Valențiu Liviu Mihalcia – Drag copil,

Azi se împlinesc 18 ani de când ai venit pe lume.
Copilăria,
Adolescența,
Au trecut și doar amintirile au rămas.
Un alt început,
Un alt drum,
Un drum al maturităţii.
Al împlinirilor,
Al încercărilor,
Al năzuinţelor noului om ce se naște și pornește cu propriile forțe pe drumul viitorului.
Fără acea apropiată ținere de mână a celor ce te-au înconjurat pe parcursul călătoriei de până acum.
Acum, ți se deschide calea către ceea ce se numeşte VIAŢĂ.
VIAȚA, în înţelesul puternic şi adevărat al cuvântului.
Al tuturor celor bune şi rele cu care ne întâlnim pe parcursul ei.
Copil drag, îți amintești clipele în care atunci când ieşeai pe uşa casei și toţi cei din jurul tău te copleşeau cu sfaturile şi poveţele lor?!
Sfaturi pe care uneori le luai în seamă.
Sfaturi cărora alteori nu le dădeai importanţă.

Sfaturi pe care alteori le considerai fără sens.
Şi, de ce crezi copile că ți se întâmplau și ți se întâmplă în continuare toate aceste lucruri?
E simplu, fiindcă ești iubit. Chiar şi atunci când consideri a fi neînţeles sau nedreptăţit.
Tu nu îți dai seama, dar de fapt ești esenţa universului pentru părinţii tăi, pentru bunicii tăi, pentru toţi cei dragi şi apropiaţi.
Şi, acest lucru se întâmplă, fiindcă Dzeu ne-a înzestrat cu acel suprem sentiment, numit dragoste.
Dragostea în cel mai simplu şi frumos sens al cuvântului.
Dragostea care înseamnă totul.
Dragostea care înseamnă să răspunzi la dragoste cu dragoste.
Dragostea care însemnă să răspunzi la ură tot cu dragoste.
Dragostea care înseamnă respect, faţă de toţi oamenii, faţă de tot ceea ce ne înconjoară.
Dragostea care înseamnă să dai o mână de ajutor celui ce este în nevoie.
Dragostea care înseamnă să nu faci diferenţe între oameni.
Dragostea care înseamnă să nu judeci cu două măsuri.
Dragostea care înseamnă să fii drept, să aperi pe cei slabi.
Dragostea care înseamnă să nu îţi fie niciodată ruşine de lucrurile pe care le-ai făcut.
Dragostea care înseamnă să nu ai remuşcări.
Dragostea care înseamnă să foloseşti talanţii pe care ţi i-a dat Dumnezeu şi să îi înmulţeşti.
Dragostea care înseamnă să nu superi vreodată în niciun fel pe niciun om de pe pământ.

Dragostea care înseamnă să nu îl superi niciodată pe Dumnezeu.
Fiindcă, doar atunci omul este liber!
De aceea, drag copil, noi toți cei ce te iubim, nu avem ați oferi cadouri scumpe și efemere, dar ceea ce îţi dorim din tot sufletul este să fii un OM LIBER!

Septembrie 2019
Otopeni

Vasilica Grigoraș: MIRACOLUL SERENADEI

Ar putea fi o imagine cu text

Uneori privirea de argint
a curiosului timp
scormonește cu nebănuite puteri
și descoperă
lumina visurilor neîmplinite.

În tinda ființei stă cuibărită
printre trandafiri și spini
o frământare primăvăratică.

În adâncul pieptului candid
se dă o luptă aprigă
între gerul și focul trăirii,
prezențe astrale înfiorate
de noutatea prezentului.

În geometria perfectă
a irișilor mângâiați
de claritatea seninului
se citește uimirea
anilor virgini.

În glasul inimii răsună
ecoul Serenadei lunii,
adevăr venit de departe
spre înfăptuirea unui miracol.

