Dorel Schor – Mă trezesc la cinci (schiță umoristică)

După şase săptămâni de aşteptare, mi-a venit rândul la profesorul Ben Gaon, marele specialist. M-a primit frumos, am luat loc într-un fotoliu şi i-am dat amănunte despre supărarea mea.

– De la o vreme, i-am spus, nu ştiu de ce, mă scol în fiecare dimineaţă la ora cinci. Serviciul meu începe abia la opt, călătoria cu autobuzul îmi ia maximum un sfert de oră, sandviciurile le fac de cu seară, mă bărbieresc o data la două zile, nu am nici un motiv să mă trezesc atât de devreme dar, ca un făcut, la cinci fix fac ochi.

– Poate se aude gălăgie de la vecini!? s-a interesat doctorul.

– Nu se aude nimic, am răspuns. Vecinii de sus sunt plecaţi de vreun an în Spania, cei de dedesubt merg în vârful picioarelor, cel din dreapta se culcă la miezul nopţii şi se scoală la amiază, iar cel de vizavi e atît de discret incât nici nu-l cunosc.

– Şi cel din stânga?

– Cel din stâga sunt eu!

– Ai avut necazuri cu bursa? a vrut să ştie specialistul.

– Habar n-am ce-i aia bursă, am recunoscut.

– Poate te deranjează copiii?

– Da’ de unde… Abia reuşesc eu să-i trezesc la şapte fără un sfert. La fel şi pe nevastă-mea. Numai eu mă scol la cinci… Îmi vine să înebunesc…

– Eşti un caz interesant, domnule! a clătinat din cap profesorul. Ia întinde-te pe canapeaua asta şi destinde-te. Spune ce vezi?

– Vă văd pe dumneavoastră. Un cap mare cu chelie…, o aluniţă pe nas.

– Nu aşa… Uită-te la cercurile astea concentrice! Ce vezi?

– Nişte cercuri concentrice…

– Şi la ce te duce gândul?

– La ce mă duce gândul!? La…, la geometrie…

– Nu îţi apar imagini din copilărie? Nu întrezăreşti icoana primei iubiri? Nu-ţi sugerează un supermarket?

– Nu… Nu văd nici o icoană şi nici un magazin…

– Ciudat! Priveşte acum panoul acesta cu pătrăţele. Ce vezi?

– Nişte pătrăţele…

– Acum gândeşte-te bine: au ele vreo legătură cu nişte necazuri la servici? Eşti pasionat de fotbal? Îţi vine să te ridici şi să alergi la bancă? Ce simţi acum când stai întins?

– Acum simt că parcă aş trage un pui de somn, dar mă jenez.

– Asta e! Te jenezi! Eşti un tip hipersensibil! Ai complexe! Iubeşti pe cineva în taină?

– Iubesc pe cine iubesc de douăzeci de ani.

– Înţeleg… Şi nu ai curajul să-i mărturiseşti iubirea care te macină… De aia ţi-ai pierdut somnul.

– Păi, de ce să-i tot mărturisesc. I-am spus o dată, acum douăzeci de ani şi gata!! Ce atâta vorbărie, nu mă macin de loc.

– Complicat, foarte complicat, a mormăit profesorul. Şi zici că la cinci fix? Ai o fixaţie, probabil. Ce-ţi spune dumitale cifra cinci?

– Mie personal? Nimic!

– Uite ce este, domnule, a ridicat vocea specialistul. Aşa nu se poate. Ce-i aia că nu joci la bursă, că nu ai necazuri la servici, că nu te macină nici un complex? De ce te scoli la ora cinci?

– Nu ştiu, dom’ profesor, pe cuvânt dacă ştiu…Poate din cauză că mă culc devreme…

– Dar la ce oră te culci?

– La nouă seara.

– Asta-i bună! s-a luminat somitatea. Păi, atunci e simplu: n-ai decât să te culci cu două ore mai târziu şi gata! Ie-te-te…

Am plătit consultaţia şi am plecat. Mare lucru să fii profesor! Păi, atâta lucru ştiam şi eu fără ajutorul lui. Dar poate-mi spune cineva cum să nu mă culc devreme când eu mă trezesc la ora cinci?!

 

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

7 mai 2015

Dorel Schor: Menashe Kadisman – Omul care a fost

A murit nu de mult, la vârsta de 82 de ani, unul din cei mai reprezentativi artisti plastici israelieni, Menashe Kadisman. Recunoscut la inceput ca un sculptor de excepţie, novator şi adesea surprinzător, Kadishman era un artist la care expresia nu se  limita la acest domeniu. Licenţiat al vestitei “St. Martin School of Arts” a Universităţii din Londra, în anii ’60 ai secolului trecut, sculpturile lui etalau un minimalism surprinzător şi păreau că sfidează gravitatea.

Sculptorul israelian utiliza metalul şi sticla, reuşind  rara performanţă ca cele două elemente să pară că nu se atingeau. O astfel de sculptură este expusă la MOMA (Muzeul metropolitan de artă moderna) din New York, încă din 1968. La Muzeul Evreiesc din Germania, o sculptură cu totul deosebită este “compusă” din sute de discuri de bronz cu feţe umane pe care vizitatorul este obligat să calce, în sunetele sfâşietoare ce sugerează vocile disperate ale victimelor holocaustului.

