Vasilica Grigoraș: DINCOLO DE VOLBURA VISULUI


Mult strigătoarea liniște torcea
fir trainic de cuvinte rotunde,
cerul înduioșat plângea
cu duioase lacrimi mărunte.

În ochi i se oglindeau
crâmpeie de nori trecători,
șuvițe de fulger străluceau
risipind seducători fiori.

Enigmatic un zâmbet răzleț
stârnea miros de magie
cu deliciul unui dor îndrăzneț
conceput într-o altă regie.

Dincolo de volburi de vis răsar
pe-ntinse poteci răsfățate
iubiri cu priviri de cleștar
sădite în pagini de carte.

Vasilica Grigoraș: STAREA DE FACTO

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi persoane în picioare

Zile și nopți de griji ne țin calea
bagajul lor ne înconvoaie cu sete.
Ciulinii molipsitori și tainic înspinați
fâlfâie dezinvolt ca trepădușii
în zbor nevăzut nestingherit.

Grăunțele de ambrozie poposesc
în ungherul cel mai ascuns al inimii
pupilele sângelui se rostogolesc
în vârtejuri de frici.

Privirea pluvială a ochilor cataractați
de puful plopilor cu ramurile
îndreptate spre înalturi
tresare și se-ndreaptă
spre negura indefinită și incomensurabilă
a timpului crucificat.

Pe chipurile acoperite
de măști improvizate la comandă
cu fluența tăcerii mult grăitoare
un exod de lacrimi
întregit de pusee năvalnice de tuse
și fierbințeli năuce
ne brăzdează cu cinism lutul din noi
devenit din ce în ce mai casant.

Vasilica GRIGORAȘ: Senryu

Concurs lunar senryu, ianuarie 2022
Tema: Păianjeni și alte lighioane/ viețuitoare mici de prin casă.

LOCUL I, total puncte

urzeli obscure –
plasele de păianjeni*
fără limită
*lucrători în contrainformații

vântură-lume – MENȚIUNE
ploșnițele din țară-n
locuri exotice

la patru ace – LOCUL II
moliile ascunse
sub epoleți

MULȚUMIRI organizatorilor, FELICITĂRI concurenților!

Vasilica Grigoraș: ROGVAIV pe șevaletul inimii

Privesc geometria
din fereastra spălată
de lacrimile ploii risipite
de pene poetice
și mă cuibăresc în geana zorilor.

Pe cerul pupilei întredeschise
glas miraculos al visului matinal
din adâncuri binecuvâtate
tresaltă o boare de răsărit.

Salutul galant al unor raze
purtătoare de blândețe
reanimează fluturii de noapte
răsfirându-i pe meandrele
colinelor dimineții.

Sărut parfumul nobil de crin
al unor povești zburate
dar vii în fiecare celulă
deschid grabnic ușa
să mai vină în cascadă
când o boare de vânt
le va urni spre
ghidușii nesperate.

Vedem împreună
alte răsărituri
inspirăm candoarea
aurului vieții cu multe carate
descoperit dincolo
de toată rugina lumii
lăsăm speranța
să ne îmbrățișeze
siluetele mlădioase
și drumețim împreună
spre sălașul trezviei inopinate.

Descoperim
piatra filosofală
a verbului a fi
suspinăm și plângem
împreună cu norii
râdem gâlgâit în tonuri
de curcubeu răsfățat
ce-și coboară dintr-un penel
ROGVAIV-ul ceresc
pe șevaletul inimii.