Vasilica Grigoraș – POEME NIPONE

„AGORA ARTELOR”, Revistă de cultură a ajuns la Anul IV, nr. 12, iunie 2022. Sincere felicitări d-nei Lilioara Macovei (fondator și redactor șef) și întregului colectiv redactional pentru calitatea materialelor incluse! Felicitări colaboratorilor! Mulțumiri pentru publicarea secvențelor de poeme nipone și a materialului „Dansul unește oamenii”!

Actualitatea la zi (secvență senryu)

starea vremii azi –

tot bate un vânt turbat

prin buzunare

x

transhumanţă iar –

prin toate partidele

oi rătăcite

x

toamnă ploioasă –

din ce în ce tot mai mulţi

mănâncă ciuperci

x

după strâns mierea

pas cu pas marii trântori

merg din stup la zdup

x

circ naţional –

la mare înălţime

trasul sforilor

x

Grigorescu azi –

carele tot mai goale

şi boi tot mai mulţi

x

cod roşu de ploi –

cu atâţia bani spălaţi

mocirlă peste tot

x

pandemie –

pe când vaccinul pentru

boala hoţiei?

DOAR CU PANA INIMII (secvență tanka)

Dincolo de timp

din perdea mă răsfaţă

un câmp plin cu maci –

nemistuite flăcări

din prima mea iubire

x

Sub ceru-nstelat

timidă floarea-soarelui

plecându-şi capul –

să fie un capriciu

de îndrăgostită?

x

Stele apuse

şi-n tăcerea nopţilor

doar ploi bat în geam –

singurătatea doare

de-atâtea crengi uscate

x

Vrăbii zburlite

moţăie lângă geamul

cu flori de cristal –

hornul casei fumegă-n

ton cu inima mea tristă

x

La ceaiul de seară

tăcerea anulând

şi dulceaţa mierii –

cuvintele de-altădat’

doar păsări obosite

x

Plouă ne-ncetat

în ochii copilului

corăbii înecate –

o rază de lumină

doar din cartea cu poveşti

x

Câţiva nori spumoşi

alunecând în grabă-n

sufletul rănit –

la fereastra iertării

porumbelul liniştii

x

Noaptea aşterne

pagini albe în calea

paşilor timizi –

doar cu pana inimii

scriu poezia vieţii

PE ACORDURI DE VIVALDI (secvență haiku)

prima dragoste –

ghiocei topind gheaţa

din ochii fetei

x

zile de moină –

lăcrămioarele printre

flori de gheaţă

x

un vânt blând spre lac –

ninge pe-oglinda lunii

cu flori de cireş

x

lac înfiorat –

braţele salciei

mângâind luna

x

lira lui Orfeu –

în adâncul pădurii

o ciocârlie

x

seva pomilor –

şi bunicul mai verde

cu bastonul nou

x

plugul în brazdă –

şi pământul mişcat

de primele triluri

x

clipe-n clepsidră –

petală cu petală

pe-aripi de vânt

Vasilica Grigoraș: ALEXANDRU IOAN CUZA- DOMNUL PRIMEI UNIRI

De la înființare (2001) și până în prezent, Asociația Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN) are ca președinte ales pe prozatorul, eseistul și poetul Alexandru Cetățeanu. Sub diriguirea și îndrumarea domniei sale apare prestigioasa publicație periodică a românilor de pretutindeni, intitulată „DESTINE LITERARE”, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Sincere felicitări pentru calitatea materialelor incluse și calde mulțumiri d-lui Alexandru Cetățeanu și colegiul redacțional pentru publicarea medalionul „Alexandru Ioan Cuza – Domnul Primei Uniri” în Nr. 58, ianuarie-martie 2022.
Peste câteva zile (7 iulie), renumitul director al revistei „Destine literare”, românul mult iubitor de țară, neam și limba română împlinește o minunată vârstă. Să-i urăm și noi:
LA MULȚI, MULȚI ANI, FRUMOȘI, BUNI și RODNICI!

