Vasilica Grigoraș – Exces de ascultare

În miez de vară
un puf plutea mândru
pe coama ondulată
a unei adieri
de vânt înaripat
până pe omoplatul zării.
Cu noaptea în cap
se înălța demonstrativ
inspirând molecule
de libertate
iar la asfințit cobora
lângă atomii corolei
din care se născuse.
Era un puf docil
și dorea și el
să aibă cuvânt.
L-a avut și
l-a ținut la piept
fără să-i taie
cordonul ombilical.
A ratat totul
pentru că nu a răsărit
niciodată.
(imagini internet)

TREBUIE SÃ FII TENACE, PUTERNIC ŞI SÃ AI ÎNCREDERE ÎN TINE – Interviu  realizat de Valentina Teclici cu Nicoleta Marinescu  

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi stând jos

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi interior

Pe Nicoleta Marinescu am cunoscut-o pe la mijlocul anilor ’80, la cursurile de perfecționare pentru bibliotecari care erau coordonate la Bușteni, de prof. Gheorghe Popescu și colaboratorii săi.

După Revoluția din 1989, Nicoleta și-a continuat cariera de biliotecar în mod ascendent și fructuos, înnobilând-o cu dorința de a se perfecționa profesional, de a dărui celorlați din experiența sa, fie sub forma cărților și articolelor de specialitate publicate, fie ca formator, inițiator de proiecte, fie ca manager și evaluator european în I&D.

Valentina Teclici: Din însemnările tale, “Nu ştiu alţii cum sunt”, reiese că eşti mândră că te-ai născut “în târguşorul de provincie Dorohoi, înființat pe la 1407 de către Alexandru cel Bun”  şi că ai stat acolo doar câţiva ani.

Privind înapoi cu ochii memoriei, cum a fost crâmpeiul de copilărie pe care l-ai trăit în Dorohoi?

Nicoleta Marinescu: Corect ar fi… Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut în această zonă geografică, pământul locului mi-a dat puteri și forțe nebănuite să depășesc provocările vieții. Un orășel, ca multe altele din sudul Țării de Sus (Bucovina de sud), localitate cu o vechime de peste șase secole, târg așezat la confluența marilor imperii. Viața la răscruce de imperii are nu numai influență economică asupra locuitorilor, poate cel mai important este relația interumană care se stabilește între aceștia, între reprezentanți ai diferitelor naționalitățile. Aici, în puținii ani ai copilăriei petrecute în Dorohoi am învățat ce este ordinea, disciplina, demnitatea, rigurozitatea, corectitudinea, bunul simţ, altruismul şi modestia. Aici lumea se respecta, se bucura de realizările unora și se întrista de neîmplinirile altora, se ajuta necondiționat, nu se ținea cont de religie, de naționalitate sau de etnie.  Anii petrecuţi la Dorohoi, importanţi pentru formarea mea ca om, este perioada în care s-a pus temelia pe care se va ţese sistemul meu de valori şi evaluări. Am primit o educaţie pentru oameni puternici care ştiu să rămână mereu cu fruntea sus! Dacă vrei, aici am învățat pentru prima oară ce înseamnă comunicarea, colaborare, întrajutoarea!

VT: Ce fel de valori au început să se contureze în constiința ta de copil?

NM: Părinții erau profesori și erau ocupați cu responsabilitățile impuse de profesie. Bunicii tineri (49 ani ; 55 ani) aveau răbdare și știau cum să educe un copil. Aici am învățat că există cărți care se citesc și recitesc, apoi se povestesc cele citite, că o bibliotecă personală se formează cumpărând mereu și adunând cărțile chiar și într-o cutie de carton (să fie ordine!), am învățat să-mi cunosc orașul cu străzile și imobilele importante -după puterea mea de înțelegere-, am învățat cum trebuie să te comporți  în societate, în familie, am învățat că trebuie să respecți trecutul, pe cei plecați în lumea umbrelor, am primit scurte lecții de istorie, în special cele legate de Ștefan cel Mare, care ridicase în urbea noastră o biserică frumoasă în care am fost creștinată. De mică pictam cu acuarele pe pânză albă: o floarea soarelui, un cer albastru cu câteva păsări care zboară și nelipsitul început de gard. Am învățat să iubesc și să îngrijesc florile, să culeg fructe din grădina casei, să dau o mână de ajutor bunicii la pregătitul prăjiturilor, să fiu ordonată și organizată. Am învățat să iubesc și să respect natura.