Vasilica Grigoraș: OPERA MAGNA – ZIDIRE DURABILĂ

La sfârșitul anului 2021 a apărut la Editura PIM din Iași OPERA MAGNA 6 a scriitorului și jurnalistului vasluian, prof. dr. Dumitru V. Marin. Volumul are ca informații la titlu: Un om în oglinzi ale timpului: D.V. Marin sau Unul contra multora.
Acest volum se adaugă celorlalte 5, publicate în doar doi ani, scrise, culese și înmănunchiate sub un titlu extrem de sugestiv – OPERA MAGNA. O scriere de mari întinderi care îl reprezintă pe autor sub toate fațetele preocupărilor și creației sale, cunoscută de publicul cititor: „Dumitru V. Marin a dovedit ambiții mai mari decât cercetarea etno-folclorică, aspirând a fi polivalent: om politic (consilier județean și candidat la alegerile de primari din partea PNL), ziarist, prozator (autor al unui roman sentimental, cu titlu metaforic, Zăpadă pe flori de cireș), întemeietor al unui trust de presă, Cvintet TE-RA (cuprinzând televiziune, radio, ziar)… Dumitru V. Marin nu s-a mulțumit însă nici cu a fi un abil om pragmatic, reușind să reziste intemperiilor din presa postdecembristă, ci s-a încercat să și teoretizeze inițiativele sale culturale, considerând că a pus umărul, și pe această cale, la întemeierea unui „curent cultural informațional” în județul Vaslui, aproape unic în țară…” (prof. dr. Theodor Codreanu, scriitor, critic literar)
Pentru a ilustra și lămuri pentru cititori demersul său literar-publicistic, voi menționa și celelalte volume, tablou în oglindă al autorului – OPERA MAGNA 1: Folcloristică, Iași, Edit. PIM, 2020 (616 p.); OPERA MAGNA 2: Zăpadă pe flori de cireș, roman. Iași, PIM, 2020 (520 p.); OPERA MAGNA 3: Contribuții de lider cultural, Iași, PIM, 2020 (510 p.); OPERA MAGNA 4: De la Ceaușescu la… Johannis – istorie în oglindă afectivă, Iași, PIM, 2021 (522p); OPERA MAGNA5 : Reportaje și editoriale, Iași, PIM, 2021 (704 p.)
Cu volumul 6 al OPEREI MAGNA, autorul adaugă în palmaresul său deosebit de bogat a 52-a ramură a copacului său creator, încă verde la o vârstă considerabilă. Este rodul unei munci perseverente a grădinarului iscusit și pasionat de literatură și publicistică, purtând cu respect și implicare postura de profesor, etnolog, romancier, om politic, istoric, cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile. Din proiectele inițiate, la loc de cinste se află revista Meridianul Cultural Românesc, cunoscută și recunoscută pe meridianele lumii, prin scrierile a peste 800 de colaboratori de pe patru continente. În acest chip ies în evidență abilitățile directorului revistei de a coopta condeie ascuțite și deosebit de talentate pentru a le promova și le face cunoscute în lume, ceea ce reliefează și dr. în medicină Valeriu Lupu: „…meritul ctitorului acestui mozaic cultural, profesorul doctor Dumitru Marin, este unul remarcabil. Împreună cu o sumă de contributori de elită fiecare număr prin paginile sale se constituie într-o adevărată frescă a tinereții, vigorii și creativității pe care această străveche cultură o dovedește. Distribuția ei în cele patru zări poate deveni un mesager a ceea ce Eminescu, și nu numai, considera că ar fi misiunea istorică a românismului.”
