Ioan Nicolae MUȘAT: Poem aniversar pentru Vasilica Grigoraș

Tu m-ai căutat ca eu să te găsesc

Te-am căutat zile și ani și decenii

Din tinerețe te cuprind și gândesc

Să desfacem nodul ăstor ciudățenii

Ce om, omenire, în grea tină robesc.

Un sprijin la strigăt, un sprijin la luptă

Un sprijin în lacrimi și-așa căutări

Femeia, chemare spre calea cerută

A ne fi mângâiere și dorul de zări

Femeia sublimă, mereu alinare,

Femeia, rost clipei și plinirilor rost

Spic tainic de farmec, binecuvântare

Ca temelie vieții în vieți adăpost

„N-ai cum să faci singur astă lucrare

Îți trebuie ceată”, mi-am zis și-am oftat

Dar mai întâi draga să-ți scoți din mirare

Va fi apoi ceata din cuvântul optat

Și nu te-am găsit decenii de-a rândul

Și-așa fără clipă la milenii-am lucrat

Am dorit gestul ce-mi străjuie gândul

Viu suflet alături pe un drum negurat

„Vreau mult prea mult” mi-am zis deodată

Și tot m-am închis ca un scrin ferecat

Tot singur ținând calea mult prea oftată

Tot singur țesând univers complicat

Veneau lumi apuse aducând risipire

Veneau lumi confuze să-și caute loc

Veneau viitori impostori de trăire

Ca hienele toți m-atăcară în bloc

Și-atunci când greul era peste poate

Și mă căutam de mai sunt sau am fost

Cu lumină ai șters universuri pătate

Cu lumină luminii ai dat sens și rost

Când durerea plinu-și lucra peste fire

Când avalanșe duceau toate-n infern

Atunci cu un zâmbet ai adus împlinire

Câmpuri arse-nflorind în dansul etern

C-o privire-ai gonit cele gloate hiene

Ce mă ardeau cu un urlet sticlos

În cuvânt așezăm heruvimice rene

Infinitele bolți le zidim fabulos

Cu un semn risipim universuri ostile

Și-mi sprijini glasul spre lume pornit

Cuvintele noastre – neobosite feștile

Sparg tina lumii ce-i bloc de granit

Te-am tot căutat pe mândre coline

Dar tu erai în sensuri prea adânci

Să te-nțeleg, să pot s-ajung la tine

Trebuia să urc universul pe brânci

În sens de cuvânt îți stă mângâierea

Prinzi în haiku sens greu de pătruns

Adaugi în om orizonturi, menirea

Întrebărilor grele, clarul răspuns

Ne dăm putere într-o lupta febrilă

Și este bine pentru ei, mă gândesc,

Eu te-am căutat cu căutare sterilă

Tu m-ai căutat ca eu să te găsesc.

————————-

Ioan Nicolae MUȘAT, 28 Mai 2018

Vasilica Grigoraş – Senryu

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

pospai de bani albi –
coşul cetăţeanului
la înălţime
(Vasilica Grigoraș)

(POEM EVIDENȚÍAT LA CONCURSUL LUNAR DE HAIGA – aprilie 2018)

Selecție și comentarii: Ioana Dinescu
Un senryu cum scrie la carte, care interpretează magistral câteva elemente ale fotografiei, îmbinându-le într-un tot unitar și ironic. ”Coșul” zilnic este – în imagine – în mod evident la înălțime, cu alte cuvinte, în viața noastră de cetățeni ”sub vremi”, e clar că prețurile au crescut. Pospaiul de zăpadă adunat pe coș se transformă în poem în bănuți albi (și puțini!). Mai frumos și mai nimerit nu se putea spune!
Comentariu: Nicolae Musat Un minunat poem descriind neputințele oamenilor, o ironie la adresa strădaniilor omenești de a aduna „bani albi pentru zile negre” atâta timp cât „coșul cetățeanului” este mereu și mereu mai sus, adică însăși viața de zi cu zi devine acele vremuri negre… Vedem asa din pospaiul, adică doar rămășița prea firavă ce se poate aduna ca „bani albi”. Mulțumim mult pentru minunatul poem! Bucurie!

Foto: Paul Alexandru

Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

barba lui Aron* –
mustaţa seminţelor
mai viguroasă

*rodul pământului (plantă)

COMENTARII:

Alexandru Nemoianu Recunoaşterea adevărului că nimic nu este făcut la întâmplare, dar este făcut şi cu dragoste şi cu humor.(De aceea adevăraţii creştini sunt veseli.)

Nicolae Musat Un minunat poem, plin de subînțelesuri… Mai întâi Aron este Aaron după ce și-a luat angajamentul slujirii Domnului, fratele lui Moise despre care se vorbește nu înainte ci după ieșirea din Egipt. Cu Moise și cu Aaron sunt asociate Ieșirea din Egipt și Tărâmul Făgăduinței. Deci, „rodul Pământului” poate fi interpretat și ca rod efectiv, material, dar, având în vedere că omul este pământ și în pământ se întoarce, „rodul pământului” poate fi rodirea spirituală, duhovnicească, rodire maximă prin preoție! Ori, preoția este sugerată oarecum prin barbă ca o distincție patriarhală. De aceea se vorbește de „mustața semințelor” căci cuvintele preoților sunt acele semințe duhovnicești care trebuie să rodească, iar acest rod trebuie să fie mereu mai viguros în lume după cum spune Hristos Domnul privind cele trei stadii ale creștinismului: Paște mieluțele Mele, Păstorește oițele Mele, Paște oile mele! Deci, din cuvinte care par ale lumii de zi cu zii, ale roadelor și grijilor pământești, prin semnificațiile cuvintelor ajungi la poeme teologice de mare profunzime doar prin cheile bine ascunse în har de poet! Mulțumim distinsei poete Vasilica Grigoras pentru aceste minunate nestemate de cuvânt! Reverență!

(Ilustraţie internet)

 

Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

lumina lunii –
mămăliga aburind
pe masa rece

(Locul III, CSH etapa #544, săptămâna 16-22.04.2018)

Comentariu: Nicolae Musat Poem care dezvoltă imaginea omului pe două planuri distincte, unul al realității palpabile, al zilniciei, celălalt al meditației privind destinul aburit al omului, unul al întoarcerii de la muncile câmpului (mămăliga este chiar rodul acestor istoviri), destul de târziu, în noapte (lumina lunii), când este surprinsă legătura omului cu pământul prin hrana trupească atât de ademenitoare (mămăliga aburind) într-o constatare „rece” a acestei legături (căci nu-i vorba de masa fizică, ci de atmosfera rece, obosită a familiei în cina târzie. Celălalt plan este metafizic, luna arătând obscuritatea cu care sunt învăluite cele cândva clare. Și totuși aci, se mai află, încă, mămăliga, acea zilnicie a hranei de care ne vorbește Hristos Domnul, legătură fizică foarte puternică ce ne „aburește” mintea așa cum cei ai lui Core cârteau împotriva lui Moise amintindu-și ei de cărnurile pe care le aveau totuși în robia egipteană… De aceea acea „aburire” cu cele fizice, cu cele materiale, cu cele de jos, aduce acea „masă rece” adică acea lipsă de comuniune între oameni…. Un poem foarte complex pentru care-i mulțumim minunatei poete Vasilica Grigoras, pentru aceste postări mereu plină de har! Reverență!

(Imagine internet)

Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

Haiku

cireşi în floare –
mama cărând stelele
cu cobiliţa

Comentariu Corneliu Traian Atanasiu: Valoarea unui haiku este cu atît mai mare cu cît reușește să te transporte simultan și într-o anume situație reală, și într-o atmosferă spirituală. E primăvară și toate treburile se accelerează. Mama se scoală înainte să se lumineze și în timp ce aduce apă de la fîntînă, în gălețile de pe cobiliță se oglindesc încă stelele. Zorul împrimăvărării face ca mama să devină un factor care pare să intervină și în mai rapidă creștere a zilei. Aducînd apa de la fîntînă ea evacuează și stelele nopții adormite încă pe cer.
Nu am lăudat acest poem pentru că are kigo (și are), nu l-am denigrat pentru că e vorba în el despre o mamă. Îl laud pentru că îmi place și înțeleg să scot în evidență pentru ce îl prețuiesc ca să sensibilizez și pe alții la ceea ce mi se pare valoros în el. Mama este din păcate un clișeu, dar autorul îl folosește fără să cedeze unor poncife facile, unor dulcegării lacrimogene. Știe să nu cadă în capacana lor și face din ea un fel de atlet cosmic care, cu hărnicia unei mame veritabile, vrea să învîrtă mai repede roata ruginită care mărește cu prea mare încetineală ziua. Ziua care acum este prea scurtă pentru cîte are de făcut. Imaginea stelelor oglindite în gălețile duse de mamă pe cobiliță este fabuloasă dacă acceptăm paradoxul: ea vrea să scurteze noaptea, să facă ziuă mai devreme. În dorința ei, apa e un fleac, ea cară stele pentru a scăpa de ele.
Și pentru mine a lăuda poemul spunînd că are kigo mi se pare o bagatelă față de a consemna faptul că are paradox și împletește realul muncii cotidiene cu fabulosul basmului.
A citi un haiku și a te pronunța asupra lui este o chestiune delicată. În primul rînd nu poți proceda expeditiv și rudimentar ca și cum ai avea de tranșat o evaluare urgentă sau un conflict supărător. Chestiunea e dificilă și ingrată și îți impune să-ți asumi o viziune generoasă și să uzezi de mijloace rafinate.
Cînd a început să mă preocupe haiku-ul, am observat suficiența satisfăcută cu care autorii mai vechi și mai vocali puneau ștampile prin care validau sau invalidau poemele folosind formula răsuflată are/n-are. Fără nicio altă nuanțare, poemele erau declarate haiku pentru că aveau 5-7-5 silabe, kigo, kireji, cîteva valori cu nume (neapărat) japonez și erau repudiate pentru că nu aveau aceste cîteva trăsături. Nimeni nu avea vreo tresărire în a remarca o nuanță a compoziței, a felului în care sînt puse față-n față imaginile și se împletesc aluziile, a magiei prin care realitate banală se torcea în fire spirituale. Nimeni nu accepta că a comenta un poem, lăudîndu-l sau blamîndu-l, înseamnă a avea capacitatea de a sesiza cu sensibilitate și subtilitate resorturile specifice ale acelui poem și nu ale tuturor. Nimeni nu avea răbdarea de a constata că cele mai multe dintre poeme se află undeva între cele care pot fi considerate sau nu haiku și că acolo, în acest interval larg, este locul cel mai prolific și mai valoros al schimbărilor care fac acest poem mai viabil și mai însuflețit.
Mă bucur că autoarea a descris amănunțit circumstanțele intime ale faptelor de la care a plecat în poem. Este clar că ele sînt surprinse în poem, dar omisiunile și stilizarea expresiei fac ca un cititor care nu le cunoaște să poată da totuși poemului un înțeles generos și profund. Acum, știind de faptul că apa era cărată pentru udatul grădinii, mă gîndesc că stelele oglindite în apă erau și ele un adaos ceresc care înlesnea creșterea răsadurilor și le direcționa către înalt.

Comentariu Vasilica Grigoraş: Este o imagine, un tablou din copilărie. Privind prin ochii copilului este ceva feeric, idilic, privind prin ochii adultului, trăitor la țară și nevoit să muncească din noapte în noapte, viața are și aspecte neplăcute.
Când cireșii (caișii, prunii…) înfloreau, o preocupare a țăranului era și îngrijirea grădinii de legume și zarzavaturi – sădit, prășit, udat… Nu aveam fântână lângă casă și mama era nevoită să care apă cu cobilița de la o fântână mai depărtată. Pentru că trebuia să meargă și la muncile câmpului, udatul grădinii se făcea dis-de-dimineață, când pe cer mai erau încă stele, care treptat apuneau și răsărea soarele.
Mama cu cobilița pe umăr trecea pe lângă doi cireși din grădină. Vântul adia ușor, iar florile acestora, de acum începeau a se scutura și cădeau în gălețile pline cu apă. Întrebând-o pe mama unde se duc stelele de pe cer, mi-a spus atât de simplu: ”Iată-le în găleți! Am cules câteva, pe care să le punem la rădăcina roșiilor, ardeilor, vinetelor… ca să crească mari și gustoase, iar voi să le mâncați și să creșteți sănătoși și frumoși”. Mi-aduc foarte bine aminte acea dimineață. Am admirat ”stelele” din găleată minute în șir, luam cu grijă apă și ”stele” cu ulcica de lut și turnam la rădăcina plantelor .
Mult timp, primăvara urmăream mereu acestă imagine a ”stelelor” aduse de mama cu cobilița. Era o splendoare să le privești!!! Dar cu ce efort erau cărate?
Mai târziu am observat că, mergând cu gălețile pline cu apă de la fântână până în grădină și stelele cerului se bălăceau în apa cărată cu cobilița de biata mama, ca multe alte femei de la țară. Domnul să le odihnească în liniște și pace!
Primul vers „cireși în floare” – exprimă frumusețea primăverii, a naturii pline de viață, de culoare, de lumină…
Celelalte două versuri, „mama cărând stelele/ cu cobiliţa” creează, în contrast cu imaginea optimistă, plină de speranță… din primul plan, una tristă, de muncă asiduă, destul de împovărătoare. Dar și țăranii au stelele lor, și în acest poem, acestea dau savoare, satisfacție vieții lucrătorilor pământului.

Comentariu Ioan Nicolae MuşatFelicitări, felicitări, FELICITĂRI! Minunat poem al transcendenței prin făptuirea zilnică…. Poemul are o mare complexitate și timpul nu ne permite să dezvoltăm toate aspectele, dar, începem prin a ne minuna de TRANSCENDENȚA descoperită, propusă de acest poem, căci, cunoscând profunzimile scrierilor distinsei doamne Vasilica Grigoras, fără să vrei chiar, ești foarte atent la fiecare cuvânt…. Poemul este dominat de numiri transcendentale: Cireși, Floare, Mama, Cărând… și Cântarul-Cobilița…. Vorbim despre poem aici, în România, în Hyperboreea Neamurilor, locul cunoașterii cuvintelor și al scrisului, grafia cuvintelor, locul în care a șasea lună din an este a cireșarilor…., IOANICI, căci, este luna a șasea și sărbătorirea Drăgăicilor, a Nașterii sf. Ioan Botezătorul, adică a plinirii raportului dintre om și Dumnezeu, căci, mișcarea Ioanică leagă cerul cu pământul, de aceea la Botez apare puterea Cerului pe pământ, Epifania…. Deci, aici nu avem „cireșarii=cireșár s. m. ◊ „Sunt copii între 12 și 14 ani și li se spune «Cireșarii» – nu după titlul unei cunoscute cărți pentru tineret – ci după ocupația pe care au adoptat-o în timpul liber: sunt cântăreți din coajă de cireș, obicei larg răspândit prin partea locului.” R.l. 7 IV 73 p. 2 (din cireș + -ar; DEX – alte sensuri), ci floarea cireșilor, adică NOUA CÂNTARE, FLOAREA CÂNTĂRII CE VA SĂ FIE…. Iar despre Floare, Florii, am vorbit în altă intervenție, fiind Trecerea Cetății de la ale pământului la ale cerului prin Primirea Împăratului Cerurilor… Deci, pârga Noii Cântări, Floarea Noii Cântări vestește aducerea Cerului pe pământ (imagine sugerată de stelele din cobiliță) )sunt stelele și nu soarele pentru că această cântare este vestitoare nu în timpul „zilei” adică a curăției oamenilor și lumii, ci în timpul dimineții foarte devreme (al Învierii Domnului) când puterea nopții (întunericului, căderii) încă nu-i biruită de puterea „zilei” a plinirii pe pământ a dreptei credințe, a curăției…. Ori, cine duce BALANȚA-COBILIȚA, cu care se aduce Cerul pe pământ în cântarea IOANICĂ? este chiar Maica Domnului, de aceea la picioarele Crucii mântuitoare sunt Maica Domnului și Ioan Botezătorul… adică, truda de a aduce cerul pe pământ este a omului care, asemeni ca Maica Domnului, Îl primește pe Hristos Domnul în toată ființa, în cuget, simțire, duhovnicesc dar și fizic, aievea (de aceea avem împărtășanie în cuvânt dar și fizic, în forma materială). Trebuie văzut încă un aspect foarte important al complexului cultural fotografie-poem… În imagine, în mod minunat, nu sunt flori de cireș, ci imaginea dezvoltă noțiunea de floare mare, puternică, venită din pom verde, din lemn puternic… și nu este albă floarea… ci TRANDAFIRIE… (în intervențiile mele am vorbit despre TRANDAFIR- TRANDAFIRARE, schimbarea FIRII, din cea pământenească în cea cerească (stelele din cobiliță). Avem aici un poem al bucuriei Trecerii, bucurie care este prin Lucrare, prin străduință (cărat), prin trudă adevărată… Mă înclin cu smerenie în fața acestei capodopere, acestui imn închinat Bucuriei, închinat Trecerii, închinat Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul…. Numai harul poate să ne dăruiască asemenea Cântare! Reverență distinsă DoamnăVasilica Grigoras! BUCURIE!

