George Anca: Posthind (7) – Union cu taică-meu (poeme)

 

FERIGI POLIFONICE

 

ferigi polifonice codobatura

ştiai de la poartă octava

de nu din familie te-i stinge

garderobieră fostă cântăreaţă

 

bucuria vieţii tale marţiene

cum ţi-ar fi scris clarinetul

extaz partita o nimica toată

prana atman revelaţie diafană

 

pe-acel Enea însuţi acompaniindu-l

întru frăţimea defunctă naintea

naşterii tale spre mormânt francez

ferisem vântul că inspiraţia are grijă

 

 

ÎMPĂIAT ÎN GRAI

 

împăiat în grai sub foale mersul

confesie harakiri fântâni secate

înghesuiţi în flacăra aceleiaşi lumânări

la ce asupră dezlipiţi de amintiri

 

planul să vă lansaţi între voi

tema balaurului am ales-o pe doi

din mari scriitori nu v-am scos

şi oarecare replici la diferenţe

 

mă ce ne mai deosebim sub copac alb

Marian mă declară ultimul mare poet

cunoscând el toată poezia lumii

pe ce metodă să mă iau şi eu în serios

 

 

ÎNTOARSĂ ROATA

 

întoarsă roata cer de palmă crucii

n-ai tu mierlă gibă zbori prelucii

mă păsării gangrenei cu mărfar

la mana înnăscutului nu m-ar

 

goana de propria amprentă reperabilă

plus vârstele pripon învăţului umil

nici faţă pe coclaur revelată

confuzie de bici şi înscenare

 

femeile rendiţii şi mai religioase

pe milă adulteră cu badea dumnezeu

atâtor tartori coralieri plutire

cui să-i mai mulţumesc risipirea

 

sau m-a scăpat din lanţ chiar Iahve

să mă fericească în neştire

pe cuvânt în peisaj respirator

într-o retrocreativitate cuvenită

 

chiar proba pogorârii amanet senect

în loc să mă plouă voi răsfoi nezei

p’odihnă din unul mai câţi de-a berbecii

limba de carte rit armonii negative

 

tatăl tău în cerul meu îl văzusem soare

cuvânt gol cer gol condac d’ac

scut concrescut nimic pe sus jos viermi

tatăl jos cerul sus zaruri spânzurate

 

cereştii locului pe după nunţi polog

ori nevasta ori rugăciunea domnului

frumoase pedale discobol cu floare

primiţi în împărăţie cu pluguşorul

 

opt şi cu şase doişpe altfel sonet

ca ieniceri ci milioane la muncă pe fugă

recăpătat tărâmul părinţilor crezuţi

crimă de mierlă pe după gibă

 

credinţa cuvântului armonic de pierdere

pe-un cult din mulţi copii şi fraţi

a câta naştere craterul suferă

peste câţi pogorându-se mut

 

de-am spiralat nu necredinţa-mi

satana sanatana dharma osana

din nefericiţi pre schizofrenici fericind

şi din cine confetti de Maramureş

 

pe-avans d’op colbuit alarmă liniştirii

religia este pretextul propriei credinţe

credinţa va fi fost pretextul religiei

soare în cer şi pe pământ Petcule

 

amnezia metamorfozelor halucinatorii

decodism dante(lă) doct(o)rina tei(stă)

dialogismul represionar irealism duo triolet

parasintaxă infra veena sitar & comp

 

altă pleavă de rântaş te distraş’

câtă inspiraţie comunistocraţie

de nu ne lăsăm vezi ui poka furnici albe

noroc de crăci pe apa moartă-n păpuşoi

 

Iahwe mână amputată într-o poezie de

Blaga durându-l de nu-n psalm

spiritualitatea poporului român apud Stăniloae

hai că vedem lectura la Comedie

 

 

PASÂNDU-VĂ

 

pasându-vă voi parole ori persoane

mă delas propriei destinaţii

şi-o mai fi vorba de la sine

da’ nu pot să nu-ţi mulţumesc d’atenţie

 

care nu cântăm şi urechile iepurelui

la ce-om mai fi făcut armata

călare când să descaleci arcan

aşa că numai răpita te costă orice

 

cară car vară var ne ajungem transă

sperjur aproapele din cea împăiere

te-amesteci carmina palorilor talangă

de-ar fi fost apropiaţi că scriam cu ochii

 

vânător de sine claustrării gonac

a mai cresta în grindină aşteptarea

ăştia mai fluierăm şi-ţi fluturi urechile

ne reclasicizăm din ţăndări de destin

 

hai gurile afume cabale din cavale

a ne saluta din iubirea duşmanului

pe viaţă rost în parte cu teroarea

când mai şi aveam un pas netras

 

mai la voi pestilenţa langorii

câini topiţi învăţaţi-ne melting pot

ne învăţăm cu fiarele firele ierbii

mai bună mascarada răpunerii la loc

 

vieţi vechi peregrinându-se spovedanii

umbră toridităţii exceptate colocviu

ţi-oi fi încurajt speranţa cât să naşti

pe după carnetul de conducere

 

săriţi în iluminată vacuitate

cât să ne vizionăm cârtiţe

cât să traduc uciderile d’adnotare-mi

ploaia mă împinge sub apostrof

 

te uiţi la ce inspiraţie că se uită şi dânsa

că nu mi-o fi auzit inima peninsulelor

şi ne retrăseserăm în forturi fărâmicioase

ce defecte ascunse mai poate avea şi femeia asta

 

copilul nostru carele eşti pe pământ

fie fiinţa ta din cer părintesc

lapte iertat mântuindu-ne

de-om mai fi şi-om mai trăi poveste

 

 

PĂRUL FRUNŢII

 

părul frunţii mi-l tăiasei

noaptea după şah thalassei

dezgroparea dacă oase-i

te-ar traduce Sean O’Cassey

 

mi-e mai grea fantoma de lumină-aprinsă

te iubim credinţă ne iubeşte cin’ să

noi din maică a mai speriată insă

sufletul ecoul naşterea pretinsă

 

te repezisei olimpic mărunţico de

te-am ocolit bhragode vasya de

pe recitate necompas pâini abc

chiar pe făraş gunoiul pentru ce

 

hai că se termină guvernele sahib

că maharaj teranei alemanii trib

arhonda bang de-a intelect sans lib

carenţa prin Florenţa mi-o inhib

 

nu din şcoala sutei sutaş pe înalt

pe la dans cu biuta armei nemaipsalt

te-am ritmat din vale Vasa către balt

ce-mi urzi Gherghina de o iert încalt

 

 

HAI TAGORE

 

hai Tagore taică iar în România

între Ungaria şi lăudata Rusie

spune ţară ocupată cu tine şi pa

lasă-ne să ne termine şi pe noi

 

Viorica din Topliţa n-a auzit de mine

în casa lui Pătraşcu pe Bastilia

fata Floricăi pe Puşi îl ştia

Iolanda tot ar tipări muma-i

 

Mercica Alabama malteză

the last poet of Romania

cât să se lase asasinat

de bună voie a termina lustra

 

mai trist uciseră câinii pisica

miting de unu cerşetor în cruce

suta sutană satană stană astm

grabă de la sine trenul fără şine

 

iar teamă pentru viaţa căpitanului

cum veniţi amândoi cu pruncul

tratament avio împotriva ţânţarilor

taică-meu clonat nu iartă aparatele

 

câţi din toţi ne gândim la mata indiferent

de inducţii diatribale lojgate

câţi îmi sunteţi tată surya

tu cu măturoiul eu cu fluturele

 

taică-meu tot o aşteaptă pe moscovită

biciclistul rus pe propaganda lui taică-meu

pornesc ăştia fabrica de miliarde

s’ocupă forza pe su’ elicopter apter

 

de le-aş fi scris cu intuiţia lor

n-ai unde se reîntărâtă filajul

a nu mai ieşi din lista rândului

câţi se orânduiesc cu capu-n zid

 

mai zicând cine trage sfori trage gloanţe

own writing zile următoare şi tradu

discul câinelui după biciclist mă ţine

ducere paranoic-medicală cală

 

te-oi fi dus în Reunion la erupţie

schimbate arme nici mausoleu

mărunţiş prelins căptuşelii de rubaşcă

vestea vieţii amniotic vestită

 

 

 

NU RUGĂCIUNE

 

nu rugăciune nu citanie atunci ce

acum vrei trei cărţi şi niciun comunism

te-ai sculat să-ţi aprinzi ţigara

şi nu mi-ai făcut cu mâna de la geam

 

soarele în spiţele bicicletei

învăţătorului Spiridon din Corbi

de-a proprietăţile şi adulterele

ai cui sunt câmpii unde-s povestitorii

 

trebuia să te împing spre Bărboi

a-ţi completa desenul masei

contrând extenice fractcontrarii

la salvatorul conştienţilor sănătate

 

ai face poze necopiatelor iconiţe

ce camere m-or fi vizionând Kal

oare coborâse Isabella să mă conducă

al cui suflet mi-eşti mi-este Ilinca

 

ai ţigara aprinsă vorbeşti de proşti

şi-abia e 7 în căbănuţă a compune

imaterialitate matematică nexam

era de plecat spre abdomene uscate

 

veneaţi noaptea de la dans şi nu

vă ataca nimeni abdomenul

închinându-te la lacătul şcolii

constantele de pe sub distrugere

 

gen grup aşa nici nu mai scapi

rămâi de mişcarea parantetică

asta-şi bălăngăne picioarele sus blugii

mă propteşti nu numai subliminal

 

limbajul nelipsirii mai o trampă

răsturnaţi eufemistica totalitaristă

teroare en passant pe fericire din

salvare coercitivă sub tălpi locvace

 

ţi-ai pus în cap timişorencele

cu mulsul vacii Tiwari se extazia

la muzica laptelui în Heliade

Elena Iliada Ramayana Rethimno

 

uscatul ori picioarele de pânză

păinjenilor muzica sferelor

cuţite de ceramică tocilărie fină

şi-o să ne mai sunaţi pupături

 

câinii delfinii ploii aport raţelor

puite epopei interioare

dacă aveţi cinci mii de-o pâine

să vă ajute dumnezeu îngheţate furnici

 

ne creionează maimuţa reîncarnările

ce să întorci strâmtoarea pe partea-mi

ale noastre fetele duminicii tată

chiar te învârteşti bălosule omenire

 

 

DA’SE PUSE CEAŢA

 

da’ se puse ceaţa da’ dă’m’ telefon

conferinţa o citesc din cameleton

ceaţă peste seninul Brezoiului

neamul românesc în rotund de ţară

 

ariciul scutură tufa de struguri

se tăvăleşte peste boabe a-şi sătura puii

lezate fericimuri c’al nimănui mărimu’

pe nevedere roua din gheaţă nemai ştim u

 

nesmânte cranţ pelerinii lanţ pe şanţ

starea de graţie ai căta-o pân’ te-ar prinde

a-ţi iuţi simultaneitatea uitării

doreai cu toată frigiditatea însuşi sexul

 

de aflaşi revelaţia după lunecare

a ne fi răpus nefericirile tanto

chiar se întunecă fără umbrelă

întoarsă apăsarea prea norilor

 

cu ei trei şi noi buduroi în costrei

hai sălcioară guru gară nemiară

unde faci pasul preferabil neantului

lăudând femeile ţi se strânseră mame

 

 

NICI NU MAI PLOUĂ

 

nici nu mai plouă ca atunci

scrisorile de India aşteaptă

eu la jumătatea furnicarului

de-o viaţă perpelindu-ne eufo

 

ne căutăm de şoaptă caraula

numită viaţa noastră conjugală

plăcere de te rogi de noapte

într-un târziu clopotul duh

 

să-ţi scriu păi fredona din Petroşani

mecanicul romanţa profesională

că de-a noastră apăi nunta

sub clopote bostoniene

 

 

NETRECUT P’AFIŞ

 

netrecut p’afiş scaune pe scenă cine

facem parte din vecine hai Elisaveto

că nu ba da în sala mare pesc

pescăruşul Hamlet Livingstone

 

Iahwe şi tu fiu al părinţilor noştri

n-aţi înflorit anul ăsta nici voi ioaniţi

pe diagonala castelană cârâiţi

jantă cuantă cum mai şi hodorogiţi

 

toată viaţa ai făcut show cu buleftrică

şi mai ai un frigider mic că eşti deştept

să vină comuniştii să ni-l nouă redea

în odă sub otrava Dejaneirei

 

poate pe faţa cealălaltă rar statistică

trasă de Gherghina moşiţilor

de-acolo cereasca părinţie arătărilor

ne grupasem prea la întâmplare

 

 

VOIE NU

 

voie nu pe lac zvântat de fâlfâire

negreşit colacul strangulând părinţii

fără tată ba al nostru amin im

smoala mierlei bicicliste-ncărunţind

 

patru verzi sonin Siam hai Surynam

nu te-ai schimbat de la Jean Georgescu

tu-n baston nu mai ştie omul

de şi-o mai vedea umbrela

 

 

SE CONSUMĂ

 

se consumă otravă de proastă calitate

nici agonia nu mai ştii de unde

calmul execuţiilor înjumătăţitoare

nimeni să se văicăre în surplus

 

scopul vieţii numai distrugerea

gropi grăbite să ne înghită volnici

hai jubilanţi dospirii de cu oase

reveriile vinului nemai poezie

 

 

TE GÂNDEŞTI LA OFELIA

 

te gândeşti la Ofelia soră-ta şi Puşi

să fi fost şi Ionuţ da dom’ George

cioclul & Yorick nelăsaţi pe scenă

vai cum îşi aprinse Ofelia ţigara

 

cetăţenia inspiraţiei sufocaţi scapeţi

ce de mai lume mormântală pân’ turla

confetii de schije represiei confederate

p’euforic vulcan de prin Reunion

 

avem mare nevoie de trădători

pentru distracţia poporului dispărut

îmi vine nepotul la tine la teatru

regizorule cum îl învăţ să meargă

 

Titania ba melancolicul ba de bois

ştiam de vis p’amurg as you kike it

versuri găsite prin păduri a recita epilog

thousand clowns the spirit of my father

 

multiplicarea actorilor jucând diferenţe

Merchant of Venice pe Broadway

le petit poisson învârtit de Brâncuşi

pe Leda filmând-o cu multă răbdare

 

ce fel iar fiinţă p’ucise păpuşi d’otravă

bonapartişti incineri Iahwe n’al oricui

unison diapazon tata Ion pe bidon

din Marin geamăn ţin mort la chin

 

tatăl vostru în cerul nostru

mama noastră zoroastră

repetă retezarea spiritulităţii

suntem obişnuiţi cu schizofrenia

 

m-am întâlnit cu el pe stradă şi nimic

adică nu ştii pentru cine vând

abandon pân’ la cer nenăscuţi nici Oedip

cum el te-ar fi trimis a-l reconcepe

 

embrionul joacă hind Rosalind

lumina cât ne-o înzili catapeteazma

castraţii lui Haendel eunucii spre Brecht

trepanatorului oiumul mohican

 

Pooja scrise amen după Bhagavan

ardent podar lacului pe sub dig

duminică du-te peste drum la

mironosiţa întocmai cu apostolii

 

***

 

 

[2] ÎN  PĂMÂNT

 

PENTRU CĂ UNEORI O DUSESE BINE

 

pentru că uneori o dusese bine în sărăcia lui

îngerul s-a supărat şi a încărunţit lipindu-i-se de cap

n-a fost de ajuns tot o duce bine îngerul în sărăcia lui

şi îngerul s-a supărat şi a încărunţit lipindu-i-se de picioare

ei dar tot o ducea bine în sărăcia lui şi îngerul

 

l-a urmărit o oră şi asta a numit-o muncă

ar fi vrut să-l omoare şi asta nu s-a numit crimă

avea motive să-l omoare şi asta se numeşte justiţia lui

şi dacă l-a urmărit fără să-l omoare se numeşte c-a fost om

 

trei stele de pe epoleţii hainelor cachi

trei stele de pe epoleţii hainelor aproape negre

iar pe cer vorba cântecului numai luna şi o stea

înmulţindu-se cele de pe cer tot trei pe epoleţii

de pe hainele cachi şi aproape negre parcă

o să-ţi mai vină la socoteală a fost greu cu

oranjul lamurilor de răchită până să vină seara

 

banii străinului au ispitit şi câţiva oameni cinstiţi

aceştia n-au avut de suferit protejaţi de tradiţie

şi tocmai al lor a fost profitul dar nici nu se mai

întâmplase asta niciodată prin părţile noastre

 

se gândea la un lucru şi făcea altul

ar fi ajins departe şi aşa dacă se ţinea de treabă

dar nemaigândind afacerile au început să-i meargă

teribil şi numai la început pierdea timpul mirându-se

 

 

CE SE ÎNTÂMPLASE

 

ce se întâmplase medicul n-a costatat

nici boală nici moarte în cazul nostru

judecătorul n-a cosnstatat

nici divorţ nici huliganism

 

să luăm pe popă să luăm pe comandant

ei ce spun ei n-au constatat nimic

nici femeia de serviciu nici infirmul

cu atât mai puţin nenorocitul ăla beat

 

nimeni nu se mai bagă nimeni nici eu

din cât bănuiesc întâmplarea e fără precedent

se petrece într-un birou sau într-o casă particulară

birou boxă peşteră aer liber n-a fost un om

 

castitatea şi bravura nu-şi pierduseră avocaţii

fie că se trezea unul din som şi-şi lua zilele

fie că tot felul de femei năşteau monştri în stradă

dulce era păcatul originar îndrăzneşte careva a mai gândi

 

 

NU MĂ MAI INTERESA

 

nu mă mai interesa spânul

am scăpat de bulevard iubito

mâine anunţă conductorul

crezi că vei traduce Milton

 

nu m-am dus de bună voie

am căzut într-un soi de leşin

picurau stropi imenşi

pe întinderea nesfârşită

 

luna liliecii repetam nu nu

în timpul dramatizării lui Kant

nenorociri în floare

ocupându-mă de nebuloase

 

degete murdare la vârf

fără rost alibiuri

spânul se reîmprietenise

cu securiştii

 

 

ASEARĂ

 

aseară din doi gemeni tata

vină noaptea până la lacrimi

ah artişti criminali vă răzbunaţi

ideal moartea voastră

 

şi ce am eu cu voi aşteptam aseară

lucrurile mărunte cele ce nu trăiesc

şi nu pot muri cele fără iubire

nici bonomia de cu ziuă grafiindu-mi

 

mai bine orb ori mut şi cel mai

bine pălărierul de pe Călăraşi

un democrat un om nebun aseară

se mai putea şi într-un fel şi în altul

 

artista plânge întâi cu ochiul drept

cel depărtat de mine nu-s vinovat

biografia artistei nu e viaţa ei

în loc de droguri pălăriile

 

 

S-A SPÂNZURAT

 

s-a spânzurat cu o sârmă de grindă

leliţa voinică nu e casă de cultură

e şcoală uite elevi păi ce dacă

era când ştii acuma ţine-o pe-a ta

 

i-am spus despre marele filosof

nu este ruşine ce mi-a spus mie marele filosof

şi am mai zis de avion şi de tren

cu trenul se merge mai greu a zis

 

regret un singur lucru

de ce trebuia să-i răspund

că n-am fost niciodată

la Europa în Eforie

 

e un soldat am zis

am venit degeaba a zis

farmece cât cetăţile

rase de pe faţa pământului

 

prea bine mortului nu i-o fi

Fălticeni mireasă tristă

se vor deschide uşile

şi mulţi vor cădea

 

 

ÎNTR-UN ORAŞ

 

într-un oraş plin de nămol

va trece domnul cu pistol

într-un oraş ca un atol

va trece domul cu pistol

 

într-un oraş făţiş domol

va trece domnul cu pistol

într-un oraş cu maţul gol

va trece domnul un pistol

 

 

MĂ MIRĂ

 

mă miră toamna de la cei

mai de pe urmă derbedei

doar nucile fără de piei

se bat în mahala cu ei

 

mă miră sfânta de pe trei

şi frunza palidă femei

până voi cere dumneaei

vitezei târfe doi-trei lei

 

VĂRUL TĂU

 

vărul tău de altădată

ziua bea noaptea se-mbată

cu o duşcă pe lopată

îngropată îngropată

 

laudă-te gură spartă

c-a intrat hoaţa pe poartă

când s-o-ntinde-n bătătură

o să vezi pe cine fură

 

NINGE URMA

 

ninge urma neamţului

cu zăpada neamului

şi a Bărboianului

 

un copac un om sărac

un stejar niciun primar

stă legat să ningă-n sat

 

nu e lege să-l dezlege

păsări merg de ochi îl şterg

nu mai zboară că-l omoară

 

cu cucui în vârf de cui

umbră trează te retează

de ce doarme fumul doamne

 

după fum să ne alinte

fiertură de bob de linte

şi de ochi descântători

 

la nucul de două ori

la mucul de două ori

la cucul de două ori

 

trădată pasăre de frate

pajişte ceaţa ar paşte

ziduri înotate de broaşte

 

nu am povestit beţia

ce-a costat împărăţia

nebunului Fugidacia

 

foarte greu ne hărănim

să murim ne prăpădim

şi apoi în ţintirim

 

*

ciutura mi-e seacă

am tras-o din teacă

zidită pită

 

bine fântânea

foamea ca foamea

dară nici setea

 

caii de la brişti

boii de la care

morţii pe cărare

 

înturnaţii trişti

mă mir de izvor

eu la ce să mor

 

cum umblam cu spatele

dacă-mi plânge fratele

cupe mândre umbra-mi râde

 

ce mi-e dragu

ce mi-e dracu

cântă toţi ca pitpalacul

 

pitpalac pitpălăcel

ia colea un colăcel

să-mi fie de sufleţel

 

el ce-mi zice

nu verice

dă-i tu bice

 

o sămânţă ne desparte

cade corbul creşte noapte

cade omul creşte pomul

 

 

 

MORŢII ANTICI

 

morţii antici cântec

clopotele suflet

lungind la ceruri funii

 

zile sfinte de apoi cânte

înspăimânte răspânte în ţânte

zorii de oloi Dumnezeu strigoi

 

nimeni nu se mai încălzeşte

de spinarea mea

năpădită de igrasie

 

pe cine ating în albul laptelui

eu sunt laptele mamei mele

soră moartă soră vie

 

hoţ de codru nenorocul peste

o sută de ani gloanţele lui

mă vor naşte uite puşca-n cui

 

pe nimic ia-mi durerea

şi piei în lumea cealaltă

aici să ţip şi numai acolo să se-audă

 

