Vasilica Grigoraș: ALEXANDRU IOAN CUZA- DOMNUL PRIMEI UNIRI

De la înființare (2001) și până în prezent, Asociația Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN) are ca președinte ales pe prozatorul, eseistul și poetul Alexandru Cetățeanu. Sub diriguirea și îndrumarea domniei sale apare prestigioasa publicație periodică a românilor de pretutindeni, intitulată „DESTINE LITERARE”, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Sincere felicitări pentru calitatea materialelor incluse și calde mulțumiri d-lui Alexandru Cetățeanu și colegiul redacțional pentru publicarea medalionul „Alexandru Ioan Cuza – Domnul Primei Uniri” în Nr. 58, ianuarie-martie 2022.
Peste câteva zile (7 iulie), renumitul director al revistei „Destine literare”, românul mult iubitor de țară, neam și limba română împlinește o minunată vârstă. Să-i urăm și noi:
LA MULȚI, MULȚI ANI, FRUMOȘI, BUNI și RODNICI!

ALEXANDRU IOAN CUZA – DOMNUL PRIMEI UNIRI
Istoria poporului roman este deosebit de bogată în evenimente și în personalități de o importanță capitală pentru bunul mers al țării. Printre acestea se numără și Alexandru Ioan Cuza, Domnul Primei Uniri, așa cum îi place s-o numească președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop.
În anul 2022 se împlinesc 202 ani de la nașterea sa, care se cunoaște cu certitudine a fi 20 martie 1820, însă în istoriografia română există mai multe puncte de vedere asupra locului naşterii viitorului domn al Principatelor Române. A.D. Xenopol crede că Al. I. Cuza a văzut lumina zilei la Bârlad, I.G. Valentineanu se pronunţă pentru Galaţi, Lucia Borş pentru Huşi, iar N. Corivan lasă problema nerezolvată.
Cuza descinde din familii de boieri moldoveni amintite în documente încă de la 1638. Tatăl său, Ioan Cuza, a ajuns până la rangul de postelnic în vremea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza. Stăpânea moşia Barboşi, o parte din moşia Deleni, precum şi moşia Bujorul. Nu departe de Barboşi, în acelaşi ţinut al Fălciului (azi judeţul Vaslui), a existat în secolul a XVII-lea, satul Silişteni, baştina unui alt domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Mama domnului Cuza, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol, stabilită în Principatele Române. Viitorul domnitor a avut un frate (Dimitrie) şi o soră (Sultana).
Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la moşia tatălui său de la Barboşi, apoi a învăţat până în 1831 la pensionul francez Sachetti din Galaţi şi la pensionul francez deschis de Victor Cuenin la Iaşi, unul dintre ofiţerii rămaşi pe meleagurile moldoveneşti din armata condusă de Napoleon în campania împotriva Rusiei. Aici a fost coleg cu Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Anastasie Panu şi Eugen Alvaz, care-i vor deveni sfetnici apropiaţi şi colaboratori mai târziu, în viaţa politică. În anul 1834 pleacă la Paris şi obţine în 1835 bacalaureatul în litere la Sorbona. Se înscrie la medicină, apoi la drept nefinalizând cursurile acestor facultăţi. Atras de economie va deveni membru al Societăţii Economiştilor din Paris.
Din familie a moştenit energia şi dorinţa de a se remarca, iar şcoala şi prieteniile din tinereţe au contribuit în măsură hotărâtoare la canalizarea acestora spre interesul general al societăţii româneşti, al românilor din toate provinciile istorice. În septembrie 1837 revine în ţară şi, după moda vremii se înrolează cadet pregătindu-se pentru cariera de ofiţer. La începutul anului 1840, Cuza demisionează din armată şi ocupă funcţii importante în administraţie şi justiţie. În 1842, la numai 20 de ani, deţine funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui (judeţul Vaslui), funcţie în care se dovedeşte a fi un funcţionar competent şi corect, urmând cu perseverenţă respectarea legilor, indiferent de starea socială a celor în cauză şi pretinzând acelaşi lucru şi de la cei aflaţi în subordinea sa.