(Imagine internet)

Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

Haiku

alunecare –
sămânţa roditoare
dusă de râpă

(Imagine internet)

Comentariu: Nicolae Musat Un minunat poem al înțelegerii pierderii rodului și rodniciei! Omul „alunecând” din dreapta credință și înțelegere a vieții și rostului e dus de râpă, credința, judecata, gândirea și fapta lui sunt „duse de râpă”! Se văd aici două planuri, cel direct, vegetal, cel indirect, moral, reprezentat de „sămânța” credinței! În ambele cazuri rodirea se pierde, iar imaginea arată „ruptura” de firesc…. Mulțumim mult distinsei poete Vasilica Grigoras pentru profundul poem! Reverență! Sincere felicitări!

Vasilica Grigoraş – Haiku

Fotografia postată de Vasilica Grigoras.

Haiku (Locul I, CSH etapa #543, săptămâna 9-15.09.2018)

slujba de noapte –
rândul magnoliilor
să lumineze

(Imagine internet)

Comentariu: Nicolae Musat – Sincere felicitări pentru acest minunat poem și mă bucur enorm că este premiat superlativ! În acest stil de comunicare elevată și complexă, poemul face un tot, un viu, cu imaginea, în acest caz imaginea ia forma icoanei cuvântului! Astfel, alături de canoanele versului mai trebuie respectată o legătură vie, reală și sugestivă între imagine și text, fiecare sprijinind cealaltă parte în această comunicare culturală rațională, estetică, emoțională. Axa poemului este Dreapta Slujire! Știm că-i vorba de această Dreaptă Slujire pentru că este cosmică, este cu participarea vie a naturii prin ce are mai frumos, prin flori, și iată, nu orice flori, flori de frumusețe rară, flori de pom, pomul VERDE… În comentariile anterioare am vorbit despre Civilizația Viului, de civilizația lemnului, când Însuși Hristos Domnul, pe Drumul Golgotei se asemuia „lemnului verde”, subliniind prin aceasta că Civilizația Viului, Civilizația Lemnului, civilizația ancestrală a Pomului Vieții nu este o povestioară ci o realitate transcendentală transmisă mitologic din generații în generații popoarelor actuale…. cu un scop…. Scopul fiind descifrarea canoanelor muceniciei Sfântului Mare Mucenic Sava care a fost târât împreună cu Preotul Sansalas prin „Pădurea Arsă”. Ne aflăm deci în fața unui poem transcendental, în fața unui UNICAT teologico-filozofic expus în formă lirică… De ce nu-i o fotografie noaptea, cu faruri care fac să strălucească florile magnoliilor și recele zidului Bisericii, dacă tot este vorba de-o „slujbă de noapte”?? Pentru că inspirația minunatei autoare Vasilica Grigoras arată că nu-i „noapte de la Dumnezeu”, ci-i „Noaptea oamenilor”, oamenii sunt în bezna confuziilor de tot felul, oamenii și-au agonisit „întunericul vederii”, acel „întuneric” din „ochiul”, din inima omului căzut, rău, de care vorbea Iisus Hristos în pildă. Deci, în plină zi naturală, de la Dumnezeu, (după ora 16 sau 17, deci pe lumină…Vecernia), slujba oamenilor este întărită, ajutată, purtată de natură, de cuibul în care a fost omul așezat, prin ruga florilor, către Dumnezeu, natura, universul, participând la slujirea lui Dumnezeu, participând la închinarea de laudă adusă lui Dumnezeu! Este un tablou al fenomenului teologic extrem de complex al rolului naturii create în salvarea omului, în ajutorarea omului căzut în „întunericul cel mai de jos”, de aceea autoare, în mare inspirație, a introdus cuvântul cheie „rândul”, în sensul de „sarcina” viului de a-l ajuta pe om în această Apocalipsă a întunericului. Sunt fascinat de puterea autoarei, dovedită în mai multe rânduri, de sinteză teologică a unor profunzimi nebănuite în doar câteva cuvinte… Ore câți mari teologi români sau de aiurea, n-ar vrea să aibă în palmares așa bijuterii teologice, așa diamante ale gândirii?? Sincere felicitări distinsă doamnă Vasilica Grigoras! Reverență!

Vasilica Grigoraş în dialog cu Ioan Nicolae Mușat

 

 

Vasilica Grigoraş în dialog cu Ioan Nicolae Mușat

Antologia pentru Civilizația Creștină, ASCIOR – 2017

09 ianuarie 2018

Vasilica Grigoraş: Ioan Nicolae Muşat, ne-am cunoscut de foarte puţin timp, doar online. Accesând surse de informare electronice, am aflat câteva date, despre viaţa şi activitatea ta, care  mi-au stârnit interesul să te cunosc mai bine, şi cred, că şi cititorii doresc acest lucru. Ai avut amabilitatea de a-mi trimite câteva numere din revista „Orizonturile Bucuriei” şi două cărți ale tale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi„Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-ți mulţumesc din suflet. Deoarece ştiu că poţi  cunoaşte un om, dacă nu în totalitate, măcar parţial prin scrierile sale, şi mai cred că din tot ceea ce citim, aflăm, descoperim, învăţăm câte ceva.  În momentul în care am primit cărţile, m-am rugat să mă lumineze bunul Dumnezeu să le citesc, să înţeleg esenţa şi să scriu ceva despre ele. Volumele şi publicaţiile periodice primite se bucură de grafică de excepţie, expresivă şi atrăgătoare. Am deschis prima carte, începând să citesc materialele introductive, semnate de nume sonore ale intelectualităţii literare şi spirituale ale Buzăului, dar şi din întreaga ţară. Constat foarte repede că nu e suficient acest lucru, apoi am luat un creion şi o hârtie, luând notiţe. Pe măsură ce înaintam în lectură pot afirma, fără teama de a greşi, că descopeream „diamante”, bine şlefuite, şi mă refer atât la conţinutul cărţii, dar şi la autor, clădit la „sfânta şcoală a Domnului”. Consider că ar fi o impietate să  reproduc eu câteva informaţii despre tine şi volumele de autor, te voi ruga să vorbești și despre ele. Ești directorul fondator al revistei Orizonturile Bucurei, ești președintele fondator al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR, ai lansat o salutară şi lăudabilă iniţiativa a publicării unei antologii sub egida ASCIOR, confirmare a ceea ce spun fiind receptivitatea unui număr însemnat de poeţi şi scriitori români, trăitori în România sau în ţări adoptive. de aceea, te rog, să ne spui: Cine ești domnule Ioan Nicolae Muşat? Aş vrea să precizezi obârşia, formarea profesională, pasiuni, … tot ceea ce crezi că te reprezintă.

             Ioan Nicolae Muşat: Bună ziua distinsă Vasilica Grigoraș! Îți mulțumesc mult pentru prietenia acordată în mediul virtual, pentru aderarea la ASCIOR și pentru publicare în prima antologie a asociației ASCIOR: Antologia pentru Civilizația Creștină, ASCIOR 2017, dar și pentru acest interviu, care, sperăm, va lămuri câteva aspecte privind Civilizația Creștină, Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR, antologiile ASCIOR. Trăim într-o lume a morții, a confuziilor, a înșelăciunii, a distrugerii și vrem să ieșim din această capcană ce ne-am întins-o singuri și nu știm, nu putem căci nu vrem să folosim împotriva hidrei propriul ei venin. Și, în pofida faptului că lumea merge foarte accelerat spreCataclismul Energetic Global, oamenii nu au timp pentru viața lor și a copiilor și nepoților lor. Vor să înțeleagă aceste lucruri grele repede, în două-trei pagini, fără cultura necesară, fără discernământul necesar, fără efortul și strădania necesare cunoașterii a ceea ce este și ce-ar trebui să fie. Cu speranța că acest lung interviu nu va fi zadarnic, să purcedem la lucru.

Probabil că omul nu se poate vedea cu discernământ pe sine însuși și nici nu este cunoscut pe deplin în timpul vieții sale. Abia după zeci sau sute de ani de la trecerea sa la cele veșnice se alege cine a fost acel om pe pământ. Omul este subiectiv în ce-l privește, societatea este confuză, foarte confuză acum și în a se cunoaște și în a-și cunoaște Calea dar și în a-și cunoaște cetățenii. Deci, trebuie să ajutăm societatea să se cunoască și, cunoscându-se, să se înțeleagă și, înțelegându-se, să se definească, să-și cunoască și să-și definească proprii cetățeni, iar aceștia, prin și cu ajutorul unei societăți clare, curate și responsabile să se înțeleagă și să se rostuiască pe ei înșiși….

            V.G.: Nu așa, cu siguranță este mult prea vag și alambicat pentru cititorii noștri, mult mai concret, cine ești, ce vrei, ce crezi că poți să faci Ioan Nicolae Mușat?

            I.N.M.: M-am născut în Fefelei, un mic sat pe atunci, acum înglobat în orașul Mizil, la doar câteva case de locul nașterii academicianului Grigore Tocilescu, un mare istoric, epigrafist, folclorist și arheolog care, probabil, a vrut să continue în alt fel cercetările privind importanța mondială a Daciei… Am fost botezat la biserica Sfânta Treime din Fefelei, am urmat cursurile primare și gimnaziale la Şcoala nr. 2 din apropierea Fefeleiului, am făcut apoi Liceul industrial pentru Construcții de Mașini, nr. 1, București și am absolvit Facultatea de Automatică a IPB, București în 1983 cu nota 9 pentru lucrarea de licență: „Automat programabil pentru Linia de turnare în forme vidate”. Apoi, după o primă întreprindere am ajuns la Buzău, la IEELIF (pe atunci), întreprindere județeană de irigații unde am avut mai multe inovații nebrevetate dar care au ajutat producția.

            V.G.: Deci, ești un om de profesie strict tehnică, liceu tehnic, facultate tehnică, orientare strict tehnică, inginer cu preocupări de inginerie… Cum se explică aceste cărți de factură teologică, filozofică, politică, socială, lirică: „Catedra Sf. Mare Mucenic Sava” și „Paștile Tău, Doamne!”, care sunt probabil rădăcinile viitoarelor inițiative, revista Orizonturile Bucuriei și asociației ASCIOR?

 I.N.M.: Prin milostivirea Domnului și prin dragostea oamenilor am fost binecuvântat cu mai multe seturi de aripi pe care, din păcatele și nevrednicia mea, le-am folosit rău mult prea adesea… Preocupările naive de toate felurile, teologice, psihologice, filosofice, ba chiar lirice, au început probabil pe la 12-13 ani din pricina unor mari probleme de adaptare… Am avut mare binecuvântare cu înțelepciunea tatălui meu, Ioan, cu blândețea și afecțiunea mamei, Lucia, cu minunații bunici Ștefan și Ana, cu sprijinul surioarei mele mai mari, Georgeta, cu minunata învățătoare și apoi profesoară și dirigintă Elena Rădulescu, cu înțeleptul, omenosul și sfătosul profesor de matematică din gimnaziu, Gheorghe Negoiță (care acum este membru fondator la ASCIOR), cu acel unic și plin de har Părintele Alexandrescu Pompiliu, parohul care m-a botezat și cununat și cu mulți alții cărora le mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul ce mi l-au dat, salvându-mă de mine, de modul eronat prin care vedeam din început lumea. Apoi, când făceam inovațiile la serviciu, strict necesare creșterii productivității muncii, lucrul pe șantier în zona Oreavu lângă Râmnicu Sărat, s-a născut ideea Roboților Energetici, idee la care am lucrat ani și pe care trebuia s-o expun (cu succes) la Institutul de la Brașov care se ocupa cu promovarea energiei neconvenționale. Ca să convingi specialiști de prim rang privind avantajele Roboților Energetici trebuia să ai o strategie bine fondată căci „adevărul necunoscut (unul)” venea în mediul „adevărurilor acceptate” (majorități și minorități) și trebuia să răstoarne prejudecăți… Așa s-a născut înainte de 1989 tema științifică ERGOGETICA sub forma „Conducerea informațională a sistemelor sociale”. Problemele grave din familie, moartea tatălui meu datorită unui accident de muncă, cutremurătoarea cădere a comunismului și neputințele științei de a rezolva problema adevărului, toate m-au aruncat într-o depresie acută datorată unei crize de identitate…

Salvatorul trimis de Bunul Dumnezeu, Părintele Prof. Dr. Mihail Milea, Duhovnicul Buzăului mi-a zis: La Dumnezeu sunt toate răspunsurile! Sunt sigur că a vorbit de la Dumnezeu căci prin puterea pe care mi-a dăruit-o, după acest moment, studiul Sfintei Scripturi și Sfinților Părinți a avut cu totul altă putere! Apoi alte mari încercări m-au păscut: accident, infirmitate, ba mai mult cam 10-11 luni lucrat la opaiț căci, printr-un concurs de împrejurări, unde locuiam, la mai mulți locatari ne-a tăiat curentul electric (firma de unde ne alimentam). Dar, din mare mila Sa, a trimis Dumnezeu doi îngeri cu chip de om, Distinsa Doamnă asistent Man Maria și distinsul, grabnic ajutător, profesor Vlădescu Alexandru, prin mijlocirea cărora, o organizație de binefaceri olandeză „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” condusă de Domnul Nicolas și mama sa, mi-au dat și lumină și casă și masă, și, ce-i mai important, o cameră pentru ERGOGETICA, lucru care chiar m-a uimit grozav… Dumnezeu să le dea multă sănătate, bucurie și darul cel mare, mântuirea, căci m-au ajutat și să trăiesc dar și să-i pot ajuta pe alții să trăiască! Astfel de prin 92-93 ERGOGETICA, această nouă știință privind comuniunea umană s-a ridicat de la „Conducerea informațională a sistemelor sociale” la „Conducerea informațională pe principii creștine a comuniunilor”, un salt am spune de la căruță la nave cosmice, un salt prin care știința, devenind conștient și benefic slujitoare a dreptei credințe, își depășește condiția telurică integrându-se condiției transcedentale umane, știința devenind din „șarpele care otrăvește seducând omul” în șarpele cu cap de câine, ajutător al dreptei credințe, conform prorocirii zalmoxiene: Cap științei voastre puneți dreapta credință,prorocire făcută prin stindardul pelasg, devenit apoi steagul dacic!

V.G.: Stai că nu înțeleg ce vrei să spui! Se pare că este o regretabilă confuzie! Nu amestecăm știința cu credința, sunt ontologic distincte din toate punctele de vedere, ca sfere de interes, domeniu de activitate, metode, perspective, tot… Lămurește mai pe îndelete ce vrei să spui atât cu această problemă a amestecului științei în credință, lucru cu totul neverosimil, cât și ce este sau, ce ar trebui să fie, ERGOGETICA.

I.N.M.: Nu este o confuzie, așa cum omul în carne și oase se transformă în omul născut din apă și duh, tot astfel, știința, din putere telurică rătăcitoare și seducătoare a omului, prin schimbarea firii oamenilor și slujirea lor, devine ajutătoare omului întru ridicarea în dreaptă credință.

