„Dincoace…Dincolo…Respectul!” de Ion. N. Oprea – Editura Pim Iași 2016

Scriitorul Ion N. Oprea și-a propus și a realizat anul acesta o un proiect măreț, o decaniadă a antologiilor ale căror coordonator este în cadrul Cenaclului la distanță inițiat și pus în mișcare de către domnia sa. O muncă asiduă, mii de pagini adunate în cărți cu o diversitate de stiluri, genuri literare, personalitați de vârste diferite din diferite domenii, reunite între coperțile unor carți pe care le vor descoperi fără dor și poate urmașii, pe rafturile multor bibliotecii din tară și nu numai.

Pe mine acest scriitor octogenar prolific mă uimește cu atât mai mult cu cât eu nu sunt prea harnică în ale scrisului și nici foarte ordonată cu cele pe care le scriu și public.

Acum când s-au adunat o mulțime de cărți destul de voluminoase despre care ar tebui să scriu măcar cate o binemeritată pagină aferntă fiecăreia, din respect pentru munca autorului și drept recunoștință pentru spațiul pe care mi l-a oferit pentru a publica în aceste antologii,  mă cuprinde un soi de pancă. Fiecare carte primită a fost citită parțial, unele doar răsfoite și amânate pentru vero călătorie mai lungă cu trenul, ori pentru serile lungi de iarnă. Am lecturat totuși suficient pentru a  înțelege munca titanică a autorului pe care mi-ar face deosebită plăcere să-l așez pe un podium construit din cărțile publicate de domnia sa, de-a lungul vieții.

Temele propuse de către Ion N. Oprea sunt incitante de fiecare dată și nu puțini sunt autorii pe care îi regăsim în mod repetat în aprope toate aceste antologii. Dintre aceștia am remarcat pe Marian Malciu din Slatina-Olt, pe Gheorge Clapa profesor de istorie bârlădean de asemenea prolific în ale scrisului, jurnalista Geta Modiga, prof dr. Ion Popescu Siretenau, Olguța Luncașu Trifan, prof univ, Ioan Dănilă și mulți, mulți alții. Gestul domniei sale de a trimite membrilor Cenaclului la distanță cărțile prin poștă fără a aștepta bani pentru acest efort intelectual dar și pecuniar mi se pare mai mult decat generos. Despre cărțile acestea  primite prin poștă sau personal de la autor, se cuvine din respect să scrie fiecare dintre coautori. Scrisul și socializarea prin cuvântul scris este pentru jurnalistul INO, un mod de a trăi frumos, activ, un fel de “tinerețe fără bătrânețe” și de ce nu, prin ceea ce lasă în urma sa, „viață fără de moarte.”

Referindu-mă la antologia „Dincoace…Dincolo..Respectul” Editura Pim, Iași 2016 pe care acum o am în față remarc articolul prof. documentarist Gheorghe Clapa, un iubitor al cuvnatului scris, istoric meticulos în a trata orice subiect cât mai amplu. Articolul în discuție are un titlu inspirat, adecvat temei propuse, „O națiune ca să aibă viitor, trebuie să-și cunoască trecutul care-i dă forța coeziunii în prezent. Să fie dincoace de Lethe!” . Un articol de 35 pagini care merită a fi citit, o pleduarie  pentru cultură, normalitate, patriotism, condimentat cu trimiteri la legende, istorie, religie.

Profesorul Vasile Fetescu din Iași  ne pricinuiește o incursiune în “Universul creației lirice” pe mai bine de 15 pagini. Domnia sa ne mărtirisește în poemul „Dezamăgire”următoarele: „Ca să pătrund în universul/ poeziei/ a trebuit să trec prin/ furcile caudine/ care străjiuesc intrarea/ în lumea miraculoasă/ a creației poetice./ Se spune/ pe drept sau pe nedrept,/ că românul s-a născut/ poet/ și este de așteptat/ ca în țara poeților/ gignați/ și a efemerilor/ pigmei/ poezia să crească/ și să înstăpânească/ precum / iarba/ câmpului./”

Un articol ce pare după o parte din titlul pe tema dată, este cel scris de dr. Aurel Pamfil din Iași intitulat „Dincolo și Dincoace de…ghidonul bicicletei”. “Prin larghețea și bunătatea sa dl Oprea va fi cred cel mai surprins de alegere, deși probabil o vor face alții. Îmi cer de fapt, un drept acum, la aproape 70 de ani, să scriu ceea ce vreau, să fac ceea ce-mi place și să profit de contextul favorabil de a avea un…protector.”. Și o va face, povestindu-ne cu dezinvoltură,  talent și umor, despre…biciclete.