OPERA MAGNA 6 are șase capitole, fiecare din ele cu mai multe subcapitole. Volumul adună un buchet consistent de texte scrise din respect, apreciere și considerație de oameni care l-au întâlnit pe parcursul călătoriei sale prin multele domenii abordate, i-au cunoscut activitatea, i-au citit scrierile. Aceste păreri, exprimate prin cuvinte de laudă sunt adresate profesorului cu diferite ocazii, aniversări, lansări de carte, activități culturale și jurnalistice, întâlniri, intervievări semnate de personalități marcante ale spectrului politic, cultural, literar, publicistic… până la simpli cititori ai articolelelor din ziarele și revistele pe care le editează și ai cărților de autor publicate ori coordonate. Aceste mărturii scrise dovedesc stima pentru întreaga activitate a profesorului D.V. Marin. Sunt incluse și cuvinte de felicitare a profesorului cu ocazia împlinirii a 70, 75, 80 de ani, aprecieri și diplome primite pentru măreața operă alcătuită cu dăruire și ambiția de a dovedi că poate munci și crea încă din vremea adolescenței, ajuns neobosit la senectute. La 17 ani, D.V. Marin, a debutat jurnalistic (1957), continuând a trudi cu abnegație și spor peste șase decenii și jumătate încununate de succes, satisfacții și aprecieri. Sigur, are și contestatari, însă „ În pomul fără roade nimeni nu aruncă cu pietre”, spune un vechi proverb românesc. Înțelepciunea românului a izvorât din timpuri străvechi, s-a construit treptat și, pe parcurs și-a dovedit veridicitatea. Mai mult decât atât, atent fiind la tot ceea ce se întâmplă în societatea românească de astăzi, spunându-și deschis punctul de vedere și autoproclamându-se „unul contra multora”, nu-i de mirare că au apărut și cârcotașii, criticii și detractorii. Dar, acest lucru nu-i umbrește cu nimic munca asiduă și elaborată, nu-l detronează de la înălțimea staturii sale zidită remarcabil, în așa fel încât să fie trainică și durabilă în timp, apreciată de mari personalități din multe domenii ale cunoașterii umane din țară și din afara granițelor.
Din mărturiile jurnalistului, cartea se vrea pecete pe aripi de timp, mărturii pentru viitorime. În degringolata prezentă în societate și în viața noastră din toate punctele de vedere, valoarea nu mai ocupă locul pe care-l merită. În această idee, D.V. Marin menționează: „Ar fi mare durere să nu lăsăm și pentru alții din ceea ce avem noi mai bun. Nici o bucată de suflet nu le strică.” Și acest lucru, pentru că : „Timpul n-are răbdare nici cu frumusețea, nici cu inteligența… nici cu viața.”
Octogenar, cu mintea sprintenă continuă activitatea pe care a demarat-o de zeci de ani în județul Vaslui, cu tentacule bine rostuite în țară și în străinătate până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii: Canada, Australia, Noua Zeelandă, Europa. Lucrările sale se regăsesc și în mediul online pentru cei interesați de lectură și curioși să-i cunoască opera și activitatea renumitului jurnalist și scriitor, prof. dr. Dumitru V. Marin.
Curioșilor care l-au întrebat:
„-De ce mai tot scrii, Marine, nu vezi că nu se mai citește?”
Le-a răspuns:
-„…pentru că pot, și nu vreau să lipsesc pe deștepții din viitor de atâtea mărturii… altfel, ce fel de lider aș mai fi eu ?”
Așa l-a perceput și scriitorul, jurnalistul și omul politic Alexandru Mironov : „Un om fără odihnă și fără astâmpăr, pe care l-am cunoscut în anii de după Revoluția din 1989, unul dintre cei condamnați să construiască.”
A construit și construiește, și astfel: „Numele prestigiosului profesor doctor DUMITRU V. MARIN este legat pe veșnicie de cultura județului Vaslui, întrucât el a fost cel care mulți ani a asigurat în această zonă o activitate cultural-istorică, jurnalistică și etnografică extrem de consistentă. Distinsul Profesor este cel care a lucrat mereu la zidirea fundamentelor culturale ale cetății Vasluiului și, în general, ale județului Vaslui, contribuind la cristalizarea unui spirit autohton și la afirmarea unor personalități culturale locale, fapt pentru care oricând el își merită lauda și cinstirea noastră, a tuturor. Azi și mâine.” (dr. în istorie Laurențiu Chiriac)

