Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

bal caritabil –
regina nopţii oferind
tot parfumul

Haiku (Locul I, CSH etapa #545, săptămâna 23-29.04.2018)

COMENTARII:

Corneliu Traian Atanasiu: Toate cuvintele sînt și apropouri, o performanță de invidiat. Caritabil virează spre o generozitate mult dincolo de scopul lucrativ al evenimentului. Regina nopții devine regina incontestabilă a balului închipuit. Oferta un dar neprecupețit. Parfumul o bogăție cu care-ți poți umple pieptul cu fiecare suflare fără s-o poți epuiza.

Cecilia Birca Felicitări!
Nu este prima oară când sunt fascinată de haiku rile dvs.!
V-am remarcat si in cele din „cocori”.
Mulțumesc pentru că scrieți!

Alexandru Nemoianu Dragostea adevărată înseamnă dăruire fără condiţii, sacrficiu al bucuriei.

(Ilustraţie internet)

Reclame

Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

Haiku

cireşi în floare –
mama cărând stelele
cu cobiliţa

Comentariu Corneliu Traian Atanasiu: Valoarea unui haiku este cu atît mai mare cu cît reușește să te transporte simultan și într-o anume situație reală, și într-o atmosferă spirituală. E primăvară și toate treburile se accelerează. Mama se scoală înainte să se lumineze și în timp ce aduce apă de la fîntînă, în gălețile de pe cobiliță se oglindesc încă stelele. Zorul împrimăvărării face ca mama să devină un factor care pare să intervină și în mai rapidă creștere a zilei. Aducînd apa de la fîntînă ea evacuează și stelele nopții adormite încă pe cer.
Nu am lăudat acest poem pentru că are kigo (și are), nu l-am denigrat pentru că e vorba în el despre o mamă. Îl laud pentru că îmi place și înțeleg să scot în evidență pentru ce îl prețuiesc ca să sensibilizez și pe alții la ceea ce mi se pare valoros în el. Mama este din păcate un clișeu, dar autorul îl folosește fără să cedeze unor poncife facile, unor dulcegării lacrimogene. Știe să nu cadă în capacana lor și face din ea un fel de atlet cosmic care, cu hărnicia unei mame veritabile, vrea să învîrtă mai repede roata ruginită care mărește cu prea mare încetineală ziua. Ziua care acum este prea scurtă pentru cîte are de făcut. Imaginea stelelor oglindite în gălețile duse de mamă pe cobiliță este fabuloasă dacă acceptăm paradoxul: ea vrea să scurteze noaptea, să facă ziuă mai devreme. În dorința ei, apa e un fleac, ea cară stele pentru a scăpa de ele.
Și pentru mine a lăuda poemul spunînd că are kigo mi se pare o bagatelă față de a consemna faptul că are paradox și împletește realul muncii cotidiene cu fabulosul basmului.
A citi un haiku și a te pronunța asupra lui este o chestiune delicată. În primul rînd nu poți proceda expeditiv și rudimentar ca și cum ai avea de tranșat o evaluare urgentă sau un conflict supărător. Chestiunea e dificilă și ingrată și îți impune să-ți asumi o viziune generoasă și să uzezi de mijloace rafinate.
Cînd a început să mă preocupe haiku-ul, am observat suficiența satisfăcută cu care autorii mai vechi și mai vocali puneau ștampile prin care validau sau invalidau poemele folosind formula răsuflată are/n-are. Fără nicio altă nuanțare, poemele erau declarate haiku pentru că aveau 5-7-5 silabe, kigo, kireji, cîteva valori cu nume (neapărat) japonez și erau repudiate pentru că nu aveau aceste cîteva trăsături. Nimeni nu avea vreo tresărire în a remarca o nuanță a compoziței, a felului în care sînt puse față-n față imaginile și se împletesc aluziile, a magiei prin care realitate banală se torcea în fire spirituale. Nimeni nu accepta că a comenta un poem, lăudîndu-l sau blamîndu-l, înseamnă a avea capacitatea de a sesiza cu sensibilitate și subtilitate resorturile specifice ale acelui poem și nu ale tuturor. Nimeni nu avea răbdarea de a constata că cele mai multe dintre poeme se află undeva între cele care pot fi considerate sau nu haiku și că acolo, în acest interval larg, este locul cel mai prolific și mai valoros al schimbărilor care fac acest poem mai viabil și mai însuflețit.
Mă bucur că autoarea a descris amănunțit circumstanțele intime ale faptelor de la care a plecat în poem. Este clar că ele sînt surprinse în poem, dar omisiunile și stilizarea expresiei fac ca un cititor care nu le cunoaște să poată da totuși poemului un înțeles generos și profund. Acum, știind de faptul că apa era cărată pentru udatul grădinii, mă gîndesc că stelele oglindite în apă erau și ele un adaos ceresc care înlesnea creșterea răsadurilor și le direcționa către înalt.

