Vasilica Grigoraș – ÎNMUGURIRE

Ar putea fi o imagine cu pom cu fructe cu sâmburi şi natură

În pleoapa anotimpului
sprijinit într-un baston
firav și sângeriu,
mugurii abia născuți
scânceau și implorau
fluturii să-i binecuvânteze
cu pulbere de stele.
Apoi au rugat vântul
ce se zbenguia în voie
pe creștetul dealurilor
și-n adâncul văilor
să-i răcorească cu seva verde
din neuronii rădăcinii.
Vocale tonice prind contur
în mirarea ochilor verzi
își toarnă surâsul și nurii
în sfânta ciutură a primăverii
doldora de aleanul
unui strașnic poem
plin de înțelesuri subtile.
(Imagine internet)

Vasilica Grigoraș – MUZEU (secvență senryu)

piese de muzeu  –

adunate-n parlament

doar antichități

x

idilă la muzeu –

custodele în brațe

c-o Țărancuță

x

muzeu de ceară –

politicienii cu

figura ștearsă

x

muzeu sătesc –

de viță nobilă doar

Grasa de Cotnari

x

muzeu erotic –

în centrul colecției

Venus din Milosu

x

coasa la muzeu –

bunicul pe drumul lui

fără întoarcere

x

muzeul din sat –

pe râurile iei

roiuri de muște

x

vizită la muzeu –

fetele caută de zor

Maternitate

x

muzeu natural –

papagalii ciripesc

de la tribună

x

furturi din muzeu –

după Rondul de noapte

Lupta cu taurul

x

muzeu etnografic –

ițele războiului

tare-ncâlcite

x

muzeul din sat  –

Spălătorese la râu

în Carul Mare

Valentina Teclici – Mărțișor; Primăvara

Mărţişor

Aici soarele arde prin găurile de ozon.

1 martie.  Vara fierbinte

nu dă semne de plecare.

„E cea mai frumoasă vară

din ultimii 20 de ani!”, spun unii…

Acolo, la voi se topeşte zăpada

şi-nfloresc ghioceii.

Mulţi dintre cei născuţi aici

au văzut ghiocei doar în desene ori fotografii.

Semnificaţia mărţişorului?

Doar o tradiţie ca multe altele.

1 martie. Primesc mărţişoare virtuale

de la prieteni. Le sărut inima.

Răsucesc fir alb şi fir roşu

cu degetele memoriei.

1 martie, zi toridă.

Merg desculţă pe malul occeanului,

binecuvântată de apa sărată şi de azur.

Spuma oceanului pare un lan

de ghiocei fremătând.

Mă scald în ei şi-i prind franjuri în păr.

Simt o bucurie nebună.

Dansez în lanul de ghiocei

dans inocent, dans languros,

dans adânc, dans înalt,

dans roşu, dans alb.

În mine înfloreşte

o primăvară nebunatecă

înţeleasă doar de oceanul

pe care-l iubesc până la durere

şi care mă renaşte până la moarte.

                                 (Napier, 2016)

Primavăra

De câte ori adie primăvara

în sufletul meu,

iubirea mă plouă cu muguri

şi tot ce ating are căldură magică.

Verdele urcă pe trepte de lumină

inundând ungherele uscate ale frunzelor

şi-ale viselor neîndrăznite.

Jocul ideilor, joc de copil,

fără reguli, frică şi limite.

Pe scena imaginaţiei orice devine posibil.

Dorinţa si speranţa

cresc aripi din trilul păsărilor

şi se scaldă-n eternitatea florilor

Ca-n apa sfinţită a botezului.

De câte ori adie primăvara

sunt roua albastră, graţia libelulei,

seninul pruncilor, cariatida iubirilor,

sămânţa binecuvântată în ogorul viselor.