Oamenii, pe alocuri, prin occident dar și prin țări arabe, și-au făcut un fel de rai al ochiului, al burții, picioarelor, urechilor și în general al minții, al minții telurice, rod al unui umanism șchiop, rod al unei democrații antidemocratice care este fundamentalismul plăcerii, fundamentalismul orgoliului și bogăției telurice în timp ce oamenii, familiile, neamurile și popoarele se zbat în chinurile de iad, ale morții și suferinței de tot felul, ale înșelăciunii și trădării! Baza acestei stări, de fapt, este chiar știința, știința folosită de mai marii lumii pentru jefuirea, umilirea, descurajarea, mințirea, zdrobirea și înrobirea oamenilor, familiilor, neamurilor și popoarelor. Dar știința este venită de la Dumnezeu prin Lucrarea Duhului Sfânt, căci nimic nu se poate face fără această putere de la Bunul Dumnezeu de a face. Doar că această minunată putere de la Dumnezeu de a face o întorc oamenii împotriva oamenilor și popoarelor, cele primite de la Dumnezeu întorc oamenii influenți ai lumii împotriva Planului și Voii lui Dumnezeu, împotriva oamenilor și a lui Dumnezeu. În Sfânta Liturghie se spune și se roagă la Domnul: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem, Doamne…” Sfinții Părinți vorbesc despre o „pogorâre” a minții în inimă pogorâre ce nu se poate realiza decât în, prin, întru Biserică prin Duhul Sfânt atât pentru oameni cât și pentru grupările umane de la familie la popoare. Știința fără Dumnezeu devine înșelăciune și moarte, știința în, prin, întru Dumnezeu și Biserica Sa devine înțelepciune căci lucrează Voia și Planul Domnului cu omul și omenirea.

Astfel, ERGOGETICA după cum îi spune și numele ERGO-energie, prin economia de energie, folosind înțelept energia și GETICA (GETA)-a dreptei slujiri. Astfel ERGOGETICAnu este o știință, ci o restructurare a științelor prin care omul ridică duhovnicește societatea și societatea ridică duhovnicește omul dinainte de a se naște până cu multe decenii și secole după ce s-a săvârșit. Astfel, ERGOGETICA nu este numai o știință cu caracteristicile ei ci și o artă, căci inspirația folosirii mijloacelor științifice pentru ridicarea omului și societății aparține artei și nu se supune rigorilor științifice.

            V.G.: Vorbești despre o știință în slujba credinței? Da, sunt multe științe care ajută religiile începând de la arheologie, epigrafie, istorie, paleontologie, chimie, numismatică până la gastronomie, dar nu cred că la așa ceva te referi, cred că vorbești despre întregul corpus al științelor pus în slujba religiilor. Te rog să fii mai explicit.

            I.N.M.: Vezi, Vasilica Grigoraș, confuziile au fost mari iar acum sunt catastrofale până acolo încât din orice neînțelegere, oricât de mică, pot izbucni mari și catastrofale războaie. Într-o analiză sistemică profundă, crucială, cardinală, fundamentală,STRUCTURALĂ, omenirea este un sistem autodistructiv blocat de propriul zgomot unde informația utilă este anihilată și chiar amplificată în inversul ei de informațiile neesențiale, potrivnice, de fond, adică, sistemul EXPLODEAZĂ, ca un copac ce-și prepară singur mii de feluri de antisevă, ca un urs ce mănâncă cianură cu plăcerea cu care mănâncă mierea… Sistemul lumii este un corp ca al ursului care-și suge din labă nu grăsimi cu nutrienți ci propria cianură… În perioada 89-92 am „văzut” cum lumea moare efectiv lucru care m-a devastat… Este ce a prorocit Hristos când a spus: Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe?” (Luca 11, 11)

Din păcate, la Turnul Babel s-au rupt „limbile” din „limba” pământească (adamică), întrucât s-a rupt credința în „credințe” și „religia” în „religii”… Din fericire și din milostivirea lui Dumnezeu, spre mântuirea noastră, a oamenilor și familiilor, adunărilor și obștilor, neamurilor și popoarelor, a venit Hristos Domnul și ne-a spus: „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14,6), nu a spus eu sunt „căile”, „adevărurile”, „viețile”… Deci RELIGIA este UNA, este singură, unică, minunată, dar oamenii au multiplicat „căile”, adică „religiile”, așa cum au multiplicat după voia și închipuirea lor „hristoșii”, aducând în locul lui Hristos Domnul Care este Hristosul oamenilor și familiilor, neamurilor și popoarelor și lumii, diverse interpretări de „hristoși” care nu fac decât să înlocuiască RELIGIA cu „religii”, CALEA cu „căi” și MÂNTUIREA cu diverse „mântuiri” după mintea și voia oamenilor, dar, în realitate toate acestea sunt tsunami și taifunuri ale înșelăciunii și morții.

În acest context confuz științele sprijină preponderent orientările religioase ale maselor și ale intereselor stăpânitorilor lumii care se îndreaptă cu mult mai mult spre kamasutra decât spre smerenia, supunerea și curăția: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Luca1,48)

Când știința este sluga înțelepciunii, atunci este lucrarea în Hristos prin Duhul Sfânt căci Hristos este ÎNȚELEPCIUNEA, dar când înțelegerea vieții, fenomenelor și lucrărilor este după diferitele căderi și ridicări ale corpusului numit știință, atunci: „Ce-un secol ne zice ceilalţi o dezic. Decât un vis searbăd, mai bine nimic.” „Mortua est” de Mihai Eminescu

Orice știință trebuie să ajute și omul și omenirea pe Calea Mântuirii iar aceasta se poate doar când științele cooperează STRUCTURAL între ele și când sunt STRUCTURALsubordonate țelului Adevăratului bine al oamenilor și popoarelor, nu al binelui iluzoriu al unui om sau altul, a unor grupări de oameni, ale unor grupări de state… De aceea filosofia creștină (ortodoxă) tâlcuiește la nivelul înțelegerii (la un moment dat a societății) minunea Dogmei Salvării și Mântuirii, această „tâlcuire” fiind mereu actualizată și resistematizată atât în funcție de capacitățile religioase ale oamenilor și popoarelor, cât și funcție de capacitățile științifice și tehnice de implementare a noilor soluții descoperite. Ergogetica astfel fiind acele sisteme filosofice și politice de folosire maximă a tuturor resurselor societății pentru realizarea Planului Salvării și Mântuirii prin punerea în practica de zi cu zi a Legii Dragostei lui Dumnezeu, a Teologiei Creștine (evident ortodoxe, adică DREPTE). Deci nu vorbim de „un sistem” Ergogetic ci de roiuri de sisteme care lucrează și conlucrează la realizarea dezideratului omului și omenirii, roiuri de sisteme care trebuie să îndeplinească niște condiții foarte stricte.

V.G.: Să înțeleg că ERGOGETICA nu este UN SISTEM, ci ROIURI de sisteme filosofice și științifice care au atât desfășurare teoretică pe diverse domenii cât și o aplicabilitate concretă, nu sunt doar filosofii ci și sisteme de operare concretă în domeniile vieții sociale… Foarte stufos și foarte greu de înțeles. Cu siguranță că, la editarea cărții ERGOGETICA vom aborda mai în detaliu aceste profunzimi. Acum, aș vrea să trecem la cele de azi și să-mi spui despre Antologia pentru Civilizația Creștină pe care o prezentăm cititorilor! Este vorba de un volum singular sau asociaţia ASCIOR are un plan pe termen lung în acest sens?

            I.N.M.: Antologia pentru Civilizația Creștină ASCIOR 2017 este un început al exemplificării și cunoașterii stării de credință, stare exprimată divers, în diferite domenii, de la teologe și filosofie, la istorie și literatură. Cu siguranță aceste „mostre” nu sunt reprezentative și nici nu aveau cum să fie reprezentative, ca bidonașe de apă dintr-un ocean tulbure… Repetându-se probele cu o parte din aceiași participanți și cu alții, de-a lungul anilor, se vede evoluția sistemică nu numai a grupului ci și a calității abordării problemelor, cu atât mai mult cu cât, începând din 2018, în Antologiile ASCIOR intră și materialele trimise și selectate pentru Conferințele și Congresele pentru Civilizația Creștină. Dacă în Antologia 2017 selecția a fost foarte largă dându-se posibilitatea a cât mai mulți autori să participe, pentru a se inițializa sistemul cu cât mai multe puncte de referință, din 2018 asociația ASCIOR merge pe o selectare din ce în ce mai strânsă atât privind autorii din revista Orizonturile Bucuriei, a participanților la Conferințele ASCIOR, cât și a participanților la Antologiile ASCIOR, fără a se urmări un elitism ci o mai mare acuratețe a limbajului, a mesajului, a tematicii abordate și alte criterii. Din 2018 Antologiile ASCIOR vor avea o altă structură pe care urmează s-o definitivăm până vom porni proiectul Antologia ASCIOR 2018. Intenționăm ca, începând cu lansarea Antologiei ASCIOR 2018 să acordăm și premii în bani, cărți, reviste și alte facilități. Deocamdată nu pot spune mai mult.

V.G.: Cu siguranță că cititorii vor să știe mai multe despre aceste Conferințe și Congrese pentru Civilizația Creștină, ce sunt, pentru ce sunt, unde se vor desfășura, care este menirea lor, pe ce participanți contezi și altele.

            I.N.M.: Am înființat Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR pentru ca cetățenii să se transforme cât mai mult, mai profund și în număr cât mai mare din laici indiferenți în mireni practicanți ai Credinței Adevărate, Ortodoxe. Deși scriu poezie de la 12 ani, deși în 2004 am făcut Școala de Arte secția pictură, eu sunt un om foarte practic, absolvent al unui foarte bun liceu industrial de pe lângă fostele uzine „23 August”, sunt absolvent al Facultății de Automatică, mai mult, ți-am spus că pentru acest proiect am abandonat în 1990 un proiect foarte important, care nu s-a realizat până acum niciunde, „Roboți Eolieni”, deci, sunt un om foarte pragmatic, venit și din industrie și din agricultură, din viața reală care asigură și sapa și pâinea. De aceea toate proiectele ASCIOR au și trebuie să aibă o finalitate clară, măsurabilă, concretă atât a apropierii cetățenilor de Adevăr cât și a formării acelei societăți bazate pe Adevăr, Justiție, Echitate, pe transformarea omului actual din „sclav manipulabil” în „stăpân responsabil”. Din cercetările efectuate din 1997 până acum, iată deja 2018, singura credință care este „capabilă” științific și tehnic să transforme și omul și omenirea în cele pentru care au fost zidite încă din început, este Religia, adică Religia Ortodoxă. Iar aceasta întrucât încă de sus, de la forul cel mai de sus al conducerii, la nivelul Mesei Apostolice a Celor 12 Apostoli, Ortodoxia poate să se ajute de cele mai înalte cuceriri ale științei și tehnicii pentru o acuratețe maximă a actelor de conducere, alegere, ierarhizare, structurare și toate celelalte. Iar aceasta întrucât numai ortodoxia are în forul suprem de decizie o adunare și nu un om, iar în cadrul acestei adunări, oricând, strălucește mai mult unul din cei doisprezece, după Lucrarea Duhului, iar nu, hotărât apriori de oameni. Aceasta este posibil în ortodoxia creștină doar pentru că se folosesc și reactoarele duhovnicești Textograful, Fenograful, Omograful și Ergograful, reactoare prin care se poate face distincția care și prin ce lucrează mai adânc în Duhul.

Astfel, Conferințele și Congresele pentru Civilizația Creștină vin să aducă în primul rând lumină privind contribuția hotărâtoare a creștinismului la formarea civilizației de azi, dar și bazele ortodoxe ale structurilor civilizației viitorului.

            V.G.: Să înțelegem că această asociație, numită Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR, vine cu un model al unei noi structuri sociale, al unei noi civilizații, pe care o numești „Civilizația Viitorului”, încercând să propună spre dezbatere publică, prin Conferințe și Congrese, acest nou TIP de CIVILIZAȚIE?

            I.N.M.: Din păcate, după aproape două milenii de creștinism, nici oamenii, nici ținuturile și nici popoarele nu știu în completitudine ce înseamnă creștinism, ce înseamnă ortodoxie și din această cauză omenirea se află în acest Cataclism Energetic Global care este și teoretic și faptic sfârșitul acestei lumi a morții. Nu se pot cunoaște bazele, cauzele ultime ale acestui Cataclism Energetic Global din interiorul civilizației actuale, așa cum bolnavul, în neputințele bolii fiind, nu-și poate diagnostica propria boală. Cunoscându-se însă reperul, idealul și calea către acest ideal, se poate face analiza diferențelor pe toate criteriile idealului. Metoda este nu a raportării binelui la neexistența lui, la rău, ci prin raportarea binelui la finalul plenitudinii umane.

Deci, plenitudinea umană este baza înțelegerii civilizației care vine, adică a acelei civilizații care să asigure condițiile înveșnicirii omului în frumos, nașterii, dezvoltării și trecerii sale în veșnicie, iar creștinismul adevărat asigură cadrul formării comunității creștine prin omul creștin și a omului creștin prin comunitatea creștină, totul în simbioză, organisme diferite ca structură (persoană-comunitate), dar funcționând după aceleași legi, având ca bază a unității, aceeași Lege a Dragostei dată de Dumnezeu!

            V.G.: Foarte utopic, a vorbit poetul, filosoful, vreau să vorbească inginerul și să ne spună despre ce fel de civilizație a viitorului este vorba, ce fel de civilizație se propune?

            I.N.M.: Datorită sălbăticirii oamenilor și grupărilor umane de orice fel, de la cele ad-hoc până la cele reglementate, de la familii și obști, la nivel de ținuturi, neamuri și popoare, în primă fază civilizația va suferi un mare șoc, un mare recul, cu zeci de ani în urmă, existând ținuturi și chiar zone unde nu vor mai avea curent electric luni, zeci de luni, poate chiar mai mult… Nu putem dezvolta aici nenorocirile pe toate planurile cauzate de căderea sateliților planetari, nu putem vorbi acum despre, nu putem vorbi aci de căderea șarpelui economic și financiar, de căderea economiilor statelor ca spicele sub lovitura coasei, nu putem vorbi aici de marile migrații care se vor provoca… Cataclismul Energetic Global nu este un fenomen inventat ci doar numit de mine fenomenul descris de multe categorii de gânditori, de la proroci și sfinți până la futurologi, sociologi, conspiraționiști, fataliști, etc, fiecare văzând fenomenele din propria perspectivă ca amploare, durată, cauzalitate, finalitate, etc. Problema nu este „dacă” ci „când”. Nici dacă este peste 20 de ani, nici dacă este peste 40 sau 60 de ani nu putem sta liniștiți, mai ales noi, românii, care am fost grozav surprinși de evenimente petrecute la scară cu mult mai mică, Revoluția din 89, după care, știm bine cu toții, nu poporul român, nu românul de rând au avut de câștigat. Dar nu numai poporul român este total descoperit pentru a suporta acest fel de cataclisme și catastrofe naturale și sociale, ci oricare popor european, pentru a ne referi doar la această zonă. Căci nu trebuie să aduci numai oamenii în starea de pregătire privind aceste evenimente ci și familiile, obștile, ținuturile, neamurile, poporul, pentru că, dacă în starea de pace sunt ținute cu greu în lanț tot felul de separatisme și de conflicte ce ard mocnit, ce se petrece cu acestea toate în starea de maximă neputință a organelor statului?

Suntem în viață, (în funcție de vârstă) moșii, bunicii sau chiar părinții acelora care se vor confrunta cu aceste situații ieșite din comun pentru care actualele forme de conducere, protecție, organizare și reorganizare a societății nu pot face față sub nicio formă. Pe copii
(35-45 ani) și pe nepoții noștri (18-25 de ani), pe care ar trebui să-i intereseze în principal viața lor și a copiilor lor…

V.G.: Tu ești un fatalist, vezi numai catastrofe peste cataclisme, dar oamenii nu văd așa viitorul. Civilizația Creștină este doar pentru a pregăti oamenii, ținuturile și popoarele pentru a rezista catastrofelor, sau sunt alte necesități ale omului și societății pe care le rezolvă?