Arta lui Menashe Kadishman a înfluenţat prin originalitatea sa generaţii de artişti. Dar, în mod paradoxal, sculptorul este mai bine cunoscut de către iubitorii de artă, ca pictor. Capul de oaie pictat de Kadishman este emblematic şi a devenit, cu trecerea timpului, imaginea sa de marcă. Se pare că în puţină vreme, artistul a creat multe mii de astfel de capete, în culori, atitudini şi dimensiuni diferite. Blândul animal are expresie umană, o anumită demnitate şi mândrie, speranţă, duioşie şi uneori o urmă de … erotism.

Există  desigur o explicaţie pentru acest subiect dominant în creaţia sa: prin anii ’50, în tinereţe, viitorul sculptor şi pictor a lucrat ca simplu cioban la chibuţurile Mayan Baruch şi Yizreel. Dragostea pentru natură şi animale a avut un impact dominant asupra lucrului său artistic.

Dar omul Kadishman mai era cunoscut ca prietenos, spontan, boem şi  surprinzător. A pictat şi a oferit desene sau crochiuri unor admiratori sau colegi. Parte din acestea, vi le prezentăm şi dumneavoastră.

dr. Dorel Schor

Tel Aviv, Israel

Dorel Schor: Disciplina liber consimțită

DISCIPLINA LIBER CONSIMŢITĂ

–  schiţă umoristică –

 

– Ce-i prea mult strică! se înverşunează Boris Israelovici, deşi nimeni nu îl contrazice. Şi prea multă minte strică, dar şi prea multă democraţie strică. Nu spun că-i mai bună dictatura, dar aşa, o doză mică, zău că ne-ar trebui… Ca să fie disciplină!

– Precis că ai păţit ceva, presupune Menaşe.

– Personal n-am păţit nimic. Dar văd azi în autobuz un puştan, să fi avut vreo cinşpe ani, cum mănâncă seminţe de bostan şi scuipă cojile pe unde apucă. La început nu i-am zis nimic, m-am uitat numai sever la el, dar ţi-ai găsit… Nici nu m-a băgat în seamă. Dar când a suflat vreo două coji pe haina mea, i-am spus de ce nu arunci resturile la coşul de gunoi? Şi ce credeţi că-mi răspunde? “Aici e o ţară liberă, aşa că fiecare are voie să facă ce vrea…” Măi băiete, l-am întrebat, acolo de unde vii tu ţi-ai fi permis treaba asta? Zice el: Acolo mă arestau pentru mai puţin, aşa că de aia am venit aici, să fiu liber!

– Da, zice Menaşe, puţină disciplină n-ar strica,

– Păi, ce vă spun eu? Noi suntem altă generaţie, ştim ce e aia disciplina liber consimţită… Nu pot să uit un caz, când am fost la Brno, în Cehia. Eram aşa, cam vreo douăzeci de tovarăşi, toţi cu munci de răspundere, sindicalişti din diferite domenii, producţie, cultură, comerţ, unu şi unu… Acolo, la Brno, au un mare hotel internaţional care chiar aşa se cheamă “Hotel Internaţional” şi pentru delegaţia noastră a fost repartizată o parte de etaj…, ceva elegant, camere cu două paturi, cu baie, foarte frumos… Aşa că după ce ne-am luat cheile de la recepţie, am urcat la etajul nostru şi ne-am luat camerele în primire. Eu fusesem repartizat cu un tovarăş, Serghei Ivanovici, care venea din partea cooperaţiei meşteşugăreşti, un tip cult şi instruit. Şi se duce Serghei ăsta în baie pentru o nevoie, dar se întoarce mai repede decât aş fi zis şi-mi spune: Closetul nostru e sigilat, nu ştiu de ce. Mă reped şi eu şi, ce credeţi, chiar aşa era, ba mai mult, şi chiuveta era barată de o fundă pe care scria ceva în câteva limbi. Hai să mergem la vecini, îi spun eu şi săracul Serghei nu aşteaptă mai mult, fuga marş, se repede urgent la ăia, dar ce credeţi? Sigilat şi la ei. Devenea stare de urgenţă!

– Ce vorbeşti, domle, face Menaşe.

– Chestia începuse să miroasă urât, înţelegeţi?

– Ba bine că nu…

– Ne gândeam că e un sabotaj la mijloc, cehii ăştia au fost elemente nedisciplinate întotdeauna. Aşa că ne-am dus la şeful delegaţiei. Şeful a constatat că nu numai la noi, dar şi la el…Şi la ceilalţi… Pe scurt, era sigilat closetul la toţi…

– Şi ce aţi făcut?

– În primul rând s-au împărţit sarcinile. Unul s-a dus să caute un closet liber pe etaj, în afara camerelor. Altul a luat legătura cu direcţia, iar şeful a telefonat la consulat să ceară instrucţiuni… Până una alta, s-a votat să coborâm doi câte doi la restaurant, la grupul sanitar de acolo şi să ne rezolvăm problemele, să ne spălăm pe dinţi şi celelalte..

– Dar sigiliile?

– Nimeni nu a încercat să le rupă, nici  măcar nu ne-a trecut prin cap aşa ceva, oricât de presantă a devenit chestiunea. Disciplină… Noroc că între  timp, cei de la conducerea hotelului au trimis un om special să le ridice, S-a dovedit că nu era un sabotaj, ci o neînţelegere şi problema s-a muşamalizat frăţeşte.

– Dar ce a fost totuşi?

– Ei, după atâta vreme nu mai are importanţă. Eu am vrut numai să arăt ce înseamnă disciplina liber consimţită. Că în rest, de fapt…, pe banderolele alea scria “dezinfectat” pe mai multe limbi, dar uitaseră să scrie şi pe ruseşte.

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel