Gh. A.M. Ciobanu: Popas hyperionic la Varatic

,,De treci codrii de aramă…”

Și codrii au rămas în urmă.

Acum, în fața noastră, e-argintul sclipitor de-nțelepciune și-nvăluit în penumbra de vecernie monahală, a Varaticului.

Comunitatea cuvioaselor măicuțe de aici, își are alături, ,,peste drum”, un nou așezământ de suflet – ,,Centrul Cultural Spiritual” -dominat de personalitatea carpatică a Nemuritorului și mereu contemporanului nostru, Eminescu.

Alt Geniu fără pereche din Areopagul de altitudine al ființării Neamului nostru. Genii cărora Istoria i-a zămislit cu o singură dimensiune: Sublimii.

Altarul de acum al Varaticului, lipsit de catapeteasmă, dar închinat Creativității, a cerut o revărsare uriașă de proiectivitate, așa cum e cerută de orice făptuire monolitică. Dar, mai presus de orice, vivacitatea unei baghete diriguitoare. Și aceasta s-a întrupat în persoana scriitoarei și editoarei Emilia Țuțuianu Dospinescu, precum și a soțului ei Dorin Dospinescu.

,,Meștera Manole” a fost prezentă la toate, pornindu-se de la o documentare polivalentă şi de specialitate, o proiectare de ansamblu şi până la texte, de la geometria componentelor cu sorgintea lor tradiţională şi până inaugurarea acestui unicat muzeal. O arie integratoare, care trece cu mult dincolo de aceea a modului clasic al oricărui muzeu. Un ctitorism inedit, bazat pe certitudinile materiale, oferite din plin de  Instituţia monahală, pe lângă care va exista, precum şi pe suportul financiar al familiei Sheila şi Dianu Sfrijan. O triplă ctitorie, acea ideatică şi finalizantă aparţinând Doamnei Emilia Ţuţuianu Dospinescu.

Întrucât Centrul Cultural Spiritual Varatic aparţine, funcţional, Mănăstirii Varatic, el posedă o existenţă şi o tutelă instituţională, aflată sub oblăduirea Măicuţei stareţe Stavrofora Iosefina, sub autoritatea sacră a PS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Arhitectura, zidirea de la Varatic, reconstituie, voit, situl unei așezări retrasă de ,,clocotul,, urban al unor vremi de ,,trecute vieţi de Domne şi Domniţe” cu un confort suficient, nu ,,în afara lumii” ci ,,lângă ea”. Nu ca o poartă a satului, ci ca o zonă, cum se spune azi, cu ,,claxonatul interzis”. E ceva similar cu ceea ce era, tot pe atunci, un Bălțătești, pentru Ibrăileanu sau Strunga, pentru Manolescu. O astfel de geo-arhitectură a fost analizată de către ,,ctitora pe schelă” şi cu un maldăr de hrisoave pe masele de lucru, ,,managera” noii construcţii, Emilia Ţuţuianu Dospinescu.

Un ,,ieri” şi-un ,,azi”, ,,la braţ”, să ştie cei de ,,mâine”! Documentaric, actualizat, avangardist şi vizionaric. Vino şi fă-nconjurul Centrului de la Varatic, atent numai la ,,el” şi fără ,,Orange” lângă tine.

În faţă, o construcţie cu iz de epocă, dar nu de mult, sfinţită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Odihnă sufletească, emană de oriunde, fiind un neo-clasicism cuminte, ortogonalic, multă  simetrie şi nimic ,,experimental”. Acoperişul, înspre cer, dar nu ajuns acolo – un acoperământ lucrat pe seturi, poliedric, ,,săturând” privirea. Are ceva în el, ce-ţi duce gândul la muzeul Hogaş de la Roman-Vodă. Lucarne mari, ca nişte ,,pseudo-mansarde” şi doritoare de orizonturi şi de ,,hăt departe”, acolo unde clorofila e la acasă. Şi clorofila şi mâna omului ,,atotfăcătoare”, veac de veac.

De sub acoperiş, grupări  ,,la riglă” , de stalagmite, coloane aduse din păduri şi nu din Roşia Montană, uşor galbate, ca la Brîncoveanu şi simulând, la fel, uşor şi infinitul, ca la Brâncuşi. Din loc în loc, frunzare. Şi la Varatic, nu numai la Casona, ,,copacii ştiu să înflorească şi să moară în picioare”, Cerdacul, cu ostrețele vibrânde. Un alt infinit, orizontalic, înspre odihnă şi nu spre cer. Ferestrele şi uşile sunt mari, sunt largi, sunt primitoare.

Vreau să cunosc tot ce e de ştiut!

Şi astfel, neştiutul, încă, e lângă noi!

Suntem în Centru, ce nu-şi are însă, un centru propriu-zis. Acesta-i peste TOT, precum în Galaxie.

