Jianu Liviu-Florian: Imnul livezilor

Imnul livezilor

 

Să recunoaștem: nicio ramură obscură

Regala, nu îți pune-o pâine-n gură.

 

Ba, fără plata ultimului leu,

Nici apa, nu-ți da gratis, Dumnezeu.

 

Așa este în fiecare stat.

Un lagăr concentrat.

Civilizat.

 

Albinele, furnicile – și ele

Civilizate sunt până la stele.

În loc de științe moarte – au  folosul –

Tactile, telepate –  în frumosul

 

De roi, și stup, familie, mușuroi  –

Aici, la noi, nu-n lumea de apoi.

 

Ciudat: acolo nu se minte. Nu se fură.

N-au pentru asta-atâta sinecură.

Organe de control, peste organe.

Și Califate. Lege. Și  piroane.

 

Ba nu se cer nici bani. Pentru carnagii.

Și-atâtea sarcofage de ravagii.

 

Nici drepturi peste drepturi, pentru clacă.

Ci  roiul de albine – și o matcă.

 

De-aceea, eu, să nu vă supărați pe mine,

Am  matca mea, în  roiul de albine.

 

Nu va veni nicicând s-o vad. De vine

Îi spun: Ajută stupu-ntreg, străine!

 

Și fără sa te văd –  și mie, bine

Să-mi faci –  și voi culege din înalții

Livezilor, nectar – și pentru alții!

 

Jianu Liviu-Florian

23 aprilie 2015

 

Anunțuri

Jianu Liviu-Florian: poesis

ULTIMA ORĂ

 

Este adevărat că fusese îngrămădită

În propria casă boierească,

Cu toată familia ei,

Într-o cameră şi o bucătărie,

Dar primise de la comunişti

Un loc de muncă:

În spaţiul care va să devină

CLF,

Centrul de legume şi fructe,

Făcea lădiţe de lemn.

Primise un ciocan,

Şipci,

Cuie,

Şi o normă zilnică de lădiţe.

De pe urma acestui loc asigurat de muncă,

Îşi plăteau toate cele,

Şi familia ei

Avea în fiecare zi

Mâncare de cartofi pe masă,

Iar duminica,

Carne şi pâine.

După treizeci de ani,

În spaţiul aceluiaşi Centru de Legume şi Fructe,

În anul I de liceu,

Făceam  practica.

Magaziile erau pline ochi cu varză,

În mare parte

Stricată.

Şi distinsele doamne profesoare,

Şi distinsele domnişoare eleve,

Şi distinşii elevi,

Afişând cele mai elegante ţinute,

Se aşezau pe câte o ladă,

Cu cuţitul în mână,

Şi alegeau din verze

Părţile bune.

Ce paradis al frumuseţilor în plină floare,

Sau atât de mature,

În mirosul pestilenţial de varză stricată,

Nu ciripea vesel,

Zi după zi,

Semnând prezenţa

În condica hranei

Unor cantine!

 

În zilele noastre,

Acum două săptămâni şi ceva

Am primit o temă

Banală.

Să găsesc un loc de muncă

Unei mame

De cincizeci de ani şi ceva,

Trimisă în şomaj, odată cu închiderea Combinatul Chimic.

Nu mi s-a dat

O temă majoră:

Să găsesc de lucru

Tuturor oamenilor Combinatului Chimic.

Asta stă la fiecare masă

În gâtul guvernului.

Al parlamentului.

Al ministerelor,

Al partidelor,

Al televiziunilor şi presei.

Al tuturor angajaţilor ţării.

Al  tuturor sindicatelor, patronatelor şi  puterilor.

 

Am trimis mail-uri

Colegilor,

Prietenilor,

Şi lui Dumnezeu.

Dumnezeu mi-a spus că nu are cunoştinţe pentru angajări.

Un singur coleg mi-a răspuns

Că îmi va da de ştire când va putea să-mi răspundă solicitarii.

