Vasilica Grigoraș – VEȘNICIA ROMÂNULUI CU CETĂȚENIE ÎN DIASPORĂ?

Crezul poetului Lucian Blaga este că „veşnicia s-a născut la sat” şi reprezintă „sufletul satului”. Sămânţa acestei veşnicii este sădită în gândul şi  inima românilor, rodeşte „cu miros de iarbă tunsă”, vindecă și împlinește „setea de mântuire”. Am putea spune că pentru generaţii de români această afirmaţie a fost un truism, o aserţiune de la sine înţeleasă. Acceptată, însuşită, împărtăşită fără rezerve, fără reţineri. Observând ceea ce se întâmplă astăzi, ne cuprinde îndoiala şi ne întrebăm dacă nu cumva şi-a pierdut valabilitatea. O fi avut termen de garanție și o fi expirat cumva?

Asistăm la o adevărată degringoladă în contextul globalizării, ale cărei intenţii nu sunt tocmai favorabile românilor şi României. Scara de valori este răsturnată atât în lume, cât şi în interiorul ţării. Românii se confruntă cu mari încercări, haosul pune stăpânire pe viaţa acestora şi iau drumul pribegiei. Oamenii şi-au luat lumea în cap şi au plecat unde au văzut cu ochii. Nu există român, persoană din România să nu aibă pe cineva din familie ori prieteni plecaţi. Oriunde în lume, în cele patru zări, în ţări de pe toate continentele globului.

Şi pe vremea comunismului au plecat, fiind exilați de regimul totalitar, însă cei mai mulţi în ultimii 30 de ani. Şi atunci, iarăşi ne întrebăm: Oare şi-au uitat veşnicia acasă, ori au luat-o cu ei? Și dacă au luat-o în bagajul inimii, aceasta a obținut cețățenie străină? Doresc românii să o sădească în pământ străin? Este prielnic solul de pe alte meridiane unei asemenea însămânțări? Poate veșnicia să prindă rădăcini oriunde? Dacă, da, atunci se naște o altă mare și îndreptățită întrebare: Să se fi mutat România profundă din satul românesc în diasporă?

E adevărat și faptul că astăzi exodul oamenilor dintr-o țară în alta se manifestă la nivel mondial. Din multe țări, oamenii pleacă în altele din varii motive. În principal pentru o viaţă mai bună! Unii din spirit de aventură, alții în necunoștință de cauză sau poate pentru a fi în trend cu vremurile.

Întorcându-ne la fenomenul emigrării românilor, ceea ce este deosebit de trist este faptul că au plecat intelegenţa şi hărnicia într-o proporție covârșitoare. Am devenit o ţară exportatoare de creiere hărăzite de bunul Dumnezeu cu inteligenţă,  oameni instruiți şi educați în şcolile din România. Exportăm oameni de cultură, scriitori, poeţi, istorici, actori, muzicieni, artişti plastici, ingineri, medici de toate specialităţile şi asistenţi medicali, profesori de la învăţământul preşcolar până la cel post-universitar, oameni de ştiinţă din toate domeniile, muncitori cu diverse meserii. Exportăm fiinţe vii, apte de muncă și creație în interesul dezvoltării altor state și societăți străine. De fapt, cred că nu este bine spus că exportăm. Nu este export pentru că nu primim nimic în schimb. Nici măcar investiţia statului român pentru şcolarizarea acestora. Noi dăruim, oferim pe o tavă de argint „delicatese” intelectuale, științifice, culturale, artistice, spirituale… Nu spun că n-au mai rămas români destoinici, adevărați profesioniști în România. Sunt destui, însă ceea ce-i mai grav este faptul că nu-i bagă nimeni în seamă. Nu se mai aude mai nimic despre cercetarea științifică românească, despre Academia Română, despre… Sporadic, pe ici colea și într-o proporție minimală se mai se aude glasul gutural și sacadat al mișcării culturale și artistice. Cu întreruperi exagerate, aceste manifestări nu au cum să dea coerenţă misiunii și rolului unor înalte instituţii ale statului român.

Ce se întâmplă în România? E de ajuns să facem o simplă şi sumară radiografie, nu chiar o tomografie computerizată pentru a ne edifica. Se observă cu ochiul liber starea de dezbinare, ură, furtul la drumul mare, opulenţa în opoziţie cu sărăcia, pervertiri de toate felurile…  Simptome evidente ale unei maladii care tinde să se cronicizeze. Cei rămaşi acasă plutesc în meandrele tulburi ale românismului; unii sunt la limita sărăciei și abia supravieţuiesc. Acesta este un pol al societăţii româneşti de astăzi, celălalt pol este cel al îmbuibaţilor, al furilor. Aceștia s-au aciuiat în plan politic, acoperiți de umbrela legiuitorilor, guvernanților și a camarilei acestora. Cei din fruntea ţării votează legi doar pentru ei, în interesul lor. Au devenit nişte parveniţi, fără a fi prinşi şi traşi la răspundere. Iar dacă se află ceva din ilegalităţile lor, are loc un simulacru de proces, fără a se restitui statului ceea ce au furat. Toţi sunt în cârdăşie. Sunt mâinile aceluiaşi trup meschin, toxic, care se spală una pe alta. Asta se întâmplă de sus şi până jos. Românul spune că „peştele de la cap se-mpute” şi este întru totul adevărat. În parlament, guvern, administrațiile naționale și locale, aleşii sau numiții pe criterii politice fac legea la faţa locului, sunt stăpânii „clăcaşilor” din ce în ce mai puţini, mai bătrâni, mai nevoiaşi… care trudesc. Dar ce contează! Ei să se ghiftuiască întruna cu de toate. Clientelismul, nepotismul, favoritismul sunt mai vii ca altădată, mai puternice decât renumitele PCR (pile, cunoştinţe, relaţii).

