Ana Urma – „Trepte spre lumină” în „Doar cu pana inimii: tanka” de Vasilica Grigoraş

Orice carte dăruită implică, convingerea autorului că meriţi să fii părtaşul celor ce-au fost scrise între cele două coperte, să empatizezi cu stările sale, să te miri, să te bucuri de la o pagină la alta, să-l descoperi şi să-i descifrezi coordonatele interioare. Este ca o invitaţie în sanctuarul secret al creaţiei, în care oglinzile scrisului ne vor dezvălui încă o faţă a sa, până acum neştiută. Aşadar, sunt în posesia manuscrisului, viitoare carte Doar cu pana inimii, poeme tanka, autor  Vasilica Grigoraş, editura PIM, 2016, ediţie bilingvă, română-engleză, în traducerea Alinei Lavinia Grigoraş. Structurată într-o manieră neconvenţională şi originală, cartea ne invită într-o călătorie spirituală, pe verticală aş spune, o piramidă în opt trepte, pe fiecare treaptă primenindu-ne urcuşul „tatami-ul” frumoaselor poeme, miniaturi concentrate cu interpretări multiple. Pornind de la observaţii exterioare, simple dar care provoacă între  spirit (kokoro) şi gând (omoi) acea osmoză poetică ca între om şi natură, simplă şi de efect, specifică stampelor nipone, se rotunjesc filozofii de viaţă în frumoase poeme.

Tanka, poate unul dintre cele mai vechi genuri de poezie japoneză, din care s-a desprins şi haiku-ul,  era apanajul unei clase sociale elevate, cultă şi privilegiată. Prinţi şi prinţese cu paşii mărunţi, gheişe fermecătoare în kimonouri, cu evantaie şi broşe în păr, îşi desenau şi scriau astfel de poeme pe hârtii de orez,  pe suluri de mătase, într-un alt timp, într-un altfel de ritm, numai de ei ştiut. Şi să nu uităm de carnavaluri, teatrul umbrelor, ceremonia ceaiului, exotismul efemer al florii de cireş (sakura), admiraţia lor (hanami), al respectului faţă de natură, al adoraţiei faţă de imperiu sau farmecul schimbării anotimpurilor. Maxima simplitate, delicateţea   şi lirismul dar şi puterea de sugestie a spiritului nipon ajung până la noi nealterate în poeme tanka, haiku, renga şi haibun, pur şi simplu vrăjindu-ne şi cucerindu-ne, graţie unor poeţi ca:  Fujiwara no Teika, Matsuo Bashō, Kobayashi Issa, Yosa Buson, Masaoka Shiki dar şi contemporani. La noi în ţară inegalabilul Şerban Codrin, dar şi Magdalena Dale, Maria Tirenescu. Şi, poate că, autoarea, cum singură afirmă cu umor, într-un interviu RO-KU, să fi trăit într-o altă viaţă poezia armoniei, de ce nu?!! starea şi filozofia zen nefiind întâmplătoare având în vedere  studiile, formarea sa profesională şi vocaţia filozofică, acest volum şi nu numai.

Vom întâlni pe parcursul lecturii  procedeele stilistice proprii liricii nipone: paradoxul, antiteza, elipsa, poemele atingându-şi scopul, adică să spună puţin şi să semnifice mult. Poemul tanka are două componente: versurile de sus (kami no ku),  trei versuri 5-7-5 silabe, şi cele de jos (shimo no ku),  două versuri de 7-7 silabe, despărţite de linioară (cezura kireji), cele două părţi completându-se armonios.

La baza piramidei se află Primenirea, fin presărată cu umor, pentru ca urcuşul, vorbeam mai sus de trepte, să fie unul lin şi plăcut: Fluturi bezmetici / căutându-şi rostul / printre trandafiri – unii se-ndreaptă spre  flori / însă alţii spre stomac.

Pentru Estivale definitorie şi esenţială este celebrarea anotimpului specific titlului,  plinătatea naturii, dăruirea şi revărsarea frumuseţii în ochii privitorului, iar spiritul ludic, ca într-un joc,  ţine  isonul naturii generoase cu firul gândului şi imaginaţiei, pentru întregirea poemului, ca aici: În zorii zilei / pajiştea plină de flori – în zborul lui / şi cucul a amuţit / văzând  sânzienele.

În Melancolii frecvente sunt umbrele, bătrânul cocor, singurătatea, frunzele căzând, amintirile, toate fiind ipostaze succesive ale marii treceri prin toamna vieţii / răsfoind cartea verii /.

          Florile iernii sunt nelipsite în Armonii de Cleştar, gerul nu va ştirbi frumuseţea poemelor, vor străluci în lumina zăpezii ca şi gândul din care izvorăsc: Iarna sădind / flori de gheaţă în geam / şi bujori în obraji – şi soarele păleşte /  de-atâta frumuseţe.

Pe treapta  Iubiri  cuvintele se aşază în forma poemelor controlate doar de ceea ce  căldura inimii imaginează, trăiri ordonându-se aproape cronologic. Vom întâlni iubirea din pruncie faţă de bunici, părinţi, apoi primii fiori: şoapta dulce răzbate-n / dialogul ochilor; îndrăgostirea: Primul vis din an – mă oglindesc în seninul / din ochii tăi dragi / cucerind  împreună / cerul plin cu stele; autoarea nu uită să ne amintească de înţelepciune şi  iubirea divină: Plimbarea în parc – din pruncie până la adânci bătrâneţi / e-o rodnică lectură  / despre iubirea vieţii.

Urmează  Introspecţii, cea mai consistentă parte a cărţii, ca număr de poeme dar şi ca mesaj. Toate poemele au o notă voit ascendentă, vorbesc despre trăiri lăuntrice, aspiraţii, elanuri, despre amintirea zborului înscris în fiinţă, într-un cuvânt, focul veşnic, sinele: ex Corabia vieţii / hălăduind pe valuri – îngenunchind / deschid inima spre Cer / să pătrundă lumina;  sau Căutând  calea / alerg uşor tremurând  –  speranţa m-ajută / s-aud iarba cum creşte-n / tainic murmur de izvor.

