Franko Sicra – Am fost…

 

Am fost o lacrima în noapte…
O clipă ce-a trecut…pe un peron pustiu..
O pală a vântului rostită-n şoapte …
Sau poate-o rază  a soarelui în ruginiu…

 

Un gând…. printre altele pierdute…
În negura din noaptea crudelor visări…
Sau poate-un val venit pe-o punte,
A unei corabii, din pierdute zări. …

 

Dară aşa precum se stinge raza…
Unui soare obosit în asfinţit …
Am părăsit şi eu amiaza …
Căci iată… clipa nopţii a sosit.

 

Îmi voi înfrânge teama de-ntuneric…
Si voi pasii prin ceaţa dintre praguri…
Acolo unde nu-i nimic vremelnic …
Nu sunt dureri, lacrimi sau gânduri.

 

Am să-mi aşez pe valul mării capul,
Si gândul rătăcit îl voi lăsa să plece,
In braţul lui vreau să îmi fie patul,
Iar spuma lui, visu-mi să-l înece .

 

Să-mi cânte-n serile cu lună…
Miresele adâncurilor mării…
In unduiri de val ce-ngână,
Visele din pragul înserării .

 

Am să înalţ catarg din dor,
Corabia iubirii să o ducă…
In ceruri…în al stelelor pridvor,
Si veşnicia neuitării să aducă .

 

Din a mărilor corali voi da creeare,
O casă a visului ce am avut ,
Impodobind cu alge la intrare
A fericirii uşa,ce-n spume s-a născut.

 

Acolo…vom trăi o veşnicie…
În susurul izvoarelor de dor…
Acolo nimeni n-o să ne mai stie ,
Vom fi doar noi şi cântul nimfelor .

Franko Sicra
Ravenna

18 octombrie 2015

La mulți ani!

http://www.marianagurza.ro/blog/2015/10/18/franko-sicra-am-fost/

 

Anunțuri

Franko Sicra: O clipă de rătăcire

De unde vii tu val, pribeag şi călător,
Din ce ţinuturi poposeşti la mine,
Din care zări purtat de dor,
Te odihneşti în ape cristaline?

 

“Eu vin din largul zărilor albastre,
De-acol unde pământul ,cerul îl sărută,
Şi port pe braţ, buchet de vise-a voastre,
Şi cântecul de dor, ce inima frământă.

 

Îmi cânt poemele în faptul serii,
Ce scrise-au fost, pecete-având de lacrimi,
De cei cunoscători de clipele durerii,
Şi sufletului sfâşiat de patimi.

 

Îţi port şi ţie …din nesfârşita zare,
Icoana unei zâne ce gândul ţi-a robit,
Îţi port cuvântul ce inima îi doare ,
Şi plânsul ochilor, în zare pribegit. ”

 

Offf… val pribeag… tu…val pribeag…
A tale lacrimi în suflet mi-au pătruns,
Au răscolit în mine, al timpului vechi cheag,
Şi dorul de fiinţa, acum de neatins.

 

Mie dor…. mie dor de al ei zâmbet,
Mie dor de ochii care râdeau în soare,
Mie dor de glasul ce îmi cântă-n suflet,
Secundele uitării al clipei ce nu moare.

 

Mi-e dor de glasul care râdea la soare,
În dimineţi sărutul florilor fără de vină ,
Sorbind nectarul nopţii care moare,
Din cupa crinului care renaşte în lumină.

 

Mi-e dor fiorul să-l mai simt, privind la stele,
În nopţile visărilor în doi…
Cu suflet tremurând, visam să fim în ele,
S-avem un infinit doar pentru noi.

 

Privesc şi-acum la cerul plin de stele,
În nopţi stând singur…. abătut…
Zadarnic caut… tu nu eşti printre ele,
Pustiu e totul…. şi tăcut….

 

Franko Sicra
Ravenna
14.03.2015

 

Franko Sicra: Mi-aduc aminte…

Franko Sicra: Mi-aduc aminte…

       Mi-aduc aminte…

 

Mi-aduc aminte de clipa-n care ,
Pe malul mării rătăceam pustiu,
Şi-mi deschideam sufletul la soare,
Sau cu marea vorbeam…nu ştiu.

