Vasilica Grigoraș: Invazia Rusiei în Ucraina – un imens gest fratricid

În viziunea ortodoxiei, uciderea unui seamăn este un păcat capital, de neiertat. Invazia și atacul unui popor de o armată străină este crimă asupra umanității comisă din ură față de semeni. Declararea războiului unui stat ortodox, frate întru neam și duh, de către un conducător al unui stat ortodox este un gest fratricid și este cu atât mai mult de condamnat. Acest fapt poate avea drept consecință neîncredearea în valorile ortodoxiei, sau se poate ajunge chiar la demolarea acesteia. De ce cred acest lucru? Îngrozitor de trist este faptul că declanșarea războiului și desfășurarea ostilităților armatei ruse pe teritoriul Ucrainei se întâmplă cu binecuvântarea patriarhul Kiril I al Rusiei (cu numele laic de Vladimir Mihailovici Gundiaev, episcop ortodox rus, în prezent patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, primat al Bisericii Ortodoxe Ruse). Susținerea năvălirii Rusiei în Ucraina este exprimată clar în public de patriarhul rus în predica din Duminica Înfricoșatei Judecăți (a patra zi de război): „Fie ca Dumnezeu să ne apere ca situaţia politică actuală din Ucraina, o ţară soră care ne este apropiată, să fie folosită în aşa fel încât forţele răului să învingă”. Iată, aceasta este mărturisirea patriarhului Kiril citată de agenţia rusă de ştiri Interfax. Slujitorul Domnului de cel mai înalt grad al ortodoxiei, Kiril I, consideră că „forţele răului” sunt cele care „luptă împotriva unităţii Bisericii Ortodoxe Ruse cu ţările care au rezultat din Rus”, un stat medieval, din care s-au format Rusia, Ucraina şi Belarus. Sub această mască perversă se ascunde cârdășia dintre președintele și patriarhul Rusiei în săvârșirea răului abominabil, probabil uitând că prin uciderea poporului frate repetă factual gestul uciderii de către Cain a fratelui său Abel. Pentru Dumnezeu, uciderea este cel mai mare păcat, de aceea nu a privit cu bunăvoință „jertfa” lui Cain, cu atât mai mult uciderea și prigonirea unui popor frate nu poate fi îngăduită și iertată de Dumnezeu. Uciderea este un păcat strigător la cer. Prin ucidere se distruge chipul lui Dumnezeu, pentru că omul nu este altceva decât creația Domnului după chipul și asemănarea Sa.
Cunoscând preocupările sale și tiparul uman al președintelui Putin, mulți ne așteptam ca să fie capabil de astfel lucruri execrabile, însă puțini, extrem de puțini am fi conceput un asemenea comportament al unui patriarh.
Există o sumedenie de „de ce-uri” pentru care mai marii lumii ar trebui să dea socoteală în fața omenirii, contemporaneități și istoriei. Economia mondială este voit distrusă prin împărțirea ei între clanurile politice mafiote mondiale, iar popoare întregi au ajuns la sapă de lemn, înrobite prin vinderea și înstrăinararea patrimoniului economic și a bogățiilor naturale. Acest lucru s-a întâmplat și în Rusia în ultimii ani. Putin cu întreaga sa camarilă, acționând precum feudalii, sunt în continuă căutare și exploatare a unor resurse ale solului și subsolului, dorind să exploateze la sânge propriul popor și alte națiuni. Acum este rândul Ucrainei și este firesc să ne întrebăm: cine va urma?
Președintele rus tânjește după alcătuirea unui nou imperiu, cu mai multe colonii și popoare pe care să le ducă la dispariție. Putin este un „iuda politic”; cu orice preț vinde liniștea propriului popor, a țării sale și a lumii întregi. Pentru aducerea întregii omeniri la marginea unei imense prăpăstii din multe puncte de vedere, prețul pe care-l va primi de la propriul neam va fi o imensă, puternică, profundă și severă dezaprobare, și nu ar fi de mirare, chiar o condamnare la moarte.
Planul diabolic al Rusiei dovedește fără tăgadă neînțelegerea fondului problemelor actuale ale omenirii. Niciun dram de omenie și empatie, niciun dram de rațiune, dedicându-se la ostilități greu de imaginat. Rusia va rămâne în istoria universală o mare decepție și e mare păcat pentru cultura, știința, arta…, pentru marile performanțe ale înaintașilor săi. Geniul și dimensiunile de anvergură ale unor comori perene sunt periclitate. Contextul valoric autentic al universalității creației poporului rus este compromis prin inconștiența conducătorilor actuali și va fi greu de redobândit demnitatea și libertatea de ființe cugetătoare și cutezătoare a creatorilor și a nației.
Rusia a crezut că va intimida toate puterile și blocurile militare existente astăzi, că se vor speria și se vor ascunde precum șobolanii să nu fie găsiți, lăsând drum liber forțelor militare ruse să facă ravagii pe teritoriul unui alt stat, umilind, ucigând oameni nevinovați, civili de toate vârstele, inclusiv copii, numindu-i cu emfază „victime colaterale”.