 

FĂRĂ A ŞTI

 

fără a şti că piaţa

unirii nu mai este

hangiţa mea adoarme

 

vremea îmi e lipsă

la tine ţip să

părăseşti turlele

 

de dorul păsărilor

vrei să ai geniu

ori măcar să urli

 

pe mirişte cu apă în gură

numai norii cerului

şi morţii pământului

 

fugi în inima strămoşului

căci se apropie de tine

un fulger mare

 

ia-ţi zilele până să te ajungă

altfel te va găsi în viaţă

şi te va ucide

 

 

POTECA

 

poteca prin pădurea verde

şi o bătrână prin nămolul

potecii din pădurea verde

 

din nor răsare toată curtea

răsare toată Silvia

pantoful negru i-l aruncă

 

ajunge Doamna la o casă

din dealuri lungi departe-n vale

o casă dusă-n grai de păsări

 

şi intră într-un grajd cu iesle

păscută de doi cai iar mânzul

o muşcă ruptă ca o pâine

 

ea strigă ajutorul de aproape

când în târziu un om îmbrobodit

în locul mânzului îi spune bine

 

poteca prin pădurea verde

şi o bătrână prin pădurea

fără potecă numai verde

 

 

CEARA CEA TOPITĂ

 

ceara cea topită

o albină tristă

roiul se mărită

 

nările miresme

de tei limba

cântare de clopot

 

ajuns-am în pustie

nu-ţi strig să mă omori

nu mai eşti mătase

 

apleacă-te orbire

corabie umflându-ţi

flacăra neagră

 

sună ecourile

pe limbile râurilor

din noaptea cealaltă

 

înnoptată lumină

înnoptat întuneric

înnoptată şi tu

 

 

ÎN PĂMÂNT

 

*

norul din zare ne arde în ceafă

pe noi lăcustele din polul

celălalt al moşiei

 

stai la cot şi lâncezeşte cu ochii

pe burta umflată a boilor alături de

lucernele stropite cu zemuri din gamele

 

pe străzile cu fostele caleşti împerecheate

un zid şi o poartă un pelican

şi-o grădină revărsând cupe de crin

 

nu drăgălaş nu scorţos dar picat

din lună drept în smârc şi fuga

să se mai bage şi-n lapte de pasăre

 

chiar s-au potolit vâltorile dar la aceeaşi

măsură şi-n aceeaşi direcţie curg

toate şi pasc nici eu nu sunt departe

 

Mielache Pondiche cocârjat sub

minteanul negru şi cornul căciulii

cu glas ascuţit cât să taie o groapă

 

Sarafina necunoscută înveşmântată

cernit dacă ea e şi plânge cu blesteme

pentru zburătoare să încremenească

 

mărăcini din lumea lui Dumnezeu

în carnea omului prin lâna berbecului

de-ar arde cu foc negru ca ei

 

zi-i Ioana o vezi cu fire încăpăţânate

de păr alb în creştetul ei

revărsat peste chipul oacheş

 

cheam-o Maria şi sapă-ţi în nume

lăcaşul cum vrei să te odihneşti

căci aici a murit şi ea

 

am urcat aceste trepte scobite

de tălpile celor care mai urcaseră

înainte şi n-am mai avut pe ce coborî

 

*

a fi român e un lucru a nu fi român

e acelaşi lucru deci am văzut un român

când nu era nimeni şi nu mai era nimeni român

 

mama româncă tata cântăreţ apoi

funcţionar sora bună una sora vitregă alta

dar tare buni am fi toţi de politică

 

geamătul înăbuşit de poala îndesată

a verdeţurilor de cea mai grea recoltă

o cât să fie foamea care s-o fecundeze

 

am părăsit şi aşa pe mama şi pe tata

încât de s-ar începe totul iarăşi

ei ar uita că le-am fost fiu

 

când vizitam genii şi seara le descriam

bolile mă foloseam de geniul lor

muribund şi de moartea mea

 

ce se va alege ştie domnul ce va

rămâne neales ştie dracul dar eu

ştiu ceva pe la mijloc prin piept ah

 

să mă tem de a lăsa vreo urmă vie

după mine căci în ea ar fi cu putinţă

să sângerez încă de pe acum

 

*

s-a scufundat fierul mai mult

în noapte şi sfârâie printre atâtea

ferestre nestinse neîmbrăţişate

 

distanţa dintre pământ şi minte

este egală cu aceea dintre sentiment  şi cer

adesea însă capul cade în piept

 

acolo te arăţi pe afară pe unde

nu te cunoşti şi ce vezi nu este

faţa ta ci a celorlalţi a vitriolaţilor

 

acoperişele de altădată roşii tomnatice

amurgii alunecă în vale spinările

de boi aprinşi iar ele să răsune

 

s-au stins atâtea focuri mai sfinte

decât îngerii din cer sufletele poeţilor

şi în extazele de odinioară nimeni

 

ORDALII PALIDITATEA

 

ordalii paliditatea feţei ochii roşii robul lui Dumnezeu Ducas

barbariu grimoire du pape Honorius Avestiţa boala copiilor

cărţile solomonarilor învăţate şapte ani sub pământ cuţit cununat

descântarea sângelui răni de arsură aşchiere de oase canzoncina

 

apeş apucător apucat arap alb arap buzat arap minunat codroniu

fetele câmpului fetele codrului fetele lui Şandru fete şi văduve

despletita diochioaia înfiorătoarea jupâneasa leoaica maica pădurii

mănâncă din aceeaşi farfurie cu un câine cu o mâţă durere de deochi

 

mirătoarea omu’ ca şchiopu’ cu barda cât cotu’ proorociţa românca

trece vântul peste munte dedeochiul peste frunte ieşi soare sec

unde te duci fată albă cu mătura albă mă duc la biserica albă

 

ce să faci la biserica albă să mătur albeaţa roşeaţa şi săgetăturile

vavilele  volburi mânioiase  zâmbata zburătorul zmeoaica zmeul

de cine e deochiat de acela vindecat plecate româneşti pe mare

 

***

 

[3] POSTERMETIC

 

COROLELE

 

 

corolele scrumite-n zări de cunii

denunţă crimele cremaţiunii

creştet asemănând pe arătură

placentă Dumnezeu ni se îndură

 

ari valuri ariei boeme te restaur

trup mantiei nici abur mal malaur

malaria plămâni lui Gib slovacă

Ghosh cromozom Kolkatei nicio vacă

 

stopa-vom greşuri mântuinţei viclă

a nu mai arde să se spargă sticlă

ne-avem de soţ singurătate cruce

 

strănută Vict Emanuel cu duce

ne duce de la mare cu nepot

a treia lună din concepţie înot

 

 

DIN CEARTĂ

 

din ceartă ramolită

căzut în chilipir

nici trepte nici elită

spre şine nu înşir

 

spre şine nu în sine

cu spatele veniţii

petrecători mai bine

striviţi de interstiţii

 

ori între staţii paznici

nimicului răspuns

cap călătorii casnici

cu vaxul şi şi-au uns

 

susurător de-a dreptul

ce nesimţit versifici

căciula cataleptul

urnit pe fraţii tifici

 

cu artificii pradă

prin brazi a demoni ţepi

în larg tocită zadă

pe omonimi sirepi

 

întins ajuns plictis cu

obezităţi oloage

cu pliscul obeliscul

îţi ciocăne prin doage

 

gol tată goală şapte

tot zile şi la loc

perverse ori colapte

surcelele pe foc

 

ochi paraleli de-a oarba

departe e mai cald

obrazul dat cu barba

de-al treilea Arald

 

 

DE UN TIMP

 

de-un timp simultane entuziasme depresii inventivităţi sinucideri

călugărul se aruncase-n fântână la miezul nopţii nemurind  l-am îngropat

uleiul generaţiilor peste apa morţii oceanul trecuturilor totunele

redactare dă-mi doamne pe sufletul şi mintea de pe urmă

pe schizofrenica energetică o înjurase zice ea un student de la chimie

contabilitatea dete raportul la învăţământ ideologic

secretarul literar fu introdus între catalogatoare la prânz

să nu-mi ceri de mâncare şi bine că nu ne luăm la ceartă

 

cărţile şi stâlpii cărţi din India visul stâlpilor

Indore văzut nevăzuta Indoră autodafe autotemă

ospăţul cornul de yak indodiile sumare oarbe

geamul spart pronunţă iarnă vara pe Calea Văcăreşti

ne furăm căciula nemânuind armele ce e în lume

încărcăturile atomice chiar la divizii trebuie aprobare

nevasta lui instruieşte fetele în curtea institutului

nu s-ar putea să bagi femeile în cazarmă avansat Israel

 

cărţile caprele ascultă cântările planurile clanurile

suptoare de infern cu spatele întoarcere spre dreapta

garzi în palme îngrijorând debitul secetei deşertice

mângâioasă îmburuienare a hipodromului

amintire în eliberare pe-acolo densitatea pandurilor

ştearsă de pe faţa apei înghiţite în nepetrecanie

cărunte plete palmele la slava nasului sub prim

răni sfârşindu-se de lins reînrâurindu-se iar linse

 

***

 

[4] VAL

 

CREAŢIUNEA

 

creaţiunea ispaşei caruna

a-şi pune în cui chipiul

las’ că vorbim cu Valeriu

 

mi-am pudrat faţa cu praful

de pe talpa ta sub anestezie

îţi rupi piciorul eşti băgat în seamă

 

în fiece clipă altceva răpus de pus

două luni începând din 12 octombrie

atunci vei călca şi cu dreptul

 

vine el azi şi vedem ce se întâmplă

ţin ziduri nu răspunzi în scris

gen superbie că n-oi fi Borges

 

ne omenim la vreo durere zăpezi

epoleţi pe lopeţi mizantropice

nihilism darabanei de-a doua

 

 

VEZI CUM TE DESCURCI

 

vezi cum te descurci cu mantra

pritocitoare pe după discuţie

cum din India şi nu numai de nemţi

 

las’ că te văd şi pe tine prostignaţie

cum m-aţi suna de eşti la control

Valeriu şi care cu valeriana

 

o să-ţi spun cu cine ai vorbit

în 2012 dădurăm de necazul ăsta

până-n 2013  făcătorul de bine

 

n-are cine citi Noica  nici regie

scade bolnavului mizantropia

teofobia alergizantă într-un picior

 

petrec întors cum scobise opiul

care cu piciorul care cu şira de paie

parcă scrii acasă film din China

 

scuturându-ne de praful hamurilor

cât eşti rotire alta greurilor

băiatul d’anul viitor prezent concept

 

                                     

NĂIMIRE PĂRINTEASCĂ

 

năimire părintească Savitur

umor ghilotina simbolului

hărțuite corespunderi dantești

 

micșunea redundanță avatarică

forțarea imaginației supraviețuire

din bătrâni povestindu-se virtual

 

taică veneai incognito alergiei

înfiere în ereditate prigorii

treaba părinților botezul

 

contrariere trecerii marchandise

vorbiții crimei peste cifru coroiat

și-a instalat acolo cortul un hamac

 

vânj bezmetici pe noi pumni în gură

mantă strepezirii teroarea deja vue

de-or greși repetând modelul represiv

 

 

MĂ LAŞI

 

mă lași să dau primul și nu mai dai

declinându-și sinele că artă

negativ de iertat la părere

 

în aer cabrat a cer de-o palmă

catehism vedeniilor înghițind rugină

vitalitate pe tocila cimitirului

 

foame în mișcare zăpezi pe secetă

doar nu vă feriți modele de transă

ordalii rămase în floarea trecută

 

 

NAŞTERE

 

neștire tandră epic hăis prozodie

opuscule te-mpiedic ridică-mă la cer

americanii au plecat pmb m-a amendat

 

cortine rupte nu te intimida

rupe-ți-s-ar inima cum ai rupt-o tu pe-a mea

v-am lăsat din 1918 de când am plecat

 

di-ar mai fi trăit tată-tu te omora

vătaful a dat semn din steag

graiului român pierzare românește

 

în râs și nici așa cu fetele coșbuce

cu joaca prihănind reveria la rând

penant ferit nu-n cavernă frunzar

 

soarele aura cerului ceruleum

judecă-le nearse ciorilor norilor

bunică-ta s-ar cocoța în pătrățea

 

 

FERESTRE

 

ferestre rupestre shastre adastre

degerătură pe colindătură azură

îmi tremurase totemul bust fostă talpă

 

era să fiu mort între scări și academician

ne-om repezi ajunși caducitate

repetiție scăzământ pe recuperare

 

cobiseți câte una și amândouă

se decupase saltul oaselor

din pielea geometriei escaliere

 

 

PUTREDE SIMETRII

 

putrede simetrii degenerescențelor

a ne admira căzăturile măciucite toval

d-orduri împărate despărțitorilor țiitori

 

nu ne mai dăm jos din sunet

care te mai tunzi abstinență

cărarea învățăcelului sublimarea

 

soarele frigului dinaintea certei

drapează ah din naștere de sânge

îndumnezeirile tinereții ritmice

 

 

FRÂNTURĂ SCHLEGELl

 

frântură Schlegel ne ajungem

ham caballero neîntreitei alfa

a încorpora neputința viciului

 

alimoșind hal valahal aho val

melițe rânduite  nerândunicii

cal kalos radiografiez milion

 

ocol catrințelor mormintelor

revenind din India în cenușă

femeia cu bonetă a la swami

 

se vede și în engleză o freză

zegras fie amicii de pe lume

că e fata băiat fără fălănguță

 

 

PE STRADA GIOVANNI

 

pe strada Giovanni Boccaccio

rugină Macomi traversă Peroni

Împăratul Traian Podul Înalt

 

Valeriu se compune triumfului

mantă n’ascuns tabulator verseriu

și-a rupt piciorul țigara la val

 

al nisipului puls printre secate rente

voce Codrescu în rolul lui Goma

plată Bucovina nu de la robinet

 

tortură dodii războaie pierdute

între Certaldo și Cantebury credeai

Friz d’Assisi în Schoepnhauer

 

satya solo Goytisolo scris aplecat

veți fi aflat de nespus influență

outpnath genomul androginilor

 

prin ploaie pe cântar obed Ieud

de nu Regine datum în frapanță

de-o comparație vraiște rubedenii

 

 

PALIDĂ GALBEN

 

palidă galben păr fluturându-ne

scriindu-te pomelnic târzielnic

taica te perspectivează constanță

 

redevenirăm porumb pasăre

da unde trebuia să fii la ora una

n-aveam ce ne spune redevenire

 

supunere înaltului altui tată

întunericului împreunat Kali

cor dezaprobator divaghează haosul

 

a fericirilor ferecătură aflăm seducție

pui te cheamă tată mamă cangurilor

sub prea îndepărtate înconjururi

 

vâsc druid a nu ne destrăma Val

cașalotul lase-mi lese la Ahab

în Bergen zboară pescăruși pe limba lor

 

 

GAMELA

 

gamela gemelează algia nostalgia

că târâiși renumele-ne toată ziua

și-mi descotorosii poliloghia

 

mâine va fi mai greu pe grosse Wort

ce femeie Wille mai corectează-te

dacă tot nu se înțelesese cu mamă-sa

 

cartea plânge bandoneon didjiridoo

care-n baston fala invidiei 26 cravașe

abia ne spiritualizăm pe-un picior

 

grupuri deficiente poeme indiene

ne-or nimeri dintre onomatopee

versuri povestite cu întâmplări sonante

 

răsfățul ființei logofăt zburător

obscuritatea din mine lumina din voi

Dexter ne-am filma da cameo

 

 

KAIRONOMIE

 

împuşca tot ce întâlnea pe câmp şi pisici că strică vânatul

douăzeci de nebotezaţi părăsiţi în maternitate şi tu naşul

plânge masa aşteaptă atunci mă mai dau în pat

altădată de frig spăimântat acum de băutură nici nici

poate iese Târgu-Jiul mâine întoarcerii brâncuşiene

de nu s-ar termina ţigările vă spuneam să mai cumpăraţi

eu tot ca profesorul anca şi nu-şi găsea citatele secrete

două zeci şi nou aprilie cu o zi mai devreme kaironomia

problema ta e că începi mai multe şi nu le termini pe toate

 

modernitate soră naturii insinuîndu-vă de-a moartea imposibilă

obiecte pe pipăite aprinzând spirit cald cortegii cortegiane

ce-ai mai oprit harpa lui Volenweider la răţoiala coanei mari

actorii fumau la semnalul meu şi pe ei căzuse mahalaua cortinei

cu maşinile până la Alutus crâng parâng şcoala din Stolniceni

birocraţia ospeţiei deritualizată mai pe dinăuntrul adâncurilor

ţi-aş citi din roman de nu l-aş fi lăsat în veranda de clor

am ieşit sămănătoristule întâlnitu-l-am pe răpitorul câine Nero

cu laptele mamei lui supsese credinţă Gheorghe eu poveste

din norul vestitor lunecase pe culoar un ţânţar din India de atunci

orizontala periculoasă vezi versuri pe steagul lui Tudor

mi-eşti la două-trei miopii te-aş citi aş mai scrie curaj

de a te dezintegra într-una cu actorii teatrului popular

experienţele zăpăcelii de sus încercuindu-vă zaruri

nici pe mine nu mă citesc scrisori nescris şi tot n-am murit mai

împroaşcă alte nume concepte aluzii propoziţii kaironomice

nu m-am oprit nicicând aproape vă convinsesem e o carte proastă

copilul mi-a reproşat nedecis ca şi cum îi plăcuse oricum

amânasem şahul şi după intrarea-n Oltenia spre a o parcurge

ne plimbăm azi în două oraşe îţi spusesem luxul există

mă văd obligat faţă de pagină dacă ţi se întâmplă mă cere

atentator buzunarele victimei goale mai hai demuzicalizat

prefixează şi a treia oară din cultul ratării scleroza

repetiţiile voastre cu Brâncoveanu la Horezu-n pridvor

zece mii de oameni apoi serbare câmpenească trei sute

de ani dacă se face pe plan central ceva transferaţi

preşedintele academiei cu doamna îi vrei mai mult de o zi

pe la mănăstirile restaurate sala personalităţilor la Cozia

sunt subiecte voiai un telefon nu mai e nici soare

răbdarea inconştientă a berbecilor până la tăiere bătându-se

ăsta scrie bă auzii uşa voiai să mai vorbim cum zbârnâie şoseau

te uiţi la toată lumea asta ca să nu mori cu uitare

vânătorii de munte pe Grui erau polăţi cu schiurile peste una

în curtea speriaţilor s-ar fi închinat brazii fărâmarăţi

glezna mai apoi altuia îi vârâseră baioneta în coaste

muriseră soldaţi şi brazii să-i taie nimeni îi urăşti

numai lor nu le-ai spus numele altfel generalul colonei

mi-arăţi genunchiul pătat oricât te-ai spăla cât era ea

acolo spală pe cap p-alea din coafură o fi având şaizeci de bani

prea dintâi cu muze vite invocate potcovite te-am citit scrisoare azi

metri din Farasalia ne încânte falia gurdwara Wadalia

ţi-e credinţa întru Toma tatăl tău mai mult ca-n Roma povesti-ţi-aş puja homa

ciorba de burtă dans Mărie Dunăre jie aşteptăzie

te-ai dus să te speli pe picioare singură chirurgie-n judeţ

mâine la Târgu-Jiu hotărât după ale noastre  natalităţi

—————————-

SFÂRŞIT

 

Anunțuri

George Anca: Posthind (6) – Dodia indianului (poeme)

NE TÂVÂLIM

 

ne tăvăleam deci veseli şi nerafinaţi

veveriţe săreau peste ulmi ochilor

trăiesc să mântui dam de înţeles

ce curge de departe cu ploaia-n acest şes

 

nimeni cu faţa spre plecarea mea

în viaţă mai sunt dascăli frenezii

tu unde te pierdeai necunoscută

de omul tânăr care te sărută

 

lung şirul două câte două

în rochii asurzitoare fete mute

paşi către sud cu gesturi de vocale

adio alte puncte cardinale

 

IUBIRE DE MUŞUROI

 

iubire de muşuroi prea plin

cu pene de cânepă

iubire de muşuroi prea gol

cu unghii de nicotină

 

femei de azot meteorii răsfiră

orfici la scaldă sar după libelule

pietre de moară scrum către fund

cap la cap urme fosforescente

 

sânge înmulţit întrupări

din rădăcini coroană

din ambarcaţii lumânări

păienjenii ucişi pe maluri

 

egalul braţelor întinse

trestie arzând precum părinţii

înghit cireşe stâjeneii

pe bărci între leşinuri

 

ai reînvia-o aş lua-o

îmbolnăveşte-mă de ciumă

la distanţă de om viu

în jur şi trebuie să fiu

 

rândunele în felul cârtiţelor

se dau jos de pe cai

fiica vântură pleavă

peste creştetul fiului

 

s-a dus urâtul a venit curăţia

cum se face o barcă încep cine ştie

mă poartă în pântece

mă varsă în descântece

 

nimicul infidelităţii noastre

numărul deţinutului Pitagora

întrebi poetic răspunzi cinstit

îmi place aluzia mălai îmi

 

îngrop jarul de pe soartă

crească pădurea crape

gloaba jucându-mă

de mic copil în copite

 

mi-e teamă de viţele

înfipte în temelie

lumina împrăştie cadavre

plec pe sub lâna oilor

 

nu mai aveam ce blestema

calul scurmase tot locul

închinându-se cu copita

morţii băteau limba clopotului

 