Cum altfel dacă nu cu răbdare ajungem  la  Florile Nădejdii, un grupaj de poeme, care vorbesc despre pioşenie, cu privirea aţintită spre tăriile cerului: pregătindu-ne / de-nviere prin moarte / spre tăcerea albastră, despre binecuvântare şi credinţă. Şi poemul, aş spune de suflet al autoarei:

Noaptea aşterne

pagini albe în calea

paşilor timizi –

doar cu pana inimii

scriu poezia vieţii

Penultimul vers dând şi titlul cărţii.

Pe ultima treaptă, denumită  La izvorul neamului, numită de mine  cea a Înălţării, se regăsesc poemele de mulţumire şi recunoştinţă, cuvintele şi limpezimea imaginii urmărindu-ne şi după lectură. Ex. Pe vechiul sipet / stă cartea de căpătâi – doar în lumină / învăţăm alfabetul / de aur al iubirii.

Am parcurs volumul structurat inedit în cele opt părţi, cu onoarea şi atenţia pe care o merită munca de creaţie şi cunoaştere a valorii cuvântului scris, tandru atins nu numai de pana inimii dar şi de seninătatea şi echilibrul interior al autoarei, Vasilica Grigoraş. M-am pierdut şi regăsit în lectura acestei cărţi, cu bucuria  recunoaşterii unui gen de poezie drag mie, călăuză fiindu-mi imaginile, ideile, trăirile, dăruirea, caracteristice autoarei şi universului ei inefabil.

Ana Urma

Vaslui, 10.01.2016

Steps up the light

 

Any dedicated book implies the author’s conviction that you deserve to take a share in the things written between the two covers, to empathize with his feelings, to wonder, to enjoy any word from one page to another, to discover the author and to decode his inner coordinates. It’s like an invitation to the creation’s secret sanctuary, where the mirrors of the writing will reveal one more face of his, unknown so far. Therefore, I came into the possession of the manuscript, the future book „Only with the pen of the soul”, tanka poems, author Vasilica Grigoraş,  PIM Publishing House, 2016, bilingual edition, Romanian-English, translated by Alina Lavinia Grigoraş.

Built in an unconventional and original way, the book invites us to a spiritual trip, I would say vertically, a pyramid on eight levels; on each level the uprise of the beautiful poems’ „tatami” is refreshing us, like some thumbnails focused with multiple interpretations. Starting from exterior observations, simple but which stir between spirit (kokoro) and thought (omoi) that poetic osmosis like between man and nature, a simple, dramatic osmosis, typical to the Nipon plates, life philosophies are rounding out in beautiful poems.

Tanka, maybe one of the oldest types of Japanese poetry, where haiku also came off, is the appanage of an elevated social class, cultivated and privileged.

Princes and princesses with mincing steps, charming geishas wearing kimonos, fans and brooches in their hair, used to draw and write such poems on rice papers, on silk bundles, in another time, in a different kind of rhythm, known only by them.

Let’s not forget about carnivals, the theatre of shadows, the tea ceremony, the fugitive exotism of the cherry blooms (sakura), their admiration (hanami) and respect to nature, adoration to the empire or the charm of the season shift.

The maximum simplicity, the delicacy and lyrism, but also the power of suggestion of the Nipon spirit come to us unspoiled in tanka, haiku, renga and haibun poems, just charming and conquering us, due to such poets like Fujiwara no Teika, Matsuo Bashō, Kobayashi Issa, Yosa Buson, Masaoka Shiki, but also contemporaries.

In our country, there is the unique Şerban Codrin, but also Magdalena Dale, Maria Tirenescu. And maybe the auhor, like she is stating in a RO-KUinterview, might have lived the harmony poetry in another life, why not?!! The zen state and philosophy are not coincidental in this volume, considering her studies, her philosophic professional training and vocation.

We shall meet during the reading several tropes typical to the Nipon lyrics: the paradox, antithesis, ellipse, with the poems achieving their purpose, meaning to say less and signify more. Tanka poem has two components: the upper lines (kami no ku), three lines 5-7-5 syllables and the lower lines (shimo no ku), two lines of 7-7 syllables divided by the dash (cezura kireji), with the two parts harmoniusly complementing.

At the bottom of the pyramid there is „The Instauration”, gently sprinkled with humour so that the ascent, as I talked about paces above, should be an easy and pleasant one: Giddy butterflies / looking for their mission / amid roses- / some are heading to the flowers / but others to the stomach.

For the Summer-like ones, the celebration of the season from the title is defining and essential, the fullness of nature, the dedication and the effusion of the beauty in the looker’s eyes, while the ludic spirit, like in a game, is making a pendant to the generous nature with the train of thought and of imagination to the replenishment of the poem, just like there: At down / the meadow full of flowers- / in its fly / the cuckoo / also stilled / seeing the bedstraw.

In the Blues, the shadows, the old crane, loneliness, leaves falling down, memories are frequent, all of them being successive states of the great passing through the autumn of life / skimming the summer’s book.

The flowers of winter could not miss in the Crystal Harmonies, the frost will not impinge on the beauty of the poems, they will shine in the snow’s light like the thought where they are springing from: Winter sowing / ice flowers on the window and / rosy about the gills- / and the sun is fading / because such a beauty.

On the Love’s stairs the words are laying down in the guise of the poems controlled only by what the heart’s warmth is imagining, with feelings ranking almost chronologically. We’ll meet the love from the babyhood to grandparents, parents, then the first thrills: The first dream of the year- / I’m  mirroring in the azure  / of your dear eyes / conquering together / the starlight sky; the author doesn’t forget to remind us of wisdom and divine love: The walk in the park- / From babyhood until / great age/is a fruitful reading / about the life’s love.

Introspections chapter follows, the most consistent part of the book, in number of poems but also in message. All poems have a voluntarily upward note, talking about inner feelings, aspirations, zeals, about the memory of the flight enrolled in the existence, in one word, the eternal flame, the self: e.g. The life’s ship / is haunting across the waves- / kneeling down / I open my heart to the Heaven / for the light to go in or Searching for the way / I am running slightly trembling- / hope helps me / hear the grass growing in / covert spring murmur.

How else if not with patience we reach the Flowers of Hope, a group of poems talking about piousness, with the look on the strengths of the sky: getting us ready / for the resurrection through death / to the blue silence, about blessing and faith. And the poem so dear to the author:

The night lays

white pages in the way

of timid steps –

only with the pen of the soul

I am writing the poem of life

The last but one rime is also borrowing the book’stitle.