VT: De la cine din familie moștenești dragostea pentru carte și talentul de a scrie?

NM: În familie se citea, se scria, așa îi vedeam eu pe părinți și bunici petrecându-și timpul liber. Bibliotecile prezente în casă erau o sursă permanentă de invitație la lectură. Mama, profesoară de chimie a fost printre primii profesori care au obținut titlul de ”Profesor gr. I”, a fost autor de manuale și referent științific. A fost formator pentru profesorii de chimie, un diriginte foarte apropiat de elevi, o persoană altruistă care a contribuit la formarea pentru viață a multor tinere, nu s-a oprit doar la transferul de cunoștințe din domeniul chimiei. A urmat de la 11 ani la Iași cursurile în cadrul Institutului de Educațiune <<Regina Maria”>>. Aici, un grup de 40 de eleve de diferite vârste, eleve ale Liceului <<Oltea Doamna>> primeau o educație aleasă. Institutul pregătea tinerele pentru diplomație și Curtea Regală.Toate elevele erau fiice de ofițer. A avut profesori renumiți. Mama a ținut ca tot ce a avut șansa să învețe, să împărtășească și altora. Tata a urmat la Cernăuți Liceul Comercial dobândind cunoștințe practice ce îl vor ajuta în activitatea sa de economist. Apoi a urmat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, având ca profesori pe istoricul Nicolae Iorga, economistul Virgil Madgearu, economistul Victor Slăvescu, juristul Andrei Rădulescu cel ce i-a propus să urmeze și facultatea de Drept. Urmându-i sfatul a urmat-o la Iași la Universitatea <<Al.I. Cuza>>. În timp ce mama avea un stil științific, tata a cochetat și cu poezia, având o înclinare spre scris. Era un fin observator, psiholog, dădea dovadă de o excepțională intuiție. Probabil pe el l-am moștenit în ale scrisului.

VT:  Spune-mi câte ceva despre studiile universitare? Ce au însemnat pentru tine și cum te-au influențat pe plan profesional?

NM: Referitor la perioada universitară, generația mea era ca un burete absorbant de cât mai multe informații și participa la cât mai multe evenimente culturale. Revistele literare ieșene ale vremii  erau lecturate cu creionul în mână. Cunoșteam scriitori, criticii literari, marii profesori din universitățile ieșene, formați în perioada interbelică.   Erau modele pentru noi. Îi vedeam și îi audiam în amfiteatre sau săli de conferințe.Teatrele, muzeele, instituțiile de cultură erau locurile în care puteai întâlni studenții. Era un respect deosebit pentru actul de cultură. Era și dorință și tenacitate, ambiție de a ști cât mai mult în diferite domenii, de a te pregăti să devii un viitor intelectual. Noi, studenții de la Facultatea de Filologie, secția franceză-română aveam posibilitatea să frecventăm Biblioteca <<Gh. Asachi>>, Biblioteca Centrală Universitară <<Mihai Eminescu>>, sediul central, Biblioteca Facultății de Filologie, Biblioteca Facultății de Limbi clasice și Biblioteca Lectoratului de limbă și literatură franceză, unde o dată pe săptămână lectorul francez ne oferea spre lectură cărți -ultimile apariții din Franța-, reviste, lunar se organizau vizionări de filme franțuzești în aula I/1, la care puteau participa studenții Iașiului. Sonorul nu ne era prieten, dar dorința de a ști cât mai multe îl ”eclipsa”. Am beneficiat de o deschidere largă și benefică spre o altă lume. Personal am avut șansa ca în familie să particip la discuțiile despre personalitățile țării, intervenții frecvente și fascinante. De la ei am cunoscut istoria țării, și mi-am însușit spiritul patriotic Am învățat ce e iubirea de țară, adevărata istorie, respectul pentru trecut, ce este democrația, ce înseamnă să respecți drepturile omului, să nu faci diferență de naționalitate, rasă, sex, condiție socială, să apreciezi omul, cu ideile și opțiunile sale. După cum observi formarea copilului din Dorohoi se continuă întreaga sa viață.