Priveam prin paginile-aducerilor aminte,
Cătam prin ele, greşeli ce-am făptuit,
Şi încercam să înţeleg cu ce n-am fost cuminte,
De Dumnezeu asa crunt m-a pedepsit.

Mă-ntreb şi-acum , o drag Părinte,
Mă-ntreb…greşeli ştiu c-am avut ,
Dar totuși eu te rog, te rog fierbinte,
Îndură-Te de mine, vezi ca sunt căzut.

Mai ia-mi o Tată din povara vieţii,
Mai ia-mi din greul ce m-apasă crunt,
Mai dă-mi te rog,mireasma dimineţii,
Sunt doar un suflet Tată, chiar de sunt mărunt.

Mai lasă-mă să sorb nectarul fericirii,
Să mă îmbăt de soare , de amurg , de vânt,
Să simt din nou, starea nemuririi,
Să-mi aflu locul, aicea pe pamânt .

Apoi…Doamne sfânt,de vrerea-ţi este,
Trimite-mă în largul infinit,
Mă fă un bob de vânt , o umbră sus pe creste,
Sau ţărână fă-mă…căci de-acolo sunt venit.

Sau fă-mă Doamne…pildă pentru alţii,
Greşeli să nu mai facă nimeni pe pământ,
Să nu mai simtă nimenea vibrații,
A sufletului care plânge-n vânt.

Acum mă-nchin…şi plec Părinte Sfinte,
În ceaţa nopţii am să mă retrag,
Şi cineva poate-şi aduce-aminte,
De mine ca de-un suflet…drag.

 

Franko Sicra

Ravenna

Franko Sicra : Poezii

          Iar de va fi….

Iar de va fi… ca luna să vorbească,

A nopţii taine, să îţi şoptească visul lor,

Şi stelele-n lumina lor cerească

Să-ţi lumineze taina tainelor.

 

Să-ţi spună despre cântul care strigă-n mine,

De-a chipului tău dor…sfâşietor…

De-a nopţii nerăbdare ceas ce vine,

Să mă petreci pe calea viselor.

 

Acolo unde…a crinilor petale înrouate ,

Piciorului… în  cale-ţi stau covor,

Şi-a vântului plimbări învolburate ,

Sânt mângâieri şuviţelor în zbor…

 

Acolo te aştept în  fiecare noapte,

Din tremuratul soarelui-n amurg,

La răsăritul lunii…inima-mi se zbate,

De dorul tău…din suflet lacrimi curg.

 

Hai… vino dar iubito, cu dor eu te aştept…

Vino dă-mi vieţii speranţă şi lumină…

Auzi de dor, cum bate inima în piept…

Vino… acuma noaptea e deplină.

 

            Lovesc în geamuri….

Lovesc în geamuri , raze de lumină,
În case…zgomote pătrund ,
Pe-alei…zburdă-un caţel fără de vină,
E dimineaţă…doar eu mai stau dormind.

Un tril de păsărele se-aude-n depărtare,
De-aproape îi raspunde vântul somnoros,
Când se strecoară prin a frunzelor cărare,
Crescute în străjerul aleii cel stufos.

Pervazul geamului prinde viaţă parcă,
Pe el stă cocotat un mic gândac,voinic,
Ieşit de nu stiu unde…şi încearcă,
Să fure din a soarelui putere…doar un pic.

În stradă au ieşit măturătorii să gonească,
Amintirea zilei ce-a trecut de-acum,
Sa dee voie zilei noi sa poposească,
Pe-un aşternut curat al străzii şi pe drum.

Din turnul unei vechi biserici din vecinătate,
Un dangăt lin… străpunge-al zării infinit,
Îşi cântă bucuria, mulţumind de toate,
Ce Domnu-a-ngăduit în noua zi ce- a răsărit.

Buna dimineaţa și bine-ai venit, tu soare .

 

               La tine….

La tine-am venit din nou acum,
În prag de înserare…
Acum… când gândurile se depun,
În noaptea ce răsare.

Să te întreb mă paşte gând…
De frig ţi-a fost aseară…
Căci timpul nu a fost prea blând,
Iar tu… stăteai afară.

