Ioan Vasiu – Dorina Stoica, poeta care pune „zâmbete deoparte pentru zile înnourate“

 
Ioan Vasiu scriitor si jurnalist

La sfârşitul anului trecut, am primit, cu bucurie, volumul de versuri intitulat „Ochiul curat“, apărut la Editura Pim, Iaşi, 2015, sub semnătura poetei Dorina Stoica, despre a cărei activitate literară cunosc puţine detalii. Am reţinut, de pe ultima copertă a acestei cărţi, că, începând din anul 2008 şi până în 2014, Dorina Stoica a publicat alte şapte volume.

Am lecturat cu plăcere poeziile grupate în acest nou volum care impresionează şi prin grafica semnată de Mihai Cătrună.

„Ce vină au florile că m-am născut în zodia risipitorilor / de Lumină“, se întreabă poeta într-o frumoasă poezie „aşezată“, nu întâmplător, pe una dintre primele pagini ale cărţii a cărei copertă are culoarea cerului senin. Aproape în toate poeziile sale Dorina Stoica face risipă de „lumină“: „Spânzurate de aripi, / nişte păsări alunecă lin spre zarea albastră. //…// De prea multă lumină / trandafirii se-ntrec / în culori parfumate.“ (Dimineaţă – pag.112) sau: „O linişte parfumată vesteşte răsăritul de soare…Îmi cresc rădăcini cu viteza luminii.“ (Caniculă – pag.129).  Stăpânind bine arta poetică, înzestrată cu o sensibilitate cum rar mi-a fost dat să descopăr la un poet al zilelor noastre, Dorina Stoica este o îndrăgostită care nu ezită să-şi exprime iubirea, sinceră şi nedisimulată: „Ne vom găsi în zări, sau mai departe / Pe-acest pământ, sau cine ştie unde, / Şi nimeni nu putea-va-ne desparte, / Vom dispărea în lume, ne-om ascunde.//…// Vom umple casa ţărănească de copii, / Iubindu-ne pe fânu-abia cosit, / Şoptindu-mi, tu, o poezie ce n-o scrii, / Iar eu cu grija de-a fi fericit.“ (În altă viaţă – pag.78)

În versurile sale, autoarea acestui volum încearcă, şi reuşeşte să ne demonstreze că „munţii desenaţi pe zare / au vârfurile golaşe văruite cu ninsoare“ (pag.121) iar „oamenii care scriu poezii / sunt atinşi de aripi de îngeri.“ (pag.117).

Dorina Stoica se exprimă la fel de bine în prozodia versului clasic, respectând ritmul şi rima, dar şi în versul liber care „curge“ precum lava incandescentă a unui vulcan nestins: „Versul meu să fie apă cristalină, / Zâmbetul deschis, privirea senină, / Fapta înţeleaptă, trupul potolit / Şi câţiva duşmani să-i am de iubit.“ (Ochiul curat – pag.127) sau: „Nu mi-ai cules florile albe, / ca nopţile insomniace / în care ţi-am scris poezii de dragoste, / pe care nu le vei citi niciodată.“ (pag.40). Am remarcat claritatea şi sinceritatea discursului liric al poetei care priveşte lumea din jurul său cu „ochiul curat“. Impresionează în versurile sale sensibilitatea metaforelor, afectivitatea şi optimismul care lasă să „transpire“ un zbucium ascuns într-un discurs captivant, mai ales în poeziile de dragoste: „Fără tine sunt un copac fără frunze, / o zi mohorâtă de decembrie, / o fântână fără apă / un fluture fără aripă, / un înger fără Dumnezeu, / o privighetoare răguşită, / un peşte ce se zbate / pe nisipul fierbinte.“ (pag.38)

Dorina Stoica ştie să-şi cucerească cititorii prin muzicalitatea, candoarea şi nostalgia universului său liric: „Fă-ţi jucării din soare, nori, vânt, / Bucură-te de fiecare cuvânt. / Umple-ţi acum inima de lumină / Zbori ca pasărea, spre zarea senină.“ (Să fii simplu – pag.133) sau: „În schitul de lemn de la marginea zării / Nişte călugări deapănă rugăciunile serii.“ (Noapte de vară la munte – pag.121). 

Aş putea spune, fără teamă că greşesc, după lecturarea acestui volum, că Dorina Stoica este o poetă romantică, versurile sale fiind caligrafiate cu o peniţă de aur, care vibrează la fiecare tresărire a inimii: „de fericire / respir iubire / cu mireasmă / de petunie / şi de busuioc înflorit //…// sufletul e ud de lacrimi / îl pun la uscat / pe curcubeu“ (Plouă – pag.22).

Dorina Stoica ne dovedeşte că poezia este singurul ei mod de a supravieţui, de a respira, de a iubi, de a visa. Versurile sale curg, în cascade, precum apele repezi şi cristaline ale unui pârâiaş de munte, grăbite să ostoiască setea câmpiilor înflorite şi răsfăţate de soare. Recunosc sincer, că arareori mi-a fost dat, în ultimii ani, să trăiesc o bucurie atât de profundă, pricinuită de Poezie. Pe iubitorii de poezie adevărată îi invit să pătrundă în catedrala pe care o înalţă, prin cărţile sale, Dorina Stoica. Vor trăi o minunată sărbătoare şi nu vor dori să o părăsească în grabă.