Vasilica GRIGORAȘ: „Hanul răzeșilor – Letopisețiul lui Marin Beșcucă” OROLOGIU ÎNTRU DEȘTEPTARE

Volumul „Hanul răzeșilor – Letopisețiul lui Marin Beșcucă”, publicat la Editura Papirus Media din Roman, 2021 este o lucrare de mari dimensiuni (1696 pagini). A apărut în Colecţia „2021 – Anul Garabet Ibrăileanu, 150 de ani de la naştere” – Poesis. Cartea este recomandată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – Filiala „Filip Brunea Fox” Roman & Societatea Culturală „Clepsidra” Roman. Adaug și faptul că despre „Hanul răzeșilor – Letopisețiul lui Marin Beșcucă” s-au exprimat și au emis importante aprecieri: Cornel Paiu, Doru Dinu Glăvan, Pompiliu Comșa, Ioan Constantin Rada, Gheorghe Pârlea, Marta-Polixenia Beșcucă. Am menționat aceste informații pentru că girează valoarea și însemnătatea acestei scrieri.
Știind că titlul unei cărți exprimă chintesența scriiturii, inevitabil gândul m-a dus la ceea ce înseamnă LETOPISEȚ; conform dicționarului explicativ al limbii române: „scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică, cronică”. Mergând mai departe pe această idee, mi-am amintit de opera marilor cronicari moldoveni – Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, și m-am întrebat: este posibil ca și-n zilele noastre să se scrie cronici ale timpului pe care îl trăim? Citind textul lucrării, pot spune că, din fericire, da, este posibil acest lucru. Și, da, avem cronicari de seamă, asemenea lui Marin Beșcucă. Dovada de netăgăduit este acest volum, despre care preotul poet Cornel Paiu ne spune: „Conceput în versuri, când lirice, când descriptive, „Hanul Răzeşilor – Letopiseţiul lui Marin Beşcucă” este o veritabilă frescă – culturală, istorică şi socială – a răstimpului în care a fost redactat, dar şi mai mult decât atât, datorită incursiunilor în istoria şi cultura română şi a unor largi popasuri în istoria universală, inclusiv în istoria biblică a umanităţii, întreprinse cu discernământ, cunoaştere, nestăvilit entuziasm şi vulcanic elan creator”.
Autorul corăbian (n.1957, Corabia, județul Olt) a orânduit LETOPISEȚIU pe 366 de zile, intervalul cuprins între 24 noiembrie 2019 și 23 noiembrie 2020, alcătuind o suită de tot atâtea poeme, prin care prezintă viața actuală a românilor, dar sondează și etalează cu vădit aplomb un îndelungat parcurs istoric, reușind cu brio să scrie o cronică veridică a prezentului cu incursiuni în istoria, religia, mitologia, cultura țării și poporului. Ne aflăm în fața unei lucrări de excepție, o creație literară scrisă în spiritul a ceea ce a afirmat Tudor Arghezi în „Despre arta literară”: „În limbă cuvintele nu stau izolate. Dicționarul le dă ordine și explicare. Comunicarea ideilor începe cu alegerea cuvintelor. Împrejurări deosebite cer cuvinte pe potriva lor.” Așadar, „Marin Beșcucă nu stâlcește limba română, cum ar afirma unii, ci o împodobește cu straie domnești, culege timpului perle din epoci diferite și făurește șirag nou, să știe românul ce grai avea muma mumei sale și câtă miere curgea în arhaic pe limba strămoșului.” (Marta-Polixenia Beșcucă)
Poetul, asemenea unui răzeș adevărat se apleacă, se înclină cu smerenie în fața vieții, simțind și afirmând că „Dumnezeu este! Nimic și Niciodată fără Dumnezeu!” Această formulă a mărturisirii credinței este un laitmotiv al întregii cărți, care începe astfel: „…da, Bunule DUMNEZEU, sunt eu, Marin, păcătosul Tău rob,/ acela atât de păcătos, că TU, Doamne, TU și numai TU mi-ai dat frâiele/ cu care să izbândesc în drumul îndemnului dinspre Tine/ și în zi de DUMINICĂ!”