 I.N.M.: Am vorbit despre aceste situații întrucât în aceste situații deja cumplite, comportamentul oamenilor și grupărilor umane nepregătite multiplică enorm gravitatea necazurilor și cuantumul pierderilor umane și de orice fel… La greul cel mai greu se cunosc și oamenii și mila lor și civilitatea lor. Nu sunt un fatalist atâta timp cât sunt creștin, căci creștinul știe Calea și știe și Finalul, totul va fi nespus de bine atât la nivel personal cât și la nivel social, dar, acest bine adevărat trebuie zidit în conlucrare, în sinergie cu Dumnezeu, atât a oamenilor cât și a comunităților, acest adevărat bine vine și ca dar de la Dumnezeu, și ca răspuns la eforturile susținute ale oamenilor dar vine după ce lumea va parcurge adevăratul rău provocat. Omenirea este acum complet debusolată, iar acesta este stadiul în care a fost adusă cu premeditare de către stăpânii acestei lumi prin înșelătorie, prin furt de identitate, prin promovarea fricii, prin mii de țesături ale răului în care au fost împinși toți, de la oamenii de rând la conducători de orice fel, de la oamenii de rând la oamenii de știință, de la oamenii de rând la ideologii diferitelor partide religioase, filozofice, politice, sociale, economice, sau de întrajutorare și  cooperare, adică, și oamenii și adunările lor, oricare, au fost „furați” într-un carusel al distrugerii. Ortodoxia vine cu un răspuns clar, categoric, curat și extrem de sigur, în acest Mare și Nou Babilon.

Nu este locul aici pentru a trasa nici măcar câteva linii directoare ale noii civilizații întrucât acestea nu se pot spune în câteva pagini de carte. Toți suntem provocați pentru a schița conturul acelei civilizații a viitorului, acelei civilizații a omeniei în care știința și tehnica să fie puse slujnice ființei umane, recâștigării demnității ființei umane oriunde și în orice familie s-ar naște, recâștigării demnității familiei tradiționale formată nu doar din bărbat, femeie și copii ci aceea lărgită, la care se adaugă și bunicii și străbunicii, recâștigării demnității adunărilor și obștilor umane, recâștigării demnității și identității culturale a ținuturilor, neamurilor și popoarelor.

             V.G.: Sună minunat că totul va fi foarte bine dar ca să nu cred că este o utopie, un vis nerealist, ca inginer ar trebui să-mi spui pârghiile concrete care pot duce acești oameni trecuți prin „Cataclismul Energetic Global”, așa cum îl numești, pas cu pas, încetul cu încetul, către acele noi forme de conducere, organizare, ierarhizare, evaluare, care toate în ansamblu, pot fi numite „o nouă civilizație”.

            I.N.M.: Motorul principal este format în principal pe de-o parte din marea nevoie, marea suferință, marea groază, marea neputință prin care trec oamenii și pe de altă parte, din strigarea către Dumnezeu și întoarcerea cu mare smerenie la Cuvântul lui Dumnezeu, la Sfânta Scriptură a oamenilor, familiilor, adunărilor, neamurilor și popoarelor care vor salvarea și mântuirea autentică. Dorul de Adevăr, de Calea cea dreaptă, de Viața adevărată, dorul, setea de Dumnezeu este motorul, sete și dor mistuitoare întețite de suferințele peste suferințe și dezamăgirile peste dezamăgiri din cauza eșecurilor planurilor și acțiunilor grupărilor de oameni. Atunci, când oamenii și popoarele vor ajunge peste limitele răbdării și suportabilității, atunci, abia atunci vor căuta toate răspunsurile la Dumnezeu, în Sfânta Scriptură a Sfintei Evanghelii, atunci vor găsi și vor lucra modalitățile practice de punere în gândirea, mărturisirea și lucrarea de zi cu zi a Cuvântului Domnului. Atunci vor găsi acea știință și artă pe care eu am numit-o a Dreptei Slujiri, ERGOGETICA, cu patru  reactoare duhovnicești”, cu patru ramuri distincte, de analiză și evaluare a vorbirii, mărturisirii: Textologia, reprezentată simbolic prin „Cap de Pasăre”, cu aparatul ajutător numit Textograf, ramura de analiză și evaluare a lucrării, faptei, acțiunii, fenomenului: Fenologia, reprezentată simbolic prin „Cap de Vițel” cu aparatul ajutător numit Fenograf, ramura de analiză și evaluare a omeniei unei manifestări: Omologia, reprezentată simbolic prin „Cap de om” și ramura de sinteză a acestora toate prin regalitatea deciziei: Ergologia, reprezentată simbolic prin „Cap de Leu”, cu aparatul ajutător numit Ergograf. Această știință, ERGOGETICA, formată din compunerea celorlalte științe umane de la medicină la astronomie și astrofizică, de la matematică la fizica nucleară, redă performanțele, stabilitatea, economia, dinamica, sensul, costurile slujirii omului sau grupurilor de oameni în raport cu modelele din trecut, cu reperele recente compatibile cu reperele din trecut și este tributară capacităților teologice, filosofice și științifice ale timpului.

 V.G.: Deci este o știință, s-o numim „medicina complexă a slujirii”, căci asta face, medicină personală și socială a slujirii, o știință prin care omul este observat, evaluat, îndrumat privind capacitățile sale de lucru, de slujire, locul social unde ar avea randamentul cel mai bun… am intuit bine despre rolul acestei științe?

            I.N.M.: Da, este în interesul omului pentru a fi plasat în locul de putere și rodnicie maximă, dar, cu mult mai mare este interesul comunității pentru a-l plasa în zona capacităților maxime personale, întrucât, punând un medic la săpat șanțuri persoana pierde enorm, dar societatea pierde însutit și înmiit, nu numai prin faptul că munca prestată este cu totul sub nivelul lucrării acelui instruit și adecvat săpării de șanțuri, ci mai ales prin miile de cazuri ale pacienților care nu beneficiază de expertiza medicului. În societatea actuală această anomalie depășește în unele zone sau unele țări peste 50-70% din cazuri, ba se specializează aiurea, în domenii unde nu au chemare dar pot face acea școală, ba se specializează unde are chemare dar prestează alte munci oferite de piață, căci omul, pentru a-și câștiga existența face și cele pentru care nu a fost special instruit….

            V.G.: Asociația ASCIOR va putea concepe și pune în funcțiune astfel de „reactoare” duhovnicești ?

            I.N.M.: În viitorul previzibil nu, cu siguranță nu. Noi ne concentrăm acum pe conștientizarea necesității transformării cetățeanului din laic manipulabil și dus în derivă de strategii lumii morții în mirean practicant, în om care-și aduce aminte că este botezat creștin și are marea obligație să cerceteze cu toată puterea și toată nădejdea creștinismul, de la Sfintele Scripturi, la Sfinții Părinți și istoria Bisericii, să înțeleagă faptul că toate, dar absolut toate problemele personale, familiale, profesionale, sociale, naționale, rasiale, ideologice, toate se datorează integral necunoașterii și implicit a nepracticării Cuvântului lui Dumnezeu, să înțeleagă că rezolvarea pompieristică a problemelor este în realitate o agravare structurală a lor, să înțeleagă și să recunoască adevărul că adevărata și stabila salvare nu vine din ideile și închipuirile oamenilor, nu vine de la un „salvator” politic, ideologic, economic de pe pământ ci că salvarea condiției și vieții pe pământ este ontologic legată de mântuire și există Un singur Salvator care este și Mântuitor, și Om dar și Dumnezeu adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul oamenilor și popoarelor.

Nădăjduim ca activitatea ASCIOR să se poată desfășura pe cinci fronturi oarecum distincte, 1- presa ASCIOR, 2- Conferințele și Congresele pentru Civilizația Creștină, 3- Întâlnirile ASCIOR, 4- Școala ASCIOR și 4- Atelierele ASCIOR.

1- Presa ASCIOR este proiectul cu care am început editarea revistei Orizonturile Bucuriei și am început acest proiect al Antologiilor ASCIOR. Avem în vedere să lansăm o revistă a copiilor de gimnaziu, „Orizonturile Bucuriei Copiilor” unde redactor șef a acceptat să fie o doamnă profesor foarte inimoasă, pictor și poet, din București, Gabriela Preda Dincă, o revistă pentru liceeni și studenți „Orizonturile Bucuriei Tinerilor” -pentru redactor șef suntem în tratative, o revistă pentru vârstnici „Orizonturile Bucuriei Vârstnicilor”, avem în vedere un magazin on-line al tuturor publicațiilor și un ziar „Informația Orizonturilor” pentru a nu împovăra revistele cu prea multă informație cotidiană.

2- Conferințele și Congresele pentru Civilizația Creștină, ASCIOR, vor avea un caracter național și, nădăjduim noi ca, în timp, să aibă și un caracter internațional, activități de amploare la care vrem să conferențieze oameni de valoare, formatori de opinie atât din cadrul societății civile cât și din parte clerului, în care să se dezbată la nivel teologic, filosofic și al teoriei conducerii atât influența credinței creștine în formarea civilizației de azi, cu bunele și relele ei, cât și problemele civilizației de mâine. Nădăjduim ca în iunie 2020 să putem susține, într-o conlucrare eficientă cu alte ONG-uri, sprijiniți de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, primul Congres Național pentru Civilizația Creștină, care, printre altele să pună bazele teoretice ale desfășurării Jubileului Bimilenar al Bisericii din preajma anului 2030. Unul dintre subiectele de bază ale Conferințelor și Congreselor va fi răspunsul pe
care trebuie să-l dea societatea civilă la agresiunile Fundamentalismelor, teologice,  politice, economice, informaționale, etc.

3- Întâlnirile ASCIOR au debutat deja încă din 2017, încă de la formarea asociației prin organizarea de lansări de carte, conferințe, expoziții, activități ce ni le dorim diversificate începând cu anul 2018 întrucât sunt tot mai multe personalități din țară sau rezidente în străinătate care au acceptat invitația de a activa pe acest segment.

Tot în acest segment vor fi incluse activitățile pe care intenționăm să le facem în licee și facultăți, lansări de carte, expoziții, întâlniri cu personalități, dezbateri, căutând compatibilizarea cu modul tinerilor de a înțelege provocările contemporane și de a se raporta la ele.

4- Școala ASCIOR, sesiuni, excursii sau chiar tabere școlare sau studențești, parțial sau total subvenționate, organizate de ASCIOR sau organizate de alte ONG-uri la care vine și ASCIOR cu propriile programe culturale. Activitățile cu tinerii, în zonele tinerilor sau în școli sau facultăți vor fi discutate cu și aprobate de inspectoratele școlare, respectiv decanate.

5-Atelierele ASCIOR, sau Seminariile ASCIOR, sau Clubul ASCIOR, întâlniri periodice de dezbateri pe diferite teme, teologice, culturale, filosofice, economice etc. Un gen relaxat de abordare a problemelor diverse, o metodă de socializare, de schimb de păreri, de exersare a dialogului. Seminarii care într-un fel sau altul, direct sau indirect, dezbat în continuare problemele ridicate de celelalte trei categorii, de Presa ASCIOR, Conferințele, Întâlnirile și Școala ASCIOR! Cenaclu în care se dezbat și reacțiile din țară și străinătate la activitățile ASCIOR.

Toate aceste activități pot rămâne doar pe hârtie dacă cetățenii nu se implică iar forurile competente din administrație nu-și dau concursul. Avem mare nevoie ca cetățenii să vină cu idei, cu soluții la rezolvarea acestor probleme, la punerea în practică a acestor activități, deci, avem mare nevoie ca un număr tot mai mare de cetățeni să adere la ASCIOR, să devină membri activi în această asociație.

V.G.: Mi-ai prezentat o teologie, mai corect o teologúmenă a răspunsului Ortodoxiei la toate problemele de azi, mi-ai prezentat o filosofie a necesității înțelegerii teologiei, ai venit apoi cu o modalitate practică de punere în operă a restructurării sociale și pârga, începutul formării bazelor restructurării sociale, a Civilizației Creștine… Apoi ai venit cu activitățile practice ale ASCIOR prin care se pun în dezbatere, pe diverse fronturi, toate problemele expuse… pentru mine este cel puțin interesant… O privire globală asupra toate, soluții concrete pentru rezolvarea lor…. De aceea te întreb, Nicolae, cum te-ai format pentru a ajunge aici, ce domenii ale cunoașterii te-au interesat, la ce teme de reflecție și meditație ai zăbovit? Ai studiat teologia? Unde și cum?

           I.N.M.: A vrut Bunul Dumnezeu ca prin construcție dar și datorită unor conjuncturi mai mult sau mai puțin favorabile, să mă trezesc poate pe la 8-9 ani că-mi pun foarte serios unele probleme, că trebuie să înțeleg ce mi se întâmplă și de ce? A fost o perioadă foarte dificilă a mea peste care am putut să trec datorită celor menționați la început. Sunt sigur că familia are un rol fundamental în formarea unui om, fără contribuția esențială a acestora, aș fi fost un om pierdut. Ei, din cer sau de pe pământ, știu cât îi iubesc și ce recunoscător le sunt.

Chiar dacă lucrurile s-au rezolvat în timp starea de introspecție și de meditație a rămas, ba s-a accentuat, cu atât mai mult cu cât întrebările se înmulțeau, răspunsuri nu găseam, chiar dacă, spre marea mea bucurie, mi-a dat Domnul să întâlnesc oameni cu totul speciali dintre care am amintit la început și care au contribuit enorm la formarea mea.

Nevoia mea de înțelegere și de manifestare a afecțiunii interumane a fost cu mult mai mare decât mi-au putut oferi și puteam să extrag din cărțile pe care le citeam, fie proză, poezie, teatru sau filozofie, poate și de aceea am rămas mult mai mult un gânditor  și un observator critic al vieții decât un consumator de cultură, lucru pe care l-am regretat amarnic iar acum lupt pentru ca tinerii să nu mai aibă această detașare atât de periculoasă de cultură.

Cercetările teologice sub îndrumarea Părintelui Duhovnic, Pr. Prof. Dr. Mihail Milea și apoi împreună cu co-slujitorul său la Catedrala Sf. Mare Mucenic Sava, Pr. Prof. Dr. Aurelian Damian au venit ca o necesitate existențială dar și ca o necesitate a dezlegării neputinței științei de a înțelege și rezolva problemele umane, atât problemele entității persoanei în raport cu sine și semenii, cât și problemele relaționării acesteia cu mediul și cu semenii. Neputințele persoanei dar și ale științei m-au făcut să strig la Dumnezeu! M-am chinuit și înainte de 90-92 să studiez Sfânta Scriptură, dar, parcă înțelegerea mi-era oprită, nu eram suficient de copt și de bătut pentru a-mi pune nădejdea doar în Dumnezeu… Studiul Sfintei Scripturi și a Sfinților nu se face oricum, chiar dacă ai duhovnic, trebuie să ai și disperarea de a înțelege adevărul dar și smerenia de a nu-ți confirma Sfânta Scriptură ce vrei tu, ci de a te lăsa ca un prunc în brațele Duhului precum se lasă lutul cu totul pe mâna olarului…

            V.G.: Ce s-a întâmplat în interiorul tău, în aceasta perioadă?