INVADAREA UCRAINEI este ținta unei minți chinuită de o boală incurabilă, pe care specialiștii o numesc „nebunia puterii”, greu de eradicat, dar nu imposibil. Putin nu a înțeles acest lucru atunci când a dat comanda năvălirii, terorizării și jefuirii poporului ucrainian. Mult prea încrezător în sine și pentru că, după ce a invadat, cucerit și anexat Crimeea Rusiei, nu a fost sancționat pe măsura faptei sale mișelești. A crezut că poate repeta figura și în continuare poate susține că toți ceilalți sunt vinovați, numai el este curat ca lacrima. Cu mintea lui îngustă nu a putut înțelege că „Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel” (Heraclit din Efes). În orice clipă, râul și oamenii vor fi alții întrucât „panta rei”, totul curge, au loc perpetue schimbări și curgeri, cu atât mai învolburate și cu final imprevizibil, mai cu seamă dacă tu ești cel care tulburi apele și le noroiești cu mizerii de neimaginat.
Bombardarea și pulverizarea unor orașe și localități, prigonirea populației, jefuirea până la sânge, dizlocarea locuitorilor din locurile de baștină de care sunt legați prin naștere și viață de decenii și secole, sunt strategii de eliminare a forței uriașe și de supunere a poporului ucrainian pentru a impune dictatura rusă, sperând că scrâșnetul din dinții va avea ca final sindromul tăcerii și ascultării.
Prin această decizie paranoică, președintele rus compromite propriul popor, pe care l-a supus unui imens sacrificiu. Și acest lucru doar pentru a-și împlini ambițiile sale demonice.
Rusia este o națiune îngenunchiată, înlănțuită de un individ deosebit de periculos, de aceea nu trebuie să amestecăm popoarele cu persoanele, chiar dacă în anumite momente națiunile sunt puternic subjugate de indivizi. Acest lucru ar fi o confuzie extrem de gravă. Dar să ne reamintim un aforism al lui Nietzsche, prin care a anticipat cu mare precizie ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul secolului trecut și începutul acestui secol: „O problemă: unde se află barbarii secolului douăzeci? Evident că ei vor apărea și se vor consolida vizibil în urma unor uriașe crize socialiste – devenind elementele care sunt capabile de cea mai mare duritate a omului față de sine însuși și vor garanta practica celei mai susținute voințe.” (Fr. Nietzsche – Aforisme-scrisori, Humanitas, 1992). Această tranșantă apreciere asupra viitorului se baza pe teoria iluzorie a „supraumanului” care va pune capăt dominației „mediocrității” și va aduce era „imoralității”, a omului instinctului. Ideea lui Nietzsche a inspirat, fără voia lui, doctrina național-socialismului barbar a veacului trecut și care a jucat cel mai nefast rol în istoria Europei, dar și a lumii.
Credeam însă că s-a încheiat definitiv epoca „barbariei”! Dar, interesul „bolnav” al unor conducători a fost, este și confirmă cu prisosință existența cruzimii și sălbăticiei omului. Astăzi, invadarea Ucranei este încă o probă a înfloririi instinctului animalic de a se năpusti asupra prăzii, gândindu-se doar la potolirea foamei de stăpânire și impunere a dorinței de umilire și aservire a popoarelor.
Împărtășesc opinia celor care cred că Vladimir Putin și întreaga sa gașcă oligarhică va fi destrămată fir cu fir din interiorul Rusiei, de către poporul pe care-l stăpânește după bunul lor plac, înfometându-l și înfricoșându-l cu ororile războiului. Sperăm într-o înfrângere categorică a invadatorilor și a căpeteniei acestora, trași la judecată dreaptă pentru a primi ceea ce li se cuvine pentru dezastrul inimaginabil provocat statului și poporului ucrainian, poporului rus și întregii omeniri.
Plecând în demersul meu de la atitudinea total neortodoxă a patriahului rus, Kiril I, aș dori să închei comentariul meu într-o notă optimistă: „Spre a face pe om fericit, se cuvine ca religia să-i arate că există un Dumnezeu, că suntem datori a-L iubi, că adevărata fericire este de a fi cu Dânsul și că singurul nostru rău este de a fi despărțit de El. Dacă nu există Dumnezeu și nu crezi, n-ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există și nu crezi, atunci ai pierdut totul.” (Blaise Pascal, 1623 -1662 matematician, filosof și fizician francez) În aceeași perioadă, cu privire la această dilemă a omului, matematicianul și filosoful francez Rene Descartes (1596-1650) precizează: „Existența lui Dumnezeu este cea mai sigură dintre toate teoriile geometrice… Ceasul are autor, oare numai omul să nu aibă?”. Un secol mai târziu, chimistul francez, Lavoisier (1743-1796): „Odată cu lumina, Dumnezeu revarsă asupra pământului și principiul vieții, simțirii și cugetării”. Dacă, Dumnezeu a dăruit omului aceste valori, calități, atunci să înmulțim talanții, să trăim întru Dumnezeu, să-I simțim existența intrisecă, indiferent de cum sunt valurile vieții și să cugetăm întru nădejdea mântuirii și reînvierii.
Oamenii Îl vând pe Dumnezeu, I-aruncă vorbe de ocară, Îl lovesc cu palma, cu biciul și cu arma, Îl răstignesc la fiecare pas și totuși ne-a iertat. Domnul răzbună sângele vărsat, pe oamenii setoși de sânge îi pedepsește, însă prin iubirea Sa nemărginită, specia umană există, pământul există cu tot ceea ce a creat Domnul, Care ne spune răspicat: „Iubiți-Mă așa cum și Eu v-am iubit pe voi”!
Doamne, iartă-ne și ajută-ne în aceste clipe cumplit de grele!

