O pasare care fascineaza – vulturul Harpie

Image

In conformitate cu definitia DEX, Harpia este „un monstru fabulos inchipuit cu cap de femeie, cu trup si gheare de vultur, care personifica furtuna si moartea”. Mai este definita si ca „femeie batrana, urata si lacoma” dar si ca „vultur mare care traieste in America de sud”.

Harpiile sunt mult prezente in mitologia greaca, fiind descrise ca fecioare frumoase si inaripate. Ele involuau in femei batrane si urate, care aveau gheare ascutite si inconvoiate, miroseau ingrozitor si erau vesnic flamande, permanent violente si foarte vicioase. Se indeletniceau cu transportul persoanelor spre lumea subterana, pe timpul transportului pedepsindu-le si torturandu-le. Persoanele pe care le luau din mijlocul comunitatilor umane nu mai erau vazute niciodata (spre deosebire de extraterestrii care, se pare, sunt cu totul altceva, ei aducand inapoi oamenii prelucrati cu tehnica lor mult evoluata, se zice …).

Incepand cu Evul Mediu, Harpia apare sub denumirea de vultur, fiind folosita ca emblema. Primii oameni care au vazut un vulture Harpie trebuie sa fii fost foarte impresionati la intalnirea cu aceasta pasare, si din acest motiv au denumit-o dupa chipul si asemanarea femeilor inaripate din mitologia greaca. Privind-o mai bine, asemanarea cu monstrul fabulos este cu adevarat fascinanta, dotarile si indeletnicirile cotidiene fiind in mare parte aceleasi. In momentul in care pasarea se simte amenintata isi infoaie penele formand un disc in jurul capului, in felul acesta pasarea parand mult mai amenintatoare.

Vulturul Harpie (Harpia harpyja) este o pasare din ordinul Accipitriforme, familia Accipitridae. Traieste in zona padurilor cu multe precipitatii neotropicale din America Centrala si America de Sud. Rare si evazive, aceste pasari, desi uriase, sunt rareori vazute, fiind singurul vultur din lume care zboara prin coronamentul copacilor. Este una dintre cele mai mari si mai puternice pasari de prada: cel mai mare din cele doua Americi si unul dintre cei mai mari vulturi din lume (fiind depasit doar de putine alte specii de vulturi (vulturul filipinez – Pithecophaga jefferyi , de exemplu, dar nu si ca greutate). Are anvergura aripilor de pana la 2 m si o greutate maxima 9 kg (inregistrata la femele, intotdeauna mai mari decat masculul – regula dimensionala in cazul pradatorilor inaripati). Anvergura aripilor mai mica (comparativ cu alti vulturi de talie mare, este specifica animalelor de prada care vaneaza in coronamentul arborilor, aceasta dimensiune permitandu-i sa se strecoare cu mai multa abilitate in capturarea si transportul prazii. Aripile insa sunt foarte puternice si faciliteaza transportul imediat la cuib al prazii, fara nici un fel de escala. Are gheare puternice si ascutite, la fel de mari ca ale ursului Grizzly (lungi de 13 cm) si de doua ori mai mari decat ale vulturului plesuv, cu ajutorul carora poate zdrobi oasele maimutelor si ale altor animale pe care vulturul le prinde din coronamentul padurilor tropicale din zbor, smulgandu-le din habitat si adesea ucigandu-le instantaneu. Ciocul teribil este taios ca lama. Puterea ei de apucare este de cateva ori mai mare decat a omului (4 kgf/cmp) si mai mare decat muscatura unui lup (28 kgf/cmp), fiind estimata la 38 kgf/cmp. Are penajul gri pe cap, negru pe spate, partea superioara a aripilor şi pe abdomen. Coada este neagra cu linii gri. Are o creasta de fulgi erectila pe cap.

Oamenii nu au de ce sa se teama de harpie dar superba pasare de prada are toate motivele s-o faca, deoarece braconajul si distrugerea habitatului au adus pasarea pe lista speciilor afate in curs de disparitie, in libertate traind putine exemplare. Pericolul disparitiei este cu atat mai mare cu cat Harpia ajunge la maturitate sexuala abia la 4-5 ani si se imperecheaza o data la doi ani, femela depunand doar un ou sau doua ingreunand si mai mult conservarea speciei.

