Victoria Milescu: PRIMĂVARA TOAMNEI – THE SPRING OF AUTUMN

PRIMĂVARA TOAMNEI

Întotdeauna m-au fascinat întâmplările care îi aduc pe oameni împreună, îi fac să se cunoască, să se recunoască de multe ori în preocupările comune, împărtăşind aceleaşi idealuri, concepţii de viaţă etc. Unele persoane se întâlnesc şi se împrietenesc pe viaţă, alţii se întâlnesc, stau un timp împreună, apoi se despart din proprie voinţă ori din voinţă divină. Lanţul prietenilor se măreşte ori se restrânge pe parcursul vieţii, oferindu-ne ocazia să reflectăm asupra noastră, asupra capacităţilor noastre de relaţionare. M-am gândit unde şi când am întâlnit-o prima oară pe Vasilica Grigoraş. Era în 2018, la Galaţi, unde o prietenă a ei din tinereţe, Valentina Teclici, venită din Noua Zeelandă, a lansat la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” antologia de poezie bilingvă Poetical Bridges – Poduri lirice, tradusă în engleză şi editată de Valentina, unde erau incluşi poeţi din România şi din Noua Zeelandă, unii dintre români fiind prezenţi chiar în acea sală. Se crease un lanţ al prieteniei, nu al slăbiciunilor, sau poate al slăbiciunii pentru poezie. Pe Valentina Teclici mi-a prezentat-o o prietenă din Bucureşti, iar când Valentina a venit în Capitală, bucurându-ne cu realizarea ei literară de aproape 300 de pagini, am simţit că ne cunoaştem de când lumea. Deşi părăsise ţara natală din 2002, Valentina şi-a păstrat vechii prieteni, ba şi-a mai adăugat alţii noi, nu numai din zona literaturii, care îi este familiară, acum lucrând în Napier, ca poetă, traducătoare şi editoare. Datorită ei, am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe Constantin Frosin, cunoscut traducător de limba franceză, neştiind că atunci era pentru ultima oară printre noi. Am mai întâlnit poeţi, critici literari, actori, între care: Cezarina Adamescu, Dan Plăeșu, Luminiţa Potîrniche, Vlad Vasiliu, Violeta Ionescu, Maria Sarău, Dorina Stoica, Doina Radu etc. Acolo era şi Vasilica Grigoraş, discretă, pe care Valentina mi-a „dăruit-o”, şi cu care aveam să continui o frumoasă legătură prin telefon, în pofida distanţei dintre Vaslui, unde locuieşte Vasilica, şi Bucureşti, unde locuiesc eu. Prin schimbul de mesaje, am descoperit că avem aceleaşi gusturi, idei, preferinţe, aparţinând aceleiaşi generaţii. Între alte mesaje, am primit via on line un text al viitoarei sale cărţi de poezie, solicitându-mi câteva impresii. Mă socotesc privilegiată atunci când am avut ocazia să cunosc autorul în carne şi oase al unei cărţi, a cărei lectură îmi apare într-o altă lumină, poate completă.