Olguța Luncașu Trifan tot din Iași în “Anonimus: între două praguri, secunda”, ne prezintă fleșuri despre cotidian de pe poziția de polițist. Apreciez talentul autoarei pe care o cunosc din mediul virtual de câțiva ani și ii citesc postarile.

Prof. Traian Nistiriuc-Ivanciu din Câmpulung-Moldovenesc ne vorbește despre respectul ce se cuvine oricarui om, despre degradarea și minimalizarea relațiilor interumane în ultimele decenii datorită unei libertăți prost înțeleasă de către tânăra generație internaută, în mod deosebit.

Moartea cuiva apropiat ne pune în fața o realitate pe care unii nu o pot accepta și anume conștientizarea existeței a ceea ce numim omeneste, dincolo…

„Căci, dincolo de ceea ce vedem se întinde țara celor încă nevăzute, dincolo de ceea ce auzim se află ceea ce încă nu am auzit, dincolo de azi e ceea ce a fost și va fi: dincolo de materie domnește imaterialul: dincolo de mormânt ne așteaptă oare ce? Ne vom întâlni vreodată cu cei pe care i-am iubit? Dincolo ești tu, dincoace sunt eu!; dincolo beznă frig și spaimă-dincoace: lumină, căldură și sete de cunoaștere…”

Urmează un purpuriu de versuri inspirate de tema propusă de INO. Citez ,“Dincolo de toate- respectul”, „Dincolo/ sau dincoace de../ Dincolo de toate,/ plutind aparent spre…/ atât cât se mai poate/ și cât de mult simțim,/ își precizează aspectul,/ în tot ce vrem să fim,/ respectul/”

Geta Modiga scrie un articol tot despre respect, mai curând despre lipsa acestuia de cele mai multe ori în relațiile interumane ca fiind pornit dintr-o proastă educație primită în familie ori în procesul de formare a tinerilor în școală.

Un alt articol care mi-a atras atenția este cel intitulat “Satul rămâne matca spiritualității românești ortodoxe”, scris chiar de coordonatorul antologiei Ion N. Oprea despre poetul și scriitorul german năsut în România, Eginald Schlattner care a iubit și admirat până la divinizare țara în care s-a născut. Retras, departe de societatea dezlănțuită acesta scrie „N-ai voie să vorbești așa de frumos despre România, că nu te crede nimeni”.

Despre respect, profesorul Constantin Zavati din Bacău ne spune: “Odată cu intrarea în Liceul militar “Ștefan cel Mare din Cernăuți am înțeles pentru prima dată ce înseamnă respect pentru șefi, profesori, colegii noștri, pentru regulamentele militare”.

Fiecare autor inclus în această antologie merită a fi citat, toti au scris cu pasiune, talent și bucuria de a aborda temele propuse. Mă opresc aici, având convingerea că vor mai scrie despre această carte mulți altii. Se cuvine ca în semn de respect și recunoștință pentru efortul domnului Ion N. Oprea să punem pe hărtie câteva impresii de cititori. Tot ce am scris despre cărțile primite de la domnul Ion N. Oprea sunt semne de lectură și impresii de cititor implicat iar nu critica literară.

Cartea „Dincoace…Dincolo…Respectul!” este un volum unitar, de toată lauda a domnului Ion N. Oprea în care te întâlnești cu o lume bună de oameni culți  și unde ți se permite să pătrunzi cu sfială dar din care ieși mai înțelept mai informat și mai educat.

Si de acestă dată, îmi exprim uimirea, admirația și recunoștința pentru domnul Ion N. Oprea, un scriitor ce-și pregătește un loc în cultura românească măsurându-și viața  în pagini de carte tipărită.

Dorina Stoica- Bârlad.

http://dorinastoica.blogspot.ro/2016/08/dincoacedincolorespectul-de-ion-n-oprea.html

Anunțuri

„De neuitat: limba română” de Ioan Dănilă – Bacău

 
Conf. univ. Dr. Ioan Dănilă

Fiecare dintre cărţile coordonate de Ion N. Oprea în seria Cenaclul literar la distanţă este un magazin în care intri cu nerăbdarea de a te reîntâlni cu lume bună şi înţeleaptă. De data aceasta jocul de rol poartă eticheta „Nu uita…“, care nu neapărat e un imperativ ferm, ci mai degrabă o invitaţie la a ne proteja amintirile şi a le da glas acelora care ar putea fi lecţii de viaţă pentru alţii.