Ca femeie, harpia nu are de ce sa-ti placa! Vulturul insa fascineaza prin acuratetea vanatorii – se poate spune ca vine de nicaieri, plutind ca valul mortii, fara sa fie simtit si ucide fara urma durerii. Mai impresioneaza la fel de mult, frumusetea deosebita a penajului, puterea si gratia zborului, discretia cu care isi duce viata intr-un mediu din ce in ce mai ostil si plin de primejdii.

(consultare surse Wikipedia si documentare din National Geografic si Gradina Zoologica din Brasilia)

Mihail Barbu

Anunțuri

Marele Rechin Alb – stapanul actual al marilor si oceanelor

Marele Rechin Alb – stapanul actual al marilor si oceanelor.

Marele rechin alb

Rechinul Alb (Carcharodon carcharias)

Ma intreb daca mai este cineva care nu a vazut celebrul thriller american Jaws (Falci) aparut in 1975, regizat de Steven Spielberg si bazat pe romanul lui Peter Benchley, autorul unei nuvele cu acelasi nume ca al ecranizarii cinematografice? Realizarea a fost considerata un moment de cotitura in istoria cinematografului dar a prezentat intr-o lumina nu numai nefavorabila ci si incorecta animale pradatoare perfecte, a caror evolutie s-a incheiat si cu 200 de milioane de ani in urma, pentru unele specii, care arata acum ca si atunci… Putini cunosc faptul ca, in Jaws 2, scenele cu rechinul care ataca o cusca in care se afla cercetatorul marin interpretat de cunoscutul si simpaticul actor Richard Dreyfuss sunt trucate (sigur, nu numai ele): nu a fost folosita o cusca normala, aflata in uzul cercetatorilor la data respectiva ci a fost folosita o cusca de mici dimensiuni, in care a fost introdusa macheta unui copil de 5-6 ani si asta deoarece actorul care, chiar si de numai 165 cm cat are in inaltime, tot n-ar fi incaput acolo iar un cascador de 150 cm, vazand cum un rechin Marele Alb s-a incurcat in cablurile de sustinere a custii, distrugand-o, a refuzat sa mai primeasca rolul. Cartea cu autograful original al lui Peter Benchley, cusca, manechinul si multe alte exponate magnifice, mai pot fi vazute la expozitia “Planeta rechinilor”, gazduita in Baneasa Shopping Center pana la 15 septembrie 2014.

Inteligent, agil si puternic, Rechinul Marele Alb este facut sa domine. Cunoscut si drept Marele Alb, Marele Rechin Alb sau “moartea alba”, este probabil cea mai faimoasă specie de rechini.

Apartine unei familii de pesti cunoscuti ca fiind inotatori rapizi numiti rechini „Mackerel”. Este cel mai mare carnivor din oceanele planetare din zilele noastre, in afara speciilor de rechini care se hranesc cu plancton, cum ar fi Rechinul Balena sau Rechinul Elefant. Rechinul Alb este in principal cunoscut datorită dimensiunilor sale, cel mai mare exemplar capturat ajungand pana la 6,4 metri in lungime si 2350 kg (au fost publicate rapoarte despre rechini albi cu o lungime de 8 m si o greutate de 3324 kg dar, cand e vorba de pescari … e bine sa privim cu luare aminte). De mentionat ca, desi este considerat cel mai mare pradator acvatic nu este si cel mai lung rechin din lume (dintre cei care se hranesc cu alte vietuitoare decat planctonul, evident). Lungimea lui obisnuita este de 4,5-5,0 m dar mai lung decat Rechinul Marele Alb este Rechinul Tigru, cel mai mare exemplar capturat masurand 7,3 m (dar avand numai 1550 kg). Stramosii Rechinului Marele Alb (Megalodonul) erau de trei ori mai mari si aveau dinti de 16 cm. Pentru ca tot veni vorba de dimensiuni, de mentionat ca cel mai mare Rechin Marele Alb prins la undita a avut 5,2 m si cantarea 1535 kg (macheta realizata la dimensiuni reale in imaginea foto).