Şi în interior se simte, mâna făcătoare de adevăr şi de inedit a ,,Domniţei noastre”. De la nivel, la nivel, actul de cultură – iertare pentru folosirea cuvântului ,,act”, cu toată zerovalenţa lui – se poate desfăşura oriunde, indiferent de denumirea sălii în cauză. În mare, s-au constituit patru: Salonul Safta Brâncoveanu, apoi cel Literar, Salonul Sheila (după numele soţiei susţinătorului financiar, ctitorul acestui înfăptuiri) şi tot un salon, Biblioteca Mihai Eminescu. Un spectru foarte larg, permiţându-ne şi diversitate şi simultaneitate. În intenţia tuturor baghetelor ,,Centrului” se are în vedere şi înfiinţarea unor manifestări festivalice, periodice, gen: ,,Primăvara la Praga” acum ,,Vara la Varatic”, multitematic ca profil artistic. Folosind un termen mult utilizat, „Ateneul” varatian a plecat la drum cu chemarea şi ea de sorginte religioasă: ,,Veniţi de luaţi… Cultură”.

Fie binecuvântată şi Familia Brâncoveanu şi Aşezământul monahal din Varatic, pentru mobilarea şi înnobilarea Salonului Safta Brâncoveanu, de la subsolul acestui ,,Templu spiritual”.

Toate artele sunt prezente cu noi. E de ajuns o Artă şi numai ea preschimbă TOTUL! Dar toate, împreună, precum acum e la Varatic? Se pare că această însumare, dă naștere la una nouă, la o alta.

Cum să o numim?

,,Varateca”?

Şi tot aşa, de la o generaţie la alta, nu numai Artele dau sinteză, dar şi creaţiile de artă, însumate, duc la multe alte. Acum sculpturile şi pictura, Lucian Tudorache, Mihai Olteanu, mobilierul, draperiile, candelabrele… arhitectura cu natura dimprejur şi constelaţiile şi gândul creator din noi şi Totul care tinde înspre Infinit!

Veniţi oricine, de oriunde, orişicând.

Astăzi trăiţi finitul!

De mâine, veţi dori şi Infinitul!

——————————-

Gh. A.M. Ciobanu

Roman

25 octombrie 2017

 

Anunțuri

La mulți ani Mariana Gurza!

Mariana Gurza, poetă și eseistă, conferă expresie disponibilității umane, sensibilității și receptivității față de frumos, fiind capabilă de a plăsmui valori și de a vibra odată cu ele – la început de octombrie aniversează o existență creativă, cu realizări și satisfacții care o îmbogățesc pe măsură. Un om care a înțeles să pătrundă miezul adevărului, realitatea și să dăruiască, prin curățenia morală ce o caracterizează, sensibilitate și iubire, tuturor celor din jurul său:
Minunea mea, iubirea

Mă caţăr tot mai sus, să pot atinge cerul
Cu mâinile însângerate,
Cu ochii plini de lacrimi,
Mă amestec printre nouri
Şi chiar dacă nu văd nimic,
Simt cum aripi nevăzute mă poartă
Spre uşile albe,
Unde mă aşteaptă în cântec,
O mantie argintie,
Pe care, o voi purta
multă vreme…
Durerea ce o simt o voi lăsa în prag
Şi-mi voi regăsi zâmbetul pierdut,
Dincolo de nori.
Ştiu că iubirea,
Doar ea, nu mă va părăsi
Ea fiind minunea mea.
– Mariana Gurza

Poeta, editoarea şi eseista creştină Mariana Gurza s-a născut pe 2 octombrie 1955 în localitatea Oţelul Roşu, jud. Caraş Severin.
Debutul literar are loc în revista Semenicul din Reşiţa, în anul 1975.
,,Versuri ce combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în cărţi reprezentative de poezie,, notează prietenul şi colaboratorul cel mai preţios al poetei, publicistul Artur Silvestri.
Volume publicate:
– Paradox sentimental – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 1998;
– Gânduri nocturne – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 1999;
– Nevoia de a sfida tăcerea – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 2000;
– Lumini şi Umbre – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 2001;
– Lacrima iubirii – poeme, Ed. Artpress, Timişoara, 2003;
– Ultimul strigăt – poeme, Ed. Eubeea, Timişoara, 2006;
– Şoapte gândite – poeme, Ed. Atticea, Timişoara, 2006;
– Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediţie îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007;
– Petru Ciobanu, un iubitor de neam – memorialistică, Timişoara, 2007;
– Destine umbrite – eseuri, Editura Atticea, 2008.
– Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps – poeme, volum bilingv, Timişoara, Editura Timpolis, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca;
– Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri, Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici şi Eurostampa, Timişoara, 2013, consilier editorial: prof.univ. dr. Dumitru Mnerie;
– Dumnezeu şi umbră/ God and shadow – volum bilingv de versuri (română-engleză), Editura Singur, Colecţia Scrisul de azi, 2016.
– Apropieri Mariana Gurzapelerinaj prin idee, gând și suflet: coordonator Emilia Țuțuianu, Editura Mușatinia, 2017
Apariții în volume colective:
– Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie, Editura Grinta&Singur, 2012);
– Antologia ASLRQ 2015 – volum editat de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec;
– Al cincilea patriarh – volum colectiv, Editura Intermundus, 2007;
– Înţeleptul din America – volum colectiv, Editura Intermundus, 2008;
– Mărturisirea de credinţă literară – volum colectiv, Editura Carpathia Press & Production, 2008;
– In memoriam: Artur Silvestri – Mărturii tulburătoare – volum colectiv, Editura Carpathia Press, 2009;
– Promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării – volum colectiv, Editura PIM, Iaşi, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anuşca-Doglan, prof. Cristian Anuşca-Doglan;
– Pro Memoria: Artur Silvestri- Asa cum l-am cunoscut – volum colectiv, Editura Carpathia, 2010;
– Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins – Omagiu la un secol de la naşterea sa – volum colectiv, ediţie îngrijită de Andrei Dirlau, Editura Lumea credinţei, 2012;
– Poetical Bridges – Poduri lirice, ediţie bilingvă (engleză-română), translated and edited by Valentina Teclici, 2017, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, România, 2016.