Vasilica Grigoraș – DORUL DE NOI

M-am supărat pe gândul meu,
l-am aruncat pe fereastră,
s-a ciocnit cu gândul tău
pierdut sub bolta albastră.
Erau să cadă într-o vale,
dar s-au ținut de-un răsărit,
ne-au ieșit iute în cale
și tare ne-au mai dojenit!
Nici unul nu putea zâmbi
Și telepatic ne transmite
Că neputința de-a iubi
Ne poate compromite.
Și vai, se naște-un dor
De mine și de tine,
Întindem aripile în zbor
Ca să uităm de lume.
(Imagine internet)
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, apus, cer şi corp de apă

Valentina Teclici: Florin Gheorghiu – CU DOUĂ PATRII PE HARTA INIMII

Imagini pentru poetul florin gheorghiu grecia

 

În urmă cu nouă ani, după ce Florin Gheorghiu a publicat prima sa carte de versuri, în recenzia pe care am scris-o, i-am făcut şi o succintă prezentare biografică: „Spiritul diasporei a devenit mai bogat prin apariţia volumului de versuri „Sentimente în chihlimbar”, semnat de Florin Gheorghiu. Cine este Florin Gheorghiu? Un vechi prieten, din perioada adolescenţei, cu care m-am regăsit după 38 de ani, graţie altei vechi prietene şi internetului. Cine este Florin Gheorghiu? Un om de ştiinţă şi cultură, născut la 22 februarie 1951, în oraşul Huşi, judeţul Vaslui. A absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Biochimie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a finalizat şi susţinut un doctorat în Biochimie în cadrul aceleiaşi facultăţi. A debutat cu versuri în revista „Literatorul” (1992), redactor şef Marin Sorescu. Cu sprijinul scriitorului Eugen Uricariu, a fondat în anul 1992, revista „Ateneul Eleno-Român”. A colaborat şi colaborează cu versuri şi articole la „Literatorul”, „Curierul Românesc”, „At

eneul Eleno-Român”. Cine este Florin Gheorghiu? Un om care, aşa cum mi-a mărturisit, are două patrii pe harta inimii şi care întotdeauna se întoarce cu mult drag la rădăcini, să simtă că-şi umple bateriile până la următoarea întoarcere. Căsătorit cu Vasiliki, de origine greacă, Florin Gheorghiu a emigrat în Grecia în urmă cu 28 de ani şi locuieşte în Atena, unde este co-patronul unei firme de analize medicale. Cine este Florin Gheorghiu? Un om generos, care a donat drepturile de autor ale acestei ediţii Fundaţiei Prietenii Iaşului „Emil Alexandrescu”, în vederea acordării de burse unor copii valoroşi, fără posibilităţi materiale.”

După ce ne-am regăsit şi-am reînnodat firul prieteniei, informaţiile despre viaţa noastră familială, profesională şi literară au circulat în ambele direcţii şi-am reuşit să avem o imagine a provocărilor întâmpinate, a realizărilor, a proiectelor. Am reuşit să petrecem timp împreună în România, în Iaşi, când Florin Gheorghiu şi-a lansat al doilea volum de poezie, „Pe urma zborului”, dar şi în Grecia, unde am avut onoarea şi privilegiul să-i fiu oaspete pentru 10 zile. M-am simţit binecuvântată să-i cunosc personal soţia, pe Vaso, aşa cum este numită de cei apropiaţi, cu care m-am simţit pe-aceeaşi lungime de undă din prima clipă. Vaso a lucrat în biochimie ca şi Florin. Am perceput-o ca pe o femeie extrem de puternică, care a crezut cu convingere în talentele de cercetător şi de poet ale soţului ei şi l-a încurajat să-şi realizeze idealurile. Vaso mi-a povestit despre bunătatea cu care soţul ei, Florin, i-a tratat părinţii cu care au imigrat şi-au locuit împreună în Grecia până când s-au stins din viaţă. În vizita mea în Grecia, l-am cunoscut pe fiul lor, Dimitris Florin, de profesie medic ortoped şi pe logodnica lui, Maria, medic pediatru. Între timp, Dimitris şi Maria s-au căsătorit şi au o fetiţă, Anastasia, care în iunie va împlini 5 ani, în creşterea căreia, Florin şi Vasco, ambii bunici-pensionari, s-au putut implica cu multă dăruire, dragoste şi devotament.