             I.N.M.: La începutul tinereții studii peste studii, proiecte peste proiecte, înțelesuri peste înțelesuri… exact în perioada formării, exact perioada de 5 ani a liceului industrial în perioada comunistă într-un oraș mare, capitala, în care te pierdeai ca tânăr crescut pe plaiuri… Cu siguranță lipsa unui duhovnic, lipsa unui îndrumător cultural, aceste lipsuri fundamentale trec tânărul prin transformări adesea dramatice… Cu siguranță că aceste căutări adesea disperate au și partea lor bună, eu mă refer la oportunitățile pe care trebuie să le oferim tinerilor pentru a nu-și pierde timpul, energia sau sănătatea pe căi răzlețe, ca prin sprijin să abandoneze ce nu-i al lor cu mult mai devreme, cu pierderi cât mai mici. Procesul de formare într-un mediu tehnic, științific dar și tehnic, m-a ajutat enorm, apoi, o capacitate incredibilă de a iubi, căsătoria cu femeia visurilor, apoi responsabilitatea imensă care se naște odată cu nașterea copilului… Dar, loviturile vieții vin permanent, mai întâi propriile bâlbâieli și eșecuri, idealuri mărețe franjurate de o luciditate robotică, înnourate de o hipersensibilitate într-o permanentă gâlceavă cu sine și cu lumea…

După 1990-1992, tăbăcit bine de viață, cu ajutorul duhovnicului și a Sfintei Scripturi cu Sfinții Părinți am început să înțeleg rosturile și să conturez în altă lumină studiile începute de prin 86-87 precum și proiectele mai vechi din timpul liceului…

V.G.: Te-aş ruga să ne oprim puţin asupra primei lucrări, deosebit de consistentă ca formă şi conţinut, însă puţin accesibilă pentru publicul larg: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”.  Mărturisesc faptul că pentru mine, lectura acestei cărţi a fost şi este o adevărată provocare. Începând cu coperta, totul te îmbie, te invită s-o deschizi şi să citeşti. Însă, nu pot să fiu decât sinceră şi, iarăşi să mărturisesc că m-a intrigat titlul „Catedra”Sfântului Mare Mucenic Sava. De ce „Catedra”? Când spui catedră, te gândeşti, în primul rând la un manual, un tratat, sau poate, de ce nu, un îndreptar ori îndrumar?  De ce nu i-ai spus: învăţătura, teologia, doxologia…?

             I.N.M.: Foarte bună întrebarea, mi-a fost pusă des de cei care încercau să deslușească ce este în carte. Încerc să pun în discuție o nouă formă de înțelegere personală și socială a teologiei și integrată dar și în completitudine cu toate celelalte forme dezvoltate până acum. Oamenii și popoarele s-au învățat cu „învățăturile, viețile, pildele, … sfinților” uitând că actul complet didactic nu este făcut numai din sesiuni de predare a materiei ci și din sesiuni de examinare a însușirii și practicării celor predate. Oamenii, ținuturile, neamurile și popoarele au avut concomitent de-a lungul mileniilor și aceste sesiuni de examinare, iar acum, probabil din 89, s-a intrat într-o sesiune finală a examinării, sesiune ce se va sfârși în acest secol cu instaurarea Civilizației Creștine, nu oricum, ci prin Catedra Sfinților și a marilor învățători laici ai popoarelor. De notat faptul că, deșii popoarele au fiecare un buchet de înțelepciuni, acest buchet nu se regăsește în cărțile de conducere ale popoarelor, în constituțiile lor, demonstrându-se astfel că popoarele nu se folosesc nici măcar de propria înțelepciune acumulată de-a lungul secolelor sau mileniilor de existență.

Personal nu cred că se poate înțelege „Catedra” fără un studiu de zeci de ani asupra Sfintei Scripturi și Sfinților Părinți, căci este un strigăt al folosirii cu chibzuință a învățăturilor de acolo, or, necunoscându-se în amănunt aceste învățături, cum oare să se înțeleagă de ce și cum trebuie înțelese, mărturisite, urmate în viața personală și socială?

V.G.: Ce tratează această carte? Pur şi simplu, despre ce este vorba în această carte?

             I.N.M.: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava” pune în discuție câteva repere principale ale căderii lumii de azi inclusiv unele neputințe ale înțelegerii și mărturisiri Ortodoxiei lui Dumnezeu, căderi față de trăirea și mărturisirea Ortodoxiei în secolele V-VIII, căderi periculoase cu atât mai mult cu cât Duhul Sfânt lucrează permanent în Biserică ridicând continuu nivelul teologic al Bisericii. Cartea propune înțelegerea martirajului Sfântului Mare Mucenic Sava ca o prorocire privind atât ruperea Bisericii făcută de-a lungul mileniilor cât mai ales prorocirea evenimentelor de azi cu lumea și cu Biserica, Învierea Bisericii Ortodoxe în al treilea mileniu de la formarea ei așa cum Hristos Domnul a înviat a treia zi după crucificarea Sa. Baza Învierii Bisericii este chiar moartea ei așa cum a fost omorât noul cântec carpatin simbolizat de Sfântul Mare Mucenic Sava care nu întâmplător era mirean, ba mai mult, cântăreț, dascăl al Bisericii. Învierea Bisericii cu învierea Mesei Apostolice a celor 12 întocmai cu apostolii (învierea prin recunoașterea autorității lor de către Biserică) înseamnă în fond „Intrarea neamurilor și popoarelor în Biserică” adică împărtășirea Legii Dragostei a lui Dumnezeu nu numai de către persoane, cum este acum, ci de către neamuri și popoare prin trecerea lor constituțională la „regalitatea duhovnicească”, (REGA, noua formă de conducere colectivă duhovnicească, asistată), prin „academia duhovnicească” (ACAD, noua formă de învățătură în toate domeniile sub asistența Duhului Sfânt, asistată), prin „arhieria sobornicească”, (ARHI, noile modalități asistate ce conducere la nivelul clerului supus Mesei Apostolice, cum a lăsat Dumnezeu). În carte am spus câte ceva și despre reactoarele duhovnicești despre care am amintit aici, ceva mai sus. „Catedra” anunță cartea pe care mă tot chinuiesc s-o scriu de zeci de ani, ERGOGETICA -Descoperirea Pasului Domnului. „Catedra” este o carte grea, pe alocuri chiar neaccesibilă celor care nu sunt cercetători în teologie, dar o carte care prin celelalte părți ale ei, prin discursul global, se adresează publicului larg cu două mesaje clare, al nădejdii și mângâierii că totul este sub control indiferent ce, cum, cine face și mesajul clar al intrării în Biserica Ortodoxă indiferent de timpul și motivele pentru care s-a ieșit din Ortodoxie.

             V.G.: Când a fost declicul proiectului „Ergogetica”? Când ai început să scrii?

I.N.M.: De scris unele observații privind „conducerea informațională” am început cu unul, poate doi ani înainte de 89 în perioada când lucram la „roboți energetici”. Declicurile (căci au fost mai multe, pe diferite trepte ale cunoașterii), declicurile privind proiectul ERGOGETICA au început după 92, după întâlnirea cu Părintele Milea, Duhovnicul.

             V.G.: Ceea ce se înţelege foarte limpede, este faptul că acest volum este un „strigăt” puternic, un SOS adresat fiecărui om în parte, şi umanităţii, în general, aflată în vizibilă degringoladă şi înstrăinare, în cel mai pur sens al cuvintelor, având drept consecinţă degradarea mediului  şi distrugerea vieţii pe pământ. Cu alte cuvinte, întreaga operă a Domnului, creată perfect este pe cale de a fi distrusă fără nicio milă de om, prin liberul său arbitru. Ai o minimă explicaţie a acestei stări de lucruri, de fapte. Care sunt cauzele, de ce se întâmplă toate acestea?

I.N.M.: Căderea omului și umanității a început încă din Raiul Domnului, datorită neascultării, neîncrederii, înșelătoriei, poftelor, închipuirii, mândriei, iar aceste păcate, de-a lungul timpului s-au agravat de la generație la generație. Pentru că nici omul, ca individ, dar nici omenirea nu se putea ridica singură din păcat, a pogorât Hristos Domnul și a schimbat cursul lumii zidind Biserica, Poporul lui Dumnezeu. Începând bine, în multe locuri cu focare puternice de credință, secol de secol Biserica s-a extins mai mult dar, concomitent credința s-a subțiat, pentru ca în zilele noastre atitudinea anticreștină să cuprindă aproape toată lumea, aproape toate statele, sodomia chiar să apară ca o emancipare a unor noi generații, a unor state. În atitudinea, gândirea trăirea anticreștină sunt cauzele Cataclismului Energetic Global, cauzele acestei autodistrugeri umane. Singura soluție a Stingerii Cataclismului Energetic Global este intrarea neamurilor și popoarelor în Biserică, Civilizația Creștină.

             V.G.: Te rog să explici acest concept: „Ergogetica”, acest concept științific după cât am înțeles, să-l explici în raport cu credința creștină, ortodoxă. De ce nu poate fi aplicată această știință în catolicism, în protestantism, în budism, sau în alte credințe?

             I.N.M.: Etimologic „Ergogetica” este compus din „ergo”-referitor la energie și „getica” de la „geta” de fapt de la „georgeta”, adică de la „Gea-AR-Geta” care înseamnă dreapta slujire (pe pământ), deci „ergo-getica” s-ar traduce ca „iconomia dreptei slujiri pe pământ”, sau „maximizarea dreptei slujiri” sau „construcția dreptei slujiri” sau „viața dreptei slujiri” sau toate la un loc. Deci, „ergogetica” are caracteristicile justiției, ale ingineriei, ale economiei, ale medicinii, coroborând toate aceste caracteristici. Singura credință ce poate folosi și știința și reactoarele duhovnicești prin care această știință se reevaluează permanent este Ortodoxia datorită modului în care această credință s-a păstrat și a fost aprofundată de-a lungul anilor, celor aproape două milenii. O altă credință nu poate folosi ergogetica pentru că nu are suporții teologici, canoanele necesare susținerii. În mâna oricărei alte credințe sau dominațiuni, cum sunt numite impropriu, Ergogetica devine cel mai periculos sistem de urmărire și dominare a populației întrucât informațiile obținute din bună credință pot fi fraudate și folosite cu rea credință.

             V.G.: De aceea din punctul tău de vedere, pe care îl prezentaţi în carte, singura soluţie, singurul antidot, remediu, leac al acestei situaţii îngrijorătoare este ortodoxirealumii, planetei. Cum credeţi că poate fi aplicat? Cu ce pârghii, când şi de către cine?

I.N.M.: Vezi tu Vasilica, nici oamenii și nici popoarele nu stăpânesc bine ce este, în cadrul teologiei, credința „ortodoxă”, în cadrul filosofiei, sistemul „ortodox”, în cadrul politicii, calea ortodoxă, în cadrul administrației, balanța ortodoxă, oamenii au restrâns ortodoxia la un cult, ba chiar cei rău intenționați spun despre ortodocși că sunt „pupătorii de oase”. Hoții, tâlharii, ispititorii, certăreții, lăudăroșii, mincinoșii, leneșii, fricoșii, răii, semeții cu toți ai lor, au venit cu o putere extraordinară de denigrare a ortodoxiei creștine, sub toate aspectele pentru că este singura care le pune în mod real în pericol perpetuarea păcatelor, singura care are posibilitatea reală de depistare a acestor păcate și de vădire a lor. Celelalte credințe chiar dacă vor, nu pot face asta la scară mare întrucât nu au nici structurile ideatice necesare nici posibilitatea sprijinului cu toiagul capacităților tehnico-științifice. Nu spunem că nu vor și celelalte credințe să fie bine, pace și frumos, dar nu pot lucra acestea la scară largă întrucât or nu au crucea, or și-au tăiat din cruce, cât, cum au vrut.

Deci „ortodoxirea lumii” nu este un proces numai teologic, numai filosofic, numai politic, numai administrativ, numai medical, numai ecologic etc, ci este maximul binelui personal și social pe care societatea îl poate asigura la un anumit nivel de dezvoltare, o maximizare a capacităților bune ale persoanei și societății cu o minimizare a capacităților rele ale acestora.

Pârghia este lucrul darurilor Duhului Sfânt în Biserică și în afara Bisericii, în trecut dar ți în prezent, lucrul și în mărturisirea sfinților sau oamenilor de bine dar și în opera de aducere a acestor mecanisme la îndemâna contemporanului pentru a reuși să înțeleagă și să rezolve problemele de aici și acum, lucru făcut cu ajutorul acestor reactoare duhovnicești. Accesul la această putere enormă îl are oricine în funcție de instrucție și puterea vădită de a stăpâni aceste capacități de lucru, așa cum nu-i pus copilul de cinci ani să conducă motocicleta sau cel de zece ani să conducă avionul… Iar dacă la acestea atât de simple este o logică a accesului, cu cât mai mult la cele așa ce complexe?

             V.G.: Crezi că schimbarea ar trebui să vină din interiorul nostru, al fiecăruia dintre noi? Să încercăm să-l regăsim pe Dumnezeu din inima noastră? Sau stă în puterea cuiva? Şi cine este acesta?

I.N.M.: Schimbarea începe la nivelul societății și de sus în jos dar și de jos în sus, adică, fără o decizie strategică luată la nivel înalt nu se pot începe cercetările, iar aceste decizii la nivel înalt nu se iau fără o presiune enormă de jos, de la nivelul cetățeanului care vrea să oprească această moarte, această autodistrugere. La nivelul persoanei schimbarea se face din interior către societate la persoanele râvnitoare de adevărul, viața și calea aduse de Hristos Dumnezeu, acestea sunt persoanele care trag societatea către Civilizația Creștină, dar sunt și multe, poate cele mai multe persoane care sunt „trase” către înțelegerea și lucrarea adevărului de membri familiei, prieteni, rude, colegi etc. Întoarcerea de la dictatura haosului la dictatura legii vieții este foarte dificilă și pentru mulți traumatizantă, paralizantă, căci sunt foarte mulți cărora nu le convine schimbarea regimului prezent pe gândirea: las să fure ei o țară ca să fur și eu o pară, te las ca să furi un bou dacă fur și eu un ou…

Ne dorim ca fiecare ortodox să fie conștient de marea responsabilitate pe care o are acum când Biserica este pe drumul Golgotei, acum când creștinismul este pus la zid, acum când omenirea trebuie să treacă cel mai mare prag al existenței. Importanța dreptei noastre slujiri este importantă dar, să fim modești, nu lucrarea noastră de oameni schimbă soarta lumii, soarta lumii a fost deja schimbată de Hristos Domnul, noi acum nu facem decât lucrarea slugii netrebnice de punere în operă a salvării pe care a împlinit-o Mântuitorul oamenilor și lumii.

             V.G.: Ești de formaţie ştiinţifică. Care crezi că este atu-ul tău în ceea ce priveşte performanţa acestei scrieri? Pe ce ai mizat în acest demers? Ți-a canalizat cineva paşii, ai avut colaboratori, te-ai sfătuit cu cineva. Dacă da, cu cine?

             I.N.M.: Cred că formația științifică te ajută să cauți și, poate, să descoperi esențialul, să cauți și, poate, să descoperi utilitatea personală și publică a unui produs ideatic. Probabil că trebuie să ai o gândire structurară și să știi ce și cum să ceri, să-ți dorești să ajungi, nu pentru tine ci pentru ceilalți la înțelegerea esențialului, ca de acolo, din perspectiva cea mai cuprinzătoare să desțelenești problemele. Cu siguranță, ruga, truda, nădejdea și micile descoperiri te transformă pas cu pas. Dar, în permanentă consultare cu Duhovnicul și dacă nu ai doctorul nevoilor sufletului tău, cu siguranță eșuezi lamentabil…

             V.G.: Ai avut de la început o proiecţie a întregului demers, al  desfăşurării proiectului şi al finalului sistemului (iertare dacă greşesc spunând-i astfel!), ? Dacă nu, cât a durat până ai „turnat” temelia şi ai proiectat pilonii de rezistenţă,  ridicarea clădirii, apoi finisajul, şlefuirea acestei măreţe construcţii, pe care, sincer,  o dorim indestructibilă?

             I.N.M.: Lucrările la partea științifică privind lupta adevărului necunoscut cu adevărurile consacrate pentru a se impune au fost preluate de la nevoia de a impune roboții energetici într-o adunare de profesori universitari care din start n-ar fi agreat ideea din mai multe motive, în primul rând datorită diferenței de perspectivă asupra problemei și evoluției pieții producerii de energie verde. N-a fost făcut un sistem conceput așezat de la temelie până sus. Au fost zeci, poate peste 40-50 de încercări eșuate în diferite stadii întrucât ba nu se verifica cu una, ba nu se verifica cu alta din necesitățile impuse. Din 92 până prin 2012 a fost tot o trântă, tot o zbatere. Proiectul Ergogeticii nu este nicidecum finalizat, necesită încă 7-10 ani de lucru intens dacă îngăduie Dumnezeu pentru a fi la stadiul de punere a problemei teologic, filosofic, politic, administrativ, medical și economic intr-un mediu informațional. Asta dacă îngăduie Dumnezeu, iar de nu, va pune Dumnezeu pe altul să facă cu mult mai bine decât mine ce trebuie făcut.

