Poetul ION C. PENA – Restituiri lirice

Ion C Pena: Perceptorul – scriitor
25 august 1911 – 29 iulie 1944
Com Belitori (Troianul), Teleorman
Publicist, poet, epigramist, prozator

POET APRECIAT în perioada interbelicǎ, ION PENA (nǎscut în 1911 – mort în rǎzboi în 1944 si inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia) este un necunoscut astǎzi. DE CE ? Între 1945 – 1989, mort fiind, a fost ascuns de “oamenii” cenzurii în “Fondul special – interzise”. Nu le-a scǎpat nimic. Pânǎ în 2000 nu s-a știut mai nimic de el. Doar epigramiștii seniori îi mai știau epigramele în care-l creiona pe Pǎstorel. În UNIVERSUL LITERAR, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelicǎ, UNIVERSUL, ION PENA era catalogat “Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”. Citiți și judecați!

 

     P a r a b o l ă

Unde sunt miresmele,

Cocorii, catapetesmele?

Cine e hoţul, cine e blestematul

Care ne-a jefuit satul?

 

Plecaţi în toate părţile,

Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile,

Răsturnaţi împărăţiile

Şi aflaţi bucuriile.

 

Până la veacul mic

Mai e un drum de nimic,

O şchioapă, o săritură de piţigoi.

Să n-ajungem cu desagii goi.

 

Arhanghelii, îngerii, sfinţii

Aşteaptă să le ducem arginţii

Şi din toate cele câte ceva.

Măcar o aţă, o mucava.

 

Altfel nu dau zapis

Că vom intra în paradis

Că vom săruta mereu şi mereu

Bocancii lui Dumnezeu.

(Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai 1940)

 

             Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere şi arginţi,

Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

 

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.

Opriţi-vă cu sufletul ochean

Să beţi înfiorarea hăbăucă.

 

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri

Să vă înalţ o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare şi zefiri

Şi vorba peste moarte să vă moară.

 

Nu închinaţi cu mine rugăciuni

Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

 

Eu voi rămâne singur, vagabond,

Un cerşetor de soare şi de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Ca porţile de marmură, închise.

Ion C. Pena

 

(Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942)

Ion C. Pena, un NEDREPTĂȚIT, un DESTIN TRAGIC

ION C PENA  –  1911-1944

– portret –

Ion C Pena s-a nascut pe 25 august 1911 intr-o familie de tarani agricultori din comuna Belitori  (azi, Troianul) judetul Teleorman, fiind primul din cei sapte copii ai familiei Chirita (Firica) Pena (1888 – 1963) si Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 – 1971)

A urmat cursurile Şcolii primare în satul natal. A continuat cu Şcoala de Comerţ Elementar din Roşiorii de Vede şi, ulterior, cu Şcoala de Comerţ Superior din Turnu Măgurele. În aceste şcoli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist Nicolae Stănescu – Udrea (1909 – 1983) din Roşiorii de Vede şi pe viitorul pedagog, poet şi prefect al judeţului Teleorman – Florian Creţeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.

***

Literar, debuteaza in 15 aprilie, 1932, in “Revista – SO4H2″, din Turnu Magurele, cu poezia “Alpinism”, scrisa in 1928, pe cand avea 17 ani.

            Alpinism

 

Pe piscuri goale, fără viaţă,

Unde nici vulturi nu s’avîntă

Eu mi-am tîrît povara sfîntă

A trupului flămînd de viaţă.

 

Cu patimă m-am strîns pe stîncă

Strîngînd spasmodic piatra tare …

Şi-i drept că gura-mi, nu arare

Cerşea un sprijin de la stîncă.

 

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,

Guri de-abia înfiorătoare,

Dar prins de culme cu ardoare,

Am rîs şi eu – la fel – sarcastic

***

Tot în acel an traduce impreuna cu Stefan Baljalarschi, “Poemele mele” a lui Serghei Esenin.