VT: Făcând cercetări pe Internet și citind și documentele pe care mi le-ai trimis, am aflat, dragă Nicoleta, că ai slujit cărțile, colegii și cititorii timp de aproape 40 de ani, timp în care ai scris 10 cărți de specialitate, ai publicat 58 articole în presa de specialitate din țară și străinătate, ai  ținut 41 comunicări în țară  și străinătate în sistemul info-documentar, ai participat la 10 seminarii și conferințe internaționale, ai fost implicată în 3 proiecte comunitare (Tempus și Leonardo da Vinci), 6 proiecte pentru formatori, ai participat ca evaluator la concursurile de intrare în biblioteca universitară și publică… și nu numai.

Ce te-a motivat să ai un palmares atât de bogat și divers, o moștenire atât de consistentă și valoroasă lăsată slujitorilor cărții?

NM: Pentru generația noastră-văzută prin ochii cititorului de atunci, într-adevăr  biblioteca era o atracție, un paradis, un refugiu, o școală, însemna lumină, multă, multă lumină.Un rol important l-a avut pentru mine întâlnirea la Bușteni cu coordonatorul cursului Gheorghe Popescu, formator cu solide cunoştinţe de specialitate. Mi-a insuflat dragostea pentru catalogare, pentru organizarea informației în așa fel încât cititorul să o găsească. Cei 12 ani petrecuți în această structură info-documentară, dispărută după 1990, au fost anii de adevărată formare profesională. În această bibliotecă am învățat că, fără colaborare, cooperare, comunicare nu poți fi eficient într-o structură info-documentară.Pentru a fi la curent cu producția editorială, informare utilă în activitatea de achiziții, participam la întâlnirile profesionale ţinute în sala <<Henri Coandă>> a Palatului Culturii, organizate de Centrul de librării Iaşi. Unul sau cel mult doi librari prezentau detaliat un scriitor cu lucrările sale, apoi erau menţionate noutăţile săptămânii. Era perioada în care majoritatea librarilor erau absolvenţi de învăţământ superior.  Am multe, foarte multe amintiri frumoase din ucenicia mea în ale bibliotecii. După 1990, am avut șansa să intru la primul concurs organizat de către Biblioteca Centrală Universitară <<Mihai Eminescu>>. Eram convinsă că informatizarea va schimba mult modul nostru de lucru. De aceea participam cu multă implicare la toate activitățile de formare, acumulând competențe și un nou mod de abordare al problemelor ivite. Trebuia să fim informați, pregătiți, pentru a greși cât mai puțin. Nu mi-a fost niciodată frică de inerentele greșeli ale adaptării la nou. Nu am acceptat să rămân cu aceleași cunoștințe de la intrarea în bibliotecă până la pensionare, cu orice risc. Misiunile bibliotecii au rămas aceleași, noi, bibliotecarii, trebuia să ne schimbăm gândirea. Sufletul îmi este plin de bucuria de a fi contribuit și eu la dezvoltarea biblioteconomiei și științele informării, împărtășind din acumulările anilor. În paginile revistei Biblioteca  am publicat articole, prezentări de cărți, interviuri cu personalități ale info-documentării, după pensionare am făcut parte din Colectivul consultativ al revistei.

VT: Dintre cele 10 cărți de specialitate pe care le-ai scris, care crezi că este cea mai utilă biliotecarilor și îți este cea mai apropiată de suflet. Cum argumentezi această alegere?

NM: Cum să nu te bucuri constatând că lucrarea privind Biblioteconomia și Știința Informării în întrebări și răspunsuri se găsește în foarte, foarte multe biblioteci, chiar și personale, făcând parte din bibliografia pentru concursuri și azi, după 10 ani de la apariție?!

