Mariana GURZA: Nicolae Bălțescu în căutarea ,,Primăverii”

,,Numai în simplitate şi smerenie se manifestă tăria adevărată, noblețea autentică și grația. O lume ar fi cunoscut, ar cunoaște fericirea, dacă… ar fi putut, ar putea atinge măreția simplității în gândire, în cuvânt și faptă. În scenariul existent (al Lumii) acest lucru este dificil de atins, dacă nu și imposibil. Ar fi cu putință numai dacă oamenii și-ar iubi curat, din suflet semenii. Creatorul ne-a permis să peregrinăm prin Creații, dar să nu producem suferință altora în schimbul satisfacerii dorințelor personale. Cât de actuale sunt cuvintele Lui Iisus: ,,Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă!” (Nicolae Bălțescu)

Crezul literar al poetului Nicolae Bălțescu, este edificator în ceea ce privește parcursul său scriitoricesc. Trebuie să recunosc că, primirea volumului  ,,Să mă ierți, Primăvară” apărut la Chișinău-Pontos, 2017 a fost o adevărată bucurie, descoperind un frate de dincolo de Prut ce mânuiește cu măestrie cuvântul.

Volumul este structurat în cinci capitol: Din istoria lumii, O lume azi, Psalmi, Să mă ierți, primăvară, Gânduri pentru Neamul Meu, Picături din roua lirei.

Poetul Nicolae Bălțescu este un căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe, simplitate și modestie. Totul este iluzoriu, poetul visând la o lume neîntinată. Călătorește în timp, dezamăgit de aroganță, ură, invidii. Am putea să-l definim ca un neînțeles? Da, într-o lume în care valorile sunt răsturnate și firescul nu mai este firesc, poate să fie considerat un însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului tânjeste după schimbare, simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai fericit… ,,Între acei pământeni care nu acceptau Primăvara, nici Înviere. Probabil, calitățile conglomeratului meu nu erau pentru momentul acestei lumi. În ea, în această lume rătăcită și văduvită de Primăvară, realizările vor aștepta încă mult”.

Poetul Nicolae Bălțescu este prins în ,,labirintul timpului”, dorindu-și veșnicia.  Căutarea de sine este tot mai pregnantă. Plutind pe Necuprins, nu învinovățește timpul. Ca și pentru Kant sau Eminescu, timpul este intuiție… ,,în fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Nu e adevărat că există un trecut, consecutivitatea e în cugetarea noastră, cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. (M. Eminescu)

Timpul este legat de sentimentul propriei noastre existențe. Ne schimbăm noi înșine, și suntem martori la tot ce ne înconjoară. Mergând pe această idee, Heraclit din Efes spuneacă nu ne putem scufunda de două ori în același râu, fiindcă între cele două momente râul s-a schimbat și nu mai este identic cu cel din primul moment. Dar toate aceste schimbări își pun amprenta pe sensibilitatea poetului. Îl doare neputința lumii, răutatea, indiferența și nepăsarea. O poezie profundă cu multe reflexii filozofice.

Între tăceri și zbateri, tematica existențială ambundă paginile cu tristeți și neputințe pentru o lume în derivă. Așa cum se știe, literatura română prin esența ei este  de sorginte religioasă, poezia fiind considerată una dintre formele concrete de comunicare a omului cu Dumnezeu dar și un reazăm pentru cei care lecturează aceste versuri, venind în comuniune cu mesajul poetic. Prin această transfigurare sufletească, prin poezia religioasă, poetul Nicolae Bălțescu se ridică la rangul de lucrător cu Dumnezeu la frumuseţea lumii. Ce poate fi mai minunat și mai frumos?

O poezie în care poetul este ca o ardere de tot. Își dorește Iubire și Dreptate. Poezia de dragoste este și ea prezentă. Viorica fiind muza care îi animă versul. Poezia avangardistă este tenace. Mândria și demnitatea de basarabean sunt unice. ,,Trezește-ți spiritul străbun de demnitate/ Rufică-te la luptă pentru sfânt Neamul tău,/ Că cel ce luptă pentru libertate,/ Acela luptă pentru Dumnezeu!

Putem vorbi de un iubitor de neam și de loc. Speră ,,cu adevărat că Frumusețea va salva Universul! Frumusețea va salva Lumea numai prin Iubire…”. Credința fiind temelia unui nou încept. ,,Primăvară, te rog să mă ierți…/ O lume străină, grăbită/ Nu te-a văzut înflorind… 

Poetul Nicolae Bălțescu un nume care s-a remarcat prin scrierile sale. ,,La hotarul Vremii și Nevremii surprinzător/ Se vor schimba în tihnă, splendid anii./ O lume Nouă în toate patru zări binevoitor/ Va lumina, va copleși Pământul cu iubire,/ Iar Cerul coborî-Va, nouă, darnic, epifanii…

Lirica poetului Nicolae Bălțescu merită o analiză mai atentă. Un univers tainic al eului copleșit de măreția lumii.

——————————-

Mariana GURZA

Timișoara

30 martie 2018

Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)

Motto:

Iubirea este Puterea cea mai înalt și nemărginită.

Unde nu este iubire cresc ruine….

Nicolae Bălțescu

 

 

Biografii

 

În perpetuum mobile, zbucium măcinat de nelinişti,

Pendulând între două contrarii, o Lume s-a lăsat

Îndemnată, dusă spre rătăcire în puternicul conflict

Al ispitei.