FARMECE CÂT CETĂŢILE

 

farmece cât cetăţile rase

de pe faţa pământului

ci să iei farmecul

din dor şi spor

cele ale Circei

cele ale Medeei

ale bălaiei Perimeda

Perimeda Agameda

dimostrazioni matematiche

principia mathematica

farmece vrăji desfaceri

îmblă ţările hotarele

să-mi aduci dragostile

fermecătoare diochitoare

strigoaice moroaice

rouă rouliţă să mă speli

de tăte urile şi făcăturile

nu trag cepurile

ci trag junghiurile

desfacerea de la mine

leacul de la Dumnezeu

cu brâu de cinste te-oi încinge

 

câinii cât sunt de câini

gadini cât gadinile

albi mieii miezului de noapte

soră-mea venise cu mine la spital

ceilalţi s-au închis în casă

şi plecase sora singură

mă aşteaptă pe după busuioc

un pas şi poate voi fi sănătos

 

pasăre-n vârf curtea adună

ciocul sub coaste adună curtea

pasăre-n vânt adună carne

ochiul în urmă curtea adună

râtul porcului în iadul nostru

orbeşte porcul nostru din iad

râtul porcului la noi în iad

râmă orbul iadului nostru

atunci a început cu noi să bată şi vântul

când tremură carnea să bată vântul

atunci a început noaptea vântul cu noi

când bătea carnea cum bate vântul

de uscat se usucă de fumul tutunului

suie la ceruri cu fumul tutunului

rădăcinile i se usucă de fumul tutunului

cu fumul tutunului rămâne în groapă

 

 

NU RABDĂ NIMENI

 

opreşte am oprit

de sare încolţită

pajiştea aleluia

mă spânzur deasupra

mortului

 

frunză în lumină

mişcă-mă Frusină

zările-n opaiţ

mână-le cu caii-ţi

limpede odraslă

roşie la maslă

hoaşcă-n sărăcie

leapădă leşie

gâdilă cu vârf

presăratul stârv

zăul cu măsele

dă-ţi-l în obiele

ugerul omizii

iapa moartă Zizi

te toarnă pumnale

în inime goale

mult grădinărit

creşte desfrunzit

croială de bâtă

spinare oricâtă

ouă peste ouă

nouă peste nouă

vinde că visez

pe cap de crestez

capul peste piept

barda ţi-o aştept

neagră arătare

stinsă lumânare

 

FUMUL S-A AŞEZAT ÎN SCAUN

 

fumul s-a aşezat în scaun

ca mine şi ca tine

ca domnitorii

noi mai fumăm

fumul ia loc

din ce în ce mai subţire

până nu se mai vede

 

încing locurile

cu fiinţa mea

ce poate face

un fum mai mult

ce poate face

mai mult un poet

 

nu-mi va căuta nimeni

în manuscrise în loc

de viaţă scris tristeţe

fiinţe iubite prosternându-se

în faţa celor odioase

văzduhurilor le era frig

 

această înecare de

pene în apă vie

trupuri amurguri

ei o pod muzical

trintrece râu fără mal

 

pe vale

ne aştepta

ziua liniştirii

păreai atâta de

sortită mestecenilor

mirii

 

preafericite locuri

cu mine la mijloc

neaşteptând

netulburând

decât o viaţă pe pământ

să pot să vă-nfăşor

ai mei v-au înviat cu moartea lor

 

pierdere de dealuri

e trecerea timpului

fără de viezuri

vizuini sticlind

ca ochii fiarelor

 

DODIA INDIANULUI

 

în dinţi de-ai jupui cireşi

sub coastă printre şerpi aleşi

din trupuri grase de ţigănci

cu ochi în vârful verzii lănci

 

rupându-te aşteaptă taică

pe buturuga cu lupoaică

solzoasă fără rădăcină

şi indianul o să vină

 

dinspre pădure paie sterpe-l

vor suge oasele să-l perpel

la trăznetul din norul verii

prin piatră de-o să-i urce perii

 

nu-i fânul verde ci se cască

o geană atârnând de mască

de sub vapoare cu turban

resteu la jugul lui Plăvan

 

 

CARROZZA MONTALE

 

ando da Basarab a Târgovişte

con il treno che l’aspetto

nella stazione da poco tempo

lettera del mio occhio

guarda una parola-uomo

viaggio tutto nuovo

freddo tra gli treni

non pensando a Bacovia

beve amico dimentica il vagone

imperio vivo guardi les lettres

paese viva che non esiste

ti prego accettare essere mio padre

anche del mio personaggio

con chi sta saturatore  in civita

che passe incoretto nella lingua

che fa il maestro da lontano

la sera a Madrid con torrero

si scende una colomba

in ambiento di tutti questi stranieri

giovanino facia dell’aqua

spettacolo di coraggio epoca nuda

guerriero sul cavallo a vale sua

inamorati cieci  perduto linguagio

nessun’ scienza nell’ carrozza Montale

George Anca: M-am îmbătat tovarășe (stihuri)

PE UŞA PRIETENĂ

 

pe uşa prietenă

amonii italice

nonsinuciderii

 

chei pierdute

lentile plânset

contra voinţei

 

franţuzeşte la re

de-a cantilenele

spinare soarele

 

 

NEGÂTUIŢI CUM RAR SE ÎNTÂMPLĂ

 

negâtuiţi cum rar se-ntâmplă

pe aruncate porcii râd

vreo doi în braţele tale

 

cantos cetatea vera

copii printre cireşi

păpând dorayaki

 

mâine pe vremea asta

actriţa din Nantes

îşi alege personajul

 

 

UITAI CĂ OMORÂI

 

uitai că omorâi

pui rupt din ou

de veveriţă pui

 

prin aer liber nimeni

vikingi peste Paris

al cui eşti mă dau jos

 

vină ba artiştii

întoarcem saunele

de ne-om înghesui

 

 

ÎMI TAI UNGHIILE

 

îmi tai unghiile

mă pun la costum

în ce avngardă

 

destui de oprit

totul va fi bine

pian dezacordat

 

cel mai ferice

pianistul Beyle

fanat religiosus

 

 

CINCI PĂIENJENI

 

cinci păienjeni

privighetoare

Anastasie

 

propos omonim

ne ţinem fest

băiat ca tine

 

foame canadiană

pică pe linie

nesupărând

 

 

LUNI SCRISOARE

 

luni scrisoare

fatalelor locuri

întâiul ultimul

 

să nu rătăcesc

tot acasă vere

amintirii de-a gata

 

plâng urdori

rămân în urmă

ce-o fi fost pe-aici

 

 

ORA DUSĂ ÎI FACEM CU MÂNA

 

şi-aşa rămân în urmă tot aici

la ţară canadianul cu trupă

p-orice carat claia pieptănată

 

înaintea răsăritului citirea

oi da  bani scriselor mango

tocmai alerg nu mai ajung

picioarele lungesc drumul

 

hai iute cât să nimeresc linia

spitalului de înviere luneci

ţi-aud vocea oaselor miluind

să te fi dus dis de dimineaţă

 

 

PE APA FURCILOR CE MOHORÂRE

 

pe apa furcilor ce mohorâre

încetinind brădetul ireal

a nu mai face spectacol

Melpomene în Micene

 

real precum ireal irealizat

protestanţi sub  comandă catolică

prin Vestfalia lui Simplicius

pic viabil stăruind malformaţie

 

nu refuz războaie nu muschete

pagină albă romantic pictată

s-o fi sfârşind ce nu se ştie

din însemnarea calabreză

 

 

NEORTODOCŞILOR PREAJMA

 

neortodocşilor preajma

cărăruie spre deltă gunoi

în Parioli cu secretara

ministrului bust Coşbuc

 

îngândurare ordo surya

rescriere citind neamţul

în ochii călăuzitorilor

aşteptare bordelul invers

 

sentiamo din Arghezi

întunecându-se crucile

peste aurul mutei

portrete până-n Răcăuţi

 

 

ADICĂ TU DANSEZI ÎN BARCELONA

 

adică tu dansezi în Barcelona

şi eu să cer  bani de spectacol

părererea cui de rău de nu a mea

în taină spovedindu-mă leela

 

vreo pantă bandă ori cârcel

ruptură premiind-o Epidaur

pe antici ca pe Via Appia

la catacombele obscurse

 

nu că te văd ori tu spre mine

din călători din părăsiţi

aveam pe mine neştiinţă

şi după ea nicio catrinţă

 

 

A TREIA COASĂ CIMITIR SIMPLICIAN

 

a treia coasă cimitir simplician

amnezic zdruncin restul paraclis

de-a fuga înapoi izmuitori câte doi

ceasul caleaşcă partea arghezită

 

neseamăn amarantelor amante

ăi din ţânţari la denii ce ni-i

fertilitatea înfloririi pasă

prin soarele Gebeleizis

 

noncingătoare sfâşie diferenţa

admiraţii violuri geambaşe

frica lupilor mâinile de gât

stane la plug împăcare adultă

 

 

AMOR AMNEZIC TREABA CUI

 

amor amnezic treaba cui

abstinenţă te abţii ba tu

mormoloc cu prune-n gură

mi-uitai râsul şi pe tata

 

stânga punga pivot beţiei

la ore negre studiu firmă

arendele talmudice pe rol

nudă vestala contrabandă

 

a fi urât de toţi ce bogăţie

mă laşi pe bancă într-un caz

tot jucam noi accidente Petru

de-oi ispăşi prohod  în viu

 

 

NOR ÎNGER SURYA CORONIN

 

nor înger surya jain coronin

singurătatea sfârşitului vieţii

a nu-i fi fost urât pe cruce

ne închinăm neîntâlnindu-ne

 

în propria transcriere maternă

cum ţi-ai  vrea Mahabharata

scris greu necitire surpare

furnici albe spaima de tropic

 

i-am fluierat venea spre mine

mierla pe gard reperându-mă

de-o auzi mai cine jansenişti

lentoarea frigurilor naratorul

 

 

DIN AN ÎN AN DUMNEZEIRE LIPSĂ

 

din an în an dumezeire lipsă

înonjură apropierea tatălui

mierlă cuc ori altă pasăre

cer cât albastrul pe frunziş

 

Alda are băiat mare o iubim

ultimul Sergiu ultima Silvie

începutul zilei darul încotro

cadoul soarelui şi invers

 

arte generaţii tentat-am tam

viking în cătare cu spatele

cum să-mi depăşesc starea

stând cu timpul în poze

 

 

EGIPŢI ARMINI DUPĂ ANSELMUS

 

egipţi armini după Anselmus

Kohlhass îl speriaşi pe Luther

von Kleist pe cine mai împuşcă

mierlele morţilor clocit gheoroi

 

iască albă steguleţe pe-nchisoare

pe lespezi aşteaptă clocitoare

pe prinse neînzbor iertare-trifoi

rămasă una paşte după note

 

corale de consoane pe nemierlă

lungul zilei pe citite insomnie

m-ai pieptănat nu te-am văzut

s-a îngrăşat de ieri alergătoare

 

 

MUREAM NEONORAT S-O FACE

 

muream neonorat s-o face

de n-ar fi la persoană quando

şi cum s-o înmâna cuvânt

aflu din datorie scăzământ

 

fixişti din tată-n cariaţi

ţinându-te pe margine

şi-n sistem şi-n afară

neştiind pe ce lume

 

năduşeala ca de panică

mai nicio vorbă abia suflu

sapienţă yogină comete

meditaţii ca de prima oară

 

 

CÂND M-A PLEZNIT MALARIA

 

când m-a pleznit malaria

concentrare fragment volitiv

că nu era mai mult de-o teză

acoperire moartea tatei

 

psihodiagnostice prin schit

pe la veveriţe goetheene

raţionarea florică distinction

nemişcătoare nici în familie

 

şi-n capul lui cu ale mele

distinguished indologist award

fluierai plecă neplăcându-i

m-apucă prânzul trece ziua

 

 

IAR ŞTREANG ŞI TOT OI FI PUNCTUAL

 

iar ştreang şi tot oi fi punctual

neieşind nimic sunt în materie

în fiecare zi beau zeolit cu zeii

de nu se văd de triluri mierle

 

magnet omfalic deşertul

pe unde ne-o duce ziua

din asat în sat ierburile

în aer eu pe pământ

 

oscilatorii devălmăşii cămăşii

spre sunete abia păsăreşti

rupt nor omor ploaia ta

mierlite buturi în paradă

 

 

DUPĂ DODISM REFUZANDISM

 

după dodism refuzandism

reordin lungesc opul ritm

ceea ce se întâmplă la toţi

scurtaţi de poeme şi teatru

 

ultima suflare fluierată mierlei

îţi închipui că pe ea o scriu

îmi buzunărise umbrela ia-o

mandragorină vraiştea amurg

 

exact că nu trageţi ci foc

numai din cârdul crom

ore-n plus fac tura altei

a treia icoană renunţie

 

 

AM MERS ÎN COBORÂRE O VIAŢĂ

 

am mers în coborâre o viaţă

nimerească-mă scufundaci

măciucă reverenţa bustului

de grasul bronz crampon

 

lovit de aceleaşi copite

cum de mă mai prind

în ce slavă să-i mai zvânt

cu bătaia bălegarului

 

groaznic vorbea poliţistul

programat secret trupe iarbă

nu mai suni foi de liliac

spre spulberarea spelbeţelor

 

 

STĂTUSEM TINEREŢE ALTOR FRUNZE

 

stătusem tinereţe altor frunze

Zakintos încă jumătate bravă

ce se mai salută lumea bună

actorii aplaudă ca pe ei înşişi

 

noutatea amintirii neîncotro

ceilalţi pe aceeaşi plajă

curiozitate capelană vedeta

seara retezată privighetoare

 

măciuci dantelându-se creştet

pe treapădul sunetelor ubicue

mierla mantrei Shivo hum

endeavour Colin Dexter cameo

 

 

ANUSHTUB VRINDAVANA HINDUTVA

 

anushtub Vrindavana hindutva

smulşi nemişcării din nimeni

stăm firului să prindă orice gât

furnicile ui poka tagoriene

 

dinainte vremea strangulării

retezată plimbarea mierlelor

rebasm jaina adunată-n teatru

les Mardies de Mallarmee

 

frumos modelaşi pe Dumnezeu

maica Medeea încă ibsenieni

de azi Mahavira Tulsidas toţi

LSD se primeşte cu minereuri

 

LUMINĂ SAU NEANT BA UMBRĂ AURĂ

 

lumină sau neant ba umbră aură

aveam lumină la fereastră

putusem să mă fi dus la geam

nimic de invidiat de înviat

 

Arcturus în persoană  Plaut

personajul Kabir tot ţesând

unul altul împreună avatari

se şi vorbesc producătorii

 

din chişiţă scânteile sangue

ciocnire retractilă de copii

vedem noi şi de ziua asta

jale bulucul  insalubrităţii

 

 

CINE-OM FI DIN FLOARE SOARE

 

cine-om fi din floare soare

noi cu ziua ea cu noi

avans descreştinărilor

pisica neagră noroc oblu

 

din cuplu se apropia una

alta cât să mă ia în aripi

spectru sosea din potrivă

fluieram globului stătut

 

stau şi jos carismă ex

s-or fi trezit mierlele

bunget ciori pe cracă gibe

nor cu zvâcnet fostul soare

 

 

FIINŢELOR TALE CALEIDOSCOPICE

 

fiinţelor tale caleidoscopie

vă dau zbor clocind ouă de cuc

cum n-aş fi naş nedando

măr virându-ne viroagă Pita

 

renta împerecherii spre pui

postaţa siflantele răstoarnă

ne cunoaştem neînchipuire

sfredelind a cui singurătate

 

perdant ostoiul amneziei

delăsare reticenţa divă

de se-ntorc şi ne consolă

pante panta împănează

 

 

CONŢI DIN REVOLUŢII LA VECINI

 

conţi din revoluţii la vecini

Chamiso pe muzică de Schuman

Comaraswami cu Eliade

umbrelele deasupra altora

 

aşa ne mai strângem nemierle

ne uităm întorsura ochilor

vijelie părul pe străvechi pean

le-oi zice paşi vedem noi cum

 

cred că te-a vizitat vecina

fără papagal nu-ţi convine

strâng poezii din romane

mierlele trepidaere

 

 

ŞI DUMINICĂ ŞI TÂRG ARĂTOS

 

şi duminică şi târg arătos

Peguy Bernanos Stăniloae

pelerini în Indii sunt

în Benares la Madura

 

mantrică rugăciunea probantă

blestemul comparaţiei umile

în simfonismul tăcerii rânduri

de marmoră dări de seamă

 

rar mânca mănâncă-mă pe mine

acelaşi soare numai azi fiind

şterge-te şi mai scrie unul

cât să mă reped de sub umbră

 

 

SCURTEZ NEPLOII ALPINEŞTII

 

scurtez neploii Alpineştii

nici mierlele să se întreme

abia la una fluierare

de se apropie s-apropie

 

dropie mai răsari caraulă

în ce landă cu mine vedere

alicele ude-le năduşeala duş

la vară dară Mărioară

 

creştet secet secetei stei

lamente placebo pantha rei

down a cui sapienţă reumă

bisericească-se clanţa lanţ

 

 

AIA-ŞI MUTĂ PLUTELE ÎN GÂND

 

aia-şi mută plutele în gând

primesc nereturnând de jenă

altfel ce ne mai trebuiam

alta cu baboiul în căruţ

 

ar ieşi soarele să-mpingă nori

salcâmul neînflorit face umbră

şi Ionuţ vernisa pe-un tablou

de le-ar avea nepoata

 

tuie amnezie Mircea Vulcănescu

din scris şi filme om râde

pe bătătorite ocheanide

ondine la citire operatică

 

 

M-AM ÎMBĂTAT TOVARĂŞE

 

m-am îmbătat tovarăşe

cred că suntem în alt mai

apa cu lebede karma

dacă nu găsii alt cuvânt

 

ce-şi închipuie fata asta

perfuziile mamă-sii

nu mă mir că nu mă suni

ce ţi-oi răspunde

 

cât e de clar că eu sunt eu

pronto mierlele ce mă fac

mă petrec trecători ce-ascult

descriind  îmbătarea lentă

 

*

am fost declarat mort

când vă şi uitaţi la mare

mă căutaţi inutil

am oarece laur

 

fie-vă cum vreţi

oi ajunge acasă

văd ce film avem

aceeaşi Therese

 

ce vă închipuiţi de mine

păsărilor salvante

hai că nu vă las nu mă las

mierle soarelui cântaţi-mi

 

*

doar vedeţi scris poetic

Cişmigiul ăl mai al mierlelor

nimeni nu mi-o fi prins

bălăbănirea vedem acasă

 

există parfumurile

exist şi eu mai ălălalt

scalpat salvat nene

atâtea ape off palincă

 

câte poliţii din lume

văd că merg pe Elisabeta

greşiţi o iubesc

pe mama Elisaveta

 

*

să mai stăm la taifas as

dracul beat în persoana mea

cred că vă ştie de maică-sa

de nu i-oi fi mirosit

 

o zi acolo şi eu ancoros

nu se mai ştie orice

poate am anumite picioare

o anumită solaritate

 

molto chiaro ne pe Alpines

mă făceam de ploaie

de nu dădea soarele

mai pe unde-ne

 

*

nori pe pădure

vipere cu corn

Crăcăul Cornwal

păianjen în cruce

 

mestecănişu de la Reci

Pordenone Isle of Skye

totuşi pe mine mă înţeleg

cât e ceasul 6 fără 18

 

decât ce-oi merge jaldi

ce vă închipuiţi puiţi

oi ajunge recognoscibil

nu discutăm much citim

 

*

voi fi palincând deese

şi eu m-aş mântui

pe la nevastă acasă

nu e de glumă neuer

 

ce scris fluent după drum

te uiţi la mine domşoară

nu mai e perversiune

a nimănui între cine

 

lăsai punga plicului

pe cine cine mai conduce

ce simplu sclavii cuiva

într-o discuţie pe-aşa

 

*

dacă de cine ne-ar păsa

vedeţi speriatelor dumneata

ăsta şi eu vrabia

ca să zic aşa Brazilia

 

mi-oi ajunge mai acum

drum nedrum

care mă feriţi nici eu

pe-un transmisibil scris

 

vedem noi şi noaptea asta

nu-ţi pară cine ştie ce

nu vă jucaţi probleme

gen Therese Desquierous

 

*

cu cine staţi de vorbă

judecători voi politicii

treaba cui pe nonclar

de nu ne-om mai cunoaşte

 

eu parcă mă cunosc

şi dinainte nerimosc

bună perfuzia mamă

că şoc de nu şcoală

 

ştreangul mi se mulează

la staţia Reşiţa

şi mai ales acasă

şi nu mai discutans

——————-

George ANCA

Bucureşti

1 iulie 2017

George Anca: Ruda (poem)