La 30 aprilie 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, născută la 17 iunie 1825, în Soleşti, judeţul Vaslui, care i-a fost tot timpul o soţie devotată şi iubitoare, i-a stat alături până la moarte şi rămâne credincioasă amintirii soţului ei şi după moartea acestuia. Este fiica postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi, născută Sturza.
Anul 1846 reprezintă un moment de cotitură spre revoluţie a acţiunilor patrioţilor din Ţările Române. Al. I. Cuza se află în toiul mişcărilor sociale şi se dedică trup şi suflet activităţii revoluţionare care începuse să ia amploare în Moldova.
Odată cu izbucnirea Revoluţiei de la 1848, Cuza s-a alăturat tinerilor moldoveni participanţi la Adunarea de la Hotelul Petersburg din Iaşi (27 martie 1848), unde a fost redactat primul document programatic al revoluţiei române paşoptiste, Petiţia – Proclamaţie. Arestat din ordinul domnitorului Mihail Sturdza, a reuşit să scape de sub escortă, la Galaţi, împreună cu alţi revoluţionari. S-a refugiat în Transilvania, unde a participat la Adunarea de la Blaj din mai 1848, apoi în Bucovina şi mai târziu la Viena, Paris şi Constantinopol.
La instaurarea noului domn moldovean Grigore Ghica (1849-1856), Cuza a primit funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, rămânând în acest post până în 1851, an în care a ocupat, pentru scurt timp, poziţia de director al Ministerului de Interne al Moldovei.
În 1856 a fost numit pârcălab de Galaţi, a fost integrat în armată şi avansat la gradul de maior în 1857. În acelaşi an a demisionat din postul de pârcălab în semn de protest faţă de încercarea caimacamului (locţiitorului domnesc) Nicolae Vogoride de a falsifica rezultatele alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Gestul său i-a adus un imens prestigiu în rândul mişcării politice unioniste, confirmând încă o dată imaginea de cinste şi corectitudine pe care o căpătase deja. Odată cu refacerea alegerilor, a fost ales în Adunarea ad-hoc din Moldova ca deputat de Galaţi (1857). Un an mai târziu a fost înaintat la gradul de colonel, comandant al armatei Moldovei.
În ajunul alegerii sale ca domnitor, Alexandru Ioan Cuza este o personalitate notorie, remarcându-se ca un patriot cu idei înaintate, un luptător activ pentru unire, un bun cunoscător al problemelor administrative, judecătoreşti şi militare, de aceea susţinerea candidaturii sale în înalta funcţie de domnitor al Moldovei de către Partida naţională a apărut contemporanilor pe deplin îndreptăţită.
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza proclamat unic candidat al Partidei unioniste la tronul Moldovei, era ales domnitor, cu unanimitatea voturilor deputaţilor din Adunarea electivă. La 24 ianuarie 1859, după dezbateri furtunoase, la sugestia deputatului Vasile Boerescu, Cuza a fost ales şi domnitor al Ţării Româneşti de către Adunarea electivă a acesteia. Prin dubla sa alegere în funcţia de domnitor se realizase pasul decisiv către unirea celor două Principate. Evenimentul a produs un entuziasm fără precedent în rândul populaţiei române, atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din Transilvania. Cuza nu a fost numit, ci ales şi, încă în unanimitate în ambele ţări.
Atmosfera prilejuită de sosirea lui Cuza la Bucureşti, la 24 ianuarie 1859, este descrisă într-o scrisoare trimisă de D.A. Sturdza lui V. Alecsandri: „Rezultatul întregii acestei călătorii este că toţi românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiaţi în bucăţi decât să revie la vechea stare de lucruri (…). La Bucureşti, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut nicio dată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste şi serbări publice ca în această primă capitală a României”. Jacques Poumaz, consulul general al Belgiei la Bucureşti consemna: „Domnitorul în vârstă de doar 38 de ani, este zvelt, blond, cu privire pătrunzătoare, distins în manierele sale, el posedă un fel de a fi original, plăcut şi serios în acelaşi timp. Este un soldat magnific, purtând cu graţie uniforma; vorbeşte italiana şi franceza cu multă acurateţe. Om al ordinei, energic, a făcut asupra tuturor o excelentă impresie… Prinţul Cuza este un bărbat cum nu există altul în Principate, care vrea fericirea ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat, chibzuieşte cu înţelepciune… Toată lumea este de acord asupra calităţilor eminente cu care este înzestrat noul domnitor.”