On the last level, entitled At the Origin Spring, which I called the Resurrection one, there are gratitude poems, with the words and the brightness of image following us also after reading. E.g Leaning on the old coffer / the fundamental book- / only in the light / we learn the golden / alphabet of love.

I read the volume orginally structured in eight parts with the honour and attention that the creation and knowledge work of the written word’s value really deserve, a a loving word touched not only by the pen of the soul, but also by the serenity and the inner balance of the author, Vasilica Grigoraş. I lost and found myself while reading this book, with the happiness of a poetry genre so dear to me, with the images, ideas, feelings, dedication typical to the author and to her ineffable universe guiding me.

Ana Urma

Vaslui, 10.01.2016

Anunțuri

Vasilica Grigoraş – „Între fire şi gând“ în „Isadorable”, de Ana Urma, Bacău, Art Book, 2015

Sfârşitul anului 2015 i-a adus poetei Ana Urma succese remarcabile în domeniul creaţiei literare. Pe lângă premiile obţinute la concursurile de poezie şi haiku, a debutat editorial cu două volume de autor, pe suport hârtie: Isadorable: [poezii], Editura Art Book, Bacău şi Ploaia de vară : haiku, Editura PIM, Iaşi.

Debutul publicistic a avut loc cu mai mulţi ani în urmă, când poemele sale au fost publicate mai întâi în mediul virtual, apoi incluse în mai multe volume colective; poezia în antologiile cenaclului Lira21, iar haiku în culegerile Ro-Ku sau în volume online, pe Calameo Ploaie de vară, editura Semănătorul File de Jurnal.

În orice formă a fost adusă la cunoştinţa publicului, creaţia literară a Anei Urma este descoperită şi citită cu atenţie de iubitorii genului, înţeleasă şi apreciată în subtilitatea cuvântului bine rostit.

Prin acumulări în timp, Ana Urma şi-a descoperit la maturitate disponibilităţi lirice nebănuite, ignorate în prima parte a vieţii. Adeptă a lucrului bine făcut, în demersul său literar, procedează cu tact şi cumpătare, cu pricepere şi înţelepciune, iar printr-o muncă migăloasă şi tenace descătuşează filonul liric cu care este binecuvântată. Acesta irumpe şi astfel, reuşeşte să pună în relaţie poetică viaţa şi imaginaţia, trăirile şi cuvântul, dorurile şi alinările, îngrijorările şi speranţele…

 

Câteva consideraţii despre „Isadorable”

Poezia Anei Urma se citeşte pe îndelete, cu sufletul deschis şi mintea trează pentru a decripta conţinutul de idei şi mesajul. Nu este o poezie ermetică, nici vorbă, ci mai degrabă bogată în simboluri şi sensuri subtile. Aş putea spune, fără frica de a greşi că, poezia autoarei nu este accesibilă sau la îndemâna oricărui cititor. Deşi este rodul spontaneităţii şi naturaleţii imaginaţiei, este o poezie elaborată, ispitită de figuri de stil, concepută într-un mod organizat ce este deprins prin exerciţiu şi graţie, cu remarcabile disponibilităţi tehnice. Tratează fără sentimentalism teme sentimentale, ascunzându-şi emoţia personală în rostirea impersonală. Atitudinea distantă, mereu supravegheată faţă de un fapt lăuntric este urmarea priorităţiii activităţii cerebrale faţă de cea sentimentală.

Autoarea, bine ancorată în universul în care trăieşte, uneori tern, alteori zbuciumat, însă dornică de cunoaştere îl răscoleşte cu abilitate şi răbdare pentru a înţelege din tainele acestuia, dar şi pentru a se descoperi pe sine: „păşeam cu avânt pragul zilei / când o gheară brutal m-a oprit / sfâşiindu-mi eşarfa flori călcate-n picioare / pirueta forţată şi un pas înapoi / desprind elegant frunza verde pictată / în mătasea de china cu pulberi de jad şi / merge mai departe” (Isadorable, p. 16). Îşi pune întrebări „ (Mă întreb dacă eu am visat visul meu, p. 77) şi caută sensuri, „ochii mei de atunci / întorceau prea albastrul bătrânului fluviu / răscolind în acelaşi tablou milioane de paşi / conversaţii în cercuri absurde nisipul deşertul / ca un uliu flămând cuibărit în viscere / se roteau întrebările peste ultimul i sacadat” ( Imposibila uitare, p 51). Reuşeşte cu vădită aplecare să desluşească rosturi „pariez doar pe alb / ştiu gustul zăpezii dinspre nord vine frigul / e târziu pentru fluier caval sau vioară / şi totuşi tresar răzbit de-un colind şi lerui să umple pustiul / lerui liniştii false din fratele om cum lerui Luminii / în zilele mele” (Poveste de iarnă, p. 36) şi să dezlege noduri „răsfir / cu privirea / nisipul sticlos / cinabrul din ierburi şi frunze / desprinse de umbre în nodul terestru / jumătăţi întregind mistuirea” (Toamna andante, p74); retuşează contururi „lângă ora tăcerii / mai întâi dispare tristeţea / apoi negrul cărării se surpă / sub ninsoarea molcom aşternută / pleoape grele în volte privirea / coboară măiestre mai jos cu un cer…” (Schiţe pentru mai departe, p. 85).

Spiritul liric al Anei Urma rezonează armonios cu ancestralul „nesfârşită povestea / ţesută cu fire din tortul bunicii / închisă ca floarea în bobul de grâu / trecută de nouri de steiuri de ziduri / vechi sărut încrustat cum e crucea pe pâini / şi vinul prelins din pocalul prea plin / învie izvorul din care un înger mai bea…” (E de-ajuns doar să cred că rodul urmează sămânţei, însemnări pe marginea unui colind, p. 83) şi cu celestul, cu cuvântul divin „nori cirrus dispar în vaier de vânt / seninul aproape solid închipuie calea de îngeri / am luat de la ibişi obiceiul suirii / ating orizontul şi scriu pe zăpadă”. (Dincolo de structuri nevăzute harfe, p 82)