Membră a Societăţilor Literare:
– Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Montreal, ASLRQ, 2015;
– Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, 2016.

Emilia Ţuţuianu

http://melidonium.ro/2017/10/01/la-multi-ani-mariana-gurza-2/

Dorina Stoica: Îmi caut drumul spre Lumină – Emilia Țuțuianu

COPERTA_EMILIA_TUTUIANU_1

volumul de versuri “Pentru tine când vei veni”, Editura “Singur” -2017

O carte de poezie închinată dragostei și prieteniei în care poemele ce sunt pe o pagină în limba română, iar pe celalată în limba engleză traduse de prietenul Dianu Sfrijan, par a se îmbrățișa într-un soi de prietenie a cuvintelor, mai presus de cuvinte.
În prefața cărții, scriitorul Eugen Dorcescu ne atrage atenția pe bună dreptate că : “Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul și sonurile acestor stihuri.” Îmi permit să adaug, că doar aceste suflete vor rezona cu poezia Emiliei Țuțuianu! Spun aceasta deoarece volumul intitulat “Pentru tine, când vei veni”, pe care l-am citit și îl recitesc cu aceiași emoție, m-a tulburat prin trăirea emoției sale, i-am înțeles zbuciumul interior și dorul, așa cum numai o altă femeie poetă poate înțelege.
Predominantă este iubirea agape deși nu lipsește nici erosul, ca în orce lirică feminină. Poemele acestei cărți conțin acea energie pe care o dă închinarea, trăirea liturgică, truda pentru un scop măreț pus în slujba aproapelui. ”Îți iau inima în palme,/ căldura inimii tale…/ Singura existentă./ Apoi neliniștile tale/ altruismul, dăruirea ta/ le revărs asupra oamenilor/ arătând, evocând”.( “Tu” )
Într-una din poezii întitulată simplu “Iubire”, umanul se revarsă în divin și divinul în uman într-o simbioză aproape perfecta: “Gândurile mele aleargă,/ tot pe drumul dinspre zi,/ am rămas prinsă în rugă/ așteptându-te să vii”. Citind simți un dor permanent, o lacrimă uneori plânsă, alteori tăinuită. “Mă ghemuiesc în mine, obosită/ Și adun, în brațe ce-mi flutură în vânt,/ amintirile rămase, din alt timp./ Inima se deschide ca o rodie, cu picături roșii ce se-amestecă.”( Revenire).
Întru cunoașterea Adevărului, întrebările vin, tulbură precum îngerul în scăldătoarea Vitezda apa, unele își află răspunsul, altele ajung departe, “până dincolo de întrebări.”/, „ Voi răbda și voi îndura orice,/cu speranța că într-o zi/ voi desluși Adevărul.// (Cine? )
Poeta ca într-o șoaptă a rugăciunii are versul suav, încărcat de tristețea unei iubiri tainice. Ea nu deznădăjduiește deoarece are un scop precis, găsirea drumului spre Lumină. „Ca într-o litanie/ Îmi caut drumul spre Lumină.” ( Drumul meu)”.
Chipul smerit al poetei, cumințenia pe care o degajă întreaga sa făptură ascund o avalanșă de feminitate, de pasiune, de eros pe un fundal de iubire neîmplinită, ori poate doar visată. ”Pe aripi de vânt ajunge la mine/ chemarea ta sfântă și plină de dor./ Și-n val de mireasmă mă-ndrept către tine/ plutesc prin pădure…/ păsări ne cântă în cor, imnul iubirii eterne…/ Dar visul se stinge,/ din nou mă trezesc/ pun mâna pe buzele-mi aprinse”.( Visul dragostei). Sau “Caut fericirea ce s-a destrămat/ sub pleope îngreunate de lacrimi”( El).
Două elemente mi-au atras atenția în poezia E.Ț și anume culoarea verde folosită destul de des pentru a ilustra optimismul, primăvara, echilibrul, fertilitatea, renașterea, viața veșnică, culorea cea dintâi a lumii cea născătoare de frumusețe și de speranță și pădurea ca un drum nesfârșit al singurătății dar și al statorniciei. Poeta ne mărturisește despre o căsuță ascunsă într-o pădure! “Doamne, într-un loc anume/ mi-am regăsit rostul,/ prin poteci ascunse,… prin freamăt de frunze/ și casa mea tăcută/ plânge pe verandă…”(Căsuța mea).
Volumul se încheie cu un poem mai amplu intitulat “Joc” ce ar necesita o lectură mai atentă. Aruncarea pietrelor în apă putând avea semnificația parcurgerii vieții ca o călătorie având drept final întâlnirea Creatorului acestei lumi. Viața ca un joc de copil de-a pietricelele colorate!
Gestul autoarei de-a încredința hârtiei trăirile sale, pe alocuri aproape intime și a dărui cartea celor ce i-au fost aproape la fericitul eveniment prilejuit de inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Văratec, poate fi egalat doar de o spovedanie făcută cu inima curată.
Am îndrăgit-o pe această poetă iremediabil și i-am acordat un loc în față în sufletul meu.
Nu știu dacă acest gen de poezie va intra în atenția criticii de specialitate și nici dacă va primi cronici laudative, dar ceea ce simt după ce am citit-o de două este că poezia face parte din ființa Emiliei Țuțuianu și reprezintă acel balsam care îi alină durerile în nopțile de insomnii ori în momentele de tristețe și îi dă puterea să meargă mai departe pe drumul pe care și l-a ales spre împlinirea unui destin ce nu este dat oricărui muritor. O văd cu ochii minții pe Emilia împlinindu-și veșnicirea la Mănăstirea Văratec, într-o căsuță ascunsă de verdeață și flori, odihnindu-se în poezie și în rugăciune.
Pentru toți acei pe care îi poartă în suflet poeta mărturisește: “Am rămas aceiași”: Cuvântul m-a îmbrăcat,/ Credința mi-a fost rezem,/ Iubirea mi-a fost casă,/ Bunătatea, darul meu,/ Pentru voi.”
Citită cu sufletul și înțelesă cu inima poezia acestul volum are profunzimea unei fântâni în care se oglindește ca un bănuț de argint, cerul.