In afara petelor albe si a marimii, Rechinii Albi pot fi identificati dupa forma dintilor lor, asta daca cineva are curajul sa-i studieze in mediul acvatic si nu in laborator. Are 300 de dinti in total, situati pe ambele mandibule, pe mai multe randuri. Forta muscaturii este de 317 Kgf/cmp. Dintii de pe falca inferioara sunt folositi pentru a apuca si tine prada. Dintii in forma triunghiulara de pe falca superioara sunt folositi pentru a sfasia. Forma triunghiulara a dintilor ofera indiciul ca acest peste musca bucati din prada pe care le inghite cu totul (dintii ascutiti , care au mai degraba aspectul unor cuie indoite spre interiorul falcilor, arata ca aceste specii de rechini prind si fixeaza prada cu ei dupa care o inghit intreaga – evident, prazile sunt mai mici). In spatele acestui sir de dinti se afla multe alte siruri. Atunci cand un dinte din fata este pierdut el este imediat inlocuit de un dinte din sirurile celelalte.

Se apreciaza ca, in functie de specie si de voracitate, intr-o viata rechinii schimba pana la 26.000 de dinti. Ca sunt pierduti foarte repede este de la sine inteles, avand in vedere ca dintii nu sunt prinsi in alveole, in mandibule de os ci sunt fixati intr-o membrana fibroasa.

Spre deosebire de pestii ososi, la rechini fecundaţia este interna si presupune o acuplare a celor doi parteneri de sexe diferite. Rechinii masculi au cate doua organe copulatoare, numite pterigopode, pe care le folosesc pentru a transfera sperma in corpul femelei. Si pentru ca cineva sa nu-ai faca idei ori sa fie cuprins de invidie, trebuie precizat ca organelle copulatoare sunt folosite pe rand si nu amandoua odata; asta pentru ca femela are un singur organ genital. Iarasi, spre deosebire de majoritatea peştilor osoşi (care depun un număr mare de oua), rechinii produc un numar mic de urmasi, dar bine dezvoltati.

Se cunoaște foarte puțin despre modul de reproducere al Rechinului Alb acesta fiind foarte discret in realizarea actului sexual.  Sezonul reproducerii este necunoscut; se pare a fi perioada primăvară-vară. Se credea că o femelă face cam doi pui dar s-a descoperit ca numărul acestora este si de 9 și chiar 11 pui in unele situatii. Recent a fost examinata o femela insarcinata dar nasterea nu a fost niciodata vazuta sau studiata. Rechinii Albi sunt ovovivipari, ceea ce inseamna ca ouale sunt pastrate intr-un sac vitelin fin, transparent, eclozează chiar in corpul femelei, după o dezvoltare de mai multe luni, timp in care puii au fost hraniti prin cordon ombilical. Puii sunt expulzati indata dupa eclozare. Acestia sunt nascuti vii, perfect formati si pregatiti de a vana. Puii Rechinului Alb pot avea 1,2-1,4 metri si sunt dotati cu o dantura completa fiind capabili sa se hraneasca imediat. Nu mai au nici un fel de contact cu mama lor dupa nastere. cea mai lunga perioada de gestatie dintre toate vietuitoarele planetei.

Pe baza analizei cu C-14 a dintilor s-a constatat ca varsta maxima pe care o poate atinge un Rechin Marele Alb poate fi si de 72 de ani, . A mai fost luata in vedere si metoda prin care varsta este determinata pe baza numararii inelelor observate prin sectionarea transversala a unei vertebre dar, s-a constatat ca aceasta nu este foarte exacta, rechinii neavand perioade de stagnare a dezvoltarii atat de regulate cum sunt cele de vegetatie in cazul copacilor.

Fiind un peste cu o raza de actiune mare, Rechinul Alb traieste atat in Oceanul Pacific cat si in oceanele Atlantic și Indian, de la tropice pana la cercurile polare. Este omniprezent si poate fi gasit de obicei in apele adanci ale platformei continentale. Nu de putine ori a fost semnalat si la suprafata, in apropierea tarmurilor si a plajelor, terorizand iubitorii de soare si de surf mai ales dupa aparitia filmului “Jaws”. Un Rechin Marele Alb etichetat a fost urmarit pe o distanta de 19.000 km, strabatand marile si oceanele Pamantului la adancimi si de 900 m, strabatand ape foarte variate din punct de vedere al temperaturii. De acee este de precizat ca, la fel ca toate speciile de pesti, rechinii nu au sange cald. Au in schimb o bogata retea de vase de sange (Retia mirabila) situata in muschii animalului, cu ajutorul careia temperatura corpului creste si cu 10 grade Celsius peste temperatura mediului in care se afla.