De tanar, Ion C Pena, şi-a creat multe adversităţi publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei şi culturii germane”, vezi “SO4H2″, din 1933, pe cand avea doar 22 de ani; iar intre 1939 – 1941 publica poezii in controversata “Revista Prepoem”. Antibolsevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice,  in “Revista Pacala”, al carei motto era:

„Iar când  la Patria Română

Râvneşte hidra bolşevică

Nesăţioasă şi păgână,

Ia şi o armă, că nu strică!.”

 

***

La inceputul anilor ’40, poetul, Ion C Pena, publica in “Universul Literar” la rubrica “Cantece noui”. Este cunoscut ca Palatul Universul, de pe Brezoianu, a fost centrul presei interbelice. “Universul Literar” era suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelica, “Ziarul Universul”.

In 7 martie, 1941, la rubrica “Cantece noui”, Stefan Baciu, il numea pe Pena  ”un poet plin, de un talent robust, original si format, care face o figura cu totul aparte in corul celorlalti”, “versurile lui trebuesc citite cu luare aminte, in miezul lor se zbate un poet de rasa” si apoi adauga: “Iata un poet !”

 

Scrisoare  din  oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,

Cu linişti mari, cu case de argilă,

Prin visul meu, prin alba dimineaţă

Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

 

Eu am plecat în larguri de migdale

Din anii mici ca nasturii şi melcii

Tu ai rămas pe coastele ogale

Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

 

Poate-i mai bine, dreaptă în natură

Să stai aşa de dor de catapeteasmă,

Arar să-mi joci în orele de sgură

Pe canavaua gândului mireasmă.

 

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,

În creştet nici-un înger nu coboară

Cu bozi în păr nu văd o paparudă

Şi chiar regina vântului e chioară.

 

Căsoaie mari, cu pântece bălţate

Sudalme sure bucură peisajul,

Poemele sunt frânte, lăbărţate,

Pe vârfuri e actor cabotinajul.

 

Şi nimeni nu visează o minune.

Un boloboc de logică e traiul,

Pe-aici e mort şi timpul în tăciune

Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

 

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie

Dar eu te simt, comună de pe zare.

Luceafăr înălţat în veşnicie

Cu Dumnezeu în frunte şi altare.

 

In 23 mai 1942, in numar aniversar – “La un an de Cantece noui” – poezia lui Pena,”Opriti-vă”, este prima prezentata din cele zece poezii alese; undeva mai jos fiind o poezie de Stefan Augustin Doinas.

     Opriţi-vă

 

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere şi arginţi,

Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

 

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.

Opriţi-vă cu sufletul ochean

Să beţi înfiorarea hăbăucă.

 

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri

Să vă înalţ o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare şi zefiri

Şi vorba peste moarte să vă moară.

 

Nu închinaţi cu mine rugăciuni

Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

 

Eu voi rămâne singur, vagabond,

Un cerşetor de soare şi de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Ca porţile de marmură, închise.

***

Spuneam la inceput ca Ion C Pena este un vizionar, asa ca acum, in 2014, noi putem sa cumpanim povestirea utopica “Moneda fantazienilor”, scrisa la Sichevita, jud. Caras Severin, in 1937-1938, in care Pena merge cu anticipatia pana in ianuarie, 2000. In povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzatoare, cu colectivizarea si cooperativizarea (coop-uri, gradinite, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipatie. Prozatorul Constantin Stan, in “Ziarul de Duminica”, din 2003, in articolul “Un caz ciudat”, vorbeste despre faptul ca Ion C Pena il devanseaza pe Orwell .

Asa cum spunea prozatorul Victor Marin Basarab : “Moneda fantazienilor ar trebui pusa in circulatie si asezata intr-o exacta comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere a vizionarismului sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.”

Profesional, ca finantist ( perceptor), a functionat timp de aproape 5 ani la Sichevita – judetul Caras Severin (1935 – 1940), ca delegat de agentie. Aici infiinteaza Caminul cultural – “Lumina”, cu sediul in incinta Primariei. Doneaza caminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate carti in valoare de mii de lei. Iar, ulterior, le ofera si un aparat de proiectie. Comuna Sicheviţa, aşezată la limită de judeţ şi la margine de ţară, se întindea pe o suprafaţă considerabilă, având în componenţa ei 31 de cătune, cele mai îndepărtate sălaşe fiind la 15 – 18 km distanţă de percepţie. Din cauza lipsei mijloacelor de transport, Ion Pena era nevoit să străbată zilnic, mergând pe jos, distanţe apreciabile. Cu toate acestea, dând dovadă de o mare putere de muncă, el îşi desfăşura cu conştiinciozitate şi cu hărnicie activitatea de slujbaş al statului.