 

de-acum în soarele trovant

maneaua roade carburant

de-atunci şi viaţa codobea

mai bea dansa bora ma nea

 

colon başold turco-ţigan

şi roua stelei pe bulan

 

aşijderea pe blat cablat

pe la morminte de-am umblat

copii în discoteci un sat

mi pare te-ai italiat

strigarăţi India prin nat

din Marte Carul Mic pe lat

 

coprins cocoş televizor

pe România în cuptor

cu alambicul picător

calamitatea calmilor

schizofrenia florilor

prin noaptea stenografilor

că scrisul mama Grafilor

ori mama dracului Delors

 

ce nant garant trabant Brabant

cu Sadoveanu bea trovant

urdorile dolman dansant

cocoşului iradiant

 

pe când şi vechi decasilab

îmi pică frunză baobab

prin verde năpârlirea old

a şarpelui fără milord

 

croncani spăsiţi sadea sădi

a uşurare păpădii

răspundeţi-vă cocoşii

 

de drag şi domnul doamna lui

o face bine sub gutui

a domnul universului

şi doamna tot a domnului

de ochii schizofrenului

 

schizofrenie mamă du

şi stenografa Xanadu

pe ring Sinatra tranzitu’

ba fulger paratrăznetu

peorii orhidee zoaie-n ku

 

amor în coase-mă tunică

da’ mintea ţi se întunică

cosiţa stângă ochii fripţi

înţeapă-mă eucalipţi

 

croncanii raze zorilor

munţi deşelaţi fiorilor

discopatii comorilor

flăcăilor cocorilor

 

chin antic fato un sufi

ţi-ar suferi şi îngerii

străbate-te euforii

depresiilor pandalii

cu vocile a prăpădi

manelele de păpădii

în discoteci peste copii

chimiilor crestomaţii

ori educaţii arămii

aromei apele dobrii

oranta şantier cobrii

coboară cobră cundalii

pe troliu fetei frenulii

calcină-mi însetaţi sălcii

din puţul peşte cu osii

sosii în mânuri manelii

buricului de pe câmpii

 

o taină boala cheful grauri

stricară pere tai coclauri

 

adormi în cripte fumuria

comemorare geambăşia

mă ţine minte ţigănia

de când cu ochi copilăria

 

pe fie-ta rara blondă

la brunul anacondă

din prune boasca nopţii

cu stelele nepoţii

 

calame colorate

în clame de păcate

încape-ne iertate

 

ori fata lumânarea

în Rădăuţi vidarea

a clan necomândarea

plăcerea afânarea

afină finisarea

naş finul naşpanarea

lucerna numai marea

lătrată cu spinarea

conspiră şi sudoarea

de lene lama sarea

ah aere castrarea

schizofrenia carea

 

din antic sai şair şeic

la caviarul din buric

 

kavi poet născut hindus

din transă unde ne-ai adus

cu fata toarsă şi pe fus

cu ochii-n vocile de sus

de nu din dracii lui Iisus

cu dumnezeu stenograrus

astfel buddhistul presupus

ţi-arăt privata omnibus

tot guguştiucul neapus

care tuşind strănut tungus

nu-ţi ardă cardul paraplus

cu dimineaţa muză nu-s

înghiorţului cu dans răpus

a se vedea contor mai sus

cotorului de ars porus

cu Por pe corpul corpodus

 

pliant sahib înscris onor

aceluiaşi bolnav ponor

din când în când uşuitor

mai trageţi nasul la picior

cât eu îmi fac de scriitor

plecatei tot sfătuitor

normalei neîmbietor

psihanalist de dormitor

răcişi porumb pe cărpător

mai care şi răciţilor

cârmeşte-mi palmă Pulman or

 

via Torino românesc

până-n Florenţa ghioroiesc

nuci denşi ocol de secetă

schizofrenia pregetă

 

neconversat exemplu şui

neindian studentului

 

olecăit oftatului

tot bietul guguştiucului

o climă calamburului

lombardul bradul balului

balaurul calabrului

tezaura rudeanului

pe Ruda nerudarului

de-a porcii talianului

în gaura ţiganului

pe ţurca hoţomanului

în ciocănelul hanului

izlazului hartanului

hram bâlciul iataganului

mardaua nici căzanului

destinsă a cârlanului

ce iapa armăsarului

de bun erecta zarului

zadarnica zadarului

preţăluirea harului

vitalizarea carului

 

cinstit o noapte ars manea

corabia mă rămânea

pe ploaia zilei pe sub stea

pe cruce poză maică-mea

în horă singură cu ea

şi ochiul de n-o mai plângea

pe după mort a ne vedea

copaia a ne legăna

nu ne-ar mai naşte nimenea

cum auzii prin India

 

născuţi şi morţi pe loc dărâm

aşijderi pietrelor tărâm

a ierburi nemai de la Râm

 

masonerii coloniale

manelelor vase vasale

cu mama-tata-mare-n poale

la căprior şi cărţi poştale

din est războiului matale

arhaice trădări rafale

cu morţi de ţară feudale

răspunse nerăpusei zale

nuntite moarte sororale

ori şi mirese ancestrale

până la sfânta draci matale

 

guşate raţe în sanscrită

ori broaşte greaca o mărită

 

nu guiţaţi obor de fraţi

în roua fără împăraţi

înfumuraţi dezrouraţi

 

de tu mă luminezi eşti soare

de mă-ncălzeşti îţi dau sudoare

plutească-mă o raţă

pe cât mai sunt în viaţă

 

sărim ce auziră

Orfeul fără liră

o zice Gige Nicu

din Parkinson frăţicu’

 

ne-o tunde tac-to frate

dog te roşi muşcate

 

ferise sora mea piron

în bârfa tată histrion

cu fata goală sub castron

de-o gelozie neutron

în Castri mic dejun poltron

a reciproc para peron

e vorba de trezirea von

comatul comei în amvon

nu Cogaion nu Albion

încoace pe alibion

 

nu v-aţi trezi aş scrie tot

ce altfel o să vă înot

 

concrească sepalele

să ne zvânte balele

vă ridice poalele

şi fetei domoalele

ce pe dominaţie

a fortificaţie

paragerminaţie

 

tantric atru de aratru

nu pe trei şi nici pe patru

Dante-n baltă broscolatru

 

tema cu ocol în Ruda

dantelată paparuda

în manelele de-a uda

via Telemac mahmuda

 

vană şură paraşură

din Parasurama sură

părul negru de răsură

tresărită şi arsură

numai stingere îndură

ci viaţa de te fură

aibă zgaibă a armură

 

domuri stelele s-au frânt

şi sunt verde pe pământ

 

am de-ntors paralele

neamurilor a le le-

gumi sucursalele

grajdul fără vacile

colastrelor zaci-le

şapte metri apele

omului cu sapele

 

în pământ claustrele

goalele austrele

case coperişele

grase grişagrişele

 

vinete patinele

patimă retinele

crângul salaminele

gâzele gâdinele

gadinile minele

sibilne cine le

 

dormiţi ai maicii bivolii

ai nepri către Tivoli

ba înapoi mai bine

în viaţa mărăcine

 

învăţul sângelui la sân

cu cap tăiat de omul spân

neînvierii tot hapsân

credinţa iar să mi-o amân

 

pe cine-ţi suferă te crezi

în inundaţie cirezi

 

îneacă-se olatul

şi sufletul de-a latul

se primeneşte natul

matale şi cumnatul

până vă vine leatul

egalul şi bărbatul

martirul şi umflatul

cabirul şi gealatul

 

de-aş mai urâ o viaţă

iubirea stor ostreaţă

a story precupeaţă

un avion nici ceaţă

la pruni cu Vlaicu aţă

Gherghinei eroiaţă

 

se pierde lumea hoaţă

nu şi dumnezeiaţă

 

astfel Satan Ilie

şi-a scris pe cochilie

sunând din scăfârlie

mă lasă sub tichie

în capul meu nu-ţi fie

de cap fă sătănie

că multă streche scrie

bâzâtiura vie

cântată ciocârlie

visată free frenie

beată purecie

parâmă parâmie

 

îmi stric duminica la fix

iubirea sub ori peste chix

de cum doreai perfecţion

perfecţiune ba Ion

 

filosofai nu te simţeai

ţărancă în părinte rai

mă-nvârt aminte loc parent

nu-n Trento nici înot Tarent

 

la şcoală piatra scrisă

lichenii recipisă

sub nucul foşnet misă

 

pe subiect la subiectă

că societatea nu-i abjectă

 

obsesiile ei nu tu

le scuturi pe ce te duru

şi mumă-ta să-ţi lase note

citirii domnului Chijote

 

cu cine a vorbi de leac

turbincă soacră prepeleac

am râde nu ţi se întâmplă

cu părul revărsat pe-o tâmplă

 

am pomenit n-aş mai glumi

pământului cu îngerii

mai bine să nu văd plângând

pe nimeni şi să râzi în gând

 

grozavă aură tristeţe

din dragoste şi colindeţe

învăţul arderii de tot

biserica lui Savaot

 

că unde să te duci aduci

o melodie pentru cuci

colaur colombina

tresară-mi carabina

 

trăgaci solar ruralul

înnămolire Graalul

mugeşte vedic vaca

filosofii carvaka

 

mutaşi în spate cheful

să nu vadă Areful

 

schimbarea te desfundă

zburată şi de fundă

oriunde e potrivă

de nebunie stivă

 

nici de autonaştere

n-ai mai avea cunoaştere

ce-ţi trebuie delase-le

cu moalele şi oasele

 

la nervi mai greu treci te repui

prepusului ba pulsului

duminica la popă

când nu e pe metopă

 

de probă nama steiul

scurtându-ne temeiul

zăpadă iarbă punctul

Egiptului defunctul

 

pe cine însoţirea

atrage nemurirea

carisma lecuirea

uitarea pritocirea

 

ne ţinem de sintaxă

când nu îngroaşă taxă

 

italieni examen

ţiganului de famen

o toleranţă bravă

cu muntele pe navă

 

a soarelui povară

ne încălzească ţară

în piele avatară

ai cui ne vânturară

corcire şi papară

 

necunoscute speţe

mai nu ne da bineţe

calamitate calme

obârşii de sudalme

 

ambiţii fecioria

Sibiului cu vria

 

umezeală ah gazon

gazului de pe patron

clasă de siberion

schelălăie-mă afon

soba surpă fum genom

cărămizilor sodom

prelungirilor de gnom

ancestral neclironom

 

iarba asta casta basta

iarna creasta pederasta

nu mai fie de cu d-asta

 

crucea veche şcoala şi

urzici ne-or cocoloşi

 

în foile colivei

colivă de colivii

la nucul oliv lovii

 

nici pelinul nici porumbul

pelerinei nu-mi rup bumbul

 

cuscră ce răscăcărat

e Gică neclopotat

 

vezi blănile grele cal

din copită canibal

clopotele din părinţi

scuturate de cudinţi

greco-rusul imitat

prea târziu neîngicat

 

din înconjur merele

cunoască-le erele

asurzească sferele

greiere sanscritele

azi-noapte manelele

oprite de-a stelele

 

hei vacă fire-ai a

cutăruia hei ha

ciulini eroii ra

pănuşa albăstrea

 

Ochioiu Chiva Gligor

a latinească vigor

 

ce brad şi ce mai caişi pe

din nouă sute şaişpe

mă-ntorc din drum din calea

bisericii valea

 

copilul zidit altar

pus la loc fără şalvar

comoara fără salar

 

la cutremur sfinţii cui

depictaţi ai cerului

unului ba doiului

treiului îndoiului

 

bisericoşi a crede

pe cale ca în vede

cu lumânări nevede

 

ce vineri sfânta mare

vorbiţi la lumânare

 

tovarăşi camarazii

uscându-se cu brazii

deşteptăciunea sacră

ţărană piatră acră

 

pisanii răzleţite

nici văduve nici vite

păscute latinite

în Durostor leite

 

garant corist durutul

păciuitor tăcutul

tăcerea o garanţă

răzbelul prim de-o Franţă

 

gutuile năpădul

din zarzăre zărădul

ce-mi povesteşti mi-e geană

închisă de pomană

 

pe ce mai inspiraţii

departe sunt Galaţii

 

Ion Creangă mai aproape

omonimii pe ape

cu prune pe hârtoape

şi mere la agape

 

raţelor de peste cinci

botoşeilor opinci

 

cantica pe şarpele

de deznoadă harpele

clonţul glonţul laurul

laura balaurul

 

casta gurii talpa furi-i

ori condurii din pădurii

arde-mi palma intifadă

brumă prunei din ogradă

 

pe Gresarea Moesia

rotunjeşte gresia

apele pământ nisip

brâncuşească-ne la chip

 

daltă arcă bizantină

carul stelei aur tină

cheamă un cameleon

amarantului craidon

 

când şi tai taică turist

foile de acatist

zorilor traheele

nebuniei feele

 

de la dumnezeu a da

maica domnului iada

faur graur papagal

cu distrugerea aval

 

voiajează porumbiţa

porumbelului cu şiţa

n-ai furat borcan copil

de la fabrica pistil

 

cearta că te făcui tâlă

de viteză doar în sâlă

 

cortul dreptei ce mozaic

indianului prozaic

zuruie-mă zorule

odorul omoru-le

 

camăta contreze-ne

strepezite stepene

slăvile certezele

aminu-ne depene

a minune ţepene

 

patru dharma darul har

ţuicii fără de pahar

cântecului tributar

tribalismul tatuar

cratima între hambar

de care având habar

n-ai un ban în buzunar

 

că ce-mi trebuie şi vot

îl mai dai iscariot

domnului că savaot

busuiocului cu tot

petunindu-te tarot

popii zidului azot

pe-al copilului osmot

cu altarul de chivot

 

hai impresii da’ duium

convertit busuiocum

 

carantina malului

cratima realului

cetina cvartalului

orele Aradului

când şi dharma calului

poala elefantului

Slăviteştii graalului

 

uite-te din trei ardei

focul coasei pe costrei

cu tăierea horj în trei

 

capătă din capete

să nu te mai scapete

 

spada spata chinuie

chinorozul chituie

padişahul Padeş pâr

deştele înţarcă ţâr

 

bună dimineaţa nuc

în Nucşoara te apuc

întrebat preţul din suk

numai ţie ăl trabuc

narghileaua nu flaimuc

înflorirea de caduc

ăl din caduceu haiduc

haidamacul ba Ionuc

stilul ducă mă aduc

 

dacă-ţi spun mă miluie

şi la ce nu siluie

repetiţia coronă

brevităţii ne întronă

 

cifra ultim biograf

catagrafic pe zaraf

 

calmă armă cocoşez

roşului nemaienglez

te sculaşi de dimineaţă

inspiraţiei paiaţă

 

fără de discuţie

rişca nea Rişcuţie

cantorul Pocuţie

lampadar Iacuţie

da-mă damă dolomit

domului ne domolit

 

ah format devorator

rotitor a rotisor

o plimbare cu motor

de români înroşitor

mortului lenevitor

cositorul de mohor

bătătorul de Tabor

chilipirul florilor

carapacea neicuşor

crăunitul numai dor

ce te arde puişor

şi mai greu şi mai uşor

de-mi zisesem greuşor

răsărit în grâuşor

 

schimbă limba sabia

Vicina Corabia

descinge-te talia

ţi-o strânse Italia

 

capătă canalele

nemţilor analele

supără tercirile

de cu fericirile

 

versurile biblia

sibilele trivia

cetera nu ne era

streşini Transilvania

 

castru tot Lombardia

pe Toscana Sardia

verse-ne ponoarele

cartier popoarele

 

ziua de la revedere

vorbelor din tombatere

porcilor pe reverbere

 

numără-te boxule

bicicletă moxule

mopsule small-pox-ule

 

avem ave de pe nave

cosmosurilor bolnave

meteorilor tot lave

 

plânge-mă cu supărare

de eşti fată de pe mare

ce poveste de comoară

ia un par şi mă omoară

 

cântecele indecenţa

florentină nici Florenţa

mă dau iar cu găeştenţa

Râmnicului nici demenţa

 

am o libertate n-am

viaţa ce mi-o încântam

petreceam în bairam

cu nepoţii nepoţeam

 

ce transcrisă revedere

vedelor pe dromadere

o dexteritate vere

de te lasă şi putere

şi nevasta coliere

 

zică din urzică mur

iederei de Pompadour

 

franţuzească şi mireasmă

şi italică miasmă

românească la agheasmă

din grecia cu fantasmă

 

veresie fantezie

scapă-mă de frenezie

 

vorbele mă clatină

până-n clipa slatină

cu potcoava datină

 

mă resorb în secetă

spre toamnă ce pregetă

 

rupe cuiul norule

frontul dezertorule

carul mare sorule

fânule răzorule

călare amorule

bobule boborule

globule globulele

 

de-mi spuneai petunia

busuiocul cunia

guiţai Panonia

muşcata begonia

 

rumegate viţele

mânate oiţele

muştele halviţele

 

pe şoseaua Drăgăşani

găsii o pungă de bani

mai la Olt mărunt duşmani

şi vreo nouă mii de ani

în trovanţii gologani

treci pe trei parastasani

pe la târgul de cârlani

 

mă observ cu înţeles

m-aş culege m-am cules

 

pe ales din nimicesc

înţeles înţelepţesc

la o notă mă opresc

şi cu nuntă mă silesc

robule dumnezeiesc

la icoană arabesc

resculptatului ionesc

 

tu şi cânţi cu numele

să se surpe humele

 

susure-ne năvile

foile din Glăvile

că-mi sustrăseşi lăvile

pe miroase tăvile

cartea moartea ia-mi-le

să nu plângă mamele

certe-ne surorile

să oprească morile

în concert manelele

poleiască schelele

de ţiţei belelele

băile cu ielele

şalele inelele

taliei şrapnelele

de-a italienele

anzianhienele

 

ghem corlata moş Vasile

cu vorbirea în azile

bărbilor peste gorile

moaştelor moşite grile

 

cară-mă Olteţului

Luncavăţ isteţului

apa muzieţului

ţepuirea preţului

karma precupeţului

patima iubeţului

rutina mistreţului

râtul ministreţului

cortul nătăfleţului

orzul mălăieţului

cultul perieţului

cuişorul leţului

dănţuirea deţului

 

joacă-mă la cărţi tăiat

şi mă trece Calafat

bate-mă la cap lumini

de mă sting din rădăcini

 

de-a dura de-a berbeleacu

dumnezeului al dracu

din fum indianu dacu

din fumaşi tutun aracu

blasfemie punct cu acu

 

taie-te columbilor

mătasea porumbilor

‘neaţa şi tu Nelule

jucat alunelule

 

că mă scriu cu vorbele

înotate ciorbele

rimele mecanice

lainice neharnice

 

potolite horele

duse choeforele

umbrele duhorile

preseze-mă florile

 

ce plăcere-a putrezi

fericirea hărăzi

am de gând să mă reped

îndărăt şi nu biped

 

trilobiţilor matale

să te şuşotesc la poale

mai înceată dania

cu împărtăşania

 

sângele nămol de fraţi

bobilor nedivulgaţi

 

am să caut Amsterdam

în biserici fără hram

rezidindu-se calam

 

te împrăştie arşiţe

arşiţei Euridice

tu boboaca eu răstoaca

popa nu ne bate toaca

 

aliajul peste bronz

Milarepa contra bonz

din Rodin şi nici Brâncuşi

Michelangelo pe uşi

 

Dante şi Petrarca vechi

deschizându-ne urechi

 

cifru stâng rotund hiat

potopul în Ararat

amintirii trilobat

păcăleală împărat

mici contraste retezat

munţilor dulău în lat

bicicletei din lătrat

clorului nitroglisat

găliganul Goliat

biblie cât m-am tasat

şi nici n-am mai respirat

Picu Pătruţ m-a chemat

ca şi anul celălalt

că nu m-am antonapnnat

mai a bulgăr de croat

coroiat încoronat

 

dura nici la Gâltofani

mierea la tangenţi râtani

invers pe memorii dani

veveriţelor pifani

 

învierea ce pedeapsă

Brahma paria la coapsă

viaţa ce mai pedepsire

trupului perdeluire

 

sufletului mortuar

pe cenuşă nici mortar

 

oh macabre macabeu

te fumez în gineceu

nici bărbat nici apogeu

samizdatul scarabeu

în părere derbedeu

paranoic de spudeu

 

monoton monorimon

Uppsala cu bastion

talion italion

cursă curse ichtio

vara vărul Ilion

cu Traian troian pe tron

 

ţine-mă petenţă pantă

să nu mă fărâm la jantă

oasele ponoasele

casele păroasele

 

bărbierimu-ne la ras

pâine la iconostas

sărutarea de pripas

icoanei de am rămas

 

ce vă scriu nu ştiu să scriu

că nu vă făcui pariu

gratis paria de viu

 

nu vă şterg emerg amar

nemurirea ca la kar

te priveşte palicar

ăla scrie calendar

rama sita în sătmar

nu se împăcară iar

 

ungurene miorene

apele sugrumă mrene

 

te catolic diastolic

diasporă apostolic

peste mine şi mongolic

 

cine pune mâna face

tu ce vrei în carapace

nu zici întărâtă drace

 

nu e crimă ba o fac

pedepsitului darac

împăcat bun simţ că-n rai

dinadins te cert pe cai

 

du-te tu cu caldul tău

căpială tăntălău

mă apără ucigaşa

de-mi cianurase ogaşa

 

dacă nu că nu te scoli

fără o cafea bemoli

în acustica claustră

vineţie şi austră

 

hârburile smălţuite

certurile mai trăite

nu porc nici atâtea vite

 

nu mănânci de canibal

scapi de val de mal vamal

 

d-aia şi medicamente

morţilor adiacente

viilor mănânci placente

eprubetelor recente

 

norma sură murătură

alergia arătură

în Biharia harbură

harababură sub bură

o gură suburbă ură

garagaţa pe răsură

 

nu vorbeşti blestem să-ţi dea

în foc băută cafea

 

aşa n-ai tuşit cu voci

mă omori şi mă provoci

poartă-te frumos boboci

n-ai mai scris în trei şi soci

 

nici în limbă nu visez

rotunzimea pe crestez

candidă la tindă carte

din războiul de cu moarte

 

prăpădită în genune

suferinţa de cărbune

zicând alimojdie

mă întorc în drojdie

 

budele respectele

agonii expecte-le

veselii rejectele

ritele sanscritele

vitele mărite-le

pe zi euforică

dorică bosforică

lambda lambada ba da

grătarul Oltenia

 

la raţe că te trezişi

vieţuirea fărâmiş

 

aş mai toarce parce hârci

harcea-parcea roase cârci

nepoţilor peste pârci

 

cum te cheamă zmeule

diavol dumnezeule

şi pe tine diavole

dansul de pe tavole

 

doamne nu mă mai chema

pe numele dumneata

aţa-n ac nu gaura

doamna o mai nimerea

ce urâtă bătrânea

neînstare de ceva

nimica de înstărea

 

de ce s-o fi omorât

că frigeam plăceri carât

asta e şi nu mâncarea

plăcerea de frigarea

 

repede tu cu oastea

coastele mâncate-a stea

vă aud în scris căpşuni

n-ajung nu lângă cărbuni

 

nu de soi şi vezi că uiţi

neplăcerilor desculţi

şi mai lasă-mă prostii

fleicilor pe pirostrii

 

mai strănută râd ca Nae

de-l lăsă Veronicoae

 

lasă-le mă de muieri

ducă-se-n ziua de ieri

noi ne scriem stângi dureri

şi fără de mângâieri

 

iar te doare capu’ Petre

o cafea tutun de pietre

da’ aseară ce tot beaţi

cu certare către fraţi

 

şi copilul stat târziu

de contrat contrasul viu

mă adorm pe la mijloc

versului pe poloboc

 

te târăşte brevitate

intenţionalitate

vezi că te bârfesc copile

bunicii nopţi fără zile

 

pune-le din miez pe scurt

că timpului nu eşti furt

ah în pile împilare

dragostelor nestelare

 

ba o zodie de zestre

şi nevestelor palestre

 

împărate n-o tăia

gâtului miresia

ştreangului de miluia

 

ce compui pe trei coloane

te-oi citi în galioane

juventute pe coline

drăgăşane vin divine

 

cam ca mama Veta vast

năbădăul în contrast

brevitatea perifrast

crampă campus de balast

 

ne-om elibera canari

din hareţii uliari

parpa de o purpură

harpa de o hurpură

Dunăre se tulbură

 

noi de pe cap le lipseam

şi nu ne cabulipseam

clanţa uşii clănţăneam

 

pijama cu dosu-n faţă

scrisul de azi-dimineaţă

nu e plictisită maşi-

naţia se dă cu naşii

 