 

Ispita, cu tentaţii dulci, încerca tăria statorniciei

Prin viclenii. Hrănind slăbiciuni, măgulind trufia,

Alunga gânduri senine, precipita victime sieşi,

Mizerii îngrozitoare.

 

În femeie trezea capcane de farmec, şiretlic însămânţa

În avantaje. Preocupări, râvnă sporită în bărbat

De slăbiciunea-i, dependenţă de patimi, dorinţe, sclavie,

De averi pământeşti.

 

Nu slujire de sclav, iubire slujitoare, privire spre eterna

Fericire, veşminte luminoase ar îmbrăca statornicia

În întărire, maturizare treptată, dacă o Lume n-ar rătăci

Şi s-ar încadra în Voinţa Divină.

 

Civilizaţii zănatec trecute prin evuri telurice atârnă

În Univers, altele împodobite în materii pribegesc pe pământ.

Legile Lui urmează cursul, ciclul neîmplinit apocaliptic

Se îndreaptă spre deznodământ.

 

 

Din istoria lumii

 

De milenii, mania grandorii însetată de putere,

În cuvânt tulburător, întărâta mânia Gloatei sclave.

Instigându-i bestial dorinţa de a trece suverană, scufundă

O lume în beznă.

 

În cumplita metamorfoză, verbul deveni turbulent.

Tăcerea ce se învăluia cu spaimă în făpturi,

Demonic, mâna civilizaţii una după alta în evuri

                                                                       Nestatornice.

 

Sensibilitatea, receptivitatea spre Bunătate, Frumuseţe, Iubire

Zăceau în descumpănire. Influenţele josnice teribil

Trăgeau orice înviorare, tendinţă spre Lumină şi Adevăr

În mlaştina sufocantă.

 

O lume, în rătăcirea ei, arogantă, multpreaştiutoare, sie-şi

Construia universul cutremurător. Teatrul tumultuos, epocal,

Evuri în şir modificând decorul, schimba actorii cu spectatorii,

Scena lăsând-o aceeaşi.

 

Ajunşi sclavii propriului lor veşmânt, nu mai puteau

Să discearnă Voinţa Marelui Tot, amnezic rătăceau.

Negăsind Calea spre Apa Izvorului, în nelinişti

Născociră credinţa.

 

Mulţi însetaţi se îmbulzeau spre Toiagul Păstoriei.

Călăuze nechemate îmblânzeau mulţimea violent,

Implantându-i frica, coborând urmaşi înveşmântaţi în materii,

În viclenii infernale.

 

Epoci însângerate, saturate de chinuri, de străluciri trecătoare,

Pauze epocale născute din spaimă, umpleau paharul

Durerii şi amărăciunii, revărsând lacrimile, furia, suferinţele

Pentru alte suferinţi.

 

Falşi profeţi, păstori nechemaţi, pribegeau prin Gloată.

Prigonind prorocii, au făcut să se sfarme Tablele Domnului.

Legaţi de pământ, o adunau în jurul viţelului de aur,

Agonisind multă deşertăciune.

 

Văduvite de iubire, călăuze dichisite şi cocolite teluric

Își impuneau voinţa brutal, lipsind de orice drept semenii.

Autocraţiile lor lunecau în tiranie satanică, consumând

Prea mult Întuneric.

 

 

Pasaje în timp

 

Neiubirile rătăcite cândva în Galactici,

Iubirile terestre râvnitoare mi-au condamnat

Sufletul la nepereche, să perind Evuri,

Schimbând veşminte în tridimensiuni,

Pentru a-mi şcoli desăvârşirea.

 

Preaîncrezător în imaginaţii exagerate,

Dăruiam silinţă iubirii Dimensiunii a patra.

Deplasarea în existenţa himerică, neştirea misterului

Vieţii şi Morţii, în lirism zguduitor, îmi suplinea

Răzleţirea într-un drum lung al însingurării.

 

Multiplele reveniri în distinsele, dificilele civilizaţii

Strălucitoare, saturate de iluzii, lipsite de viaţă adevărată,

Comerţul cu indulgenţe prin bani şi rugăciuni, rătăceau

Credinţa vie. Trufia insolent se ridica a-L alege sau nu

                                                                              Pe Creator.

 

În nimicnicia febrilă a năzuinţei lor deşarte,

În dezgust cutremurător, trebuia din nou şi din nou,

Solitar, să învăţ frica de Dumnezeu, să învăţ binecuvântare

Şi eliberare în iertare personală prin intuiţia sinceră

Şi profundă.

 

Luptam cu îndoiala în examinări atente, pătrunzătoare.

Pentru o convingere vie învăţam să trăiesc

După Legile Divine. Încet apropiindu-mă de Adevăr,

Îmi simţeam singurătatea dar nu şi nefericirea

Şi în suflet se înstăpânea o pace adâncă.

 

Să ajungi în toamnă telurică, să te atingă Cuvântul

Ca o chemare, să-ţi asculţi vocea inimii este superb.

Mărturia anilor e Chemarea Veşniciei din Cuvânt

Şi prin Cuvânt spre Împlinire.

————————————

Nicolae BĂLȚESCU

 Chișinău

18 martie 2018