             V.G.: Oricine poate observa râvna, truda şi răbdarea ta pentru lectură, studiu, informare, documentare; se observă fineţea, acurateţea şi profunzimea limbajului; se vede clar puterea argumentării ideilor, afirmaţiilor prin folosirea logicii, având ca punct forte şi aliat de nădejde  silogismul. Din premizele desprinse din sursele de informare şi consemnate la locul potrivit, prin deducţii logice ai desprins concluziile, adevăruri universal valabile.  Cum ai dobândit acest exerciţiu?

I.N.M.: Mulțumesc mult Vasilica, ești foarte îngăduitoare, eu nu sunt mulțumit de modul cum am tratat argumentarea în multe locuri… De aceea n-am putut să corectez eu lucrarea că nu se mai termina, mereu aveam câte ceva de șters și adăugat pentru că, o așa lucrare, ar fi trebuit să dospească măcar 3-4 ani în setare. N-am făcut așa pentru simplul motiv că trebuia să ajungă repede acolo unde era nevoie de ea, chiar și cu unele erori sau imperfecții. Stilul de scris s-a format natural prin multe sute de pagini scrise anterior, prin asimilarea modelului viu și sănătos de argumentare din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, cu imperfecțiunile datorate inculturii și neputințelor mele. Nu atât informații am vrut să transmit cât râvna, lacrimile, țipătul…

             V.G.: Sigur că logica omului, nu poate atinge logica planului lui Dumnezeu, şi că în decursul omenirii au existat grade diferite ale performanţei în acest sens (doar cât a îngăduit Domnul). Ce îți propui să întreprinzi în acest sens pe viitor?

I.N.M.: Planul Domnului este foarte, foarte clar: înainte să vă îngrijiți ce veți mâna și ce veți bea: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui…”Matei 6,33 citat care este moto pe frontispiciul revistei noastre Orizonturile Bucuriei! Este răspunsul clar pe cale-l dau acelora care consideră o cădere din Ortodoxie căutarea și lucrarea Civilizației Creștine. Nu numai că ni se permite lucrul acesta de Dumnezeu dar, se vede că este PORUNCĂ de împlinit mai grabnic decât gândul la cu ce ne astrucăm setea și foamea… Când trăiești zilnic printre sfinți în Duhul Sfintei Scripturi, încetul cu încetul, pas cu pas, când și cât este cazul, îți picură Bunul Dumnezeu acea gândire de sus, acea metanoia, acea gândire dimpreună cu gândul Domnului!

             V.G.: În carte folosești expresii care se întâlnesc în multe alte cărţi, jurnale, reviste:România- Ţara Făgăduinţei, România – Grădina Maicii Domnului ş.a. Ca autor, exprimarea ta este foarte personală, bazată pe lecturi elevate, documentare selectivă, însă, acestea, cred că sunt nişte preluări din alte surse. Ce argumente solide ai pentru a le susţine. Care ar fi acestea? Enumeră câteva!

I.N.M.: Mulți folosesc aceste expresii fără să știe despre ce este vorba, doar așa, că dă bine unui patriotism menit să mângâie românii pentru necazul cel mare al dezastrului din țară. Alții, cum era papa Ioan-Paul al II-lea chiar știa bine ce spune întrucât în beciurile Vaticanului sunt foarte multe prorociri despre România Domnului, inclusiv ultimul secret de la Fatima.

Un argument este scris în carte și nu-i scris prin alte părți, că aici a fost Hyperboreea Neamurilor, aici cu 12-8 milenii în urmă oamenii au învățat să vorbească  și apoi să scrie, iar acest lucru demonstrează clar că aici este Raiul Primordial, adică aici s-au dat nume păsărilor și peștilor și tuturor celor necesare, dar, tot aici s-a manifestat șarpele științei fără Dumnezeu și deci, de aici s-a despărțit omul, omenirea de Dumnezeu. Cum este simbolul Șarpelui care-și înghite coada, adică sfârșitul este nou început, dacă aici s-au despărțit oamenii și popoarele de Dumnezeu este în Planul și Voia Domnului ca revenirea la ascultare ridicarea în evlavie, să nu se facă în alt loc ci acolo unde s-a făcut căderea în păcatul neascultării. De aceea am vorbit în
carte despre Fison și despre Mesopotamia de Nord care este aici, Pământul Vieții dintre ape. Nu întâmplător Pelasg se numea „omul din pământ” iar în Sfânta Scriptură „Adam” este „omul din pământ”

Un argument incontestabil și care nu-i trecut în altă carte este hyperboreeanul Melchisedec, cel care l-a binecuvântat pe Avraam și formarea poporului evreu, acela despre care prorocind, marele rege David a spus despre Hristos Domnul: Tu ești preot în veac după RÂNDUIALA lui Melchisedec Psalm 109,4. Vezi, cel mai naționalist dintre popoare, poporul evreu, are în Sfânta Scriptură pe care a cărat-o prin istorie indiferent de vicisitudini, are această smerenie UNICĂ, atât de a recunoaște că tatăl seminției lor a primit binecuvântare și a dat zeciuială unuia de alt neam, dar, cu mult mai mult decât aceasta, că Mântuitorul oamenilor și popoarelor nu stă în rânduiala unui evreu, Avraam-Isaac-Iacob, sau a lui Moise, sau a lui Aaron, sau a lui David, sau a lui Solomon, sau a lui Isaia, sau a lui Ioan Botezătorul, care sunt cei mai mari evrei, ci Hristos Domnul stă în RÂNDUIALA unuia de alt neam, RÂNDUIALĂ în care el însuși, Melchisedec stătea, căci nu s-a zis în Legea lui Melchisedec, așa cum era pe vremuri legea lui Manu.

Un alt argument incontestabil este jertfa Sfântului Mare Mucenic Sava, a cărei tâlcuire nu se află în altă carte prin care se arată cum este ucisă în numele lui Dumnezeu (în Buzău-cuvântul lui Dumnezeu), în apele interpretării Cuvântului lui Dumnezeu chiar Poporul lui Dumnezeu, Biserica și așa cum Sfântul mare Mucenic Sava a văzut cerurile deschizându-se și protecția care-l aștepta, tot astfel Biserica renaște sub protecția Domnului, căci iadul n-a putut să țină Viața, trupul Mântuitorului, care este Biserica.

De asemenea, tot un argument incontestabil, care sigur nu a fost trecut în alte cărți, este Imnul României, Imnul „femeii negre” (citește „latine”, a „latinității hyperboreice”, a latinității de acum 12-6 milenii) care este de fapt „Imnul Nunții” Împăratului cu poporul Său, fecioară dintre neamuri, din „Cartea Cărților”, prorocire care nu poate să nu se împlinească. Dar una din problemele cele mai grele și complicare este să-i conștientizezi pe români că nu datorită vredniciei lor se petrec toate acestea, ci din marea milostivire a Bunului Dumnezeu și pentru rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților.
Un alt argument incontestabil care nu este (din câte știu eu) alăturat sintagmei adevărate „România – Grădina Maicii Domnului” este că Biserica Română este „rămășița ortodoxă a basilicii romane” fiind singura Biserică Ortodoxă continuatoare a tradiției ancestrale a RA-manilor hyperboreeni, a latinității ancestrale care a zidit întru latinitatea din început, în perioada mileniilor12-1îH latinitatea Europei, pregătind-o pentru primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Imperiul roman italic nu a avut decât să stoarcă pentru măreție și petreceri, pentru jaf și aroganță roadele latinității popoarelor Eurasiei.

Sunt multe argumente în favoarea acestei sintagme, argumente spuse într-un fel sau altul și de alții, pe care nu trebuie să le îndepărtăm pentru că sunt vehiculate, dar pentru a căror acceptare trebuie să avem informațiile și discernământul necesar.

Însumi am cel puțin 10-11 articole în revista Origini al căror conținut este cu această temă sugerată de tine sau care au referiri privind această sintagmă. Am și alte argumente pe care nu le pot spune deocamdată. Dar, dacă nu eram sigur că aici este Pogorârea Noului Ierusalim nu inițiam aici Conferințele și Congresele pentru Civilizația Creștină care să aibă ca apogeu Jubileul Bimilenar al Bisericii!

Însă-și existența României este o minune și un argument privind Grădina Domnului prin Maica Domnului. Sunt mulți care batjocoresc această sintagmă dar, să nu uităm batjocora pe care a suferit-o chiar Hristos Domnul.

             V.G.: Catedra … este o carte document, o carte eseu, o carte filosofică, o carte ştiinţifică, o carte spirituală, creştin ortodoxă. Toate aceste faţete îmbinate armonios, se susţin unele pe altele, se completează reciproc pentru a prezenta cât mai fidel măreţia Lui Dumnezeu, Sfânta Trinitate împreună cu Măicuţa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinţii, mucenicii… împreună cu toate puterile cereşti. Se întrevede fără tăgadă smerenia şi pioşenia autorului pătruns de fiorul iubirii divine, însă, iertare, cred că aceste cărţi ți-au adus şi satisfacţie, mulţumire, bucurie. Toate aceste sentimente, trăiri, te motivează să gândești, concepi alte proiecte? Ce ne poţi spune în acest sens?

I.N.M.: Lucrez de atât amar de ani la aceste probleme încât este normal ca atunci când vezi că începi să arăți câte ceva din ele să ai o bucurie a faptului că n-ai muncit zadarnic…

Planul sistemului Ergogetica include foarte multe proiecte, o parte le-am descoperit aici, o altă parte este la dospit nu pot fi arătate. Dumnezeu hotărăște zilnic care și cum se rezolvă, care și cu

            V.G.: În opinia ta, în ce crezi că ar consta  originalitatea teoriei „Ergogetica”?

I.N.M.: Ergogetica este un concept nou, o nouă perspectivă de înțelegere și abordare a realității, a raportului oamenilor cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul, cu trecutul, prezentul și viitorul, o altă abordare a științei și tehnologiei, o nouă înțelegere a deschiderii, identității și demnității umane, o nouă abordare a democrației, și prin aceasta, deschiderea către „OMOCRAȚIE”, către „puterea omului în, prin, întru Dumnezeu și Biserica Sa, Poporul Său. Nu ajung nici zece și nici o sută de cărți pentru definirea întregii mișcări din care Ergogetica face parte.

             V.G.: Te rog, să-mi permiţi să schimbăm registru, de la eseu la poezie. Când ai început să scrii poezie?

I.N.M.: Pe la vârsta de 12 ani, cu versificații puierile incredibil de slabe. Văd acum copii de 12-14 ani care au o scriere foarte bună, așezată, structurată, cu imagini poetice notabile, lucru foarte îmbucurător, fenomen pe care noi îl sprijinim pe cât putem. Poemul Getară, poemul de glose publicat (încă parțial) în volumul „Paștile Tău, Doamne!” aduce într-o formă lirică în atenția cititorilor problemele de fond ale trecerii lumii de la un tip corupt de societate, fără Dumnezeu, la un alt tip de societate, cu Dumnezeu, „pe cale”, o societate informațională, asistată, protejată, un poem al petrecerii Apocalipsei în care se evidențiază problemele de fond și modul lor de rezolvare de-a lungul timpului, Marea Trecere a lumii din fărădelege, de la o formă empirică și coruptă de organizare la Legea Dragostei lui Dumnezeu.

             V.G.:  Să înţelegem că ești un perfecţionist sau pur şi simplu aşa a fost să fie?

I.N.M.: Nu, nu cred că sunt un perfecționist atâta timp cât dau drumul proiectelor în lume fără ca acestea să aibă conținutul și forma perfecte… Dacă le-ași migăli încă zeci de ani, nu eu sunt cel mai bun care să le perfecționeze, deci aș greși de două ori, odată prin mândria că numai eu știu să le fac exact cum trebuie și a doua oară prin faptul că i-aș văduvi de cunoașterea lor chiar pe aceia care le pot continua și face cu mult mai bine decât mine.

             V.G.: Scrii, în principal poezie religioasă, profundă, greu accesibilă pentru publicul larg, adresându-se unui segment de cititori cu o formaţie specifică şi cu preocupări spirituale şi culturale deosebite. Am găsit în carte şi câteva poezii de dragoste, despre natură… Ce te inspiră?

I.N.M.: Este doar aparența unor poezii de dragoste privind femeia sau natura căci toate sunt poeme religioase mai mult sau mai puțin înțelese ca atare, temele fundamentale fiind ascunse ori privite din alte unghiuri. Poezia religioasă este mult mai grea și la compunere și la receptare, publicul nu-i pregătit să primească poezie religioasă, dar sunt și foarte mulți autori care scriu o poezie religioasă de calitate îndoielnică. Ba chiar s-a format un limbaj de lemn  al poemelor de această factură iar intrarea neamurilor și popoarelor în Biserică, nevoia corectă și legitimă de apropiere frățească între oameni și de Dumnezeu va scoate multă poezie heirupistă de forma liricii Partidului Muncitoresc și a Partidului Comunist…

             V.G.:Paştile Tău, Doamne!”, este o carte de lirică religioasă, aş putea spune,  unicat. Într-o experienţă profesională de aproape de 30 de ani într-o bibliotecă publică, lucrând la compartimentul de indexare, clasificare, catalogare (toate cărţile intrate în bibliotecă au trecut prin mâna mea), n-am mai văzut una asemănătoare. Înţeleg raţionamentul, scrii o poezie elitistă, de adâncime a sentimentelor, trăirilor şi imaginilor, dar cum ți-a venit ideea de a oferi cititorului un atât de bogat INDEX al cuvintelor, expresiilor…? De apreciat acest lucru, astfel face cartea mai accesibilă, chiar tentantă pentru cititori. Pe lângă filonul liric al eului interior, profund religios, îmbăiat în scăldătoarea ortodoxă a tainei botezului în duh sfânt, oferi cititorilor şi „cârja” duhovnicească pentru a înţelege adevăratul mesaj al cărţii, al poemelor, scântei divine. Putem vorbi aici de „în dar aţi luat în dar să daţi”, sau „dar din dar se face rai”? Îți asumi astfel o misiune, te simţiţi angajat într-un misionariat asumat?

I.N.M.: Ideea unui INDEX de interpretare a cuvintelor și expresiilor mi-a dat-o, alături de alții, bunul meu vecin și prieten Cornel Cîrstian care mi-a sugerat această explicare motivând că sunt mulți care nu știu cuvinte din teologie cu atât mai puțin cuvintele ”inventate” de mine. Am ezitat știind că o carte de poezii nu are un index, dar, folosirea multor cuvinte și expresii necunoscute în general, precum și a cuvintelor aduse noi, m-a obligat să iau această decizie.

Cu siguranță că orice om botezat, chiar dacă este mirean, adică fără funcții în clerul Bisericii, prin faptul că este cetățean al cerului pe pământ are obligația să fie un misionar al Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, un misionar după puterile și strădania lui, după harul dat de Bunul Dumnezeu. Fiecare din noi suntem aici cu o misiune pentru împlinirea căreia sunt date bogățiile darurilor Duhului Sfânt,  cunoscuții „talanți” din Sfânta Scriptură, o misiune de împlinirea căreia sunt legate responsabilitățile pe care nu le dă Dumnezeu prin intermediul oamenilor.

             V.G.: Am analizat revista  „Orizonturile bucuriei” sub mai multe aspecte: apariţie fizică (calitatea deosebită a hârtiei şi cartonului), realizarea profesională a graficii, notorietatea semnatarilor materialelor, valoarea şi diversitatea conţinutului acestora. Pentru toate acestea, toată stima! Te rog să ne spui, cum reuşești să faci toate aceste lucruri? Câţi membri are echipa editorială a revistei?