Primii ani ai domniei lui Cuza au fost dedicaţi obţinerii recunoaşterii din partea marilor puteri a dublei sale alegeri ca domnitor al Principatelor Unite şi a unificării depline a acestora. În septembrie 1859 a fost acceptată dubla alegere şi domnitorul a obţinut firmanul de investitură din partea sultanului. Unificarea deplină a instituţiilor şi legislaţiei a fost recunoscută de marile puteri în decembrie 1861, ceea ce a permis instaurarea, din ianuarie 1862, a guvernului unic şi a Parlamentului unic la Bucureşti. Imediat după alegerea lui Cuza ca domnitor în cele două ţări române, încep a se crea în principalele centre ale ţării instituţii de cultură şi instituţii de învăţământ mediu, urmând ca în anul următor, 1860, să se creeze primele instituţii de învăţământ superior. La 26 octombrie 1860 a fost fondată Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi inaugurată în prezenţa domnitorului. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea se trage din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. La înfiinţare avea trei facultăţi: drept, filosofie (litere) şi teologie. Fiind cea mai veche Universitate din România, este o instituţie de învăţământ superior cu tradiţie şi în acelaşi timp o universitate modernă care, prin realizările înfăptuite în plan educaţional şi ştiinţific, a căpătat recunoaştere, atât pe plan naţional cât şi internaţional. Îndată după deschiderea Universităţii din Iaşi, se deschid şi porţile Conservatorului de muzică care îl are ca director şi profesor de vioară şi violoncel pe Francisc Caudella. La 24 decembrie 1861, deşi cele două Principate Unite se aflau încă sub suzeranitatea otomană, Alexandru Ioan Cuza declară existenţa statului România cu capitala la Bucureşti, iar în anul 1862 se stabilesc înţelegeri şi legături telegrafice cu Austria, el fiind recunoscut Domnul al Principatelor Române Unite, cu denumirea de România. Organizarea internă şi modernizarea statului român au fost obiective majore ale domniei lui Cuza. Politica externă a domnitorului a fost îndreptată către consolidarea pe plan internaţional a unirii, menţinerea unor relaţii paşnice cu Imperiul Otoman, deschiderea primelor agenţii diplomatice ale Principatelor (Belgrad, 1863). În acelaşi an Alexandru Ioan Cuza formează un singur guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Marile reforme înfăptuite după 1862 au fost realizate de domnitor mai ales cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu (prim-ministru între anii 1863 şi 1865) şi al altor colaboratori ai săi de orientare politică liberală moderată ori conservatoare-moderată. Noul guvern prezintă Adunării şi realizează proiectul legii privind secularizarea averilor mănăstireşti, lege prin care s-a dat o lovitură puternică feudalismului. În acest an naţionalizează poşta şi telegraful de capitalul grec. Reforma agrară a fost una dintre cele mai importante realizări ale lui Cuza. Majoritatea parlamentarilor erau conservatori, astfel încât nu putea fi votată nicio lege care să participe la procesul de modernizare a României. Pentru impunerea reformei agrare şi desfiinţarea iobăgiei a fost necesară efectuarea loviturii de stat de la 2 mai 1864, moment în care domnitorul a dizolvat prin decret puterea legislativă – Adunarea obştească, ostilă proiectului guvernamental al legii rurale. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. De asemenea, se supune poporului spre aprobare prin plebiscit a Statutului Dezvoltator al Convenţiei de la Paris, noua lege cu rol de Constituţie a Principatelor şi o nouă lege electorală. Evenimentele din mai 1864 ca şi constituirea Consiliului de Stat (instituţie care elabora legi şi se afla sub directa sa conducere) au marcat instaurarea domniei autoritare a lui Cuza. Tot în acest an se înfiinţează Univesitatea şi se creează Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi se realizează, în premieră, o Şcoală de medicină veterinară. Prin adoptarea, în 1864 a Legii instrucţiunii publice, învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit. Printre reformele şi deciziile importante ale domniei lui Cuza s-au mai numărat: adoptarea Codului penal (inspirat din codurile penale francez şi prusac), a Codului civil (după modelul francez şi italian), întemeierea în 1864 a Casei de Economii şi Consemnaţiuni.
Nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă, militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne.
De-a lungul domniei, împotriva lui Alexandru Ioan Cuza s-a format o opoziţie politică din liberal-radicali şi conservatori. Poziţiile acestora s-au întărit mai ales după lovitura de stat din 1864 şi pe măsură ce caracterul autoritar al domniei lui Cuza devenea tot mai evident.
Militând pentru îndeplinirea până la capăt a cererilor Adunărilor ad-hoc ale Principatelor, întrunite în 1857, şi în special a celei referitoare la instaurarea pe tron a unui principe străin, opoziţia anticuzistă a pregătit din 1865 înlăturarea domnitorului. I se reproşau starea financiară şi economică grea a Principatelor, instituirea unei camarile domneşti (în frunte cu Cezar Librecht) care influenţa şi controla deciziile lui Cuza, politica autoritară în raport cu forţele politice interne, dar şi viaţa personală dominată de legatura extraconjugală avută cu Maria Obrenovici, văduva prinţului sârb Efrem Obrenovici.
În urma acţiunii organizate de gruparea anticuzistă, din care făceau parte foşti lideri ai generaţiei paşoptiste ca I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, I. Ghica, în dimineaţa zilei de 11 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost silit să semneze actul abdicării sale.
La 13 februarie 1866, Cuza a părăsit Capitala, îndreptându-se spre Braşov. Rămân memorabile cuvintele sale, rostite la Palatul Cotroceni, înaintea plecării: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!”
După o scurtă şedere la Viena, s-a îndreptat spre Milano, apoi spre Paris. Va locui între anii 1867 și 1872 la Döbling, lângă Viena, apoi la Florenţa.
După o şedere de mai bine de un an în străinătate, Cuza a dorit să se întoarcă în ţară şi să trăiască precum un simplu cetăţean, la Ruginoasa. Regele Carol I îi refuză fostului domnitor dreptul de a se reîntoarce în ţară. I-a fost refuzată şi dorinţa de a i se restitui corespondenţa şi arhiva sa personală.
La 15 mai 1873, s-a stins din viaţă, departe de ţară, la Heidelberg, în Germania, unul din cei mai mari fii ai neamului, unul dintre cei care contribuise la înălţarea şi întărirea patriei, la ridicarea şi luminarea poporului. Rămăşiţele sale pământeşti au fost înhumate iniţial pe domeniul său de la Ruginoasa, iar în timpul celui de-al doilea război mondial au fost strămutate în Biserica Trei Ierarhi de la Iaşi.
Alexandru Ioan Cuza este primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866). Domnul Unirii, al secularizării averilor mănăstireşti, al desfiinţării clăcii, al împroprietăririi ţăranilor, al dreptului lărgit la vot, al dreptului la învăţătură a fost reprezentativ pentru aspiraţiile societăţii româneşti din acea vreme. Sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural. Relativ tânărul militar de carieră, pe care mulţi l-au subestimat la începuturi, s-a dovedit a fi un talentat conducător, politician, diplomat, vizionar, executant remarcabil al unor proiecte şi vise seculare ale românilor. Cuza a intrat în istorie ca o figură de domnitor progresist.

Imagine în linie

Imagine în linie

Imagine în linie

Imagine în linie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.