VT: Felicitări! Este într-adevăr o mare realizare.Te-aș ruga să enumeri alte trei realizări de excepție din munca ta în domeniul cărții și să le prezinți pe scurt.

NM: Am participat în proiecte europene: TEMPUS 9596-95, în calitate de coordonator pentru Biblioteca Centrală Universitară <<Mihai Eminescu>> Iași (BCU) și Biblioteca Universității Tehnice <<Gh. Asachi>> Iași (BUT), proiect privind Reorganizarea structurii info-documentare după informatizare. BCU Iași a fost prima bibliotecă din țară cablată cu fibră optică (unitatea centrală și filialele),  BUT Iași a fost prima bibliotecă din țară cu site propriu.

Am participat vreo 10 ani voluntar la proiectul de formare profesională europeană LEONARDO DA VINCI inițiat de Asociația Documentariștilor Francezi (ADBS Franța), privind fișa noilor posturi din structurile info-documentare informatizate (DECIDOC) și  certificarea europeană, după o analiză foarte documentată a competențelor și aptitudinilor specialiștilor (CERTIDOC), obținând titlul de manager în I/D și evaluator european în I/D . Proiectul CERTIDOC dădea posibilitatea mobilității profesionale în țările Uniunii Europene, beneficiind de o salarizare europeană, unică, în funcție de titlul obținut.

VT: Munca de voluntariat spune foarte mult despre caracterul şi valoarea persoanelor care dăruiesc altora din timpul lor şi din experienţa acumulată de-a lungul anilor. Mă bucur să aflu şi acest aspect al personalităţii tale. Ce altceva de care te mândrești ai mai realizat în prodigioasa ta activitate profesională?

NM: Am colaborat cu specialiști de marcă: Jean Michel (http://michel.jean.free.fr/),  Jean-Francois Bonnin (ENSSIB-L’École Nationale Supérieure des Sciences de l’information et des Bibliothèques), regretatul Bertrand Calenge schimbând impresii, opinii profesionale. Datorită colaborării cu Biblioteca Județeană, Jean Michel a conferențiat  în sala <<Henri Coandă>> a Palatului Culturii din Iași despre Bibliopolis. Am fost felicitată în plenul adunării întâlnirii CERTIDOC de la Paris, cu responsabili europeni de asociații profesionale, de către Jean Michel-coordonatorul celor două proiecte lansate de către ADBS, pentru aportul meu la demararea eurocertificării în România, exprimându-şi regretul că nu am putut participa (?!) la aceste lucrări: ”Victorie totală. România a fost admisă cu drepturi depline. Au fost admise Belgia şi Ungaria, ultima în pofida Elveţiei. Ai muncit din greu şi ştiu că soarta întrunirii a depins în mare măsură de organizarea ta excepţională şi de efortul tău profesional susţinut!” Anunțându-mi pensionarea, Jean Michel îmi scria: «…multe persoane ştiu şi recunosc ce ai făcut tu pentru Iaşi, pentru BCU, pentru profesie în România şi nu numai. Cinstit vorbind, implicarea ta în numeroase acţiuni de progres m-a mirat întotdeauna, viziunea ta privind evoluţia era una dintre cele mai profunde. Ai ştiut să te angajezi acolo unde a trebuit pentru a reuşi cu ideile tale. Dacă ar fi să se acorde o medalie de aur pentru merite profesionale, cred că tu ai fi una dintre primele persoane care ar trebui să o primească (…) Norocul ţi-a lipsit. Contextul românesc nu te-a ajutat; dacă ai fi fost în Franţa, de exemplu, ai fi putut să beneficiezi cu certitudine de o susţinere profesională şi instituţională.» 

Am lansat cărți și conferențiat despre certificarea europeană la Chișinău. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova am lansat prima mea carte: Biblioteca de la tradiție la modernitate (Iași: Astel Design, 1999), lucrare prefațată de Jean Michel cu care am mai scris cărți în colaborare. Este prima lucrare de specialitate din țară care abordează noul: trecerea de la biblioteca tradițională la cea informatizată. Colegii au creat un sistem național de certificare în Republica Moldova după modelul european la care am lucrat.

