Ana Anton – Cu gândul cel bun prin scrinul vieţii

 Imagini pentru ana anton dialog

Am în faţă câteva dintre ultimele publicaţii ale scriitoarei Vasilica Grigoraş dintre care aş aminti: „Izvoare nesecate: însemnări despre oameni şi cărţi”, editura PIM, Iaşi 2016, „Doar cu pana inimii: tanka”, ediţie bilingvă, editura PIM, Iaşi 2016, „Ninge pe-oglinda lunii: haiku”, editura PIM, Iaşi 2017. Fiecare carte poartă amprenta personalităţii distincte  a scriitoarei. Ultima viitoare apariţie este volumul „Ochi în ochi cu luna: tanka şi pentastihuri”, 2017.

Citind şi recitind poemele, cu bucurie am realizat că Vasilica Grigoraş închină imnuri tuturor lucrurilor fireşti ale vieţii cărora le dă sensuri  nebănuite şi crează o arhitectură clară a ideilor. Vasilica  pictează, prin cuvinte, universuri. Ea observă totul, de la lumea lăuntrică, nespusă, tainică a eului interior la tot ce e în jur. Abordează teme serioase, grave, dramatice cum ar fi credinţa, emigrarea, iubirea. Face incursiuni în propria fiinţă şi ne sugerează curgerea vieţii în existenţe paralele unde miracolul se petrece la cote maxime dar steaua călăuzitoare e speranţa: dansez la braţ cu speranţa”, ne spune autoarea.

În secvenţa „Neastâmpărul iubirii”  transpare o lungă peregrinare prin labirinturile vieţii, prin frunzele amintirilor: „Îmi depăn paşii / prin aurul frunzelor / din scrinul vieţii – / o nouă dizertaţie-n /neastâmpărul iubirii”

Spaţiul poetic se transformă într-un  arc voltaic dintre gândire şi simţire  şi care ni se dezvăluie astfel în „Gândul cel bun”: „Petale de crin / strivite sub tălpile / paşilor pierduţi – / răsărind gândul cel bun / mătură gunoaiele”

Sensibilitatea, delicateţea, spiritul de observaţie  se împletesc în cel mai fericit mod şi eu, cititorul devin părtaş la spectacolul vieţii care se derulează de la prima până la ultima pagină a cărţii.

„Ochi în ochi cu luna” este  cartea care ne invită la meditaţie şi introspecţie. Am sentimentul de iluminare şi  simt că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Poezia de sorginte niponă a Vasilicăi  Grigoraş emană dorul de libertate, de zbor, descătuşare, speranţă, dragoste şi căutări.

Iată cât de sugestivă e secvenţa intitulată „Căutări”: „Aleg un drum şi / abandonez o mie / de căutări – / desculţ pe pietrele reci / mă-mprietenesc cu vântul” ori „Tremurând uşor / pe marea narativă /

îmi caut  rostul – / geografia  tăcerii / dorinţă de libertate”.

 

Cred că Vasilica Grigoraş şi-a găsit şi Drumul şi Rostul, materializate în aceste frumoase poeme japoneze!

O cititoare fidelă a cărţilor autoarei,

 

Ana Anton, 12 martie 2017

 

Imagini pentru ochi in ochi cu luna vasilica grigoraş

 

With the best thought

through the chest of life

I have in front of me some of the latest works by writer Vasilica Grigoraș: „Drainless springs: notes about people and books”, PIM Publishing House, Iasi 2016, „Only with the pen of the heart: tanka”, PIM Publishing House, Iasi 2016, „It is snowing on the moon’s mirror-haiku”, PIM, Iasi 2017. Every book bears the hall-mark of the writer’s distinct personality. The last to be issue is the volume „Looking the moon in the eye: tanka and penthastiches”, 2017.

Reading the poems all over again, I realized with joy that Vasilica Grigoraş dedicates psalms to all the natural things of life, by giving them unsuspected senses and creating a clear architecture of ideas. Vasilca is painting universes, through words. She notices everything, starting from the inner, mysterious, unspoken world of the inner ego to all that is around. She approaches serious, dramatic topics such as faith, emigration, love. She forays in her own being and suggests us the flow of life in parallel existences where the miracle is occurring at maximum at high water marks, but where hope is the guiding star: „dancing arm in arm with hope,” the author tells us.

In the „Love restlessness” sequence, a long wander through the labirynths of life is peeping up, amid the memories’ leaves: „I reel of my footsteps / through the leaf gold / from the live’s chest – / a new dissertation in / the love restlessness”.

The poetic space turns into an electric arc between thinking and soul and it is revealed to us this way in the „Good thought”: „Lily petals / crushed under the thenars / of the lost footsteps – / the good thought rising / sweeping out rinsings.”

The sensibility, the delicacy and the eyesight are blending in the most fortunate way and I, the reader, become witness of the show of life, which unreels from the first to the last page of the book.

„Looking the moon in the eye” is the book that invites us to meditation and introspection. I have a feeling of enlightment and I feel we are both in tune. Vasilica  Grigoraş’ Nipon-originated poetry releases the longing for freedom, for flight, for emancipation, hope, love and searches. Here’s a suggestive sequence of „Searches”: „I choose a path and / I abandon a thousand / of pursuits – / barefoot on cold rocks / I pal up with the wind” or „Lightly trembling / On the narrative sea / I search for my meaning – / the geography of silence”.

I think that Vasilica Grigoraş has found out both her Path and Meaning, materialized in these beautiful Japanese poems.