Deşi a imigrat în Grecia de aproape 40 de ani, Dr. Florin Gheorghiu a demonstrat că poţi fi un adevărat patriot, poţi ajuta cultura şi contribui pozitiv la imaginea patriei tale când trăieşti printre străini, într-o altă ţară şi în altă cultură.

În 2012, Florin Gheorghiu a debutat la editura PIM din Iaşi cu volumul de versuri „Sentimente în chihlimbar”, un omagiu adus iubirii, creaţiei, vieţii, umanităţii.

În acestă carte, omul de ştiinţă şi poetul lucrează în deplină armonie, creând din sentimente un muzeu, o legătură vie între trecut şi viitor ca să aducă lumină şi sens amintirilor şi experienţelor vieţii şi să descifreze împreună misterul vieţii”.

Volumul de debut al lui Florin Gheorghiu a fost prezentat la Cenaclul Balkania Contemporană din Atena cât şi la Târgul Internaţional de carte de la Salonic.

În 2018, poetul Florin Gheorghiu a făcut un adevărat dar iubitorilor de poezie din Grecia şi culturii greceşti prin traducerea şi publicarea în limba greacă a volumului „Sentimente în chihlimbar” care a fost lansat la sediul editurii Gavrilidis din Atena, cu o sală arhiplină.

În 2013, poetul Florin Ghorghiu a publicat al doilea volum de poezie, „Pe urma zborului”, care a apărut la Editura PIM din Iaşi. Prima lansare de carte a avut loc în Iaşi, prilej pentru care poetul huşean a invitat prieteni şi foşti colegi de liceu care s-au grăbit să-l onoreze cu prezenţa. S-a întâmplat să fiu în România, aşa că m-am grăbit să dau curs invitaţiei şi m-am bucurat nespus să-i revăd şi să schimb câteva cuvinte cu alţi huşeni, care mi-au împrospătat imediat în minte amintiri din timpul adolescenţei şi-al anilor de liceu.

Despre această carte de poezie, Valerica Mitu a scris: „Bogat în figuri de stil (metafore şi comparaţii cu precădere), abordând teme precum viaţa, timpul, cultura şi civilizaţia, cunoaşterea şi arta, opera poetică a lui Florin Gheorghiu constituie o reflecţie asupra condiţiei omului în societatea contemporană”.

„Pe urma zborului” este o pledoarie şi un omagiu adus zborului către absolut ale omenirii. Florin Gheorghiu confirmă cu acest al doilea volum de versuri că este un poet autentic, un poet matur. Iar poeziile sale, pline de forţă şi substanţă” a comentat Monica Ioan Chihaia.

Cu tenacitate şi talent, autorul a tradus această carte în limba greacă. Lansarea a avut loc vineri, 12 februarie 2016, la sediul Editurii Gavrilidis, din Atena. Evenimentul „Pe urma zborului – Στα ίχνη της πτήσης” a adunat peste 70 de iubitori de cultură, de poezie, români şi greci, prieteni, reprezentanţi ai asociaţiilor Armonia şi Balcania Contemporană care apreciază activitatea autorului.

„Insomnia iubirii” este al treilea volum de versuri al lui Florin Gheorghiu, publicat în Iaşi, la Editura Doxologia (2020). Poetul îşi etalează bogata cultură generală, capacitatea de introspecţe, abilitatea de-a observa mediul şi societatea în care trăieşte, cât şi tenacitatea omului de ştiinţă de-a face din multiplele faţete ale iubirii un subiect de analiză.

Vasilica Grigoraş comentează că poetul „a conceput poezia cu spiritul treaz (insomnie) în chip rațional, spre căutarea tâlcului adânc al existenței umane (iubire), plecând de la izvoare antice (…) Iubirea profundă a poetului pentru Pământ, pentru oameni, pentru flora și fauna acestuia, este laitmotivul, care ca un fir roșu străbate întregul volum, de la prima, până la ultima sa poezie”.

Vasilica Grigoraş de asemenea afirmă: „Cu toată adaptarea firească a poetului la viața și la tot ceea ce înseamnă GRECIA actuală pentru el, rămâne în structura sa intimă, ROMÂN.