Ochii rechinului sunt formati pentru vederea diurna si majoritatea atacurilor le da in timpul zilei.  Ca toti rechinii, si Marele Alb este nevoit sa inoate continuu, neavand o alta sursa de captare a aerului din apa asa cum au unele specii (spiracul ori capacitatea de a inghiti apa). Avand in vedere ca nu doarme niciodata, rechinii ataca prazile si noaptea, ori de cate ori organismul o cere. In general consuma numai hrana care ii satisfice necesitatile si poate rezista si pana la doua luni fara hrana. Are eficienta capacitate de a-si roti globul ocular in momentul atacului, orificiul fiind acoperit de a membrana foarte groasa. In felul acesta putem observa o multime de zgarieturi in jurul ochilor dar niciuna pe globul ocular. Rechinul poate vedea si in afara apei, uneori scotand capul afara pentru a observa imprejurimile.

Si mirosul este foarte dezvoltat. Poate simti o picatura de sange dintr-un milion de picaturi de apa (cam 95 l) iar o cantitate mica de sange o simte si de la 4,8 km distanta.

Oamenii il considera unul din cei mai periculosi rechini datorita marimii sale, comportamentului agresiv si obiceiului de a inota si in apele mai putin adanci in cautare de hrana, unde poate usor interfera cu omul. Scufundatori si inotatori au fost atacati de acest rechin. Unii scufundatori au afirmat ca este o creatura timida care fuge la apropierea omului. De asemenea, este destul de predictibil, deseori manifestandu-si intentia de a ataca. Din aceasta cauza este considerat a fi „gentlemanul” oceanelor, care inspira mai degraba respect decat teama.

Este un pradator lacom si de temut. Prada sa consta intr-o largă varietate de pesti ososi, alti rechini, pasari de mare, broaste testoase de mare, mamifere marine cum ar fi focile, leii de mare, vidrele și altele. Varietatea deosebit de mare de hrana, aflata cu multa usurinta in apele in care inoata, e inca o dovada ca atacurile asupra omului au fost pur intamplatoare si s-au datorat mai ales confuziei cu unele din prazile preferate – broasca testoasa sau focile. O scandura de surf, privita din adancimile si de 250 de metri de la care pandeste rechinul, mai ales cand ocupantul se grabeste sa ajunga un val vaslind din brate, poate fi usor confundata cu prada. Strategia sa consta intr-un atac surprinzator si rapid din spate, provocand o rana mare. Cercetatorii au descoperit ca, in general, acestia nu isi „rod” victimele ci doar ii musca, insa e o muscatura fatala pentru oameni. Cel atacat de cele mai multe ori moare datorita traumei sau a pierderii de sange. Uneori insa muscaturile pot fi si superficiale sau plasate gresit pe corpul prazii, ingaduindu-i acesteia sa supravietuiasca atacului si sa scape doar cu cateva cicatrici.

Inotatoarea caudala perfect simetrica, sugereaza faptul ca rechinul inoata cu o viteza mare. Viteza medie de deplasare este de 30 Km/h dar, atunci cand vaneaza, accelereaza pana la 60 Km/h, propulsandu-si corpul imens aidoma unei torpile venite din adancuri. “Parca vine de nicaieri”, au apreciat maniera de atac a acestui minunat rechin cei care l-au studiat.

Numărul de Rechini Albi a scazut in ultimul timp astfel incat ocrotirea acestui animal a devenit o noua preocupare. Pana acum California, Africa de Sud si Australia au dat legi care ocrotesc aceste fascinante animale de a fi vanate irațional. Pentru ca si generatiile viitoare sa aiba posibilitatea sa vada Rechinul Marele Alb in mediul sau natural si nu numai in muzee sau expozitii, sa speram ca mai multe natiuni isi vor uni fortele pentru a proteja Marele Rechin Alb, astfel incat oamenii de stiinta sa-i poata studia comportamentul unic si fascinant.

Mihail Barbu

TIMPUL GEOLOGIC – ERELE GEOLOGICE

TIMPUL GEOLOGIC – ERELE GEOLOGICE.

Imagine

Geologia este un cuvânt compus de origine greacă, (conform γη, geo = pamant si λογος, logos = stiinta). Este stiinta care se ocupa cu studiul structurii și formarii Pământului.

Geologul analizeaza succesiunea de roci interceptate prin intermediul unui foraj.