Prof. Daniela Argatu a scris: Ghidul bibliotecarului școlar: eurocompetențe profesionale, lucrare la care am fost referent științific, fiind apreciată de inițiatorii francezi ai proiectului european CERTIDOC.

Am pus bazele a două biblioteci în satele Gârbești, jud. Iași și Parpanița, jud. Vaslui, împreună cu preotul Mihai Vasile Paraschiv, inițiatorul acțiunii, sate în care locuitorii au venituri modeste.

În întreaga activitate am primit diplome și scrisori de mulțumire, dar nu am avut recunoaștere instituțională.

 VT: Sigur că ai meritat şi recunoaştere instituţională. Dar cum spunea Jean Michel Contextul românesc nu te-a ajutat. La urma urmei, important este că ceea ce ai făcut în domeniul biblioteconomiei a rămas şi va rămâne în timp, că este folosit de generaţia actuală de bibliotecari şi va fi recunoscut şi folosit de generaţiile viitoare de bibliotecari. Munca ta este ca aurul, care nu-şi pierde nici valoarea, nici strălucirea, chiar dacă este ascuns sau închis într-un seif.

Fiecare călătorie, fie că este personală sau profesională are provocările și lecțiile ei.  Poți să ne împărtășești care au fost cele mai mari provocări ale tale?

N.M.: Prin educația solidă primită și formată de-a lungul anilor, prin lecturi pe care acum am timp să le parcurg și să le înțeleg, prin credința care implică un anumit nivel de instruire, cultură, dobândită în ani; toate acestea vin după anumite acumulări și experiențe. Mi-am propus să vizitez, să revăd biserici și mănăstiri din țară, și nu numai, locuri cu o înaltă încărcătură spirituală care îți  înalță sufletul, dându-ți o forță interioară și o lumină  nebănuită.Cea mai mare reușită a vieții mele este aceea de a fi călcat pe urmele pașilor lui Iisus și de a mă fi împărtășit la Mormântul Sfânt. În orice țară eram, vizitam muzee și expoziții, prima mea dragoste fiind pictura. Am admirat la Barcelona picturile lui Picasso din prima sa perioadă, lucrările lui Gaudi, în Franța am vizitat muzeele Louvre, Orsay, Fabre, Atger. Am admirat la Montpeliier paleta plină de culori ale lui Delacroix, am admirat picturi și sculpturi, la Paris am vizitat o expoziție  egipteană, mi-am umplut sufletul de frumos. La Chișinău, la Orhei, am vizitat muzee și mănăstiri specifice zonei geografice. De fapt în fiecare excursie învățasem de mică să vizitez muzee etnografice, pinacoteci pentru a înțelege mai bine spiritul, specificul locului.

VT: Spune-ne, te rog, câte ceva și de celelalte cărți, care nu sunt de specialitate, pe care le-ai scris și publicat?

NM: Sunt cărți scrise în urma pelerinajelor făcute în țară sau în Țara Sfântă, unele publicate, alte sunt încă în calculator. Cu toată biblioteca gastronomică tradiţională, dar şi virtuală, un caiet cu reţete este nelipsit. De aceea mi-am propus să retranscriu reţetele familiei, la care am adăugat dulciuri care mi-au făcut plăcere să le gust, adaptând din mers caietul zilelor noastre. Culegerea de reţete are un specific moldovenesc cu influenţe basarabene, dar şi cosmopolite aşa cum este şi familia noastră. Gastronomia a interesat dintotdeauna pe istorici, antropologi, sociologi în analizele lor asupra diferitelor perioade, preparatele reprezentând potenţialul economic şi organizatoric al gazdelor, dar şi respectul, atitudinea faţă de oaspeţi. Așa a apărut lucrarea: Reţete de dulciuri de ieri şi de azi