La tin’ dorit-am ca să vin…
Veşmânt de noapte să-ţi aduc…
Şi valul rece să-ţi alin
La pieptul meu când îl apuc.

Ma iartă dară de uitare…
Ma iartă tu…iubită înspumată,
Te rog… cu mine ai răbdare,
Şi dă-mi iertare… o clipă împăcată.

Mă lasă dară creştetul învolburat,
A mâinii mângâiere să o trec,
Să liniştesc un zbucium ‘negurat,
Şi-n braţul tău… plânsul să-mi înnec .

 

            Ploaia

Din depărtarea zări-albastre,
Din umbra norilor sărutul dând,
Pământului ce-acol se naşte,
Coboară cântec pe pământ.

Al mării valuri stau mirate
Mirajul lui le-a ‘ncremenit ,
Şi vuietul de-adânc de ape
Acum e susur odihnit.

Aripa vântului hoinar mai plimbă
Peste hotarul necuprins…
A vrăjii cânt ce înfioară
Şi-adânc pătrunde-n suflet trist.

Săgeţi pe ceruri taie zarea,
Lumini …spărgându-se în mări,
Sfârşind apoi în ea cărarea,
Se sting tăcute-n depărtări.

Ţipând cu glas temut de vreme,
În zbor albaştrii pescăruşi,
Zbătând aripi peste întins de ape,
Grăbesc spre stânci… spre-al lor culcuş.

Din negrii nouri se revarsă
Fuior de calde picături…
Şi sărutând întreg văzduhul,
Se-aşează blânde pe pământ.

Descărcând poveri de ape…
Măreţii nori…grăbesc apoi…
Spre alte zări…spre altă parte,
Dând soarelui pământ şi mări.

 

           Când umbra….

Când umbra seri-ţi înfioară
A tale frunze verzi foşnind,
Şi vântu-ţi cântă la vioară
Poveşti cu glasul lin şoptind,
Tu-ncrengi îl prinzi şi te-nfăşoară
Cu glasul lui din văi venind.

Din pieptul tău de codru vechi
În albie de piatră tare,
Cântându-mi doine în urechi
Despre poveşti nemuritoare,
Un fir de rouă din străvechi
Izvor de apă-nvietoare.

În larg poienilor de dor…
Pe a pleoapelor petunii,
Mai zăbovesc urma cuvintelor
Ce-şi cheamă şi acum stăpânii,
În negur-amintirilor…
Plecaţi pe veci sărmanii .

 

        Aș vrea…..

Aș vrea ca azi… cadou să-ţi fac…
O zi… un an…sau viaţa-mi toată,
Eu…sa rămân în umbra-ţi…şi să tac…
Simţind cum fericirea mă îmbată.

Să stau privind la chipul tău zâmbind,
Să-mi sorb din el nectar de fericire,
Să stau aşa… să stau trăind…
Aşa aş vrea… fără sfârşire .

Din ochii tăi să-mi fac lumini
Ce drumul vieţii să-mi lumine,
Şi glasul… ghid…fiind printre străini,
Să îmi arate calea către tine.

Cu părul tău as vrea să şterg,
Lacrimi…ce-a timpului clipe au spălat,
În nopţi privind la stelele ce merg,
In zori…ducându-mi chipul adorat.

Aş vrea… cunună sa îţi fac…
Din visele ce viaţa îmi străbate,
Cu dorul meu să îţi îmbrac…
Zilele ce se vor scurge mai departe.

Franko Sicra 
Ravenna
2015

Franko Sicra : Pe drumul greu…

Pe drumul greu ce urcă-n pantă,
Un bătrânel….cu greu urca,
Încovoiat de înălbita-i vârstă,
Ce tare îl mai apăsa.

 

Aluneca… era să cadă,
Dar greu… totuşi se redresa,
Zâmbea… pornea din nou să meargă,
Şi povestea de zor cu cineva.

 

În mâini ducea o mică pungă,
În ea un colţ uscat de pâine,
Alăturea litrul de lapte,
Mâncare poate….pentru mâine.