Apoi, la Domnesti – Muscel Arges, Ion Pena lucreaza ca agent administrativ. Aici infiinteaza, in martie 1941, “Biblioteca moderna:” prin care cauta sa satisfaca cerintele de lectura ale localnicilor, implicandu-se puternic in activitatea de culturalizare a satenilor.

In Domnesti se imprieteneste cu Gheorghe Suta, care-l si gazduieste pana la plecarea pe front. Acesta era presedintele Partidului National Taranesc, mare industrias si comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucsoara, participanta activa la Rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras, “Haiducii Muscelului”.

Fiind mobilizat din Domnesti, pe frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tanar pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani, fiind inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Este al cincelea copil, din cei sapte, pe care parintii, Firica si Lisandra Pena,  aveau sa-i inmormanteze in timpul vietii. Ce trebuie sa fi fost in sufletele strabunicilor mei, ce-o fi fost in sufletul lui Pena, care si-a condus la cimitir, pe ultimul drum, patru din cei sase frati: Nina, Fanica, Nicu si Costache ? O tragedie imensa, grea povara de purtat prin anii vietii. Bâtu’ Ioniţă nu a fost casatorit si n-a avut copii.

A fost membru şi susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici si prietenia lui cu Gheorghe Suta, presedintele PNT din Domnesti. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile securităţii care l-a înscris în  „Fondul special – interzise”. Abia după „dezgheţul ideologic” din deceniul al şaptelea, patru epigrame ii apar în antologia “Epigramisti romani de ieri si de azi” a lui N. Crevedia, din 1975 – Ed. Eminescu. Iar in ziarul „Teleormanul ”, din 29 septembrie 1979, G. Filimon şi I. Bâlă în „Fişe de istorie literară” consemnează: „Printre condeierii teleormăneni se numără şi Ion Pena, poet delicat şi plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi.”

In casa bunicului Petre C Pena, tatal mamei mele, Ioana D Scarlat, unde s-a nascut si a trait scriitorul, singura carte pe care am vazut-o era Biblia.  Pana sa aflu de embargoul securitatii, impus lui Pena intre 1945 – 1989, mi se parea straniu pentru un perceptor – scriitor sa nu aiba ceva carti pe acolo, o masina de scris, revistele in care publicase, manuscrise, insemnari …

***

A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţată în 1935 sub preşedenţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu.

Publicându-şi doar volumul de epigrame „Furcile caudine”, in 1939, la editura “Drum”,  Ion C Pena era receptat mai mult ca epigramist decât ca poet şi prozator. Este catalogat ca epigramist excelent, poate cel mai bun şi mai autoritar teleormănean în domeniu.

Urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunţate în revista bucureşteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de peste 100 de poezii, intitulat „Iarmaroc” şi un volum de epigrame „Flori veninoase”, dar care, din păcate,  nu aveau să mai vadă lumina tiparului, intrucat in acelasi an revista şi editura „Drum” au fost suspendate.

Gratie cercetarilor pe care le-am facut  in Biblioteca Academiei Romane, prin 2000, acum se cunoaste ca Ion C Pena publica si poezii, proza si era apreciat, in marile publicatii bucurestene Universul literar, Vremea, Prepoem, Pacala, Epigrama, cat si in cele teleormanene Oltul, Drum, SO4H2, Graiul tineretului …

Dupa plecarea la cele vesnice i-au ramas pentru tipar mai multe manuscrise, intre care patru volume de poezii : “Iarmaroc”, „Varietăţi”, „Nord”, „Fum”. Din pacate, acestea au ajuns la “binevoitori”, care nu-si mai amintesc ce-au facut cu ele.