Publicat in  „Palia expres” 3 feb 2016

                                                                  Ioan Vasiu
http://dorinastoica.blogspot.ro/2016/02/dorina-stoica-poeta-care-pune-zambete.html

Anunțuri

Dorina Stoica – Un poet ce-mparte versuri “tot așa cum bunul Dumnezeu / își împarte dragostea lui mare” Ioan Vasiu – Livada cu metafore, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015

 

Când am deschis plicul, privirile mi-au fost invadate de florile roz de pe copertă! Am închis ochii si mi-am imaginat un copac cu flori aflat undeva, departe,într-un oraș vizitat doar o singură dată cu mulți, prea mulți ani în urmă…Orăștie. Este locul unde, poetul IoanVasium-a convins  că ar exista cu adevărat, “Livada cu metaforie.”

Și dacă acolo, chiar există acea livadă, iar eu deja nu mai am nevoie a mă “molipsi de poezie” deoarece m-am născut asemenea poetului Ioan Vasiu cu această dulce trudă, m-aș duce când “primăvara bate la fereastră/ când se sărută cerul/ cu marea înspumată/ și toți îndrăgostiții au inima albastră,/” (ziua poeziei) , și când “râde-anotimpu-n fereastră/ șimuguri-n plopi explodează”( eșarfa albastră), iar /”dragostea nu moare/ și că râmâne-un /geam mereu deschis/”(geam deschis), în acel oraș să-l revăd. Dar mai bine nu, e prea departe iar pe-acolo, așa cum ne spune poetul “/ de iubire nu se știe/ în gară la Orăștie/ două trenuri întârzie!”( în gară la Orăștie).

Poetul acestor minunate mini-poeme ce exprimă multe, în puține cuvinte, este atent la cele ce se petrec în jurul său. El privește, ascultă, simte și apoi transformă totul în trăiri lirice ce oglindesc anotimpurile, frumusețea naturii, trecerea ireversibilă a timpului, magia sntimentelor, de-o vreme alerg spre casă cu brațele deschise”( provizii)..,ori „singurătatea-i/ iederă pe stâncă/ singurătatea-i ca un testament/”(singurătatea), sau “tristețea nu mălasă/ tristețea-i o cununăgrea/ de spini”/( cunună de spini), declarații de dragosteadresatecititorului“de-aș fi fost/ o pasărealbastră/ primulzbor/ l-aș fi făcut/ prindragostea/ voastră/”( pasărealbastră).

După ce am citit poemele din cartea “Livada cu metafore” a poetului Ion Vasiuce printr-o alchimie divină transformă cuvintele uzuale în metafore fermecătoare,l-am asemănat cu o albină ce transformă în miere parfumul și seva din oricare floare. Florile primăverii (căci această carte este scrisă fără dor și poate primăvara), copacii înfloriți bogat se scutură odată cu neliniștile și întrebările poetului ce-și urmează drumul spre altă primăvară, spre alta și alta, până la cea din urmă.

Ioan Vasiu, e însoțit pretutindeni de o muză jucăușă. Și ce poate să facă un poet decât…să scrie poezii, să le dăruiască deoarece „poezia bani nu-mi cere”(jurământ) . A dărui poeziile tale unor oamenii necunoscuți dar care sigur se vor bucura, e o dovadă de mare dragoste! “Scriu poezii/ cu lacrimi dulci de rouă/ scriu poezii/ pe frunze de castani/ scriu poezii/ pe-un colț de lună nouă/ scriu poezii/ fără să pretind bani(lacrimi de rouă).

Cine nu a scris niciodată poezie, cine nu și-a găsit refugiul, ori nu și-a stins bucuriile și neliniștile în ea, nu va înțelege niciodată cum poți să fii bolnav de poezie ori sa te ascunzi de moarte căutând metafore“m-ascund de moarte în păduri cărunte/ m-ascund de moarte și tu nu mă crezi” („ m-ascund de moarte”). Cu toate acestea poetului nu-i este teamă de ceasul final are însă alte temeri:nu mă tem că moartea-i prea aproape/ dar mi-e frică uneori de mine/”( paradox).

Poezia lui Ioan Vasiu este desfătare, bucurie transmițătoare a acelei stăride bine, iar neliniștile ce apar uneori sunt estompate de darurile oferite de muză. El își exprimă în versuri bucuria de a trăi împărțind cu noi cititorii pacea pe care i-o dă o viață împlinită. Aceste mini poeme ar putea fi transformate de pensula unui artist priceput în imagini.

Mulțumesc poetului Ioan Vasiu pentru cupa plină de nectarul cuvintelor ce-au vibrat în sufletul meu ca o primăvară poetică din care m-am înfruptat în plină iarnă moldavă.

Am scris cu drag și stângăcie despre o carte, ca un diamnat de multe carate.

Dorina Stoica