A faithful reader of the author’s books.

 

Ana Anton, March 12, 2017

 

Anunțuri

Ana Urma: Clipe de tăcere între îndoială şi extaz / Moments of silence between doubt and ectasy

 

După volumul Doar cu pana inimii [Tanka] publicat la Editura Pim (2015), volum de incursiune în lirica niponă, de fapt o multitudine de poeme de meditaţie de înaltă ţinută scriitoricească, Vasilica Grigoraş ne oferă o nouă surpriză bilingvă, prin apariţia cărţii Ochi în ochi cu luna – tanka şi pentastihuri. Amănunte privind apariţia noului volum am aflat chiar de la distinsa autoare care, cu modestia ce o caracterizează, într-o discuţie lămuritoare mi-a mărturisit despre împrejurările, atmosfera dar şi neliniştile fireşti ale existenţei care, pe măsura consumării datorită neasemuitului ei dar de a visa în cuvinte, au luat forma poemelor cuprinse între cele două coperte. Pornind de la o sintagmă sau după o idee unitară, cuvântul determinant fiind bolduit, poemele apar grupate câte trei după aceste criterii,  în minicapitole cu titluri sugestive: Concert de greieri, Spre asfinţit, Frisonul luminii, Fără îndoială, Clipe de tăcere, Rădăcini, etc. Se simte pe parcursul lecturii o nostalgie a trecerii timpului, o atitudine meditativă uşor aforistică asupra vieţii, a umanului. Un abandon tainic va scoate la lumină, treptat, unda nevăzută a gândirii, a cugetării omului implicat între cerinţele şi îndatoririle vieţii. Se pare că autoarea a descoperit în apele propriei oglinzi, oglinda fiinţei, izvorul discursului liric şi calea spre inima publicului.

În calitatea mea de cititor m-am transpus ipostazelor transmise de cuvinte, dornic să descopăr fiorul liric şi emoţia dincolo de formă, număr de silabe, dincolo de subtitlu, denumire sau rigorile severe ale genului, de obârşie nipon. M-am lăsat în voia cuvintelor, fără a cerceta analitic, fără să caut procedeele stilistice sau valorile estetice specifice unui gen anume şi, imaginile inefabilului au venit spre mine, prin frumoase poeme.  Cred că afinităţi neştiute ne aduc împreună, într-o meditaţie şi contemplare universală cu vădite accente de umanitate, dând cuvintelor greutate, căutarea răbdătoare a amănuntului, a frumuseţii clipei, o frumuseţe gravă şi delicată, plină de emoţie. Mă voi referi în continuare la câteva poeme dintre cele cuprinse în minicapitolele citate mai sus.

Pornind de la însemnări voit simple şi reale: concert de greieri / în plină stagiune / pe prispa casei, urmate de  respirarea plină de sinceritate: la adăpostul nopţii / şi secretele noastre,  se creează acel cadru idilic cu care, mare parte dintre noi, ne identificămAlăturarea fericită a cuvintelor din prima parte a poemului stagiune şi prispa casei,  fac  trecerea de la contemplarea destinsă dar rece, spre clipa aproape senzitivă, plină de căldură şi  însemnătate, subliniată în silabele cuvintelor secretele noastre. (Concert de greieri)

În primul poem din secvenţa Spre asfinţit, o simplă aluzie la cireşele amare, îmi trimite gândul la rotirea pe orbita vieţii, la vicisitudinile ei, somnul, trezirea şi revenirea inevitabilă în matca rodnică a tinei, într-o solemnă religiozitate: Îngenunchiat strâng / cireşele amare / în plin asfinţitdescopăr destinaţia / însă uit cărarea.

În următorul poem din aceiaşi secvenţă, curgerea ireversibilă a timpului sugerată de nisipul clepsidrei îndeamnă la reflecţie, împăcarea cu sine şi mai ales cu semenii, într-un cuvânt despietrirea, dăruirea. Dăruirea ne stă în putere, la fel ca şi gestul întoarcerii clepsidrei. Se subînţelege aici prezenţa şi importanţa unui interlocutor intim căruia îi încredinţează cu sinceritate gândul devenit rugă: Palide raze / în nisipul clepsidrei / aproape de-apus – mă doare lacrima ta / şi   înalţ o rugăciune. (Spre asfinţit)

Fiecare poem din Frisonul luminii este străbătut de firul roşu al credinţei că pe drumul devenirii vom şi găsi ceea ce căutăm. Între şovăire şi privirea atentă lumina poate avea adâncimi, realitatea obişnuită poate deveni una magică, înfăptuită printr-o altfel de vedere, cea lăuntrică. Cum altfel dacă nu însemnate cu lumină sunt şi cuvintele poemului: Copaci înfloriţi / pe oglinda râului / un blând vitraliu – în zori de zi-mbrăţişez / adâncimea luminii.