Am publicat acum 12 ani o carte intitulată Șuetă de familie, o cronică de familie. Pot spune că în familie este o tradiție ca la un anumit moment al vieții să lași urmașilor însemnări din viața trăită. Pensionar fiind, străbunicul meu, fost învățător-născut în 1862 – ne-a lăsat un document important intitulat Descrierea Vieții sau Biografia Întru D-zeu Credinciosului Neculai Gh. Ionescu. Lucrarea prezintă informații deosebit de importante pentru antropologi, istorici, geografi, cercetători, economiști. Circulau la acea vreme, pe acele meleaguri, tot felul de monede, pentru că abia în 1870 a fost scoasă prima emisie de bani românești. Circulau monede rusești, turcești, nemțești își amintește de conversiile unor monede în lei ”garboava rusească prețuia 4 franci, sorocovețul 75 bani, kopeica 1 para. Erau din argint și aramă. Monedele turcești erau: ermelicul de argint curat mare prețuia cam 5 franci, moneda de argint de 42 parale, egal 1 leu și 2 parale. Mai circula galbănul austriac de aur ce valora 37 de lei vechi sau 12 franci, sfanțul de argint valora 1 franc”. Și mama a lăsat un Caiet cu amintiri din anii de școală, document depus la Arhivele Naționale Iași, în afara Manualului de chimie pentru clasa a IX-a, pentru prima serie de liceu de 12 clase.  Tata nu și-a scris amintirile, dar a lăsat în mape diferite documente importante și trei cărți scrise după pensionare :  Un proces al abuzurilor de funcţii: istoricul procesului AIloaie-Simionescu Studiu comparativ privind doctrinele politice între două lucrări ale lui Mihai Teodosia şi Ivanciu Nicolae-Văleanu,  Om contra om – o lucrare cu conținut filosofic.

VT: Ai intrat în “vacanța mare”, cum îți place ție să spui ieșirii la pensie, la sfârșitul anului 2008. La doar 8 ani de când pretindeai că erai doar în vacanţă, ai publicat cartea Provocări în zodia cărții, Editura PIM, Iași, 2016. Spune-ne câte ceva despre acestă carte.

NM : Cartea prezintă parcursul profesional, bogat în realizări, dar şi în zbateri, de la tinereţea plină de acumulări intelectuale până la vârsta la care amintirile se aşează, pe liniile ferme ale evoluţiei bibliotecii româneşti în ultimii 40 de ani, văzute, desigur, prin prisma experienţei personale. Debutul îl fac într-o structură info-documentară mică -Biblioteca Cooperației Meșteșugărești-, despre care multă lume nu știe de existența acesteia. După 1990 am participat la primul concurs organizat în Biblioteca Centrală Universitară <<Mihai Eminescu>> Iași, intrând după acumulări dobândite în cei 12 ani petrecuți în mica bibliotecă, într-o structură info-documentară universitară, într-o lume care obligă profesional. M-am implicat activ în activitatea instituției: organizarea de conferințe, schimburi de bune practici, participarea la multele, foarte multele cursuri de formare propuse de noua etapă în care intram: biblioteca informatizată. Participarea în calitate de coordonator pentru bibliotecile universitare din Iași – Biblioteca Centrală Universitară<< Mihai Eminescu>> și Biblioteca Universității Tehnice <<Gh. Asachi>> – în proiectul TEMPUS-Jep 9596, implicarea în proiectele de formare profesională LEONARDO DA VINCI -DECIDOC și CERTIDOC, participarea mea la Conferința organizată la Caen-Franța Bibliothèques sans frontières – cu participanții membrilor listei de discuții Biblio-Fr. La masa rotundă a seminarului, în încheiere (3-5 aprilie 1998), alături de delegatul Canadei, Jean-Claude Guédon, consilierul Ministrului Culturii şi Comunicaţiilor, Olivier Sagna-cadru didactic al Universităţii de profil din Dakar, Senegal, am fost invitată să prezint situaţia informatizării şi a accesului la Internet, România fiind un model de dezvoltare pentru Europa de Est. Acolo, l-am audiat pe Jean Michel discutând despre importanța formării profesionale în societatea informației și a cunoașterii. A fost momentul decisiv în care am hotărât să pun pe hârtie noutățile și cerințele profesiei în articole și cărți de specialitate, sau să le fac cunoscute în schimburile de bune practici. Am avut în permanenţă proiecte ştiind că viitorul se conturează cu noi cerinţe. Am deranjat prin altruismul meu, prin dorinţa de a munci în echipă, de a întreba fără jenă, dacă nu am ştiut ceva: tânăr sau coleg cu experienţă, român sau străin, din biblioteca judeţeană sau universitară. Am întrebat pentru a putea merge mai departe. Am fost unul dintre pionierii informatizării, un specialist care prin activitatea sa de zi cu zi a contribuit la formarea unei noi societăţi, la transferul de cunoştinţe. Greşelile sunt omeneşti şi nu mi-a fost niciodată frică de ele!  Dacă doreşti să faci un lucru bun pentru cei mulţi, dezinteresat, indiferent de piedici poţi lucra contribuind la dezvoltarea profesiei, făcând transferul de cunoştinţe şi prin scrieri. Trebuie să fii tenace, puternic şi să ai încredere în tine. Pentru mine, proiectul TEMPUS a fost un moment de răscruce, din punct de vedere profesional… La încheierea activității, am trimis pe lista de discuție a bibliotecarilor români BIBLOS un mesaj de rămas bun, colegilor virtuali, primind multe mesaje de felicitare și apreciere asupra activității mele. Profesia de bibliotecar făcută cu pasiune devine o dependenţă frumoasă care înnobilează, îţi deschide mereu noi orizonturi, te face să relaţionezi şi să comunici mereu. Einstein spunea: „ce faci pentru tine piere odată cu tine, ce faci pentru alţii, va dăinui”. Mult adevăr cuprind aceste vorbe. Am scris această carte din dorinţa de a împărtăşi din experienţa mea şi de a demonstra că pasiunea şi tenacitatea într-un anumit domeniu nu pot fi sufocate de dorinţele unora. Dacă ar fi să o iau de la început, aceeaşi profesie mi-aş alege. Contează mulţumirea pentru cărămida pusă în edificarea unei clădiri vechi, frumoase şi de mare viitor, cum îmi place să definesc profesia căreia i-am dăruit tot ce am putut de-a lungul a peste trei decenii; profesie care stă la baza dezvoltării unei societăţi. Citatul cărții extras din opera scriitorului francez Saint Exupery sintetizează activitatea mea, așa cum fiecare citat al capitolului oglindește în esență etapa profesională parcursă.