Într-adevăr, Florin Gheorghiu nu şi-a uitat nici rădăcinile, nici limba maternă pe care o elogiază în poezia sa „Limba vorbită”, publicată în volumul „Pe urma zborului” astfel: Fratele meu geamăn, poetul / Când amintea despre limba vorbită /… Îmi spunea c-o respiră tot timpul ca aerul! / Eu mă imaginam un scafandru aflat în adânc / În oceanul de vise, din ea, cer cu nesaț respirând ”.

Florin Gheorghiu este un ambasador al culturii şi literaturii române în Grecia şi al culturii şi literaturii greceşti în România, prin felul în care s-a implicat în viaţa culturală a ambelor ţări, prin rolul de ghid pe care şi l-a asumat, impresionând cu cunoştinţele sale enciclopedice oamenii de artă şi cultură cât şi prietenii care au vizitat Atena, De asemenea, a creat o punte între cele două culturi prin cărţile sale, publicate iniţial în limba sa maternă şi pe care, ulterior, le-a tradus şi în limba greacă.

Poetul şi omul de ştiinţă Dr. Florin Gheorghiu poartă pretutindeni în lume valorile fundamentale ale familiei şi ale educaţiei temeinice primite în oraşul natal, în urbea lui Eminescu şi în Grecia.

 

La mulţi ani rodnici şi buni, prieten vechi şi frate geamăn întru poezia scrisă cu două patrii pe harta inimii.

 

Dr. Valentina Teclici

Noua Zeelandă,

22 februarie 2021

 

 

Vasilica Grigoraș – GÂNDACUL DIN NOI

Când mi se pare că nimic
nu se mai mișcă în calea mea
umblu prin iarba împlântată cândva
în pământul reavăn din mine.
Stau la pândă și deodată
mă surprind ochii curioși
ai unui gândac care strălucesc
sub verdele de smarald dat uitării.
Privindu-mă temător
parcă mă întreabă ce gânduri am
și așteaptă reacția mea.
Fără să vreau mișc un pic iarba
bietul de el se sperie
și pleacă asemenea oamenilor
care dau bir cu fugiții la cea mai mică
încercare sau schimbare din viața lor
fără a înțelege că orice cumpănă
poate fi o trambulină spre mult mai bine.
(imagine internet)
Ar putea fi o imagine cu copil, natură, copac şi iarbă

Vasilica Grigoraș – VINO, IUBITE !

Vino, iubite
să ne plimbăm
prin marele atelier
al cunoaşterii
inspirând vraja
aştrilor neadormiţi!
La ivirea mult dorită
a mugurilor de lumină
cu braţele fragede
ale inimii
să îmbrăcăm
pala de foc a iubirii
în frânturi de răsfăţ
și clipe de-ncântare.
În mlădierea
vibrantului senin
din platoul cerului
ochii se topesc în contemplare
iar printre pleoapele intredeschise
apare un mănunchi de aripi
atingându-ne discret
cu mişcări lente
ca într-un vals de Brahms.
Ar putea fi o imagine cu cer şi text
(Imagine internet)