ţi-ai adus pantaloni lungi

vremea toamnei să ajungi

să plăteşti şi pantalonii

o clătită a mamonii

 

mă bate un gând să nu

mă duc bibliotecu’

şi în faţă de cu fapte

mă face cafea cu lapte

 

nu mă laud nu mă scot

din al scrisului socot

Nanku give me pant Pantiuşa

cum te mai strânge cu uşa

 

de ce blugii îi calc blugii

ce e nebunatic glugii

fă-i dungă mânecă lungă

călcătură să ajungă

 

că şi eu sunt ramolită

fata nu mi se mărită

nu eşti tâlă soru-mea

râdeam de mama-Anica

 

cât de proastă că pârleşte

fiara blugilor la peşte

la guler n-ar fi pe burtă

mai jegos cenuşii turtă

 

numai astea cam aşa

lasă-l până-n India

pui ziar că se pârlea

aşa maică se ardea

pui hârtie canava

a cochetă ce proptea

 

are el metoda lui

chiar a indianului

 

hai că merge el da da

dichisit a te holba

eşti meticulos sadea

să arăţi a perfecta

pe aici nu se călca

blugul că se bulbuca

dă-te băiatul să stea

bine şi stai acolea

 

vrea să i-l pui cu alai

doamnă croitor ce n-ai

fier de călcat în Chenai

 

submarine pietrele

ne mângâie ghetrele

ca focile vetrele

mările nisetrele

animal planetele

să le vadă fetele

şi să-şi facă ghetele

de mi-am scris peretele

musca nu brabetele

 

buşite ziarele

să-le-nghită raţele

compoziţii întrerupte

de plecările la lupte

 

a te inspira-n travalii

de conducere de Vali

care poate să şi vină

că nu e nimeni de vină

 

să o ia şi pe babiţa

platagelei jurubiţa

 

suprapusă amintire

pe floare de cimitire

mai alaltăieri altire

 

camăta ca mama ta

înjurată de tata

repetiţie deseară

şi mâine a doua oară

 

vălure-mă lucernă

cancerului nu cer nă-

ravul pravul prăfuit

aerul de adormit

ce ne-o fi şi aromit

 

mai în urmă necizel

ore hoituri de măcel

 

câtă depărtare

temporală tare

nevieţuitoare

fuga pe cărare

de n-aud şi intervin

mai ermetic mi-e venin

 

ne ducem la Frăsinei

să nu intre mama ei

de-a murit printre costrei

 

împăcată moarte parte

de o floare într-o carte

şobolan de umbră zburzi

pân’ te-or roade grauri sturzi

 

m-am dus ca să mă întorc

să mănânc carne de porc

inutilă datină

fără iar o slatină

 

pot să beau cafeaua ta

Frasineii spovedea

Gigi cu banii stătea

să fie totu’ gata

când vine-ăsta să ne ia

 

auzi vă pui şi o sticlă

de apă de la Costică

pesticido tâlo cia-

nuro noro de acia

 

prin estetică la van

paravan de năzdrăvan

ce filosofii de-un ban

voi transcrie sem oltean

 

semialtitudine

fiul rectitudine

pe luate statele

cu aerostatele

 

foile de viţe Eve

nici avute nici aeve

merge-om oameni capre oi

sub gutuiul din Milcoi

 

ar fi bine-acolo mă

slujbă astăzi de n-o fă

cântece de dumnezeu

spovedind pe corifeu

 

puf de piatră voiajor

guşii zbor la selector

trandafirul alb în nor

firul ne la vorbitor

păstrătorul păstrăv c-or

 

să vă dau faţa de masă

pe ziar cu ce se lasă

indianul în melasă

a citi soarta buhoasă

buhuhoasă de dudoasă

că duioasă o fi joasă

 

maică ai venit a fiu

la care şi răbduriu

să mergi să nu căpiezi

până seara catanez

 

a plâns că a treia oară

de se-ntâmplă o să moară

să nu te mai duci la moară

am obsesie cu moara

de-mi plăcu romanul Mara

 

mor după transilvăneni

care-ai mei care mireni

dumnezeule poieni

ungureni în Vaideeni

cu vâlcenii mioreni

 

ce zile are şi popa

nu mai intră-n Europa

săgetată şi coliva

ochiul din fruntea lui Şiva

 

Noana scrie acatistul

să ne lase anticristul

câţi bani ai atâţia dai

că pe ăilalţi nu-i mai ai

 

scrii cât dai atât citesc

nu mă mai acatistesc

numai două nume restul

nu mai urcă Everestul

 

zece mii o zi o sută

o citi cu banii plută

asta numai să ia banii

că ne vin americanii

 

târg nu mai religie

mai acasă ligii e

 

popa să citească ască

boască iască rourască

de visam sanscrită bască

limba flăcăruie doască

 

nu Maria Alexandra

Maria alta mixandra

Dumnezeule de-i ştii

pe toţi când erau copii

 

dac-aşa e la botez

p-ăl mai sfânt îl înfiez

cu pomelnic toate frez

popii mor pe meterez

 

te pe re pe te re pietre

Gheorghe Vasile şi Petre

şi acolo ce scrii morţi

să le redeschidem porţi

 

aici era părul

musculeţ nu mărul

acolo mirezul

mireselor crezul

 

vom catadixire

vaideemăpire

din izlaz atlazul

din taluz talazul

 

ieri iconostasul

şi cu parastasul

maslu vasul leagă

latră saramagă

 

zisa idioată

idiosincrată

uşa a crăpată

ţeasta calafată

 

că necunoscută

alergia plută

iar că mă o moară

mu lemurioară

 

crampa de leurda

cramponează urda

joaca în contencii

hortensie trenci-i

 

mă puseşi de sursă

betelgeuzursă

că nu se venise

Indiei chalise

 

poate şi plictisul

plicul compromisu-l

compromisu-l-a loc

de-l pierdui pe Balogh

 

schim Calist alas in

Delafras din frasin

ce vă povestise

Ghelasie clise

 

florilor ce îs le

pâslarului pâsle

pârga de parâmă

părul măr mă râmă

 

nervul mă columbu’

că de ce-l mai umblu

la soacră Popescu

mamă-sa lopeţi cu

 

puşchea măturoaie

de la jigodoaie

 

în ţărani lentoare

lene călătoare

paraghicitoare

palmelor popare

 

am urlat a cobe

degetul în Kobe

ce oraş ne taie

gust de cuţitoaie

———————–

George ANCA

21 iunie 2017

Bucureşti

George Anca – Mariana Gurza: Apropieri – pelerinaj prin idee, gând şi suflet

DOSAR-CREDINȚĂ

 

Mariana Gurza, așa cum se retrografiază în noul volum, Apropieri – ce-au scris prieteni despre ea, ce-a scris ea despre ei -, își denunță pietatea  bucovineană pe foi ca de acatist. Să fi bravând poeta creștină? Dar au bravat Vasile Plăvan sau Aspazia Oțel Popescu prin pisaniile lor însângerate? Astfel de scrieri nu țintesc neapărat literatura, cât spiritualitatea ancestrală. Se tinde ideal spre logodirea rugăciunii cu poetica.

Evaluările critice ale lui Adrian Dinu Rachieru sau Artur Silvestri îi statuează parcursul de la întâmpinare la recunoaștere literară, în afara modelor. Versalitatea pelerinar-creștin-dedicativă a poetei magnetizează judecăți afine din țară și diaspora românească: ,,poeta cu suflet de înger”  (Valentina Teclici) –  ,,o recreare a unui stil neconvenţional” (Ben Todică)  – ,,minus durere”  (Vasilica Grigoraș) – ,,model de limbă românească”  (Cecilia Bănică Pal) – ,,pete de inocență”  (Alexandru Moranu) – ,,un univers antinomic”  (Eleonora Schipor) – ,,o rețetă salvatoare”  (Vetuța Dnghel).

Masiva recoltă de laudații sporește prin reflecțiile de cititor, sincere panegirice ale Marianei Gurza, ca într-un ordin al mărturisirilor. Ajungem, cumva, la dedesubturi ale creației sale, prin empatia  cu autorii recenzați. Facem cunoștință cu un cerc similiortodox, în prelungirea Gândirii:  Anatol Covali (,,Fraternitatea cu poetul Radu Gyr denotă puritatea poetului”) – Veronica Bălaj (,,un fel de Vitoria Lipan modernă”) – Camelia Cristea (,,este inspirată de tot de mișcă”) – Ilie Motrescu (poet crâsnean – Cântarea Carpaților / Arizona / postum – ,,o carte necesară”) – Dorina Stoica (,,o poezie profetică ce s-a născut în urma prigoanei”) – Elena Schipor (,,truditoarea cuvântului românesc”) – Hedir Al-chalabi (,,şi-a creat universul ei dincolo de imaginaţia noastră”).

Acest dosar-credință se citește ca un poem de poeme, că nu în cine știe ce instanță. Dacă poemele poprii vor fi fost ecouate amical-eufonic, de o subtilă grandoare este reeditarea Boabe de lacrimi de Vasile Plăvan în volumul Vasile Plăvan „un Slavici al Bucovinei” . ,,Mulţumim Marianei Gurza pentru încredinţarea acestei lucrări’ (Dumitru Mnerie). În volumul Destine umbrite, carte de neuitare,  “în galeria personalităţilor care îi confiscă interesul nu putea lipsi unchiul Vasile Plăvan”.

Vivacitatea cărților de poezie lasă deschisă și o fereastră politică  ,,incorectă” (?). Cum ar fi ,,O lacrimă de dor, rostogolită din “Țara fagilor”…Vivat, crescat, floreat, mucenița Neamului Românesc, Aspazia Oțel Petrescu!’:   ,,M-aș cuibări ca o copilă / în poala ta sfântă mucenică /și-am depăna filă cu filă /povești din dulcea Bucovina.(…) O îmbrățișare creștină /din Țara Fagilor venită / ca o sfântă cetină-n lumină / de la legionari primită.

            În ce-o privește persona pe Mariana Gurza: „Am crezut că travestindu-mă / în lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia.”

GEORGE ANCA

( Vol. Apropieri – pelerinaj prin idee, gând şi suflet de Mariana Gurza, coordonator Emilia Țuțuianu, Editura Mușatinia, 2017)

 

George Anca – Răspunsuri & Cosmologie

 

Răspunsuri /George Anca

De viaţă (întâi am scris-zis de viţă, cine ştie, ăştia de la ţară…). Zisa copilărie ar fi pe cale de dispariţie presată de sexul mediatic. E sâmbătă, al patruzeci şi unulea mucenic, ţi-aduci aminte filmul cu Tatiana Samoilova şi Alexei Batalov, când eram ruşi, contemporani cu „12 oameni furioşi” (versiuni succesive, până să ajungem şi noi americani), care ne-om fi plăcut franco-italieni, acum şi spanioli, fir’ar ale naibii filmele, alea româneşti şi încă ne despart, nu de Botta, de Piersic, de Irina. Cu toţi trei şi destui în teatre şi Ateneu, concertişti şi regizori, mi-a fost dat să vorbesc în fragmentul de destin jurnalistic.

 

(Botta). Fusese pasat de Maliţa la Cicerone Poghirc, pentru intervenţia în favoarea unei rude ce preda la Agronomie. M-a invitat în chilia – mi se pare acum – sa din zona Mântuleasa. Pe o noptiera avea monografia lui Poghirc despre Hasdeu. Doar n-o pusese s-o văd eu şi să-i spun autorului. Am remarcat-o totuşi şi el a lăudat cartea şi pe scriitor. O fi crezut că lucrează vreo telepatie şi se rezolvă cazul. Poezia lui Emil Botta va suplini uitarea actorului unicat? Pe scenă şi în filme, dar de aproape şi din citit, ce minune, ce elegie.

 

(Maniu) Cînd vorbeşti, de tânăr, cu maeştri, văd într-un târziu, îţi consumi norma de respect până la apoteoză, într-o periculoasă reversare târzie când, poate, nesimţindu-te respectat, nici de sine, uiţi ori îţi aduci aminte episoadele de ranchiună. Făceam doctorat Baudelaire şi mă primea, des, Adrian Maniu, la care mă dusese Tudor Muşatescu. Glorie lui cum mi-a dat o scrisoare de la pilotul Savu, erou de război, a cărei văduvă nu avea pensie, scrisoarea era chiar despre Coandă şi i-am dus-o la prima vizită în ţară, ca spre a ajuta-o acesta pe văduvă. Din Transilvania a făcut o divinitate aproape personală, obligându-mă, aproape, să ajung, de la radio pentru a radiografia cea de-a 60 aniversare a unirii cu ţara-mamă (am fost o lună, cu Stelian Tăbăraş, la Cluj, imprimările cu D.D. Roşca, I.I. Rusu, Flora Dragomir, Vasile Vetişanu, Tiberiu Moraru, Raluca Ripan şi multe alte somităţi ale oraşului de pe Someş se vor fi pierdut). Îmi părea rău că nu-l înghiţea pe Philippide, iar când i-am zis că, interesându-mă teatrul No, japonez, am discutat cu Ioan Timuş, a sărit în sus, că şi tatăl aceluia, fiind medic veterinar, a omorât nu numai un animal, dar şi pe stăpânul acestuia (pe cunoscutul japonezist îl făcuse tâmpit, cât să cad jos).

 

(Neamuri) Pornisem de la copilărie, în amintire, nemai în Creangă, oricât păruse şi-o fi fost. Părinţi rupţi de război şi plecare. Un potop ne înecase destule animale. Satul părea din vreme în nevremuri, cu mari păduri deasupra şi pisania citită Iorga în tinda Bisericii Rudenilor lui Mihai Viteazul, cu şcoala tip Haret şi crucile eroilor. Pozele de copii ale părinţilor satului erau un alfabet prin care-i citeam adulţi, la prezent, pe noi înşine la maturitate şi bătrâneţe, acum. Eram creţ ca berbecul Ţâncu pe care călăream în toată faima posibilă din Ruda în Islazul din Bercioiu, urcând Dealul Celălalt şi Pădurea lui Titu. Tatăl tatei venise din Milcoiu şi acolo, poate, din Ardeal (Ion mi-a scris în India câte ceva, cu urmarea care n-a mai venit, vezi Ibsenienii, 3). Mama mamei venise din Sticlărie, de lângă Râmnicu Vâlcea, iar tatăl ei, Dumitru Grigorescu, falnic în credinţă, era din sat, ca şi bunica după tată, a cărei mamă, Catrina fusese bătută de bărbat până înnebunise. Se spune că şi bunica asta ar fi jurat strâmb la divorţul părinţilor mei. N-ar trebui s-o spun, că m-o fi iubit – măcar ca o prelungire a fiului ei; lui i se propusese să rămână la studii muzicale, să cânte la opreă şi… să se însoare cu fata maestrului; era bine, i-am zis; da, dar nu mai erai tu, mi-a răspuns. Sigur mama mea a avut geniu şi oricum nimeni pe vremea ei şi nu numai în sat la noi n-a fost să n-o admire şi s-o laude, parcă neiinvidiind-o. La moartea ei, i-am spus unchiului Costantin că a fost nefericită la despărţirea de taică-meu, el m-a contrazis că tocmai cu el n-ar fi fost fericită, mai bine după. Sora mea Ioana a fost repartizată de tribunalul din Băbeni mamei iar eu tatei, de-am plecat la Găeşti unde el îşi găsise serviciu şi o nouă nevastă, mama mea vitregă. Cântau amândoi în cor şi ea juca şi teatru în trupa lui Ilovici şi Iordache.

 

(Găeşti) Dacă îţi aduci aminte, m-am bătut pe stadion, în pauza meciului, cu mezinul fraţilor Peligrad, de aveam galerie, a doua zi, la clasă, mi-a mai dat şi domnul Minculescu vreo palmă de faţă cu elevii şi la puţin timp am fugit noaptea cu trenul înapoi la Vâlcea şi am făcut clasa a cincia tot în Ruda – la sfârşit a venit taică-meu foarte dulce şi m-a cumpărat cu o pereche de pantofi. Ce ştiaţi voi când jucam poker pe Răstoacă şi fumam antiasmatice, ne-a mai şi spus Dinu, de la soră-sa, că în franceză se zice „je t’aime”, cum bătea pendula de cinci ori, ora la care intrasem în acaretul d-lui Tudose Constantinescu, proprietarul, fost şofer al lui Lahovary, mă podidea dorul de mama, ca pe separaţii copii de părinţii căpşunari în ziua de azi. Noroc cu voi, că ne-am antrenat în prins peşte, lecturi, fotbal, matematică a la domn’ Ixaru (am ajuns şi-n Gazeta de matematică) şi română cu Costin Dragu (olimpiade, debut în „Luceafărul”, 1960). Un gen de compensare prin studii, conversaţii cu popa Chiosea, basarabean, la Cobia, şah cu Ion Georgescu, fratele noii mele mame, Jenica, favoarea colegelor noii mele surori, Viorica, veritabila şcoală a taifasului dacă nu psihanalitic ţinută de noua bunică Niculina. Fiind peste drum de cinematograf am văzut filme şi din vârful telegrafului şi de pe gard, altefel aveam intrări secrete şi mi se deschidea fraudulos uşa de câte cineva cunoscător încât să nu-mi scape nici un spectacol cu Vasea, Ali Baba, Anna Zacheo, Fanfan. Văzusem primul film, evident rusesc, la şase ani, în spital la Râmnic, îmi arsesem faţa cu colarez fierbinte(de atunci Dumnezeu m-a ferit, altfel, de spitale). Când am coborât din vârful stâlpului, la invitaţia lui taică-meu, am luat, normal, bătaie mai ca străbunica. M-am rafinat însă şi nu mi-a scăpat serie, mai şi plăteam pentru prima oară, nu ieşeam când se termina şi vedeam iar de câte ori se proiecta, renunţând probabil la toate cele din jur, cât că vedeam – nu ca Fellini, adânc, în Roma – spectatorii, colegii de şcoală, cupluri, Lipoştenii… Unde suntem acasă, în Găeşti, în smeurişul fraţilor Stan, de-avea mama voastră trei băieţi cu mine, sau în filme, cărţi şi vise de timp fără spaţiu? Când am mers la colind şi pe Piteşti şi pe Bălcescu, am folosit şi metode strigate de la ţară, cu Iacob şi Dumitriuc şi Truşcă. De câte ori n-am mers cu bicicleta, solo, până la Târgovişte şi m-am oprit, nici gara n-oi fi descifrat-o, încă un tabu autoimpus, ori simpla frică de a trece podul, necunoscutul, mai marele. Oi fi rămas pe Picior de Munte. Înamorări după învăţătură, de planton, abia de n-or fi dând în frigiditate. La ce-am învinui profesorii că nu ne-ar fi spus ce se încearcă a se spune abia acum despre comunism la noi în Găeşti. A, da, domnul Stroe îi pozdrăvăluia pe părinţi pe ruseşte. Lui Pica Dumitrescu, semănând cu George Constantin, numai că nu i s-a propus, ba da, să meargă să joace în Uniune. Ce mai duduiau sovrom-petrol-urile, mai ca Petrom-ul din actualitate. Taică-tău a intrat în închisoare, turnat cum se turna, taică-meu era la risc, cu slujba de contabil, ca necomunist. De fapt, viaţa noastră pare atât de greu de înţeles în vârtejul total, între duşmănii prestabilite – un psiholog citea în porunca de a-ţi iubi aproapele o confirmare că ne sfâşiem din fire, ca leii (nu mai socotea căprioarele).

 

(Litere) După zece ani în sat, alţi şapte, în târgul care ne-a înfrăţit adolescenţa, s-au îngropat într-o devenire aproape instinctuală, de supravieţuire prin acumulări liberatoare, pe aripa friabil pergamentoasă a literaturii. Mai aveam până la 18 ani când am fost admis la Facultatea de Filologie. Student minor, mă voi fi ambiţionat să cresc, mai ales că am mai prins doi ani cursurile lui Călinescu, dedicate lui Eminescu şi, respectiv, Creangă, şi cursul de literatură universală al lui Vianu. Cât să zicem şi noi că am avut profesori mari. Altfel, ideologie şi fabricaţie, totuşi lăsând vreo marjă şi studentului, minus „specialul” din biblioteci, plus represiunea securităţii (chiar un miliţian s-a înfinţat în cămin cerându-mi notiţele, că vrea să dea şi el la filologie, i le-am dat crezându-l. Am fost chemaţi destui la Malmaison să dăm declaraţii despre cărţile citite, cu voce tare (asta era), numele-cheie de autor fiind Radu Gyr. Profesorii noştri, comunişti-necomunişti, aveau totuşi alt orizont decât presa şi editurile, eram bântuiţi de existenţialism şi absurd în cunoştinţă de cauză, am prins slăbirea embargoului asupra lui Eminescu, nu cel naţional, nici metafizic. A confernţiat pentru noi Perpessicius. Tudor Arghezi, Marin Preda şi ei. Ne încropeam o lumea creativ-academică spre a ne forma la umbra ei de pantheon visat, crezut, peste interdicţia comunistoidă, între coloane clasice şi interbelice. Personalităţile supravieţuitoare ni s-au arătat totdeauna părinteşte favorabile. Mihail Celarianu mi-a coborât de la etajul trei pe sfoară într-un coş o scrisoare de răspuns, neputând primi de bolnav. Am fost în aceeaşi grupă cu Paul Tutungiu, soţii Ulici, Mircea Iorgulescu, alte grupe, mai ales din seria I (eram 500 de studenţi filologi numai la română în anul nostru), bucureştene, îşi numărau veleităţile mai rafinat. Odată, Gheorghe Vişan îi spune lui Stelian Tăbăraş, te-a căutat ăla cu mustaţă, care, ăla care se crede Labiş, era Gheorghe Lupaşcu. Colegul Florin Gheorghiu a venit odată la căminul Matei Basarab şi a jucat simultan şah cu zeci de amatori, a lăsat acolo câte o remiză de faimă. Când a luat foc căminul de pe Doamnei, vedeam de la mansardă lume multă în intersecţia bulevardului cu Calea Victoriei.