VT: Ce s-a mai întâmplat în “vacanța mare” ?

NM: Pensionarea mi-a adus mai mult timp şi am continuat unele proiecte profesionale începute cândva, dar neterminate. Ocupându-mă mai mult de formarea profesională, susținută la Vaslui, activitatea editorială căpăta noi forme pentru mine. Aveam mult material în calculator, material ce trebuia finalizat, așa au apărut la editura ieșeană PIM: Biblioteconomie în întrebări și răspunsuri (2009), Issismarc: ghid de prelucrare a resurselor informaţionale(2010); Agenda bibliotecarului (2011); Biblioteconomie şi ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri: 2 vol.(2012), dar și lucrări, note, memorii, schiţe, amintiri grupate în paginile unor cărţi: Şuetă de familie (2009); 5 zile în Ţara Sfântă: note de călătorie (2011); Pelerinaje la mănăstirile țării 2 volume  (2017, 2018);  M-am ocupat în calitate de referent științific de lucrarea Danielei Argatu: Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale: Editura Ștef, 2014, apreciată de specialiștii din Franța.Consider că este o primă lucrare care valorifică proiectul CERTIDOC, Am contribuit prin traduceri din franceză în română, în cadrul Asociației <<Charlotte Sibi>> la elaborarea unor lucrări dedicate celebrei profesoare de franceză din Iași, adevărat model european cu mult înainte de 1990, fiica fostului consul francez la Iași, fosta mea profesoară de franceză în particular… Lansarea unor cărți la Iași și Chișinău, conferințe despre formare și eurocompetențe, participarea la unele emisiuni ale posturilor locale de televiziune (TeleMoldova, Digi24, TeleM), intervenții în presa locală sau de specialitate sunt câteva din activitățile din agenda mea din această perioadă. Particip în cadrul Centrului Cultural Multifuncțional pentru Vârsta a Treia Iași, care are misiunea de a readucerea în viața socială și culturală activă a persoanelor de vârsta a treia prin participarea la diferite activități de petrecerea timpului liber. Aici a fost lansată cartea Provocări în zodia cărții cu prilejul Zilei internaționale a  persoanelor vârstnice (1 octombrie). Aici se face -prin activitățile organizate-legătura dintre generații prin prezența tinerilor. Am contribuit și la apariția unor cărți omagiale dedicate unor colege, bibliotecare care au împlinit o vârstă frumoasă contribuind nu numai la evoluția  profesiei prin activitățile desfășurate, ci și prin activitatea lor editorială.