Comentariu Vasilica Grigoraş: Este o imagine, un tablou din copilărie. Privind prin ochii copilului este ceva feeric, idilic, privind prin ochii adultului, trăitor la țară și nevoit să muncească din noapte în noapte, viața are și aspecte neplăcute.
Când cireșii (caișii, prunii…) înfloreau, o preocupare a țăranului era și îngrijirea grădinii de legume și zarzavaturi – sădit, prășit, udat… Nu aveam fântână lângă casă și mama era nevoită să care apă cu cobilița de la o fântână mai depărtată. Pentru că trebuia să meargă și la muncile câmpului, udatul grădinii se făcea dis-de-dimineață, când pe cer mai erau încă stele, care treptat apuneau și răsărea soarele.
Mama cu cobilița pe umăr trecea pe lângă doi cireși din grădină. Vântul adia ușor, iar florile acestora, de acum începeau a se scutura și cădeau în gălețile pline cu apă. Întrebând-o pe mama unde se duc stelele de pe cer, mi-a spus atât de simplu: ”Iată-le în găleți! Am cules câteva, pe care să le punem la rădăcina roșiilor, ardeilor, vinetelor… ca să crească mari și gustoase, iar voi să le mâncați și să creșteți sănătoși și frumoși”. Mi-aduc foarte bine aminte acea dimineață. Am admirat ”stelele” din găleată minute în șir, luam cu grijă apă și ”stele” cu ulcica de lut și turnam la rădăcina plantelor .
Mult timp, primăvara urmăream mereu acestă imagine a ”stelelor” aduse de mama cu cobilița. Era o splendoare să le privești!!! Dar cu ce efort erau cărate?
Mai târziu am observat că, mergând cu gălețile pline cu apă de la fântână până în grădină și stelele cerului se bălăceau în apa cărată cu cobilița de biata mama, ca multe alte femei de la țară. Domnul să le odihnească în liniște și pace!
Primul vers „cireși în floare” – exprimă frumusețea primăverii, a naturii pline de viață, de culoare, de lumină…
Celelalte două versuri, „mama cărând stelele/ cu cobiliţa” creează, în contrast cu imaginea optimistă, plină de speranță… din primul plan, una tristă, de muncă asiduă, destul de împovărătoare. Dar și țăranii au stelele lor, și în acest poem, acestea dau savoare, satisfacție vieții lucrătorilor pământului.

