Lidia Lazu – Poezii (vara 2015)

TUNELUL VERDE

Prin tunelul verde

urcăm și coborâm de mai multe ori

în săptămâna toscană

petrecută precum visele

pe care nu le visezi

ci ele vin peste tine

cu putere maximă

gata să te doboare

nuanțele de verde țes

covoare fermecate împreună cu

drumurile albe

cu șirurile desenate fără greș

după seceriș

și cu vălătucii de paie

care parcă se coc în continuare

în așteptarea unei călătorii

promise încă de astă-toamnă

voalul miresei și ochii strălucitori

ai mirelui

au rămas întrețesuți

și se zăresc ori de câte ori

spărtura crengilor dansează

îm fața noastră

cu iuțeala fulgerului

5 iunie 2015

 

CASTELUL DE PE DEAL

Din când în când

zărim de departe

vârfurile cipreșilor păzind o casă

în vârf de deal

la ferestrele ogivale nu stă

nicio domniță

doar seara le vezi luminate

și îți închipui

cam cum ar fi

dacă tu ai fi ce-ai fi

așa încât toată suflarea

ți s-ar potrivi

ai sta la o masă încărcată

cu fel de fel de delicatese

ai bea vinuri vechi

adevărate

din viile frumos aliniate

de jur împrejur

ai cânta

ai povesti

ai asculta

iar timpul ar rămâne în urma

tuturor celor prezenți

și nu i-ar ajunge

decât hăt departe

pe străzile lor supra-aglomerate

6 iunie 2015

 

COMUNIUNEA

În biserică

preotul slujește cu evlavie

și cu un strop de bucurie

care se mărește cu fiecare cuvânt

și ne prinde pe toți

cei adunați pentru comuniunea

celor doi copii îmbrăcați în alb

și legați cu o funie franciscană

pentru a rămâne mereu

smeriți și curați

lumina celestă

ne încarcă pe toți

cu gânduri bune

cu speranță și cu mare

încredere

uleiul strugurii și pâinea

sunt așezate pe rând

în fața altarului

ca Bunul Dumnezeu

să le binecuvânteze

pentru cei care sunt legați

de aceste locuri

prin ființa

sufletul

și spiritul lor

până la Marea Strigare

Amin

6 iunie 2015

 

DRUMUL PENITENȚEI LUI GIOVANNI

Un drum bolovănos

uscat până la pietrificare

a ales copilul

și noi l-am urmat

fără crâcnire

ajunși la potecă

după ce ne-am zdrelit

ne-am împiedicat

ne-am prăfuit

am simțit deodată

cum săgețile dureroase

se preschimbă

într-o ușoară căldură

binefăcătoare

și am ținut-o într-o alergare

spre pâlcul de bambus legănat

de lângă casa îmbrăcată de iederă

și am înțeles cum

apropierea oamenilor

de curățenia sufletească

se poate face foarte ușor

și foarte simplu

și cu nemăsurate roade

în viitor

8/9 iunie, dar și 8 iulie 2015

 

INCREDIBILUL DE LÂNGĂ NOI

Înghețata uriașă

pe care am mâncat-o la

poalele Domului din Siena

ne-a pregătit cu multă energie

și ardoare

pentru nemăsuratele clipe

care au urmat

și pe care le-am lăsat

să ne șlefuiască

cu blândețea momentelor de grație

ca să nu ne întoarcem

la zilele noastre obișnuite

la fel de mărunți

și neînsemnați

căci Bunul și Nemărginitul

nostru Dumnezeu

tocmai pentru aceasta

ne-a așteptat

și ne-a iertat fără măsură

cum nu va obosi să repete

până la împlinirea fiecărui Cuvânt al Său

necunoscut și neînțeles de noi

dar presimțit și recunoscut

de fiecare dată când emoția

ne străbate și ne străluminează

precum un fulger

care ne arde sufletul

până la arderea de tot

după care

nu mai putem fi ce-am fost

ne străduim să rămânem

curați

aceasta fiind

minunea minunilor

din toate timpurile

în toate religiile

și pentru toate neamurile

1 și 8 iulie 2015

 

VALEA GRESAREI

Petice de lumină

erau asemenea celor din copilărie

când ne făceam păpuși din bețe și cârpe

cu multe culori calde

pietrele modelate mii ori milioane de ani

în adâncul pământului

ne dădeau un spectacol fascinant

în care și apa juca un rol

foarte important

susura uneori

picura alteori

cădea în viteză

și ne răcorea

iar libelulele albastru electric

spre care ne îndreptam admirativ

acum apăreau

acum dispăreau

ca în jocul de-a baba oarba

în care noi niciodată

nu câștigam

și pentru aceasta

eram de-a dreptul fericiți

și recunoscători

și preaplecați

și mult încântați

6 și 8 iulie 2015

http://bentodica.blogspot.ro/2015/08/poezii-de-lidia-lazu-vara-2015.html

 

