Nicolae Busuioc – În orizontul rigorii dar şi al sensibilităţii

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, text

Mulţumesc din suflet, d-lui Viorel Nicula (Director General) şi întregului colectiv redacţional al Revistei MIORIŢA din SUA pentru publicarea recenziei d-lui Nicolae Busuioc la cartea mea SENINUL DIN INIMA CĂRŢILOR!

NicolaBusuioc – În orizontul rigorii dar şi al sensibilităţii

A mai scrie azi cărţi despre cărţi este
un act oarecum temerar, e ca şi cum ai
încerca să aduni frânturi în cioburi de
oglindă în ideea de a obţine întregul
răsfrânt în oglinda compactă. Dar cu
riscul că unele cărţi (poate cele mai
multe) să se piardă printre puţinele
care reclădesc principii şi configuraţii
nebănuite, semănând miracole, esenţe şi
trăiri solare, asumarea critică asupra lor
încă se justifică, chiar în condiţiile în care
ambiguităţile o duc bine, se desfăşoară în
voie. Critica literară, fie ea şi de întâmpinare,
vine înaintea cititorului debusolat
pentru a-l ajuta să înţeleagă şi să
discearnă între textele lipsite de valoare
şi cele care oferă neîndoielnic mesaje,
învăţăminte şi idei de a fi reţinute. Cititorii
nu au cum să nu observe cum ei
înşişi pot trage foloase în selecţia cărţilor.
Între critica literară şi lectură se crează o
punte necesară şi importantă, o relaţie
interdisciplinară în care evaluarea critică
şi receptarea textului intră într-o ecuaţie
cu mecanisme subtile de funcţionare, cu
un echilibru susţinut de simţul critic şi,
pe cale de consecinţă, de gustul lecturii.
Am citit cu interes manuscrisul (printul)
doamnei Vasilica Grigoraş Seninul din
inima cărţilor, manuscris care iată a luat
înfăţişarea frumoasei cărţi pe care acum
o răsfoim cu voluptatea celui atras de
noutate şi prospeţime.
Vasilica Grigoraş se plimbă cu
dezinvoltură printre cărţi, îi „parafează
pe autori”, le analizează textele neforţând
canoanele potrivit cărora mesajul etic
al literaturii este integrat în emoţia
generală. Miracolul operei conduce spre
universul unei lumi expresive ca reflex
al unei profunde cunoaşteri a lumii
reale. Autoarea cronicilor literare (unele
ar putea fi etichetate şi ca minunate
eseuri) din volum, constat că pleacă de
la ideea că este greu să te impui într-un
noian de cărţi scrise sub semnul reflexelor
reci de stele, altele inundate de metafora
tandră până la iubire şi încă alte şi alte
puzderii de pagini în care dau năvală, sub
aripa ocrotitoare a (ne)inspiraţiei, ideile
eului visător de iz baladesc şi romantic,
metafizic şi realist, până la existenţa
social-culturală din vremurile noastre.
Vasilica Grigoraş desprinde cu uşurinţă
abilităţile şi harul autorilor invocaţi, caracterele
tipologice şi semnificaţiile intuite
ale personajelor creionate în naraţiile în
cauză, subliniază esenţele şi semiotica
evenimentelor amintite. Vom întâlni
surprinzătoare interpretări, este suficient
să aruncăm o privire asupra cuprinsului
cărţii pentru a ne forma o idee despre
capacitatea de analiză literară, reţinând
reunirea detaliului cu axioma, a
meditaţiei cu iluzia, a exilului interior cu
faptul divers, a misterului cu realul.
O primă investigaţie este cea asupra
volumului „Căutând după mere”, în
fapt o „căutare” a fericirii omului care
se soldează cu eşecul căutării sau mai
curând al necăutării cunoaşterii de sine,
după care vom întâlni diverse scrieri ale
căror autori sunt mai mult sau mai puţin
cunoscuţi. Vasilica Grigoraş dispune de
mijloacele identificării elementelor „de
bază” ale cărţilor comentate, între care
amintim: „Universul tainic între Dumnezeu
şi umbră”, „Un pod binecuvântat
între antipozi”, „Valeriu Lupu – cu paşii
destinului”, „Urma Soarelui în lumina
anotimpurilor Anei Urma”, „Valea poete
– între ironie şi luciditate”.
Cum se ştie, cititorul este un „consumator”
ce se lasă uşor influenţat de
gust, în dauna exercitării unei judecăţi
proprii, deşi a posteriori poate emite o
justificare a actului lecturii. Gustă ceea ce
i se oferă şi, până la urmă, hotărăşte singur
dacă îi place sau nu ceea ce citeşte. El
are o motivaţie afectivă sau intelectuală,
funcţie de care se îndreaptă spre anumite
genuri literare sau spre cărţile care-i oferă
posibilitatea informării şi documentării
într-un domeniu sau altul. Cartea
Vasilicăi Grigoraş face parte mai mult
din această zonă a lecturilor de ordin
profesional. Criticul trăieşte în orizontul
rigorii şi al cerebralului, într-o etică
impusă de scrisul autentic, dar ideile lui
nu sunt numai raţionamente reci, pot
fi umplute de suflul existenţial al fiinţei
autorului. În cazul de faţă luciditatea,
într-un melanj firesc cu sensibilitatea, cu
care construieşte discursul critic îi este de
mare ajutor autoarei acestui volum pentru
ca demonstraţia speculaţiei să fie cât
mai convingătoare.
Referinţele pe care le are deja Vasilica
Grigoraş o confirmă nu numai ca poetă,
eseistă, publicistă, monograf, ci şi ca un
impunător critic literar. Aici reţinem
nume cunoscute precum Teodor Pracsiu,
George Anca, Petrea Iosub, Mircea
Regneală, Ioan Miclău, Dan Plăeşu,
Cezarina Adamescu, Victor Cilincă,
Mariana Gurza, Tudor Cicu… Autoare
a peste 15 volume, cu o încrengătură
literară diversă, Vasilica Grigoraş îşi leagă
numele de viaţa cultural-literară vasluiană
şi nu numai, de lumea filtrată coerent
şi armonios chiar în condiţiile negării
conştiente a neplăcutului înconjurător,
ale refuzului asumat în spatele cuvintelor
din cărţi şi chiar din Seninul din
inima cărţilor la care se adaugă automat
şi sufletul lor. Da, cărţile care nu sunt altceva
decât oglinda timpului, un timp al memoriei şi al cunoaşterii umane.

