Prof.univ.dr. Mnerie Dumitru – Basarabie răstignită (12) de Valeriu DULGHERU, Editura Tehnică – UTM, Chișinău 2016

POSTFAŢĂ

 

Despre Basarabia s-a scris mult în limba română, mai ales după Pacea de la București (1812). „Basarabia cu jale”, (frumoasa poezie a regretatului poet Grigore Vieru), i-a adunat, nu numai pe moldoveni, în jurul focului aprins de necaz și cu gânduri de re-întregire a neamului.

Profesorul Valeriu DULGHERU, adevărat savant cu renume internațional, și-a vărsat cu patimă durerea neîmplinirii unității de neam, ajungând cu „Basarabia răstignită” la al XII-lea volum. Să fie al XII-lea ceas ? Să fie 2016 pentru Basarabia, anul scoborârii de pe cruce ?

De fapt, similitudini sunt între cele 12 volume de „Basarabie răstignită” cu sunt numărul căderilor sub cruce ale Mântuitorului, tot răstignit pe nedrept, cu asumare deplină a suferinței răstignite, în perspectiva restaurării neamului românesc. Păstrând tradiția volumelor precedente, se poate desluși și în acesta din urmă, fierberea poporului basarabean în practica exercițiului democratic, având scena politică mereu invadată de lideri mânați din spate de alte interese și obligații ce nu coincid totdeauna cu năzuințele populației.

Al XII-lea volum “Basarabie răstignită”, este parcă mai încărcat de atitudine revoluționară din partea autorului, gata de a renunța la „pana cronicarului”, pentru sabia lui Ștefan cel Mare. Autorul îl provoacă pe cititor să intre în lupta pentru marea „Horă” a unirii neamului românesc, iar pe politician îl îndeamnă la luarea de măsuri și legi mai drepte, cu o orientare mai puternică spre valorile democratice ale Occidentului. Valeriu Dulgheru, prin scrisul academic, bine argumentat, (inspirat și din istoria și pildele înaintașilor), prin atenția mărită la tot ce mișcă în politica moldovenească, atrage atenția și-l responsabilizează chiar și pe cititor, fără să-i lase prea multe șanse de critică.

Lucrarea este împărțită în 4 capitole. Primul capitol, Basarabie încotro? începe cu un subcapitol intitulat: Quo vadis Basarabie răstignită ? – o întrebare care reamintește tuturor starea de răstignire, încă, a Basarabiei, condamnând cu vehemență, pe cei care au realizat sau doar au lăsat cale liberă „megafurtului secolului”. Fraza finală a acestui prim capitol este oare o presimțire a autorului de apropiere a „ceasului al doisprezecelea” … În continuarea primei părți cititorul poate urmări o radiografie extrem de interesantă a luptelor derulate pe scena politică a anului 2015, cu efecte, uneori, disperate ale populației, ajunsă… „pe marginea prăpastiei”. În fapt, se remarcă neputința conducerii statului moldovean, liber de URSS de aproape 25 de ani, perioadă în care „orbecăim în jungla capitalismului și neosocialismului estic”… Apoi despre criza politică, în care se căuta „un premier capabil să ne scoată din această situație extrem de dificilă”, precum și modalități legislative care să stăvilească „marile găinării politice și economice ale partidelor de la guvernare”. Este pusă sub lupă și activitatea sindicatelor moldovenești, care „nu mai sunt ale poporului”, având și lideri suspectați de anumite alinieri partinice. Nu poate fi „certat” autorul pentru „pana”-i foarte acidă, folosită în prezentarea unor situații, deoarece optimismul său debordează aproape la sfârșitul fiecărui subcapitol: „Speranța rezidă în luciditatea politicienilor” sau „ … speranța … trebuie să moară ultima pentru această așchie de popor atât de năpăstuită”. În finalul părții întâi se reproduce un interesant dialog al autorului cu prof.univ. Valentin Mândâcanu, din care se desprinde poziția tranșantă a prof.univ Valeriu Dulgheru în problema Basarabiei: șansa poate fi în implicarea, „cu un efect deosebit”, a intelectualilor, „atât din mediul urban, cât și, în special din mediul rural, care au mult mai multe posibilități, mai multe tribune pentru a promova” mesajul orientării oamenilor către „crearea unui guvern proeuropean, care s-ar putea transforma într-un guvern al salvării naționale”.

Capitolul al II-lea, “Din istoria zbuciumată a Neamului”, cuprinde un ciclu de frumoase și interesante lecții de istorie, cu surprinderea unor acte de vitejie ale înaintașilor, modele de atitudine pentru actualii conducători ai Moldovei, dar și cu dovezi istorice clare care justifică afinitatea pro-europeană a basarabenilor, dar mai ales dorința de reincludere a Basarabiei în fruntariile României de azi.