Dorina Stoica -15 august 2017

Emilia Țuțuianu: Un act de cultură este ca o rugăciune atunci când este făcut cu sufletul

Orice zidire se face cu sacrificii. Tot astfel, după destule încercări întâmpinate în construcția Centrului Cultural Spiritual Văratic, am reușit să oferim comunității un edificiu care se dorește un loc de convergență al iubirii – pentru oameni, pentru arte, pentru credință – cu dorinţa de a fi un reper util şi activ în viaţa comunităţii. Pe locurile unde creatori ca Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş, Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, George Lesnea, Cornelia Pillat, Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu, Ştefania Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Bartolomeu Anania și-au purtat pașii și au fost încântați de încărcătura spirituală, a fost ridicat Centrul Cultural Spiritual Văratic, din iubire, entuziasm și generozitate, cu intenţia de a lumina, a aşeza şi a rostui lucrurile vieţii de obşte, pentru a păstra identitatea și tradițiile culturale locale și pentru a bucura sufletul celor dedicați artelor, fie că vorbim de literatură, arte plastice sau de tradiții. Proiectul, pe care l-am conceput din dragoste de oameni și iubire de valorile perene ale spiritului, a găsit în domnul Dianu Sfrijan, un generos finanțator, care, legând dragostea și prețuirea fără margini pentru soția lui, de pământul care i-a oferit rădăcinile, de iubirea de cultură și de oameni în general, își vede acum, la inaugurare, sufletul mângâiat și alinat de acest prinos al generozității și dăruirii, într-un moment de cumpănă al vieții Domniei sale. Proiectului meu i-au crescut aripile prin sprijinul material al dlui Dianu Sfrijan și prin implicarea oficialităților care au crezut în viabilitatea și mesajul pe care-l va transmite celor ce vor veni după noi. Tuturor celor care au fost alături de mine, sprijinindu-mă, implicându-se, consumând împreună timp și energia necesară unei asemenea lucrări, mulțumiri sincere și plecăciune. Toată această experiență mi-a demonstrat că atunci când crezi într-un vis, când pui suflet și investești muncă la modul extrem poți palpa posibilul. Și acesta poartă astăzi numele de Centrul Cultural Spiritual Văratic – așezământ al lucrurilor inedite ce vor căpăta sens, temelia și zidurile sale șoptind tuturor zbaterea facerii sale.