Vasilica Grigoraş (n. 30.05.1951, com. Robeasca, jud. Buzău) a debutat în 2001, un debut târziu, după unele cutume, dar fiecare poet are timpul său, cum fiecare carte are ceasul ei de graţie. Deşi a venit mai târziu în literatură, s-a afirmat cu talent şi energie, într-un mod recuperator parcă, pe mai multe planuri: poezie, eseu, critică literară, literatură pentru copii, interviuri. Astfel de scriitori, care nu se grăbesc să publice imediat absolut tot ce scriu, dovedesc o autoevaluare exigentă şi mulţi dintre ei se înscriu în categoria scriitorilor de cursă lungă. Nu de puţine ori, am întâlnit-o pe Vasilica în diverse reviste ori site-uri şi în postura de haijin, participând şi câştigând premii pentru performanţe în realizarea acestui tip de poezie niponă. Din manuscrisul pe care l-am citit se decupează profilul unei autoare sensibile şi receptive vizavi de realitatea înconjurătoare, descoperind în lucrurile aparent neînsemnate semnificaţii tulburătoare. Micile sau marile evenimente sunt captate şi consemnate cu febrilitate, dar şi cu responsabilitate faţă de adevăr, faţă de volutele scriiturii. Capacitatea de a selecta ceea ce este reprezentativ din oferta contemporană, am remarcat-o şi în jurnalul de călătorie, Odă prieteniei, rezultat al vizitei în Noua Zeelandă la invitaţia prietenei Valentina Teclici. Şi în această nouă carte, în ediţie română-engleză, se remarcă fineţea unor observaţii privind stări, situaţii, dozând subtil mixajul poetic, interferenţele dintre realitate şi irealitate, dintre semnificat şi semnificant. Avem aici un impresionant aflux de sentimente, delicateţe, chiar diafanitatea unor imagini venind poate şi din predispoziţia autoarei pentru puritatea lumii copiilor, fiindcă cel ce s-a născut poet păstrează încă un suflet de copil. Poeziile, în majoritate, se definesc printr-o candoare aperceptivă, reflex al unei structuri interioare înclinate spre partea stenică, luminoasă a vieţii, plină de flori, păsări, iubire. Când ridică acel capac de la „lada de zestre a întregii fiinţe”, năvălesc spre cer, în plină zi „vrăbii guralive”, porumbei – păsări ale păcii şi ale speranţei etc. Deşi, după numărul anilor, poeta se consideră în toamna vieţii, descoperă, paradoxal, că experimentează o „toamnă primăvăratică”, unde vibrează „cuvintele roditoare”. Versurile confesive prind elanuri tinereşti glisând spre oniric: „m-am visat lebădă/ cu braţele aripi de cuvinte; sau, „dansez pe cioburi de lună/…/ mă plimb în Carul Mare”. Asistăm la o uimitoare dezlănţuire de forţă vitală, de frenetică dorinţă de a trăi la maximă intensitate. Spune poeta: „Iubesc adânc şi alintos”, sau „Îndorurată de inocenţă”, creând astfel cuvinte noi, dar şi recuperând altele cu mireasmă de scoarţă de carte veche, ca în „Vremea trezviei”. O poezie cu titlul „Verde crud” ne reaminteşte de Bacovia, dar nu pe coordonatele deprimismului, ci pe cele ale resurecţiei, ale regenerării, fiecare treaptă a durerii transformării tinzând spre iluminare. Tot din lumea vegetală se întrupează şi portretul autoarei: „Sunt un copac/ pe care destinul l-a binecuvântat/ cu multe inele/ şi l-a răsfăţat sculptându-i/ trunchiul subţire/ dar viguros şi armonic/ încât m-am strecurat/ în sunetul muzicii anotimpurilor/ cu tainică simţire/ printre bucurii şi intemperii.// Nodurile adunate în firul vieţii/ nu ştiu când şi cum/ scăldate în ploi fine ori nebune/ mă-nfioară uneori/ dar ştiu că şi poama stafidită/ are aromă şi dulceaţă/ iar savoarea-i împărtășită.// Deşi mi-a fost loial/ licărul din priviri se clatină/ şi va veni o vreme/ când paznicii cetăţii mele vor aţipi/ iar eu mă voi îndrepta/ spre câmpul cu stele” (Un copac cu multe inele)”.