Publicat în ziarul „Informația de Stehaia”, Anul 7, Nr 3 (65), 17 martie 2022

Vasilica Grigoraș: ZBENGUIALA LITERELOR – THE FROLIC OF LETTERS

ZBENGUIALA LITERELOR

Târziu în noapte
interpretez rolul principal
într-un scenariu literar-ludic.

Scot din joben
un număr considerabil de litere
le las să se zbenguie
precum vrăbiile guralive
pe paginile pline de omăt.

Amestecate în golul tăcerii
viermuiesc cu foşnet tainic, liniştit
în jocul onest al alfabetului creaţiei
legănate cu ardoare de braţele muzei
pe scena câmpului semantic
peliculă a sufletului zvăpăiat şi vivant.

Având ochii aţintiţi spre
labirintul stufos dar provocator
al unui poem în faşă
presărat cu seminţe de gânduri
semne misterioase ale cuvântului
cu o molcomă inspiraţie
demnă de lumina candelei
se îngrămădesc în interiorul
slovelor de tot felul.

Pe geana de lumină a răsăritului
în ritm de vals
şi aplauze în ropote
un surplus de litere plutesc
într-o stare de euforie
revărsându-se la vreme potrivită
ca o ploaie de Sânziene
pe câmpia fertilă a poeziei.

THE FROLIC OF LETTERS

Late at night
I have the leading role
in a literary ludic script.

Taking out of the top hat
a considerable number of letters
I let them frisk
like chatty sparrows
on the pages full of snow.

Mixed in the silence void
swarming with peaceful, secret rustle
in the honest game of the creation’s alphabet
ardently cradled by the muse’s arms
on the stage of the semantic scope
movie of the vivant and fidgety soul.

Eyes pointed to
the dense, but challenging labyrinth
of a poem in the bud
sprinkled with seeds and thoughts
mysterious signs of the word
with a lazy inspiration
worthy of the light of the candle
flocking inside
all kind of letters.

On the first light of sunrise
to the rhythm of waltz
and rounds of applause
a surplus of letters floating
in a state of euphoria
overflowing at the right time
like a midsummer rain
on the fertile plain of poetry.

Din vol. „Porumbeii mirării – The doves of wonder”, Iași, PIM; 2021; Traducere de jurnalist: Alina Lavinia Grigoraș

