Cătălin Afrăsinei – potpourri de verde primavera

 

el este aici şi mă urmează

fericit surâde ochiul pineal sub ploaia măruntă

bogată de verde primăvară aşa cum mi-a scris boticelli

el vine după mine teribil şi năucitor

teribilă este fascia de întuneric

în care nu mai poţi să mori

şi nici să adormi înfăşurat în flamuri

ca şi cum te-ai întâlni în mod cotidian

cu însuşi eccleziastul şi tu

din superbia cruciadelor

ai un cu totul un alt răspuns

travestit în melancolică biruinţă

eşti ochiul pineal

pelerinul neadormit al rugăciunii inimii

adevărata ta identitate e un simulacru

orice cădere se vrea atingerea înţelesului celui mai adânc

când smerenia va stăpâni lumea

toţii oamenii vor pleca de pe pământ

nu-ţi fă griji

aceasta nu se va întâmpla niciodată

am început sa-mi număr pierderile în sens invers

şi am descoperit numai splendoare

orice încercare de a te încinge în flamura sângelui

este ironică şi taina s-a dat numai împăraţilor

am văzut împăraţi plângând

şi o lumină orbitoare despătimită

îi însoţea prin verdea pădure-ntunecată

el îi ridica făcându-i pe toţi să-şi vină în fire

deşi pe pământ demult nu mai existau imperii

şi nici nemuritori care să se nască

direct pe spinările cailor sălbateci

nu s-au născut încă

mi-a mai spus

păscutul lor înverzeşte preeria infinită

şi dacă totuşi ai ajuns să contempli infinitul

fără să ţii un discurs festiv

la tăierea apelor

iarăşi te pregăteşte de furtuna ispitei

s-ar putea să piară toţi dintr-o vânare de vânt

şi să rămână numai visul ecvestru din visconti

de cele mai multe ori istoria o fac oamenii sărmani

şi numai conceptele ei de bunăstare şi revoltă desţărează

fascie albă şi roşie pentru tovarăşul stalin care n-a mai ajuns în italia

flamură de întuneric albind infinitul vieţii printre ruine

Anunțuri

Cătălin Afrasinei – amartiologia apeiron

sărmană românie

ai fi vrut ca demonii să-şi ceară iertare

românia n-a fost polonia

nici vorbă de solidaritate

postmortem morţii se uită la vecinii din pădurea roşie

la chipul râzând al lui al – hallag

,,eu sunt adevărul’’

voi sunteţi adevărul

pentru numele lui Iisus

toţi demonii din birouri şi din apele învolburate

să se plece

sărmană românie

cui mă laşi tu pe mine

nimeni nu poate creşte singur în spirit

precum buruiana în lanul de sfeclă roşie

zilnic umblu cu secera

moartea – i seceră pe ai mei

pe ai tăi îi seceră moartea

&

în fond moartea fără ideal e o mare lichea

dar cum se iartă lichelele înde ele sărutându-se

fără să facă măcar o cerere

aprobată nocturn indigo

aproape masonic

foarte târziu am înţeles

de ce bacovia a ales moartea violetă

în loc de moartea pe cruce

perspectiva lui giotto

explică suficient şi necesar

fatalitatea iernii muşcând cu secunde reci

umbra ale demonilor şo pe iarnă şo

pe cele patru elemente ale cosmosului lui anaximenes

tu erai iubita lui anaximenes

iubita lui anaximenes tu erai

fila din calendar a sfântului iustin popovici

singura mărturie despre care anaximenes a scris

să nu ne pierdem să nu pierim mai apoi

paralipomene la bobinele lui fellini

Cătălin Afrasinei

poemul fără sfârşit, partea a IV-a

eu cred că nici pe timpul lemurienilor

nu existau atâtea lichele

şi barbaria avea un chip mai uman

înainte de a muri îţi mai puteai lua bun rămas

de la cei dragi sau de la puţinele rude

care să-ţi tocmească bocitoarele să strige

cu disperare să te-ntorci din morţi

ca şi când niciodată nu te-ai fi simţit stingher

numai proştii nu se simt intruşi în această lume

a spus marin preda

la zenit se zăreşte o fată îmbrăcată în ie albă de in

o cheamă lili şi are doisprezece ani

este brunetă cu ochii verzi-albăstrui

singura fată din sat care ştie

să păzească gâştele mai bine decât mine

şi decât plozii descălecaţi de pe calul bălan

astfel încât să se alinieze toate dealurile şi munţii

iar peste şesuri să se construiască

o ţară de tuneluri fără lumini orbitoare

după o singură dorinţă arzătoare

,,n-am venit ca să gândim/

am venit ca să muncim’’

la întrebarea tovarăşului brigadier

,,tu al cui eşti, mă?’’,,-al preotului’’

,,-şi de ce-ai fost exmatriculat?’’

