Boris David: poesis

Boris David

(n. 10 mai 1929, Ismail –   d. 1 septembrie 2015, București )

E luna mai…

 

E luna mai ce-aduce iar tristeţea –

Tristeţea anilor ce vin –

În casă-s flori ce-aduc tandreţea,

Şi-năbuşă al meu suspin.

 

E luna mai cu flori şi cu capricii –

Un amalgam de bun şi rău –

Cu-n soare ce trezeşte vicii,

Şi-n suflet sapă-un mare hău.

 

Chiar şi-n politică are răsunet –

Noi am avut un 10 mai!

Pe cei nemernici, ca un tunet,

Maiu-i trezeşte pe-al meu plai.

 

Se umflă-n pene, se revoltă,

Stâlcind azi sensul lunii mai.

9 mai ’93

 

Ce trec eu astăzi în revistă…

 

Ce trec eu astăzi în revistă,

E-un lung şirag de amintiri –

Chiar dacă-mi par doar amăgiri,

În sufletu-mi ele există.

 

Chiar dacă trecerea-n revistă

E-un semn ce-anunţă despărţiri –

Cu izul lor de împliniri,

Mai mult ca ieri, ele persistă.

 

Preziua morţii te împinge

Să retrăieşti ce-a fost mai bun –

Regretele sunt doar un fum,

Iar fumul cerul nu-l atinge.

 

De-aceea trecerea-n revistă

E-un lung şirag de despărţiri…

17 apr.’95

 

Hristos a înviat!

 

„Hristos a înviat!”„Adevărat a înviat! ”

Sunt vorbe ce le spunem de milenii –

Legende însuşite de mirenii

Ce clerul îl urmează ne-ncetat.

 

Din Biblii ştim de prorocirea,

Cea care, spune Testamentul, s-a-mplinit,

Mesia s-a născut şi a murit,

Când va veni, salva-va omenirea.

 

Credinţa-n Înviere şi-n Apoi,

Hrăneşte ce numim speranţa,

Avea-vom, oare, cutezanţa,

De-a crede suferind în noi?!

 

Nu ştiu – prea multe întrebări purtăm…

Răspunsuri vom primi, peste milenii…

————————

Boris David alias Daris Basarab

București

Daris Basarab alias Boris David: Poeme dedicate Micii Uniri

Îndemn la Unire

 

Când Mihai intra în Alba

Consfinţind prima Unire

El venea să împlinească

A românilor gândire.

 

Toţi ştiau ce-nseamnă asta

Un îndemn strigat pe faţă

Pentru-o unică Naţiune

Pentru limbă, pentru viaţă.

 

A fost o idee mare

Ce-a speriat pân’ hăt departe

Negăsind o altă cale

Unii s-au gândit la moarte.

 

Capul lui căzu când visul

Părea gata împlinit

A rămas însă îndemnul

Peste vremuri moştenit.

 

Două veacuri jumătate

Au trecut făr’ să aline

Dorul pentru libertate

Gândul c-o să se împline.

 

Când sub Cuza Voievod

S-a cântat Hora Unirii

Toţi simţeau că-i un îndemn

Primul pas al împlinirii.

 

Milcovul era secat

De doi fraţi, dintr-o sorbire

Gândul le era-ndreptat

Spre toţi cei de o simţire.

 

Cei căzuţi la Mărăşeşti

S-au gândit la dezrobire

Pacea care a venit

A-nsemnat, de fapt, Unire!

 

Astăzi când al nost’ Pământ

E ciuntit prin siluire

Plini suntem de-un vechi îndemn

Pentru marea împlinire.

 

         Mihai

 

Te ştim din cronici şi portrete,

Din ce-au transmis atâtea generaţii;

Te ştim făuritorul unei naţii,

Ce faptele încearcă să-ţi repete.

Tu eşti viteazul cu securea,

Călare îndemnându-şi oastea;

Te ştim trădat atunci când vestea

Victoriilor, depăşise zarea.

 

Călare, falnic, ai intrat în Alba,

Dar ochii i-ai întors spre soare:

Acolo unde el răsare,

Erau românii de pe Molda.

 

Şi-aşa sfinţit-ai tronul care,

Un Decebal lăsase moştenire,

Dând pentru prima oară împlinire,

Dorinţei de-a rămâne un Neam Mare.

 

          Hora unirii…

 

Hai, să ne unim toţi glasul!

Să vibreze-ntreg pământul!

La nevoie chiar şi braţul –

Să ne apărăm cuvântul!

 

Şi s-o spunem sus şi tare –

Să ne-audă astfel gândul

Ce-l nutrim cu înfocare

Ca să apărăm pământul!

 

Va fi hora bărbăţiei –

Vom lua frânele-n mână –

Din moment ce-s paranoici,

Să-i întoarcem în ţărână!

 

 

Să chemăm cu noi savanţii,

Cei ce uită în neştire,

C-a lor vise minunate,

Pot sfârşi o omenire.

 

Şi în hora asta mare –

Nu tu grai, nu tu frontiere –

Să clădim o lume-a păcii,

Fără boli, fără durere.

 

Hai, să ne unim cu toţii!

Să vibreze-ntreg pământul!

Să-nălţăm un imn al păcii,

Până nu ne-au furat gândul!…

 

  Daris Basarab alias Boris David

(Din volumul: Glasul tăcerii) 

http://www.marianagurza.ro/blog/2017/01/23/daris-basarab-alias-boris-david-poeme-dedicate-micii-uniri/

Daris Basarab: ”Atelierul de creație”