Ajungem, în secvenţa următoare, la sertarul cu vise al memoriei în care, euri contrarii se ciocnesc şi din acele atingeri fulgurante  se naşte ideea de zbor, de înălţare. În faţa culorii de ceară a îndoielii aripa triumfă: Adesea simt că-n / sertarul memoriei / sunt încă vise – îmi scutur îndoiala / şi-mi deschid aripile. Sau, printre fulgi de nea fiinţa pătrunsă de gerul raţiunii, purificată parcă, face loc aceloraşi contrarii. De astă dată cu valoare de certitudine: fără îndoială sub / cenuşă-s cărbuni aprinşi (Fără îndoială)

Şi, după un concert de greieri, spre asfinţit, sub  frisonul luminii, fără îndoială în clipe de tăcere se va produce un miracol. Cel al evadării, dar nu oricum, evadarea în alb, albul foii, aducându-i astfel împlinirea. Mi-am permis să mă joc folosind în exprimarea de mai sus chiar cuvintele autoarei. Sunt titlurile minicapitolelor de început ale cărţii. Şi, revenind: Uneori / înşirăm clipe de tăcere / în firul vieţii, ca şi cum am număra în întuneric mătănii sau am înşira pe aţă  seminţe de pin, pentru un scop numai de noi ştiut sau, pentru a rămâne faţă în faţă cu noi înşine: răsucim cheia-n uşa / unor lecţii de viaţă (Clipe de tăcere).

În următorul poem vom urmări rostul şi importanţa rădăcinilor, fără care am fi asemenea frunzelor în vânt: Prin ceaţa deasă / toiagul umilinţei / în dezordine – la poarta încercărilor / rădăcinile adânci;  să observăm aici legătura subtilă dintre toiag şi rădăcini.  În drumul spre desăvârşire avem nevoie de un sprijin, acel toiag (al umilinţei) poate deveni sceptru.  Răbdarea, înţelegerea, statornicia, adânc înrădăcinate în fiinţa noastră, cu umiliţă vor ieşi la lumină.

În final voi comenta două poeme, alese la întâmplare. Astfel:

Pulberi de lună

brodează clipele în

fresca unui vis –

deşertul de regrete

brăzdat de-amare lacrimi

Un semtiment de zădărncie al inimii tânjind mereu după ceva dispărut; întâlnim aici o metaforă extinsă: pulberi, vis, deşert, transformate de amarul lacrimei în regret profund. Cele două cuvinte: brodează şi brăzdat, prin analogie, dau fluiditate şi supleţe poemului.

Mult mai ancorat în realitate următorul poem:

Sub ceru-nstelat

 umbrele catargului

 şterse de valuri –

pun geană peste geană

 înecând nesomnul.

Imaginea catargului dispărut fără urmă, poate semnifica sfârşitul sau începutul  unei călătorii în expansiune de sine, odihnitoare şi plină de mister.

Un fior ascuns străbate cartea ca întreg, extazul contemplativ împletindu-se cu o nostalgie a depărtărilor, a solitudinii. Demersul expus în cuvântul de mai sus, este în strânsă legătură cu starea mea de spirit în acest moment al lecturii şi aşternerii pe hârtie a impresiilor. Libertatea interpretării şi împăcărea propriei imaginaţii cu prezentul zgomotos al vieţii, mă determină să afirm că Vasilica Grigoraş ştie să transmită, cu emoţie, adevăruri universal valabile, starea de creştere a fiinţei pe drumul imaginar al înţelegerii spre tărâmul comun, situat în sfera idealului şi sensibilităţii multora dintre noi.

Ana Urma (23.11.2016)

 

 

Moments of silence

between doubt and ectasy

After the Tanka volume Only with the pen of the heart, published at Pim Publishing House in 2015, a journey volume through the Nipon lyrics, in fact a multitude of meditation poems of a higly writing figure, Vasilica Grigoras is offering us a new bilingual surprise by releasing the book « Looking the moon in the eye – tanka and pentastiches ».

I found details on the new volume release right from the distinguished author who, with the modesty that is charactirizing her, confessed me about the circumstances, the background and the natural unrests of the existences which, as her unprecious gift to dream in words was in progress, took the shape of the poems comprised between the two covers.

Starting from one sentence or following a unitary idea, with the determinant word in bold, the poems are grouped in three following these criteria, in mini-chapters with suggestive titles : Cricket concert, To the twilight, The shiver of light, Without any doubt, Moments of silence, Roots, etc.

While reading one feels a nostalgia of the time passing, a slightly aphoristic contemplative attitude over life, over the humanness. A secret abandon will gradually bring to light the unseen wave of thinking, of the thinking of the human being involved between the life’s demands and duties. It seems that the author discovered in the waters of her own mirror, the human being’s mirror, the spring of the lyrical speech and the way to the audience’s heart.

As a reader, I transposed myself to the states transmitted by words, eager to discover the lyrical shiver beyond shape, number of syllabes, beyond subtitle, name and the severe rigors of the Nipon-born genre. I abandoned myself to words, without an analytic introspection, without looking for the stylistic procedures or the aesthetic values typical to a certain genre and, the images of termless came towards me, through beautiful poems.

I believe that unknown affinities bring us together, in a universal meditation and contemplation with obvious accents of humanity, giving weight to words, the patient search for the detail, for the beauty of the moment, a serious and delicate beauty, full of emotion. I shall further refer to several poems included in the above-mentioned quoted mini-chapters.

Starting from deliberately simple and real notes : cricket concert/in season/on the house porch, followed by the fully sincere breath : safe from the night/and our secrets, an idylic background takes shape, with which most of us is identifying.

The happy juxtaposition of the words from the first part of the poem, season and the house porch, enable us passing from the loose but cold contemplation, to the almost sensitive, full of warmth and significance moment, underlined in the syllabes of the words our secretes. (Cricket concert).

In the first poem in the sequence « To the twilight », a mere hint to the bitter cherries, makes me think to the gravitation on the life’s orbit, to its tides, to the sleep, the wake and the inevitable return in the fertile layer of the earth, in a solemn religiousness : on bedded knees I pick up/the bitter cherries/in full twilight-I discover the destination/ but I forget the path.