Versurile poetei se disting printr-o deosebită plasticitate, printr-o extraordinară putere de a sugera reacţiile exterioare ale sufletului omenesc, de a traduce prin gesturi şi fapte trăirile interioare, zbuciumările lăuntrice. Abordează unele din temele majore ale omenirii. Îşi exprimă îngrijorarea cu privire la distrugerea ecosistemelor naturale şi a sistemului lingvistic al unui popor. În opinia autoarei, codrul este asemănat lexicului, copacii fiind doar „cuvinte vii”. Este o risipă şi nimicire fără milă, pentru care autoarea se întristează, se mâhneşte pentru lipsa de voinţă a generaţiei actuale de a păstra neprihănit fondul silvic, ca şi cel lexical pentru a fi lăsat moştenire, verde şi curat urmaşilor, spre păstrare şi dezvoltare. Se întristează şi suferă văzând decapitate ori amputate dealurile şi munţii, defrişate pădurile, schilodit vocabularul prin împrumuturi şi acceptări nepermise a unor cuvinte din alte limbi…

Descoperă şi se confruntă cu ape tulburi, care par să-i inunde întreaga fiinţă şi   trăieşte profund spaima neputinţei. Nu stă nepăsătoare, ci „descifrez tânguielile le curăţ de flegme le descânt de urât” vorbind „întunericuluiîntre stele până triluri zidite prin / cuiburi aud şi mă rog să mai înflorească o dată copacii / şi pe străzile lor a risipitorilor”. Găseşte în sine motivaţia şi forţa de a se implica cu iubire risipind întunericul şi redescoperind „stelele”, „trilurile” prin cuvânt – cuvântul liturgic şi al rugii, astfel „universul din gânduri mutândul-l în litere crude”. (Semn de carte, risipitorilor de cuvinte, p. 35)

Elementele din natură au o prezenţă continuă, se integrează desăvârşit în ansamblul imaginilor. Ele servesc creării unei imagini de ansamblu a lumii exterioare şi, mai ales, luate ca simboluri, sugerează, concretizează şi lărgesc semnificaţia versurilor: „cuţite înfipte în galben oranj arămiu sfredelesc / în mesteceni înalte coroane tăcerile ameţitoare / deşi nu e parcă doineşte Leşe cu noduri de frunze / toamna aşteaptă privitori s-o descopere nouă / ca efigii în marmuri o daltă vântul să dea partea / de praf ochiului luminile formei” (Soledad, p. 11). În comuniune permanentă cu natura, omul nu se simte singur pentru că energiile vitale circulă în ambele sensuri.

Tonul poeziilor este unul optimist, versul este luminos, împregnat de nuanţe şi tonuri discrete, însă viu perceptibile. În creionarea unui peisaj, a unui tablou autoarea utilizează întregul arsenal al culorilor, predominantă fiind culoarea verde. În Poezia Poem pentru depărtările noastre (p. 13), verdele este omni prezent, simbol al speranţei, trezirii la viaţă, dăinuirii: „între cuvinte predomină verdele înviere fluturi”, „câmpia te va urma dar mai ales cerul şi verdele   / oriunde oricând şi oricât de îngust sau gri / ar fi orizontul”, „repetă repetă cu ochii închişi mai întâi apare verdele”

În lirica poetei, dragostea ocupă un loc aparte. Dacă iubirile, pe lângă frumuseţea lor inefabilă, au uneori „chiar un gust amar”, ori sunt o „povară”, Ana Urma redefineşte conţinutul acestui sentiment „pe maluri în ape în aer / sevele calde sunt leac răzvrătirii / priveşte şi tu prin fanta subţire / e foşnetul firav aripa la fel / în flutur albastru renaşte omida / sparg mugurii moi crisalide de jad / şi nimeni nu plânge nu cere / arginţi împrumut sau simbrie”   Redefinire, p. 60)

Ana Urma oferă în poezie cheia propriei personalităţi. Se caută şi se descoperă „Ca un fir de nisip / locuiesc temporar o clepsidră / mereu vertical la marginea clipei / sub tâmplă pecetea un semn stacojiu / între litera A şi numele meu / port stigmatul chemării / pe drumul sortit pentru Unul”. (Gânduri în expansiune, p.79) ori „desprinderi de verde / în sâmburi striviţi sub carâmb / absorb în spirală aritmic ecoul / când zmeiele frunză sunt scrum / şi zidul străpuns de un gând / răspunde în magma primară / Eu Sunt” (Restituiri, p. 75 ). Prin poezie, autoarea-şi găseşte liniştea, confortul sufletesc atât de mult de dorit de noi toţi. ”De dragul acestui poem / ocolesc anotimpuri frunze ape cocorii / culorile mai ales verdele l-am ascuns / într-un fluture şi toate în pumnul copilei / cu ochii ca mura”. (Arbori de linişte, p. 61)

Ana Urma s-a descoperit pe sine ca poet, deopotrivă, la nivelul stilistic şi cel semantic ale discursului. Poemele autoarei, bijuterii lirice de o incontestabilă sugestivitate, sunt decantări asemenea spumei din valurile apelor de munte, limpezi şi repezi. Demersul liric definit printr-o adâncime a mesajului este conturat de amprenta personală, de o rară prospeţime, esenţa ascunzându-se îndărătul unei frazeologii colocvial epice. Discursul liric deosebit de îngrijit, curge firesc.

Inspirată de cuvânt şi empatizând cu imaginile poetice, Ana Nicole Popa realizează, la numai 14 ani, ilustraţii extrem de sugestive.

Privind volumul Isadorable în conexiunea lui lăuntrică, în înlănţuirea osmotică a multiplelor nuanţe şi faţete ale trăiririlor şi transmiterii acestora, observăm că poeziile Anei Urma cuceresc prin vibraţie, coerenţă şi naturaleţe. Pentru aceste calităţi, şi multe altele, poezia Anei Urma este primită cu bucurie, cu entuziasm şi promovată. Scriitorul şi cineastul român, Ben Todică a recitat din poemele Anei Urma la postul de radio al românilor din Melbourne, Australia iar omul de televiziune Tudor Călin Zarojanu în cadrul rubricii De ce-aş citi (emisiunea Arte Carte şi Capricii, aprilie 2015).

Dacă felul de a fi al Anei Urma este discreţia şi modestia, poemele sunt aproape toate confesiuni. Încet, dar ferm autoarea trece prin gesturi, sentimente şi idei din relativ în absolut şi nu se sfiieşte deloc să-şi declare adevărata identitate lirică.