Vasilica Grigoraș – GIREL BARBU SUB ZODIA ÎNŢELEPCIUNII

Ar putea fi o imagine cu Vasilica Grigoras şi text
„Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea este jocul. Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea. Bătrânul tace: Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”. (Lucian Blaga)
Mărturisesc sincer că sunt impresionată de numărul mare de scriitori, poeţi, critici literari şi cititori care au făcut comentarii despre volumul „Anaforisme din Ţara Luanei“, Editura OMEGA, Buzău, 2019. Toţi au exprimat aprecieri elogioase. Acest fapt are o explicaţie cât se poate de simplă. Cartea este atât de bine ticluită şi tâlcuită, încât mă îndeamnă şi pe mine să scriu câteva gânduri.
Oamenii sunt ceea ce învață în timp. În această cheie îl privim și pe Girel Barbu, însă cititorii nu-l apreciază doar pentru ceea ce a învățat și învață, ci pentru harul și iscusința manifestate în arta scrisului.
Apariția volumului „Anaforisme…” nu mă surprinde în niciun chip. Cunoscând o parte din scrierile poetului, eseistului și criticului literar buzoian, consider că un asemenea demers este cât se poate de firesc. Este rodul unor acumulări intelectuale, culturale și spirituale care au găsit terenul fertil în puterea de creație a autorului. Pe cerul universului său literar răsare o nouă stea, care-i încununează opera și-i conferă strălucire.
Ceea ce este demn de apreciat la autor, este puterea de sinteză a ideii. Prin raționamente imbatabile, formulează concluzii perene, valabile în timp și spațiu. Sinteza astfel realizată are la bază o analiză minuțioasă, profundă, temeinică a unei lumi de atitudini și manifestări, variate prin culoare și lumină, intensitate și diluare, sonoritate și tăcere… A scrie aforisme înseamnă a cerceta, a descoperi, a cunoaște. Scriitorul, având calitatea de bun observator este un cunoscător de oameni, cu trăsăturile lor afirmate și definite într-un context socio-uman. Nu se oprește însă aici. Analizează atent faptele și acțiunile care prezintă o anumită certitudine și pregnanță, le dă forme abreviate, miniaturizate și esențializate și după ce dă enunțului o formă coerentă, le oferă celorlalți. Maniera în care sunt scrise aforismele reprezintă calea sigură prin care ajung, fără staționări nepermise la mintea și sufletului cititorului. Ne pun în mișcare, ne provoacă să gândim și pe măsură ce înțelegem, simțim cu adevărat mesajul lor intrinsec.
Autorul se dăruiește pe sine, dar nu oricum, ci invitându-ne la reflecție. Ne propune, ne îndeamnă să stăm de vorbă cu noi, cu eul interior, pentru că acolo este Domnul, Dumnezeul nostru, iar la descoperire ne mirăm de măreția Sa: „Doamne, cât eşti de necuprins, şi totuşi încapi într-o inimă de om!“ Mergând mai departe cu raţionamentul, ne anunţă că „Dumnezeu sălăşluieşte în respiraţia noastră“, de aceea trebuie să-l rugăm neîncetat: „Fă-mă Doamne, sclavul iubirii şi voi fi liber!”. De ce acest lucru? Pentru că a înţeles limpede că: „Dumnezeu bate trupul ca să priceapă sufletul”, şi doar „Crucea este cheia cu care a fost deschis Raiul!”, singura speranţă de iluminare şi înălţare a oricărui muritor.
Întâlnim în carte un tandem interesant, Girel Barbu și cititorul la o agapă, în care protagonistă este înțelepciunea. Fiecare participă cu tot potențialul său intelectual, mental, afectiv; unul scrie, altul citește, unul comunică, altul învață, unul pictează, altul pune în ramă, unul măsoară, croiește și coase, altul îmbracă, unul oferă, altul primește… Filosoful stoic roman, Seneca afirma: „Multe persoane ar fi putut ajunge la înţelepciune, dacă nu ar fi crezut că au atins-o deja“. Cu certitudine, Girel Barbu este unul dintre cei care nu au crezut că au ajuns la înțelepciune. Cine îl cunoaşte pe poet şi i-a citit cărţile poate afirma că autorul a ajuns la înţelepciune cu modestie şi discreţie rar întâlnite astăzi. A atins acea înţelepciune, aşa cum este ea definită de dicţionar: capacitatea superioară de pătrundere cu mintea şi de judecare a lucrurilor, capacitatea de a gândi şi de a acţiona prin folosirea cunoştinţelor, a experienţei, a înţelegerii şi capacitatea de a aplica aceste calităţi în vederea găsirii de soluţii pentru probleme.