In the next poem of the same sequence, the irreversible time lapse suggested by the sand glass urges to reflection, to self reconciliation and, most of all, to reconciliation with the fellow men, in a word, devotion, non-obduracy. The devotion is in our hands, just like the move to turn the sand glass upside down.

One inheres here the presence and the importance of an intimate interlocutor who is sincerely entrusted the thought that became prayer : Pale sun rays/in the sand glass/close to twilight-your tear is hurting me/and I fly a prayer. (To the twilight).

Every poem in the Shiver of light is crossed by the red strand of the belief that we’ll going to find what we are looking for on the way of becoming. Between hesitation and the careful look, the light can have depths, the common reality can become a magic one, accomplished by such a sight, the inner one. As expected, the poem’s words are earmarked with light. Blooming trees/on the river’s mirror/a gentle stained glass-I embrace in early bright/the depth of the light.

We come to the next sequence, to the dream drawer of the memory where opposite egoes are clashing and from those flaky touches the idea of flight, of rising, is born.

The wing is exulting over the wax color of the doubt : I seldom feel that in/the memory’s drawer/there are still dreams-I shake up my doubt/and open my wings. Or, amid snow flakes, the human being starved with the cold of reason, as of purified, gives place to opposites. This time with value of certitude : undoubtedly under/the ash there are live coal (Undoubtedly).

And, after a cricket concert, to the twilight, under the shiver of light, undoubtedly in some moments of silence, a miracle will happen. The miracle of escape, but not anyhow, the escape in the white, the white paper, thus bringing completion.

I took the freedom of playing using precisely the author’s words in the above-mentioned text. There are the titles of the mini-chapters from the beginning of the book. And coming back : Sometimes/we string moments of silence/in the life’s vital thread, just like we’d string pine seeds to a goal that only we know or, to remain face to face with ourselves : we twist the key in the door/of some lessons of life. (Moments of silence).

In the next poem we’ll watch the sense and importance of the roots, as we’d be like leaves in the wind without them : Through thick fog/the rod of humility/deranged-at the attempts’ gate/deep roots ; let’s notice here the subtle link between the rod and roots. On the way to completion we need a crutch, that rod (of humility) can become sceptre. Patience, understanding, stability, deeply rooted in our being, will all slowly come to light.

In the end, I will comment two poems, chosen at random. So :

Dusts of moon

Embroider the moments in

The fresco of a dream-

Desert of regrets

Grooved by bitter tears

A vainness feeling of the heart always longing after something gone missing : we see here an extended metaphor : dusts, dream, desert, turned by the bitter tear in deep regret. The two words : embroider and grooved, are analogously providing the poem with fluidity and grace.

Much more pegged into reality is the next poem :

Under the starlight sky

The shadows of the mast

Cleaned by waves-

take a nap

drowning the insomnia.

The image of the mast gone missing traceless may mean the end or the beginning of a resting and full of mystery journey to the self expansion.

A hidden shiver is crossing the book as a whole, the contemplative ecstasy blending with a nostalgia of the distances, of the solitude. The intention of the above foreword is in closed connection with my state of mind at the moment of the reading and of noting down my impressions.

The freedom of interpretation and the make up of her own imagination with the noisy present of the life make me assert that Vasilica Grigoras knows to emotionally communicate general valid truths, the rise of the human being on the imaginary path of the understanding to the common realm located near the ideal and sensitivity of many of us.

Ana Urma (23.11.2016)

*

(Prefața la volumul bilingv semnat de  Vasilica Grigoraș, Ochi în ochi cu luna – Tanka şi pentastihuri / Looking the moon in the eye – Tanka and pentastiches, Editura  Scripta manent, Napier (NZ), 2017).

Traducere / Translation: Alina Lavinia Grigoraș

Coperta / Cover: Radu Ticu Grigoraş

Consilier editorial / Editorial adviser: Valentina Teclici

Întoarcere prin cuvânt blând

Despre “Scufia cu vise“ de Alina Lavinia Grigoraş

Cine se apropie de o carte, spune un vechi proverb, este un sfert de om, cine deschide o carte, este o jumătate de om; cine citeşte o carte este trei sferturi de om, iar cine gândeşte singur asupra celor citite este un om întreg.

Înţelepciunea acestui adevăr este evidentă şi accesibilă oricui. În cazul ”Scufiei cu vise”, cartea Alinei Grigoraş paşii se simplifică, deoarece ea, deschizându-se singură ochilor noştri, sărim primele etape ale proverbului.

Într-o librărie sufocată de lumi în aşteptare, cartea Alinei sare în ochi şi contrar aluziei la vise care propune somn, ea, te trezeşte de-a binelea, căci toată în tot, este o apariţie.

Uite o carte, îţi zici, care se prezintă singură. Cei care au creat-o au avut arta în mâini. Uite, un lucru bine făcut, adaugi, căci de la formă la cromatică, apoi la grafică ea trezeşte sufletul, iar degetele ridică spre lumină.

Se spune că omul mănâncă şi cu ochii deoarece o carte te poate face pofticios la lectură. Apoi, lectura tihnită, la fapt de seară, îţi dezvăluie un alt adevăr: că Alina a lăsat loc de bună ziua copilăriei, sau poate că nu s-a despărţit de ea niciodată. Se mişcă lejer în Paradis şi, are bucuria de a sta de vorbă şi prin cuvântul scris cu fetele ei şi implicit cu alţi copii. Autoarea, cu grija unei mămici care nu vrea să trezească prea devreme furtuni în mintea celor mici şi foarte curioşi, caută cu migală ţara de minuni a cuvintelor explicaţii, propune un taifas cu micii exploratori.