Cartea Anei Urma este Dincolo de apusuri o Disertaţie după un poem.

„luminând motivul dintâi al iubirii

iau fărâme

le sădesc în alt om şi aştept

şi aştept până sevele frăgezesc cruste reci

sau pământ înţesat cu orgolii şi repet

şi repet până mugurii dau în iubire”

Vasilica Grigoraş

 

Poeta Ana Urmă premiată la Festivalul – concurs de poezie religioasă „CREDO” de la Lăpuşna, 2015

ANA URMĂ

Data naşterii – 24.11.1957
Domiciliu – Vaslui

Profesie – domeniul economic

Volume single:
Anul 2009, debut în volum, editura on line Semănătorul,
File de jurnal fără sfârşit
Anul 2011, pe Calameo

Ploaie de vară
Apariţii cu poezie şi poeme haiku în antologii :

Anul 2010
Antologie de poezie-55 poeţi contemporani, selecţie Valentina Becart
Lira în patru puncte cardinale selecţie Cristina Ştefan
Anul 2011
poetic@, selecție Cristina Stefan
Țipat de cocor, coordonator volum, Corneliu Traian Atanasiu
Anul 2012
A treia carte. Poezii, ed. ArtBook
Anul 2013
Stol de cocori, Haiku, anul IV de concurs, editura Pim
Zbor de cocori, Haiku, anul V de concurs, editura Pim

Anul 2014

Chemarea cocorilor, anul VI concurs, editura Pim

A patra carte, poezii, ed. ArtBook

Anul 2015

Versuri şi proză, editura ArtBook Bacău

Poeme în manuscris

Autor : Ana Urma

Ora tăcerii
Sola fide

Păşeam acrobatic între noapte şi zi
îmi ţineau echilibrul nevoia de Tine
luna soarele partenerii fideli deopotrivă
căldura şi umbra

În zbatere mută copacii
lăsau peste umeri zăpezi de petale
în plete fâşiile nopţii înnodate subţire

sub stele sclipeau irişi mii

Doream să te văd era ziua Ta
pierdut în mulţime ca un bob de muştar dus de vânt
vii şi morţi în torente treceau valuri valuri călcau
şi călcam în picioare firul razei plăpând

Pâlpâiau lumânările viu înţelesul luminii

Casa Ta era luminată sprijineai câte-o cruce în mers
şchiopătai cu cei slabi alb toiag celor orbi nevoiaşilor haină
apăsat sub desagile grele ne purtai triumfal pe grumaz
împărţiţi în fărmâme flămânde sau goale de Tine
Te lasai mistuit mai departe în rugi
apa ochilor Tăi ungea osii vechi împăcărilor vanităţilor
aşteptărilor umilinţelor

Singur Tu pregăteai pentru cină trupul Tău mărunţit noi luam

flăcări vii vin şi pâine

 

E de-ajuns doar să cred că rodul urmează sămânţei

însemnări pe marginea unui colind

 

nesfarşită povestea
ţesută cu fire din tortul bunicii
închisă ca floarea în bobul de grâu
trecută de nouri de steiuri de ziduri
vechi sărut încrustat cum e crucea pe pâini
şi vinul prelins din pocalul preaplin
învie izvorul din care un înger mai bea
uneori îmi lasă un semn
alteori doar o rugă
când ziua aşteaptă amurgul
puţine cuvinte dau formă tăcerii
în ethos doar unul şoptit
desferecă uşi în trunchiuri bătrâne
topeşte zăpezi pe culmi nevăzute
şi firi răsucite sub măşti pământene
se-ntorc din micimi din rostiri ostenite
undeva feeria hotarul dorinţelor surpă
răpitoarele voci îmi adaug pe rând
dau sens înfloririi aievea în creanga de măr
descifrând în refrene povestea
perpetuu

 

Există un loc
Alerg pe un câmp mioritic,
cărarea mi-e prinsă de cer
Trecută de-amiază lumina
mă-mbie popasul să cer,
Trei reguli de aur respect
şi tihna soseşte plăcută
Iar muntelui-grijă pun semn
interzis, un fir de cucută.

Făclia trimisă de-un înger
în văi de pieta durută,
În veghe îmi ţine miraj
inefabil la ora ştiută
Cu martori de stele perechi
arzând câte două,
Când parte din cer îmi
adaug şi luna cea nouă…

Există un loc între cutele
proprii, ascuns în substanţă,
La care ajung pe calea
regală numită speranţă,
Resort în ecou răsucit
unimea mi-arată
Spre Tatăl,  cu Fiul Iisus şi Duhul
Cel Sfânt, deschisă o poartă,

Prin care mereu mă retrag
odihnit şi promit să revin…
Între cer şi pământ pe aripi
de gând, un arpegiu devin,
Cheia sol căutând în
vibrante viori de cuvinte
Şi o clipă în tine mă mut,
infinit, de sacră sorginte.


O altfel de ninsoare

în catedrala rugii

 

Hrisoavele domneşti din catedrale,
Pe nesfârşite rafturi rânduite ,
Stau să coboare cerul printre dale,
Lângă scrumiri de veacuri prăfuite.

Ning roi de fluturi mov ogive zvelte,
Izvor şoptind prin rostul de travee
Alt început în matca vechii delte,
Proptit pe zvon cum gândul în idee.

Se schimbă gărzile în miez de noapte,
În muşchi umbriţi îşi face roua rondul
Şi-un sâmbure topit în poame coapte,
Urcă în crengi când tainic bate gongul.

Îmi trag pe frunte cerul mai albastru
Când zvon celest în stoluri de prigorii,
Înmuguresc în vas de alabastru
Scrumite rugi din fluturii ninsorii.

 

Rugă

 Grăbite ploi de vară răsfiră voalul ceţii,
Intr-un vârtej de frunze prins vântul jucăuş,
Îmi flutură pe gene podoabele peceţii
Şi-arginţi de rouă crudă în palmele căuş…

În strop de apă dulce surâde vast oceanul,
Şi spală serii umbre sub dealuri aruncate,
Când soare la vecernii trimite tot aleanul,
Rόit în raze galben cu fire de brocarte.