Lidia Lazu – Părerea unui spectator

Pe vremea nouăzecistă

Intram la spectacole doar cu

Un zâmbet bine plasat

Cu un pas de balerină

Cu o privire de recunoaştere

Cu un salut respectuos

Şi cu inima plină de aşteptări

Miraculoase

Nimic nu-mi scăpa

Nimeni nu mă putea opri

Chiar de n-aveam invitaţie

Căci de bilet n-aveam bani

O dată sau de două ori

Am intrat cu studenţii

La grămadă

La un Festival am obţinut

Chiar o zgardă de gât

De la UNITER

Care însemna

Că sunt de la vreun ziar prăpădit

Cam acum şase ani

Am văzut o actriţă ieşită cu mult din comun

Venită tocmai din Insulele Capului Verde

Care ne-a plimbat prin copilărie

Adolescenţă şi majorat

După un text adunat

De la doisprezece scriitori de-ai ei

Şi doar cu glasul corpul şi-o simplă eşarfă

Preschimbată mereu

Ne-a purtat prin lumea ei

Şi-a noastră

Cu atâta firesc şi emoţie

Încât a doua seară

Când am văzut o actriţă premiată

La Manchester

Interpretând şapte roluri chinuit

Am plecat mâhnită –

Dar nu m-am lăsat

m-am zbătut să intru şi la Operă

unde dintr-o maşină autentică

de gunoi

au ieşit şi au intrat

Nae Girimea cu Didina şi cu Miţa

Şi cu toţi ai lor

Într-un vârtej şi-o aiureală

Şi o lipsă de claritate a glasurilor

Şi o lipsă totală

A vrăjitoriei artistice

Că stam şi mă întrebam

Ce poate ca să mai urmeze

Monşer pe marile scene

Mai ales că mai văzusem

De curând

O altă mare dandana

Cu găini şi cocoşi vii pe scena de la

Bulandra

Şi cu găleţi de apă puse la-ndemână

Să cadă la moment

Mă-nţeledgi –

Ei nu

Că n-am văzut tot

A vernit Turandot-ul sibian

La Naţional

Şi am plecat după miezul nopţii

Cu capul uruind

Ca după un răzbel

Şi total nedumerită

Pentru că acelaşi mare regizor

Ucrainean

Făcuse cu Otelo

Şi cu Idiotul

Minuni de pus la geam

Am mai păţit-o şi alt, dat

m-am dus întins

la Pescăruşul lui A. Şerban

convinsă că va fi uluitor

precum fusese Trilogia

văzută cândva

de mai multe ori

pentru a mă pătrunde

de noutatea montărilor moderne

ei aş

nu-ţi faci idee Bibicule

ce scrâşneală afurisită

şi ce zbatere de braţe

şi ce roată de circ

la Nina Zarecinaia

făcută de însăşi

mama lui Mel Gibson

tam-nisam

dar nu

că nu văzusem tot balamucul

Faust-ul lui Purcărete

Aplaudat ca nişte maimuţoi

De alde Gigi Becali

Şi Eba la un loc

Din Parlamentul neruşinării

De la Bruxelles

De toată subţirimea occidentală

Căci ei sireacii

Nici n-au citit

Nici n-au văzut

Vreun Faust serios

Atâta vânzoleală

Cu iz modern şi cam vulgar

Dar mai ales răcnete sexuale

Scoase la moment

Mă-nţeledgi

Au zis că nu se poate

Altă montare mai grozavă

Taci soro

Căci n-aţi văzut încă

Istoria dansului şi-a modei

În trei ore bătute fix

La deschiderea marii

Săli de la TNB

După cei patru ani de

Păpat bani

Şi unde taman acustica e-n piuneze

Nu se-nţelege neam

Nici cu microfoane

Dar nici n-ai motiv

Să te-ntristezi

Acum actorii dănţuiesc

Se strâmbă

Şi din când în când urlă

n-au nevoie de cine ştie ce voci

clare adânci curate

maestrul Dan Puric

cel cu omul frumos

şi poporul minunat luminat aproape sfânt

în tandem cu tanti Levintza

cea care şi-a mai tras şi altădată

un venit frumuşel

de-a făcut o expo persoanlă

ăhă…la Prais frate

căci deh

un Richard al II-lea se vede rar

în baie de costume

ei bine aiştea doi

au întrecut

festivalul anual Cântarea Rrromâniei

din vremea lui Ceaşcă împărat

ne-ntorserăm

de unde pornirăm

un pic mai vârtos şi mult mai ţâvnos

da nene

să ştim şi noi cu cine votăm

să ştim şi noi încotro ne îndreptăm

căci scena fuse mereu

oglind celor petrecute de belferi

şi suferinţe de sireacul bobor

păi, nu!?!