Nu ştiu dacă, ascultând poveştile părinţilor, Alina a visat să ajungă scriitoare, sigură sunt că şi-a dorit să fie mămică pentru a semăna cu mămica ei. Se vede din fiecare cuvânt scris, din fiecare răspuns la întrebări încă nespuse, grija de a se face înţeleasă de alţii, de a nu crea echivoc. Are în faţă chipul celor două fete, Sara şi Eva. Prin ele cititorii copii şi nu numai, au de câştigat sau de recuperat o stare, o amintire. Lectura celor 12 povestiri este o delectare şi o întoarcere prin cuvântul blând la copilărie.

 

Profesor Branduşa Dobriţă

Alina Lavinia Grigoraş “Scufia cu vise”, o carte pentru toate vârstele

alinaÎn urmă cu 22-23 de ani când lucram la Editura Porto Franco din Galaţi ca redactor al secţiunii pentru copii şi tineret, dar şi în calitate de redactor coordonator al revistei “Liliput” (supliment al revistei Porto-Franco), una dintre priorităţile mele a fost să descopăr şi să public creaţiile unor copii talentaţi în arta mânuirii cuvintelor sau culorilor. Alina Lavinia Grigoraş a fost unul dintre copiii talentaţi ai acelei perioade. Avea doar 11 ani când a debutat în revista “Liliput” cu povestirea “Prietenul X”.

Apariţia în urmă cu câteva luni a volumului ei de povestiri, “Scufia cu vise” la Editura “Oscar Print” din Bucureşti, nu a fost o surpriză pentru mine, ci doar confirmarea că “timpul a avut răbdare” şi că pentru Alina Lavinia Grigoraş a sosit momentul să-şi valorifice talentul şi să bucure cititorii cu povestirile sale ingenioase şi măiestrit scrise.

Volumul conţine 12 povestiri cu subiecte variate, unele inspirate din importante experienţe de viaţă ale fiicelor ei, Sara şi Eva, altele, din Universul naturii, pretexte pentru a înţelege miracolul lumii interioare şi al mediului înconjurător sau de a accentua valori importante de viaţă, cum ar fi încrederea în sine, disciplina, perseverenţa, prietenia, identitatea, acceptarea, iniţiativa, dragostea necondiţionată…

De exemplu, în Alfabetul buclucaş, literele prind viaţă, în special la şcoală, au trăsături diferite de caracter, sunt “isteţe şi jucăuşe, dar şi cam şmechere” pentru că încearcă s-o încurce pe Sara, “bucălate P şi B erau nedespărţite şi se ţineau numai de şotii pentru toţi copiii” (…) Nu doar P şi B le dădeau copiilor bătăi de cap, ci şi T şi D. Acestea nu erau năzdrăvane ca buclatele P şi B, erau distinse şi severe, şi de aceea elevii le cam ştiau de frică şi, de emoţie, le mai confundau”. Simţul umorului e prezent în descrierea fiecărei litere. Adevărate valori sunt subliniate. Sara a înţeles că dacă este atentă la explicaţiile învăţătoarei şi la pronunţie, dacă exersează prin scris şi citit nu mai dădea nici un motiv literelor “să râdă cu gura până la urechi”.

Prietenul X, povestirea de debut, revăzută de autoare, este un elogiu adus frumuseţii matematicii, care devine evidentă atunci când elevii nu se mai tem de acest obiect pentru că îi înţeleg secretele ei, cum ar fi X, “termenul necunoscut din orice problemă”. Din nou, cifrele sunt personificate şi descrise cu logică şi umor. “1 (unu) era un domn înalt, cu mustaţă, îmbrăcat în frac negru. Era tot timpul serios, ca un profesor strict, însă era tare blând şi săritor”… 10 (zece) era văr primar cu Unu, semăna pe jumătate cu el, doar că avea un cerc în spate, căruia îi mai spune 0 (zero). Zece spunea că Zero este cifră nulă, adică este egal cu nimic, dar că are nevoie mare de el şi de aceea sunt nedespărţiţi”. Mesajul povestirii este că frica de necunoscut poate fi învinsă prin încrederea în sine, căutarea de soluţii şi disciplină: “Fetiţa îşi făcu program: în fiecare zi după-amiază stabili să facă exerciţii de matematică, invitându-l pe X ca oaspete de onoare”.

Raza de soare, firul de nisip şi valul mării, o bijuterie de povestire, în care poezia descrierii sentimentelor şi ambientului se împleteşte armonios cu înţelegerea filosofică a sensului adevăratei prietenii, a dorului de necunoscut, a experienţei trăite, a propriei identităti şi a ceea ce-i important pentru tine. „Firicelule de nisip, tu nu ai nevoie de călătorii, locul tău e aici. În plus, tu eşti făcut din călătorii şi obiecte călătoare. Eu, marea şi soarele am măcinat secole la rând pietrele, le-am amestecat cu alge, scoici, arici şi stele de mare, pământul a adăugat şi el substanţe hrănitoare, fier, minerale şi aşa te-ai format tu, nisipul. Oamenii te îndrăgesc aşa cum eşti tu, sunt obişnuiţi să te întâlnească aici, pe plajă şi să le mângâi tălpile”, îi spuse vântul, printre adieri mângâietoare. Iar nisipul nu îşi mai dori niciodată să plece de lângă prietenii lui.