Miros de ploaie caldă, în magicul apus
Îmi înverzeşte gândul plutind imaginar,
Sărutul amintirii, pe floare tandru pus,
Întoarce roata verii în mugure de jar…

Închis în mine încă, e dorul mai flămând,
Avid de ploi albastre, poeme să rescriu,
Din rugurile arse ascunse-n foi de gând,
Mai viu aprind tăciunii, cu foc din vechiul striu.

Din reveria ploii o rugă-ncet mă scoate,
Desculţ în iarba verii vreau volbură să fiu,
Întâmplă-mă în ploi, întâmplă-mă în toate,
Până găsi-voi trunchiul …Copacului Cel Viu!

 

Chemarea

 Când raza din urmă pământul sărută,
Tăcerii pe rând se aprind felinare,
Cu raze, din bolta albastru ţesută
De solii noptirii, aflaţi la hotare.

Rând pe rând, caravane de gânduri,
A zilei cuvinte ducând la odihnă,
Nearse în rugă, bătute de vânturi,
Ţin psalmilor dorul la ora de tihnă .

Amnare suspină în colbul uitării,
Ascunse prin vipii, cu iz de arsură,
Mici puncte sub semnul mirării
Îngân pentru lira, în ton şi măsură.

Rămas în adâncuri un sâmbure copt,
Sub coajă tresare cu gândul la floare
Şi-nnoadă jerfelnic za lipsă în opt,
Din mugur, cuvinte să râdă în soare.

Iar altele triste, tributul îşi cer,
Angelic tivite în line visări,
Cu preţul aripei în pactul lui sper,
Vor împrumut gând de zbor, de la păsări…

Seara, când trec caravane de gânduri,
Soli deghizaţi cu trup de cuvinte,
Tainic mă cheamă pe şoapte de vânturi,
Cu-amnare s-aprind …ruguri sfinte!

 

Şoapte de primăvară

Vechi astru ce darnic împarte lumina
Ma-mbie să fiu trecătoare deplină,
Culorii ce curge din roua lucindă
In verdele fraged din iarba plăpândă.

O clipa şi veghea cu versul o schimb
Când Haru-nfloreşte cuvântului nimb,
În limba iubirii să-mi scutur bobocii
Petale să ningă cum lanuri din macii…

Toate mă cheamă şoptindu-mi cu dor
Când umbre pe dealuri încet se scobor,
Să iau primăverii un colţ cu-mprumut
Tăgada în schitul de taină să-mi mut

Şi vântul şopteşte în scurte ocoluri ,
Ciorchini destramând ca fulgii din nouri
Că flori înnoptate zâmbesc resemnat
Şi-n slavă răsună: Hristos A Înviat!

Freamătul viu simt şi truda fecundă
Ca focul ce arde în inima-mi blândă
Duh nevăzut, magic pe toate le-nvie
Superb le-noieşte şi scoate-n pruncie…

Las cântu-mi pe pragul candorii,
În rouă rămân trecătoare culorii,
Cu verdele fraged din gând neuitat
Şoptesc tuturor: Hristos A Înviat!

 

Îndemnul

Eram pribeag pe cale
Şi-mi căutam o umbră,
Când am simţit din vale
Un miros ca de ambră.

Venea din floarea albă
Dintr-un copac lumină,
Cu vâsc de frunze salbă
Şi rouă în cunună…

Mă atrăgea copacul
Cu umbra-i de levit,
Cum liniştea pe lacul
Din preajma unui schit.

Cu-al grabei nod descins,
Când sufletu-mi să trag,
Blând ramu-i m-a atins
Cum stelele pe-un mag!

El nu-mi ştia de rana
Ce ascundeam în miez,
Primitu-m-a cu prana
Ca pruncul la botez

Şi m-a atins cu floarea,
Mai blând decât un flutur,
Polen cum este mierea
Pe rană să mi-l scutur.

Pătruns de dărnicia-i
Genunchii mi-am plecat,
Suspin trezind veciei
În ruga-mi înecat…

Că sunt iubit e semnul
În dar trimis de cer,
Să-mi fie clar îndemnul:
Să cred, să stărui şi …să sper!

 

Să-ntorc la cer iubirea

M-a mângâiat pe frunte dorul
Şi-n treacăt mi-a întins urciorul,
Cu rouă plin şi pulbere de stele,
C-au înflorit pometul de sub ele.

Şoptitu-mi-au petalele din flori,
Când dormita grădina de cu zori,
Că-n mine primăvara s-a mutat,
Trecând de vălul iernii argintat,

Văzduhul plin de triluri se îngână,
Un susur de izvor pe mare o suspină,
De mi-a rămas desculţă primăvara
În sufletul copil pentru a câta oară

Lăsând deschise mie ceruri toate
Din gând angelic visul peste poate,
Să-l trec pe-aripe tăinuite deseori,
Să-ntorc la cer mănunchi de flori…

Ca şi o floare mi-a înflori cuvântul,
Grădina-i cea ce-a înmulţi buchetul,
De Duhul sfânt înrourată din înalturi
Să-ntorc la cer iubirea-n pline ciuturi…

 

O mie de gânduri

O mie de gânduri îmi zboară prin minte,
Mă mustră şi suflet apasă în cleşti,
Când flori de poemă pe-altară jertfite,
Cad pradă cântării în care nu eşti!

Mă ceartă o mie de gânduri în minte,
Dar tot într-o mie alinarea mi-aduc,
Când roua de dor îmi ninge pe frunte
Şi glasu-Ţi răzbate în suflet golit!

Tu eşti mai presus de o mie de gânduri,
Zâmbeşti indulgent când răpus de culoare,
Preaplin de iubire îmi varsă în valuri,
Un râu de cuvinte ce am în păstrare

Şi-mi umpli urciorul cu floarea iubirii,
Din verdele verii sau galben de toamnă,
Cu semeni ce poartă însemnul comorii,
Din mirul cel tainic ce-i inimii hrană!

Îmi zboară o mie de gânduri prin minte
Şi toate la Tine mă poartă cu-avânt,
Din calea nădejdii să surpe un  munte,
Vâltorile sumbre când harul mi-ascund

Şi-o mie de gânduri cu încă vreo două,
Din Tine desprinse ca muguri cereşti,
Când simţuri deşteaptă o inimă nouă,
Povestea din capăt la toate Tu eşti!

Îmi iartă Părinte de gânduri o mare,
Când seara acasă le-adun ostenite,
Vârtejul sloboadă slăbit din strânsoare
Şi-o mie de gânduri Îţi stau la picioare!