ALEXANDRU IOAN CUZA – DOMNUL PRIMEI UNIRI
Istoria poporului roman este deosebit de bogată în evenimente și în personalități de o importanță capitală pentru bunul mers al țării. Printre acestea se numără și Alexandru Ioan Cuza, Domnul Primei Uniri, așa cum îi place s-o numească președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop.
În anul 2022 se împlinesc 202 ani de la nașterea sa, care se cunoaște cu certitudine a fi 20 martie 1820, însă în istoriografia română există mai multe puncte de vedere asupra locului naşterii viitorului domn al Principatelor Române. A.D. Xenopol crede că Al. I. Cuza a văzut lumina zilei la Bârlad, I.G. Valentineanu se pronunţă pentru Galaţi, Lucia Borş pentru Huşi, iar N. Corivan lasă problema nerezolvată.
Cuza descinde din familii de boieri moldoveni amintite în documente încă de la 1638. Tatăl său, Ioan Cuza, a ajuns până la rangul de postelnic în vremea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza. Stăpânea moşia Barboşi, o parte din moşia Deleni, precum şi moşia Bujorul. Nu departe de Barboşi, în acelaşi ţinut al Fălciului (azi judeţul Vaslui), a existat în secolul a XVII-lea, satul Silişteni, baştina unui alt domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Mama domnului Cuza, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol, stabilită în Principatele Române. Viitorul domnitor a avut un frate (Dimitrie) şi o soră (Sultana).
Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la moşia tatălui său de la Barboşi, apoi a învăţat până în 1831 la pensionul francez Sachetti din Galaţi şi la pensionul francez deschis de Victor Cuenin la Iaşi, unul dintre ofiţerii rămaşi pe meleagurile moldoveneşti din armata condusă de Napoleon în campania împotriva Rusiei. Aici a fost coleg cu Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Anastasie Panu şi Eugen Alvaz, care-i vor deveni sfetnici apropiaţi şi colaboratori mai târziu, în viaţa politică. În anul 1834 pleacă la Paris şi obţine în 1835 bacalaureatul în litere la Sorbona. Se înscrie la medicină, apoi la drept nefinalizând cursurile acestor facultăţi. Atras de economie va deveni membru al Societăţii Economiştilor din Paris.
Din familie a moştenit energia şi dorinţa de a se remarca, iar şcoala şi prieteniile din tinereţe au contribuit în măsură hotărâtoare la canalizarea acestora spre interesul general al societăţii româneşti, al românilor din toate provinciile istorice. În septembrie 1837 revine în ţară şi, după moda vremii se înrolează cadet pregătindu-se pentru cariera de ofiţer. La începutul anului 1840, Cuza demisionează din armată şi ocupă funcţii importante în administraţie şi justiţie. În 1842, la numai 20 de ani, deţine funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui (judeţul Vaslui), funcţie în care se dovedeşte a fi un funcţionar competent şi corect, urmând cu perseverenţă respectarea legilor, indiferent de starea socială a celor în cauză şi pretinzând acelaşi lucru şi de la cei aflaţi în subordinea sa.
La 30 aprilie 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, născută la 17 iunie 1825, în Soleşti, judeţul Vaslui, care i-a fost tot timpul o soţie devotată şi iubitoare, i-a stat alături până la moarte şi rămâne credincioasă amintirii soţului ei şi după moartea acestuia. Este fiica postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi, născută Sturza.
Anul 1846 reprezintă un moment de cotitură spre revoluţie a acţiunilor patrioţilor din Ţările Române. Al. I. Cuza se află în toiul mişcărilor sociale şi se dedică trup şi suflet activităţii revoluţionare care începuse să ia amploare în Moldova.