Consider ca produsele sale literare pot vorbi cel mai bine despre Ion C Pena, perceptorul – scriitor. Iata cum vedea scriitorul starea de fapt a vremurilor in 1933, pe cand avea 22 de ani.

Exclusivismul rasei şi culturii germane

Viaţa germanului, în toată raţiunea şi maniera sa de a fi, îşi are exponentul în celebra „Kultur”, pe care acesta o primeşte la vîrsta fragedă a tinereţii şi pe care este ţinut, printr-o metodică manifestare a factorilor de seamă în stat, să nu o uite în nici-o măsură până la vîrsta cea mai înaintată.

Caracterul dominant al rasei şi culturii germane este „exclusivismul” cel mai exagerat, aplicat în toate domeniile de activitate omenească şi concretizat în cunoscuta lozincă „Deutschland über alles”. A încerca, pe scara istoriei, o identificare de dată, de la care să fi luat naştere această tendinţă, este foarte greu sau de-a dreptul imposibil. Toţi cunoscătorii, de competenţă necontestată, ai evoluţiei germane sunt unanimi în a o considera înnăscută, iar nu „fabricată”. De altfel, numai aşa se explică sensul mistic pe care ea îl întreţine în toţi compatrioţii lui Bismark, de la proletarul şomeur iremediabil pînă la aristocratul cu apucături încă feudale.

Sunt nenumăraţi acei cari au căutat să dea o concretizare justă acestei metafizici, dar acela care a reuşit să  făurească, din atavismul tulbure, un crez de proporţii aproape geometrice şi de năzuinţi determinante este Oswald Spengler.

Concepţia sa despre destinul german este cuprinsă în aşa numitul mit al lui „Faust” sau „omul faustian” (der faustliche mensch). Care sunt caracterele sale?

Spengler îşi începe opera printr-o critică puternică a latinităţii. Nu vom arăta cuvînt cu cuvînt această critică, ci printr-o interpretare cît mai largă, întrucît e mult mai valoros ceea ce se ghiceşte c’a vrut să spună decît ceea ce propriu zis a strîns în fraze tipărite. Idealul latin – după el – este static. Fiind astfel, el se manifestă prin democraţie şi moderaţie, dînd şi celui mai slab posibilitatea să traiască în el, ajutându-l chiar, de multe ori, prin instituţia asistenţei sociale. Prin aceasta el îmbracă un caracter abstract de largă umanitate, dar în realitate demască incapacitatea latină de a se înarma cu aspiraţii sociale, positive. Năzuinţele spiritualităţii sunt universale, fanteziste. Visează o aducere la acelaşi numitor a tuturor oamenilor, uitînd că viaţa adevărată constă în cultivarea variaţiunii, diferenţialului. Postulatele sale, în genere, fiind ca să întrebuinţăm o analogie justă – să coboare şi pe pămînt „împărăţia cerurilor”, ignorînd cu încăpăţînare antagonismele nenumărate şi ireductibile, cari se opun unei asemenea concepţii.

Acelaşi ideal se califică singur ca superficial şi ieftin, prin faptul că e prea uşor accesibil tuturor popoarelor. Superficialitatea sa constă din cultul excesiv al formei, care să poată fi îmbrăcată cu aceeaşi uşurinţă şi la antipozi ca şi pe malurile Senei.

Inspirat din abstract, pe deasupra realităţilor, idealul latin merge cu paşi repezi către declasare, fiind depăşit de exigenţele vieţii moderne. Deviza revoluţiei franceze din 1879 „liberté, égalité, fraternité”, a fost realizată. Pîrghia pe care s’a mişcat toată revoluţia idealului latin, a fost aceasta. Odată realizată, el a rămas fără obiectiv. Refuzul de a-şi apropia un altul, cerut de vreme, i-a tăiat contactul cu viaţa, sortindu-se singur unui sedentarism de vise, şi cedînd primatul idealului germanic.