 

Licenţa (lucrarea de stat) a avut tema „Mitul lui Zalmoxe în poezia lui Mihai Eminescu şi a lui Lucian Blaga”, îndrumător – George Ivaşcu. L-am sunat pe Şerban Cioculescu cerându-i sfatul, a izbucnit spunând că nu e nici o legătură între Eminescu şi Blaga în afară că amândoi au fost mari poeţi, a mai zis ceva de apariţia Poemelor luminii, când, dacă am înţeles bine, Eminescu nu i-ar fi fost cunoscut îndeajuns lui Blaga. Am mers mai departe, incluzând şi pe Pârvan în ecuaţie. Am fost fericit, îmi dau seama. Între timp publicam poezii ici colo, am făcut o vară practică la „Gazeta literară”.

 

Doctoratul l-am dat având drept conducător pe d-na Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Am fost admis împreună cu, printre alţii, Ioana Alexandru şi Amita Bhose. Pe atunci eram primit de Constantin Noica, acasă, pe Ornamentului, în Berceni (unde m-am şi mutat în onoarea lui, dar el a plecat în Drumul Taberei, mă primea şi acolo, apoi la Păltiniş, când şi eu am peregrinat în India). I-am spus că aş vrea să fac o teză despre diavol în literatură; să vorbim şi cu Papu, i-a fost primul gând. Nu era un subiect uşor de acceptat ideologic, l-am restrâns la Baudelaire în relaţie, nu atât cu Satan, cât cu poeţii români. L-am publicat după mulţi ani, în samizdatul întregii mele literaturi, care nu mi s-a părut totuşi inutil din moment ce mi-am făcut viaţa cu el (am început să-mi doresc să nu am succes, care m-ar abate de la roboteala mea aproape maniacală, cantitativă, poate, cu nouă volume din „Apocalipsa indiană” şi şapte din „Ibsenienii”, vreo intenţie de construcţii invizibile)

La o restructurare a Ministerului Învăţământului, sub Suzana Gâdea, Petre Constantin, adjunctul ei, mi-a explicat că rămân cei mai vechi, eu aveam doar şase ani acolo, iar ea sunat la „Ştefan Gheorghiu” şi am ajuns lector la Facultatea de Ziaristică, unde după un an, prorectorul Chioreanu mi-a intimat de ce nu am plecat lector în India, că s-a primit o scrisoare la Comitetul Central că vreau să scot un manusris din ţară. Da, doctoratul e manuscris, îl iau cu mine. Nu, mi-a replicat asigurător, că am fost urmărit de un an şi se ştie că nu, aşa că voi pleca. Mi-a prins bine şi Baudelaire, ocolul meu spre a ajunge la Eminescu, după cum se exprimase Noica.

 

(Şora) M-a adus în minister ministrul Mircea Maliţa, în legătură cu deplasarea de trei luni în Franţa a consilierului său Mihai Şora. Acesta din urmă m-a prelucrat ce am de făcut la cabinet, presă, editare a textelor ministeriale. Când s-a întors, am mers aproape zilnic în Piaţa Amzei unde mâncam chefir şi conversam. Mihai Botez era director la Casa Universitarilor şi am început acolo, sub patronajul lui Şora, indirect şi Maliţa, un cenaclu de idei, „Forum”, de unde nu lipseau Octav Onicescu, Gheorghe Mihoc, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Grigore Popa, Ioan Ladea. Am luat notiţe într-un caiet. Cu Şora începusem la un moment dat o selecţie a celor mai frumoase versuri din poezia română. Din prietenia lui cu Arghezi, am început cu volumele acestuia, citea Şora, într-o sală goală, la Universitate, mii de versuri, eu notam codul ad hoc al alegerii, zile în şir, într-o fascinaţie. După 1990, d-l Şora mi-a cerut, şi i le-am dat, fără să ţin copie, notele, ceea ce alesesem în camera universitară. Vorbeam des despre Şora cu Noica şi despre Noica cu Şora. Odată Şora a filosofat cam aşa, bine, Noica a scris multe cărţi , din care 2-3 bune, dar spuneţi că nu arăta a un om fericit, eu n-am scris atât, mi-am ocolit, cum zice, destinul, dar nu sunt nefericit. După intrarea lui în politică, l-am mai văzut pe Şora mai mult pe la târguri de carte. Atât mi-o (ne-o) fi fost.

 

(Noica) Mare mister se vădeşte cunoaşterea lui Noica. Plecase din ţară, în misiune, teologul Gheorghe Alexe, la Detroit, lucra la revista „Crsedinţa” şi mi-a scris să-i cer lui Noica o colaborare. M-am dus la Institutul de Logica. Ne-am întâlnit la un restaurant de mai multe ori odată la două săptămâni, ca pentru, speram eu, primirea printre discipolii lui. După destul timp, l-am întrebat de ce nu mă obligă să învăţ greacă şi germană cum se aude că le pretinde celorlalţi. Nu, cu dumneata mă întâlnesc în paradis. Derutat, m-am simţit oarecum liber. După un timp a început să mă primească în Berceni. Într-un context, d-na Noica a dat de înţeles că mă crede securist. Oi fi îngălbenit, m-oi fi jurat că nu, oarecum indignat, pe drept, cred şi acum, în naivitatea mea, iar dumneaei că de ce, sunt oameni inteligenţi la securitate. Să fie. Poate unde venisem la început din partea unui misionar trimis. Lucram la „Colocvii”, pe Arcului, a venit un securist, s-a recomandat Aldescu, cu Almanahul „Credinţa” în mână, vai de capul meu, am spus că am colaborat pentru că acolo publică Arghezi, nu, că e bine, a făcut el, altă belea, nu mai colaborez. Prima dată am auzit că să colaborez cu ei, că lucrează direct cu preşedintele, să mă văd cu el la restaurantul „Turist” din Piaţa Romană, la 3. Rar am fost mai speriat. M-am dus acasă la Vasile Văduva care avea cancer terminal. M-a pus la masă, am jucat şah – nu te las să pleci până la 4 că să nu te duci de frică. A doua zi, Aldescu: ai încurcat borcanele. Văduva: Ce vulgar. Mai ales că Vasile a murit, ce alt jurământ faţă de el decât să mă feresc de securitate puteam urma, nefiind vreun luptător, înarmat doar cu visele şi ţinerea de cuvânt, o conştiinciozitate de slujbaş, contrazisă ebulient de scrisul meu anume antilogic, dintr-o nelume.

 

(Securitate) Un securist şi încă unul, iar Aldea, m-au învârtit cu o maşină prin Bucureşti, de la liceul Caragiale spre periferie, într-un apartament confort II, cu măceşele omului pe ziar: n-aţi colaborat niciodată cu securitatea – şi de ce aş coblabora acum când plec în India – nu, că vrem să vă apărăm, o să vă întrebe omul nostru această parolă: în 1970 aţi fost la Paris? Răspundeţi: nu, în 1970 am fost la Roma, cam aşa ceva. Când a venit Enric Becescu şi a stat la mine câteva luni, până au aflat, m-au plimbat pe malul unui lac, la pescuit chipurile, şi am fost întrebat dacă în 1970 am fost la Panciu, tu erai, mă, am bâlbâit, la Paris, poate, el se dădea profesionist, eu o încurcsem, că Becescu nu e român, să-l iau la goană; la fel după trei ani, când să plece, Becescu stătea cu noi, eram cu familia, şi-a pierdut paşaportul, a avut nevoie de ei, iar a trebuit să-l gonim, până a primit bilet de la Mircea Eliade, anunţat tot prin noi. Întors în Bucureşti, am fost luat în primire tot pe unica temă Becescu, dacă înjură. Cum am ajuns director la biblioteca politehnicii şi apoi la pedagogică, primeam vizite pe tema celor opt psihologi anagajaţi la bibliotecă şi ei ştiau tot ce vorbeam, iar la pedagogică, doamna respectivă şi-a adus ajutoare pentru un grevist al foamei, şi alte două doamne m-au chestionat pe diferendul cu maghiarii participanţi la Congresul Mondial de Antropologie de la Zagreb reflectat în presa de la Budapesta; eu nu ştiam, vorbisem doar în Consiliul Permanent şi în Adunarea Generală contra moţiunii anti-România (Andrei Oişteanu se mai declara de partea maghiară şi într-un interviu dat recent Evenimentului zilei). Cam asta a fost relaţia cu securitatea, nu mă interesează ce dosar am; mi-a spus odată Cezar Tabarcea că apar cu el, zâmbea, nu ştiu dacă de „rău”, că de bine nu se pune problema. A, după 1990, fiind la un congres al bibliotecarilor din Delhi, acasă şi la bibliotecă s-a primit o ameninţare cu moartea de la un iranian, din Teheran, c-aş fi zis că acei care fac comunism o să păţească ce-a păţit Ceauşescu, iar el sfârşea caligrafiind „next time fire in Bucharest”. M-am întors val-vârtej, am primit vizita a doi agenţi noi-vechi, ce şi cum, dacă mă intersează diplomaţia, ataşat cultural, sau ambasador. Când mie mi-era frică să ies din casă şi lucram de ani în biroul lui Micescu, care stătea cu pistolul pe masă de frica legionarilor (şi au năvălit ruşii, iar un legionar i-a salvat viaţa, odată, în închisoare.)

 

(Stăniloae) Întâlnindu-l în staţie la Universitate pe filosoful Grigore Popa, prieten cu Giurgiuca şi redacţia noastră, „Colocvii”, m-am pomenit spunându-i că vin de la părintele Stăniloae, iar el că asta mă salva mâine. Noica surâdea condescendent că Pere Migne ar fi publicat 120 volume din Filocalia faţă de 6-7 ale lui Stăniloae. Măcar George Bălan, pe stradă – a, sugi ortodoxia de la ţâţă. Citeam şi mergeam la autor, pe Cernica (întors din India, m-a primit la altă adresă), comentând mai ales Iisus sau restaurarea omului, Filocalia, dar şi Concepţia religioasă a domnului Blaga (pe care, la reproş, o atribuia egoismului propriu). Mi-a împrumutat manuscrisul asupra profilului spiritual al poporului român (de ce nu-l socotea pe Eminescu, dar pe Coşbuc, reprezentativ pentru noi? Pentru că era prea sus etc.), ca şi bografiile stareţilor în viaţă scrise de călugărul Ioachim Bălan. M-a ascultat despre India, la revenire, credea în fatalitatea ca lumea să fie condusă de albi. După ’90, repus pe soclu, l-am văzut la tv, Noica nu mai apucase, ţintuit între discipolii ultimi, de Păltiniş.

 

(Culianu). N-are copii, făcuse un demnitar; îşi iubeşte nevasta, asigurase Şora. Şi bursa la Roma a devenit fapt. Tot în căutare de profesori, am devenit apropiat filosofului Franco Lombardi (a venit mai apoi în România, mi-a scris şi în India) preşedintele Facultăţii de Litere şi Angello Sabbattini, m-am înscris la catedra de literatură italiană, condusă de Salinari, prieten cu Balaci, am ascultat cursuri ale lui Giuseppe Manacorda. Nu-mi scăpa nimic din Roma. La fundaţia Drăgan, pe un zid vast, te întâmpina portretul lui Maurice Schumann, la etaj, am fost împins într-o cameră: parla con dottor Culianu. Am conversat vreo trei ore, banalităţi italo-române. Era mai mic ca mine, eu aveam 29 de ani. Mi se părea prea zbuciumat şi mă miram, ar fi trebuit să-l fericesc. Tocmai că şi-a fixat mesajul tragediei de a „rămâne”. Iar nelămurit, că la noi nu poţi face nimic. Era devastat şi totuşi făcea teoria că psihologia se regenerează, spera, adică, să se remonteze, dar ceva se pierduse definitiv, altceva decât psihologia, vorbea ca un personaj, cum se spune dostoievskian, îl ascultam ca mai târziu, în Palermo, pe Leonardo Sciascia, într-o galerie obscură, îmi dăduse cărţile lui, inclusiv Marele inchizitor despre Dostoievschi. M-a deprimat şi pe mine, fără să-mi mai treacă, oricum n-am (mai) „rămas”, iar gloria şi uciderea lui m-au ţinut cu vederea feţei lui de martir al regenerării.

La telefon, Giulietta Massina. Cu maestrul Fellini. E pe platou, Amarcord. Lo troviamo insieme, dottore, mă încurajează.

 

(India) Asta e, imperii s-au înmlăştinat acolo, ce oase româneşti nu s-ar fluiera definitiv în orchestrarea gangetică a samsara, a vieţii preeclesiastice, o negativitate magnifiată mistic fără egal. Am devenit indian la 33 de ani (teoria lui Artur Karp, cu Iisus, cu Alexandru, amândoi sfârşiţi de India la 33, la 83). Am acum 63, la 66 viaţa a doua mi-o va egala pe prima, pe ipoteza că n-am mai putut să mă dezindianizez, la întoarcerea în ţară, o confirmă mai ales indienii, cum a făcut-o, în hindi, Indranath Chaudhuri, la o reuniune de salut pentru mine la Guest House, Delhi University. Această universitate m-a pus în faţa unui comunism încă sovietic, făcând din români feroce imperialişti, dar mi-a şi dat iluzia eternităţii limbii române, fie şi în avatar sanscrit. Profesorii de deasupra contingenţelor, acum colegi, îmi diminuau complexul propriei formaţii, ba reapreciam pe cei de acasă. N-o să uit convorbirile cu Nagendra, Satyavrat Shastri, Margaret Chatterjee, Andre Beteille. Studenţii la română şi copiii din cercul meu de inventat poveşti şi culori m-au şi uitat, nici nu-i uit, ne vom fi desprins, advaitin, din depresia trecerii, spre a figura cosmic vibraţia învăţăturii şi a veseliei împărtăşirii de sine şi de toţi.

De geaba a existat în India Academia Internaţională Mihai Eminescu, în ţară era comunism cum şi acum e Patapievici. După 1990, am înfiinţat din inerţia părerii de libertate, Asociaţia Culturală Româno-Indiană, câte programe, ambasadori, o bibliotecă – tot MISA, Sahaja, Harri Krishna atrag mulţimile, tinerii, nu India reală gata să fie superputere. M-am specializat la întâmplare în participarea la Conferinţa Internaţională Ramayana, ajungând să fiu poerclit Hanuman, divina maimuţă, pentru a fi tradus Hanuman Chalisa în româneşte, 40 de distihuri (lasă miile celelalte, fără Hanuman), recitate în oraşe indiene, dar şi Durban, New York, Houston, Birmingham, Couva (Trinidad Tobago), Mauritius… Mă întreabă directorul auditului: – ce eşti liniştit – sunt hindus. De unde, creştinismul ţi se exacerbează într-o religie străină, ca şi patriotismul (dat acum pe europenism, cine-şi permite, ceilalţi ajungând iar indieni, prea puţini cu turnuleţe). Am tot publicat romane şi traduceri scrise în India, să nici nu se piardă şi, cine ştie, să se cearnă vreodată, când ar trezi interesul cuiva. Chiar irosirea şansei Indiei prin experienţa mea poate fi o lecţie, inclusiv despre nedescrustarea românească (totdeauna spun că indianistica alor noştri, câtă e – iar cu Eliade chiar e, vezi Tucci, Huxley – face parte din cultura română). De sfătuit nu că n-am ce, dar n-am pe cine, dintre studenţii mei dacă nu-mi dau ei lecţii, nu mă dernjează, e o lege, am numit-o a infidelităţii, necesară creşterii de sine. Că rostul vieţii nu ţi-l prinzi nici însuţi, fie să se risipească în reuşitele lor ceva din încercări de genul Indiei lui Anca, în descendenţa celor ale lui Eliade şi Sergiu Al-George. Ai lui Bordaş şi Ciurtin încep altceva, parcă, pe retezate şi sorbonardism. În Asociaţie s-au văzut adesea empatic Romulus Vulcănescu, Constantin Mateescu, Amita Bhose, Laurenţiu Theban, Vasile Andru, Mircea Itu, Mihai Stan, Ioan Dumitrescu, Adelina Patrichi, Florina Dobre, Carmen Coţovanu, Vlad Şovărel… Te găseşti sau te pierzi în India, îţi faci începutul sau sfârşitul cu ea, o ironizezi că este leagănul omenirii dar omenirea nu rămâne în leagăn, dacă, după ce-mi murise mama am zis că India mi-e mamă şi s-a adjudecat într-un ziar, într-o carte cu litere devanagari, pe când mama Românie nici să te mai arunce n-are gând, se cheamă, în ce mă priveşte, cum spun adolescenţii în înghesuiala autobuzului că trebuie să fac ceva pentru ţară. Chiar şi indianistică. Rommii sunt ai Indiei, românii, de ochi, ai Europei. Trimiteam acasă publicaţii româneşti din India, nu se uita nimeni la ele, filiala Bibliotecii Congresului American cumpăra câte 18 exemplare din fiecare, până când, prosteşte, am zis că dacă nu le vor românii nu le mai „dau” nici la americani, de-am dat cu piciorul la singura „afacere” a vieţii mele şi am tocat mai departe banii câştigaţi cu preţul vederii pe grafică la Oxford University Press ai nevestei mele, Rodica. De unde se vede şi aşa că nu e mare mpricopseală să fii român, dar nici că ai de ales. Unde e euforia părintească?

 

(Bibliotecă) După câte doi ani la radio şi la revista Colocvii, am lucrat şase la Ministerul Învăţământului. Acolo, într-un timp s-a auzit că voi fi trimis director la Biblioteca Institutului de Educaţie Fizică şi Sport. Arheologul Petre Diaconu: du-te, şi Eminescu a fost bibliotecar. Am ajuns, în schimb, în India, şapte ani, după unul de urmărire, la Ştefan Gheorghiu. La întoarcere, fiind vacant postul de director al Bibliotecii Centrale a Politehnicii, am ajuns pentru patru ani director acolo, apoi de aproape douăzeci la Biblioteca Pedagogică. În 2005-2006 eram şi secretarul Comisiei naţionale a bibliotecilor. Ce dezamăgire voi fi fost eu, dar ce dezamăgire bibliotecile româneşti, nu toate, conceptul lor perpetuu ghetto-cenuşăreasă mai nou sub invazia new-age-lui şi virtualului. Şi totuşi grosul vieţii mele s-a făcut praf alergizant pe cărţile de pedagogie şi şi pe ale mele cam din context. La maxima claritate ce-o pretinde dicteul didactic, am răspuns cu incoerenţa de falsă imitaţie a lui Joyce, într-o poetică libertar-terapeutică, mai şi blufând că mă zidesc, şi astfel, în construcţia bibliotecară, ca şi cum acel liant ar fi în stare să încetinească, iluzoriu, năruirea comandată de cine ştie cine. Să fi rămas pe mâna securităţii, chiar atât de lungă? Ar fi prosperat ce şi ce. Să fi fost noi, şefii de unităţi prea ataşaţi de statu quo, prea ţinuţi de jugul arderii de tot (vezi biblioteca universitară sau Lumina ce se stinge de Mircea Eliade)? Să se înece limba română odată cu aneantizarea bibliotecilor ei? Fără bani de proiecte, altfel nici îndrăznite, nici împământenite, am recurs la puterea cuvântului, conferinţe, mese rotunde, cenacluri – cred, totuşi că nu e nimic mai de folos şi frumos, nu separati de ecranul televizorului, ci uniţi de respiraţii spirituale. Cum a păţit, însă, însuşi părintele Cleopa – unde sunt părinţii noştri vechi? – au început să plece dintre patroni, şi Vulcănescu, şi Săhleanu, şi Olăreanu, şi Buzinschi, şi Ladea, şi Sântimbreanu (la fel simţisem, reîntors dup 25 de ani în India, în 2002-2003, Româna trăia, profesori indieni, dintre ei, prieteni plecaseră, Sisir Kumar Das a murit cât eram acolo, se întorsese din Calcutta şi aveam întâlnire). O să mor şi bibliotecile vor trăi, mi se pare o victorie şi a lor şi a bibliotecarilor striviţi de condiţia nenorocită (social, că profesional poate sinonimiza armonia şi perfecţiunea unui ideal intelectual, cel puţin în accepţie clasică). Chiar moartea bibliotecilor ne-ar mai purta prin Alexandria. Cărţile, ca şi mormintele României, nu trebuie neapărat profanate.

 

(Eminescu) Probabil orice cult este interesat, fie şi subconştient. Am jucat, mai ca fiecare, cartea Eminescu. Am vrut să intru în bibliografia eminescologică. Cel puţin 25 de ani i-am sărbătorit ziua naşterii şi a morţii, mai ales în India, nepropagandistic, indianistic. Nu mă punea nimeni. După numărul anti-Eminescu al Dilema, mi-am luat seama, ca şi cum respectivii ar fi trecut la fapte, nu arderea cărţilor lui Eminescu, numai, dar ordinul ca orice eminescolog să se otrăvească, să se înece. Nu-i trebuie mult cuiva, deci, nici viaţa lui, să se vadă în plus, dezosat, cum e cazul cu toată cultura română, de altfel, vinovată de o tradiţie aşa şi pe dincolo, sugrumată în numele propriei ei naturi, vechimi şi frumuseţi. Eminescu nu se lasă uşor înţeles nici distrus. India lui le face bine şi indienilor înşişi. Nu e naţie să nu se simtă flatată de inspiraţiile geniilor străine. Şi după anii indieni – mă indianizasem tare, numai copilul, Alexandra, care de la 4 la 10 ani se învăţase cu lumina mai puternică să mă fi întrecut – Eminescu m-a încurajat să mă întorc, mi-a dat slujbă, ziceam; bine i s-o fi părut rectorului politehnici: Eminescu? la universitate; l-am ţinut totuşi, inclusiv cu Blandiana şi Edmond Nicolau. Am observat că Eminescu deranjează mai mereu, ba de prea sus, ba politic, ba etnic, ba românesc… Aşa s-o fi explicând masificarea cultului interzis de elită, profesorimea, elevii, veleitarii, prostimea se strâng legiune într-o spiritualitate literar-spirituală făcută ţăndări după cât îl duce mintea pe fiecare, dar împreună creînd o maree unică, salvcatoare cât nu i se întâmplă, ca mie, să se inhibe, gata, nu mai e voie, de geaba mi-am dus viaţa crezând în Eminescu. Aşa şi Hristos, cine-l mai are la inimă ca înainte de profanarea lui globală? M-am consolat cu Rama, în gând cu Eminescu şi Hristos.