Odată cu izbucnirea Revoluţiei de la 1848, Cuza s-a alăturat tinerilor moldoveni participanţi la Adunarea de la Hotelul Petersburg din Iaşi (27 martie 1848), unde a fost redactat primul document programatic al revoluţiei române paşoptiste, Petiţia – Proclamaţie. Arestat din ordinul domnitorului Mihail Sturdza, a reuşit să scape de sub escortă, la Galaţi, împreună cu alţi revoluţionari. S-a refugiat în Transilvania, unde a participat la Adunarea de la Blaj din mai 1848, apoi în Bucovina şi mai târziu la Viena, Paris şi Constantinopol.
La instaurarea noului domn moldovean Grigore Ghica (1849-1856), Cuza a primit funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, rămânând în acest post până în 1851, an în care a ocupat, pentru scurt timp, poziţia de director al Ministerului de Interne al Moldovei.
În 1856 a fost numit pârcălab de Galaţi, a fost integrat în armată şi avansat la gradul de maior în 1857. În acelaşi an a demisionat din postul de pârcălab în semn de protest faţă de încercarea caimacamului (locţiitorului domnesc) Nicolae Vogoride de a falsifica rezultatele alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Gestul său i-a adus un imens prestigiu în rândul mişcării politice unioniste, confirmând încă o dată imaginea de cinste şi corectitudine pe care o căpătase deja. Odată cu refacerea alegerilor, a fost ales în Adunarea ad-hoc din Moldova ca deputat de Galaţi (1857). Un an mai târziu a fost înaintat la gradul de colonel, comandant al armatei Moldovei.
În ajunul alegerii sale ca domnitor, Alexandru Ioan Cuza este o personalitate notorie, remarcându-se ca un patriot cu idei înaintate, un luptător activ pentru unire, un bun cunoscător al problemelor administrative, judecătoreşti şi militare, de aceea susţinerea candidaturii sale în înalta funcţie de domnitor al Moldovei de către Partida naţională a apărut contemporanilor pe deplin îndreptăţită.
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza proclamat unic candidat al Partidei unioniste la tronul Moldovei, era ales domnitor, cu unanimitatea voturilor deputaţilor din Adunarea electivă. La 24 ianuarie 1859, după dezbateri furtunoase, la sugestia deputatului Vasile Boerescu, Cuza a fost ales şi domnitor al Ţării Româneşti de către Adunarea electivă a acesteia. Prin dubla sa alegere în funcţia de domnitor se realizase pasul decisiv către unirea celor două Principate. Evenimentul a produs un entuziasm fără precedent în rândul populaţiei române, atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din Transilvania. Cuza nu a fost numit, ci ales şi, încă în unanimitate în ambele ţări.
Atmosfera prilejuită de sosirea lui Cuza la Bucureşti, la 24 ianuarie 1859, este descrisă într-o scrisoare trimisă de D.A. Sturdza lui V. Alecsandri: „Rezultatul întregii acestei călătorii este că toţi românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiaţi în bucăţi decât să revie la vechea stare de lucruri (…). La Bucureşti, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut nicio dată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste şi serbări publice ca în această primă capitală a României”. Jacques Poumaz, consulul general al Belgiei la Bucureşti consemna: „Domnitorul în vârstă de doar 38 de ani, este zvelt, blond, cu privire pătrunzătoare, distins în manierele sale, el posedă un fel de a fi original, plăcut şi serios în acelaşi timp. Este un soldat magnific, purtând cu graţie uniforma; vorbeşte italiana şi franceza cu multă acurateţe. Om al ordinei, energic, a făcut asupra tuturor o excelentă impresie… Prinţul Cuza este un bărbat cum nu există altul în Principate, care vrea fericirea ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat, chibzuieşte cu înţelepciune… Toată lumea este de acord asupra calităţilor eminente cu care este înzestrat noul domnitor.”