 

Timpul trece,

Şi mama iese din şomaj,

Aşteptând  cu înfrigurare o veste.

Facturile lunare încep să curgă.

Foamea începe să ceară pâinea fiecărei zile.

Fata să ceară  banii

De  şcoală.

 

Eu,

Din salariul Uzinei Viselor,

Îi trimit o pâine pe zi.

Exact cât scrie în cărţile Sfinte.

Suficient să mănânce,

Insuficient  să-şi plătească şi apa.

 

Traiectoria navetei spaţiale

Mama şomer la cincizeci şi ceva de ani,

Cu  copil,

este deviată în stradă,

dacă nu are înţelepciunea

să vândă tot,

şi să-şi cumpere o gospodărie la ţară,

cultivând în grădină

cartofi.

 

Văd un întreg Combinat Chimic,

La ţară.

Cultivând cartoful fiecărei zile.

Ce aer bun!

Ce muncă înălţătoare!

Dar de unde şi bani

Să plăteşti impozitul de 50 de pâini

Pe proprietate?

Se ştie că la ţară,

Economia funcţionează

În cel mai deplin comunism:

Fără bani.

Pe bază de troc.

 

Şi mama cu copilul,

Îşi vinde şi gospodăria falimentară.

 

Pleacă pe câmp.

Se hrănesc ca păsările cerului,

Le îmbraca iarbă

Mai frumos decât crinii,

Le înveleşte cerul.

 

Şi eu,

Din spatele unui calculator

Al Uzinei Viselor,

Am rezolvat

Cazul unei mame,

Şi al tuturor concetăţenilor

Combinatului Chimic.

 

Simplu.

 

Fără nicio greşeală.

 

Cu toată dragostea

De care sunt în stare.

 

De ce nu s-a votat Fondul de Solidaritate?

Ce întrebare este asta,

Pentru timpuri în care

Partidul  le rezolvă pe toate?!…

29 mai 2012

 

Cântecul izvorului

De când aşteaptă –  sus, pe Dealul Spirii –

Fântâna – îndelung necurăţită

şi oferind lădiţele iubirii –

O mână dintr-o ţară –  siluită?

 

Că i-au murit  demult, de tot,  martirii

Nerăzbunării, păcii, amintirii –

Şi au venit barbarii nemuririi,

Ca să comande  legea pustiirii-

 

De unde să mai bei, din ţară, apă?

Când lacrima, şi ea, de-aşa agape,

Şi câtă nesimţire nu încape

Pe lume, n-are  plată, nici în groapă!?

 

Fântâna veche, oare ce otravă

Ţi-a dat să bei,şsi ce securitate?

De ai rămas în zoaie, ca o sclavă,

Şi nici pe gratis, n-ai să dai, din toate?

 

Şi am  putea, sentinţele de-s date,

Pe când procese nici n-au dat a-ncepe,

Să mai traim, şi noi, în libertate?

Călcând –  români –  pe şerpi, şi pe otrepe?

 

De-aceea, peste mări însingurate,

Voi cobori din nou,  cu cârje-ncete,

Să mi te curăţ, bun  izvor – tu , poate,

Vei dărui din lacrima-ţi, poete…

 

Ce-i de iubit, trăind,  din bunătate…

 1 aprilie 2015

 Jianu Liviu-Florian

Jianu Liviu-Florian: Cântec de umbră albastră

Am un prieten de demult –
Nu mă lasă singur–cuc –
La fereastră – să-l ascult –
Îmi cântă un guguștiuc –
Cât e cerul de năuc,
Și pământul – plumb de ploi –
Bine, totuși, de noi doi,
Guguștiucii ce se duc –
Ieri, în frunzele de nuc,
Azi, de tot, atât de goi –
Bine că ne-avem pe noi,
Ochi și  cântec din zăvoi,
În orașul cât la cât,
Să ne ținem de urât…
 Jianu Liviu-Florian
15 martie 2015