Nu neg faptul că se fac şi unele lucruri bune şi frumoase. De cele mai multe ori, acestea nu sunt popularizate. Presa este într-un procent covârşitor aservită politic şi este exponenta unui spirit de castă. Sunt tabere care luptă cu baioneta cuvântului întunecat. Manipulează şi înfricoşează populaţia, prezentând tendenţios și denaturat realitatea. Drept consecinţă, depresia în România a ajuns la cote alarmante.

Din fericire românii plecați din țară au reușit să se organizeze în instituții, asociații profesionale, culturale, spirituale, artistice și s-au adunat în jurul bisericilor. Au ziare, reviste, posturi de emisie tv şi radio în limba română, biblioteci de carte în limba română, şcoli de învăţare a limbii române, istoriei şi geografiei României… De acolo de departe, fac parte integrantă din viața României. Este admirabil acest lucru. Demn de apreciat este și faptul că își spun opinia față de ceea ce se întâmplă în țară. Îi îngrijorează soarta țării și a confraților. Minunat și încurajator este faptul că românii plecați din țară, cu adevărat o iubesc, altfel cum s-ar explica atitudinea lor cu privire la toate lucrurile nefirești, ilegale și defavorabile românilor și României. Bunul Dumnezeu le-a dat înțelepciunea de a se uni și a-și exprima punctul de vedere în diferite circumstanțe. Cel mai important a fost votul exprimat la ultimele două sesiuni de alegeri. Cred că aceste manifestări benefice prezentului și viitorului țării sunt părți ale veșniciei pe care au luat-o cu ei când au plecat și o păstrează vie în suflet. Nu este de neglijat acest lucru, nu trebuie subestimată dorința și voința lor. Poate se întorc, poate că nu se vor mai întoarce în țară, dar dovedesc fără tăgadă că le pasă de ceea ce se întâmplă acasă, spre deosebire de  cei de la putere/conducere care sunt în stare să vândă țara și nu spun cuvinte mari precizând că au scos-o la mezat. Au început cu întreprinderile și companiile care ar fi trebuit să asigure independența națională. Adaug și faptul că suprafețe imense de teren arabil, pășuni și păduri au fost vândute străinilor în schimbul unor avantaje personale, familiale și de grup, iar populația din sate este îmbătrânită, bolnavă și în scădere.

Istoria ne-a dovedit că România a avut mari eroi, cu suflet de sfinți, dar și mari trădători. Trădarea este acasă la ea în România, iar astăzi este modă. Ne-am obișnuit să conviețuim la braț cu ea, dansăm hora și sârba în pasul trădării, dar batem pasul pe loc în multe privințe. Nu atât pentru generația seniorilor și a adulților, ci mai ales pentru generațiile viitoare, copiii și nepoții noștri.  Cum să reacționăm când aceștia ne anunță că după terminarea studiilor vor să emigreze? Îi putem sfătui să rămână? Dacă da, cu ce argumente?

Dacă cei plecaţi din ţară numără câteva milioane de români, îngrijorător este şi faptul că natalitatea în România a scăzut drastic. Cine va mai umbla cu picioarele goale prin iarba verde de acasă primind educație aleasă în primii șapte ani, apoi întreaga viață? Cine va duce mai departe tradițiile și obiceiurile seculare ale românilor? Cine va uda rădăcinile veșniciei neamului? Să nu deznădăjduim. Poate că dorul se va încăpățâna să doară și să devină insuportabil, iar briza caldă și blândă care se abate asupra sufletelor românilor din diasporă îi va îndrepta spre meleagurile natale. Poate că vor decide să rămână departe de țara mamă, însă am convingerea că niciodată sângele lor nu se face apă. Substantivul sânge nu are plural, el reprezintă infinitul, necuprinsul. El a împărțit omenirea în neamuri și popoare. În venele românilor de pretutindeni curge „sânge de roman, urmaș al lui Traian”, iar în ADN-ul acestui sânge este înscrisă VEȘNICIA.

Să ne iubim unii pe alții și să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze românii oriunde s-ar afla și România, minunat botezată, Grădina Maicii Domnului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.