Valeriu și Valentina LUPU: SENSIBILITATE, NATURALEŢE ŞI INOVAŢIE ÎN OPERA POETEI VASILICA GRIGORAŞ

Peisajul cultural vasluian se îmbogățește la modul fericit prin apariția unei personalități literare a cărei prestație în domeniul scrisului a devenit de notorietate prin ineditul său. În aproximativ două decenii, Vasilica Grigoraș, căci despre domnia sa este vorba, a reușit să se impună în domeniul scrisului de o manieră semnificativă, parcurgând un traseu sinuos și interesant, dar extrem de benefic asupra calității discursului poetic.
Înainte de a ni se dezvălui în calitate de poetă, preocupările în domeniul literar aveau să-i creeze un fundal pe care va înflori, încet și cu migală, sensibilitatea poetică înnăscută care, în cele din urmă, va rodi în versuri a căror originalitate le fac inconfundabile. Desigur, odată cu trecerea timpului se adaugă și atributele maturității depline, a
înțelepciunii cultivate și adâncită prin experiență și căutări, a căror rodire capătă o puternică amprentă filosofică sesizabilă aproape în fiecare vers.
Am fost de părere întotdeauna, și o spun cu modestia cuvenită, că afirmarea în artă și cultură în general, trebuie să fie condiționată de două calități esențiale; fie un talent nativ, cu expresie artistică certă, într-un domeniu în care exprimarea lui publică este îndreptățită, fie acumulări într-o zonă a culturii în care experiența, înțelepciunea și capacitatea de exprimare îți permite ieșirea în public pentru că ai ceva de spus.
Vasilica Grigoraș face parte din cea de a doua categorie care, prin ceea ce ne oferă, ocupă un frumos și meritoriu loc în elita creatorilor de cultură, nu numai în zona noastră, ci și dincolo de hotarele țării. De remarcat este și faptul că domeniul creației în care se manifestă cere un important volum de muncă, o puternică capacitate de a concentra expresii și înțelesuri și cel mai important, capacitatea poetei de a se regăsi în multiple ipostaze ca ființă, ființare, om și artist în accepția filosofică a existenței.
Parcurgându-i confesiunile exprimate în versuri, îți dai ușor seama ce înseamnă să trăiești în împărăția cuvântului, a cărui sensibilitate exprimată capătă valența sublimului prin delicatețea expresiei; Literele nu numai / că sunt de genul feminin / dar au o delicatețe intrinsecă / o candoare zglobie / un șarm cu totul aparte / și-l au pe vino-ncoa / de aceea treptat ne îndrăgostim de ele / și le iubim întreaga viață (Stropi de iarbă verde, pag. 126).
Numai că la Vasilica Grigoraș cuvântul capătă valențe filosofice multiple pe care ni le dezvăluie progresiv, îmbrăcând haina înțelepciunii în oricare alcătuire l-am căuta, așa încât opera poetei, în ansamblul ei, poate fi considerată o apologie a cuvântului. Corneliu Botez, referindu-se la poezia lui Eminescu ca semnificație a încărcăturii filosofice, (Omagiu lui Mihail Eminescu. București: Socec, 1909), avea să afirme entuziasmat că „Eminescu este cel mai poet dintre cugetătorii români și cel mai cugetător dintre poeții noștri”. Păstrând proporțiile și contextualizând profunzimea meditației poetei, putem afirma că tenta filosofică transpare cu fiecare vers sau
strofă, indiferent de tematica poeziei. Însăși Mariana Gurza constată, în prefața cărții O corabie la timp potrivit că, în poezia Vasilicăi Grigoraș ”tendința fiind ca poezia să fie filosofie, putând constata o filosofie a poeziei”.
Părerea noastră este că amprenta filosofică a poeziei este mult mai mult decât o tendință, este o realitate. Și nici nu este de mirare atâta timp cât poeta are o solidă pregătire filosofică, absolventă fiind a Facultății de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, iar abordările eseistice în domeniul filosofiei prin Reflecții filosofice (Thalia, 2015) și Petre Iosub – Un destin exemplar ( Thalia, 2008) au fost de bun augur în creația sa. În plus, abordările sale de început (membră a stafului Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui), în Fragmente de spiritualitate românească (Ed. Oscar Print, 2001), în care trece în revistă peste 400 de personalități cu contribuțiile lor în spațiul cultural vasluian, ca și în Izvoare nesecate, însemnări despre oameni și cărți (Iași : PIM, 2016), i-au oferit un orizont cultural deosebit de larg. Nici literatura pentru copii, sub formă de proză (Așa vreau eu, povestiri pentru copii. Oscar Print, 2012), sau în versuri (Raze de soare pentru Sara, versuri pentru copii. Oscar Print, 2012) nu este lipsită de importanță în evoluția poetei, pentru că nu este deloc simplu să pătrunzi în lumea mirifică a copiilor și să te faci înțeles.
Ceea ce constitue însă, o notă aparte în opera doamnei Vasilica Grigoraș, este abordarea cu un succes remarcabil a stilului nipon de versificație, ca formă scurtă, concentrată, extrem de sugestivă și sensibilă, care te face să rămâi pe gânduri, fermecat de subtilitatea expresiei în oricare din cele patru genuri pe care le practică; senryu (Starea vremii azi. PIM, 2016), tanka (Doar cu pana inimii.Iași: PIM, 2016), haiku (Ninge pe oglinda lunii. Iași: PIM, 2017), tanka și pentastihuri (Ochi în ochi cu luna : tanka și pentastihuri. Napier : Scripta manent, NZ, 2017) și ultima apariție, din nou sanryu, Zâmbete în silabe (Iași; PIM, 2020).
Adevărate demonstrații de măiestrie literară, pentru cei de altă cultură decât cea niponă, aceste genuri de poezie presupun în egală măsură talent, știința formei, subtilitate,
umor fin și inteligent, toate cu o puternică conotație filosofică și sociologică, cu traducere evidentă în cotidian prin aluzii care se păstrează în limitele delicateței afective, fără să rănească sau să învenineze atmosfera.
Aici pare să-și aibă izvorul și poezia modernă pe care poeta Vasilica Grigoraș o practică, cu caracterul ei adânc meditativ, într-o melancolie nostalgică care exprimă cu o sensibilitate aparte, trăirile intime ale unei ființe cuprinsă, trup și suflet, când de zbuciumul realităților cotidiene, când de liniștea și pacea paradisiacă într-un periplu tematic atent urmărit și redat în versuri. Totul sfârșește într-o meditație a transcendentului către care converg toate câte omul le întâmpină în vremelnicia lui: Și înțeleg / că nu există timp / ci doar veșnicie (Nu există timp – O corabie la timp potrivit, pag. 10).
Este un zbucium permanent surprins cu sensibilitate și naturalețe în metafore meșteșugite, cu semnificații profunde, care creează impresia unei reinventări perpetui a ființei în ambientul său. Cele două volume de poezii; „O corabie la timp potrivit” (Iași: PIM, 2018) și „Stropi de toamnă verde” (Iași: PIM, 2020) acoperă cu asupra de măsură aceste paliere ale gândirii, trăirii și creației poetei.
Și nu în ultimul rând acest aspect se va regăsi și în creația inovativă pe care o încearcă poeta în Simple adorații, impresii de călătorii, haibun-uri (Iași: PIM, 2020), o formă de proză lirică, colorată și sublimată prin inserarea haiku-urilor și tristihurilor în stil nipon, încercare deosebit de bine primită de critica de specialitate.
Aflată pe un frumos trend ascendent, cu realizări care deja o plasează în ierarhia valorică a creației literare, dar și a multiculturalității și interculturalității, (vezi Odă prieteniei, jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Ed Oscar Print, 2015), avem convingerea că Vasilica Grigoraș are încă multe de spus. Și o va face, pentru că știe să o facă și încă frumos, în sensul generos și pur al frumosului estetic.

*Publicat în revista MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, An VIII, Nr. 1, (29) ianuarie – martie 2022

Vasilica Grigoraș: MARIANA GURZA – CETĂȚEAN AL RAIULUI CERESC

Astăzi, 26 martie 2022 se împlinește un an de la trecerea Marianei Gurza (poetă creștină, eseistă, editoare, fondator și director al revistei LOGOS & AGAPE) la viața cea veșnică. Un grup de prieteni și colaboratori au contribuit prin scrierile lor la apariția cărții omagiale „Comunicări celeste : in memoriam Mariana Gurza”, Timişoara, Editura Fundaţiei pentru cultură şi învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, 2022!
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană
CLOPOTUL MUT
Limbajul incifrat
al clopotului personal
înfiorează necontenit
arborele vieții
transformându-l
într-o enigmă.
El este mut
dar îl ascultăm
cu atenție.
Ne spune mai multe
decât cineva cu grai.
Când vibrația se pierde
în bătaia vântului
și n-o să-l mai simțim
să știți că mutul
nu mai avea nimic
să ne spună.