Mulțumesc maicii starețe Iosefina pentru colaborare și înțelegere pe tot parcursul lucrărilor de construcție a CCSV și doresc o colaborare apropiată ca de la soră la soră și pe viitor pentru a onora dorința ctitorului.
Mulțumesc soțului meu, Dorin Dospinescu, omul din culisele acestui proiect care, cu maximă discreție, cu modestia ce-l caracterizează, cu meticulozitate și o extraordinară dedicare și implicare, a înțeles că prezența lui la fața locului în timpul derulării lucrărilor e imperios necesară. A fost puntea de legătură între mine, Centru și Dianu, trecând peste oboseală și obstacolele ivite, animat de gândul frumuseții acestui proiect.
Mulțumesc domnului Lucian și Ștefan Spânu, care au fost atât de înțelegători și toleranți la toate problemele ivite în derularea acestui proiect și cu profesionalism m-au ajutat să transform un vis așezat pe o hârtie de calc într-un așezământ de vis pentru generațiile ce vor veni.
Îmi vin în minte versurile poetului Traian Dorz și gândul mă poartă la timp – judecătorul suprem al efemerei noastre treceri prin viață:

O, om!… ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alții-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe mulți o să-i îndrume!
Ce grijă trebuie să pui
în viața ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus… și-n veci nu-l mai aduci,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.
Ai spus o vorbă – vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăți sau va-ntina,
rodind sămânța pusă-n ea
de dragoste sau ură.
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămâne-n urmă-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocară sau spre slavă.
Arăți o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea bună sau e rea,
va prăbuși sau va’nălța,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.
O, om!… ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce lași prin pilda care-o dai,
pe mulți, pe mulți, mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.
O, nu uita!… fii credincios,
cu grijă și cu teamă!
Să lași în urmă luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odată vei da seama!…

Ceea ce oferi semenilor de-a lungul unei vieți e voia lui Dumnezeu, materializată prin tine. Înțelegerea acestor lucruri vine odată cu bogăția noastră interioară și cu transformarea acesteia în lucruri din suflet pentru suflet. De vom rosti tainic rugăciunea „Doamne, dă-mi ceea ce trebuie să dau, pentru a avea cu adevărat de unde să dau, astfel încât să se simtă că Tu ești cel care, prin mine, dai!” vom simți lumină, bucurie, iubire, o imensă stare de bine și că totul în viață are un scop, iar voia este a Lui.
Fie ca iubirea să guverneze acest așezământ cultural spiritual, iar activitățile viitoare ce se vor desfășura aici să fie un univers de dăruire sufletească, de frumos, de lumină și preaplin divin! Așa să ne ajute Dumnezeu!

————————–

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

Neamț

1 august 2017

 

*

Notă:

Emilia Țuțuianu, a fost decorată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu distincția ”Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”, decorația cea mai înaltă oferită de Mitropolia Moldovei și Bucovinei unei persoane pentru merite culturale.

Felicitări sincere, Emilia Țuțuianu!

Emilia Țuțuianu: Poesis

LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI, EMILIA ȚUȚUIANU !

 

Destin           

 

Păşesc, privind tot înainte,

prin frunzele ce cad foşnind-

crâmpei de vise ostenite,

tresar sub pasu-mi obosit.

 

Zadarnic ochii mei mai cată,

prin vechiul Aladin ochean –

O rază limpede, curată,

pe care-o vreau…dar n-o mai am!

 

Stingher tu treci pe lângă mine,

și ierni aduci şi vânturi reci…

Oh !…te cunosc atât de bine,

destin al meu, la cine pleci?

 

 

Revenire

Cuprind în braţe căldura verii

şi-n suflet vreau s-o strâng

pentru tine, când vei veni..

 

Singurătatea, vicleană vietate,

sfidându-mă duşmănos, mă privea…

 

Mă ghemuiesc în mine, obosită;

și adun în braţele ce-mi flutură  în vânt,

amintirile rămase,  din alt timp.

 

Inima se deschide ca o rodie,

cu picături roşii, ce se-amestecă

cu scurgerea haină a Timpului,

cu nisipul lucrurilor pierdute,

cu osteneala trupului zbuciumat,

cu arşiţa febrei…ce mă devoră

 

 

Cine?

 

Cine poate să-mi răspundă?

Pacea sufletului să o găsesc,

ca viaţa să curgă clar, fără margini,

până dincolo de moarte,

până dincolo de întrebări…?

 

Voi răbda şi voi îndura orice,

cu speranţa că într-o zi

voi desluşi Adevărul,

și când orbirea, cedarea va veni…

mă voi opri…pecetluind întrebările

…cu tăcerea.

 

 

Drumul meu

 

Am ajuns să cred

în singurătatea mea,

plutind adesea pe nori plumburii.

Am ajuns să cred,

că tu,

omule

ți-ai uitat rostul…

 

Ca într-o litanie,

îmi caut drumul

spre Lumină.

 

Știu că printre mătănii

lacrimile mele

aduc izbândă

în fața vântului

în fața tornadelor

nestăpânite,

aici,

de nimeni.

 

Drumul meu,

a fost deja pictat

pe calea veșniciei.

—————————————-

Emilia Țuțuianu

Roman

12 iulie 2017

 

Centrul Cultural Spiritual Văratic – dulce sunet de clopot

Sfânta Mănăstire Văratec rămâne una dintre multele ,,tinde ale raiului”, cum frumos denumea Părintele Teofil Părăian mănăstirea. Frumuseţea şi sacralitatea locului a atras de-a lungul timpului, spre vieţuire şi contemplare, cărturari şi oameni de cultură.