I.N.M.: Revista Orizonturile Bucuriei a început datorită unui moment de taină patronat de Sfântul Mare Mucenic Sava prin care am înțeles necesitatea unei reviste a societății civile îndreptate către Biserică, îndreptate către acțiunea de auto-transformare a societății cu ajutorul Bisericii, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu autorizat. Cred eu că este un nou format de revistă care ar trebui să fie mult mai intens folosit și de cei care vor să dăruiască dar și de cei care vor să primească strădaniile oamenilor întru frumos, bucurie, pace, înțelegere, rânduială, așezare sufletească și cele asemenea acestora, nu oricum, ci cu această orientare către Biserica UNA a lui Dumnezeu. Pentru Biserica lui Dumnezeu dar nu în și sub structurile Bisericii pentru a nu fi acuzat clerul de amestec în domeniile sociale ale statului, căci s-ar interpreta ca un abuz al clerului. Pe când lucrurile stau cu totul altfel, mirenii sunt și ei cetățeni ai statului și în calitate de medici, juriști, ingineri, profesori, artiști, liber profesioniști, muncitori sau patroni, sau de orice profesie ar fi, caută să-și orienteze activitatea profesională și socială (nu numai pe cea personală), după Cuvântul lui Dumnezeu, adică societatea are nevoie de Biserică, de cler, pentru a-și afla și rândui rostul.

Colectivul de redacție a fost variabil, ne-au ajutat și susținut cu ce au putut și cum au putut jurist Roxelana Radu, redactor Dumitru Dănăilă, designer Tiberiu Cîmpan, Alexandra Țicleanu, Carmen Babia, Gina Claudia, Paulina Georgescu, psih. Norina Livia Zezeanu, prof Ionel Răileanu și alții, dar redactarea propriu-zisă a revistei se face la tipografie, noi nu avem aparatura necesară acestui proces laborios. Mulțumim pe această cale domnului Cornel Stanciu și tipografiei Europrint din Buzău pentru toată susținerea și tot ajutorul.

             V.G.: În decembrie s-a împlinit un an de la apariţia primului umăr al revistei. Un jubileu important. Cum ați sărbătorit? Ce activităţi au fost?

I.N.M.: Am pregătit din timp festivitatea „Bucuria Crăciunului” cu program artistic, cu lansarea cărților scriitoarei Paulina Georgescu și ale poetului Girel Barbu, cu festivitatea de premiere a nonagenarei noastre Georgeta Bălan, cu înmânarea de Acte de Recunoștință, Diplome de Excelență și Diplome de Merit contributorilor la reușita revistei Orizonturile Bucuriei și a asociației ASCIOR. Întrucât pe 16 decembrie a fost înmormântarea celui care a fost uns Rege Mihai I al României de Biserica Ortodoxă Română, am anulat programul artistic, am păstrat un moment de reculegere iar doamna director ASCIOR, jurist Roxelana Radu, realizatoarea evenimentului, a făcut o scurtă prezentare a personalității fostului rege Mihai I al României.

             V.G.: Pe lângă scris, desfăşori a activitate intensă în cadrul Asociaţiei pentru Civilizaţie Ortodoxă (ASCIOR), al cărui președinte fondator ești, o asociaţie cultural-spirituală, care funcţionează după toate rigorile juridice, morale şi bisericeşti, care într-un timp scurt ai atras mai mulţi membri.

I.N.M.: Sunt unul dintre membri fondatori ai Asociației Origini și apoi a fundației Origini Carpatice, o organizație foarte importantă și necesară la nivel național pentru redescoperirea și înțelegerea trecutului cu totul minunat și extrem de important pentru Europa și nu numai a istoriei poporului nostru cu vechime dodeca milenară, adică cu continuitate de trai și tradiții pe o perioadă de peste douăsprezece milenii în bazinul carpato-danubiano-pontic.  Trebuia legat acest trecut așa glorios de viitorul cu totul minunat al acestui popor atât de greu încercat. Mulțumim lui Dumnezeu, încă de la fondarea revistei Orizonturile Bucuriei s-au pus teoretic bazele asociației ASCIOR prin nevoia de a susține practic proiectele enunțate mai devreme. Am contactat prieteni, neamuri, colegi, ba chiar cunoscuți cărora le-am prezentat proiectul noii asociații, după ce m-am consultat în câteva rânduri cu Duhovnicul, Părintele prof. dr. Mihail Milea și cu Părintele prof. dr. Aurelian Damian. M-am bucurat enorm să participe ca membri fondatori 46 de persoane iar, în timp, să mai adere alți doritori care vor să ne sprijine, ajungând la un număr de 85 de membri în total. Prin mișcările strategice pe care vrem să le facem în 2018 în Consiliul Director al asociației, prin deciziile pe care le vom adopta la Adunarea Generală din martie 2018, vrem să asigurăm cadrul necesar desfășurării strategice a programelor asociației dar avem în vedere ca în următorii ani să avem minim 300-350 de membri activi și cel puțin 5-6 sucursale în țară sau în afara granițelor și să fim vrednici pentru a accede la statutul de asociație de interes public, statut recunoscut de Guvernul României.

             V.G.: Ne apropiem de finalul acestui așa lung interviu în care ne-ai spus și despre revistă și cărțile tale și despre asociație și despre Civilizația Creștină și congresele închinate acestui concept dar trebuie să ne spui câteva vorbe și despre șirul acestor ANTOLOGII ASCIOR care începe cu prezenta: Antologia pentru Civilizația Creștină, ASCIOR 2017. De ce nu „anuare ASCIOR” și de ce „antologii”?

             I.N.M.: În primul rând „antologie” pentru că perspectiva, lucrarea și mișcarea ASCIOR sunt și trebuie să fie antologice la nivelul acestui secol decisiv al omenirii. Iar aceasta nu datorită oamenilor care fac această lucrare din partea societății către Biserica lui Dumnezeu ci datorită importanței acestei lucrări pentru viitor. Fiecare vine cu ce poate și cu ce crede că are de adus, așa cum la Biserică fiecare se duce cu ce poate din cele ce are. Sunt foarte mulți oameni importanți din punct de vedere ASCIOR, foarte multe lucrări importante care nu au ajuns aici deși ar fi trebuit să fie aici, în lumina ASCIOR. Noi suntem deschiși și antologia ASCIOR 2020 am vrea să aibă 5 volume din opere selectate, dar, nu este numai după noi, cei care suntem lucrători la teasc, este după cei lucrători în vie. Deja cu lansarea prezentei antologii 2017 anunțăm necesitatea trimiterii corecte și complete ale materialelor pentru Antologia pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, ASCIOR 2018.

Preconizăm ca începând cu anul 2018 antologiile ASCIOR să cuprindă cinci secțiuni distincte: 1-Activitățile curente ASCIOR, cu o prezentare pe larg a activităților curente ASCIOR;  2-Presa ASCIOR, cu o selecție reprezentativă a materialelor publicate în revistele ASCIOR; 3-Premiile și distincțiile ASCIOR, cu acordarea a maxim 20 de premii și distincții; 4-Congresele ASCIOR cu prezentarea lucrărilor susținute la conferințe și congrese și 5-Prezentările ASCIOR, fiind textele selectate pentru antologia curentă. În funcțiile de banii disponibili, de textele selectate și de alte variabile impuse strategic sau economic, aceste antologii vor fi în unul sau mai multe volume. Vom vedea cum este mai bine.

           V.G.: Te rog, un mesaj către cititori!

I.N.M.: Avem proiecte bune, un front de lucru imens, sarcini destul de dificile de împlinit, avem mare nevoie de ajutor, de susținere, de înțelegere, de a ne face cunoscută și strădania și obiectivele ce le urmărim! Îi chem pe cât mai mulți să ni se alăture în această lucrare unică. Îi chem pe toți, mici și mari, slabi sau puternici, săraci sau bogați să conștientizeze unde ne aflăm, pe ce tărâm al lumii, și să lucrăm împreună „Pentru bucuriile omului”, pentru lumină, nu oricare, nu oricum, ci Lumina lui Dumnezeu în, prin întru Biserica lui Dumnezeu! Doamne ajută!

             V.G.: Sincere felicitări pentru tot ceea ce faci, în numele Domnului. Îți mulţumesc pentru disponibilitatea  de a descoperi cititorilor din experienţa şi creaţia ta literar-spirituală! Multă sănătate, putere, pace sufletească pentru a înmulţi talanţii primiţi spre binele semenilor. Slavă, Mărire şi Mulţumire Domnului!

I.N.M.: Eu îți mulțumesc mult, Vasilica, pentru acest interviu! Nădăjduim să fie cu folos. Fie ca Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să adune oamenii la lucrarea atât de necesară intrării oamenilor și popoarelor în Civilizația Creștină, în Civilizația adusă de Hristos Dumnezeu pe pământ pentru salvarea și mântuirea oamenilor și popoarele, pentru slava lui Dumnezeu! Amin!

Vasilica Grigoraş – Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat

Imagini pentru ioan nicolae muşat

Sunt deosebit de onorată să primesc de la preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), eseistul şi poetul Ioan Nicolae Muşat, două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-i mulţumesc din suflet şi pe această cale.

Condiţiile grafice de excepţie în care sunt editate cărţile, titlurile deosebit de inspirate şi atractive m-au invitat imediat la lectură. Cu mare nerăbdare şi curiozitate am început să citesc, şi…, stupoare, cu cât înaintam, aveam impresia că nu înţeleg mare lucru. Eram tentată să pun imediat eticheta „sunt cărţi elitiste”, ininteligibile.  Cum nu-mi place să nu răspund unor asemenea provocări, am citit în continuare, zăbovind asupra unor fragmente din „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”. Constat că este o carte document, o carte eseu, o carte filosofică, o carte spirituală, creştin ortodoxă… Toate aceste faţete îmbinate armonios, se susţin unele pe altele, se completează reciproc pentru a prezenta cât mai fidel măreţia Lui Dumnezeu, Sfânta Trinitate împreună cu Măicuţa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinţii, mucenicii… şi toate puterile cereşti. Este vorba de un proiect, intitulat „ERGOGETICA”, în care se întrevede, fără tăgadă, smerenia şi pioşenia autorului pătruns de fiorul iubirii divine. Ceea ce se înţelege foarte limpede, este şi faptul că acest volum este un „strigăt” puternic, un SOS adresat fiecărui om în parte, şi umanităţii, în general, aflată în vizibilă degringoladă şi înstrăinare, în cel mai pur sens al cuvintelor, având drept consecinţă degradarea mediului  şi distrugerea vieţii pe pământ. Cu alte cuvinte, întreaga operă a lui Dumnezeu, creată perfect, este pe cale de a fi distrusă de om, fără milă şi fără nicio raţiune, prin liberul său arbitru. Din punctul de vedere al autorului,  prezentat în carte, singura soluţie, singurul antidot, remediu, leac al acestei situaţii îngrijorătoare este „ortodoxarea” întregii lumii.

Paştile Tău, Doamne!”, este o carte de lirică religioasă de adâncime a sentimentelor, trăirilor şi imaginilor. Iconomia celor două volume, logica autorului de alcătuire a cărţilor, este supusă planului divin. Este o întocmire firească, unde îşi dau mâna religia creştină (ortodoxă), filosofia, istoria, logica, epistemologia, psihologia persoanei şi cea a grupurilor, ştiinţa, literatura, teoria literară…

Ceea ce se poate observa uşor în volumul de poezii este şi faptul că autorul face o smerită mărturisire, precizând de nenumărate ori că multe dintre poeme şi însuşi volumul, sunt „neterminate”.  De unde, am înţeles, eu, puţin cunoscătoarea unor asemenea abordări, că autorul spune sincer: „Eu, asta am avut de spus în acest moment, atât ştiu. Sunt conştient că nu este <întregul>, ci doar părţi ale acestuia, văzut şi înţeles de mine. Ca atare, vă invit să citiţi, să studiaţi, să vă spuneţi punctul de vedere pentru a înţelege împreună, ceea ce ne este permis de bunul Dumnezeu”.

Şi, cred că are mare dreptate. Un singur om, dăruit de bunul Dumnzeu,  poate face mult, dar nu totul. Este nevoie de implicarea a cât mai mulţi, prin unire (unde sunt doi sau trei, acolo este şi Dumnezeu), şi sub ascultarea şi călăuzirea Lui, putem evolua. Câţi dintre autorii de cărţii, au această atitudine? Întrebare retorică… De apreciat această maximă sinceritate a autorului.

Impresionată de tematică, formă şi conţinut, stil şi abordare literară, în dorinţa mea sinceră de a face cunoscută cât mai multor cititori apariţia acestei cărţi (despre ea s-a mai scris şi s-a scris foarte bine, păreri pertinente venite de la oameni avizaţi, calificaţi să-şi exprime gândurile domniilor lor), încerc şi eu, nevrednica să spun câte ceva. Dar, să încep cu începutul, întru slava lui Dumnezeu, ajută-mă pe mine, păcătoasa, luminează-mi mintea şi deschide-mi sufletul să pătrund universul intrinsec al acestei cărţi.

Volumul Paştile Tău, Doamne! este alcătuit din trei capitole (numite de autor – cărţi): Europa e-n ţipăt, Trădătorilor dreptei credinţe, Paştile Tău, Doamne!, fiecare abordând coordonate majore ale vieţii omului pe pământ, ale neamurilor şi popoarelor. Poetul, prin ştiinţă de carte, educaţia primită de la părinţi şi din şcoală, instruirea şi formarea prin studiu şi cercetare amănunţită şi îndelungată, prin propria-i experienţă de viaţă, porneşte în întocmirea volumului de la izvorul creaţiei, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. În decursul istoriei, oamenii s-au înstrăinat, s-au depărtat unii de alţii, lumea a devenit un teatru continuu de luptă. Autorul acestui inedit volum liric, punctează în vers perioade de răstrişte ale omului, neamurilor, popoarelor, cu deosebire a poporului român, până la cele ale Europei de astăzi. La fel ca şi Tudor Arghezi, Nicolae Muşat, prin forţa cuvântului, dă glas durerii strămoşilor, iar arta poetică devine o modalitate de amendare a răului din lume. Singura soluţie, după autor, şi cred că este cea dreaptă, de rezolvare a acestei stări de fapte, este revenirea la matcă,  la credinţa strămoşească.

În cea mai mare parte a acestei cărţi, autorul se exprimă într-un limbaj de un înalt nivel intelectual şi profund religios, necunoscut unui procent covârşitor din populaţia actuală. Conştient de faptul că acest volum este greu de înţeles pentru cei mai mulţi, a purces la întocmirea riguroasă a unor Note de interpretare, cuvinte şi expresii…, un impetuos glosar de termeni din textele sale. Este o inspirată modalitate de a oferi cititorilor un instrument bogat de explicitare a termenilor folosiţi de autor, astfel reuşind să facă mai accesibilă lucrarea. Aceasta dovedeşte o profundă documentare din diverse şi valoroase, aş zice „de căpătâi” surse de informare şi o înţelegere clară, veridică a noţiunilor, categoriilor, conceptelor, raţionamentelor, dar şi decriptarea şi interpretarea versetelor, tâlcuirilor şi pildelor din Biblie. Aceasta, preasupune o muncă susţinută de zeci de ani.  Mărturisesc faptul că într-o experienţă profesională de aproape de 30 de ani într-o bibliotecă publică, n-am mai văzut un asemenea mod de gândire în întocmirea şi realizarea unei cărţi de poezie, lucru extrem de salutar. Pe lângă filonul liric al eului interior, profund religios, îmbăiat în scăldătoarea ortodoxă a tainei botezului în duh sfânt, oferă cititorilor şi „cârja” duhovnicească pentru a înţelege adevăratul mesaj al cărţii, al poemelor, scântei divine. Putem vorbi aici de „în dar aţi luat în dar să daţi”, sau „dar din dar se face rai”. Este o misiune, pe care autorul şi-o asumă necondiţionat, din dragoste pentru Dumnezeu şi semeni. Şi, aşa cum spuneam mai înainte, volumul este însoţit de Recenzii, note de lectură şi cuvânt de introducere, coerente, cinstite şi sincere comentarii şi aprecieri, semnate de nume cu renume ale spiritualităţii şi culturii buzoiene, şi nu numai.

„Paştile Tău, Doamne”, un titlu extrem de sugestiv, exprimă Moartea prin Înviere,  crucificarea Fiului lui Dumnezeu întru salvarea omenirii de la păcatele sale. Este o încununare a iubirii lui Dumnzeu pentru creaţia sa

În prima poezie, „Paştile Tău, Doamne, pe care ni l-ai dat”, poetul ne aminteşte că deşi Fiul omului, Hristos Mântuitorul a împlinit legea jertfindu-se pentru oameni, noi Îl omorâm clipă de clipă cu păcatele noastre, iar conştientizarea căderii noastre este primul pas spre îndreptare: „Paştile Tău, Doamne, m-a scos din necaz / M-a scos din durerile mele toate, / m-a scos din gropile morţii, / în care singur, prin păcatele mele-am căzut…” / „Paştile Tău, Doamne, este alegerea mea, / A mea şi a celor ce-au ieşit di sângele meu, / Din cuvântul meu, din lacrima mea, din nădejdea mea. / Ale Tale sunt toate şi ni le-ai dat / Să ne zidim veşnicia..”

