu exista gravitație. De ce naiba trebuie să-l traversez de-a lungul când lateral se vede natura mai aproape și atunci dintr-o dată fobia mă obligă să virez la stânga și ies afară din pântecul de oțel.

Sunt în interiorul unei curți de pământ din spatele unei case mari, care avea câteva etaje. Mai multe bănci și mese de lemn lungi pe care sunt înșirate tot felul de scule și mănunchiuri de sârme de diferite tipuri și mărimi, toate lăsând o imagine de ansamblu a unui atelier cu mai multe cuiburi individuale. Mi se pare că e un loc de muncă la negru care folosește ilegal mâna de lucru în reciclarea componentelor din farfuriile zburătoare naufragiate și abandonate pe pământ. Parcă se aude o alarmă. Sigur că eu o produc, îmi zic și mă uit să caut o ieșire ca să fug, să evadez din această negură, adevărată vrajă. Lumea credea cândva în alte lumi și înainte de descoperirea matematicii; atunci le numea halucinații sau vedenii, azi sunt teorii ale coardelor. Gardul de sârmă ghimpată înconjoară din toate părțile locul, iar de afară se aud lătrături de câini. Sper să nu fiu în Auschwitz pentru că nemții lucrau la călătorii în alte lumi. Cum de am ajuns aici că parcă fugisem de comunism pentru libertate și democrație în Australia. E ușor să te bucuri doar de grăunțele oferite, însă civilizația promitea omului culmi mai înalte. Ieri era toată în flăcări, iar azi este numai cărbune. Noroc că natura regenerează.

Mătur cu privirea gardul în jur și deodată parcă zăresc o ruptură pe unde cineva evadase înainte. Alerg și eu ușurat și când ajung la crăpătura de dedesupt de gard apare o pereche SS din stânga cu un câine german shepherd în afară curții venind către ea, și ei DOI ACTIVIȘTI parcă cu aceeași intenție, însă de a intra înăuntru. Gata, m-au văzut! Sunt terminat, îmi zic. Ce pot face acum? Dacă încerc să mă ascund, se prind. Mai bine, precum pisica mă fac că sunt doar în trecere nevinovată. Sigur,  or să mă someze, or să-mi zică ceva și or să mă aresteze. Asta e. „Fruntea sus, pui de rus!” îmi spunea tata dimineața când ne trezea să mergem la școală. Acum el e în altă lume, pe o altă coardă virtuală își continuă călătoria. Aștia doi nu arată a paznici de noapte, mai mult a vedete. „Oricât vei încerca să scapi spre libertate ea nu exista.” Trec pe lângă mine împreună cu shepherdu discutând de parcă aș fi invizibil.

„Libertatea e un concept folosit pentru a ține specia în mișcare.” Bravo, norocosule! și mă opresc la stația de pompe, la nea Josef. Bă băiete nu îmi mai merge televizorul. E nou nouț, acum l-am luat, „Miraj 2”, 1970. Chiar și așa, cu doar 5 ore de alb negru pe zi am numai purici negri pe ecran și tot felul de umbre. Îi desfac blocul de canale și îi împing bobinele în toate direcțiile ca să-l scap de fantomele de pe ecran și de fâsâiala puricoasă. Acum sunt trei culori negre cu o gaură în mijoc și urlete spațiale, fantomele urlăăă… „Ce doamne feri, ar dori să-mi spună?” mă întreb în gând. Îndoi bobinele și sar pe altă frecvență, se aud împușcături. Schimb canalul. A apărut imaginea: Telejurnal: Ceaușescu s-a întors din Coreea. Toti aplaudăm. „Cât mă costă?” Nimic nea Josef, prietenia e cel mai important lucru din viața unui om. Dumneata ai fost întodeauna cinstit și drept, nu ai făcut discriminare între adult și copil, m-ai tratat întotdeauna de la egal la egal și mi-ai dat sfatul întreg la orice întrebare de copil. M-ai tratat cu seriozitate de ceas elvețian. Nu am să uit niciodată când mi-ai arătat la magnetofonul TESLA, pe care îl aveai în casă că nivelul de înregistrare optim este la 7 și jumătate pe grilă de la butonul de volum și apoi să am grijă ca ochiul magic să nu-și suprapună aripioarele de fluture.

Umblu din nou la bobina canalului și sare în altă lume. În 1994 am terminat în Melbourne, la Institutul de Ingineri de sunet. Am fost întodeauna curios și mi-a plăcut să învăț, iar de la dumneata, să dăruiesc aproapelui. Atașez două poze de email și i le trimit octogenarului. Aici, continui fac înregistrări pe banda de 2 inci, 24 de canale ca mulțumire și comfirmare de mândrie. Vedeți ce înseamnă să dăruiți dragoste pentru ceva unui copil!? Dacă nu vă întâlneam pe dumneavoastră, poate eram doar un simplu sudor azi. Dumnezeu te privește acum prin ochii mei, dragul meu Josef! Îmi zâmbește în lacrimi de bucurie.

De ce ai plecat? Durerea mea e că lumea nu vrea să meargă înainte. Inventează tot felul de tâmpenii ca să bată pasul pe loc, ca să rămână aici, la acest nivel de a fi. Dacă crezi că era mai bine atunci, în ’79 când ai plecat din țară, de ce nu te întorci înapoi?

M-aș întoarce dacă „ea”, țara de atunci ar mai fi, însă acum, în anul 2020 nu mai e și nici Australia găsită de mine în 1980 nu mai e azi. E o alta, unde dacă spui că dă înapoi, ți se spune că în Yemen, oamenii o duc mult mai rău și că ar fi mai bine dacă aș tăcea. Eu nu am venit în Australia pentru că e mai bine decât în Yemen, eu am venit aici pentru că era mai bine decât în România anului 1979, și că va fi mult mai bine în Australia anului 2020 decat în Australia anului 1980, pentru că dacă ne comparăm cu Yemenul, și în România era mult mai bine atunci și nu mai plecam. Eu visez o Civilizație prosperă și progresivă, conștientă de destinul țării și oamenilor, nu una ușchită, care umblă cu șmecherii politice ca să-și justifice existenta, manipulând cifrele și graficele ca să dea bine. Am plecat de la niște manipulatori comuniști și am dat de alții mai elevați. Mă refer la interiorul omului, la conștiință nu la industrie și tehnologie, la suflet nu la interesul material.

Mă trezesc în stația de pompe. Imaginea alb negru e foarte clară. Îi pun capacul la loc televizorului și sunt izbit în perete, mă curentez și ajung pe ciment.

Ce-am realizat? mă întreb șocat plutind din nou într-o altă lume, unde specia umană nu vrea să fie liberă. LIBERTATEA E UN PRETEXT pentru că oricum zboară, se minte continuu pentru a se înrobi, pentru a fi mai sus decât vecinul, duc luptă pentru șefie, toți o doresc, toți „vor să-l facă” pe celălalt, pe restul, sclavul plăcerilor lor. Să știi că sunt pe o altă coardă, ÎNSĂ ȘI ASTA INFECTATĂ. Un univers condus de coarde? Pe coarda asta am intrat pe frecvența lor și acum plutesc cu ei în rezonanță!

Trăiască Noul Partid Altoit! LUPTA CONTINUĂ, AM 39 CU 2. VACCINAȚI-L!

Ben TODICĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s