Vorbind despre Mănăstirea Văratec, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, devenită mai târziu Maica Benedicta, a găsit la Văratic: ,,… ceea ce au numit un topos sacru, cum zice grecul, loc sfânt.” Aici veneau personalităţi ale vremii, pentru a se îmbogăţi sufleteşte la şezători şi audiţii muzicale, sau pentru a se destinde în mirificul peisaj din jurul Mănăstirii, primind acea blândă lumină a harului ceresc. Văratecul fiind descris în numeroase opere literare ale autorilor români care au poposit pe aceste locuri.

Mănăstirea Văratec a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori, precum: Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu şi mulţi alţii. În volumul ,,Oameni şi locuri” apărut în anul 1908, Mihail Sadoveanu scria despre aceste locuri: ,,grădiniţi de trandafiri le împresoară; şi e o grijă aşa de migăloasă în toate, parcă ar fi o întrecere necontinuată… Sunetul clopotului se împrăştie dulce la sfârşitul liniştit al zilei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea: „rodirea luminoasă a credinţei în istoria şi cultura unui popor se vede în virtuţile statornice ale poporului, adesea personalizate în luptători eroi, în cărturari înţelepţi, în artişti inspiraţi şi mai ales în sfinţii martiri, mărturisitori, cuvioşi, ierarhi şi voievozi“.

La noi, cultura îşi are începuturile în tinda bisericii, prin înţelepciunea şi osteneala nenumăraţilor slujitori ai Bisericii şi a oamenilor de cultură, pătrunşi de credinţa noastră ortodoxă. În istoria culturii româneşti, au ostenit cu râvnă, vrednică de pomenire, un şir lung de clerici luminaţi, iubitori de ţară, ctitori de limbă, de cultură şi unitate românească. Şi în acest spirit, un teolog consemna: „Biserica Ortodoxă a reprezentat în cadrul statului cea mai importantă şi venerabilă instituţie culturală, a cultivat limba naţională, a creat o întreagă literatură, a avut arta sa, a întemeiat instituţii de o mare utilitate socială şi naţională, a constituit o adevărată şcoală pentru popor, l-a educat, i-a modelat sufletul, i-a insuflat o pietate specifică…“

Important şi demn de menţionat este şi faptul că în acest proces de evoluţie şi creaţie culturală şi spirituală a existat continuitate chiar şi în vremuri de restrişte pentru poporul român. Piloni ai credinţei şi ai culturii s-au înălţat permanent luminând cugetul şi simţirea românilor, care s-au hrănit şi se hrănesc cu aroma florilor nemuritoare ale ortodoxiei.

O cultură de calitate nu se face cu ochii în jos, către pământ. O cultură bună, aşa cum afirma marele mitropolit cărturar Antonie Plămădeală, se face cu ochii către cer şi printr-o întoarcere către noi înşine. Aşa a procedat şi doamna Emilia Ţuţuianu, psiholog și editor, în dorinţa sa de a crea ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic”- un proiect gândit minuțios și realizat cu destule sacrificii – un vis devenit acum realitate.

În urmă cu doi ani, Emilia şi-a propus să realizeze proiectul cultural legat de mănăstirea Văratec, dorind să evidenţieze valoarea culturală şi spirituală a locului. Un proiect ambiţios care adună sub cupola credinţei, personalităţile care au trecut pe la Văratec şi au consemnat în operele lor frumuseţea, duioşia şi taina locului.

Inimoasa Emilia Ţuţuianu, psiholog, editor, director fondator al Editurii Muşatinia,  membru fondator al primei reviste culturale apărute la Roman, a revistei on-line, Melidonium,  şi-a împlinit visul.

Pentru omul de cultură Emilia Ţuţuianu, Văratecul reprezintă ,,poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu”. Pentru a spune acest lucru, mai întâi trebuie să simţi astfel în eul interior, să-l descoperi pe Dumnezeul din tine. Doar împreună, poţi face alţi paşi pe drumul creaţiei,  spirituale, culturale, artistice. Prin har divin apare inspiraţia pentru a identifica metode şi căi de concretizare a gândurilor. În acest sens, se trezea în mintea şi sufletul Emiliei Ţuţuianu o dorinţă arzătoare de a lăsa generaţiilor viitoare un loc de întâlnire prin iubire şi creaţie.

Eminescu spunea că ,,Biserica a creat limba literară, a sfinţit-o, a ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat.

Biserica Ortodoxă Română a încurajat acest proiect şi cum Dumnezeu este mereu de partea celor care ,,zidesc” pentru eternitate, s-a găsit şi un investitor pentru demararea lucrărilor. În anul 2016 au început lucrările la ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic”.