Ce opune idealul german celui latin? Un dinamism puternic şi aproape iraţional. Idealul germanic e dinamic pînă la catastrofic. Omul faustian nu „este” ci „devine” (der faustliche mensch „ist” nicht er „wird”). Cu alte cuvinte, năzuinţele sale nu îmbracă un caracter latent, static, ireal, ci unul activ. Nu se mulţumeşte cu o stare de fapt, îmbunătăţită chiar cu corective în cadrul ei. Vrea, pur şi simplu „altceva”. Principiul său este activitatea în vederea unei deveniri dusă cu o îndărătnicie necunoscută la un alt popor.

Din trăsătura aceasta, trage Splenger că tipul dominant al viitoarei culturi occidentale va fi cel germanic, nu cel „francez” (sinonim cu cel latin) care coboară cu paşi repezi povârnişul decadenţei.

Toţi savanţii Germaniei, proclamă infailibilitatea poporului lor, sub toate formele. Patrimoniul civilizaţiei, pînă la potenţialul actual, cuprinde, cu oricît de bunăvoinţă am face aprecierea, cel puţin o jumătate din el contribuţie franceză. „Kultur” ignorează cu totul această realitate. Marii scriitori, marii oameni de stiinţă, marii oameni de stat, sunt pentru „ea”, numai germani, nepomenind decît de foarte puţini străini, micşoraţi şi aceia complet sub unghiul aceluiaşi exclusivism. În „Istoria chimiei” a marelui chimist german, Osvald, numele lui Lavoisier nici nu e pomenit. Molière e mai cunoscut, cu siguranţă, la Yokohama decât la Frankfurt am Main.

Furia activismului şi – implicit – devenirii germane nu cunoaşte nici-un scrupul şi nici-o margine. „Dreptul celui mai tare”, arborat cu atîta emfază şi ironie în faţa fraternităţii franceze este îndestul de concludent.

… Viaţa e luptă, „o luptă pentru voinţa de putere, groasnică, inexorabilă, o luptă fără cruţare” (Spengler).

Ce vrea şi ce a vrut Germania întotdeauna? Dominaţia mondială sub puterea poporului german. „Germania concretizează într’însa cel mai puternic avînt al supremaţiei omeneşti, şi se vede osîndită, prin însăşi măreţia sa, să absoarbă într’însa toate popoarele sau să se întoarcă în neant” (Bernhard).

„Noi (germanii) suntem din punct de vedere moral şi intelectual, superiori tuturor oamenilor. Germania e cea mai desăvarşită creaţie din cîte a cunoscut istoria” (Profesorul Lasson).

„Că acest ultim război a fost o întreprindere de cuceriri, cu scopul de a-şi asigura stăpînirea Europei şi a lumei, prin anexiuni de teritorii, acest lucru nu poate fi contestat decât de însăşi autorii acestei crime împotriva umanităţii. Că a trebuit strînsă unire a forţelor ale Franţei, Angliei şi a celorlalte popoare direct ameninţate, împreună cu ajutorul american (după deruta Rusiei) pentru a sfărîma întreprinderea militară a Germaniei, acest lucru nu-l va contesta nimeni, afară de partea încriminată”(Ciemencean).

În lumina tuturor celor spuse pînă aici „hitlerismul” apare ca ceva foarte logic în viaţa poporului german. Tentativa din 1914 de cucerire a dominaţiei mondiale, a eşuat. O nouă tentativă în acelaş sens, ar necesita o sumă de exigenţe externe şi interne, fără de care succesul ar fi ratat. Vom vedea, într’un alt articol, dacă conjunctura favorabilă din 1914 îi va mai fi pusă vreodată în faţă şi în ce fel.

Până atunci însă – sau mai precis în aşteptarea acestei noi conjuncturi – poporul german a ţinut să-şi exercite exclusivismul său în elementul intern al populaţiei.

De aici a pornit, în mod firesc, „eliberarea evreilor” şi decretarea „Germaniei a germanilor”, care nu e decît un revers în mic al celeilalte năzuinţi „Universul al germanilor”.