Cu strădanie, Marin Beșcucă, asemenea țăranului liber „își clădește singur casa și-și făurește sufletul” nu pe un loc viran, nu în vid sau în van, ci se bazează în demersul său pe un sprijin stabil, puternic, rezistent în timp și spațiu, pe care îl invocă: „deja sângele meu simte strigătul de luptă al Sfântului Ștefan, Voievodul Cel Mare!/ iar răzeșii din mine se vor lupta cu orice opreliște scoată, din mine!, Poemul HANUL RĂZEȘILOR!// doar așa voi simți cum sufletul meu duce flamura-n scânteie/ peste ȚARA SUFLĂRII ROMÂNEȘTI, cuprinsă-ntre apele de dor românesc,/ Dunăre, Bega, Tisa și Nistru”.
Letopisețiul lui Marin Beșcucă este un tratat de istorie, de teologie, de cultură care ar trebui să fie studiat cu mare atenție pentru că astfel putem învăța adevărate lecții de viață, prin care putem zidi temelia de rezistență a construcției propriei vieți și a neamului. Originalitatea scrierii Letopisețiului este de netăgăduit, respiră prin toți porii versului și ai cuvântului bine plasat și rostit cu temeinicie. În această manieră, autorul realizează prețioase cuceriri în arta scrierii, a literaturii, vădind concepții și comportament specifice răzeșului român. Țăranul înstărit, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la străbuni a pierdut în timp calitățile și trăsăturile esențiale ale omului înfrățit cu pământul din care s-a născut. Autorul ne invită la o introspecție și la o revenire la adevăratele valori ale neamului. „eu mă conjug timpului din convingerea că MISIA mi s-a venit dintr-o,/ hai să zic, pregătire în prealabil, simțind vâltoarea ei din vâltoarea vieții/ care nu m-a lăsat, dar nici nu m-a scos izbeliște până-n cădere,/ când TU, Doamne…/ apoi poțiunea s-a venit din bobul de rouă, din firul de brumă și din fulg,/ vântul spulberând toate iluziile și toate ispitele până-n Pragul de acum știut,/ este o formulă nouă pentru mine, dar vechiul strigă!/ din tradiția lăsată în… vatra părintească, de unde m-am săltat/ adulmecând din neștiut-nepriceput Chemarea/ care nu mi-a lăsat spațiu gândului,/ ci mi-a frământat acest aluat din care m-a dospit…”.
Stilul riguros, uneori puțin transparent, nu se deschide spre facilitate, dar se adaptează foarte bine la o povestire a cărei vervă abundentă în informații și trăiri. O extremă spontaneitate a îngăduit autorului să scrie pasaje de o reală complexitate, ceea ce presupune un efort deosebit pentru a fi citite.
Cronica „Hanul răzeșilor…” este scrisă cu entuziasmul compunerii îndrăznețe, cu o râvnă intelectuală și creativă de admirat. Deși la prima vedere pare un vârtej de idei, scrierea este concepută cu distincție conceptuală, cu justă și profundă rațiune de înrâurire a vieții cu un suflu amplu de prospețime.
Compoziția textului se bazează pe o paralelă inspirată între acum și atunci, între aici și acolo. Pentru o corectă înțelegere este nevoie de atenție sporită în identificarea și interpretarea corectă a figurilor de stil, în mod deosebit: metafora, paradoxul, aliterația, repetiția… În acest scop, lucrarea trebuie citită pe îndelete, de revenit iar și iar asupra textului.
Evoluția poetului este una din cele mai limpezi, expresia chipului său lăuntric câștigă în consistență, pe măsură ce inspirația se adâncește. Descoperim un lirism strict personal, cu efuziuni de înalte și delicate calități scriitoricești, în care se împletesc armonios rațiunea și afectul, logica și sentimentul, cu efect muzical discret, perceptibil doar de cei care sunt pregătiți să asculte, să audă și să înțeleagă mesajul poemelor. Numai astfel, cititorul descoperă frumosul, binele și adevărul.