O clădire impunătoare, aproape de Sfânta Mănăstire, construită în spiritul locului. La demisol, descoperim Salonul Safta Brâncoveanu – un muzeu etnografic, care prezintă obiecte tradiționale din zonă; la parter se află un Salon literar –  dedicat celor care au iubit Văratecul şi au creat aici, celor care şi-au purtat paşii şi şi-au plecat genunchii, în faţa icoanelor, personalităţi de prim rang ale lumii literare precum: Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş, Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandru, George Lesnea, Cornelia Pillat, Grigore Ilisei, Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu, Ştefania Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Bartolomeu Anania, George Bălăiţă, Fănuş Băileşteanu, Gheorghe Brătianu şi mulți alţii care au lăsat posterității mărturii literare, despre locuri, oameni şi întâmplări. Mansarda muzeului  adăpostește Biblioteca Mihai Eminescu – unde cei dornici de studiu și lectură pot consulta un vast material de arhivă. Tot la mansardă  este organizat un Salon de Artă, care poate prezenta expoziții de pictură.

Priveliștea oferită de la balconul mansardei ne poartă într-un periplu de imagini,  de la biserica Sf. Ioan – unde se află mormântul poetei Veronica Micle – până la Cetatea Neamțului, peste Codrii de aramă și Pădurea  de argint, prezente în versurile eminesciene.

Bineînţeles, ca orice lucrare în folosul iubitorilor de Hristos şi de cultură, în timpul lucrărilor au apărut şi dificultăți create de spirite meschine. Nu le-a fost uşor iniţiatorilor, Emiliei Ţuţuianu şi soţului ei, Dorin Dospinescu, fiindcă apăruseră oportuniştii, oameni fără puterea de a înţelege menirea acestui proiect, izvorât din dragoste și dăruire, interesaţi doar de imagine sau pentru a-şi însuşi din realizări, dificultăți cu cei care câştigaseră licitaţia, cu meşterii indolenţi şi prea hrăpăreţi, interesați doar de umplerea buzunarelor…

Cu ispite şi piedici de tot felul, Emilia Ţuţuianu nu a avut parte de linişte în toată această perioadă. O jertfă și dăruire pentru un ideal pe altarul culturii, cu preţul nopţilor  nedormite, a bolii şi a luptei cu forţele obscure…

Cu ajutorul Celui Preaînalt, ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic”, iată, s-a finalizat!

Totul are însă un preţ! Nu contează că acel domn investitor, venit tocmai din Anglia, a crezut în visul Emiliei, dar noi, cum ştim să apreciem şi să mulţumim acestor oameni care au realizat ceva nu pentru ei, ci pentru generaţiile care vor veni?

Curând va avea loc inaugurarea ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic” unde sper ca oficialităţile să-și dea mâna, pentru a sărbători evenimentul pe măsura importanței edificiului și a efortului depus de cei care şi-au pus sănătatea, liniştea, timpul, şi nu în ultimul rând rezervele financiare, pentru construirea unei instituţii de spiritualitate şi cultură pe pământ sfânt românesc şi pentru sufletul fiecărui pelerin sau turist ce-și va purta paşii pe aceste meleaguri moldave.

Un act de cultură, uneori este ca o rugăciune, când este făcut cu sufletul. Pentru doamna Emilia Ţuţuianu, este și un dar la ceas aniversar, peste câteva zile fiind data de naştere a domniei sale, încununând ani de dăruire și muncă pentru comunitate.

Prieteni, scriitori din ţară şi diaspora, vom fi alături de Emilia și vom urmări acest moment important, fiind cu toți interesaţi a ne reîntâlni într-un loc binecuvântat.

Felicitări ctitorului pentru generozitatea sa, felicitări celor care nu au precupeţit nici un efort pentru ridicarea ,,Centrului Cultural Spiritual Văratic”, într-o adevărată epopee  a iubirii și dăruirii de sine, lăcaș care va intra în circuitul cultural și spiritual național, sperând, ca peste ani, să nu-şi schimbe destinaţia…

Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia încheie într-un document mai puţin cunoscut, privind opera lui Caragiale, într-o manieră incontestabilă: ,,În scoica aceasta, a unei comedii aprige şi ostile, lumea românească poate străbate veacurile în tot măreţul ei farmec, prevestind de aici, de pe pământ, din iureşul unor întâmplări mundane, paradisul, a cărui nostalgie nu ne va cruţa niciodată”.

Personal, doresc să-i urez de pe acum distinsei Doamne Emilia Țuțuianu, felicitări și urări de bine cu sănătate cu ocazia zilei de naștere. Ziua de 12 iulie, o zi însemnată printre cei care prețuiesc truda domniei sale.

Întru Mulți Ani Fericiți !