Există, în realitate, un pericol evreesc în Germania, aşa cum a fost arătat şi cum au bătut actualii guvernanţi moneda în el? Deloc. Ce înseamnă o sută de mii de familii evreieşti la o populaţie totală de şaizeci şi cinci de milioane de locuitori? Doresc să fiu înţeles. Nu e vorba aici de o degenerare sau de o aprobare a acţiunii rasiste. Ci pur şi simplu, de cunoaşterea adevărului. Originea rasismului nu e alta decît „exclusivismul” specific, înăscut, al poporului german, după cum am arătat.

Iar ca o concluzie pe marginea celor spuse pînă acum, se mai impune o precizare. „Kultur” nu este propriu zis depozitară caracterului german, ci factorul fidel care-l luminează şi-i precizează axele, şi-i amplifică orizonturile.

Publicata în  „SO4H2”, anul II, nr. 7-8, din 1933

***

Savurați câteva  din epigramele perceptorului Pena:

 

Adormind Adam, Dumnezeu i-a scos o coastă 

şi din ea a creat pe Eva (Biblia)

Adame, oricît socotim

Noi o concluzie găsim:

Erai aşa de fericit

Şi somnul te-a nenorocit …

 

***

Dramaturgului Nicolae Iorga

Piesele văzîndu-i, toate,

Am conchis ca spectator:

Iorga-i, fără doar şi poate,

… Cel mai crud inchizitor.

 

***

Lui Ion Minulescu, la romanul „Corigent la limba romînă”

Nu ştiu dacă chiar aşa e

Cum te lauzi – dar se ştie

Că romanul va rămîne

Corigent la … veşnicie.

 

***

Unui volum de poezii a cărui apariţie a premers cu puţin premierea câtorva cărţi mediocre de către S.S.R.(n.n. Societatea Scriitorilor din România)

L-am citit, trei zile-acum

Şi-am rămas contrariat:

Când e-atât de prost volum

Cum n’a fost laureat ?

 

Lui Tudor Arghezi şi duşmanilor săi

Pigmei îţi stau în bătătură,

Livizi, acriţi ca o gutuie

Că nu pot culmile să-ţi suie

Şi drept urmare … te injură!

 

Duetul Ponţiu Pilat – Ion Pillat

„Pilat” în amîndoi. Aici e cheia

În care stă curată potriveala,

Dar vezi că unul guvernă Iudeia

Şi altul guvernează … plictiseala.

 

La moartea lui Ion Pena

S’a bucurat poporul tot

Şi-a răsuflat cu dublu rost:

Ca perceptor fu cel mai bun,

Ca scriitor fu cel mai prost.

 

Unui bătăuş electoral.

Vivat! Politica de vorbe

O fac atîţia papă lapte

Dar tu cu ţuica şi bastonul

Făcuşi politică de … fapte.

***

Cunoscutul publicist şi istoric literar Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie … îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001 sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat şi sensibil, care a putut să meşteşugească destule versuri memorabile.”

 

Şes natal

 

Şi, Doamne, eu fui pe aici.

În ţara cu luceferii înalţi,

Văzui catapetesme cum ridici

Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

 

Văzui însămânţările cu rod,

Stupinele cu miere, dimineţi

Cu mândre aurore în năvod

Şi falnică sburarea de ereţi.

 

Zimbirea călărea peste obraz,

În vine se rotiau chiuituri,

Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz

Creşteau peste hotare sărituri.

 

În urnă tresăriau şi mai adânci

Pâraele cu apă şi cu har,

Credeam în ele, Doamne, că tu plângi

Şi eu eram pe margine pândar.

 

Cu visul mă culcam şi mă sculam,

Irod între coteţe şi cârlani,

În gene bucuria o ştiam …

Aveam atuncia 12 ani.

 

Poetul din urmă

 

Pe-aici poetul este rătăcit,

Prin hârburi de anafură şi besnă,

Heralzii în tăcere i-au murit

Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

 

De vreme îndelungă-i călător –

Cu pietrele şi roua din grădină,

Cu pulberea, cu norul tunător,

Cu toamna îmbrăcată în rugină.

 

A năzuit o ţară de poveşti –

Naiade în albastră legiune,

Luceferi în betele îngereşti

Şi verile cu umbră de cărbune.