Înţelepciunea lui Girel Barbu este de fapt trăirea în acord loial şi profund cu legile firii, reconstituind sistematic atmosfera de viaţă de-a lungul timpului. Abordează o tratare raţionalistă în identificarea adevărului şi a dreptăţii desăvârşite ca valori certe ale umanităţii. Prin modul de a gândi şi meditaţiile asupra vieţii, prin imaginaţie şi logică, prin înţelegerea şi tălmăcirea comportării în acord cu esenţa felului de a fi al omului a ajuns la deprinderea descifrării treptate şi ierarhice a semnelor din natură şi din societate, implicit la cunoaşterea înţelesurilor acestora. Aforismele sale probează şi confirmă naturaleţe, autenticitate, distincţie şi forţă. Întâlnim în acest volum o tratare sapienţială, aforismele fiind destinate în special instrucţiunii morale. Fiecare aforism exprimă un adevăr, iar pe cale de consecinţă are adânci sensuri metafizice şi o certă valoare literară. Şi dacă intenţia autorului are motivare şi finalitate, rostirea enunţului este simplă, însă fără vorbe goale sau de prisos: „Un om cu scaun la cap nu se suie cu picioarele pe masă“.
Girel Barbu este un Mihail Sadoveanu din părţile Luanei, unde „De la Pinu până în rai, nu sunt decât doi paşi de Plai“. O lume de poveste, iar pentru autor este raiul pe pământ. Şi în rai este doar iubire. Astfel, cred că se explică dragostea sa nemărginită pentru meleagurile natale, unde înţelepciunea şi umorul s-au împământenit în lutul firii oamenilor. Adunate din lumea satului, din ograda gospodarului, ne reaminteşte: „Nu te da cocoş, dacă ai orbul găinilor!”, „Porcul rămâne porc, chiar dacă îi pui în rât belciug de aur…”, „Din pielea câinilor răi ies cei mai buni bocanci”, „Într-o ţară de capre, Ţapul ispăşitor e rege”, „E un fermier vestit. Are o herghelie de cai verzi pe pereţi”. Aici îşi găseşte echilibrul lăuntric bine aşezat în matca lui, aici armonia cântă pe strunele fiinţei sale, iar domnia sa îşi alege vocea cea mai potrivită pentru a glăsui în cuvânt.
De ce sunt atât de mult citite și apreciate aforismele lui Girel Barbu? Pentru că în opinia sa, dar și a noastră „Poetul este rudă de parfum cu Teiul“. O, Doamne, cui nu-i place un ceai cald din floare de tei? Dacă mai este şi îndulcit cu miere de albine, atingem clipe fascinante, sublime.
În „Anaforismele din Ţara Luanei” întâlnim o bogată şi variată tematică. Timpul este un subiect de inspirație tratat cu subtilitate. Așa cum știm, suntem pasageri vremelnici pe acest pământ, existența noastră aici are o durată limitată: „Din clipa în care am ieşit din copilărie, începem să murim în fiecare zi câte puţin.“, „Bâtrâneţea – Prag tocit pe călcâiul timpului”, „Timpul este cel mai aspru judecător: ne condamnă pe toţi la moarte.” Timpul este și veșnicie: „Porţile bisericilor scârţâie a veşnicie“, „Credinţa este temelia pe care ne clădim veşnicia!“, Timpul vieţii noastre este o firimitură din timpul lui Dumnezeu”, „Veşnicia are culoarea ochilor tăi…“. Ar fi zadarnic să încercăm să lungim timpul, acest lucru fiind imposibil, iar printr-o comparaţie superbă: „Trag de timp, cum mi-aş trage umbra de păr…” poetul ne sfătuieşte să înţelegem că viaţa fiecăruia este o „Poveste scurtă: A fost odată. Nu mai e.” În parcursul nostru terestru avem căderi și ridicări, însă „Cea mai cumplită cădere; Căderea în tine însuţi.“, de aceea ne îndeamnă: „Iubiţi! Iubiţi! Iubiţi! Şi când se termină iubirea, luaţi-o de la capăt!“