Ediţia 2015 a antologiei pare să fie una dintre cele mai bogate în prezenţe ale limbii române în aproape toate ipostazele. Una dintre ele, gnomică, îi aparţine lui Vasile Ghica, din a cărui superbă colecţie transcriem două aforisme: „Politica noastră de astăzi înseamnă cât mai multă corupţie. Şi cât mai puţină gramatică“ (p. 14), respectiv „Când intră în politică, oamenii de cultură e bine să ştie că riscă să fie conduşi de tot soiul de agramaţi” (p. 301). Universitarul clujean Doina Butiurcă îi trimite lui Ion N. Oprea o lucrare demnă de un volum de studii şi cercetări ştiinţifice din domeniul filologiei: „Limba română în lume”. Autoarea investighează presa culturală din diaspora cu un singur ţel: de a descoperi interesul gazetarilor români din străinătate pentru cultivarea limbii. Constatările nu sunt liniştitoare: „există un număr restrâns al rubricilor consacrate problemelor de limbă stricto sensu şi cu atât mai puţin reviste interesate de problemele punctuale ale limbii române literare” în S.U.A. şi Canada. Căile de a-i determina pe românii din afara graniţelor ţării să comunice corect sunt diverse: apelul la dicţionar, când sensul unui termen este incert, modele de conjugare a verbelor şi de declinare a pronumelor, combaterea „beţiei de cuvinte” etc. Alteori sunt reproduse texte ale marilor lingvişti, ca acela al lui Al. Graur din 1934, dureros de actual şi la noi: „Cum se face oare că elevii din Franţa sau din Anglia pot învăţa ortografia limbii lor, infinit mai complicată decât a noastră, iar elevii din România scriu atât de mizerabil? Nu poate fi decât o singură explicaţie: nu se dă destulă atenţie scrierii. Programele sunt prea vagi în această privinţă, iar profesorii de limba română se socotesc, în general, prea mari savanţi ca să se ocupe de amănunte atât de meschine: ei discută filozofie, formează suflete etc., iar elevii lor scriu: *v-a veni, *mam dus, *părinţi mei” etc. Rubricile au nume expresive (Colţu’ lu’ Vanghele) sau terne (Limba noastră), iar titlurile sunt uneori surprinzătoare: „Romgleză? Niciodată!” (Observatorul – 2010). În acest context, îndemnul Dorinei Stoica din Bârlad este bine-venit: „Fraţi români plecaţi prin lume,/În orice ţară vă aflaţi,/Pe copii şi pe nepoţi/Învăţaţi-i să vorbească/Şi în limba românească!”

Ligia Ghinea, absolventă a Literelor craiovene, este profesoară în municipiul-reşedinţă al judeţului Covasna – Sfântul Gheorghe. Nu-i este uşor, dar o susţine alcătuirea entităţii biologice: „Limba română sunt eu./Am fost zămislită de părinţi/În limba română./Fiecare celulă a fiinţei mele,/Pământene,/E plămădită în grai românesc”. Luca Bejenariu, bucovinean din Rădăuţi, e un iscusit portretist al dascălilor săi de la Filologia ieşeană: cu Dumitru Gafiţeanu, un semestru întreg a „făcut analize sintactico-morfologice din Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă“; Gh. Agavriloaie, dacă dădea un cinci, îi cerea studentului să spună că literatura română a studiat-o „cu… portarul de la Universitate“, iar Petru Zugun, Ilie Dan, Gavril Istrate şi Ion Popescu-Sireteanu i-au fost la fel de buni dascăli de lingvistică.

Cărţile coordonate de Ion N. Oprea ar trebui să se găsească în toate bibliotecile judeţene.

Ioan Dănilă (Deşteptarea, Bacău, [anul XXVI], nr. 7508, din 27 nov. 2015, p. 6, rubrica „Limba ce-o vorbim şi-o scriem”)
http://dorinastoica.blogspot.ro/2016/01/de-neuitat-limba-romana-de-ioan-danila.html