Sub genericul “ Să eliminăm s(c)lavul din noi”, al III-lea capitol cuprinde câteva analize dure asupra comportamentului unor lideri cu convingeri de stânga, dar și rămași cu fața spre Est, care acționează consecvent împotriva șansei de integrare în Europa a Moldovei și de realizare a Uniunii Statale „România-Republica Moldova”. Autorul, conștient de realele probleme ale Moldovei, constată că țara se află „într-o situație penibilă: suntem un colț de țară practic neguvernat, aflat într-o profundă criză politică și economico-financiară”.

«Portrete în timp, opinii, reflecţii», se constituie un capitol dedicat unor personalități alese, care marchează știința și cultura poporului. Astfel, aflăm despre noul Rector al Universității tehnice a Moldovei, dr.hab.,prof.univ.int. Viorel BOSTAN, „cercetător științific superior”, „reputat cadru didactic”, „implicat plenar în pregătirea specialiștilor”, conducător de doctorat, autor de monografii și articole științifice publicate, inventator de marcă, personalitate științifică formată și recunoscută pretutindeni, „care va reuși să realizeze programul său de dezvoltare a Universității”. În acest capitol, pe lângă personalitățile elogiate, sunt menționate atitudini colective ale intelectualității moldovenești, de mare rezonanță fiind APELUL adresat conducătorilor României și Republicii Moldova de a iniția „tratative neîntârziate … pentru REUNIFICAREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI”.

Frumusețea lucrării este dată și de ținuta grafică excepțională asigurată cu mintea și pensula de Natalia Dulgheru, atât de atașată de zbuciumările autorului.

A XII-a „Basarabie răstignită” se lansează pe piață de „Editura Tehnică – UTM” din Chișinău, în pragul momentului depășirii celei de-a VI-a decadă de viață a autorului.

Dragă Valeriu, să ne trăiești mulți ani, mereu animat de epopeea neamului nostru, care, bucurându-se mereu de oameni ca tine, niciodată nu va pieri.

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/01/27/prof-univ-dr-mnerie-dumitru-basarabie-rastignita-12-de-valeriu-dulgheru-%E2%80%9Eeditura-tehnica-%E2%80%93-utm%E2%80%9D-din-chisinau/

 

 

Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE

Anunțuri

Valeriu Dulgheru: PROFESORUL Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara

Imagini pentru Dumitru Mnerie„Sunt mulţi chemaţi – puţini aleşi”

(V.Vlahuţă)

 

Există în vestul României o veche instituţie de învăţământ tehnic superior, una dintre cele mai vechi din România –Politehnica din Timişoara, care în a.c. a împlinit 95 de ani de la înfiinţare. Acest an jubiliar pentru Universitate este unul jubiliar şi pentru prof.univ.dr.ing. Dumitru Mnerie, care împlineşte rotunda vârstă de 60 de ani. De fapt numărul „60 este unul magic. Citindu-l inversat va arăta vârstă de 90 de ani, care nu ar trebui să fie vârsta limită pentru prof. Dumitru Mnerie. Mai multe studii ştiinţifice arată că biologic omul este creat să trăiască până la vârsta de 110-120 de ani, vârstă însă greu de atins din cauza diferitor factori externi (viciile umane, degradarea mediului etc.). Oricum, profesorului şi prietenului Dumitru Mnerie îi doresc ca acest an să fie, într-adevăr, cel puţin mijlocul vârstei Domniei sale.