 

Dar mâna dreaptă parcă prinde,
În palma ei pe cineva,
Privesc… nu-mi vine-a crede,
În jur nu este nimenea.

 

Vrând să-l ajut… de el m-apropiii,
Bineţe dau şi îl întreb,
“Tu moş bătrân, s-ajut eu voiu,
De mine sprijine-te-acum .”

 

Surprins… se-opreşte… mă priveşte,
În ochi eu fericirea-i văd,
Prin mine-a lui privire trece,
Dar îmi răspunde glas molcom.

 

“Iţi mulţumesc copile dragă,
Încă mai pot la deal să urc,
Dar de-i voii… ajută-mi baba,
Căci anii mulţi o-apasă greu.”

 

Privesc în jur… nu este nimeni,
Dar mâna totuşi o întind,
Şi mă prefac că simt în mână,
O altă mână… şi-o ating.

 

El bucuros se-ntoarce-n laturi,
Şi spune cu glasu-i domol,
“E-un flăcăiaş ia de pe-acilea,
Şi ne ajută dealul să urcăm”.

 

Încet …încet …ajung la casă,
Bătrânului ce sta în deal,
Cu mâna tremurând…deschide uşa,
Poftind întâi pe cineva .

 

Apoi intrăm …intrăm în casă,
El bucuros pe masă pune ,
Cel colţ uscat adus….de pâine ,
Şi-o micuţă cană din lut

 

Apoi un scaun trase mai aparte,
Şi glasu-i blând se auzii,
“Uite… stai jos, aci iubită soaţă,
Şi-mbucă ceva, din ce-am adus.”

 

În ochi sclipeau lumini de fericire,
În glas blândeţea stăruia,
Iar mâinile cei tremurau… bătrâne,
Un chip din vise mângâia.

 

Atunci lacrime simţit-am cum mă podidiră,
Prin mine se scurgeau fiori,
Priveam si nu-mi venea a crede,
L-acea iubire fără de sfârşit.

 Franko Sicra
Ravenna

Franko Sicra: Poezii

Colinda….

Colinda marea…peste valuri,
Rătăcitor pe drum mereu,
Mângâind cu-asale triluri,
Pribeagul cântec de Orfeu.

Tăcută…marea îl ascultă,
Cu val de spumă lăcrimând,
Și-n unduirea ei tăcută,
Înalță cor la al sau gând.

Se-nalță sunete în ceruri ,
Spre stele ce-abia răsar,
Danseaza-n luna printre cercuri,
Cu aștri reci…lumini de jar.

Prin codrii vechi…răzbiți de timpuri ,
Duios…își plimba versul lui ,
Si mângâind trecute vremuri,
Se-nneaca-n cupa timpului .

Apoi…tăcut se-ntoarce ‘ndată ,
Spre sufletul prea zbuciumat,
Spre celui ce viața dată,
Corzii care l-a ‘ngânat.

Din ochii lui preling bobițe,
Șiroaie de mărgăritar,
Ating chitara în suvițe,
Și se preschimbă-n cântec iar .

Izvor de dor sunt corzile chitării ,
De dorul ochilor ca-un cer senin,
De-un suflet,din largul depărtării ,
De ea și chipul ei divin .

La tine….

La tine-am venit din nou acum,
În prag de înserare…
Acum… când gândurile se depun,
În noaptea ce răsare.

Sa te întreb mă paște gând…
De frig ți-a fost aseară…
Căci timpul nu a fost prea blând,
Iar tu… stăteai afară.

La tin’ dorit-am ca să vin…
Veșmânt de noapte să-ți aduc…
Și valul rece să-ți alin
La pieptul meu când îl apuc.

Mă iartă dara de uitare…
Mă iartă tu…iubită înspumată,
Te rog… cu mine ai răbdare,
Și dă-mi iertare… o clipa împacată.

Mă lasă dară creștetul învolburat,
A mâinii mângâiere să o trec,
Să liniștesc un zbucium ‘negurat,
Și-n brațul tău… plânsul să-mi înnec .

26.01.2015

Ploaia

Din departarea zări-albastre,
Din umbra norilor sărutul dând,
Pamântului ce-acol se naște,
Coboară cântec pe pamânt.