 

Mariana Gurza

Timişoara

10 iulie 2017

 

Eugen Dorcescu – Despre excelenţă

Intelectual subtil, foarte instruit, cu mare vocaţie şi generozitate culturală, cu iubire de carte, de cuvântul tipărit sau desenat pe fila virtuală a computerului (a întemeiat şi conduce o editură, Muşatinia, şi o revistă, Melidonium, este fondatoare a Societății Culturale George Radu Melidon din Roman, a realizat ample şi inteligente interviuri cu importante personalităţi etc.), Doamna Emilia Ţuţuianu se impune, concomitent, şi ca un înzestrat creator de literatură, aşa cum probează cele două volume de poezie publicate până în prezent: Flori de măr, 2002 şi În amurg, 2004. Am avut prilejul să-l citesc, de curând, pe cel de al doilea, apărut la Editura Timpul, din Iaşi, şi prefaţat, cu pricepere şi acurateţe, de Tudor Ghideanu. Un profil al autoarei ne oferă şi Ion Rotaru în O Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Dacoromână, Bucureşti 2009. Ceea ce urmează nu sunt altceva decât nişte simple însemnări, glose, ce mi-au însoţit şi încheiat lectura.

Arhitema scrierilor Doamnei Emilia Ţuţuianu pare a fi, potrivit dovezilor pe care textul însuşi le aduce, excelenţa. Altfel spus, perspectiva superioară în care este abordată şi înţeleasă existenţa. Eul porneşte, în această confruntare, în acest dialog cu lumea, înarmat cu un set de valori – morale, artistice, spirituale – pe care se străduieşte să le păstreze intacte, la care nu poate renunţa: dragostea (în sens larg), bunătatea (atotcuprinzătoare, vezi o scrisoare a lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, în secţiunea secundă a cărţii: „să fii bun, ca să poţi fi fericit”), încrederea în fiinţa umană şi în şansa ei de a ajunge la împlinire, preţuirea strămoşilor, ataşamentul faţă de ceea ce este frumos în peisaj şi în oameni etc. Acest arsenal sui-generis îi dă eului o mare tărie, dar, simultan, îl şi fragilizează, expunându-l asperităţilor, provocând deziluzii:

“Când a căzut o petală,
m-am bucurat.
Am crezut că va creşte
Fructul.
Am aşteptat…,dar
el n-a mai apărut.
Atunci mi-am dat seama,
cât de mult am cerut!”

Există, însă, pentru persoana sensibilă, câteva soluţii de viaţă şi câteva rezolvări poetice, la care nu ezită să apeleze. Una din ele este visul. Visul lucid (reveria potenţată de meditaţie). Iată-l, configurat, şi transfigurat, în Salcia:

“Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
Şi vântul dezmierdându-i faldurile grele,
Pe malul solitar al unui râu rămase,
O salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.
Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse,
Cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfioră tainic de amintiri apuse,
Şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri,
.. cuprinşi de neuitare! “

Apoi, implicarea, decisă, îndrăzneaţă, precum în frumos ritmata şi rimata poezie Zefirul:

“Zefirul mi-aduse pe aripă,
Un gând de iubire stingher –
Timid, el se arată o clipă
În blânda lumină, pe cer.
Şi, vântul se plimbă prin păru-mi…
M-atinge cu pasu-i uşor,
Mă-ntreabă:
„- Cui vrei să te dărui,
Cu-atâta iubire şi dor ?”
Ş-atunci, murmure sfinte, curate –
Buzele-mi calde-ţi şopteau
Regretul, că nu eşti aproape,
Spunându-ţi mereu …că te vreau!”

În fine, înţeleapta împăcare cu ambianţa, cu meritele şi imperfecţiunile ei, acceptarea, cum declară poeta însăşi:

“În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…
Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!”

Aceste forme ale participării sunt contrabalansate, însă, şi, într-o măsura apreciabilă, contrazise chiar, de retragere, de recul, de evadare. Mai întâi, spre edenul copilăriei, unde veghează, protectoare, de neuitat, umbrele bunicilor (să se vadă Bunica, Bunicul, Acasă). Dar trecerea timpului năruie sau, măcar, decolorează până şi amintirile, iar inima resimte cu durere lucrarea vremii:

“Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală.
Mă-ntorc spre căminul părinţilor
ca o pasăre care,
după ce şi-a luat zborul,
îşi caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie…
şi
Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge…fuge…fuge”

Şi atunci? Cum să se sustragă eul acestei terori a dezolării, acestei nemiloase curgeri ce duce şi nimiceşte totul? Există vreo speranţă pentru suflet?
Există, desigur. Ceva stabil, ceva care hrăneşte nobleţea sentimentelor, civilitatea, ceva ce generează virtuţile cardinale (credinţa, nădejdea, dragostea) : Duhul, aspiraţia spirituală. Aceasta este tema ciclului Lumina din adânc, secţiunea forte a cărţii, cuprinzând texte situate la limita dintre proză şi poem şi dedicate, în cea mai mare parte, Mănăstirii Agapia. Aici mi se pare că autoarea se exprimă pe deplin, aici intuim şi substanţa şi vastitatea orizontului său lăuntric. În enigmatica frază finală, spre exemplu: “Nu aştepta pe nimeni… nu aştepta nimic!”
M-aş bucura să lecturez, cât mai curând, o carte intitulată, poate, chiar aşa, Agapia, şi semnată Emilia Ţuţuianu.

————————————————

Eugen Dorcescu

Timișoara