Daris Basarab alias Boris David

Prieten, încă din adolescență, cu artiști plastici în devenire, dacă i-aș aminti doar pe Mircea Ștefănescu, Mircea Bogdan, Nelu Mândruțescu sau Nicolae Otto Kruch, cu  toți elevi ai prestigiosului Liceu Confesional Emanuel Gojdu din Oradea anilor 1945 – 1949, m-am învârtit prin preajma lor cât am stat și eu și ei în orașul de pe Crișul Repede, am cunoscut în mediul în care se învârteau, cioplitori, sculptori, pictori, profesori, care oferindu-le condiții de lucru prin atelierele lor personale, îi și îndrumau, îi și protejau. Cei amintiți s-au realizat, fiecare în felul său, s-au împrăștiat prin țară, m-au adenmenit, i-am urmărit, iam vizitat, la Cluj, la Ploiești, la București. În toate perigrinările mele, urmând pașii lor în devenire, am cunoscut alte nume noi, atmosfera de lucru, ciudățeniile lor. L-am cunoscut pe marele profesor, sculptorul Romul Ladea, am urmărit cu el, din loja lui, spectacole de operă, în culmea emoției iam vizitat enormul său atelier de sculptură din Cluj, m-a lăsat să-l privesc lucrând la o lucrare monumentală, era în faza modelării în lut, necunoscându-i meteahna, l-am împins într-una din multiplele lui ascunzători, prin cârciumi necunoscute, lam admirat fără rezerve. În tinerețe lucrase pentru Casa Regală. Am dat de unele portrete interzise, într-o pivnițădepozit din Oravița unde mi-am petrecut zile bune, grele, dar pline de satisfacții profesionale. Am proiectat Instalații de purificare a apelor de mină cu conținut de Uraniu, La Dobrei și Ciudanovița, fără să știu măcar de existența marelui sculptor. Prin el l-am cunoscut pe minunatul tenor Cornel Fânățeanu, în casa, apartamentul, căruia am petrecut o seară de neuitat cu Nicolae Kruch și Mircea Bogdan. Era vorba de o bere, o bere lungă. Mircea excela în tot ce făcea, în felul cum golea berea dintr-o cană cu toartă de vreo doi litri, fără să respire, în felul în care povestea acaparând total atenția noastră, într-un limbaj de neimitat, specific ardelenesc, ca să nu mai vorbesc de gestică.  Cine l-a văzut interpretând rolul lui Flămânzilă poate înțelege și fără descrierile mele, care numai descrieri nu sunt, ce atmosferă întâlneai în lumea lor. Că au metehne, să li se ierte, dar trebuie înțeles din capul locului că lumea lor este o lume aparte, o lume a ”minunaților ciudați”, creatori de frumos, nu întotdeauna răsplătiți, dar dăruiți cu harul suprem al adevăraților educatori, de formatori de opinii. De la ei, de la toți, fără excepție, am învățat ceva despre creația artistică, am învățat să urmăresc munca lor de aproape, relația de prietenie dintre ei, respectul reciproc. Am început să petrec ore și ore prin atelierele de creație, să particip la cioplitul în piatră, să decopertez, să modelez. E o lume fantastică pe care n-o poți înțelege decât dacă te infiltrezi printre ei și participi ca un observator neutru, un fel de chibiț cu fermuar la gură. Am învățat să tac, să nu pun întrebări, cel mult din privire, să observ. Kruch mi-a oferit cea mai bogată experiență de viață, am devenit prieteni de nedespărțit, la bine și la rău. În atelierul lui de la Opera din Cluj, sau cel din Ploiești, am asistat la intâlniri cu sculptori și pictori, consacrați, striviți de ceea ce am numit cândva ”Rugul Creației”, sau și mai și de ”Rugul Existenței”. Nu se plângeau, se sprijineau, moral și material. Veneau medici, cum a fost excepționalul chirurg Condoiu, cu teme legate de modelarea în laborator a degetelor rupte, sau a altor părți anatomice smulse în accidente, prin crearea de modele pentru sălile de operații, când toți se străduiau să vină cu soluții, se formau echipe, apăreau perechi în tandem. Induvidialismul dispărea. În astfel de ocazii eram și derutat, și fermecat. Se convocau țiganii făuritori de instrumente, de scule de cioplit din cele mai alese aliaje de oțel. Făceau minuni și nimeni nu-i întreba de unde procurau materia primă. Era suficient să le ceri vreo sculă că te și înmormântau sub noianul de idei, care mai de care, dar toate la obiect. Uneori părea o atmosferă de haloimis, dar se încheia la un pahar de vin sau de tărie, în îmbrățișări ”frățești”, ca la cârciumă. Prezența mea nu-i deranja, din contra mă trimiteau după băutură, însoțit de Condoiu, cel cu relațiile de la Valea Călugărească. Alergam cu mașina contra cronometru, știind că răbdarea nu le era la îndemână. Condoiu nu accepta băutură de la cârciumile din oraș, chiar dacă eu ajunsesem să le cunosc mai bine decât mesenii însetați. I-am îndrăgit mult și am început să-i caut și prin taberele de creație.  Ultima mare tabără de creație, inrenațională, cea de lângă Sapoca, de la Măgura Buzău, așezată inspirat pe coama unui deal, ca într-un amfiteatru, m-a impresionat deosebit. Sculptorii așezați la distanțe apreciabile unii de alții, sus pe deal, priviți de jos, de la poalele dealului, lăsau o impresie de necuprins. Doar când luai dealul în piept, trecând printre blocuri de piatră în așteptare, auzind din toate părțile zgomotele ciocanelor care maltratau dălțile și, bineînțeles, pietrele ajunse nu știu cum pe treptele imaginare ale amfiteatrului, începeai să cauți repere pentru observație, să te sprijini cumva în călcâie, să observi figurile transpirate de efort și căldură, bărbați unul și unul, cu torsurile la vedere, îmbrăcate în țesătura fibrelor musculare, atletice. Erau de toate neamurile. Comunicau strigânduși unii altora într-un talmeș-balmeș lingvistic – predominau germana, rusa, franceza, italiana, spaniola, maghiara, româna regională. Semnele erau singura cale de comunicare nepoluantă, dar strivită de vocile spălate de aerul poluat de praful emis de polizoare. Minunat de obositor, dar minunat! Ajuns la Nicolae care se întreținea cu un neamț, am pus și eu o întrebare prin semne – suna cam ”ce aveți de gând?” ”Oooo, ceva măreț…Uite, vezi bolovanul ăsta de marmură de Vașcău, doară n-ai fi vrut să fie de Rușchița, vrem să ne asociem într-o colaborare, în doi, în tandem cum se spune. I-am văzut albumul, l-a văzut pe al meu, s-a mirat de dialectul meu ”vienez”, i-am explicat că de fapt este un dialect șvăbesc, adus de șvabii din vestul Germaniei în Banatul nostru și pe care, se pare că l-au împrumutat  austriecii de pe la noi, de la cei care fugeau în Austria. A râs, puțin încurcat, neînțelegând probabil gluma…Ne-am înțeles pe o temă de ”prietenie”, cu doi tineri întinzându-și brațele pentru o îmbrățișare, el un tânăr din Germania, ea o româncuță, personalizați prin costumații adecvate. Cam asta…Nu suntem singurul tandem, mai sus, dacă te uiți, vezi un cuplu de rus cu un italian, mai la dreapta, o unguroacă cu un  ucrainean…Ce mai! Înfrățirea între popoare…” Am mai spus-o, mă simțeam minunat și nu-mi venea să plec. Am coborât, totuși. Nu eram chiar de capul meu! N-am mai prins așa ceva și am păstrat din tot ce am văzut și auzit ideea tandemului în lumea artelor plastice. Peste ani, am mai dat peste un asemenea cuplu care, mai în glumă, mai în serios, soț și soție, amândoi pictori cunoscuți, Sever și Zizi Frențiu, lucrau la același tablou.