MARIANA GURZA – CETĂȚEAN AL RAIULUI CERESC
Pe 26 martie 2021, prietena noastră Mariana Gurza, n-a mai simțit vibrația clopotului personal, ci doar un clinchet prelung și dangătul asurzitor ce anunța marea DESPĂRȚIRE. Despărțirile dor și nasc un DOR viu, înfiorător de viu, imens, adânc…
Comunitatea celor care au cunoscut-o pe poeta creștină, prozatoarea și editoarea Mariana Gurza au fost șocați la aflarea necruțătoarei vești. Cum să te consolezi cu acest gând? Nu credeam că un om dedicat semenilor, creativ, puternic și luptător nu va avea șansa învingătorului. De data aceasta, nădejdea nu i-a mai fost reazem și ghid pentru a-și continua călătoria și a traversa o nouă și cumplită încercare a vieții. I s-au smuls aripile mult prea devreme și i s-a frânt definitiv zborul, iar celor apropiați li s-au umplut inimile de tristețe, li s-au stors și golit ochii de lacrimi.
Amurgul său cernit a căzut peste inimile membrilor familiei și ale celor care au cunoscut-o cu greutatea unui întristat sărut de adio dat celei ce a adormit pe jilțul de piatră, odihnindu-și neprihănita trecere spre veșnicie. A răsărit în grădina RAIULUI ca o stea printre stele pentru a da mai multă strălucire cerului albastru, azurului poetic… Mariana ascultă respirația aștrilor care o îmbrățișează cu căldură; stau la povești nemuritoare despre oamenii pe care i-a iubit și-i va iubi pe vecie, rugându-se neîncetat pentru ei.
Rănile celor rămași sunt atât de adânci, încât tristețea s-a cuibărit în fiecare moleculă a inimilor și au nevoie de multă răbdare și mângâiere. Vorbele mângâie, dar nu vindecă, orice cuvânt este o lacrimă, orice cuvânt este o chemare la aducere aminte și pomenire. Doar iubirea este tămăduitoare. Pentru a o simți mereu aproape pe Mariana, să-i atingem sufletul cu o rugăciune, cu o candelă ori lumânare aprinsă… Să lăsăm amintirile cu și despre Mariana să ne atingă inima precum fulgii de nea, stropii calzi din ploaia de vară, petalele înmiresmate ale florilor și s-o vedem doar în lumină, în pace și liniște, în grădina TĂTĂLUI Ceresc.
Mariana, atașată și devotată valorilor neamului, a întruchipat „Cumințenia pământului”, a îmbrățișat „Poarta sărutului”, a atins „Coloana infinitului” (Coloana recunoștinței fără sfârșit) pentru a se ospăta la „Masa tăcerii”, întru dobândirea RAIULUI. Îngerii o poartă de mână ca pe un copil bun, îi veghează somnul, îi dăruiește tihna binemeritată, multă tihnă și lumină, multă lumină și somn odihnitor… Mariana a iubit România cu toată ființa. Cu dragoste nețărmurită și dor imens de Bucovina, nu și-a uitat niciodată înaintașii. Un asemenea om care nu a uitat, nu merită să fie dat uitării.
Mariana a fost speranța și universul familiei sale, călăuză și sfătuitoare celor care au ales să parcurgă pași pe calea scrisului, toiag și ajutătoarea celor în nevoie și a celor cu trebuințe neîmplinite. Ființa care a înălțat nenumărate vise ale semenilor spre împlinire și le-a dedicat necondiționat și cu bunăvoință clipe din viața sa, a plecat din sânul familiei, din ograda și livada cu rod bogat și a primit „pașaport” pentru ședere eternă în locul cu verdeață, dar ea va rămâne pururea în inimile noastre. Mariana, Mărturisitor de Hristos, cu siguranță și-a primit plata faptelor sale bune în Cer, întru mântuire.
Prin Mariana, Dumnezeu mi-a trimis un înger, atunci când am avut nevoie. Mariana a fost și rămâne pentru mine un dar primit în această viață. Și știu că darurile se păstrează în curățenie, la loc de taină, în odăița superioară a sufletului. De la început am înțeles amândouă că, nu tonul face „muzica”, ci o „coardă” interioară sensibilă care receptează întotdeauna mesajele transmise una alteia, dar întotdeauna cu cea mai bună intenție, cu respectul cuvenit și iubire de surori spirituale, întru duh.
Ne-am înfrățit prin cuvânt, prin gând și faptă. Ne-am trimis energii pozitive și am simțit cum le primeam înapoi… Și când aveam bucurii și când aveam supărări stăteam la o „cafea” imaginară și depănam prin firul întins al telefonului jurubițe de vers, de proză scrisă ori întâmplări trăite.
Spontană și săritoare în caz de nevoie, propunea soluții și urmărea împlinirea acestora asemenea unui sportiv de performanță. Sinceră cu ea însăși și față de ceilalți, dacă promitea ceva se ținea întotdeauna de cuvânt.
Când a fost în pelerinaj în Israel, mi-a trimis daruri sfințite, pe care le păstrez ca odoare dragi inimii mele…. Îndemnată și încurajată de ea și cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns și eu în Țara Sfântă. Ne-am rugat una pentru alta, pentru familiile noastre.
Alături de prietena mea de-o viață, Valentina Teclici, Mariana îmi era o prietenă adevărată, de suflet. Cu Mariana am comunicat și colaborat în „CUVÂNT și IUBIRE”, apoi în „LOGOS și AGAPE”. Sfătuindu-ne amândouă și cu alte personalități literare, am convenit asupra titlului revistei care exprimă o simbioză între rațiune și iubire, întrucât literatura, ca și celelalte domenii ale creației și culturii necesită atât minte cât și suflet. În toate discuțiile noastre, n-am observat la ea niciun strop de infatuare, niciun dram de mândrie, niciun pic de ambiție nelalocul ei ori manifestare fățarnică…
Prin Iubire și prin Cuvânt, Mariana a vindecat răni. Mai întâi le dezinfecta, spunându-și sincer părerea, chiar dacă atunci când dezinfectantul ustura un pic, era binefăcător și nu rămâneau niciodată cicatrici. Atunci când credea că ceva nu este tocmai în ordine, trăgea cu săgeata sincerității pentru a atrage atenția. Dacă observa oarece iritare, supărare, pansa și urmărea evoluția situației, a stării de fapt. Avea acest comportament asemenea vechilor geto-daci atunci când avea loc o eclipsă de soare, crezând că luna vrea să-l stingă și o amenințau verbal cu toată puterea lor. Nu mică le era bucuria când vedea că acțiunea lor era încununată de succes. Și, nu mică era bucuria Marianei atunci când vedea că intenția ei a fost înțeleasă așa cum se cuvine și lucrurile s-au așezat în matca lor firească. Și, acest lucru pentru că iubea necondiționat oamenii.
Cartea „COMUNICĂRI CELESTE : IN MEMORIAN MARIANA GURZA” închinată memoriei Marianei se dovedește a fi un „certificat” de autenticitate al unei ființei înduhovnicite, notificat prin semnătură veridică și durabilă de minți pricepute, inimi calde și suflete pline și dăruitoare de iubire.
Pentru toate acestea și multe altele, numele Marianei va rămâne pentru mine și, sunt convinsă că pentru toți cei care au cunoscut-o, PRIETENA de care ne va fi mereu DOR.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în RAIUL de-a dreapta Sa, întru nădejdea învierii!