Cine este totuşi Dumitru Mnerie? Voi încerca să-i fac un scurt portret. Este născut la 20 septembrie 1955, (comuna Vinga, județul Arad), şi a fost botezat cu un nume predestinat – numele zeiţei Demetra, care este o veche divinitate a vegetaţiei şi a fertilităţii pământului, ocrotitoare a ogoarelor, cărora le dăruieşte rodnicie. A absolvit cursurile a 2 instituții de învățământ superior: Facultatea de mecanică a Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, în anul 1980, obţinând calificarea de Inginer mecanic specializat în Tehnologia construcțiilor de mașini, respectiv Facultatea de Științe economice, din cadrul Universității de Vest din Timişoara (2001), cu calificarea de economist licenţiat, specializarea Managementul firmei. Posedă o experienţă practică bogată. După absolvire a activat în calitate de inginer mecanic, inginer principal la Întreprinderea de Construcţii Navale şi Prelucrări la Cald, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi (1980-1989), apoi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetari ştiinţifice în Inginerie Tehnologii pentru Maşini-Unelte „Titan”, filiala Timişoara. Din 1991 până în prezent activează în calitate de cadru didactic la Catedra de Tehnologie mecanică a Facultăţii de mecanică, din cadrul Universităţii „Politehnica” din Timişoara, parcurgând calea de la asistent universitar, şef lucrări, conferenţiar universitar până la profesor universitar. Autor sau coautor a 21 cărţi și 240 de lucrări ştiinţifice publicate, 17 proiecte de cercetare, inclusiv 8 proiecte internaţionale. Este bun, atât ca inginer și economist, cât și ca profesor universitar. Profesor invitat, în mai multe rânduri, la: Universitatea din Patras (Grecia), Universitatea Szent Istvan și Colegiul Nyíregyházi Főiskola, Nyíregyháza, (Ungaria), Universitatea din Zagreb (Croaţia), Universitatea South Bohemia Budejowice, Ceske Budejowice, (Cehia), Universität Hohenheim, Stuttgart, (Germania). Este membru al Asociaţiei Balcanice de Mediu (2004), membru al Asociaţiei Române de Tehnologii Neconvenţionale (1998), membru AGIR (1995), membru al, membru al Asociaţiei Orizonturi Universitare (1996), membru al unor asociații internaționale, cum ar fi Asociația Internațională de Liofilizare (2002), ISEKI Austria, Global Harmonization Initiative ș.a. Profesorul Dumitru Mnerie este un mare animator al domeniilor interdisciplinare de cercetare, abordând probleme pentru generaţiile viitoare. Este ”managing editor” la Nonconventional Technologies Review.

Domeniul pur tehnic ar fi prea neîncăpător pentru firea multilateral dezvoltată a prof. Dumitru Mnerie. Fiind un foarte bun manager didactic şi-a împărtăşit experienţa acumulată și în învățământul superior particular, fiind primul Rector al Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara (timp de 12 ani), iar în prezent este preşedinte al Consiliului academic al aceleiaşi universităţi. Aptitudinile artistice înnăscute l-au atras și către muzică, în mod direct (fiind chiar pasionat de clarinet !), dar și în organizarea unor evenimente de culturalizare muzicală ca organizator sau colaborator. (ex. colaborator al Asociaţiei Pro Philharmonia din Timișoara).

Portretul lui Dumitru Mnerie nu ar fi complet dacă nu am aminti despre o latură extrem de importantă cum este dragostea de neam, de Ţară. Are o serie de eseuri despre ,,demnitate”. Este fondator și coordonator al periodicului de cultură şi educaţie „Demnitatea”, editat de Fundaţia pentru învățământ și educație „Ioan Slavici” din Timişoara pe parcursul a 15 ani. „Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” din Timişoara doreşte să contribuie la apărarea DEMNITĂŢII NOASTRE, atât umane, naţionale, bănăţene, timişorene, dar în mod mai direct să apere demnitatea celor care vor să înveţe, a celor deschişi la educaţie, dornici de perfecţionare a propriei pregătiri profesionale”, formulează profesorul Dumitru Mnerie scopul major al acestei fundaţii. Este un scop nobil în sine, în special, în condiţiile globalizării de astăzi, când se încearcă ştergerea a tot ce este naţional. De asemenea este Redactor-senior al Revistei de cultură istorică Columna 2000.

Acesta este scurtul portret al profesorului, cercetătorului şi patriotului Dumitru Mnerie. A spune doar aceasta despre dl Dumitru Mnerie înseamnă a spune mai nimic. Pentru activităţile sale excepţionale, pentru calitatea sa de Om cu literă mare, profesorul Dumitru Mnerie este venerat de cei care-l înconjoară. Este venerat de colegii de departament, de laborator, reuşind să adune colaboratori pe diferite teme de cercetare. Este venerat de profesorii celor două universităţi, în care activează de mulţi ani, dar şi de foarte mulţi prieteni de pe ambele maluri ale Prutului, şi nu numai.

Este venerat de cei, pe care i-a ajutat, îndrumat să-şi pregătească şi să susţină lucrările de diplomă, licență, disertații sau chiar de doctorat. Este venerat de o întreagă pleiadă de foşti studenţi, pe care i-a educat pe parcursul celor peste 25 de ani de activitate profesorală universitară. Este venerat de mulţimea de prieteni. Cei care l-au cunoscut ani în urmă menţionează că profesorul Dumitru Mnerie a rămas acelaşi: întotdeauna binevoitor, amabil, cu un surâs nelipsit pe buze.