Fără să vreau, am adoptat vechiul meu stil de a scrie, cel în ”cascadă”, care l-a revoltat pe bunul și neuitatul meu prieten, din anii 2004 – 2009, scriitorul, criticul de artă, colecționarul, profesorul de limbă și literatură engleză, luptătorul anticomunist, deținutul politic, Mihai Rădulescu.  Când i-am vorbit de proiectul meu de a scoate un mic album cu lucrările lui Nicolae Kruch, după ce i-am arătat materialele de care dispuneam, s-a oferit să pregătească o prefață. N-a apucat s-o facă, spre regretul meu. Norocul mi-a surâs peste ani și cu prietenia și profesionismul Emiliei Țuțuianu Dospinescu, cartea, într-o excepțională ediție, a văzut lumina la Editura Mușatinia. Era o datorie să mă întorc, după dispariția celor amintiți, la cei a căror prietenie m-a onorat introducândumă în lumea lor fantastică. La un moment dat i-am relatat cele de mai sus lui Mihai Rădulescu. El, iubitorul de artă plastică, dragoste moștenită din familie, a rămas pe gânduri. ”Tandemul ăsta în arta plastică, e un fel de joacă…Orice lucrare plastică, sculptură sau pictură, este valoroasă prin unicitatea aportului adus, a talentului individual, care are, în fond, un caracter de amprentă, dragul meu prieten.” Ce să spun, mă cam dezumflase, amicul meu. Nici nu îndrăzneam să-l contrazic și nici n-am încercat. Îmi lipsea argumentul de bază. Eu nu am văzut lucrarea celor doi de la Măgura, eu am rămas doar cu ideea lansată în tandem, cu încrederea în talentul prietenului meu. Totuși, chiar bătând în retragere, l-am provocat pe Mihai la părăsirea domeniului artelor plastice și transferarea ideii de tandem în lumea literelor. A rămas chiar buimac. ”Nu, nu ține…Adică tu crezi că doi scriitori, prozatori, poeți, eseiști, critici, ar putea să facă, ce?! Să scrie pe bucățele o poezie, un roman?! Hai să discutăm ca între prieteni. Tu ai început să mă cunoști, dovadă observațiile pe care le lansezi uneori la adresa scrierilor mele, mă copleșești deseori cu laudele tale, mă admiri, o simt și sunt măgulit. Dar un lucru tu nu știi, totuși. Cât efort consum eu în timp ce scriu. Sunt foarte meticulos, pregătesc materialul, fac planul lucrării gândite, revin pe text, transpir. Eu, am început să te cunosc și eu. Îmi place proza ta, îmi plac și poeziile, în special sonetele. După ce am citit Povodul tău am rămas încântat, în afară de stilul inadmisibil al cascadei. Dar romanul curge, personajele sunt reale, sunt multe, apar și dispar fără a pierde nimic din caracterul lor primar. Ți-am spus că ai condeiul uns cu miere, asta după ce am citit Ecvestra, iar la întrebarea cum pregătești planul lucrării m-ai cam dat peaste cap. Cum adică nu pregătești niciun plan?! Te apuci, pur și simplu de scris, condus doar de ideea de bază și te joci cu mulțimea de personaje într-un dute-vino al lor. Știu că, la un mic dejun pe balconul nostru, am primt vizita unui prieten și te-am prezentat drept scriitor, dintre noi doi, prozatorul adevărat. Ai văzut, omul a zâmbit neîncrezîtor, era un mare fan al meu, eu am continuat să te laud.  Ei, spune și tu, cum am putea noi forma un astfel de tandem?! Eu sunt un scriitor realizat, tu ești un scriitor în devenire. Eu mă chinui scriind un roman, tu te joci parcă ai fi pe terenul tău de tenis, alergi. Trebuie să recunosc că stilul tău fără paragrafe, în cascadă, ți se potrivește, chiar dacă nu sunt de acord cu dreptul tău de a chinui oamenii. Așa ai făcut și cu celălalt roman al tău, Ecvestra, dar am reușit să te conving să-l paragrafiezi. Un roman în care n-ai fost un simplu narator, te-ai implicat cu trup și suflet. M-ai făcut să îndrăgesc personajele. Ce-ar ieși dintr-o astfel de colaborare. Nimic!…” Am abandonat cu timpul ideea cu tandemul, cel puțin în forma în care am înțeles-o, atunci, pe dealul amfiteatru al taberei de creație de la Măgura de Buzău. Dispariția intempestivă, dar, din păcate previzibilă, a lui Mihai, m-a aruncat într-o lume a părăsiților, a abandonaților. Alături de el am cunoscut adevărata prietenie, a dăruirii fără margini. Omul acesta devenea prietenul și îndrumătorul celor care ajungeau în preajma lui, sau apelau la el de la distanță .