Nici în alte scrieri ale autorului și nici în aforisme nu lipsește umorul: „Ca să te doară capul, trebuie mai întâi să îl ai”, „A face pe prostul, sport naţional”, „A fost o femeie extrem de săracă, încât şi copiii îi avea… din flori.”, „Când Floarea-Soarelui o ia pe ulei, Tigaia se linge pe buze.”
Să râdem, dar să nu ne lipsească seriozitatea, caracterul moral, comportamentul adecvat locului şi timpului pentru că altfel: „Cine se dezbracă de caracter rămâne cu sufletul gol”, „Omul rău sfârşeşte înecat cu propria-i răutate!” şi „Prostia-i ca universul – fără margini!”, Prostul este ca vântul – nu rămâne nimic în urma lui…”, iar „Cea mai mare prostie – să te crezi deştept.”
O temă de actualitate şi interesantă este relaţia scriitor, poet şi critic literar: „Poetul transformă cuvintele în suflete!”, „Poetul e fântâna din care se adapă cuvintele…“, „Când poetul transpiră, criticul se inspiră!”, „Dacă un român nu s-a născut poet, e musai să se facă critic literar!”, „Criticul literar nu are mamă, nu are tată – este făcut de o urzică!”
Cartea este o Cântare a Vieţii, cu nemaintâlnită economie de mijloace şi cu o mare forţă de sugestie. Cu aura preciziei, a conturului bine alcătuit sunt reflecţii de căpătâi în aflarea adevărului universal. Şi iată un adevăr indubitabil: „Plânsul şi râsul sunt intraductibile. Ele sunt înţelese la fel în orice limbă.”
Volumul „Anaforisme din Ţara Luanei” este rezultatul unor preocupări perseverente ale îndrăgostitului de glie, de locurile natale, de ogorul literaturii, de fineţea şi adâncimea înţelepciunii. Este o reflectare a unei minţi luminate, un aport esenţial la dezvoltarea tezaurului culturii române, la îmbogăţirea spiritualităţii, eticii şi filosofiei practice. În opinia noastră, Girel Barbu mai are multe de spus în literatură.
Aforismele nu au termen de valabilitate, nu sunt scrise doar pentru acum, ci pentru eternitate. Așa cum citim astăzi cugetări, maxime, aforisme scrise de Cicero, Seneca, Aristotel, Platon, B. Spinoza, R. Descartes, J.W. Goethe, F.M. Dostoievski, D. Cantemir, I. Neculce, N. Iorga, T. Arghezi, Vasile Ghica, Ionuț Caragea…, aforismele lui Girel Barbu vor fi căutate și citite de generațiile viitoare. Vor face parte din fondul de înțelepciune al poporului și literaturii române.
Și dacă aforismul este „O floare în stare de grație. Aleasă să conceapă Logosul și să-l nască. (Lucian Blaga), „Aforistul este sluga gândurilor și stăpânul cuvintelor (Luka Tomic)”, dăruindu-le tuturor celor care știu să culeagă rodul înmiresmat al acestora.
Aşadar, să citim, să învăţăm, să trăim în bună înţelegere, întru credinţă şi iubire: „În fiecare dimineaţă, lumina coboară în oameni, de unde îşi ia strălucirea.” şi „Primeşte-te în tine şi te dă întreg lumii”, întrucât „Picăturile de azi, izvorul de mâine!”, şi până la urmă „Vârsta nu se măsoară în ani, ci în înţelepciune”, de aceea să ne îndemnăm pe noi înşine: „Dăruieşte ca şi cum ai primi! În acest sens, cu ajutorul „anaforei”, Girel Barbu ne împărtășește cu „anafura” cuvântului remarcabil scris. Pentru toate acestea, Măria sa, cititorul poate notifica actul de identitate al lui Girel Barbu în vederea conferirii titlului de cetăţean de onoare al literaturii române.
(Din. vol. „Tâlcuiri la firul slovei”, Iași, PIM, 2020, p. 237-244)
Ar putea fi o imagine cu Vasilica Grigoras şi text

Vasilica GRIGORAȘ – NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ

E toamnă în mine
îi simt îmbrățișările brutale
și privesc aievea
cum frunzele infidele
îmi dezgolesc trunchiul beteag.
În nopți lăbărțate
fără noimă
dau uitării dorul de fluturi
strâng la piept cheagul credinței
sărut ochii cerului
exersez numărătoarea inversă
și observ că abia dacă mai rămân
câteva frunze pe cea mai înaltă
dintre ramurile mele.
Când îmi va fi hărăzit
să cadă ultima frunză
care-mi va mângâia umărul
cu gheara plină de venin
învăluindu-mă ostentativ
într-un frig înfiorător și mut
mie-mi va fi imposibil
să continui a mai număra.
(imagine internet)
Ar putea fi o ilustraţie cu copac