La baza creaţiei divine stă iubirea deplină, mărturiseşte autorul: „Te-am făcut om din dragoste-adâncă, / nu te-am făcut fier, nu te-am făcut stâncă”, „Ţi-am făcut ceruri, ţi-am făcut larg, / te-am făcut veşniciei catarg”. „Te-am făcut om, peste tot măreţie / lumină din zori şi lumină târzie”. „CA Să mă ştii ţi-am dat dreaptă gândire / libertate de-a fi dragul în fire.” şi „Atât ţi-am cerut să viezi fericit, / dar tu, frivol, te-ai murit.” Şi, deşi atâtea râuri de iubire a revărsat Dumnezeu asupra creaţiei Sale „Vai ţie, om, de cum te-ai căzut / din dragostea-n care Dumnezeu te-a făcut!”  (Căderea din dragoste) 

Considerând omul un grăunte de praf, fără nicio vlagă, zburat de cea mai mică adiere de vânt, la o amănunţită analiză a capacităţilor sale, poetul mărturiseşte cu sinceritate „Eu n-am putere”, ceea ce, de fapt, putem spune cu toţii, întrucât pârdalnicul păcat ne însoţeşte la tot pasul, deşi Dumnezeu este în fiecare dintre noi, pe care, din diverse pricini nu l-am descoperit, încă: „Eu n-am puteri să mă ridic la tine, / sunt păcător şi-atât de rău îmi pare, / prea sunt noroi ca să privesc în soare / şi prea nemernic lumii care vine…” „te mângâi şi tot cred că e părere / mereu te-aştept deşi tu eşti în mine…”

Din dragoste pentru oameni, plăsmuiţi din iubire totală, Dumnezeu îşi dă Fiul spre hulă, batjocură, chinuri şi crucificare. În „Lacrima soarelui”, Nicolae Muşat consideră că planeta în suferinţă poate fi vindecată doar de lacrima sinceră:  „Temeţi-vă, dar, / de puterile mele de om pe cruce… / Cu un zâmbet mă-nalţi / dar, / Grabnic m-aduci / în lacrima-ţi sinceră / Şi împreună adunăm cioburile / eternităţilor sparte. / Aţi uitat repede că lacrima soarelui / E esenţa esenţei de foc.”, iar în caz de nelăcrimare, „Au venit peste noi nopţile” „…noapte şerpilor, noaptea morţii / noaptea cuţitelor şoapte, / şi v-a prins beţi / de iluzii deşarte…

Îmbrăcând haina inocentă a copilului, pentru care, în primii ani de viaţă, laitmotivul întrebărilor de cunoaştere a mediului în care trăieşte este „de ce”,  autorul, „copil” în ale credinţei ortodoxe, căutător al Căii adevărate, întreabă şi se întreabă „ce-i dincolo”, astfel că: „De ce”-ul m-a urmărit pas cu pas… / ce-i dicolo de gard, dincolo de dealul meu, / dincolo de pământ, dincolo de soare, / dincolo de lacrimi, de dor, de cuvinte…” „Dar, ce este Doamne / Dincolo de Dincolo?” (Dincolo de Dincolo)

Trăim pe acest pământ binecuvântat, cu temeri de tot felul, cu „Frica de frică / pe loc te despică…”, deşi Dumnezeu nu seamănă frică, ci înseamnă doar iubire. În ultima strofă a poeziei autorul vine cu o sugestie creştină pentru a ne lepăda de frică şi a inspira doar dragostea divină: voinţă şi râvnă pentru sporirea în credinţă, întru nădejdea mântuirii:  „De-aceea se spune / Cât eşti în lume, / Fă-ţi ruga şi fapta, / Că nu-ţi ştii soarta, / Fă-ţi crucea pe brânci / pentru ce e atunci… / Fă-ţi daru-n suspine, /Să fie cu tine, / Fă-ţi milă cu toţi, / Să ieşi dintre sorţi, / Cât poţi cuminică… Să ai Duminică”. (Frica de frică)

Pe firul logic al parcurgerii vieţii, Nicolae Muşat ne arată şi care este perspectiva vieţii trăită în lume. Pe de o parte: „Căzând iar în întunecatele / hăuri de hăuri în sorb, / căzând iar înlăuntrul căderii, / nu numai lacrimile sunt altfel, / Nu numai timpurile, / nu numai oamenii cu toate-ale mor, / Ci şi cerurile şi raiurile şi dumnezeu este altul / căruia, căzând şi căzând / În tot zici: Doamne, Doamne…”, astfel, prin „Încăpăţânare de capră, catâr / Cu care îşi ferecă / singuri şi definitiv / Împărăţia împărăţiilor…”, însă există şi perspectiva în lumină, credinţa în Dumnezeul adevărat. (Perspectiva)

Nimeni nu-i fără de păcat, fiecare dintre noi avem o carenţă, o inimă roasă de invidie, un cuget pătat şi schimonosit de raţiuni deşarte, o privire întunecată, o limbă ascuţită, o vorbă răstită şi mult prea aspră…, însă dragostea lui Nicolae Muşat pentru semeni este nemărginită. Este omul care doreşte să iubească şi să ajute semenii, de aceea se roagă „Fă-mă, Doamne, om întreg! / Cu putere să dezleg / şi de omul cel durut / fă-mă ca la început! / Ajută-mă să-i ajut. („Fă-mă, Doamne, om întreg!)

Încheie primul capitol cu poezia „Europa e-n ţipăt” (neterminată), pentru a trece la partea a doua a volumului, (şi aceasta neterminată), intitulată „Trădătorilor dreptei credinţe”, cuprinzând trei poeme, tip glosă. Este capitolul, în care trece de la omul persoană,  la omul comunitar, la neam şi popor. Suferă pentru soarta nedreaptă a neamului românesc, a „dacilor luminii” şi se întoarce la origini, la Dacia lui Zamolxe, la Sfântul Andrei, întâiul venit pe aceste străvechi meleaguri, întru creştinarea neamurilor. Dacă, dintotdeauna oamenii trăitori în acest perimetru au făcut ascultare lui Dumnezeu întru credinţă, iubire şi slavă, printre aceştia au existat dintotdeauna  şi „cozi de topor”, „trădători ai dreptei credinţe”, implicit ai neamului milenar şi există şi-n zilele noastre. Tuturor le dedică un poem: „În trăsnet de trăsnet tot cerul coboară, / Peste voi toţi, trădătorii de ţară! / Nu-i loc să v-ascundeţi şi e prea târziu! / Păgânitu-le-aţi toate, în pofte şi scârbe! / Printre toate-aţi făcut eschive şi tumbe! / Aţi rupt Europa în false căinţe, / Răstgnind bucuria dreptei credinţe! / Cu năvală aţi rupt şi Dacia sfântă! / Când Orfeu n-a murit, Adevărul tot cântă! / Şi-n ropot de stele Dumnezeu vă-nfioară! / În trăsnet de trăsnet tot cerul coboară!”(Trădătorilor dreptei credinţe,)

În acest context, în care credinţa, pentru unii este doar cenuşăreasa vieţii şi totul este pângărit de persoane bolnave, suflete sălbatice şi minţi diabolice, doritoare doar de lucruri lumeşti, grăbite şi pierdute în iureşul vieţii, în goană continuă  după ogoniseala fără măsură, fără noimă, căzătoare în păcat, autorul consideră că „Naşterea Ta, Doamne ni-i grea”. În prima strofă a acestei glose, crează un tablou de înfricoşător: „Naşterea Ta, Doamne, în casă ni-i grea şi în ţară, / Răul ne arde case, nevoile rău ne doboară. / De casa-i oropsită, oraşul şi ţara sunt furate, / Omul e în ispită, ocarade vrea s-o înfrunte. / Naşterea ta, Hristoase, lumină în bezna ce groasă / Ne-aduce, din prinoase tărie în noaptea nervoasă, / Când toate sunt în transă, cuprinse de spasme şi spume, / Răul nu-ţi dă vreo şansă, mai rău se varsă în lume. / Luptă e crăciunarea acum, când e lumea-n schimbare, / Şerpi acoperă zarea, ispite îndeasă-n chemare, / Femeia naşte băiat, dar nu e în lume vestire / Şi dorul nu e covat şi viaţa e-n grea risipire. / Fachirul pierde baston şi-n mare mirare e lumea, / Popoare cată bonton, iar luptele cască genunea, / Timpul sare în coase, când naşti lumea a doua oară, / Naşterea Ta, Hristoase, în casă ni-i grea şi în ţară.”

În poemul „Unirea nu-i desăvârşită”, care încheie capitolul,  se îngrijorează pentru soarta neamului românesc, dezbinat, considerând că unirea înfăptuită la Alba, are unele fisuri, nu-i totală, nu-i în consonanţă cu dorinţa firească a românilor. Singura speranţă este nădejdea în Hristos Domnul, Măicuţa Domnului…, iar fiecare dintre noi să ne străduim să fim plăcuţi lui Dumnezeu pentru a ne descoperi cărarea, Calea: „E ne-ncheiată lupta la Alba, de sub cruce, / Unirea nu e gata, mai e un val de chinuri, / Noi ştim ce lumea asta, nebună, ne-aduce, / Dar cum va trece bobul prin teascuri şi prin linuri? / Să nu ne, Măicuţă, să ne doboare lumea / Să ne fii Doamne sprijin şi-n clipee aceste / Răpuşi sunt de păcate şi omul şi mulţimea / Crezând în căi de diavoli, cărările celeste. / Vin peste noi, Măicuţă, cu altă-n închinare, / Zidit-au peste lume alt chip de mântuire. / Săgeţile mâniei se văd acum în zare, / Apărătoare maică stai pază la răscruce / Tu să ne ţii, Hristoase, doar pe a Ta Cărare / E ne-ncheiată lupta la Alba, de sub cruce.”

Ultimul capitol, dă şi titlul volumului de versuri- „Paştile Tău, Doamne!”. Nicolae Muşat include aici 24 de Glose. Fiecare glosă are 17 strofe, primul vers al fiecărei strofe se repetă la sfârşitul acesteia. Fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar în ultima strofă se repetă versurile din prima, dar în ordine inversă. Autorul respectă întru totul tehnica scrierii acestei specii literare.

Puţini poeţi au scris glose, acest lucru explicându-se şi prin dificultatea respectării rigorilor de compoziţie. Cea mai cunoscută glosă în limba română este scrisă de poetul nepereche, Mihai Eminescu, cu titlul Glossă, care, potrivit Ioanei M. Petrescu este „o sinteză între filosofia lui Hegel şi cea a lui Schopenhauer”, dar „apropiată de filosofia budistă”.

La începutul acestui capitol, se află o poezie cu „Secţiuni selecţiuni GETARĂ”, considerate de autor „glose şchioape”. Aceasta are 24 de strofe, iar primul vers din fiecare strofă dă titlul celor 24 de glose. Începând cu Glosa 1, cu titlul „Paştile Tău, Doamne, lumină-n lumină petrecere”  şi încheind cu Glosa 24: „Paştile Tău, Doamne Hristoase,-i nespusă încredere”, suntem invitaţi să călătorim pe o adevărată spirală de evoluţie a omului şi a lumii, plecată din lumină spre lumină, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu bucurie şi durere. Autorul, un arhitect zelos al construcţiei literare şi un meşter dibace al cuvântului, realizează un tablou veridic al societăţii în care trăim, al timpului încremenit între Dumnezeu şi diavol, între lumină şi întuneric. Prin formaţia sa, are putere sporită de proiectare şi zidire, chiar dacă, mai întâi este nevoie de o demolare a unor structuri mentale şi trăiri false ale oamenilor. Acest lucru este o operaţie grea, anevoioasă, însă extrem de necesară pentru că a construi ceva fără o temelie solidă este supus oricând, la cea mai simplă clătinare, la cea mai mică intemperie să se năruie, să se destrame, lucru întâmplat în multe perioade ale omenirii.

Fidel crezulului său artistic şi spiritual, Nicolae Muşat consideră că cele duhovniceşti nu sunt proprietatea nimănui, din ele se poate împărtăşi oricine este vrednic să-l caute în tăcere pe Dumnezeu, pentru că, numai prin întâlnirea cu El putem ajunge la vindecarea sufletului. Aşa cum spunea Malraux: „Secolul XXI va fi unul religios, sau nu va fi deloc”, iar pentru acest lucru este nevoie de transformarea fundamentală a omului contemporan. Cartea lui Nicolae Muşat este un semnal de alarmă, din păcate, destul de singular, însă o voce puternică, de bariton al ortodoxiei. Să sperăm că lumea de azi, treptat îşi va forma o ureche muzical-pioasă, potrivită să sesizeze tonurile, nuanţele, diapazonului divin, semnalate cu atâta dibăcie, deferenţă şi credinţă.

Aş putea spune, fără teama de a greşi, că această carte este originală, o noutate în peisajul literar, spiritual românesc prin felul în care pune problemele,  prin interpretare, dar, mai ales prin soluţiile pe care le propune, ceea ce are ca efect individualizarea autorului pe o scară valorică ajunsă la apogeu. Poezia lui Nicolae Muşat aduce în atenţie o nouă faţetă a liricii şi spiritualităţii contemporane. Reuşita acestui volum este, cu siguranţă dincolo de aşteptările smerite ale autorului, însă, cu voia Domnului, ar putea fi un catalizator al unei mişcări creştin ortodoxe viitoare.

Citind cartea, am făcut un pelerinaj pe aripi de îngeri, sub oblăduirea acopărământului Maicii Domnului, ţinută de mână de Însuşi Mântuitorul lumii. Emoţia pe care am trăit-o ca cititor, este comparabilă cu cea pe care am simţit-o când bunul Dumnezeu mi-a îngăduit mie, nevrednica să-mi port trupul păcătos pe pământul sfinţit de paşii Mântuitorului întru veşnicie, pe Via Dolorosa, spre Sfântul Mormânt şi în alte locuri binecuvântate din Ţara Sfântă.

Volumul Paştile Tău, Doamne! nu este o carte pour loisir, este o carte de meditaţie, de rugăciune, de reflecţie. Este o carte întru înălţare. O carte altfel, o carte unicat, profundă, o carte confesiune;  fiecare poezie este o rugăciune de cerere, mulţumire şi slavă lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, este o carte pentru studiu, cercetare şi documentare. Cele două volume despre care, mi-am permis eu, neştiutoare a multe, să fac vorbire (iertate să-mi fie greşelile), cred că ar trebui să existe în toate bibliotecile facultăţilor de teologie din ţară, în Biblioteca Academiei, Biblioteca Centrală Universitară, cu toate filialele din ţară, în Biblioteca Naţională şi în toate celelalte biblioteci publice judeţene şi orăşeneşti şi în bibliotecile bisericilor şi mănăstirilor. Aceasta, în speranţa că prin lectura şi studiul acestor cărţi, cu voia lui Dumnezeu se vor găsi şi alţi buni creştini ortodocşi, care să continue această lucrare, realizată printr-o îndrăzneaţă şi migăloasă cercetare a lui Nicolae Muşat. Astfel, tezele sale teologice, dogmatice ar putea fi confirmate sau infirmate. Nefiind în atenţia specialiştilor, a celor cu pregătire academică şi pătrunşi de lumina vie a Adevărului şi Căii lui Dumnezeu, această muncă titanică, riscă să rămână un balast risipit în urma unei construcţii, despre care nu vom şti niciodată cât de trainică ar fi putut fi. Sau, dacă ar fi putut fi clasată ca făcând parte din patrimoniul spiritual al poporului român.

Doamne, fie Voia Ta!

Vasilica Grigoraş

Imagini pentru paştile tău, doamne recenzie

Imagini pentru ioan nicolae muşat