Dar viața are o calitate aparte, ignorată de mulți, acea ”a pesar de tudo a vida continúa” a mozambicanilor mei, a căror  înțelepciune mă bântuie încă. A fost îngrozitoare pierderea suferită, m-am simțit orfan. Atunci a încolțit ideea cu ”Postumele” în care i-am dedicat versuri după versuri. I-am scris și ceva în proză, un dureros remember, ”Conacul lui Radul”. Așa am hotărât să mă despart de el. N-a fost să fie, o sintagmă care m-a însoțit în multe din scrierile mele. O admiratoare a lui Mihai, a Domnului Profesor, încă de pe băncile liceului, Monica Levinger, l-a dibuit pe internet și plecând de la o lucrare a maestrului ”Biblioteca de împrumut” i-a trimis un material inspirat și adaptat la noua sa condiție de fizician-profesor, măcinată de microbul scrisului. A început o corespondență, o insistentă încurajare, etc., etc. Mereu sub impresia copleșitoare a fostului ei profesor, plimbându-se pe internet, prin Scribd în speță, a dat peste Conacul meu. M-a găsit, m-a readus în lumea neuitatului Mihai, am început să corespondăm, să schimbăm informații, să ne apreciem reciproc, ca să nu spun – să ne lăudăm. O prietenie născută undeva pe unde, bazată pe amintiri comune, câte un telefon, o suită de vizite la noi acasă sau la o cafenea din Gara de Nord, după împrejurări, în drumul ei spre Piatra, la părinți. O prietenie benefică pentru amândoi și pentru cei ai noștri, care ni s-au alăturat din tot sufletul. A fost doar începutul revenirii la vremurile lui Mihai. A citit și Dimitrie Grama Conacul și m-a contactat ca pe un vechi prieten. De fapt Mihai mă pusese să urmăresc adnotările lui pe o carte de poezii a lui Dimitrie, ”Voi lua cu mine noaptea” și să-mi spun părerea.

Mi-au plăcut, i le-am citit și Margaretei, i-au plăcut și ei. Ce mai?, știam ceva despre el. Mi-a plăcut că mi s-a adresat cu ”dragă Boris”. Liantul Mihai începea să dea roade. Am comunicat cu Puiu, Dumitru  Popescu de la Observatorul din Toronto. Afectat de dispariția prietenului nostru comun, Nea Mihai, cum îi spunea, pe care-l cunoscuse cu mult înaintea mea avându-l colaborator la revistă, unde printre altele a avut o rubrică de Critic de artă. În anul 2010 Cenaclul NicaPetre  a instituit printre premiile anului și cel închinat memoriei lui Mihai. A fost de bun augur. Premiul anulului 2011 i-a fost acordat lui Dimitrie Grama, unul dintre prietenii lui Mihai,  unul dintre cei adunați de Conacul meu. Pleiada de prieteni lăsați moștenire de Mihai a mai cuprins, în trecere, un nume necunoscut pentru mine, Lucian Hetco de la Revista AGERO din Stuttgart. Un schimb de amabilități, o forfecare a Conacului în patru părți cerută și publicată pe jumătate. Și, iată, în sfârșit o nouă prietenă comună, o poetă, creștină, cum se autointitulează, o eseistă, o editoare, apreciată și căutată pentru talentul său deosebit. Prin aprilie 2011 a luat legătura cu mine, după ce mi-a răsfoit siteul, tot ca urmare a apariției Conacului lui Radul. Am început să comunicăm, am început să citesc poezia ei plină de sentiment, de dragoste, de frustrare, de suferință fizică, de credința în izbăvire. Cam multe ne legau, cam multă visare utopică, în felul său, cam multă suferință fizică, cam prea multă speranță, din partea mea. Îi trimiteam poeziile mele de altădată, invitații la proza mea, la setea de prietenie. Se exprima apreciativ, în special la adresa poeziei mele, pe care o considera superioară prozei. Încercam s-o contrazic bazându-mă pe părerile lui Mihai. La un moment dat mi-a sugerat să nu mai postez poezii de prin ”197..”, să scriu. Am ascultat sfatul și am scris, zilnic aș putea spune, mânat de adolescentul care mai zăcea în mine. Comunicarea de pe Chat, Tunelul cum i-am mai spus, atitudinea de înțelegere pe care a manifestat-o față de felul meu de a fi, atragerea mea în cercul celor de la Radio Suflețel, primirea de care m-am bucurat acolo unde ea era un nume consacrat, micile contraziceri care însuflețeau această relație de prietenie, clamarea la unison a ceea ce numeam ”o prietenie unică”, acel ”a tunat și ne-a adunat”, toate au dus la un gest, normal zic eu, de prieten nesperat, apărut din ”neant”, la un volum cu dedicație, ”Postume vii...”, considerat, la acel moment ”un dar deosebit”, la un PDF oferit de Emilia Țuțuianu, buna ei prietenă, buna mea prietenă de azi, și, în final, la un volum editat, cu o sensibilă prefață, de aceeași minunată prietenă, la Editura Mușatinia. A fost cel mai frumos, cel mai productiv capitol de viață al celui care visase din fragedă pruncie, să scrie poezie. O explozie cu efect imprevizibil s-a produs, însă, la apariția cărții. Ce s-a întâmplat nu voi ști niciodată. Presupuneri am făcut, cum era și firesc. Simțeam că n-a pornit de la noi, era ceva infiltrat din afară, probabil dintr-o ”afară” apropiată. Se duceau pe apa sâmbetei zile și luni de colaborare, în, poate, cea mai frumosă aventura scriitoricească, în ceea ce, contrar așteptărilor, s-a adeverit  a fi realizarea în tandem a unei lucrări poetice, într-un ”atelier de creație” sui generis. Chiar dacă scriitura a fost rodul inspirației personale, această inspirație a fost rodul unei susțineri, ca să nu spun, încurajări ce nu putea da roade decât într-o atmosferă de tandem. Unde ești, dragul nostru Mihai , să ne explici ca de la catedră, ce a fost de fapt. Mariana mi-a fost o prietenă unică, înarmată cu talentul ei de scriitoare și puterea de implicare, de îndrumare, de dăruire, care a participat direct la consolidarea statutului meu de scriitor amator. Numai aportul ei la definitivarea proiectului ”Dor de Ducă”, sau părerile exprimate în ”Rezonanța dorului” sau în ”Gânduri vii...” și ar fi de ajuns pentru a înțelege acest rol, ca să nu mai spun de generozitatea găzduirii lucrărilor mele în excelentul ei Blog. Chiar dacă nu am scris cot la cot vreo lucrare, am mers umăr la umăr dând viață, în felul nostru, noțiunii de ”Atelier de Creație”. Place, sau nu, noi am fost un ”tandem de creație” într-o atmosferă de prietenie reală, ”unică”, ceea ce nu este puțin…Poate chiar un exemplu, de ceea ce se poate, dat altora.