Reclame

NICOLAE BUSUIOC: ÎN ORIZONTUL RIGORII DAR ŞI AL SENSIBILITĂŢII VASILICĂI GRIGORAŞ

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Alese mulţumiri distinsului scriitor, eseist şi critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi, domnul Nicolae Busuioc pentru cuvântul de întâmpinare la cartea mea “Seninul din inima cărţilor”, proaspăt ieşită de sub tipar.

NICOLAE BUSUIOC: ÎN ORIZONTUL RIGORII DAR ŞI AL SENSIBILITĂŢII

A mai scrie azi cărţi despre cărţi este un act oarecum temerar, e ca şi cum ai încerca să adunifrânturi în cioburi de oglindă în ideea de a obţine întregul răsfrânt în oglinda compactă. Dar cu riscul că unele cărţi (poate cele mai multe) să se piardă printre puţinele care reclădesc principii şi configuraţii nebănuite, semănând miracole, esenţe şi trăiri solare, asumarea critică asupra lor încă se justifică, chiar în condiţiile în care ambiguităţile o duc bine, se desfăşoară în voie. Critica literară, fie ea şi de întâmpinare, vine înaintea cititorului debusolat pentru a-l ajuta să înţeleagă şi să discearnă între textele lipsite de valoare şi cele care oferă neîndoielnic mesaje, învăţăminte şi idei de a fi reţinute. Cititorii nu au cum să nu observe cum ei înşişi pot trage foloase în selecţia cărţilor. Între critica literară şi lectură se crează o punte necesară şi importantă, o relaţie interdisciplinară în care evaluarea critică şi receptarea textului intră într-o ecuaţie cu mecanisme subtile de funcţionare, cu un echilibru susţinut de simţul critic şi, pe cale de consecinţă, de gustul lecturii. Am citit cu interes manuscrisul (printul) doamnei Vasilica Grigoraş Seninul din inima cărţilor, manuscris care iată a luat înfăţişarea frumoasei cărţi pe care acum o răsfoim cu voluptatea celui atras de noutate şi prospeţime.