Geologia studiaza atat compozitia rocilor expuse la suprafata (in fazele istorice ale geologiei) cat si, mai ales, continuitatea acestora in adancime, zacamintele minerale solide, lichide si gazoase, structura integrala a planetei Terra, placile tectonice ale scoarței terestre, dar și structura interna stratificata a planetei.

Scara de timp geologic .

Pământul are aproximativ 4.55 miliarde ani vechime. Cele mai vechi roci s-a format pe Pamant acum 4.2 miliarde ani și si au fost gasite în nord-vestul Canadei. Cele mai vechi dovezi privind aparitia vietii pe Pamant dateaza de aprox. 3,0 miliarde ani – microfosile vechi.

Este foarte dificil pentru majoritatea oamenilor să aprecieze o atat de mare perioada de timp care a trecut de la formarea Pamantului. Ne putem gandi cu usurinta la o perioada scurta de timp: un an, o viata de om sau la istoria unei civilizatii, luand ca intreg “o lunga perioada de timp”, dar istoria Pamantului este pe o scara cu totul diferita. Putem face o analogie pentru a vizualiza mai eficient aceasta uriasa perioada de timp, incercand sa reducem intreaga istoria a Pamantului la numai un an calendaristic. Vom ajunge la urmatoarea imagine:

01 ianuarie – formarea Pamantului;

25 februarie – aparitia vietii –

15 decembrie – apar dinozaurii;

26 decembrie – dinozaurii sunt pe cale de disparitie;

31 decembrie – 11,30 pm – Homo sapiens apare si incepe sa evolueze spre specia umana actuala.

Pentru a explica mai bine timpul, geologii au intocmit un tabel in care sunt mentionate unitatile mari denumite: eon, epoci, perioade si ere. Divizarea se bazeaza pe evenimente geologice sau palentologice majore, cum ar fi explozia vietii in Cambrian, extinctii in masa si schimbarile de mediu. Multe perioade geologice sunt denumite dupa locul in care au fost studiate rocile din acea perioadă: Jurasic, după muntii Jura (lant muntos situat intre vaile Isere si Aare din Franta si Elvetia); Permian, dupa provincia Perm, din Rusia; Cambrian, dupa numele roman al Tarii Galilor. Altele sunt numite după o caracterisica importanta a rocilor din acea perioadă: Carbonifer, pentru straturile sale de carbune; Cretacic, de la latinescul pentru creta (creta) dupa depunerile masive de creta din acea vreme.

Geologii au impartit primele patru miliarde de ani de istorie a Pamantului an 3 eonuri: Hadean, Arhaic și Proterozoic. Toate aceste trei eonuri impreuna, au fost mult timp cunoscute ca Precambrian dar acest nume, in prezent, nu mai este acceptat stiintific (termenul a fost retinut pentru ca este utilizat inca pe scara larga). In Arhaic (incepand cu 3,8 miliarde de ani in urma) viata nu a avut nici o evolutie spectaculoasa si nici nu a fost prea variata. Singura forma de viata o reprezenta organismele unicelulare – archaebacterii (sau bacterii vechi), care au fost mai primitive decat celulele bacteriilor din prezent. Sub forma de archaebacterii și bacterii unicelulare viata a continuat timp de peste un miliard de ani, pana cand organismele multicelulare au aparut si s-au dezvoltat. Cel mai „tanar eon este Phanerozoicul, care acoperă perioada incepand de acum 542 milioane ani, pana in prezent. Phanerozoic este împartit în erele:Paleozoic, Mezozoic și Cenozoic.

Sa privim insa cum arata toate aceste perioade mari de timp intr-un calendar intocmit pentru un an terestru:

Eonul Precambrian s-a intins pe o perioada enorma de timp, mai exact intre 4,55 miliarde – 542 milioane de ani in urma. Pe o harta a timpului redusa la numai un an calendaristic actual, aceasta perioada s-ar intinde de la 1 ianuarie si pana la 16 noiembrie. In Precambrian au avut loc evenimente ca: individualizarea scoartei terestre, formarea atmosferei, formarea hidrosferei, aparitia primelor organisme.

Precambrianul Timpuriu – luna ianuarie, februarie si 1-3 martie.

Inca de la formare, Pamantul a fost bombardat de bucati mari de roci venite din spatiu numite meteoriti.