  Daris Basarab

30 septembrie 2014

www.darisbasarab.com

Nota mea:

Într-o bună zi, voi explica cum văzusem eu ”Atelierul de Creație” . Așa am fost, prietene, un ”tandem de creație”…Prietenia reală a stat la baza tuturor celor întâmplate…Ne vom vedea într-o zi..

Mariana Gurza

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/09/01/daris-basarab-%e2%80%9datelierul-de-creatie%e2%80%9d/

In memoriam Boris David…

Daris Basarab alias Boris David

 (n. 10 mai 1929, Ismail – d. 1 seprembrie 2015, București)

,,N-a fost să fie…”, prietene! Așa cum afirmai odată, este foarte greu de a scrie despre un prieten la trecut. Știu că ai fi dorit să-ți respecți promisiunea făcută Margaretei… De a nu pleca încă… Și ai plecat… Strigătul tău a fost auzit. Îmi paralizaseră toate simțurile când intuisem ce va urma.

Ce ne-a apropiat? Totul!

Tu un basarabean dezrădăcinat, eu o fiică de bucovineni pribegi. Demni și curați ne-am luptat cu viața, păstrându-ne credința: ,,Nihil sine Deo!” ( Nimic fără Dumnezeu!)

Boris David (cu pseudonimul literar – Daris Basarab) s-a născut în Basarabia, în orașul port la Dunăre, Ismail, la 10 mai 1929. Frământat de prezent, este cu gândul la cum „a fost”, străduindu-se să se adaptez la „cum este”…și-a făcut,  cu încăpățânare, un modus vivendi al său.

Sentimental, visător, sclav al propriei poezii, veșnic îndrăgostit, ”de cursă scurtă”, așa cum afirma în ultima vreme,  a beneficiat de un mediu artistic deosebit, în care s-a complăcut  spre  surprinderea  prietenilor  din activitatea sportivă. Aici s-a  ascuns, de fapt, adevărul despre refuzul său de a se opri la vreo disciplină cu profesionalism. ,,Am fost, și am rămas un amator, precum cei din arta naivă, dacă mi-e permisă comparația. Am cules, în sport, ca și în poezie, informația primară, am stors-o după capul meu și, în multe privințe „autodidact”

Prietenul său din tinerețe, Titus Popovici (scriitor și scenarist român, membru corespondent al Academiei Române), apreciind calitatea versului și cea de comentator, i-a sugerat un pseudonim, Daris, luând din nume și prenume începutul și sfârșitul. După mulți ani, a mai adăugat  un  Basarab.

Boris David,  ca brav basarabean, bolnav de românism, s-a identificat cu versul său, strigându-și dorul prin cânt, tânjind după Ismail. Și-a urmat drumul, remarcându-se în toate domeniile.

În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupație sovietică, scapă dintr-o coloană de deportați. Războiul de eliberare se termină greu pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiți să ia drumul pribegiei. Un lung și istovitor periplu prin orașe din România: Călărași, Râmnicu Sărat, Beiuș, Oradea, se încheie în Cetatea Episcopală, unde, sub protecția, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea. Urmează apoi la Universitatea Politehnică din Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. Munca în cercetare i-a adus cele mai mari satisfacții. Dosarul politic a fost o piedică în calea ascensiunii lui în domeniul universitar. Dar, brevetele de inventator certifică calitatea și pregătirea chimistului Boris David.

A lucrat la Compania națională a Uraniului ca inginer chimist din 1954, unde s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare și radioactive realizând câteva invenții și inovații (împreună cu un colectiv de cercetători) și numeroase lucrări de specialitate, comunicări științifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecțiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) și Mozambic (1977-1978). Dragostea sa pentru Africa nu s-a stins niciodată. ,,AFRICA – DRAGOSTEA MEA” – ne mărturiseşte autorul la începutul volumului Dor de ducă încă de la început. Boris a prins gustul ,,vieții de hoinar”… iubind natura, călătoriile. În paralel, continuă visul din adolescență, scriind poezie și proză.

Pentru Boris David alias Daris Basarab volumul  ,,N-a fost să fie…” a rămas un roman neterminat. O plecare grăbită și neașteptată, acum un an, de 1 septembrie 2015.

,,N-a fost să fie…” . ,,La 85 de ani, am adunat destule ,,momente critice” şi nu ştiu dacă încercând o mediere a lor, aş putea ajunge la o definiţie cuprinzătoare a stării sufleteşti care te cuprinde”, afirma în ultimul său interviu, consemnat de doamna Emilia Ţuţuianu.

Nu ne-am întâlnit niciodată, decât prin puterea cuvântului, legați de același dor, Basarabia și Bucovina. Un prieten rar. Îmi lipsește… A fost și va rămâne printre puținii prieteni dăruiți într-o viață de om. Dispar chipuri dragi, oameni pe care i-am prețuit…

Ne-am cunoscut prin intermediul prietenului comun, Mihai Rădulescu, scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor, una dintre marile personalităţi ale culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. „Istoria literaturii române de detenţie“, cartea care îl consacră pe Mihai Rădulescu în spaţiul istoriei noastre literare, este şi prima carte de acest gen pentru istoria noastră, nu numai literară, ci şi aceea a civilizaţiei. După plecarea din lumea aceasta, a profesorului Mihai Rădulescu, după o perioadă de ani de suferinţă, în ianuarie 2009, împreună cu Boris și Monica Levinger,  am încercat să-i păstrăm ,,neîntinat” crezul: ,,Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul”. Acest crez le-a insuflat celor doi prieteni, Boris și Mihai, puterea de a răzbi în viață, măcinați de adevăruri ce se doresc uitate. Am găsit înțelegere în presa internațională pentru a-l aduce în memoria colectivă pe cel care, Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești i-a schimbat destinul.