Maniera în care este scris LETOPISEȚIU degajă constante revelatoare ale personalității autorului cu reale șanse de a se impune în spectrul literaturii române la începutul mileniului trei. Prin creația sa, Marin Beșcucă se individualizează, iese în evidență și se înalță deasupra „proletariatului literar” de astăzi, care își înmulțește opera doar cantitativ, nu și calitativ. Și acest lucru, în condițiile în care societatea n-aduce intelectualului, scriitorului decât decepții, neajunsuri și înfrângeri. Oamenii, în general, slujitori ai cuvântului cu atât mai mult, se simt în largul lor doar singuri, față-n față cu ei înșiși și cu Cerul Cerului. Acest lucru poate fi o explicație a retragerii autorului, fie și doar pentru 366 de zile în HANUL RĂZEȘILOR pentru a medita și a descoperi, apoi prin noblețea interioară și iubirea față de semeni, să împărtășească și celorlalți, cu dorința-i învârtoșată de a reveni oamenii la viața în spiritul răzeșului: „Orologiul e frânt din mijloc/ și face un parșiv joc de creion pe pendular,/ curcubeul îmi cere funicular,/ e prea multă tarabă în indigo/ programul de țară e… un mișto!/ mulțumescfrumos,/ așa de lung mi s-a părut Poetule,/ timpul se rezema pe mine!/ pe obraz de timpan părea că-l aud și pe Doctor IFT…/ (poate, unde sunt nebărbierit, mi-am zis)/ Orologiul mă scormonea în trecut!/ Doamne ajută-mă-n Spirit de Răzeș!”
Aplecându-se asupra Revoluției de la 1989, a evenimentelor de la Timișoara și din țară neelucidate nici până astăzi sub aspect juridic și istoric, revoltat de toate nimicniciile din țară și nu numai, „dar Doamne, cât de scump timpul!/ i-am pus Acolade, să strâng în mine Timișoara/ pe care Mnieru mi-o pusese la talpa minții de PATRIA CEA DRAGĂ!/ Revoluție căutasem prin Revoluția Timișoarei,/ Revoluție din care să duc orbită universală peste un fapt istoric/ nereținut la plurivalența de reper pentru viitor…/ jocul, în cele din urmă, n-a urmat oamenii, a trecut Printre ei/ și le-a răpit dreptul de a răsturna bolovanul devenirii socio-umane,/ comunitare mai ales…”, Marin Beșcucă deplânge soarta răzeșului de astăzi oprimat de cozile de topor din țară și din afara ei: „Frate Răzeșule!/ domnule, efervescența asta nu o au toți eunucii lumii noastre/ acum suligați pe val, fără arcă însă!/ far din noapte, Steaua Polară a fost umilită de un cumpărător/ care și-a pus numele lui peste peretele ei,/ Doamne, dar până când?/ este ca la netotul cu MUIE pe Drapelul României!” Pe bună dreptate, regretatul Doru Dinu Glăvan, președinte UZPR, consideră că autorul: „Este un poet incisiv, în niciun caz nu vorbim de un poet al trăirilor pasive, visarea nu pare a fi un punct dominant în poezia sa, poemele sale își trag forța din trăiri vii, cotidiene. Este un poet analitic, un cercetător, dar și un luptător, reușește să transmită mult din ceea ce simte, poate mai mult decât este îngăduit.”
Într-un mod cât se poate de evident, autorul evocă prin vers atât realități grandioase ale istoriei cât și umile aspecte ale vieții contemporane. Întâlnim o varietate de perspective și o diversitate de traspuneri lirice în imagini și tonuri care răsfiră, degajă senzații și trăiri. Pentru generațiile de astăzi și cele viitoare, cartea este un autentic document istoric, o capodoperă a creației literare actuale.
Cronicarul Marin Beșcucă cercetează și constată, se interoghează și găsește răspunsuri, se destăinuie cu sinceritate, iar în momentele de adâncă tristețe, într-o cheie profetică privește cu sufletul spre Lumina Lumii, se îmbărbătează pentru că știe și crede cu adevărat că: „Dumnezeu este!/ Nimic și Niciodată fără Dumnezeu!”, nădăjduind întru DEȘTEPTARE.