Al mării valuri stau mirate
Mirajul lui le-a ‘ncremenit ,
Și vuietul de-adânc de ape
Acum e susur odihnit.

Aripa vântului hoinar mai plimbă
Peste hotarul necuprins…
A vrajii cânt ce înfioară
Si-adânc patrunde-n suflet trist.

Săgeti pe ceruri taie zarea,
Lumini …spărgându-se în mări,
Sfârșind apoi în ea cărarea,
Se sting tăcute-n depărtari.

Tipând cu glas temut de vreme,
În zbor albaștrii pescăruși,
Zbătând aripi peste întins de ape,
Grăbesc spre stânci… spre-al lor culcuș.

Din negrii nouri se revarsă
Fuior de calde picături…
Și sărutând întreg văzduhul,
Se-asează blânde pe pământ.

Descarcând poveri de ape…
Mareții nori…grăbesc apoi…
Spre alte zări…spre altă parte,
Dând soarelui pamânt și mări.

Franko  Sicra

Ravenna
26.01.2015

 

Franko Sicra: poesis

Se scutură în zori…

 

Se scutură în zori mănunchi de vise,
Vântul zilei…. le spulberă în zări,
Când frigul dimineţii retrage în culise,
Dorinţa unei nopţi… val de visări.

 

Mi-ai trecut din nou prin noapte,
Mireasma ta… s-a răspândit pe perna mea,
Înfiorat fiind… de-a tale şoapte,
Gemea un suflet… în plâns de dor de ea.

 

Simţeam sărutul tău pe buze,
Şi braţul gingaş cum mă cuprindea,
Din ochi îţi scânteiau lumini difuze,
Sclipiri care în ceruri mă răpea.

 

Când mâna-ţi firavă se rătăcea prin păr,
În mângâierea dorului ce gândul stăpânea,
Doream cu dragostea-ţi să îmi acopăr,
Fiinţa…. ce pe tine te dorea.

 

Erai un vis… sau o dorinţă…
O vraj-a nopţii venită de neunde,
Dar un blestem… te fură-n dimineaţă,
Lăsându-mi doar un dor… pe-a gândurilor unde.

Din nou…..

 

Din nou…. din nou ai poposit
Pe geana-mi obosită,
Acum… când noaptea a venit,
Cu amintiri de-o clipă.

 

Atunci când buzele în tremur spun,
Cuvinte…, nerostite….
Doar…. doar tu mai ai cuvânt,
Prin pleoapa-mi obosită.

 

Cuvântul sufletului dai….
Prin bobul de cristale
Ce poposeşte-n ochi de jar,
Căzând apoi poale.

 

Un alt cuvânt din suflet îmi va izvorii,
Având…. aceeaşi soartă…
Pe-obraz…. scurt timp va poposi
În drum spre o ţarână moartă.

 

Doar visul… el va dăinuii….
Acum… şi -n veşnicie….
În el… tu doamna mea vei fi
Chiar de eşti o amăgire

 

Îşi cerne noaptea….

 

Îşi cerne noaptea vis doinind,
Pe aripe de stele,
Eu stau la geamuri aşteptând
Cu gandurile mele.

 

Din lună picuri de lumine
Lovesc în umbrele pierdute,
Iar stropii ei trezesc în mine
Dragi amintiri avute.

 

Tu dormi, pe perna t-a rămas,
Un trandafir în floare,
Furat de min’ cândva în ceas
De înseratică plimbare.

 

Pe buze vorbe îţi şoptesc,
Un nume sau… părere,
Mă chemi prin vis, eu mă grăbesc
Să-ţi fac a ta plăcere.

 

La capul tău îmi odihnesc,
În clip-amarnic dorul,
Prin părul lung când pribegesc
O mână, mângâind odorul.

 

Tu dormi… tresari prin somn arare,
Din vis mă chemi să vin la tin,
Pe-a căilor poteci stelare
Să fim doar eu… şi-un vis divin.

 

În zborul clipei ce-a trecut,
Sărut a ta făptură,
Şi trec şi eu în azimut
Pierdut în umbra din negură.