 

Să fluture alaiele în zob,

Pe lanuri să se scuture belşugul,

Din cupe să hălădue –  şi rob

Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.

 

O ţară de lumină şi de vis

Poetul peste ani a căutat-o;

I-e sufletul de negură, închis

Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

 

Moartea Mariei

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,

Din ceasul rău, din apele tăriei?

Întinse moartea mâna fioroasă

Şi, cald, culese sufletul Mariei.

 

Odihna veşnică îi stă acuma

Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,

N’o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma

Şi n-o mai pune vara’n chiotoare.

 

Cinci oameni vor veni după amiază

Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –

O vor culege parcă ar fi trează

Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.

 

Dar pân’ la urmă rece va rămâne,

Cu cer şi cu ţărâna măritată;

Isuse ’nalte, nobile stăpâne,

Dece chemaşi, la tine, mândra fată?

 

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis

Ce noaptea liniştea sugrumă,

Ca un profet păgân închis

În carapacea mea de humă.

 

Eu sunt înalt ca un stindard

Ce-i ros de umbră şi de glorii,

Ca un păcat spălat de nard

În patruzeci de purgatorii.

 

Eu sînt pribeag ca un strigoi

Ce scuipă lumea cu blesteme,

Ca un nebun cu pumnii goi

Şi tidva plină de poeme.

***

Ion C Pena a creat şi s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României şi a Europei; etapă, insa, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a determinat neluarea în seamă a carierei sale literare şi scoaterea acestuia vreme îndelungată (1945-1989) în afara circuitului public.

In 2011, la o 100 de ani de la nasterea sa, a aparut cartea “Scrieri” de Ion Pena la Editura Printech, Bucuresti, in care sunt stranse scrierile sale imprastiate prin revistele si ziarele vremii. Din aceasta carte am si folosit cateva pasaje in acest articol.

De va va placea ce a scris, poate ii scoateti la lumina profilul literar. Asa cum a fost, chiar si intr-un colt de revista sau ziar, poate a mai ramas, totusi, un loc printre pamanteni. E posibila o restituire ? Foarte bine ! Cititi si judecati ! Lacrimi si sfinti.

Perceptorul – scriitor, Ion C Pena, este inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

La inceput de articol, va supun atentiei un necunoscut, pe Ion C Pena, care fiind oale si ulcele in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, nu mai razbate sa-si zica oful neputintei si amaraciunii traite,  ranit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma sa plece neampacat. Trebuia sa se insoare dupa razboi.  N-a mai apucat, se daruise patriei. O floare de femeie, a ramas strivita toata  viata. Patria, sa traiasca  !

Respect, Românule !

Pasind pe varfuri, vin si va pun in atentie pe scriitorul Ion C Pena, care este un vizionar, talentat si curajos scriitor teleormanean – belitorean –  poet, epigramist si prozator.

 Marin Scarlat

Noiembrie 2014, Bucuresti

Marin Scarlat despre poetul Ion C. Pena

La începutul anilor ’40, poetul Pena publica poezii în „Universul Literar” la rubrica „Cântece noui”. Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, „Universul Literar” fiind suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelică, „Ziarul Universul„.

In 7 martie, 1942, la „Cântece noui”, redactorul rubricii, Ștefan Baciu, îl numea pe Pena „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”, astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere …  versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”. În „Universul Literar” au mai debutat, in acea perioadă, Ștefan Augustin Doinaș, Leonida Secreteanu și Ion Caraion.

Prozatorul Constantin Stan (n. 1951 – d. 2011), membru al Uniunii Scriitorilor, în „Ziarul de Duminică„, din 28 septembrie 2001, în articolul „Un caz ciudat”, vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa, Moneda fantazienilor,  il devansează pe Orwell.

Publicistul și istoricul literar Stan V. Cristea, membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie … îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”

În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară – opera omnia – publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, Stan V. Cristea îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit .

Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.

Marin Scarlat

http://revistaderecenzii.ro/marin-scarlat-despre-poetul-ion-c-pena/