Dumitru Puiu Popescu: Rugă pentru părinți și bunici

În fiecare zi se naște un copil, noi misiuni îsi întind rãdãcinile pe acest Pãmânt. Ca un copac care-și întinde rãdãcinile, crește și se dezvoltã.
Copiii sunt creaturi ale viselor și idealurilor pãrintilor lor. Prin imaginea copilului sãu, un pãrinte îsi aduce la desãvârșire propria-i viațã. Sã crești un copil echivaleazã cu o misiune sacrã.
Pãrinții noștri au avut grijã de noi, cu dragoste, cu dãruire, poate dintr-o pornire instinctivã de a construi o lume perfectã prin intermediul nostru, al viitorului pe care îl reprezentam.

Pentru ei n-au cerut prea multe, cãci le-a ajuns mândria de a fi numiți pãrintii care au reușit sã construiascã o viațã mai bunã, sã însemne ceva pentru ceilalți. Dacã ar putea, s-ar jertfi la nesfârsit, pe același altar al dãruirii, al rãbdãrii si al perseverentei, iar bratele lor, oricât de mult ar îmbãtrâni, n-ar obosi sã ținã între ele același cuib cald în care ne-am refugiat de fiecare datã când am simțit frigul înstrãinãrii de noi înșine și de lume.

Toate sentimentele sunt la fel peste tot în lume, dar ele se repetã pentru fiecare cu o intensitate extraordinarã. Legãtura dintre pãrinți și copii, chiar și cu acea prãpastie dintre generații, este una imuabilã, inexprimabilã adeseori în fapte si cuvinte, dar absolut minunatã.
Și cu cât viata ne depãrteazã de ei, ne amintim tot mai mult acele mãruntișuri care-i fac speciali și iubiti, care-i fac asa cum sunt, înțelegând cã noi suntem o torțã menitã sã ducã mai departe flacãra iubirii lor.

Existã o sansã în plus-de apropiere sufleteascã între generatii atunci când pãrinții devin bunici.
Ei au mai mult timp pentru a aprecia, pentru a fi folositori, pentru a dãrui, pentru a-i ajuta pe copiii lor si pe nepoți.
Mulți dintre noi sunt pãrinți și bunici.
Dacã vremurile când am fost pãrinți au fost uneori întunecate de convulsii sociale, istorice, când grija și dragostea noastrã nu am dãruit-o atât cât ne-am fi dorit, avem șansa, ca bunici, sã ne îndreptãm dragostea noastrã cãtre nepoți. Si prin ei ne mai achitãm de o sarcinã pe care o avem fatã de copiii noștri.
Înțelepciunea bunicilor, experiența lor de viațã sunt neprețuite.
Bunicii oferã familiei dragostea lor, bunãvoințã, sprijin și asteaptã foarte puțin, un gest, o vorbã tandrã, poate puținã protecție.

Nici nu vã închipuiti ce înseamnã pentru pãrinți si bunici o cât de micã atenție : un Mulțumesc, un vechi dar necesar : Sãrut mâna.
Aceste gesturi frumoase le însenineazã chipul și le prelungesc viața.
Viața este tristã pentru pãrinții și bunicii rãmași singuri, departe de familie, care seara se culcã rostind rugãciuni pentru copiii si nepoții lor și se trezesc dimineața cu speranța cã vor avea ocazia și puterea sã-i mai și vadã.
Cât de uitați se simt mulți dintre bãtrânii noștri ! Ca niște copaci care pânã mai ieri au fost falnici, la umbra cãrora ai gãsit adãpost și sprijin …
Cât de pãrãsiți sunt ei în preocupãrile noastre, în aducerea aminte a sufletelor noastre !
Și cât de vãduviți, de secãtuiți trebuie sã fim noi, de pierderea comuniunii permanente cu ei !

Sã nu uitãm cã, mai curând sau mai târziu, fiecare tânãr poate fi pãrinte sau bunic, iar grijile și bucuriile vor fi aceleași.

Sã ne gãsim vreme pentru un gest de iubire și prețuire, pentru pãrinți și bunici, fie cã sunt aici, cu noi, sau la mare depãrtare…
Pentru cã iubirea lasã o parte din noi înșine în ființele pe care le iubim…

.

Puiu Popescu

11/26/2015

Sursa: http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=14951

Dumitru Puiu Popescu: Femeie, fii binecuvântatã, întru bucuria existenței noastre !

Ziua de 8 Martie nu e o zi militantã, aducând în strãzi milioane de manifestante care sã scandeze „puterea femeilor”, ci o sãrbãtoare de primãvarã, prospetime, celebrând gingãsia, feminitatea, farmecul, sensibilitatea, speranta, optimismul, perseverenta, grija si maternitatea.

Este ziua în care FEMEIA este omagiatã.

Omagiul pe care-l adresãm, la rândul nostru – si care ne onoreazã – este pe deplin cuvenit femeilor-simbol, femeilor-model, dar si femeilor obisnuite care, asa cum se exprimã un autor necunoscut într-un veritabil “inventar” de fapte si simtãminte feminine:

Au puteri care îi uimesc pe bãrbati.
Indurã necazuri si carã greutãti, întretin fericirea, iubirea si bucuria.
Zâmbesc când ar vrea sã tipe. Cântã când ar vrea sã plângã.
Plâng când sunt fericite si râd când sunt nervoase. Luptã pentru ideile în care cred.
Se revoltã în fata nedreptãtii.
Nu acceptã un refuz când au convingerea cã existã o solutie mai bunã.
Trãiesc în lipsuri pentru ca familia lor sã poatã avea cele necesare.
Merg la doctor cu o prietenã speriatã.
Iubesc neconditionat.

Plâng de fericire când copiii lor exceleazã si se bucurã când prietenii obtin premii.
Sunt fericite când aflã despre o nastere sau o nuntã.
Li se frânge inima când le moare un prieten.
Suferã când le moare cineva din familie si totusi sunt tari atunci când cred cã nu le-a mai rãmas putere.
Stiu cã o îmbrãtisare si un sãrut pot vindeca o inimã frântã.

Femeile existã în toate formele, dimensiunile si culorile.
Ar conduce masina, ar zbura cu avionul, ar merge pe jos sau ti-ar trimite un e-mail ca sã stii cât de mult tine la tine.

Inima unei femei este cea care face lumea sã se învârtã.
Aduc bucurie, sperantã si iubire.
Sunt pline de compasiune, au idealuri si îsi sustin moral prietenii si familia.
Femeile au lucruri esentiale de spus si totul de oferit.

Femeie, fii binecuvântatã, întru bucuria existentei noastre !

 Dumitru Puiu Popescu

Toronto, Canada

http://www.observatorul.com/