În discuțiile private, am descoperit în Boris, un suflet răzvrătit, uneori un rebel sentimental. Un model de soț și părinte. Un prieten cum rar îți este dat să întâlnești într-o viață de om. Trecea printr-o suferință care mă marcase și pe mine… Nimeni nu poate să înțeleagă ce este în sufletul unui om, ce poartă cu el boala secolului… Întrebări curioase de genul… ,,sunteți bine, aveți loc…?” Da, sunt bine, suntem bine! Am avut grijă ca din acest punct de vedere, să-i ocup mintea lui Boris prin provocări directe.  Am dorit să-i dau încredere și putere de a depăși  boala cu seninătate,  pe unde de vers, prin poeme personalizate… A fost o luptă pentru VIAȚĂ! I-am prezentat oameni minunați, care între timp i-au devenit prieteni. Actorul Florin Nan, poetul Eugen Emeric, dar cea mai implicată s-a dovedit a fi editoarea și poeta Emilia Țuțuianu.

Prozator, Boris David alias Daris Basarab, s-a făcut remarcat prin volumele sale ,,Povod” și ,,Ecvestra” , volume ce au atras multe ecouri în țară și străinătate.

Pentru Boris tăcerea a avut glas, ,,între sunet și lumină”, povara anilor l-au făcut nostalgic deși fiorul tinereții sufletești l-am regăsit mereu. Poemele sale reflectă viața așa cum o percepe poetul, un îndrăgostit de Eminescu, un păstrător al anilor de pribegie. Acid și critic, purtând încă durerea pentru BASARABIE, Ţară râvnită, Ţară sfârtecată…

Prin Editura Mușatinia din Roman, Boris s-a dovedit prolific în creații, bucurându-se de noi apariții  și ecouri pe măsură. Volumul de poeme Postume vii, ce îmi fusese dedicat, m-a copleșit. Un dar unic, un dar de suflet așa cum și Boris pentru noi toți a fost un dar ceresc.

Cum aș putea uita grija de care m-am bucurat în urma unui infarct? Îi simțeam tristețea și ne trimiteam câte un semn…! Doar un semn de exclamare… Și totuși, intervenția pe cord m-a schimbat… O schimbare pe care nici eu nu o înțeleg… M-am închis în mine, am refuzat să mai scriu. Totul a fost interpretat… Și Boris și Emilia au suferit în tăcere… Am fost poate nedreaptă…

Plecarea lui Boris, mi-a marcat mai mult sufletul… Emilia și  Dorin, au fost prezenți până în ultima clipă, la marea despărțire. Un gest nobil față de un prieten nobil… Mulțumesc celor care s-au implicat și se implică la pomenirea lui după tradiția ortodoxă…

Boris David, nu poate să fie uitat! Cărțile și descoperirile sale unice îl vor situa pe Basarabean alături de românii de frunte. Modestia și demnitatea lui sunt remarcabile. S-a  pregătit  pentru viață, în felul său optimist, pentru a nu ceda disperării în fața nereușitelor și a continua senin drumul omului încrezător în destinul său. Pentru el ”nereușita” era trecut, iar visul Dorului era viitorul de neoprit… Avea un simț al umorului dezarmant. Unchiul Alex îl învățase multe…

Boris David a devenit de curând, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova,  anunțul fiind făcut de  Președinta-fondatoare a acestei uniuni, poeta Diana Ciugureanu-Zlatan.

La 1 septembrie 2016, sunetul clopotelor se vor transforma în rugă. Rămas bun, dragul meu prieten…

Acum, ești împreună cu cei plecați întru viaţă veşnică.

Nu te vom uita, BORIS DAVID!

,,Nu-mi reproșez nimic din acest fel de a fi, nici cu gândul la trecut, nici la ceea ce sunt astăzi. Mereu în sufletul meu a fost tumult și nu mai am timp să scap de el. Când voi ajunge Dincolo, voi avea destul timp să mă analizez, convins, mai mult ca oricând, de faptul că sufletul nu moare niciodată. Deci: Avanti Boris, Poessis Cossa!, ca într-o revoluție made in Italia”. (Boris David)

Mariana Gurza

Timișoara

1 septembrie 2016

***

Creații literare

Povod, Editura Semne, București, 2004;

Ecvestra, Editura CONPHYS, București, 2007;

Postume vii, Editura Mușatinia, Roman, 2014;

Dor de ducă, Editura Mușatinia, Roman, 2014;

Rugul creației – Nicolae Otto Kruch, Editura Mușatinia, Roman, 2014;

Primăvara sunetelor, Editura. Mușatinia, Roman, 2015;

Mai multe creații http://www.darisbasarab.com/

Cercetare științifică

Inovații și invenții:

Ing. David Boris, Fiz. Nichita Irina, Teh. Indrei Maria – Analiza spectrogeochimică, Certificat de Inovator Nr. 17/26.01.1963, TPEM, București RO;

Ing. David Boris, Chim. Văcariu Vintilă Teodoru, Teh. Anghel Elena – Determinarea colorimetrică a uraniului din soluții de tributilfosfat. Certificat de Inovator Nr. 3/25.10.1972, MMPG, TMR, Bucuresti RO;

Ing. Boris David , Ing. Gheorghe Filip, Chim. Vintilă Teodoru Văcariu și Cornel Eftimescu. Procedeu și instalație de extracție continuă a uraniului. Brevet de Inventator Nr. 60714/13.12.1974, București RO;

Chim. Vintilă Teodoru Văcariu și Ing. Boris David . Procedeu de obținere a monocarbonatului de uranil. Brevet de Inventator Nr. 59085/07.01.1975, București RO;

Dr. Ing. Ioan Niederkorn, Chim. Vintilă Teodoru Văcariu, Ing. Dan Georgescu, Ing. Carol Matyas, Ing. Boris David , Ing. Gheorghe Circo, Ing. Nicolae Frățilă, Chim. Rozalia Mathe, Ing. Ileana Iorga. Procedeu de valorificare complexă a unor minereuri de metale rare. Brevet de Inventator Nr. 99378/20.11.1979, București RO;

Ing. Boris David , Chim. Rozalia Mathe. Procedeu de extracție a elementelor radioactive și rare din soluții sulfurice complexe. Brevet de Inventator Nr. 77379/30.05.1981, București RO;

Ing. David Boris, Chim. Mathe Rozalia. Procedeu pentru recuperarea din jarositul potasic a SO3, Fe2O3 și a K2SO4 ca atare, sau convertit în Na2SO4 și KOH. Brevet de Inventator Nr. 82155/22.12.1982, București RO;

Ing. Filip Gheorghe, Ing. Bejenaru Constantin, Ing. David Boris, Dr. Ing. Tătaru Sever, Chim. Văcariu Vintilă Teodoru. Procedeu de recuperare a uraniului din ape reziduale uranifere. Brevet de Inventator Nr. 87604/25.03.1985[3], București RO;

Ing. David Boris, Ing. Filip Gheorghe, Dr. Ing. Tătaru Sever, Ing. Vasile Constantin, Chim. Văcariu Vintilă Teodoru. Procedeu de eliminare și recuperare a uraniului din ape reziduale uranifere. Brevet de Inventator Nr. 118948 B1/30.04.2004, București RO. Medalia de Argint la Salonul Internațional de Inventică ECOINVENT 2005, Iași RO[4][5].

Publicații și comunicări ştiinţifice:

V. Cocheci, B. David. Studiul asupra condițiilor optime de obținere a cărbunelui activ din coji de semințe de floarea soarelui. Comunicări Științifice și Tehnice. Institutul Politehnic Timișoara. Anul II, 1956;

Ing. David Boris și Fiz. Irina Nichita. Aplicarea analizei spectrale de emisie în prospecțiunile geochimice. Revista Minelor, Vol. XIV, 8, 370-373, București 1963;

V. Patriciu, M. Olteneanu, N. Bonciocat, B. David. O nouă metodă pentru determinarea cantitativă și corelarea depunerilor de săruri de potasiu și magneziu.Revista Minelor, Vol. XV, 9, 455-459, București 1964;

B. David. Metodă modernă de analiză a materiei prime minerale. Analiza Spectrală de Emisie. Revista Minelor, Vol. XVI, 4, 155-160, București 1965;

B. David, Gh. Filip, S. Tătaru. Comportarea unor schimbători de ioni fabricați în RSR în condițiile hidrometalurgiei uraniului. Simpozionul privind Sinteza, analiza și utilizarea schimbătorilor de ioni. C.C. Victoria, 24-25 Noiembrie 1967;

V. Ianovici, I. Măldărăscu, B. David și Irina Bratosin. Quelques particularites concernant les teneurs en certains elements-traces dans les volcanites des Carpates Orientales. Revue Roumaine de Geologie. Tome 12, 1, 3-26, Bucharest 1968;

C. Udrescu și B. David. Utilizarea lățimii liniilor spectrale la determinarea Litiului în roci. Metrologia Aplicată. Vol. 15, 2, 75-79, București 1968;

B. David. Analiza Spectrală a Componenților Majori din Rocile Silicatice. Revista de chimie. Vol. 19, 9, 536-541, București 1968;

Boris David, Mihai Olteneanu. Analize de laborator utilizate în practica geologică. Editura Tehnică. București 1968[6];

B. David, Gh. Filip, S. Tătaru. Comportarea unor schimbători de ioni fabricați în țară în condițiile hidrometalurgiei Uraniului. (I) Revista Minelor, Vol. XIX, 1, 24-29, București 1968;

B. David, Gh. Filip, S. Tătaru. Comportarea unor schimbători de ioni fabricați în țară în condițiile hidrometalurgiei Uraniului. (II) Revista Minelor, Vol. XIX, 4, 150-153, București 1968;

B. David, Gh. Filip, V. Văcariu și S. Tătaru. Extracția Uraniului cu Tri-n-Butilfosfat. Revista de Chimie, Vol. 19, 8, 459-463, București 1968;

S. Tătaru, Gh. Filip et B. David. L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence du Ferocyanure. Revue Roumaine de Chimie. Tome 13, 4, 429-436, Bucharest 1968;

S. Tătaru, B. David et Gh. Filip. L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence du Permanganate. Revue Roumaine de Chimie. Tome 13, 6, 787-791, Bucharest 1968;

Constanța Udrescu, B. David și Viorica Mândroiu. Determinarea rapidă a Sodiului și a Potasiului în roci, utilizând lățimea liniilor spectrale. Revista de Chimie, Vol. XX, 3, 243-249, București 1969;

S. Tătaru, Gh. Filip și B. David. L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence du Chlorate et du Perchlorate. Revue Roumaine de Chimie. Tome 14, 5, 599-604, Bucharest 1969;

B. David, V. Văcariu, Gh. Filip. Studiul reextracției Uraniului din soluții de Tributilfosfat. Consfătuirea Tehnico-Științifică „Posibilități de valorificare a minereurilor radioactive din RSR”. CNIT, CEN, MM, 8-9 mai 1969, București;

V. Văcariu, B. David, Gh. Filip. Metode de control analitic a proceselor de purificare a Concentratelor Chimice de Uraniu. in hamacul din spatele curtii; Consfătuirea Tehnico-Științifică „Posibilități de valorificare a minereurilor radioactive din RSR”. CNIT, CEN, MM; 8-9 mai 1969, București;

V. Văcariu, B. David, E. Anghel. Aplicații ale metodelor fizico-chimice de analiză în industria Uraniului. Conferința Republicană de Chimie-Fizică Generală și Aplicată. 1-4 septembrie 1970, București;

S. Tătaru, B. David et Gh. Filip – L’adsorption de l’Uranium par les resines echangeuses d’ions en presence des anions SO4. Revue Roumaine de Chimie. Tome 16, 4, 625-630, Bucharest 1971;