 

(Aculturaţia) În ce-am crezut aproape că nu mai e voie. Aculturaţia s-a metastazat, am ieşit din ţâţâni. Fascinează idiomul celor întorşi de sărbători din muncile prin ţări străine. Româna se va refrământa în cătune şi periferii migrante. Grija de sănătate, a fi apt de aplecare adâncă, e la concurenţă cu îmbolnăvirea. Politizarea sacrificiului euforic în mintea rămaşilor înfloreşte. Ce oameni suntem şi dacă vom mai fi? Ce şi de ce ne face media? Am îmbătrânit şi în rele şi în nepricepere a viitorului, am răbdat, am sperat până s-a ales praful de viaţa noastră, un deranj în calea cui nu mai ştim. Credinţa e în cătare, postcomunist, postuman, global. Limba nu are cum mai fi naţională, naţiunea pare mama vitregă Europa, şi dacă ne-am da minoritari abia de s-ar găsi vreo mângâiere pe creştet. Şi aşa, discretul drept al feudalului făcea ca mulţi copii să fie fraţi după tată, mai încercăm câte o frăţie. Văzând ce pierdem, inclusiv sinele printesc, să ne bucurăm de cine câştigă, pe cadavre, prim-planul. Nostalgia nu e faţă de Ceauşescu ci de scăparea de o dictatură mai ucigătoare sub eticheta falsei democraţii. Că suntem liberi să spunem aşa ceva, mai vedea, abia dacă mă fac că vorbesc cu tine şi tu te gândeşti la altceva (Gândeşte-te la altceva –Alecsandru Văduva, sinucis cu frânghia de la rufe). Să fi trăit degeaba, ce final, dus şi umorul macabru, cine să mai râdă. Tot Eminescu ne va mântui. Pe literaţi oricând. Eliade, din scrumul diasporei. Cinci scrisori de la el le-am rătăcit de bună-voie, Handoca voia întâi pe cele trimise, encomiastice cumva, păi sunt la destinatar. Un om universal dintre noi, o şansă şi pentu mai târziu?

 

(„Valahia”) Când s-a ridicat rangul liceului din Găeşti la cel de colegiu naţional, sub numele „Vladimir Streinu”, depănând laude, s-a întâmplat să fiu invitat de către d-l prorector Ghiţă la Universitatea „Valahia” din Târgovişte. Am mormântul tatălui acolo, la „Sârbi”. Predau de câţiva ani literatură universală şi comparată – d-l Ovidiu Drimba vede utilă chiar o catedră -, literatură română, jurnalism literar, comunicare interpersonală. M-am temut totdeauna pentru literatura mea să raţionalizez propria exprimare în concepte şi tirade didactice, am simţit, totuşi, o obligaţie să dau curaj şi teme studenţilor din aureolata, pentru mine, zonă a Târgoviştei, cetate ultraistorică, paternitate literară panromânească, universalistă, de la Heliade la Ciorăneşti şi Streinu. Îmi iau notiţe mai departe, pe tren, alternez alexandrinul racinian cu expresiile paroxistic-injurioase la nervii băuţi.

 

(Scrisul) Vorbim cu gândul la scris, la cărţi. Eu sunt considerat scriitor în India, la Vâlcea şi la Târgovişte. Andrei Nestorescu m-a recenzat în Dicţionarul general al literaturii, Aurel Sasu şi el în cel biografic, pentru că le-am şi răspuns la chestionar, ceea ce n-am făcut cu Alex. Ştefănescu, recenzentul meu pe negativ, în vreo simetrie de rezervă. Cei de la Cluj îl aveau gata, cu studenţii, dinainte de ’89, se spune. Asta în genurile necrologice, testamentare. Rar în tinereţe, cu accent de respingere, de m-oi fi bucurat şi eu de „critică”. Mi-am dat seama din timp că dacă îţi calibrezi scrisul după „critică” eşti mort. Aşa că n-am mai aşteptat, n-am mai arătat texte şi nici cărţi încolo şi încoace, dacă am mai lansat pe la târguri, să se ştie că nu am murit realmente, să deranjez ca un bibliotecar, orice. Metoda scrisului zilnic, de faţă cu personajele, reale (spre ghilotina a ceea ce devenea suprareal prin contragere şi selecţie, la procesare pe calculator) mi-a prilejuit familiarizarea cu diferitele reacţii – eşti de la seco, scrii acolo, scri-o p-asta, unde e caietul, ai adunat ceva. Îmi spusese, în tinereţe la Roma, Alberto Moravia: ai scris un roman, apropo de notiţele la ce-mi turuise nervos, că nu vorbeşte cu mine, nici în italiană, nici în franceză (l-a intervievat el pe Ceauşescu…). Pierderea vieţii mele a fost caietul după 40 de zile în Italia, în Milano, Stazione, am anunţat şi la radio, cine a găsit… A doua zi îl intervievam pe Eugenio Montale, cu notiţe aproximative, mă tot uitam în ochii lui atât de trişti. Am strâns sute de caiete scrise, poate mia, dar tot cel rătăcit în Milano mă vizitează în regrete. Magma – Şora îi zice şuvoi – s-a strâns inutil, rece, antipublic, da, mi s-o fi încuibat o teamă de cititor, cum şi lui nu i-ar fi convenit anume încriptări faţă de sinele însuşi al autorului. Am practicat un antiscris al scrisului continuu, m-am uitat la lume cu ochi goi, ţintind nirvana negării continue, bineînţeles lăsând să mă văd neutru, cumsecade, tolerant, visător. L-am întrebat pe Ion Iuga în India (republicasem în 1983, la centenarul apariţiei, Doina lui Eminesu): crezi că sunt curajos? – nu.

Şi totuşi am trăit în scris, pentru scris, de copil, de la cinci-şase ani, oral, pe notiţele mamei, pe transcrieri de strofe din citiri şi psaltire, mă inspirau coşbucian Oltul şi Râmnicul, existenţa lor peisagistic-mitică. Atunci când băteam toaca şi trăgeam clopotul aveam cuvinte de chemare fără o limbă anume. Printre copacii pădurii auzeam ce ne spune Naiba, nemaisperiindu-mă. Dar cînd am auzit lupii, gata reveria verbelor şi fuga la vale putea fi rostogolire. Poezia nu e aservită cuvântului decât poate când e urlet de lup. Controlul prin sfâşiere se prelungeşte în gâtul oilor tăiat de carnasieri sub lună, de amuţise taicu. Răguşeşti când vezi, te vede lupul, ce poezii ai în cap, Gheorghe? Singurătatea a crescut cu strămutarea la Găeşti, scrisurile s-au cătănit, învăţam bine tocmai cât să-mi permit doruri şi amoruri, cu titlul lui Depărăţeanu. Mihu Dragomir mi-a răspuns (să termin cu frunzele moarte) şi m-a publicat în ”Luceafărul”, Paul Georgescu mi-a citat prima poezie în „România liberă” (m-a făcut atent Liviu Ixaru), Constantin Codrescu a citit-o la radio (a auzit soră-mea Viorica). Şi cam astea au fost premiile mele literare până acum, la opera omnia, zero, că tot m-am ferit de succes, să nu fac de duşmani, să nu mă abat de la obsesie – poezia căutată clipă de clipă, continent de continent (călătoriile le-am făcut cărţi transcrise anume-minereu, fără extracţii radianete, să rămân de cercetat, if, altfel să se sedimenteze cantitativ o viaţă mai mult de scris, peste citit – cine, la ce bun, are cine face afişul oricând, nici să te mai înfloreze cu bobârnace etc.)

 

(Literatura) Am crezut în literatură împreună cu mama şi ţăranii care o auzeau cântând şi recitând din Anton Pann. Unchiul meu Constantin Grigorescu citea mult Sadoveanu, iar din Pârjolul de Oskar Walter Cisek a dedus că ai noştri după tatăl mamei veniseră la Poenari din Ardeal. Şi acum cred cum am venit noi din Ardeal. Literatura face parte din realitatea vieţii neamurilor românilor. Eminescu a devenit o realitate mistică pentru fiecine, după recepţie, şi pentru detractori. Nici pe Blaga nu e cu putinţă să-l cuprinzi fără a trăi pentru literatură şi gândire. Arghezi e şi mai greu prin modernitate, ca optzeciştii. Detronarea literaturii în favoarea canonului face loc unor cercuri simpatice, detectabile nu cu hârtia de turnesol dar cu participarea fizic-literară, de cenaclu fără Manolescu şi Mincu, marginal, fulger globular la o adică – târgovişetnii îşi citesc compoziţiile în matca genelor literare notorii, Ioana Ieronim va da un recital cu poemele ei scrise în engleză în abia deschisul American Corner de la Biblioteca Pedagogică, o elevă poetă a ridicat audienţa în picioare nu prin creaţia proprie dar în reculegere pentru moartea lui Mihai Vlad. Delocalizarea triumfă devenind producătoare de centru, decizia valorică nu mai bubuie dintr-un centru de neunde. Frustrarea o fi crescând la concurenţă, dar şi încrederea în valabilitatea (fostă literară) a creaţiilor scriitoriceşti în de ele. Instinctul literar al românilor este mai puternic decât al indienilor, de exemplu, dar magnitudinea tematică întrece închipuirea acolo, Tagore nu e numai literatură, e India, la fel Rushdie, care nu mai e India, e literatură. Se va fi crezut, în legea noastră, că literatura ne poate mântui orfic, eminescian. Lovită ne-a fost tocmai această emfază, feriţi de Nobel, de traducere, de înţelegere. În ochii lui Montale am citit regretul de a nu-l fi ştiut mai bine pe Eminescu întrebându-mă: Eminescu scriveva poemi longhi?

Nu vorbim de cine nu ne vorbeşte. Avem dreptul la propria autodefiniţie, tacită, în zgomotul centralismului elitistoid, pe deconstrucţie. Subteranele culturale scoase la reformă n-au decât să-l găzduiască pe Don Quijote, iar el se va întoarce la Mancha ok. Avem cultul fiecărui om. Origine şi ţintă. Ne gobalizăm, de voie de nevoie înşine. Scriitorii se pierd în ceaţa unionistă- anti-unionistă,de parcă s-ar alege mai bine literaţii basarabeni, în pofida nasului. Schimbarea-impunerea canonului antiliterar (românesc) ne aruncă într-o eugenie darwinistă. Am fost fericit să vorbesc zilele trecute cu poetul Dumitru Pricop din Focşani, cum se apuca împreună cu Gheorghe Istrate, în Jariştea, de o nouă revistă, „Vitralii”. Popa Pintea din Bistriţa m-a privit cu ochii lui Steinhardt. I-am dus o scrisoare a lui Astalos lui Foarţă, la Timişoara. Miljurko Vukadinovici cât sârb, atât român, prin poezie, balcanizează curajos lupta pentru literatură în vatra noastră invadată. Copiii lui Tudor Opriş se întâlnesc din toată ţara la Biblioteca Pedagogică, după ce n-au mai avut loc la Uniunea Scriitorilor. Vasile Menzel îşi tot potriveşte tirul unui serial de muzică şi poezie la „Dalles”. Studenţii de la litere îşi au centrii lor poetici, sincroni, de bună-seamă. Ce ne lipseşte, altfel, dacă n-am fi împinşi să lipsim. Poate că literatura ispăşeşte păcatele altora. Sufletul ei nu are drept de cetăţenie.

 

(Rima) Bogăţia rimei în poezia diacronică românească dă seamă despre muzicalitatea sintaxei artistice. Cartea despre versificaţie a lui Vladimir Străinu ar merita reeditată la vedere. Copiii de şcoală şi renunţă la prozodia clasică. Scădem în puterea expresiei moştenită de la clasici şi maeştri modernisimi şi-i negăm şi pe ei pentru rutină, cine ştie. Argumentul memorizării, în teatru, în temniţă, parcă n-ar mai lucra. Şi totuşi suntem făcuţi din rime, chiar pierdute, trăim într-o geminare hazardată cu nemaivăzuta, deodată, rimă, mutată în pamflet şi epigramă. Rima ca scop va fi costat decăderea ei, confuzia suficientă cu însăşi creaţia. Cu toate că o rimă, care poate să dispară, în procesul creaţiei, poate declanşa, inspira pornirea poemului, versului, albului. Rima e deja o jumătate de sfârşit. Să rimezi e să te înfrăţeşti spiritual sau la-mă mamă. Vorbitul în rime ca şi cel în dodii se autodictează-talent înnăscut dar şi ştiinţă alba-neagra.

 

(Dodii) Ce mai teorie a dodiilor, parte de brâncuşologie, a schiţat dodiosul V.G. Paleolog. Ne vedeam la Craiova, mi-a scris şi în India. Mai toată viaţa am practicat dodiile via Eminescu, Creangă, Brâncuşi, dar şi Vede, Upanişade, Jayadeva, Shakespeare, Ghalib, Montale. Nu mai eşti legat de cercuri, de critică, de premii care tot n-au cum veni. Ai renunţat la sine, te-ai livrat ielelor, dictatoarelor, lumilor de balcon şi interdicţie absolută, cu atât mai de rostit-contra-rostit. Viaţa în dodii de voie te eliberează de moartea de nevoie. Vrei să le laşi, nu te mai lasă ele, cum degeaba vrei să scapi de India când te-a înfiat şi te va şi devora, comme il faut. Dodii puternice se ciocnesc în oralităţile conflictuale ale tranziţiei şi intrării în altă lume. Accidentele pot creşte perle, pe o suportabilitate, ca prin umor, ce nu se mai secretează, ca sub vreun tratament protonic. Dodiile vin de foarte adânc din noi, şi nu din partea de fiară din vecinătate. Loazele fac de râs dodiile şi lumea crede că scapă de cele adevărate, cât dorurile şi tâlcurile nepătrunse. Mistere în dodii, nunţi în dodii, Europa în dodii. Ca să nu vorbim, cu Brâncuşi, de Măiastra în dodii. Te uiţi la vastele frunze de bananier – dacă florile s-au deschis, în urieşenia lor Dante ar întârzia lăsarea oricărei speranţe – Brâncuşi le privea în grădina maharajei Holkar, în Indore. Timpul trece şi ai făcut corp comun cu iarba elefantină. La balcon, doamna s-o fi uitând în altă parte, se petrec scene de blow-up, în dodii, în bananieri. Ce scrii cum ar ofensa India, nici vorbă, nici adulter, „dodia mea”, a lui Brâncuşi, tradus(ă) cu „mon jeu”. De fiecare dată când să prind dodia, am rămas cu mâinile goale, nu şi Ioan Ladea, care, de la 3000 metri altitudine în Quito, n-avea loc de dodii şi le retrimitea la mine, ca şi cum aveam crescătorie ori mausoleu Pe cine să intereseze? Vechimea vechimii, venitoarea viitorimii. Dai de dodie scapi de timp. Bine că mă întrebi de ce nu mă apuc de aforisme.

 

(Distrugătorii) Batjocorirea României e o meserie bine plătită, chiar dacă nu prea aplaudată de români. Distrugătorii se specializează în păstrarea propriilor avantaje în detrimentul celorlalţi, piară cu toţii. Ei patronează hliziţi involuţia statuată cu veracitatea ascunsă a securismelor, starea pe loc spre a nu mai avea nici un haz în deja fugitul pământ de sub picioare, gura închisă de sistem şi ineligibilităţi, că tot votul se aranjează în ce reflex se politizează. Spune-mi cine te-a distrus… Nici n-o fi ştiind. Tocmai, ca şi cum i-ai fost destinat. Şi cine distruge România?

 

(Alegere) N-ai de unde alege, dintre micile tale întâmplări de o viaţă, dacă tot se răstoarnă măsurariul lui Eminescu, ai crezut c-ai făcut bine şi e invers, poţi fi condamnat pentru credinţa în limba română, în creştinătate, în părinţi, în oameni şi alte animale. Păcat de Dumnezeu. Om fi şi chiar îmbătrânit, ne confundăm viaţa cu moartea şi zicem aoleu ce ploaie vine de la Cluj, ce efect de seră. Ca şi cum n-am fi de pe lumea asta. Nici meteori, nici fulgi. Ca să ne fie de bine punem punct. Mâinile sus, ba încă, nici genele nu ni se mai ridică. Derută tristă fie, om uita şi n-om mai vedea, că jigniţi ne părem. Dramele se prea înmulţesc şi ne împroaşcă prin media. Exclusivismul veştilor proaste ne-a chincit sufleteşte mai de tot, exhaustiv. Cine scapă să fie sănătos şi pentru noi. Ori cu cine vorbeşti de la tv îţi spune. Nu mai avem de trăit, nu parlament, nu preşedinţie. Sau distracţia, scăpându-ne, e di granda? M-au luat ziarele, gura, pe dinainte. Nemaiavând nimic de spus, parodiem detestaţia general argotică.

 

(America) Nu mi-o fi ajuns India, am zis, dintr-o ţară ca România, e bine să mergi în ţări mari, să vezi întrucât ai şanse, din neglijabilitate, să crezi că exişti ca neam. Repede în America, Rusia, China, Mexic, Republica Sud-Africană, Europa – Franţa, Germania, Anglia, Scandinavia. Politicienii noştri şi sar tot la comparaţii măreţe. Mie mi-a părut bine când am auzit la tv congresmani americani certânduse pe deconturiloe lor de deplasare, dacă la case atât de mari, cum nu şi la noi. Noi nu suntem chiar aşa terminaţi cum suntem făcuţi să credem că suntem. Tinerii ne vor scoate sigur iar la vedere şi nu numai prin defecte, ca smei degeneraţi, vampirici, dar într-o realitate veche şi nouă cu imnuri şi manele. Uit că am fost în ţări mari ca indianist, nu conta că român. Totuşi, am deschis în biblioteca pedagogică o bibliotecă indiană şi, după ani, un American corner, ca un fel de pedagogie indo-americană, cea mai veche cultură împreună cu cea mai nouă. Să dea Dumnezeu să fie de bun augur. Subiectul îl discut şi de teamă că zisele despre literatură etc. n-ar interesa. Dar şi America în ce fel, cât de diferit, interesează pe români? Poate în provincie. Am fost refuzat de toţi bibliotecarii când am invitat cine vrea să se ocupe de colţul american. Parcă era Colţ Alb ori chiar Moby Dick. Cum că te amprentează. Hi, opt şi-un cal că departe e America. Iau eu programele, am bravat în faţa ambasadorului Taubman. Mai vedem, mai auzim.

 

(Biserica) Armata nu mai e obligatorie, dar biserica? Să meargă nemairecrutaţii la închinare? Deniile oricum sunt populate de elevi. Unii-l bârfesc ca de comunism pe părintele Gala Galaction, cu bust la Ierusalim, dar printre cele mai frumoase monumente pe care le-am văzut este manuscrisul său românesc al Bibliei, pe foaie in folio, cu literele drepte rotunde, ca alafabetul tamil pe coajă de palmier. Gheorghe, astfel botezat de mine, fiul mezin, al treilea, al surorii mele Noana, s-a făcut preot de ţară, acum e la Marcea. Vin femei şi din alte sate să-l audă cum cântă de frumos. Babele ţin steagul, mai răsar şi tineri. Când încă era la seminar, cred, mi-a luat, la un tribunal, şi numele de familie: când eu n-o să mai fiu în putere o să zică lumea că eşti eu. Ce trufie, cine din ce sat vine să asculte dodiile mele? Însă mă refeream la altceva, îi doream, prin har, prin sine, să ajungă unde şi eu mi-oi fi propus, cât de cât, spontan, purtat, la hazard, să se maturizeze şi să-mi răzbune eventuala ratare. Brevetarea metodei de a avea un preot în familie, din vremea comunismului încă, fie că pierde teren, mie îmi face cu ochiul, pomenit fiind la toate slujbele, iar cine mi-o fi aprinzând lumânare la morţi nemaiavând chiar atâta spor. Eu am aprins lumânări şi pentru Homer. Păcat sau nu, în catedrale, sub Dom, am scris poezii şi dodii pe post de rugăciuni, epice poate, pe subiecte ad-hoc, în context omenesc-divin. Mai aud orga, isonul ortodox.

I-am spus mitroplitului Plămădeală: Înalt Prea Sfinţia Voastră, în vitrina de jos sunt două cărţi cu raiul pe copertă şi trei cu iadul, una a Inălţimii Voastre, Trei ore în iad, a râs. Î.P.S. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a fost de acord că oaspetele Sinţiei Sale, Gaston Mialaret, trecându-şi în CV doctoratul honoris causa al Universităţii de Vest din Timişoara, va face vizibil numele României. M-am bucurat să aduc ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania vestea că Ştefan Baciu nu s-a incinerat, ci e îngropat în cimitirul chinezesc, Makiki, din Honolulu, lângă soţia sa Mira. Iar decanul meu, când am venit la „Valahia”, a fost ÎPS Nifon Mihăiţă. Îi povestesc din acestea şi nepotului meu omonim, preotul împlinit din Marcea.

 

(Biografii) Nu se mai poartă biografiile. Şi seminţiile, la Herodot, sunt greu reperabile, dar inşii din ţări năimite (şi din afară şi de mahării lăuntrici)? Totuşi, la noi, nu e judeţ să nu-şi aibă monografia, personalităţile, cele mai minuţioase în Transilvania. Pare o încercare de comunicare cu viitorul, cât timp prezentul scapă realizabilităţii atâtor vieţi consemnabile. Ce să reţii despre cine, tot comuniştii se biografiază direct sau indirect, înlocuitorii lor sunt şi mai autobiografici în detrimentul localnicilor speriaţi dacă nu corupţi. Scriitorii de teapa mea, cantitativi ori în dodii – noroc cu India, în ce mă priveşte, nu prind, se vede, firul propriei existenţe, jenându-se dacă nu de naştere, de grija înmotmântării după toată uitarea pe viu. Mă bătea gândul unui testament chiar cu ocazia asta. Când n-am nimic? Grosul caietelor e inedit, pe cine ar interesa (fiică-mea n-a fost încă de acord să încerc să le ofer cândva Bibliotecii Judeţene din Vâlcea, poate spre uzul vreunui student, cât autorităţile m-au făcut şi cetăţean de onoare al Râmnicului)? Caiete în locul biografiei călătoare.