 

Picuri… stropi de vise cad,
Din luna vrăjitoare,
Doinind…vărsând în mine iad,
De doruri care doare.

 

Din genunea…

 

Din genunea nevăzută
Vin în grabă către maluri,
Însoţind glas de lăută,
Cavaleri… călări pe valuri.

 

Se reped molcom spre ţărmuri
Obosiţi de-atât pribead,
Se-odihnesc… şi-apoi cu treburi
Se întorc din nou în larg.

 

Lung în urma lor ecou… răsună
Ce cuprinde stânca…. valul,
O chemare-n clar de lună,
Celuia rămas cu malul.

 

Dintre-a cerului petale…
Dintre-a stelelor cunună…
Pe a lunii rază cale…
Vis în mare se adună.

 

Serenisime sirene, din adâncuri izvoresc,
Se-adună-n malul mării, printre alge ce foşnesc,
Şi în şoapta lor cea dulce precum graiul îngeresc,
Visătorul de pe maluri, înspre valuri îl momesc.

 

Chip de doruri dau sclipire
Din al largurilor hăuri,
Şi stârnindu-ţi amintire
Te îndeamnă să te-alături.

 

Tu cuprins de-al lor miraj
Pas cu pas pe val păşeşti,
Dându-i corpului curaj
Spre adânc călătoreşti.

 

Iar în liniştea deplină
Din adâncul apelor,
Vei rămâne mână-n mână,
Cu iubita viselor.

 

Dară marea-şi cheamă valul,
Iar cu el…. sirenele…
Spre al negurii hotarul,
Duc cu ele visele.

 

Doar un suflet trist şi singur
Din nisip adună vise,
Făurind cu ele mugur,
Pentr-un viitor de alte vise.

 

Iar de va fii….

 

Iar de va fi… ca luna să vorbească,
A nopţii taine, să îţi şoptească visul lor,
Şi stelele-n lumina lor cerească
Să-ţi lumineze taina tainelor.

 

Să-ţi spună despre cântul care strigă-n mine,
De-a chipului tău dor… sfâşietor…
De-a nopţii nerăbdare ceas ce vine,
Să mă petreci pe calea viselor.

 

Acolo unde… a crinilor petale înrouate,
Piciorului… în cale-ţi stau covor,
Şi-a vântului plimbări învolburate,
Sânt mângâieri şuviţelor în zbor…

 

Acolo te aştept în fiecare noapte,
Din tremuratul soarelui-n amurg,
La răsăritul lunii…inima-mi se zbate,
De dorul tău…din suflet lacrimi curg.

 

Hai… vino dar iubito, cu dor eu te aştept…
Vino dă-mi vieţii speranţă şi lumină…
Auzi de dor, cum bate inima în piept…
Vino… acuma noaptea e deplină.

 

Prin colbul….

 

Prin colbul zilelor amare,
Trecut-am apăsat din greu,
Duceam în suflet o durere mare,
Ce apăsa şi mă-ndoia mereu.

 

Priveam în jur la ceilalţi trecători,
Prin vadul vieţii… călători ca min,
Vedeam la unii, umbre de rumori ,
Şi zâmbete uitate pe un chip senin.

 

Cu capul aplecat atunci treceam,
Poteca zilnică priveam îngândurat,
Şi mă-ntrebam cu ce-am greşit de am,
O viaţă… grea de îndurat.

 

Răspunsul nu găseam nicicum,
Nici în stelele cu care-ades vorbeam,
Nici soarele nu mai dorea acum,
Să-mi spună de dorul ce-aveam.

 

Mă regăseam în taine de visări,
Unde refugiu zilnic căutam,
Unde-mi lăsam pe-aleile din zări,
Să-mi zburde dorul ce aveam.

 

Hoinăream de mâini cu fericirea,
Băteam câmpii în lung şi-n lat,
Când oboseala ne-ajungea simţirea,
Odihna ne dăde-al visării pat.

 

Îmbrăţişaţi … în meandrele uitării,
Rătăcitori prin pulberea de stele,
Dădeam tributul nostru valurilor zării,
Un om şi-un vis… un călător prin stele.

 

Franko Sicra

Ravenna

Italia