Vasilica Grigoraș: ROSTUL POEȚILOR

LA MULȚI ANI ȘI RODNICI TUTUROR CREATORILOR ȘI IUBITORILOR DE POEZIE!

ROSTUL POEȚILOR

Poeții populează ale cerului orbite
Cu făclii de poeme-n inimi zidite.

Poeții umplu ale orizontului buzunare
Cu lumina aștrilor lirici, caldă binecuvântare.

Poeții împregnează dichisit zările îndepărtate
Cu oceane și munți de cuvinte-n brațe purtate.

Poeții impresionează al oceanelor adânc
Cu pleiade de poeme magistral glăsuind.

Poeții înalță ale munților piscuri
Cu cetina verde oglindită-în poetice râuri.

Poeții învigurează ploile mănoase
Cu demnitatea cuvintelor nemincinoase.

Poeții sădesc poeme în câmpiile fertile
Unde răsare iubirea de stihuri, dulci copile.

Poeții dăruiesc îndrăgostiților imperiali crini,
Sorbind apă vie din izvor de fântâni.

Poeții sunt logodnici înăscuți să desfete
Inima aleselor cu inelele din planete.

Vasilica Grigoraș: FEMEIA, GRAȚIE DIVINĂ

La mulţi ani, frumoşi, buni și rodnici tuturor femeilor!

Femeia îngenunchează și se înalță
cu adevărată grație divină,
dezleagă zăgazurile vieții,
stăvilește șuvoaie de lacrimi
și împletește cu artă dorurile
într-o oază de simfonii lăuntrice
interpretate-n tonuri tainice.

Femeia deschide fante de lumină
în crângul fără hotare
al iubirii veșnic verde
și cu înțelepciune vădită
păzește poarta de intruși.

Femeia se prinde
în hora literelor,
plonjează discret dar adânc
pe tărâmul cuvintelor,
respiră controlat și armonic
prin toți porii deschiși spre
poemul speranței abia șoptite
în culorile curcubeului.

Femeia, privire senină,
inimă blândă,
atitudine dibace
e mamă a durerii,
fiică a bucuriei,
soră a bunătății,
oglindă a hărniciei,
prietenă a narațiunii,
doamnă a poeziei,
cu chip angelic
și cunună de aur
a slovelor bine rostuite.

Pentru toate acestea
și multe alte daruri,
IUBIȚI, FEMEIA!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Ben Todică – GENEZA CONFLICTULUI DIN UCRAINA

A fost odată două case mari asemenea celor din Romeo și Julieta. Pe una o chema URSS și pe cealaltă SUA. Statele americane erau mereu geloase pe averea Uniunii Sovietice și pentru asta o tot sâcâia cu realizările ei tehnologice și drepturile omului, dându-i peste nas încât într-o zi Rusia obosită de intensele și neîntreruptele provocări la competiție a cedat motivând că nu mai poate face față la cerințele locatarilor blocului sovietic multinațional și, greu de înțeles, acesta fiind și motivul rămânerii în urmă. Atunci, America i-a propus să îi dea afară pe cei din Bloc și în felul acesta nu va mai avea cheltuieli cu întreținerea casei. Zis și făcut. Rusia a eliberat toate țările din uniune, spunându-le: v-am crescut și educat până aici, dar de acum încolo mergeți și stați pe propriile picioare. America a bătut din palme și a aplaudat îndelung, după care, ca lupul flămând a intrat între oile orfane și a început să le violeze, jupuindu-le de toată averea lor economică și înhămându-le la împrumuturi mari.