 

(Recunoştinţă) Ca să par serios, măcar în propriii ochi, după ce doi-trei ani făcusem caz pe la congrese antropologice de frumuseţea popoarelor, vezi frumuseţea românească, am schimbat-o pe recunoştinţă/abhijnana (în sanscrită, la Kalidasa, Abhijnana Shakuntalam)/anagnorisis (Aristotel)/reconaissance (Paul Ricoeur). Am şi scos cartea Literary Anthropology la editura Bibliotheca. Destui i-au reproşat lui Ricoeur prietenia, până la moarte, cu Eliade. A face din Eliade un bau-bau, a-i nega opera pentru câteva articole de tinereţe, a-i derecunoaşte şi prietenii de talie mondială, ce teroare. De francofonie, în 2006, am fost şi eu invitat la Timişoara, am zis de Ricoeour, eu am auzit, mai şi eram singurul român printre vorbitori, la secţia respectivă (le francais langue d’innovation), am dat-o pe România (acelaşi rezultat, moderatoarea a zis totuşi: superbe). Cine să recunoască România, când aceeaşi luptă o dau mărimile, franceza, spaniola contra englezei. Noi cum ne recunoaştem? Toate relele în curul patapievician. Blestemul de unde vine că ne-a aflat. „Şi ce băiat frumos erai”

(Împăcare) Shanti-Shalom-Pace. Vreo rugăciune s-o mai articula şi în româneşte. Ne vom împăca cu soarta, facem şi noi ce face toată lumea, îngăima cumnatul meu Petrică de intrarea în UE. Aşa şi noi. Abia am uitat ruseşte, ne place căpşuneşte. Vom muri în necunoştinţă de cauză, scriitori de etichete, recunoscători patriei interzise. Înnegrite cuvinte la un vesel indianist. Dracul e atât de negru.

 

 

 

COSMOLOGIA EMINESCIANĂ

ÎNTRE VEDA ŞI EDDA

Exemplificare

Prezentăm unele consideraţii cosmologice proprii, „postbibliogarfice”. Ar fi vorba de ceea ce am numit – chiar în titlul unei cărţi – „Indo-eminescologie”, în care cosmologia vedică şi cea eminesciană s-au „recitat” de către traducători şi „credincioşi”. Traducând recent din Edde, ca pentru a autentifica seria romanescă Ibsenienii, geneza din Voluspo am văzut-o sincronizată celei din Vede şi din Eminescu. Să exemplificăm din laborator.

 

 

 

 

Mihai Eminescu

LUCEAFĂRUL

…………………………..
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul…
El zboară, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

 

SCRISOAREA I

Pe cînd luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,

Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri,

La-nceput, pe cînd fiinţă nu era, nici nefiinţă,

Pe cînd totul era lipsă de viaţă şi voinţă,

Cînd nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…

Cînd pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.

Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?

N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,

Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,

Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.

Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,

Şi în sine împăcată stăpînea eterna pace!…

Dar deodat-un punct se mişcă… cel întîi şi singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl…

Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpînul fără margini peste marginile lumii…

De-atunci negura eternă se desface în făşii,

De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…

De atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute

Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute

Şi în roiuri luminoase izvorînd din infinit,

Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.

………………………………………………………….

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,

Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte;

Soarele, ce azi e mîndru, el îl vede trist şi roş

Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,

Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvîrl rebeli prin spaţ

Ei, din frînele luminii şi a soarelui scăpaţi;

Iar catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit,

Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;

Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,

Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie,

Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,

Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…

 

RUGĂCIUNEA UNUI DAC

Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sîmburul luminii de viaţă dătător,

Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeuna,

Căci unul erau toate şi totul era una;

Pe cînd pămîntul, ceriul, văzduhul, lumea toată

Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodată –

Pe-atunci erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?

 

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii

Şi din noian de ape puteri au dat scînteii,

El zeilor dă suflet şi lumii fericire,

El este-al omenirii izvor de mîntuire:

Sus inimile voastre! Cîntare aduceţi-i,

El este moartea morţii şi învierea vieţii!

 

STRIGOII

……………………………………………………

– Din inimă-i pămîntul la morţi să deie viaţă, –

În ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină,

A părului lucire s-o deie luna plină,

Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămînţă de lumină,

Din duhul gurii tale ce arde şi îngheaţă.

 

Stihii a lumei patru, supuse lui Arald,

Străbateţi voi pămîntul şi a lui măruntaie,

Faceţi din piatră aur şi din îngheţ văpaie,

Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie,

Dar inima-i fecioară hrăniţi cu sînge cald.

 

MEMENTO MORI

 

…………………………….
De-ar fi aruncat în haos arfa-i de cântări îmflată,
Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată,
Ar fi curs în văi eterne, lin şi-ncet ar fi căzut…
Caravane de sori regii, cârduri lungi de blonde lune
Şi popoarele de stele, universu-n rugăciune,
În migraţie eternă de demult s-ar fi pierdut.
Şi în urmă-le-o vecie din nălţimi abia-văzute
Şi din sure văi de haos colonii de lumi pierdute
Ar fi izvorât în râuri într-un spaţ despopulat;
Dar şi ele-atrase tainic ca de-o magică durere
Cu-a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere
S-ar fi dus. Nimic în urmă ¬ nici un atom luminat.
Dar el o zvârli în mare… Şi d-eterna-i murmuire
O urmă ademenită toat-a Greciei gândire,
Împlând halele oceanici cu cântările-i de amar.
De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere,
În imagini de talazuri, cânt-a Greciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii-i mângâie-n zădar…
Dar mai ştii?… N-auzim noaptea armonia din pleiade?
Ştim de nu trăim pe-o lume, ce pe nesimţite cade?
Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult.
Nu simţim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană?
Poate-urmează-a arfe’-antice suspinare-aeriană,
Poate că în văi de haos ne-am pierdut demult… demult

…………………………………………………………………………

Şi când steaua se înalţă de pe fruntea lui de rege,
Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă şi-o petrece.
De pe stânca-n care tronă, el picioare de granit
Le întinde-n fundul mării cel amar şi fără fine.
Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine,
Umerii, dealuri de neauă se înalţă-n infinit.

 

ODIN ŞI POETUL

…………………………

Cine-ar fi ştiut

Că-n fundul mării tu trăieşti, copilă,

Ca un mărgăritar, topit din visul

Mării întregi,

Şi nu te temi că aurul din plete-ţi

Se va topi în stele – şi că păru-ţi

Amestecat cu ele-ar străluci

În noaptea-albastră a acestei lumi;

Şi nu te temi că glasul tău

Va-ndulci vecinicia cea amară

A mării!

 

ARCHAEUS

 

…În fiece om se-ncearcă spiritul Universului, se opinteşte din nou, răsare ca o nouă rază din aceeaşi apă, oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar rămâne-n drum, drept că în mod foarte deosebit ici ca rege, colo ca cerşetor. Dar ce-i şi ajută coaja cariului care-a-ncremenit în lemnul vieţii? Asaltul e tinereţea, rămânerea-n drum ― decepţiunea, recăderea animalului păţit ― bătrâneţea şi moartea. Oamenii sunt probleme ce şi le pune spiritul universului, vieţile lor ― încercări de dezlegare. Chinul îndelungat, vecinica goană după ceva necunoscut nu seamănă cu aviditatea de a afla răspunsul unei întrebări curioase ?

 

SĂRMANUL DIONIS

 

…Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare ― o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea ― un univers într-o picătură trecătoare. Ce adânc e evreul acesta” ! ― gândi el în sine despre dascălul Ruben.

Fragmentarium,

în M. Eminescu, Opere, XV, EAR, 1993…Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică (p.27)… Crucea bizantină e ca un fulg de zăpadă, mic reprezentant al universului(338)… Dumnezeul păcii şi al luminii!! / Acel Michel Angelo al universului, care nu domul sfântului Petru = bolta cerului a încordat-o puternic deasupra noastră, numită foarte semnificativ tărie (347)… Sfârşitul lumii după legendele sârbeşti. Când va înceta patnum potestas (idee tracică) (348)… Rigveda, X. 121…wer ist der Gott dem wir das Opfer bringen? (701)… Die AmerikanischeDichtung… Als Kamadewa kam (704)…

Cosmologia

eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheia Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în India (vide Apokalipsa indiană, 9 vol.; Indoeminescology; The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc).iar recent în faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 vol.). De la vedicul Hiranyagarbha (titlu preluat şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis al lui Christian Wolff (1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ (Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi). Theo-cosmologie, transcosmologie (cosmologie de viziuni cosmologice), cosmologie personală, Weltinsenraum (Rilke), http://www.histoire-christ-gnose.org:”Mikhai Eminescu (1850-1889) – Poete et philosophe roumain pour qui c’est l’Ormouzd qui est le Dieu bon” (a ne mulţumi şi –numai – cu atât faţă de tăierea-tomi a lui Eminescu, deodată frate de cruce cu Tiamat – în anii ’50, din nou în anii ’90, nu doar în ţară). Altfel, internetul titrează, la hazard, un cosmofolclor, chaosmos, cosmopezie românească recentă sub Perseide via Luceafărul, spre o cosmoeminescologie

(Antropo)izvorul Eminescu plângându-şi dacic naşterea (Apele plâng, clar izvorând în fântâne) se resanscritizează ubicuu prin traducătoare, Amita în Bucureşti/Calcutta, Urmila în Delhi

Mureşan Eminescu, ficţiune critică

… venise un tânăr în soţietatea noastră, mi s-a părut potrivit şi pentru pendada teorilor, cu un devotament pentru mine, nu şi pentru voi, are oasele mai de diamantini fractali şi vocea de cu-a îngerilor viersuire, ne auzim şi noi, nume dicţii, tragedie, o plimbare de grădină şi poate nu schimbăm o vorbă în de toţi cum ne răsună cinstea a-i căuta pe-un tânăr şi teorii tuturor universurilor fractalizate-n vreme să le semnalizăm o invitaţie şi ei să reînvârtă bolta-sămânţa-haosul, ne mai aerisim, sacrăm fiind sacraţi de sus în jos, aristocratic, în nume andreian.

 

Vinod Seth

EMINESCU, A FOLKLORE

 

They call Eminescu a poet, a gem

I always called him a diamond

I called him folk-lore

He, whom we call Eminescu

Hardly separated from the air anywhere

A poet called him a tree, an echo

But he a is as clear as stones in the brook

Is a smoothened dazzling diamond

Never from mountain poetry is torn

Eyes of his Brancusi bird

Fly high to sit by his bust

Ion Mândrescu, the artist of skill

Takes away poetry from his crust

And hangs on him the diamond bullets

To let him be the martyr in revolution

Poet he was, but poets don’t die

Eminescu was the folklore of revolutions

He hung poetry like muslin cloths

On his face a smile in store

Folklore made Eminescu and Eminescu made flolklore

A Hindi, Sanskrit base as before

Eminescu took a round of whole this globe

Poetry beheads him, gives him folklore

Eminescu sings an epic tune to us

Eminescu we hear on telecom

Then we ask him May we come in?

Eminescu says Yes, if you glass cut the rocks

 

În Chandogya Upanishad,

prinşi de moarte în jertfe, zeii sau smuls din riturile rik, saman, yajur şi s-au întors întru sunetul mistic aum… udgitha este aum…soarele e ca udgitha…pământul este rik şi focul este saman…spaţiul este rik aerul este saman… cerul este rik soarele saman… albul lustru al soarelui este rik sama este întunericul prea negrul shyamasundara… rik este temeiul vorbirii şi sama este temeiul suflării… rik este temeiul ochiului sama este sufletul atman… rik este temeiul urechii şi sama este al minţii…

Începutul rigvedic

al Scrisorii I de Mihai Eminescu s-a (re)tradus în sanscrită, dar şi în alte limbi indiene: nasad asinno sad asit tad anim (Rig Veda 10.129)… Da war nicht Sein, nicht Nichtsein (Max Muller)…La-nceput pe când fiinţă nu era nici nefiinţă (Eminescu)… adau sampurnasunye na hi kimapi yada sattvamasinna casi (sanskrită, Rasik Vihari Joshi)… Pranihina, sattarahita, ajiva,/Samkalpavyatirikla, dhyanatita. (hindi, Usha Choudhuri)… Tyare natun ko Sat, na asat (gujarati, Mahendra Dave)… Jadon thakian nal main (punjabi, Gurbhagat Singh)… Adiylekku nissunyata nannile (malayalam, O.M. Anujan)… Mudhan Mudhalil, Onrumatra verumaiyil / Oruiyire, oru porulo, jivano illaatha nilaiyil (tamil, P. Balasubramanian).

 

Kalidasa

MEGHADUTA/NORUL VESTITOR

……………………………………………………………..

fum apă rază în împreunare ce altceva e un nor

vezi vestitorul cuvine-se a fi în toate minţile

uitânde acestea jalnicul yaksha ţine norul de vorbă

kama orbindu-l nu vede ce e viu şi ce nu e nici mort

 

salţi dintre faste neguri de hula maghonei serv augur

chipuri ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale

soarta zvârlindu-mă în depărtare de draga-mi ţie mă plec

ţie nor harnic har revărsându-mi peste nimicnicie

 

nour cum coperi sufletu-n doruri du-mi dor de suflet pe sus

domn dhanapati mă înstrăină strigă-mi dragei răspunsul

du-te ca vântul în alba alaka palatul aurului

hara-n grădină de mână luna-ţi toarnă aur pe creştet

 

Shankaracharya

SUNDARYALAHARI/FRUMOASA UNDUIRE

…………………………………………………………………

Shiva Shakti una de nu-s cu puterea cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii distrugerii şi proteguirii

 

Dintr-un fir de praf de la picioarele tale făcătorul

Creează lumi într-una proteguitorul le poartă cu o

Mie de capete distrugătorul le preface în scrum

Spre a împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă

 

Jayadeva

GITAGOVINDA/CÂNTECUL VĂCARULUI

………………………………………………………………..

sri jayadeva poetul vă dăruie măiastră

bunăvestire bucurându-vă vieţile

keshava întrupat în zece trupuri salve domn lumii hare

 

vdele ai liberat geea o ai purtat globul l-ai strămutat

pe demon l’ai tocat pe bali l-ai înşelat kshatriya ai dezarmat

pe paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit blândeţe ai răspândit

hoarde ai pecetluit mărire ţie krishna-n zece trupuri creat

 

 

 

Snorri Sturluson

EDDA

Voluspo

Profeţia bătrânei înţelepte

…………………………………

Auzi-mă dintre sfintele neamuri

Ale fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;

Rogu-te, xOthin, tată Val-d-ucişilor,

Ascultă-mi băsmuirea celor vechi.

 

Îmi mai aduc aminte uriaşii

Hrănindu-mă în zilele tot duse;

Ştiu nouă lumi, nouă în arborele

Tare de rădăcini pe sub lut.

 

Demultul era când Ymir trăia;

Nici mări nici reci unde, nisip nu era;

Pământul nu era, nu cerul deasupra,

Ci genunea Ginnunga, iarbă neunde.

 

Fiii lui Bur urcară şesul tărâm,

Acolo fortăreaţa Mithgart nălţară;

Soarele sudic pietrele încălzi

Şi glia o înverzi, o înierbi.

 

Soarele, soră lunii, din miazăzi

Mâna dreaptă lăsă pe osia cerului;

Nu ştia casa unde-i va fi,

Luna firea nu şi-o cunoştea,

Stelele locul nu şi-l aflaseră.

 

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor;

Botezară amiaza, amurgul,

Dimineaţa şi luna cea scăzând,

Noaptea şi seara, anii de numărat.

 

La Ithavoll veniră tarii zei

Clădiră nalte-altare, temple,

Croiră foale, arămi forjară,

Mşeteriră scripeţi, scule fasonară.

……………………………………………………

 

Acum văd pământul din nou

Creşte verde tot din unde iar;

Cascade cad şi vultur zboară

Şi prinde peşte pe sub stânci.

 

Zeii din Ithavoll se strâng preună,

Vorbesc de încercuitorul terrei,

În minte cheamă trecutul măreţ,

Vechi rune-ale Domnului Zeilor.

 

În rară frumuseţe iară

Table de aur se nalţă din iarbă,

Ce zeii le-avură în zile duse,

……………………….

 

Nesemănate câmpuri dau rod copt,

De bine-s boli, iar Baldr se întoarce;

Baldr şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,

Şi tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?

 

Ca soarele mai drag văd domul

Cu aur coperit, pe Gimle stând;

Domnii dreptăţii locuiască-l

Şi fericire-n veci să aibă.

 

Suie să ţină întreaga putere

Atotputernic domn stăpân a toate

………………………………….

………………………………….

 

Din jos balaur negru se iveşte,

Nithogg zburând din Nithafjoll;

Trupuri de oameni duce pe aripi

Şarpele: dar acum şi eu apun.

 

Mihai Eminescu

LUCEAFĂRUL/DIVYAGRAHA

În sanscrită de Urmila Rani Trikha

 

Şukrăgrăhă urrăiati

Vişalăpăkşabhiam svargăm

Ănăntăvaiumargenă

Gachhanvrihădakarăhă săn

 

Akaşănăkşătrahă tăsiă

Upări nakşătrahă nicaihi

Akaşăhinăjiotihi

Teşăm mădhie vicărăti

 

Ăsătopătiakaiam săhă

Găcchăn paşiati păritahă

Iugăprathămădivăse

Ivă jiotimudrikam că.

 

Udgămăsthanat jaiăte

Prătarităhă prăsărăti

Prălăiătarangămădhie

Kamăbhăvenă preritahă.

 

Simăvininăpradeşăhă

Netrabhaiam nă drşiate

Udbhăvitum viceştăte

Iătră kalo sătaccă.

George Anca

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/11/22/george-anca-raspunsuri-cosmologie/

George Anca: Posthind (1) – Scrisul în sine (poeme)

 

 

*

respect uniforma militară

nu şi pe cei ce o poartă

cumperi de la ţigănci

acolo şi seducţia

Ţepeş vrea pe Comenius

Puşi că să nu mă emoţionez

de vâlceni

tu mândră de fractali

eu că am avut viaţă frumoasă

 

*

ţărani intimidaţi de critici

literari la ceainărie

concomitenţa turbării

mai negri şi porumbeii

ce adăpost stejarii

vizibilitate de incompatibilitate

nu veniţi după mine

că nici eu nu ştiu unde mă duc

 

*

renunţare la profanitate ou apter

arunc nisipul negrilor cormorani

ca monseniorul aş psalmodia

pune-ţi mâna pe scris de nici nu mai ziceţi

nu ştie nimeni e frumos discuţii ustură

a flata peste tinereţe o comuniune

om coagula congratularea

n-ai fi şi tot te-aş cunoaşte

cine ce mai aduce de acasă din tinereţe

toţi plecaţi în apropiere muzicalizare sufletului

 

*

rămân anunţului corectitudine

gutuia soarelui lumină

dantura ultimilor meteoriţi

calendă miasma ce

te fugărise din dosul

şoldului stâng

nu clor camfor

 

*

nu era ţigan că e alb

cuţitul în mână i l-am pus toţi

ucigaşii n-au culoare

criminalul îţi râde în faţă

şi mai scoate şi un certificate

că are probleme psihice

 

*

pe soarele de după ceaţă

cine-nchide cu doi gioni

ia şi masa şi borcanul

vă detraumatizaţi splina

tocmai m-a şters pe creştet

ce pasăre numai zbor

în inconştienţe nocturne

 

*

o să mor retorizând completări de efecte

voie numai a călca pe morminte

plâns prestator perorând credinţe de seară

mai bine de tine pe schele

acum lăsat grădinii

îmi voi sonda înscrisurile

plumbul zugrăvindu-mă

sud austral relansând imperiul

 

*

cu muzicieni pe vers

Ramayana sinuciderii

cu orbul Zahei înainte

poetul râu îţi aminteşte

viaţa de fluviu marea

visându-se om delfin avataric

ai ritului auz total pe ison

răpirii în nerecunoaştere

personaje te caută în persoană

luminozitate eufomană

 

*

eraţi voi în gol negoi

din femei să mă răsfoi

ora unu către doi

ce să însemne poezia pe viaţă

dacă nu un sfat supravieţuitor

transă spartă în auricol

a ţine seama de fluier

şi când nu-i mai auzim sunetul

şi când nu mai suflăm

 

*

cine începea judecata

arătura reavănă mai

mărunţită prin trecere

alibiul poeziei în

faţa represiunii şi

a morţii sororale

muzicalitate sintactică

transferate penaje oceanului

zăvoi de sălcii grâu mustăcios

ca-n avatarul trifoiului

 

numai nebunia iubeşte

afinităţile podesc întomnări

de stil lupasciene

fiară semantică poetul

Alcandoriei ideal albastre

molia din fundul ghemului

şi cui i te-ai mai retrocedat

n-am vorbit servire

n-am servit vorbire

dodii şi iambire

 

*

întoarse colonii

putreziciune fertilă

ori paşti ori îţi cauţi ghinda

muzicalitatea e a scriiturii

inspiraţia frigului ceaţă

zilele gările

pozitivitate până la dărâmare

 

*

din flux şi la zi

pe strada evidenţiaţilor

ai dreptul să vrei-vrii

aură pe pământ

cap de cal flămând

corecţie de ziduri zugrăvite

taci ca-n filmul celălalt

teatrem dinulescian

 

*

îmi cerusei carapacea

rariţa grătăruită

de-o paranoia crăpată

 

modelelor haplea gândac

refuzându-şi compania

ce vă ţistuiţi clopoţei

 

n-ai scoate ochii leului

de pluş cum nu te-ar

hipnotiza beculeţele

 

oarece comando în scris

blajine bulevardisme

de nu şi ţigăneşti

 

erai curioasă de societate

dumnezeirea morţilor

peste vieţile rămaşilor

 

linişte în paşi de îngheţ

zburate florile de piatră

la greul sărbătorilor

 

Alexis Carell mi-e prieten

de când în Waikiki

călire sans aleluion

(2010)

——————————

George ANCA: (născut la 12 aprilie 1944, în Bercioiu, judeţul Vâlcea). Profesor universitar, poet, eseist, scriitor, etnolog, traducător, indianist. Studii şi titluri academice: Doctor în filologie (Univ. Bucureşti, 1975). Director general al Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C. Petrescu”; Visiting Lecturer University of Delhi (1977-1984; 2002-2003) Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Preşedinte (fondator) al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene şi al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”. Vicepreşedinte al Societăţii de Etnologie din România; membru al „Romanian Group for Pugwash”. (George ROCA, Rexlibris Media Group)

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/11/20/george-anca-posthind-1-%e2%80%93-scrisul-in-sine-poeme/