Primii ani ai domniei lui Cuza au fost dedicaţi obţinerii recunoaşterii din partea marilor puteri a dublei sale alegeri ca domnitor al Principatelor Unite şi a unificării depline a acestora. În septembrie 1859 a fost acceptată dubla alegere şi domnitorul a obţinut firmanul de investitură din partea sultanului. Unificarea deplină a instituţiilor şi legislaţiei a fost recunoscută de marile puteri în decembrie 1861, ceea ce a permis instaurarea, din ianuarie 1862, a guvernului unic şi a Parlamentului unic la Bucureşti. Imediat după alegerea lui Cuza ca domnitor în cele două ţări române, încep a se crea în principalele centre ale ţării instituţii de cultură şi instituţii de învăţământ mediu, urmând ca în anul următor, 1860, să se creeze primele instituţii de învăţământ superior. La 26 octombrie 1860 a fost fondată Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi inaugurată în prezenţa domnitorului. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea se trage din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. La înfiinţare avea trei facultăţi: drept, filosofie (litere) şi teologie. Fiind cea mai veche Universitate din România, este o instituţie de învăţământ superior cu tradiţie şi în acelaşi timp o universitate modernă care, prin realizările înfăptuite în plan educaţional şi ştiinţific, a căpătat recunoaştere, atât pe plan naţional cât şi internaţional. Îndată după deschiderea Universităţii din Iaşi, se deschid şi porţile Conservatorului de muzică care îl are ca director şi profesor de vioară şi violoncel pe Francisc Caudella. La 24 decembrie 1861, deşi cele două Principate Unite se aflau încă sub suzeranitatea otomană, Alexandru Ioan Cuza declară existenţa statului România cu capitala la Bucureşti, iar în anul 1862 se stabilesc înţelegeri şi legături telegrafice cu Austria, el fiind recunoscut Domnul al Principatelor Române Unite, cu denumirea de România. Organizarea internă şi modernizarea statului român au fost obiective majore ale domniei lui Cuza. Politica externă a domnitorului a fost îndreptată către consolidarea pe plan internaţional a unirii, menţinerea unor relaţii paşnice cu Imperiul Otoman, deschiderea primelor agenţii diplomatice ale Principatelor (Belgrad, 1863). În acelaşi an Alexandru Ioan Cuza formează un singur guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Marile reforme înfăptuite după 1862 au fost realizate de domnitor mai ales cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu (prim-ministru între anii 1863 şi 1865) şi al altor colaboratori ai săi de orientare politică liberală moderată ori conservatoare-moderată. Noul guvern prezintă Adunării şi realizează proiectul legii privind secularizarea averilor mănăstireşti, lege prin care s-a dat o lovitură puternică feudalismului. În acest an naţionalizează poşta şi telegraful de capitalul grec. Reforma agrară a fost una dintre cele mai importante realizări ale lui Cuza. Majoritatea parlamentarilor erau conservatori, astfel încât nu putea fi votată nicio lege care să participe la procesul de modernizare a României. Pentru impunerea reformei agrare şi desfiinţarea iobăgiei a fost necesară efectuarea loviturii de stat de la 2 mai 1864, moment în care domnitorul a dizolvat prin decret puterea legislativă – Adunarea obştească, ostilă proiectului guvernamental al legii rurale. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. De asemenea, se supune poporului spre aprobare prin plebiscit a Statutului Dezvoltator al Convenţiei de la Paris, noua lege cu rol de Constituţie a Principatelor şi o nouă lege electorală. Evenimentele din mai 1864 ca şi constituirea Consiliului de Stat (instituţie care elabora legi şi se afla sub directa sa conducere) au marcat instaurarea domniei autoritare a lui Cuza. Tot în acest an se înfiinţează Univesitatea şi se creează Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi se realizează, în premieră, o Şcoală de medicină veterinară. Prin adoptarea, în 1864 a Legii instrucţiunii publice, învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit. Printre reformele şi deciziile importante ale domniei lui Cuza s-au mai numărat: adoptarea Codului penal (inspirat din codurile penale francez şi prusac), a Codului civil (după modelul francez şi italian), întemeierea în 1864 a Casei de Economii şi Consemnaţiuni.
Nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă, militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne.
De-a lungul domniei, împotriva lui Alexandru Ioan Cuza s-a format o opoziţie politică din liberal-radicali şi conservatori. Poziţiile acestora s-au întărit mai ales după lovitura de stat din 1864 şi pe măsură ce caracterul autoritar al domniei lui Cuza devenea tot mai evident.
Militând pentru îndeplinirea până la capăt a cererilor Adunărilor ad-hoc ale Principatelor, întrunite în 1857, şi în special a celei referitoare la instaurarea pe tron a unui principe străin, opoziţia anticuzistă a pregătit din 1865 înlăturarea domnitorului. I se reproşau starea financiară şi economică grea a Principatelor, instituirea unei camarile domneşti (în frunte cu Cezar Librecht) care influenţa şi controla deciziile lui Cuza, politica autoritară în raport cu forţele politice interne, dar şi viaţa personală dominată de legatura extraconjugală avută cu Maria Obrenovici, văduva prinţului sârb Efrem Obrenovici.
În urma acţiunii organizate de gruparea anticuzistă, din care făceau parte foşti lideri ai generaţiei paşoptiste ca I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, I. Ghica, în dimineaţa zilei de 11 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost silit să semneze actul abdicării sale.
La 13 februarie 1866, Cuza a părăsit Capitala, îndreptându-se spre Braşov. Rămân memorabile cuvintele sale, rostite la Palatul Cotroceni, înaintea plecării: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!”
După o scurtă şedere la Viena, s-a îndreptat spre Milano, apoi spre Paris. Va locui între anii 1867 și 1872 la Döbling, lângă Viena, apoi la Florenţa.
După o şedere de mai bine de un an în străinătate, Cuza a dorit să se întoarcă în ţară şi să trăiască precum un simplu cetăţean, la Ruginoasa. Regele Carol I îi refuză fostului domnitor dreptul de a se reîntoarce în ţară. I-a fost refuzată şi dorinţa de a i se restitui corespondenţa şi arhiva sa personală.
La 15 mai 1873, s-a stins din viaţă, departe de ţară, la Heidelberg, în Germania, unul din cei mai mari fii ai neamului, unul dintre cei care contribuise la înălţarea şi întărirea patriei, la ridicarea şi luminarea poporului. Rămăşiţele sale pământeşti au fost înhumate iniţial pe domeniul său de la Ruginoasa, iar în timpul celui de-al doilea război mondial au fost strămutate în Biserica Trei Ierarhi de la Iaşi.
Alexandru Ioan Cuza este primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866). Domnul Unirii, al secularizării averilor mănăstireşti, al desfiinţării clăcii, al împroprietăririi ţăranilor, al dreptului lărgit la vot, al dreptului la învăţătură a fost reprezentativ pentru aspiraţiile societăţii româneşti din acea vreme. Sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural. Relativ tânărul militar de carieră, pe care mulţi l-au subestimat la începuturi, s-a dovedit a fi un talentat conducător, politician, diplomat, vizionar, executant remarcabil al unor proiecte şi vise seculare ale românilor. Cuza a intrat în istorie ca o figură de domnitor progresist.