Rusia ușurată de grijile ținutului în frâu a foștilor sateliți s-a lăsat pe tânjală și pe nesimțite, în trei decenii s-a trezit din nou cu bătăi în porțile Kremlinului și zgâlțâit de zăbrele grănicerești care nu o lăsau să doarmă. Au ieșit la poartă și ce să vezi? America era din nou flămândă, își făcea loc pentru rachete, o amenința pe văduvița Țarină cu avanposturi nucleare în vecini, motivând că duce iar lipsă de spațiu, iar Ucraina s-a oferit să-i ia în gazdă. E felul diplomat al Americii de a-ți lua nevastă întâi și apoi sufletul. Nu-și mai putea hrăni oligarhii și i-a cerut Rusiei jumate din avere ca împrumut. Rusia, cunoscând-o cât de bună platnică e și ce reputație are în ale promisiunilor/cuvântului de onoare i-a făcut o altă propunere. Uite cum facem: eu întru în Ucraina să fac un pic de curățenie și să le scot din cap ideia de a te lua în gazdă. Tu mă sancționezi ca nimeni să mai poată cumpăra din resursele mele pe care le vând acum Europei cu un dolar. Tu le vei cumpăra de la mine cu 5 dolari și le vei vinde europenilor cu 10 dolari și ne vom îmbogăți amândoi. Europenii sunt în iarnă grea și nu au încotro. Altcum vor muri de frig. După ce trece iarnă, vom transforma Ucraina într-un imobiliar de închiriat, iar dacă treaba merge ne vom extinde…, România, Polonia etc. că tot le merge clanța. Ce zici?

Americanul a rămas trăsnit de ideea marelui jucător de șah și a acceptat partida strigând: e o criză nucleară! Hai să facem bani. Apoi vindem armament, îi înhamăm la jugul neputinței și îi dezbinăm pe toți pentru generații la plătit datorii și vom scapă de inflație.

Deci, dragi cititori să nu vă mirați când îl vedeți pe Biden visând frumos la televizor, în strană americană iar pe Putin în cea siberiană la vânătoare de stupi până la adânci bătrâneți!

Și-am încălecat pe-o șa…

Vasilica Grigoraș: MĂ PLOUĂ

Ar putea fi artă cu 1 persoană, copac şi drum
Mă plouă gândurile
adânci
mă plouă privirile
lungi
mă plouă dorurile
ascuțite
mă plouă cuvintele
nerostite
mă plouă gesturile
solare
mă plouă adesea o dulce
visare.

Toate mă inundă
în valuri de iubire rotundă
renaște lucida speranță
cu duioasă rezonanță
și mă paște blajin
sub cerul senin
fără urme de suspin
pe-ntinsu-mi imaș verde
dorind să mă dezmierde.

Ridic a toamnei cortină
acoperită de cetină
îmbrățișez o scumpă povară
dintr-o nouă primăvară.

Costin Tuchilă: O sinteză binevenită (prefață)

Ar putea fi o imagine cu text

Poetă, prozatoare, critic literar, Vasilica Grigoraș dovedește o largă cuprindere tematică și diversitate în exprimarea literară, de la cultivarea sistematică a poeziei în stil japonez la jurnalul de călătorie, de la cronică literară la eseu. Este printre puținii autori de haiku-uri care respectă într-adevăr forma și exigențele de conținut ale acestei specii, pentru că mulți doar pretind că scriu haiku-uri. Desigur, vorbind de forma acestui scurt poem tradițional nipon, trebuie adăugat: atât cât poate fi ea transgresată dintr-o limbă complet diferită de cele europene. Vasilica Grigoraș a abordat și alte specii ale literaturii japoneze, senryu (poezie satirică, adesea cu accente de cinism, tot de 17 silabe, ca și haiku-ul) și haibun (îmbinare de proză cu haiku, cu o tematică amplă).
Acum, Vasilica Grigoraș propune un studiu cu rigoare academică, o sinteză binevenită dedicată ideilor filosofice din opera lui Dimitrie Cantemir, într-o măsură o noutate, pentru că sunt foarte puține studiile care se referă numai la filosofia ilustrului cărturar român, «rege între filosofi și filosof între regi», cum a fost numit. Bună cunoscătoare a întregii opere a lui Cantemir, Vasilica Grigoraș extrage cu atenție din fiecare scriere a savantului ideile care pot contura într-adevăr o concepție filosofică: cea generală despre existență – problema genezei universului, cu oscilațiile și contradicțiile unei «fizici creștine», Cantemir inspirându-se din concepția filosofului flamand Jan Baptista van Helmont; problema timpului; teoria cauzalității, în care autorul Istoriei ieroglifice se distinge prin elemente de originalitate; trăsăturile gnoseologiei lui Cantemir, «primul gânditor român care a abordat la nivel filosofic problemele cunoașterii», cu înțelegerea rolului și importanței rațiunii și mai ales evoluția acestor idei de la Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago la Compendiolum universae logices institutiones și, firește, teoria asupra logicii.”

La Editura Leviathan a apărut studiul Vasilicăi Grigoraș, intitulat „Evoluția ideilor filosofice la Dimitrie Cantemir”, cu o prefață de Costin Tuchilă. Redactor: Pușa Roth. Coperta: Rudy Roth. Referințe critice despre volumele publicate de Vasilica Grigoraș. 124 p., ISBN 978-606-95394-4-6. Preț: 20 lei; 10 euro.

Fragment din volum în revista „Leviathan”, nr. 1 (14), ianuarie–martie 2022, pp. 169–170, click aici.
Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan.
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
Arhiva Dimitrie Cantemir

Vasilica Grigoraș: POEME

Autor: Vasilica Grigoraș
Traducere în limba albaneză de Baki Ymeri.

NECESITATE
Este musai
să despicăm
cu ascuţişul fin
al privirii
cu trezvia
sufletului curat
şi luciditatea
laserului minţii
labirinturile lumii
de azi
să citim
îndărătul cuvintelor
rostite cu inflexiuni
cifrate ale vocii
şi să descoperim
în miezul faptelor
măsluite
şi derulate
fără noimă
oglinda pură
a unor tertipuri
aparent banale
în realitate
greşeli desăvârşite.