Şi, în sfârşit, este venerat de soția Gabriela-Victoria, de cei doi băieți Alin-Vasile, și Alexandru, mezina Andreea-Elena, dar și de cei doi nepoţei, Anissia și Yannis. Ei bine, cu certitudine profesorul Dumitru Mnerie este un om împlinit. Însă, deoarece de la o anumită vârstă începem tot mai mult să înclinăm spre filozofie – filozofia vieţii, să încercăm să nu ocolim şi noi acest frumos „viciu” uman. Cu timpul ne dăm seama că viaţa este tot ce avem pentru a putea înfrunta veşnicia, seria de experienţe ce se urmăresc una pe alta conducând sufletul către a anumită ţintă. Trăind, ne căutăm calea, colindând nenumărate cărări dar până la urmă ne întâlnim pe acelaşi drum ce amestecă marmura cu noroiul. Aşa gândind, fericirea în sens augustinian înseamnă să ştii să-ţi doreşti ceea ce ai, însă nu-1 putem uita pe Kant care ne aminteşte că de fapt fericirea este un ideal al imaginaţiei, nu al raţiunii. Dar, lucrurile se pot vedea şi altfel, gândindu-ne cât de fericiţi eram în tinereţe, la vârsta minunatelor greşeli. Acum, după trecerea timpului nu le mai regretăm, dar ne deranjează faptul că nu le mai putem repeta. De fapt, bătrâneţea este o trecere de la pasiune la compasiune şi atunci foarte puţine lucruri mai par absurde fiindcă chiar dacă tinerii cred că bătrânii sunt cam … nebuni, doar bătrânii ştiu din experienţă, că tinerii sunt mult mai capabili de multiple nebunii.

Fără să ne dăm seama, de fiecare dată, cultura te pune în cauză arătându-ţi limitele, şoptindu-ţi că eşti relativ, că eşti vulnerabil, obligându-te să fii modest. Dar tot ea îţi descoperă infernul şi-ţi arată că de cele mai multe ori, el este în tine. Tot cultura ne arată câte primejdii ascunde o lume fără întrebările care se nasc pe stradă, printre amintiri sau pe malul mării şi că, în general, nu mărturisim decât ce-am aflat de la viaţă, cu ajutorul inimii. Acest umanism ne apropie de gândirea lui Erasmus, acel învăţat curtat la vremea sa de toate capetele încoronate ale Europei – cel care a adus mari elogii inginerului şi creatorilor de nou. Acestea sunt reflecţii ale unui reputat profesor român, fost rector al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, Radu Munteanu.

Dar să continuăm cu filozofările şi să ne întrebăm: ce este totuşi o viaţă de om? Răspunsul încerc să-l găsesc acolo unde, vorba românului, „s-a născut veşnicia”, adică la ţară. Nimic nu este mai caracteristic unei naţiuni decât ceea ce se păstrează şi dăinuieşte în timp – tradiţiile naţionale. Ţin minte spusele părinţilor mei, dar ei le-au preluat de la stră- străbunii lor, că pe parcursul vieţii Omul trebuie să aibă o familie şi să crească copii, să sădească cel puţin un pom şi să sape o fântână. Dacă e să pătrundem în esenţa acestei filozofii ţărăneşti atunci sensul direct este: să creşti copii ca o condiţie a perpetuării Neamului în timp, a continuităţii lui; să sapi o fântână pentru oameni, pentru drumeţul însetat. Cu cât fântâna este mai adâncă cu atât apa e mai bună; să sădeşti un pom pentru ca trecătorul obosit să se bucure de umbra lui. Profesorul Dumitru Mnerie în sensul indirect al acestui înţelept sfat a îndeplinit toate aceste condiţii. A săpat o fântână adâncă din care îşi vor potoli setea de cunoştinţe încă multe generaţii de tineri setoşi de carte. A sădit mulţi pomi. Miile de studenţi educaţi aplică cunoştinţele implantate de profesor la diferite instituţii din România şi de peste hotarele ei. Are o familie model. A crescut trei copii, doi bravi brazi şi o frumoasă sălcioară. Creşte şi educă doi nepoţi. Din acest punct de vedere putem spune cu certitudine că profesorul şi cercetătorul ştiinţific Dumitru Mnerie este un om împlinit.

În finalul caracteristicii date aş termina cu cuvintele ilustrului cărturar şi om politic Nicolae Iorga „Ce puţini oameni respectabili poţi respecta”. Profesorul şi prietenul Dumitru Mnerie este unul dintre puţinii oamenii respectabili care este respectat. Personal îi port o deosebită stimă pentru profesionalismul de care dă dovadă, pentru cultura sa, pentru omenia şi patriotismul, care-l caracterizează.

De ziua naşterii, Vă doresc D-le profesor în primul rând sănătate, căci pe celelalte le aveţi în surplus …

La mulţi ani, profesore!!!

 

Valeriu Dulgheru

PhD, Dr.Sc., prof.univ., şef Departament

Universitatea Tehnică a Moldovei

http://www.marianagurza.ro/blog/2015/09/13/valeriu-dulgheru-profesorul-dumitru-mnerie-%E2%80%93-un-pilon-al-invatamantului-in-timisoara/