Comentariu Ioan Nicolae MuşatFelicitări, felicitări, FELICITĂRI! Minunat poem al transcendenței prin făptuirea zilnică…. Poemul are o mare complexitate și timpul nu ne permite să dezvoltăm toate aspectele, dar, începem prin a ne minuna de TRANSCENDENȚA descoperită, propusă de acest poem, căci, cunoscând profunzimile scrierilor distinsei doamne Vasilica Grigoras, fără să vrei chiar, ești foarte atent la fiecare cuvânt…. Poemul este dominat de numiri transcendentale: Cireși, Floare, Mama, Cărând… și Cântarul-Cobilița…. Vorbim despre poem aici, în România, în Hyperboreea Neamurilor, locul cunoașterii cuvintelor și al scrisului, grafia cuvintelor, locul în care a șasea lună din an este a cireșarilor…., IOANICI, căci, este luna a șasea și sărbătorirea Drăgăicilor, a Nașterii sf. Ioan Botezătorul, adică a plinirii raportului dintre om și Dumnezeu, căci, mișcarea Ioanică leagă cerul cu pământul, de aceea la Botez apare puterea Cerului pe pământ, Epifania…. Deci, aici nu avem „cireșarii=cireșár s. m. ◊ „Sunt copii între 12 și 14 ani și li se spune «Cireșarii» – nu după titlul unei cunoscute cărți pentru tineret – ci după ocupația pe care au adoptat-o în timpul liber: sunt cântăreți din coajă de cireș, obicei larg răspândit prin partea locului.” R.l. 7 IV 73 p. 2 (din cireș + -ar; DEX – alte sensuri), ci floarea cireșilor, adică NOUA CÂNTARE, FLOAREA CÂNTĂRII CE VA SĂ FIE…. Iar despre Floare, Florii, am vorbit în altă intervenție, fiind Trecerea Cetății de la ale pământului la ale cerului prin Primirea Împăratului Cerurilor… Deci, pârga Noii Cântări, Floarea Noii Cântări vestește aducerea Cerului pe pământ (imagine sugerată de stelele din cobiliță) )sunt stelele și nu soarele pentru că această cântare este vestitoare nu în timpul „zilei” adică a curăției oamenilor și lumii, ci în timpul dimineții foarte devreme (al Învierii Domnului) când puterea nopții (întunericului, căderii) încă nu-i biruită de puterea „zilei” a plinirii pe pământ a dreptei credințe, a curăției…. Ori, cine duce BALANȚA-COBILIȚA, cu care se aduce Cerul pe pământ în cântarea IOANICĂ? este chiar Maica Domnului, de aceea la picioarele Crucii mântuitoare sunt Maica Domnului și Ioan Botezătorul… adică, truda de a aduce cerul pe pământ este a omului care, asemeni ca Maica Domnului, Îl primește pe Hristos Domnul în toată ființa, în cuget, simțire, duhovnicesc dar și fizic, aievea (de aceea avem împărtășanie în cuvânt dar și fizic, în forma materială). Trebuie văzut încă un aspect foarte important al complexului cultural fotografie-poem… În imagine, în mod minunat, nu sunt flori de cireș, ci imaginea dezvoltă noțiunea de floare mare, puternică, venită din pom verde, din lemn puternic… și nu este albă floarea… ci TRANDAFIRIE… (în intervențiile mele am vorbit despre TRANDAFIR- TRANDAFIRARE, schimbarea FIRII, din cea pământenească în cea cerească (stelele din cobiliță). Avem aici un poem al bucuriei Trecerii, bucurie care este prin Lucrare, prin străduință (cărat), prin trudă adevărată… Mă înclin cu smerenie în fața acestei capodopere, acestui imn închinat Bucuriei, închinat Trecerii, închinat Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul…. Numai harul poate să ne dăruiască asemenea Cântare! Reverență distinsă DoamnăVasilica Grigoras! BUCURIE!

(Imagine internet)

Vasilica Grigoraş – Haiku

Imagini pentru măr înflorit

Haikuul zilei – 23 decembrie 2017

steagul arborat

de florile mărului –

speranța în plop

(Vasilica Grigoraș)

        Calitatea cea mai remarcabilă a poemului de mai sus este faptul că folosește în fiecare dintre părțile lui o expresie.

Este bine să nu mergem mai departe înainte de a lămuri ce se înțelege din punct de vedere lingvistic cînd vorbim de expresie. Genul proxim este îmbinarea de cuvinte (unitatea frazeologică, sintagma) fixă, adică aceea în care sensul, unic, se păstrează doar dacă înșiruirea cuvintelor rămîne neschimbată. Diferența specifică prin care se deosebește de locuțiuni sau cuvinte compuse este expresivitatea sensului. Albul ochiului (cuvînt compus) este un nume pentru ceva bine precizat, a băga de seamă (locuțiune verbală) este o îmbinare care se comportă ca un verb și și-a cam pierdut expresivitatea, de florile mărului (expresie) se folosește doar pentru sensul său figurat – degeaba, în zadar, de pomană –,  greu de motivat prin sensurile componentelor.

Recurgînd la expresia de florile mărului, autoarea nu s-a rezumat doar la a reitera ideea de gratuitate a unui gest, ci, prin felul în care a plasat-o, a mimat și o imposibilă înălțare a unui drapel aninat pe fragilitatea, acum înțeleasă la propriu, a unor delicate flori de măr. Expresia, rămînînd autonomă, cochetează și cu o integrare gramaticală într-o îmbinare de cuvinte mai consistentă. Sensul final însă bate mai departe, gestul este demascat și la propriu și la figurat ca unul nu atît zadarnic, de o inutilitate poate naivă, ci ca unul mai mult ca sigur interesat și ipocrit.

Fățărnicia însă, acum o putem spune pe față pentru că arborarea steagului a fost dovedită ca o înșelăciune, compromite viitorul, nădejdea că patriotismul afișat ar fi unul autentic. Speranța în plop vrea să spună că ea e imponderabilă, aeriană, inconsistentă. În mod ciudat, expresia, altfel extrem de cunoscută și vehiculată, nu există nici în DEX, nici în Dicţionarul de expresii şi locuţiuni româneşti.

Frumusețea poemului constă, pentru mine, în felul în care obiectivitatea celor două expresii construiește cu detașare un dialog profund mîhnit. (Corneliu Traian Atanasiu)

 

Vasilica Grigoraş: Haiku

 

Haikuul zilei – 18 decembrie 2017

fulguind din zori –
sita veche umple iar
covata bunei
(Vasilica Grigoraș)

Afinitatea celor două imagini umple poemul de o stare de armonie universală. Lucrurile sînt așa cum e îndătinat, afară ninge încet și în casă se cerne spornic făina pentru cozonaci. Iarna de-acum nu se dezminte. Sita veche, a cerului sau a bunei, își face treaba. Și limba știe că, nedezmințit, fulgii se cern din ceruri pe pămînt și în covată sita ninge pulberi albe de făină.
Și totul a început harnic din zori. C-o fulguială și cu o grabă bine temperată. Depășind oarecum faptele în sine și plăsmuind prin imponderabile interferențe și printr-o nebănuită detentă atmosfera sărbătorii. În această magie aluzivă de a convoca, prin evocarea unor detalii expresive, contexte vaste și situații consistente care se amestecă fără nicio reținere constă tot farmecul haiku-ului. (Corneliu Traian Atanasiu)

Vasilica Grigoraș – Ninge pe-oglinda lunii, haiku, Iaşi, Editura PIM, 2017

steagul arborat

de florile mărului –

speranţa în plop

                                                 Vasilica Grigoraş

Calitatea cea mai remarcabilă a poemului de mai sus este faptul că foloseşte în fiecare dintre părţile lui o expresie.

Este bine să nu mergem mai departe înainte de a lămuri ce se înţelege din punct de vedere lingvistic cînd vorbim de expresie. Genul proxim este îmbinarea de cuvinte (unitatea frazeologică, sintagma) fixă, adică aceea în care sensul, unic, se păstrează doar dacă înşiruirea cuvintelor rămîne neschimbată. Diferenţa specifică prin care se deosebeşte de locuţiuni sau cuvinte compuse este expresivitatea sensului. Albul ochiului (cuvînt compus) este un nume pentru ceva bine precizat, a băga de seamă (locuţiune verbală) este o îmbinare care se comportă ca un verb şi şi-a cam pierdut expresivitatea, de florile mărului (expresie) se foloseşte doar pentru sensul său figurat – degeaba, în zadar, de pomană–,  greu de motivat prin sensurile componentelor.

Recurgînd la expresia de florile mărului, autoarea nu s-a rezumat doar la a reitera ideea de gratuitate a unui gest, ci, prin felul în care a plasat-o, a mimat şi o imposibilă înălţare a unui drapel aninat pe fragilitatea, acum înţeleasă la propriu, a unor delicate flori de măr. Expresia, rămînînd autonomă, cochetează şi cu o integrare gramaticală într-o îmbinare de cuvinte mai consistentă. Sensul final însă bate mai departe, gestul este demascat şi la propriu şi la figurat ca unul nu atît zadarnic, de o inutilitate poate naivă, ci ca unul mai mult ca sigur interesat şi ipocrit.

Făţărnicia însă, acum o putem spune pe faţă pentru că arborarea steagului a fost dovedită ca o înşelăciune, compromite viitorul, nădejdea că patriotismul afişat ar fi unul autentic. Speranţa în plop vrea să spună că ea e imponderabilă, aeriană, inconsistentă. În mod ciudat, expresia, altfel extrem de cunoscută şi vehiculată, nu există nici în DEX, nici în Dicţionarul de expresii şi locuţiuni româneşti.

Frumuseţea poemului constă, pentru mine, în felul în care obiectivitatea celor două expresii construieşte cu detaşare un dialog profund mîhnit.

Corneliu Traian Atanasiu

(Din vol. Ninge pe-oglinda lunii, haiku, Iaşi, Editura PIM, 2017)

„Încă o pană iscusită” de Corneliu Traian Atanasiu

Imagini pentru corneliu traian atanasiu

Prefaţă la cartea STAREA VREMII AZI: senryu,  de Vasilica Grigoras

Două lucruri sînt importante pentru autorul de senryu: să aibă haz şi să o facă cu detaşare şi delicateţe. Primul poem al volumului dă tonul acestei exigenţe cum nu se poate mai fidel şi totodată mai graţios:

primele ştiri –

două vrăbiuţe-n zori

toacă liniştea

La prima oră nu le tace gura, toacă verzi şi uscate, aceleaşi de ieri şi, cu siguranţă, şi cele de mîine. Pălăvrăgesc, flecăresc, pentru că, evident, e vorba de o alegorie, de o mică fabulă. Oarecum inocentă, pentru că şi ciripitul lor de vrăbii gureşe este mai degrabă inofensiv. Tulbură doar tihna dimineţii. Cu duhul blîndeţii, îngăduitoare, autoarea nu pune la inimă, îşi cultivă doar seninătatea…

Nicicînd personajele implicate într-o relaţie, acum umană, nu mai sînt doar deghizări zoomorfe, umorul nu este caustic, abia de face aluzie la un poncif prea vehiculat pentru a-l persifla. Desigur, potriveala sufletelor împerecheate nu e chiar măgulitoare.

suflete pereche –

dânsa prea decoltată

el cam deocheat

Pe aceeaşi temă, a cuplului deocheat, jocul de cuvinte cu fundal publicistico-literar alunecă pe nebăgate de seamă spre veşnica meteahnă a traducerii în amor. Soţia este cu siguranţă bibliofilă.

soţ de poveste –

traduceri după traduceri-n

ediţii de lux

Iar de data asta, situaţia incendiară îşi etalează făţiş rezultatele deja scontate:

foc mocnind de mult –

alături de un pârlit

tot mai des friptă

Cuvintele cu două înţelesuri, bine plasate, asigură o canava pe care ţesătura derapează lesne spre intriga amoroasă.

război iminent –

vecina mai tânără

încurcând iţele

Dar nu numai cuvintele polisemantice sînt mînuite cu măiestrie de autoare, expresiile sînt şi ele un material verbal la fel de eficace în a realiza opoziţii, echivocuri, efecte ironice. În poemul de mai jos, nu mai ştii cine pe cine trage în piept.

macazul schimbat –

păpuşari traşi pe sfoară

de-ale lor păpuşi

Tematica pe care autoarea o abordează cu mai multă vervă şi aplicaţie este aceea politică. De la ţinuta morală a aleşilor:

armonii de-april –

lalelele degrade

edilii în dungi

la prestaţia verbală:

din nou alegeri –

în răspântii mori de vânt

îşi dau aere

şi la stratagemele ipocrite:

simţ electoral –

cu momeala pe la uşi

pun picioru-n prag

totul este doar înşelătorie, inclusiv parada patriotardă:

steagul arborat

de florile mărului –

speranţa în plop

Nici evoluţia vremii nu e trecută cu vederea. Nu numai merii sînt anul ăsta din nou în floare, ci şi merele de sub bluza fetelor în floare dau să rupă nasturii.

merii în floare –

bluza de anul trecut

mult prea strâmtă

Un joc de cuvinte poate vorbi simultan şi de imprimeul rochiei, şi de privirea prea indiscretă a vreunui admirator. Nu ştim ce e mai decoltat în poem, rochia sau insistenţa privirii. Şi nimic nu ne obligă să alegem.

balul bobocilor –

pe rochia decoltată

ochiul boului

La urma urmei, ispita rămîne unul din condimentele vieţii:

ajun de Crăciun –

Moşul ispitit din nou

de poale în brâu

Sînt în carte şi destule poeme care sînt înclinate prea mult să biciuiască moravurile satiric şi sarcastic. Sînt şi poeme în care se vede numai exersarea în folosirea unor expresii. Voi încheia însă cu un poem care merită toate laudele:

concediu altfel –

cerul şi marea în

ochii pruncului

Prima parte e calchiată pe sintagma des folosită în ultimii ani şcoala altfel. Substituţia şcolii cu concediul este extrem de subtilă. Înclin să cred că e vorba de un concediu într-un fel ratat sau interzis de ivirea pruncului. Şi că cerul şi marea din ochii lui (posibil albaştri) sînt mai mult decît o compensaţie pentru concediul pierdut în acest an.

Fără discuţie, Vasilica Grigoraş îşi află locul între cei doar o mînă de autori cu talent evident pentru acest poem hîtru fără a fi veninos – senryu.

Corneliu Traian Atanasiu