DOMOSDOSHMËRI
Është koha
për t`u ndarë
me teh të mprehtë
të shikimit
me zgjimin
e shpirtit të pastër
dhe qartësinë
e laserit të mendjes
labirintet e botës
së sotme
për të lexuar
prapa fjalëve
të shprehura me infleksione
shfrim i zërit
dhe të zbulojmë
në zemër të fakteve
të levarashta
dhe të mbrapshta
pa marrë parasysh
pasqyrë e pastër
e disa mashtrimeve
në dukje banale
në realitet
gabime perfekte,

DUIOȘIA NĂDEJDII
Pe sufletul de pluş
însetat de cuvintele
înscrise de râul
care-şi aminteşte
de izvorul
limpede binefăcător,
plin de cristale de bine
şi zâmbete după lacrimi,
stampe vechi
cu aura câmpului
din timpul
secerişului îmbelşugat
licăreşte într-un colţ
o sfântă icoană.
Gândind drept
şi socotind adânc,
este vremea
să ne întrebăm:
unde ne este dulcea duioşie
a nădejdii în Dumnezeu?

DHEMBSHURIA E SHPRESËS
Shpirti prej pelushi
I etur për fjalët
e gdhendura nga lumi
I cili na kujton
burimin
me qartësi të dobishme,
me kristalet e mirësisë
dhe buzëqeshje pas lotëve,
stampa të vjetra
me nurin e fushës
gjatë kohës
së korres së pasur
vezullon në një qoshe
një iconë e shenjtë.
Duke menduar drejt
the duke llogaritur thellë
është koha
që të pyesim:
ku na është dhembshuria e ëmbël
e shpresimit ndaj Parëndisë?

DORINȚĂ TÂRZIE
aş vrea
ca toamna
să-mi fie primăvară
şi pletele-mi aurii
să se deşarte
în vii vlăstare
lacome de vâlvătaia
sevei graţioase
ce se înalţă
până în creştet
de tresaltă şi stelele
ca focul
în căpiţele de fân.

DËSHIRA E VONUAR
Do ta bëja
si vjeshtë
të jetë pranvera ime
dhe flokët e mi të artë
për t`u shkretëruar
në vlastarë vreshtash
me lëngun e këndshëm
që lartësohet
deri në majë
saqë dridhen dhe yjet
porsi zjarri
në kopicat e barit.

VINO, IUBITE !
Vino, iubite
să ne plimbăm
prin marele atelier
al cunoaşterii,
inspirând vraja
aştrilor neadormiţi!
Să îmbrăcăm
pala de foc a iubirii
în frânturi de răsfăţ
clipe de-ncântare
la ivirea primilor muguri
în braţele fragede
ale inimii
pe platoul zorilor
sub mlădierea
vibrantului senin
al cerului
care se topeşte
printre pleoape suave
în surâsul ochilor
atingându-ne discret
cu mişcări lente
ca într-un vals de Brahms.

EJA, I DASHUR!
Eja, i dashur
për të shëtitur
nëpër atelienë e madhe
të dijes,
duke frymëzuar magjinë
e yjeve të padremitur!
Le të vishim
petkun e zjarrtë të dashurisë
me fragmente të lazdërimit
momentet e argëtimit
në fanitjen e mugujve të parë
në krahët e freskëta
të zemrës
mbi pjatën e agimeve
nën mugullimim
e tingullit të dridhshëm
të qiellit
që po shkrihet
ndërmjet qerpikëve të butë
në buzëqeshjen e syve
duke na prekur diskretisht
me lëvizje të ngadalta
si në një vals të Brahms-it.

TRĂDAREA CUVINTELOR
Cuvintele au şi darul
de a trăda uneori
şi asta e mai grav
decât să ne înşelăm
unii pe alţii.
Ele ne joacă feste
atunci când ne străduim
fără cumpătare
şi măsură chibzuită
să ne ascundem
în spatele
sunetelor nevinovate
pentru a nu dezvălui
adevărata
cromatică a ţesăturii
gândurilor
şi gama notelor
din portativul
simţirilor.

TRADHËTIA E FJALËVE
Fjalët kanë edhe dhuntinë
për të tradhëtuar ndonjëherë
dhe kjo është më e keqe
se sa të mashtrojmë
njëri-tjetrin.
Ato na luajnë
kur ne përpiqemi
pa përkorësi
dhe masa e matur
për t`u fshehur
prapa
tingujve të pafajshëm
për të mos e zbuluar
ngjyrën e vërtetë
të mendimeve
dhe gamën e shënimeve
nga portativi
i ndjenjave.

CARPE DIEM
Trăim
visăm
iubim în treacăt
neglijăm sensuri şi rosturi
croşetăm scenarii închipuite
ignorăm
avertizări interioare
construim conştiincioşi
o carapace opacă
în care strivim clipe
şi ne trezim
mult prea târziu
anchilozaţi
de timpul fugar.
Omule,
Trăieşte Clipa!

CARPE DIEM
Jetojmë
ëndërrojmë
duam duke kaluar
duke lënë pas dore kuptimet
thurrim skenarë të imagjinuar
injorojmë
paralajmërime të brendshme
ndërtojmë me ndërgjegje
një quaskë e errët
në të cilën shtrydhim caste
dje zgjohemi
shumë vonë
të shakmisur
nga koha e përmgutshme.
Njeri,
Përjetoje Çastin!
51 comentari