Vasilica Grigoraş se plimbă cu dezinvoltură printre cărţi, îi „parafează pe autori”, le analizează textele neforţând canoanele potrivit cărora mesajul etic al literaturii este integrat în emoţia generală. Miracolul operei conduce spre universul unei lumi expresive ca reflex al unei profunde cunoaşteri a lumii reale. Autoarea cronicilor literare (unele ar putea fi etichetate şi ca minunate eseuri) din volum, constat că pleacă de la ideea că este greu să te impui într-un noian de cărţi scrise sub semnul reflexelor reci de stele, altele inundate de metafora tandră până la iubire şi încă alte şi alte puzderii de pagini în care dau năvală, sub aripa ocrotitoare a (ne)inspiraţiei, ideile eului visător de iz baladesc şi romantic, metafizic şi realist, până la existenţa social-culturală din vremurile noastre. Vasilica Grigoraş desprinde cu uşurinţă abilităţile şi harul autorilor invocaţi, caracterele tipologice şi semnificaţiile intuite ale personajelor creionate în naraţiile în cauză, subliniază esenţele şi semiotica evenimentelor amintite. Vom întâlni surprinzătoare interpretări, este suficient să aruncăm o privire asupra cuprinsului cărţii pentru a ne forma o idee despre capacitatea de analiză literară, reţinând reunirea detaliului cu axioma, a meditaţiei cu iluzia, a exilului interior cu faptul divers, a misterului cu realul.

O primă investigaţie este cea asupra volumului „Căutând după mere”, în fapt o „căutare” a fericirii omului care se soldează cu eşecul căutării sau mai curând al necăutării cunoaşterii de sine, după care vom întâlni diverse scrieri ale căror autori sunt mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Vasilica Grigoraş dispune de mijloacele identificării elementelor „de bază” ale cărţilor comentate, între care amintim: „Universul tainic între Dumnezeu şi umbră”, „Un pod binecuvântat între antipozi”, „Valeriu Lupu – cu paşii destinului”, „Urma Soarelui în lumina anotimpurilor Anei Urma”, „Valea poete – între ironie şi luciditate”.

Cum se ştie, cititorul este un „consumator” ce se lasă uşor influenţat de gust, în dauna exercitării unei judecăţi proprii, deşi a posteriori poate emite o justificare a actului lecturii. Gustă ceea ce i se oferă şi, până la urmă, hotărăşte singur dacă îi place sau nu ceea ce citeşte. El are o motivaţie afectivă sau intelectuală, funcţie de care se îndreaptă spre anumite genuri literare sau spre cărţile care-i oferă posibilitatea informării şi documentării într-un domeniu sau altul. Cartea Vasilicăi Grigoraş face parte mai mult din această zonă a lecturilor de ordin profesional. Criticul trăieşte în orizontul rigorii şi al cerebralului, într-o etică impusă de scrisul autentic, dar ideile lui nu sunt numai raţionamente reci, pot fi umplute de suflul existenţial al fiinţei autorului. În cazul de faţă luciditatea, într-un melanj firesc cu sensibilitatea, cu care construieşte discursul critic îi este de mare ajutor autoarei acestui volum pentru ca demonstraţia speculaţiei să fie cât mai convingătoare.

Referinţele pe care le are deja Vasilica Grigoraş o confirmă nu numai ca poetă, eseistă, publicistă, monograf, ci şi ca un impunător critic literar. Aici reţinem nume cunoscute precum Teodor Pracsiu, George Anca, Petrea Iosub, Mircea Regneală, Ioan Miclău, Dan Plăeşu, Cezarina Adamescu, Victor Cilincă, Mariana Gurza, Tudor Cicu… Autoare a peste 15 volume, cu o încrengătură literară diversă, Vasilica Grigoraş îşi leagă numele de viaţa cultural-literară vasluiană şi nu numai, de lumea filtrată coerent şi armonios chiar în condiţiile negării conştiente a neplăcutului înconjurător, ale refuzului asumat în spatele cuvintelor din cărţi şi chiar din Seninul din inima cărţilor la care se adaugă automat şi sufletul lor. Da, cărţile care nu sunt altceva decât oglinda timpului, un timp al memoriei şi al cunoaşterii umane.