Gânduri scrise pentru semeni

  Motto: ,,Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi    înşine”(Părintele Dumitru Stăniloae)

De curând am primit în dar pe unul din coridoarele şcolii o carte, care parcă mi s-a lipit de mână, încât am deschis-o imediat şi am început să o citesc. De la început mi-a acaparat toată atenţia, şi-a ,,făcut cale către inima mea’’, fiind scrisă pentru oamenii preocupaţi de tot ce înseamnă viaţă ,,în care se găseşte şi o cale cât de cât creştină’’ şi ajunsă acasă am citit-o şi am recitit-o. Mă bucur mult că o pot avea de acum în biblioteca sufletului meu.

,,Vreau să trăiesc viaţa ca pe o bucurie, ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu’’, mărturiseşte preotul Ion Petrică, autorul cărţii primite Meditaţii pentru contemporani ( ediţia a II-a revizuită), Ed. Nepsis, Ed. Eurobit, Timişoara, 2010; şi eu aş adăuga că bucuria cu care-şi trăieşte viaţa ar dori să o împartă cu semenii săi, dovadă sunt preocupările lui, atât ca preot slujitor, cât şi ca profesor de religie, lector universitar, doctor în sociologie, inspector de specialitate la Direcţia Generală de Asistenţă socială şi Protecţia copilului-jud. Caraş-Severin şi, nu în ultimul rând, scriitor.

Cartea cuprinde gânduri condensate în cuvinte simple, dar edificatoare, o adevărată hrană spirituală adresată atât celor care abia se instruiesc în tainele creştineşti, cât şi celor deja cunoscători, spre a-şi desăvârşi educaţia religioasă creştin-ortodoxă. De asemenea dezbate subiecte legate de viaţa cotidiană ca de exemplu: Cartea-o nepăsare sau un lux?, Dumnezeu ne-a dat viaţă nu agitaţie, Iubirea-destrăbălare sau sfinţenie?, H.I.V.-răul creat de oameni, Manelizarea culturii, Iubeşte şi fă ce vrei (despre ziua îndrăgostiţilor şi Sfântul Valentin), Bucuria de a fi liber ş.a. Nimic nu este scris la voia întâmplării, părintele autor cunoscând forţa cuvântului. Tocmai prin forma lor mai puţin vastă, prezentate sintetic, articolele, şi de la sine înţeles temele dezbătute, pot să pătrundă în sufletul cititorului mult mai uşor, decât dacă acestea ar fi de întindere mai mare, iar ideile mult dezvoltate. Este o lucrare grăitoare despre dorinţa autorului, după cum mărturiseşte chiar el, ca ,,lumea să fie mai bună, să fie ancorată cu adevărat în tumultul valorilor esenţiale şi purificatoare ale vieţii”. Autorul ni se dezvăluie ca Homo Socius, dar şi ca Homo Eruditus, propunându-şi un amplu program de misionariat întru iluminarea neamului său din perspectiva de a urma cel mai înalt model de virtute, acela de a trăi întru Iisus Hristos: ,,Vreau să fiu contemporan cu Hristos” şi ,, O lume fără Hristos este o lume fără sens…prin Hristos aflăm viaţa adevărată” (p. 127), mărturiseşte el. Cititorul nu va găsi în această carte o demonstraţie despre existenţa lui Dumnezeu, cu toate că autorul observă cu tristeţe că ,,pe zi ce trece oamenii experimentează din ce în ce mai mult o lume fără Dumnezeu’’. Nu trebuie neapărat căutaţi vinovaţi, în realitate problema se prezintă foarte simplu, pentru necredincioşi este sigur că Dumnezeu nu există. Ei sunt, de fapt, într-o stare de inconştienţă. Cei adormiţi nu simt existenţa lui şi pretind că nu există. Depinde de om dacă lucrurile există sau nu pentru el. Să se trezească şi va simţi că Dumnezeu se află viu în jurul său şi în sinea sa. Ne îndeamnă la a nu fi nepăsători şi a asculta tăcerea vorbitoare a lui Dumnezeu, pentru că ,,Dumnezeu nu poate fi înţeles cu mintea, doar ancoraţi în credinţă ne putem ataşa de adâncul dumnezeirii’’(p.48)

Preotul Ion Petrică reuşeşte să se ridice deasupra problemelor dezbătute, să le privească în ansamblu, ajunge să tragă concluzii pertinente şi adevărate. Creând se autodepăşeşte, se înalţă spre părţile superioare ale spiritului şi astfel poate exercita o bună influenţă asupra celor ce îl ascultă sau îl citesc. Iată calea celei mai bune metode pedagogice prin care poate produce transformări binefăcătoare în ansamblu, atât la oameni cât şi la situaţii. Este adeptul unei unităţi între creştinism şi ştiinţă, fără ca cele două să se contopească una cu cealaltă, pentru că ,,lumea contemporană are nevoie de o astfel de unitate în diversitate’’(p.102). Ca să ne desăvârşim cunoaşterea, orice informaţie din această lume ,,în care totul se mişcă în jurul acesteia’’(p. 78), trebuie căutată cu discernământ, nu luată aşa cum ne este afişată.

Chiar dacă finalul este oarecum sceptic, privind societatea omenească în ansamblu, autorul nu îşi pierde speranţa că ,,echilibrând viaţa noastră, vom echilibra şi viaţa planetei’’(p. 105), iar ,,triunghiul echilateral adevăr-iubire-frumos’’(p.112) va reuşi să dăinuiască.

Prof. Monica-Maria Condan

(redactor-şef al rev. de cultură Coloana Infinitului, Timişoara)