Elanurile iubirii conduc spre raţiunea de a fi a poeziei, poate pentru că acolo unde este iubire, este şi poezie. Dar dincolo de iubire există şi „circul lumii”, faţă de care poetul nu rămâne indiferent, glosând asupra caracterelor, asupra fragilităţii morale şi fizice specifice fiinţei umane: „Între cerul de plumb/ şi pământul încremenit/ suntem noi, oamenii împotmoliţi.” Câtă luciditate, atâta adevăr dureros. Dar noi toţi purtăm „Amprenta lui Dumnezeu/ în inimile noastre”, cel care îndumnezeieşte literele poemelor şi ale zilelor noastre. În „camera de curat a imaginaţiei”, poeta pune în ordine „zbenguiala literelor”, în timp ce, după cum spune: „în palmă/ îmi creşte un poem de dragoste/ hrană pentru porumbeii mirării”. În poezia Vasilicăi Grigoraş, efluviile sentimental-duioase, enunţurile meditativ-reflexive, imaginarul vibratil se aşază în operă în mod ingenios, cu un efect etic şi estetic reverberând dincolo de paginile cărţii. Ca specialistă a poeziei japoneze, nu ne putea lipsi de prezenţa unui haiku unde contrariile se complinesc într-un fascinant joc al sensurilor din cuvintele alese să construiască invizibilul. El este camuflat în poezii secvenţiale, ca inovaţie de temă şi stil. Vasilica Grigoraş poate să spună lucruri esenţiale despre natura umană atât în metafore bogate, cât şi în cuvinte simple şi puţine a căror lege a inefabilului o cunosc doar unii poeţi. Porumbeii mirării se hrănesc şi cu mirările noastre în faţa miracolelor acestei lumi, iar unul dintre aceste miracole este poezia.
Victoria Milescu
Bucureşti, 6 aprilie 2021

THE SPRING OF AUTUMN

I have always been fascinated by the developments that bring people together, make them know each other, see each other in their common pursuits many time, sharing the same ideals, mentalities, etc. Some people meet and befriend one another for life, others meet, spend time together, then get separated of their own free will or by divine will. The chain of friends is increasing or decreasing during our lifetime, providing us with the opportunity to reflect on ourselves, on our relationship abilites. I thought where and when I met Vasilica Grigoraş for the first time. It was in 2018, in Galati, where a friend from her youth, Valentina Teclici, who came from New Zealand, was launching at „Dunarea de Jos” Cultural Centre a bilingual poetry anthology Poetical Bridges, translated in English and edited by Valentina, a book where poets from Romania and New Zealand were included, some of the Romanians attedningt the event in that very room. A friendship chain had been created, not a weaknesses one, or maybe a chain of weakness for poetry. A friend from Bucharest introduced Valentine Teclici to me, and when Valentine came in the Capital city, pleasing us with her almost 300-page literary work, I felt we had known each other for ages. Although she had left the homeland in 2002, Valentina kept her old friends, even added some new ones, not only from the literary area, which is so familiar to her, as she works now in Napier, as poet, translator and editor. Due to her I had the opportunity to meet again Constantin Frosin, renowned translator from French, not knowing that they were the last moments for him among us. I also met poets, literary critics, included Cezarina Adamescu, Dan Plăeșu, Luminiţa Potîrniche, Vlad Vasiliu, Violeta Ionescu, Maria Sarău, Dorina Stoica, Doina Radu etc. Vasilica Grigoraş, discrete, was also among them, „offered” to me by Valentina, and I was to continue a nice friendship by phone with her, despite the distance from Vaslui, where Vasilica lives and Bucharest, where I live. Through the messages we exchanged, I discovered we have the same tastes, ideas, preferences, as we were part of the same generation. Among other messages, I received by e-mail an excerpt of her future poetry book, as she asked me to voice several impressions. I consider myself priviliged when I met the author of a book in flesh and blood, for I perceive the content in a different, maybe complete light.