 

Albastru 

Pe drumul meu spre neuitare,
Sfielnic îmi preadu privirea,
Adânc albastrului de dinlăuntru,
Şi-nvăţ supus tăcerii alfabetul.

Un nor pribeag ca frunza în cădere,
De-apasă gândul cât doar o părere,
Din tainic bob va răsări un altul,
Ce a `nflori sub roua din Înaltul

Şi îmi va scrie-n piatra de hotar,
Cu-aripa-I sfântă psalmi de dor,
Să-mi ţină pasul devenirii drept,
Tot căutând să fiu mai înţelept,

S-adun podoaba cuvintelor divine,
Din straiul alb al vechilor poeme
Gătită arma rugăciunii ca un nimb,
Să cuceresc, un ultim pisc s-ating…

Înrourat e cântul în notele de slavă,
Umila bucurie pe strune striga: Ava!
Iar versul împletit cu-astrala rugă,
Albastru fi-va când cerul o să plângă,

Ca un străjer în lan de in sălbatic,
Păzi-voi pietrei scrisul singuratic,
O mână nevăzută zarea mi-a deschide,
Luminii să ridice o ultimă hlamidă

Şi-atuncea când voi fi învăţat destul,
Din vechi tipar luat cu împrumutul,
Va răsări sublim din fostele cuvinte
Albastru iris …de Tine să asculte!

 

Ca o floare tremurândă

Ca o floare tremurândă,
Ca o pasăre ce cântă,
Ca un susur de izvor,
Se trezeşte-n mine-un dor,
Ce se-nalţă tot mai sus,
Spre-Acel ce-n min`L-a pus!

Din iubirea-I fără margini,
Scriu epistole în pagini,
Ne-a creat un Veşnic Faur,
În al vieţii cerc de aur,
Să fim piatra din montură,
Un rubin plin de căldură!

Şi, în două ne-mpărţi,
Cei ce vor şi cei ce ştiu,
Unii pun accent pe slovă,
Fără a sta un bob zăbavă,
Alţi îmbracă haina firii,
Roşi de viermi şi şovăire.

Fraţi ne-om întâlni la cruce,
Vestea Bună de vom duce,
Luând-aminte de la sfinţi,
Plătind lacrime fierbinţi,
Strâns-o mâna în tăcere,
De ne dă sau de ne cere!

Vom gusta smeriţi salvarea,
Chiar din palma-I îndurarea,
Dulcea clipă a ispăşirii!
În Duminica iertării,
Inimi vom lăsa deschise,
Să primim ceruri promise!

Ca o pasăre ce cântă,
Ca o floare tremurândă,
Ca un susur de izvor,
Se trezeşte-n mine-un dor…
Domnu-n suflet mi-a sădit,
Bob din dorul cel mai sfânt!

Autor: Ana Urma

Poezia religioasă în festival

Ca instituții publice, Biblioteca Municipală Petru Maior din Reghin  și primăria Municipiului Reghin, reprezentată de ec. Maria Precup (primar), ne simțim onorate să fim coorganizatori ai concursului de creație literară (poezie religioasă) CREDO, concurs organizat de 15 ani de Nicolae Băciuț director al Direcției pentru Cultură Mureș.

Festivitatea de premiere a celei de-a XV-a ediții a avut loc în cadrul Proiectului cultural – educativ – științific și de divertisment, pus sub genericul Tabăra Baladele verii, și care a cuprins și alte câteva module: Biblioteca de vacanță – Să citim în fân (15 elevi, coordonați de Secția împrumut carte pentru copii, bibliotecar Lihăt Carmen și Biblioteca Ibănești, bibliotecar Man Nicoleta); Terapii complementare, coordonat de  Angela Socolean; Orientare turistică, coordonat de Ioan Astăluș; Lectură publică pentru adulți, coordonat de Sorina Bloj, Cântec și joc popular, coroodonat de Cătălin Cioba.

Programul diversificat al acestui proiect a făcut ca timp de patru zile, cei 120 de participanți de vârste diferite și cu preocupări diferite, să se întâlnească pe un teritoriu spiritual comun, să se cunoască, să comunice, sa se împrietenească, să-și îmbunătățească cultura generală.

Mulțumim d-nei Claudia Pescar, cea care ne-a găzduit la Castelul de la Lăpușna, manager general  la SC GRAND SA,  și care s-a implicat decisiv în reușita organizării evenimentului  desfășurat pentru a treia-a oară aici. De asemenea, mulțumim Primăriei comunei Ibănești, d-lui primar Dumitru Dan   Vasile, pentru parteneriatul fructuos  și avantajos, şi, nu în ultimul rând, părintelui Arsenie, stareţul Mănăstirii Lăpuşna, în spaţiile căreia s-au derulat momentele Concursului „Credo”.

Sorina Bloj

 

FESTIVALUL-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”

Ediţia a XV-a, Lăpuşna 2015

 PREMII

I. Grupaje-manuscris

 Marele Premiu: Marin Ifrim, Buzău

Premiul I: Mariana Eftimie Kabbout, Galaţi; Mircea Dorin Istrate, Târgu-Mureş; George Bădărău, Iaşi;

Premiul II: Mariana Bendou, Oneṣti, jud.Bacãu, Olguţa Luncaşu  Trifan, Iaşi; Camelia Cristea, București;

Premiul III: Ion Georgescu Muscel, Canada, Lilioara Macovei, Bacău; Ana Urma, Vaslui     Ana  (Any) Drăgoianu, Ţânţăreni, Gorj; Prof. Ana Pandrea, Luduş; Daniela Tiger, Craiova;

Premiul Special al Juriului: Armina Flavia Adam, Nazna, Mureş; Răducan Gheorghe  (Puiu), Râmnicu Vâlcea; Daniela M. Popescu, Madrid; Liviu Jianu, Craiova; Marius Daniel Mihu, Ploieşti; Petruţa Freund, Aschaffenburg, Landul Bavaria, Germania; Obreja Marian, numele monahal Protos. Dr. Arsenie, Preot Diaspora, Franţa;

Premiul revistei Vatra veche: Ana Irina Iorga, Iaşi; Florentina Loredana Dalian, Slobozia

Premiul Editurii Vatra veche: Radu Botiş, Ulmeni, Maramureş

Premiul cotidianului „Cuvântul liber”: Florin T. Roman, Sebiş, Arad

Premiul Direcţiei pentru Cultură Mureş: Daniela Ţurlea, Săliştea, Alba

Premiu pentru traducere:  Mihaela Maria Cintean, Sacramento, California

Menţiune: Pavel Mariana Florica, Călăraşi; Ileana Luca, Sibiu; Belea Tudorel,Sighişoara; Tatiana Scurtu-Munteanu, Bereşti, Galaţi; Alexandra Sabina Lisievici; Romana Maria Rusu; Vasile Luca, Sighişoara.