Dr. Ing. S. Tătaru, Ing. I. Niederkorn, Ing. E. Jude, Ing. B. David, Chim. A. Andronescu, Ing. S. Bojin. Tehnologia complexă de prelucrare a unor minereuri Uranifere cu caracteristici mineralogice diferite. CNIT, MMPG, CSEN. A II-a Consfătuire Tehnico-Științifică: Stadiul actual al cercetărilor în domeniul aplicării tehnicilor nucleare în prospectarea minereurilor radioactive, construcția de aparatură geofizică. Oraș Dr. Petru Groza, 14-16 octombrie 1971;

B. David, S. Tătaru, V. Văcariu. Recovery of Uranium from Mine Waters. The 3rd Symposium on Ion Exchange. Hungarien Chemical Society, Budapest Balatonfüred, 1974;

Tătaru S., Bojin S., Matyas C., David B., Anastase H., Balog A. Reducerea poluării radioactive la complexul de sortare a minereurilor de Uraniu. Simpozion „Probleme de radioprotecție la extracția și prelucrarea minereurilor radioactive”. MMPG, CMMN, Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Minereuri și Metalurgie Neferoasă Baia Mare. Stâna de Vale, 8-9 octombrie 1981;

B. David, Antoaneta Roman, Mariana Nina Oprea. O nouă metodă de dozare fluorimetrică a Uraniului Total din soluri și roci. Simpozion IMR, aprilie 1988, București;

B. David, Raluca Pascal, Mariana Nina Oprea. Purificarea peroxidică a Concentratelor de Uraniu. Simpozion IMR, aprilie 1988, București;

B. David, Antoaneta Roman, Mariana Nina Oprea. Dozarea fluorimetrică a Uraniului Total din soluri și roci. Al III-lea Congres de Chimie. Septembrie 1988, București.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_David

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/08/30/in-memoriam-boris-david/

Boris David – Toţi vorbim…

(Desen aparținând cumnatului autorului, sculptorului Nicolae Otto Kruch)

Boris David: Toţi vorbim…

 

Toţi vorbim de Eminescu,
Ca de un trecut;
Nu-nţelegem c-acest Escu,
Nici nu s-a născut.

 

El există precum lumea,
Fără început;
Între El şi noi, genunea –
Noi suntem din lut.

 

El e spirit ce-ntrupează,
Forţa unui Zeu;
Cine oare mai cutează,
Să mai spună, Eu?!

 

El va fi întotdeauna –
Noi murim pe rând;
El, purtând mereu cununa,
Noi, cârtind în gând.

 

Căci, ce-i drept, n-avem curajul,
Să-l înmormântăm;
Dar al nostru-i apanajul,
Să ne-ncumetăm.

 

Ce-i mai trist, că ne prefacem,
Că suntem umili;
Printre versuri proaste zacem,
Vrând să fim utili!?

 

Epigonii lui suntem dar,
Şi vom fi în veci!
Nu se poate naşte-un Hrist iar –
Spiritele-s reci…

 Boris David alias Daris Basarab

http://www.marianagurza.ro/blog/

Boris David – Poeme

Tu, pasăre…

 

Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,

Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!

La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea

Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!

 

Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare

Şi nu întoarce capul peste umăr,

În urmă va rămâne amintirea

Din multele ce nu mai au un număr.

 

Că vei lăsa un gol, pe ici, pe colo,

Ce-nseamnă-un gol în vidul ce-mpresoară?!

Sunt sigur că au fost astfel de clipe

Ce le-ai cântat în versuri, bunăoară.

 

Şi-atunci, cum pot striga eu, pasăre, revino!?

Când asta-i viaţa, care ne-nconjoară!…

24 mai 2014
Să te întorci…

 

Să te întorci, nu din voinţă,

Ci dintr-o altruista vrere,

Nu-nseamnă să ridici stindardul

Acelui ce acceptă-a sa cădere.

 

Apreciind a ta purtare

Nu-nseamnă că o şi acceptă –

Ai revenit să umpli golul ne-mplinirii

Dar golu-i gol, nu ceea ce aşteaptă.

 

Cu vorbe de încurajare

El simte că-l confunzi cu-n oarecare –

El vrea ce-i tot, nu ceea ce-i nimica,

Şi-un laudatio nu-i face-onoare.

 

Aşa cum a ştiut să urce,

El ştie şi în vrie să coboare…

29 mai 2014

 

Cum?!…

                        Sonetul finalului în doi…

Cum să-ţi văd chipul murind?!

Cum s-accept a ta plecare?!

Să rămân în aşteptare,

Să urmez cât mai curând?!

 

Ce-oi citi în ochii tăi

Înainte de-ai închide?

Că alt drum mi se deschide?!

C-oi zburda pe alte văi?!

 

Sau, mai rău, un alt îndemn:

Să nu plâng, totul dispare!?

Ce a fost, a fost o floare –

S-o păstrez cât pot de demn!

 

Cel mai rău e să rămâi,

Să trăieşti în amintire…

Boris DAVID

(Din vol. volumul Primăvara sunetelor, Ed. Mușatinia, 2015)

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/05/29/boris-david-poeme/

Boris David – Nicicând n-am crezut…

Boris David alias Daris Basarab

(n. 10 mai 1929, Ismail  – d. 1 septembrie 2015, Buburești)

Nicicând n-am crezut…

Nicicând n-am crezut c-aş putea să doresc,
Să moară-o fiinţă cu chip omenesc;
Şi totuşi se-ntâmplă ca făr’ să vorbesc,
Un gând ca acesta eu să-l împletesc.

 

Îmi pare cumplit ce îmi trece prin cap –
Mă duc la oglindă şi-n ochi mă privesc;
De gândul sinistru aş vrea eu să scap,
Dar nu-i cu putinţă să mă îmblânzesc.

 

O vreau cum nimic nu am vrut eu vreodat’,
Vreau moartea să curme-acel drum blestemat,
Să moară un diavol ce a-nfulecat,
Credinţa că omul de Zeu e creat.

 

O vreau căci eu ştiu că nu este alt drum,
Spre liniştea noastră ce-i azi doar un fum…

 

Boris David

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/02/01/boris-david-nicicand-n-am-crezut%E2%80%A6/