VT: Ce alte proiecte ai pentru “vacanța mare”?

NM : Cel mai important proiect este cartea la care lucrez având titlul provizoriu: La răscruce de milenii: roman autobiografic, o lucrare la care folosesc mult material documentar nu numai din arhiva familiei, recurg la informații și evenimente din toate sferele societății, comentate și văzute  de mine.

VT: Anul acesta, cu vreo 5-6 săptămâni înainte de Paște, te-ai documentat și ai petrecut timp adunând informații și imagini prețioase despre această sfântă sărbătoare, pe care le-ai atașat în documente și le-ai trimis via-email prietenilor, familiei. Ce te-a inspirat și ce a însemnat pentru tine să faci aceste daruri celor pe care îi simți aproape de sufletul tău?

NM: Lucrez la calculator din 1995. În acești 27 de ani am adunat multe informații din diferite domenii pe care le-am arhivat pe diferite teme și subiecte. Adepta faptului că informația trebuie să circule și a faptului că sărbătorile sunt momente pregătite din timp din toate punctele de vedere, am încercat să împărtășesc apropiaților virtuali informații legate de aceste sărbători. Paștele, așa cum este oglindit de creștini prin exponate în expoziții și muzee, prin versuri, prin pregătiri estetice, dar și gastronomice, neuitând de tradiții și obiceiuri. Mi-a făcut o mare plăcere să pregătim împreună marea sărbătoare a creștinătății. Fiecare a dorit să vină cu ceva nou în pregătirea zilei sau… recunosc i-am incitat la… schimbare, la nou !

VT : Pot spune că ştiu şi mai multe despre tine acum, după ce mi-ai răspuns la întrebări. Şi totuşi, cine eşti tu, Nicoleta Marinescu? Cum te-ai descrie pentru o persoană care ar vrea să-ţi vadă portretul interior şi ar dori să te cunoască cu adevărat?

NM : Sensibilă, dar puternică, tenace, dar răbdătoare, altruistă, dar rațională, cu o memorie de invidiat, cu afinități pentru frumos, pentru arte, pentru cuvântul scris, păstrătoare de tradiții și obiceiuri pe care doresc să le transmit, pentru unitate, demnitate, adevăr, respect, dar… cu o viteză prea mare de a adapta noul, devenind obositoare uneori. La aniversarea mea de 71 ani am primit urările următoare : ”Mata ești ca un buncăr, pe care nimic nu îl poate doborî ! Nici rachetele, nici bomba atomică ! Cu o putere extraordinară și o voință de titan ! Să fii la fel de puternică și să treci peste orice în viață !”. O caracterizare amuzantă la prima vedere, dar exprimă un adevăr pe care problemele de viață cu care m-am confruntat m-au transformat. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și îmi va da, mulțumesc pentru că m-am născut pe aceste meleaguri binecuvântate.  Înălțarea spirituală este un bun care nu poate fi descris și nici furat. Este acel ceva ce te schimbă în bine, acel ceva constatat de cei din jur în comportamentul tău.

VT: Mulţumesc mult pentru răspunsurile tale care m-au invitat să călătoresc în istoria familiei tale şi a activităţii tale profesionale. Mă simt binecuvântată să am prieteni ca tine, generoşi, plini de spirit, de viziune, iniţiativă, tenacitate, pasiune. Eşti un model de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să înveţe de la tine şi să aplice în propria viaţă  idei şi valori ale succesului.

Iulie 2021