Vasilica Grigoraş (born on may 30, 1951, in the commune of Robeasca, Buzău county) had her literary debut in 2001, a late debut following some patterns, but each poet has his/her time, as evey book has its own moment of grace. Although she joine literature a little bit late, she proved herself with talent and energy, as if in a recovering way, on so many levels: poetry, essay, literary critics, literature for children, interviews. Such writers, who are in no hurry to publish immediately everything they write, prove an exigent self-evaluation and many of them are part of the category of long-haul writers. Not infrequently, I met Vasilica in various magazines or websites as haijin, competing and winning prizes for performances in creating this type of Japanese poetry. The manuscript I have read features the profile a sensitive and receptive author regarding the surrounding reality, who discovers thrilling meanings in apparently minor things. The small or big events are captured and feverishly noted, but also with responsibility for the truth, for the volutes of writing. I noticed the capacity to select what’s representative from the contemporary offer also in the travel journal „Odă prieteniei/Ode to friendship”, resulted from the visit she paid in New Zealand, upon her friend Valentina Teclici’s initiative. In this new book as well, in Romanian-English edition, one can notice the finesse of some observations on feelings, situations, by subtely dosing the poetry mix, the interferences between reality and unreality, between significant and insignificant. We find here an inflow of feelings, delicacy, even the ethereal of some images that probably come from the author’s tendency for the purity of children’s world, for the one who was born a poet still preserves his/her inner child.
Most of the poems are defined through a barely perceptive candor, a reflex of an inner structure prone to the fortifying, shininh part of the life, full of flowers, birds, love. When that cap of „the hope chest of the whole being” is removed, „chatty sparrows”, pigeons, the birds of peace and hope are pouncing to the sky. Although, counting by te years, the poet considers herselef to be in the autumn of life, she paradoxically finds out that she is experiencing „a springtime autumn”, where „fruitful words” are vibrating. The confessing lines gain youthful momentums by gliding to dreams: „I dreamt myself as a swan/with arms like wings of words” or „I’m dancing on moon shards/ I am walking in the Ursa Major”. We witness an amazing unleash of vital force, of frantic desire of living live at the fullest. The poets says: „I love deeply and cuddly” or „Longing for Innocence”, thus creating new words, but also recovering others with a scent of an old book cover, like in the „Moment of Catharsis”. A poem entitled „Raw Green” reminds us of Bacovia, but on the coordinates of deprimism, but on the ones of resurrection, of revival, with each step of the transformation’s pain tending to enlightenment. Also from the world of plants comes the portrait of the author: „I am a tree/ that the destiny blessed/ with many rings/ and spoiled by carving/ its thin,/ but vigorous trunk/ so that I sneaked/ in the sound of the seasons’ music/ with mysterious feeling/ amongst joys and storms.// The knots gathered in the thread of life/ I don’t know when and how/ bathed in delicate or mad rains/ sometimes thrill me/ but I know that even the shriveled fruit/ has flavour and sweetness/ and its savour is shared.// Althogh it was loyal to me/ the spark in my eyes is staggering/ and a time will come/ when the guardians of my fortress will fall asleep/ and I will head/ to the meadow of stars.” (A tree with many rings)
The impetus of love is leading to the reason of being of the poetry, maybe because where is love it is also poetry. But beyond love there is also „the circus of world”, to which the poet cannot stay indifferent, dragging to characters, to the moral and physical fragility of the human nature: „Between the plumb sky/ And the standstill earth/ Here we are, people, stuck/ In a minefield”. How much lucidity, how much painful truth. But we all bear the „God’s print/ in our hearts”, the one who deificates the letters of the poem and the letters of our days. In the „pristine room of imagination”, the poet tidies up „the frolicking of letters”, while, as she says: „in my hand/ a love poem is growing/ food for the doves of wonder”.
In Vasilica Grigoraş’ poetry, the sentimentally tender emanations, the contemplative reflexive utterances, the vibrating imaginary is cleverly put in place, with an ethic and estethic effect, reverberating beyond the pages of the book. As an expert in the Japanese poetry, she could not forget about a haiku where the contraries are attracting each other in a fascinating game of meanings from fancy words in order to build the invisible. It is hidden in sequential poems, as topic and style inovations. Vasilica Grigoraş can say essential things about human nature both in rich metaphors and also in simple, few words whose law of ineffable only poets know. The doves of wonder are feeding also with our surprises against the miracles of this world, and one of these miracles is poetry itself.
Victoria Milescu
Bucharest, April 6, 2021

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.