Pălăria ciupercuţei, o altă povestire plină de sensibilitate şi-o lecţie să fii umil şi să te accepţi şi iubeşti aşa cum ai fost creat de natură. “Mirată, ciupercuţa se uită în jurul ei, se foi prin iarbă, până când se văzu oglindită într-o baltă de apă. Nu mai era ea, vântul îi luase pălăriuţa şi acum nu mai arăta ca o ciupercuţă. Era o doar tulpină, fără buline, fără nicio culoare sau urmă de eleganţă. Atunci înţelese că florile nu o mai cunoşteau. Fără pălăriuţa pe care o urâse atât, era doar o biată creatură anonimă.”

Viermişorii de joacă, aflaţi puzderie peste tot, “au toate culorile şi nuanţele din lume”, şi “pot fi văzuţi doar de copii şi de prietenii lor de companie”. Viermişorii de joacă, particole mirifice de energie, spirit, gândire sunt descrise ca nişte fiinţe ale căror personalitate, temperament şi comportament sunt influenţate de culoarea pe care o au. “Viermişorii roşii, galbeni şi portocalii sunt cei mai voioşi şi energici dintre toţi. Nu fac altceva decât să râdă în hohote, să ţopăie şi să danseze toată ziua. Viermişorii verzi şi turcoaz sunt cei mai calzi şi mai senini. Ei nu îmbătrânesc niciodată şi sunt foarte serioşi, nu te lasă baltă în mijlocul unei partide de joacă.”

Aventura unei frunze prezintă transformările cromatice, de forme, miresme şi trăiri pe care le simte o frunză de la apariţia şi primul ei freamăt pe-o ramură, până la somnul ei de iarnă, pe pământ sub plapuma zăpezii şi începutul unui nou ciclu. Transformările din natură, succesiunea anotimpurilor, viaţa fără de moarte a naturii sunt prezentate printr-un pastel poetic şi explicate logic, filosofic şi empatic.

WP_20140813_001

Scufia cu vise, povestirea care dă titlul volumului, este un prilej de-a oferi cu simplitate, ca-n joacă, informaţii despre succesiunea zi-noapte şi despre felul în care Soarele, Luna, Moş Ene şi visele colaborează să-i bucure pe copii cu fascinante aventuri în timpul somnului.

Spiriduşul Hoinărici în misiune, are privilegiul de a-şi înţelege şi corecta propriul comportament observând adevăratul comportament al copiilor, uneori foarte diferit de cel descris de ei în scrisorile către Moş Crăciun. De asemenea, el învaţă despre compasiune, încurajare şi puterea dragostei necondiţionate pe care Moş Crăciun o are pentru toţi copiii.

Stilul în care sunt scrise povestirile este fluent, plin de sensibilitate, lirism, culoare, simţ al umorului şi filosofie. Povestirile, prin universul tematic, mesaj şi stil, se adresează copiilor de la 6 ani până la 99 de ani, o universalitate care a fost exceptional surprinsă în formă şi culoare de ilustraţiile semnate de Kavalerra Dan Lorintz. Ilustratorul, care este de asemenea un talent autentic, completează cromatic şi pune perfect în valoare ideile centrale ale povestirilor.

Povestirile ingenioase, pline de învăţături şi fantezie, au menirea să menţină căldura zâmbetului, curiozitatea, interesul şi încântarea cititorului de la prima până la ultima pagină.

Recomand cu toată căldura Scufia cu vise, volumul de debut al Alinei Lavinia Grigoraş, cititorilor de toate vârstele.

 

Dr. Valentina Teclici

 

Scufia cu vise, recenzie de Ben Todică

“Poveşti duioase pentru curioşi şi curioase“ este subtitlul cărţii pentru copii, proaspăt ieşită de sub tiparul Editurii Oscar Print, a autoarei Alina Lavinia Grigoraş intitulată:

Scufia cu Vise

Scrisă cu finiţe, talent şi multă dragoste, cartea este dedicată copiilor de grădiniţă şi şcoala primară. Ea inspiră, confortează, informează, delectează, provoacă şi amuză şi, în mod special dă curaj şi pregăteşte copiii în întâmpinarea vieţii, îi atrage şi îi familiarizează cu lumea care îi aşteaptă. Le dă linişte şi calm.

O carte plină de tandreţe, care te transpune de cum pui mâna pe ea într-o lume plină de vis, plină de vise şi împliniri. De sfaturi părinteşti. O carte scrisă de o mamă pentru fiicele ei. Un dar.

În primul an de şcoală o vedem pe Sara care se întâlneşte cu literele alfabetului, isteţe şi jucăuşe de care e fermecată, o cucereşte şi se împrieteneşte cu ele. Mai departe ne întâlnim cu Miruna cea preocupată – şi urmărită de misteriosul X. Un necunoscut trufaş care îi complică viaţa la matematică. Apoi aventurile unui fir de nisip visător de noi tărmuri ne poartă cu el într-o călătorie plină de mister, năzbâtii şi învăţăminte prin generozitatea prietenilor noştri vântul, soarele şi ploaia etc. Întregul univers.