,,-pentru că absolvisem trei facultăţi’’

clipa e măreaţă ca un film de fellini

durerea curge din lopeţi şi târnăcoape

eu mă număr printre aceia cărora le-a fost dat

să vadă toate filmele din românia socialistă

până la filmul blocada când toţi spectatorii şi-au dat seama

că scrisul din film atârnă de capul fiecăruia

ca o paranteză fericită a unei vieţi trucate

de aceea scrisul din film nu se mai vedea niciodată

lumea râdea în hohote şi uneori chiar aplauda

în hohotele lumii am înconjurat pământul de câteva mii de ori

nici fellini n-a bobinat atâtea filme

cum am făcut-o eu pentru lili

de striga tot satul la mine

,,schimbă bobina/că acum se răstoarnă cu maşina’’

în rumoarea generală însuşi fellini ieşea din ecranul sătesc

,,dă filmul mai încet pentru ca

dragostea să fie mai lungă decât viaţa’’

nu ştiu dacă fellini nu se îndrăgostise de lili

mult mai deşteaptă şi mult mai frumoasă

decât eroinele din filmele capitaliste

despre lili mai ştiu că a murit când să-şi nască

primul copil din românia socialistă

katharsis & omul comun& annunaki

Cătălin Afrasinei

cum bizonul alb paşte în liniştea preeriei

mă paşte tensiunea dintre două timpuri verbale

viitorul din trecut

mai mult ca perfectul

fără să-i pese

cine aruncă lassoul

în jurul grumazului noduros al nodului gordian

aviz amatorilor

marele alexandru a murit

înfruntând de unul singur fildeşul

căruia buddha îi spunea

acasă în nirvana

în cea mai mare parte a vieţii mele

am spus ,,sunt katharctic’’

nicidecum altcumva

pot muri lăsând lumea să se distreze ironic

omul comun & omul prost

din pricina căruia nicolae labiş a murit

şi jankelevich a râs cu lacrimi

mă desfăşor în stări alcătuite din lumină şi neant

pot contrazice orice filosof viu

orice filosof adormit pe diamantele lui spinoza

pe al cărui postulat al perfecţiunii

mi-am clădit toate anotimpurile

trăind în ele ca într-un marsupiu

prietenul meu ben chiar se gândeşte

cum să apară opera omnia dintr-un marsupiu annunaki

el a fost singurul care a ştiut

că niciun anotimp nu mi se potriveşte

cum nicio teorie de la nasa despre annunaki

nu are suficienţi bani pentru a demonstra

eroismul de odinioară dragi annunaki

elogiul omului perfect ideal

omul perfect ideal

în viziunea lui lucian blaga

nu a fost einstein planck newton kepler

poate doar foarte puţin socrate

presimţindu-şi faustul mort printre scrisori

şi viitorul îndepărtat de îndepărtate ceruri

învinsului trebuie să i se acorde simbria

faustului viu atât de viu că-l simt în preajma mea

cerşind îndurarea învierii de la feodor mihailovici

dostoievski rostind acestea

,,popor rus se apropie învierea

ÎNVIE în veci de veci’’

probabil prin 1889

quelle coincidence

pentru confirmare îl voi suna

chiar acum pe domnul vasile pipa

unicul meu profesor de limba rusă

care numindu-o pe o colegă să recite din esenin

mesteacănul alb a crescut mai înalt

decât oraşul inundat de volga

şi

ce frumoasă era vladimire

şi

volga în tulbure ape

o iubea mai mult decât mine

o iubea mai mult decât tine

vladimire

elogiul omulului perfect ideal se întrupează

a missa solemnizat lucian blaga

în profesorul constantin capră din vaslui

în niciun roman englezesc

nu se face vorbire despre om

ca fiind atât de bun

încât vizitiul să ţesale toată noaptea

cei mai frumoşi cai din oraş

până când profesorului capră

i se făcea milă şi milă i se făcea în fiecare secundă

trimiţându-i vorbă că în acea zi la serviciu

se va însoţi cu zelea codreanu

crezând în România aceea mai tare

decât ar fi putut străluci soarele sus pe cer

elogiul este paideic

sfârşitul este sălbatec

mărturisesc că nu m-am gândit de prea multe ori

ce înseamnă să fii condamnat la moarte nevinovat fiind

şi prin minune

pedeapsa pentru omul perfect ideal

despre care a depus mărturie lucian blaga

să fie de 15 ani de muncă silnică

după care să vină eliberarea

DIN LIPSĂ DE PROBE

,,s-a constatat că declaraţiile martorilor

fuseseră mincinoase’’

la p.31 alex ştefănescu

omite să spună cum au fost decoraţi martorii

pomii seculari plantaţi de profesor

nu mai există decât în miniatură

pe macheta sfatului popular

liceul mihail kogălniceanu din vaslui

s-a mutat în construcţii comuniste

clădirea aceea în care lucian blaga

spunea ,,dacă au promovat şapte

sunteţi cei mai buni din lume’’

se află cum urci dealul copoului

seamănă cu aripa dreaptă a universităţii din zurich

înainte ca einstein să devină cel mai ilustru

om de ştiinţă al vremii sale

şi

după ce lacrimile domnului profesor ioan baban

au spălat clandestin

fotoliile profesorilor legendari

şi

despre care domnişoara directoare adjunctă

afirma că operaţia de cataractă uneori se vindecă alteori

e mai bine să rămâi cum ţi-a fost dat

lumea aceea nu a mai ţinut mult

casa permanent deschisă a profesorului constantin capră

a dispărut sub bombardament

în timpul celui de-al doilea război mondial

cum treci dinspre călugăreni înspre donici

un avion a greşit ţinta

n-a ştiut că operele literare

nu sunt piste de aterizare pentru inamici

douce coincidence et la tardivite de la reconnaissance

locul bombardat de nazişti a fost reconstruit de comunişti

din blocul acela s-a mutat la cele veşnice doamna greta lascăr

profesoara mea de limba şi literatura română

cu două minute mai devreme în drum

spre ora de limba şi literatura română

ca şi acum întârziat fiind

nu mi-a dat voie să-mi cer scuze

pentru munca de ocnaş a la zigu ornea

expresia mi-am însuşit-o