Precambrianul Tarziu – pe calendarul intocmit de noi ar cuprinde: 4-31 martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie si 1-16 noiembrie. Existau mai multe bucati de uscat, raspandite pe intreaga suprafata a planetei. Primele forme de viata au aparut in urmă cu 3,8 miliarde de ani.

Eonul Proterozoic – era Paleozoica – 18-30 noiembrie, 1-11 decembrie. Uscatul era format dintr-o singura bucata, toate masele de pamant ale planetei fiind unite intr-un singur supercontinent – Pangeea, intins pe cele doua emisfere cu orientare E-V, inconjurat de singurul ocean – Panthalasa.

Animale încep să-se diversifice iar fosilele descoperite (pana acum) ne arata formele pe care viata le-a capatat in aceasta perioada de timp. Plante, cum ar fi mușchi, ferigi, și coada-calului de asemenea, au inceput sa se raspandeasca si sa cuprinda cat mai mult teren, apoi s-au alaturat lor, mai intai, insectele și arahnidele, iari apoi amfibienii și reptilele. La sfarsitul Paleozoicului a avut loc cea mai mare extinctie in masa de pe Pamant, in care aproximativ 90 la suta din speciile marine și aproximativ 70 la suta din speciile terestre, au disparut. Explicatia cea mai des uzitata: eruptia fara precedent a vulcanilor si emanarea, intre altele, si a unei cantitati imense de vapori de mercur care a dus la otravirea intregului mediu („moartea alba”).

Mezozoic .- 12-21 decembrie. Exista tot o singura bucata de uscat – Pangeea, orientata pe axa N-S insa. La sfarsitul Triasicului bucata unica de uscat s-a despartit in doua supercontinente: Eurasia – in emisfera nordica, care cuprindea: America de Nord, Europa si Asia si, in emisfera sudica Godwana, care cuprindea: America de Sud, Africa, Australia, Madagascar, India si Antarctica. S-a format Oceanul Atlantic mijlociu in Sud si Marea Tetis in Nord.

Mezozoic sau “viața de mijloc”, a cuprins perioada de timp cuprinsa intre 252 – 65 milioane de ani si include, la randul ei, epocile: Triasc, Jurasic și Cretacic. Palentologii definesc era Mezozoica ca “era dinozaurilor “. Dinozaurii au inceput sa evolueze pe Pamant acum aproximativ 230 milioane ani si, in cea mai mare parte, au convietuit cu reptilele zburatoare si reptilele acvatice. Mamiferele, pasarile si plantele cu flori de asemenea au evolutat in Mezozoic, in toate cele trei perioade. Epoca s-a încheiat cu dispariția a 50 la suta dintre toate speciile, inclusiv dinozauri, dar si a multor reptile zburatoare si reptile marine. Explicatia cea mai des folosita: lovirea Pamantului de un meteorit cu diametrul de 10 km in peninsula Yukatan (Mexic), activarea vulcanilor din zona India, cu consecintele de rigoare (cutremure de mare intensitate, formarea unui nor urias de praf si cenusa vulcania ce a aruncat Terra intr-o noapte lunga de peste un an  s.a).

Cenozoic. – 22-31 decembrie. Continentele au capatat deja forma lor actuala.

Cenozoic sau era “viața nouă”, include perioadele Tertiar si Cuaternar. Geologii au împărțit Tertiarul („Timpul Cald”) în cinci epoci: Paleocen (66 – 55 milioane de ani), Eocen (55 – 34 milioane de ani), Oligocen (în urmă cu 34 – 23 milioane de ani), Miocen (23-5,3 milioane de ani), si Pliocen (5,3 – 12000 ani în urmă) și, Quaternarul („Timpul Rece”) in: Pleistocen (1,8 milioane de ani- 12.000 de ani) si Holocen (12000 – până în prezent). Odată cu dispariția dinozaurilor de la sfarsit Mezozoic, mamiferele și pasarile s-au diversificat în mii de specii, prezente si in zilele noastre. (Surse: cunostinte proprii, cu care am “rasadit” informatiile luate din Wikipedia si Muzeul Burke – Seattle WA).

De mentionat ca in Pliocen (5 milioane de ani) apar primele forme de hominizi, desprinse din stramosul comun cu al cimpanzeilor (Pan troglodytes si Pan paniscus – „Bonobo”) iar in urma cu 1,8 milioane de ani a aparut si s-a dezvoltat Homo Sapiens. Despre toate acestea insa, cu ocazia unui alt articol.

Mihail Barbu