Cartea ne introduce în lumea copiilor pe care îi ajută să nu le fie frică de necunoscut folosindu-se de simboluri, vers şi metaforă, ca – ciupercuţe cu pălăriuţe, vermişori jucăuşi şi broscuţe, gândăcei, căţeluşi şi pisicuţe, iepuraşi, spiriduşi şi zâne frumos ilustrate de culorile creioanelor artistului Kavalerra Dan Lorinz. Nu mai puţin, Alina are grijă să ne reamintească de Moş Ene pe la gene, care cu scufia lui haioasă ne-a purtat mai pe toţi în lumea viselor copilăriei noastre.

Poveştile se citesc uşor, te absorb şi trecerea se face elegant, plutind mirific de la o călătorie la alta, luminate într-un mod original de desene, toate profesional legate şi tehnoredactate de Elena Preda.

Superba şi spectaculara călătorie în lumea mirifică a fiicelor Sara şi Eva cărora autoarea Alina Lavinia Grigoraş, mama lor, le dăruieşte această frumoasă salbă de poveşti: “Ele m-au inspirit să scriu această carte, eu am încercat să le ofer o imagine a lumii înconjurătoare.”

Călătorie plăcută!

Ben Todică

Scufia cu Vise

copertaAlina Lavinia Grigoraş

Scufia cu Vise

Poveşti duioase pentru curioşi şi curioase

Ilustraţii: Kavalerra Dan Lorintz

 

                ALFABETUL BUCLUCAŞ

                   Sara se împrietenise recent cu literele alfabetului. De dimineaţă până spre după amiază, se întâlneau la şcoală. Acolo, literele erau în largul lor şi, cum erau tare isteţe şi jucăuşe, dar şi cam şmechere, încercau tot timpul să o întreacă şi să o încurce pe fată. Sara reuşise însă să le îmblânzească şi să le facă să înţeleagă că era prietena lor cea mai bună. A-ul era mai mereu prezent în orice cuvânt, câteodată însă mai ceda terenul surioarelor  şi Ă, pentru că nu voia să se obosească totuşi prea tare. I-ul era un aliat de nădejde, ajuta toate cuvintele să îşi găsească forma de plural. Voiosul O le  făcea pe toate literele să râdă, era comic şi ştia multe poveşti. Aşa pe rând, toate vocalele dădeau o mână de ajutor în alfabet pentru a uşura munca literelor şi cuvintelor. Consoanele erau mai numeroase şi se împrieteneau repede, în diverse combinaţii, pentru a forma cuvinte diverse. Spre deosebire de vocale, care păreau mai relaxate şi mai vesele, consoanele erau sobre, pretenţioase şi nu prea le ardea de glumă.

                   PRIETENUL X

                   Miruna era o şcolăriţă veselă şi talentată. Avea însă o problemă la matematică. Se temea de X. Care X? Cum, nu ştiţi cine e X? E termenul necunoscut din orice problemă. La şcoală şi acasă, X îi apărea trufaş în faţa ochilor şi se ascundea după cifre, complicând situaţia. Ba unde mai pui că îl visa şi noaptea, i se înfăţişa tam-nesam, când îi era somnul mai dulce, şi o şicana continuu, făcând scamatorii diverse şi zăpăcind-o. Fetiţa se trezea şi mai obosită şi speriată la gândul că îl va reîntâlni pe X la şcoală, la ora de matematică, şi o va pune în încurcătură din nou.

                   RAZA DE SOARE, FIRUL DE NISIP ŞI VALUL MĂRII

                   Raza de soare, firul de nisip şi valul mării erau prieteni de când lumea. Vara, prietenia lor era şi mai puternică, nisipul fi ind cel mai răsfăţat pentru că era mângâiat atât de soare cât şi de mare. În ciuda atenţiei deosebite pe care o primea, fi rul de nisip era adeseori trist. Spre deosebire de prietenii săi, el nu se putea mişca deloc, şi tânjea să zboare în înaltul cerului, să se plimbe pe plajă, printre copaci cum făcea raza de soare, sau să înoate în largul mării, precum valul. Doar când mai bătea un pic vântul firul de nisip îşi muta locul un pic mai încolo, mai întâlnea scoici şi melci noi, dar în general, priveliştea era aceeaşi.

                   De atâta tristeţe, începuse să îşi invidieze prietenii şi era mai tot timpul morocănos la întâlnirea cu ei, făcându-le numai reproşuri.

PĂLARIUŢA CIUPERCUŢEI

                   În grădina bunicii creştea o ciupercuţă simpatică, cochetă, dar tare simandicoasă. În fiecare dimineaţă, după ce se trezea, îşi spăla ochişorii cu roua florilor, însă nu orice fel de flori, doar cu roua de la „cele alese”, cum îi plăcea ei să spună. Mai exact, avea trei-patru soiuri de flori îndrăgite, trandafirul, frezia, laleaua şi orhideea. Fie vorba între noi, aceste flori erau şi în apropierea ei, şi puteau cu uşurinţă să îşi scuture roua dimineţii pe obrăjorul fin al ciupercuţei.

VIERMIŞORII DE JOACĂ

                   A văzut cineva recent viermişori de joacă? A… dar sunt peste tot. În toate casele unde locuiesc copii şi animale. În toate ungherele camerelor, pe sub paturi, în rafturile cu jucării şi cărţi, lipiţi de ferestre şi de uşi, agăţaţi de lustre. În grădini şi parcuri, în grădiniţe şi şcoli, pe terenurile de sport. Sunt puzderie peste tot. De cele mai multe ori sunt invizibili, cel puţin pentru adulţi. Ei pot fi văzuţi doar de copii şi de prietenii lor de companie, căţei, pisici, iepuraşi, dar uneori nici de ei. Cel mai adesea, copiii îi simt pe viermişori prin toţi porii, le gâdilă pielea, mâinile şi picioarele, îi îmbie cu aroma şi culorile lor vesele.