Imagine în linie

Imagine în linie

Imagine în linie

Imagine în linie

Vasilica Grigoraș – DANSUL UNEȘTE OAMENII

Să fi avut vreo trei anişori şi ceva când ne-am dus în vizită la bunici, la Vaslui. Eu îi iubesc foarte tare şi ei mă iubesc pe mine şi se întrec în a-mi arăta acest lucru şi a-mi face diverse surprize. Buna încă mai lucra la bibliotecă. Noi am ajuns înainte de a se termina programul şi ne-am dus să o luăm de la serviciu.
Eram tare vioaie, energică şi când ascultam muzică, repede începeam a dansa în legea mea, dar atrăgând privirile celor din jur. Buna îmi promisese altădată că mă va duce la un curs de dans la Palatul Copiilor, unde este profesoară o foarte bună prietenă a ei, doamna Anuşca, pe care o cunosc şi eu şi unde fetiţele învaţă să danseze foarte frumos. Am fost de acord şi m-am bucurat să merg.
Am ajuns la Palat. Lecția trebuia să înceapă în câteva minute. A ciocănit Buna la uşă şi a venit doamna profesoară, m-a luat în clasă, m-a prezentat fetiţelor de la cerc (erau de la 4 ani până la 12 ani) şi m-a aşezat în formaţia de dans. După mici explicaţii, mi-a recomandat să mă uit la celelalte fetiţe şi să încerc să dansez şi eu. Eram cea mai mică din întreg grupul. Am început să ascult muzica şi mi-a plăcut foarte tare.
– Bingo! Asta este foarte bine! M-am uitat în dreapta, în stânga, în faţă şi am început să dansez. N-aveam curaj să mă uit la doamna profesoară, pentru că eram conştientă că nu dansam aşa de bine ca celelalte fetiţe. Mi se părea că sunt cel puţin experte în materie de dans şi chiar dansau minunat pentru că se antrenau de mai mult timp. Nu m-am descurajat deloc, n-am dat bir cu fugiţii şi m-am străduit să nu mă fac de râs nici pe mine, nici pe mami şi Buna şi nu m-am oprit deloc din dans. Îmi plăcea şi vroiam să învăţ să dansez cât mai bine.
L-a sfîrşitul orei, m-au aplaudat şi încurajat cu toţii. Doamna profesoară m-a felicitat în faţa copiilor, mi-a oferit două diplome pe care le păstrez şi acum cu mult drag. Sunt primele mele diplome pe plan artistic ca participant la Cursul „Dansul unește oamenii” din cadrul Cercului de Gimnastică și Dans. Mi-a recomandat să mă înscriu la Bucureşti la un curs de dans, ceea ce am şi făcut.
La grupa mijlocie de la grădiniţă, doamnele educatoare ne-au propus şi activităţi alternative pe lângă orele din programa obligatorie. Am optat pentru lecţii de gimnastică şi dans cu profesori de specialitate. Aceștia ne-au spus că este bine să facem mişcare prin dans pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, pentru sănătate și pentru o ţinută plăcută. Și cărei fetițe nu-i place acest lucu?
Am observat ceva foarte interesant la ”grădi”: unii copii plâng dimineaţa, iar când doamna educatoare dă drumul la muzică şi începem cu toţii să dansăm, acei copii, pur şi simplu uită să mai plângă, devin veseli, vioi, bine dispuşi. Colegii mei mai mici, care erau timizi, se comportau altfel în timpul dansului. Şi încă o constatare, dacă la serbările organizate pentru părinţi, unii se ruşinau, se mai încurcau la poezii, însă la dans toţi erau veseli şi curajoşi, sigur, fiecare dansa după puterea lui.
Dansul este bun şi atunci când avem prea multă energie (şi uneori se mai plâng părinţii și bunicii de noi că-i obosim), pe care o putem consuma prin dans, prin mişcări frumoase, elegante, vesele şi armonioase.
Pe lângă toate astea pe care le-am observat şi eu, Buna mi-a mai spus că dansul poate fi o activitate extrem de romantică. Dansul cu un partener care îţi place înseamnă destindere, relaxare, este o binecuvântare. Ei, astfel se explică de ce mă simt aşa de bine când dansez cu Andrei. Vă spun un secret pe care îl ştiu doar părinţii şi Buna: Andrei este prietenul meu, mi-a oferit şi flori de ziua mea, mărţişor la 1 Martie. O fi dansul un miracol?

Publicat în revista ARTĂ ȘI CANDOARE: https://en.calameo.com/read/00273258931982f35875a?fbclid=IwAR1Tpi0eKN5EFrRpqqxJCnCYfkldyeZSHcng2A-xFv2xZyd3CMzWfA9bkZM

Imagine în linie

Imagine în linie