Premiul Excelsior: Mădălina-Andreea Stan, Comăneşti, Bacău; Paula Diana Handra, Călăţele, Cluj

II. Volume

Marele Premiu: Mihaela Aionesei, „Surâsul dintr-o lacrimă”, Ed, Eurostampa, 2015, Răzvan Ducan, „Strigăt din curba lui Gauss”, Editura Nico, 2015

Premiul Special al Juriului: Ion Buciuman, „Poiana cu Izbuc”, Ed. „Viaţă şi sănătate”, Bucureşti 2015, Melania Rusu Caragioiu, Spre ceruri sacre, 2012, „Perlele Domnului”, Antologie de Puiu Răducan, Ed. Autograf, 2014, Maria Borzan, „Antologie de poezie populară”, Editura Nico, 2015, Daniela Tiger, „Ochi de lumină”, Ed. Vita Prevent Edit, 2015

Premiul I: George Călin, „Întru lumină și cuvânt”, Ed. Antim Ivireanu, 2015

Premiul II: Clelia Ifrim, „Cloșca cu puii de piatră”, Ed Limes, 2014, Marian Marcoci, Sculptorul tăcerii, Editura Nico, 2015

Premiul III: Vanda Ani, „Vrej de lumină”, Editura Nico, 2015

Premiul revistei Vatra veche: Dorina Stoica, „Când Te iubeam”, Ed. PIM, 2014, Viorica Șutu, Răstimp între lumi, Editura Nico, 2014, Cornelia Jinga Hetrea, „Tăcerile serbărilor galente”, Editura Nico, 2015,

Premiul Editurii Vatra veche: Stejărel Ionescu, „Cartea vieții”, Ed. Măiastra, 2015, Ana Munteanu Drăghici, „Nirvana”, Editura Nico, 2015

Premiul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş: Gabriella Costescu, „În numele busuiocului”, Editura Reverberate Books Publishing House, London UK, 2014,

Premiul Bibliotecii „Petru Maior”, Reghin: Viorica Feierdan, „Flăcări în tandem”, Editura Nico, 2014, Gina Moldovan, „Universul unei trăiri”, Editura Nico 2015,

Premiul Muzeului Etnografic Reghin: Cătălin Cioba, „Toată lumea-i oarecum”, Ed. Nico, 2015

Premiul pentru debut: Claudia Vodă, „Ruguri şi rugi”, Editura Nico, 2015

Premiul „Excelsior”: Cristina Vasiliu, Suflet de stea, Editura Nico, 2015

Preşedintele Juriului:

NICOLAE BĂCIUŢ

Secretar

SORINA BLOJ

http://www.marianagurza.ro/blog/

Ana Urma – Poem pentru depărtările noastre

După ultima ploaie se întâmplă
treptat primăvara la mine-n oraş
se schimbă vitrine în muguri de irişi lumini
între cuvinte predomină verdele înviere fluturi
sunt vindecătoare pentru privire şi suflet
cine doreşte poate opri şi timpul

Se face popas
lângă cea mai apropiată câmpie
cu rădăcini la vedere sine qua non
de preferat singur după o aversă
sub soarele blând nemişcat inspiră adânc
s-ar putea să zăreşti un copil
de obicei aleargă printre stânjenei galbeni
îl vei recunoaşte după zâmbet
după bucuria privirii tale şi freamătul ierbii
călcată-n picioare apoi liniştit poţi să pleci
câmpia te va urma dar mai ales cerul şi verdele
oriunde oricând şi oricât de îngust sau gri
ar fi orizontul

Departe târziu între patru pereţi într-o pauză
de melancolie şi-n tăcere deplină caută acel gând
repetă repetă cu ochii închişi mai întâi apare verdele
se pot adăuga picături de rouă dar şi păpădii curcubeie
pentru mişcare un zmeu soarele şi mirosul ierbii
strivită sub tălpile de atunci apoi se întâmplă câmpia
neumbrită cât sufletul tău

Se poate apela şi la zâmbetul acelui copil doar privindu-l în ochi
la un înger suferind de uitare la floarea presată în carte sau
poemul acesta cerând mântuire prin mine acum

2015-05-01

 

Ana Urmă – Mesaj de departe

iubite se pierde semnalul
sunt norii şi ploaia aproape de noi
sub mulţimea de mâini terminate cu taste
se frâng reţelele ning transfuzate sub piele
picături virtuale bat tactul ferestrelor oarbe
privirile reci suspectate de fine atingeri
au blocat curcubeul între patru pereţi
ajută-mă tu să ies din sistem cu un ceai aburindia-ţi portţigaretul fularul fixează şi placa în timp
cu un ac argintat activează masivul central
gema munţilor noştri înfloreşte sub coaste nervos
tu conduci în cuvinte spune stop tânguirilor false
soarele încă se divide la noi şi-mpreună putem

să dăm îndărăt câte-o filă vorbind

să mutăm pe acum în trecut şi trecutul în suflet
cum livada de vişini îşi mută parfumul pe scenă
tot mai sus pe colină cu urechea lipită de braţ să sorbim
anotimpul din ţipătul ierbii şi seva fierbinte
să ne facem siesta extrema cu sâmburi şi flori lepădate din nou
în pământul prea plin de apele ploii tu să-mi pui o agrafă în păr
firul verde de laur cu albastrul unit în priviri
să chemăm duhul lămpii să mai facă minuni
cu puterile noastre să aprindem lumina pentru fluturii vii
aerul să ne respirăm reciproc în cuvinte
înc-o vreme iubite

să fim să ne fim

http://www.tvrplus.ro/emisiune-arte-carte-si-capricii-8152

min. 34:58/25.04.2015