GREVA LEGUMELOR

                   Într-o bună dumineaţă, legumele din frigiderul lui Vlăduţ hotărâseră să intre în grevă. Stătuseră de prea mult timp acolo fără să fie băgate în seamă de băieţel. Când mama le-a luat de la piaţă, erau proaspete şi frumoase, numai bune de preparat în salată sau tocăniţă. Însă băiatul nu le îndrăgea şi nu dorea să le mănânce deloc. Ba chiar îl auziseră cum le vorbea de rău.

DINŢIŞORUL LENEŞ

                   Primul dinţişor al Evei întârzia să apară. El îşi prinsese rădăcinile de ceva timp, însă refuză cu îndârjire să îşi scoată căpşorul la lumină. De aceea, nu îi vom da un nume în această poveste, ci îi vom spune simplu ”dinţişorul leneş”, pentru că, fie vorba între noi, nu avea niciun motiv să nu apară şi, în consecinţă, îl vom bănui de comoditate.

AVENTURA UNEI FRUNZE

                   O biată frunzuliţă tremura în bătaia vântului în prag de noiembrie. Luni bune se bucurase de soarele cald şi vântul lin şi parfumat al verii. Cunoscuse bucuria venirii pe lume într-o zi senină de aprilie, acompaniată de trilul privighetorilor recent sosite din ţările calde. Cât a fost bebeluş în lunile de primăvară, avea o culoare verde crud, de care albinuţele, buburuzele şi fluturaşii erau îndrăgostiţi. Nu era zi în care să nu adăpostească pe ea vreo vietate, dornică să se asorteze cu verdele ei fraged. Toată lumea o admira pentru prospeţimea şi gingăşia ei. Odată cu venirea lunilor calde de vară, culoarea i s-a schimbat într-un verde intens, ochios, mângâiată în fi ecare zi de soarele dogoritor şi vântul înviorător. Dar nu se supăra nici când mai cădea câte o ploaie scurtă de vară, pentru că o mai răcorea de dogoarea caniculei şi o curăţa de praful supărător al oraşului.

SCUFIA CU VISE

                   Când Soarele merge la culcare printre norişorii pufoşi şi Luna se strecoară blând să îi ia locul printre stele, copiii se ascund în aşternuturile moi şi aşteaptă cuminţi binecuvântarea viselor. Visele sunt nişte fi lme în care făpturi magice, transparente, prietenele de bază ale somnului, îi ajută pe copii să îşi ducă odihna la bun sfârşit. De obicei, se adăpostesc în scufi a haioasă a lui Moş Ene. Când acesta vine la căpătâiul copiilor noaptea, visele ies tiptil din scufie şi se pun pe treabă.

 

Spiriduşul Hoinărici în misiune

                   Era sfârşitul lui noiembrie, mai era o lună până la Crăciun şi în Laponia, ţara lui Moş Crăciun, pregătirile erau în toi. Moşul ceruse să nu fi e deranjat, pentru a pune la punct ultimele detalii, iar spiriduşii munceau de zor în atelier, să onoreze toate scrisorile copiilor dornici să primească cadourile mult dorite în Ajun. Numai Hoinărici, spiriduşul cel năuc, mai dezordonat şi zăpăcit din fire, cutreiera aiurea prin ţinut, negăsindu-şi nicio misiune importantă de îndeplinit. Moşul îl observa prin binoclu său magic şi hotări că a venit timpul să îi dea o sarcină pentru a nu mai pierde vremea şi a pune şi el osul la treabă.

IEPURAŞUL UITUC

                   Se apropia Paştele şi iepuraşul Ciuci nu îşi terminase pregătirile. Lenevise anul ăsta, cu atâta primăvară în jur. Cum răsări primul ghiocel, Ciuci începu plimbările prin pădure în căutare de noi semne de primăvară. Se trezea la prima oră dimineaţa, îşi ciulea urechile în căutarea păsărelelor călătoare care trebuia să se întoarcă din ţările calde, căuta cu bastonul său violet pălării de ciupercuţe pe la rădăcina copacilor, se uita apoi în sus, cercetând ramurile arborilor doar-doar o vedea mugurii frunzelor. Acum, vă puteţi întreba de ce avea iepuraşul nostru tocmai un baston violet?

ASCUNZĂTOAREA LUI MAI ŞI AM

                   Minu, băieţel isteţ şi ascultător, avea doi buni prieteni: o pisică, Mau, deloc leneşă şi extrem de ageră la minte, şi un căţel, Am, credincios şi nostim. Îi primise când avea un an şi câteva luni, şi de atunci deveniseră prietenii lui cei mai buni, parteneri de joacă şi de şotii.

                   Când împlini 7 ani, Minu primi în dar o tabletă, albă, strălucitoare şi extrem de inteligentă. Băiatul avea o mulţime de jocuri pe ea, putea face poze, înregistra şi asculta cântece şi putea chiar să vadă desene animate şi fi lme. Pe zi ce trecea, tableta se umplea de jocuri, şi în câteva săptămâni ea deveni prietenul cel mai bun al lui Minu.

Daca sunteti curiosi sa aflati continuarea povestilor, puteti comanda cartea la pretul de doar 15 lei, pe mail: a_grigoras@yahoo.com sau la telefon 0723.290.840