Vasilica Grigoraş – Tanka

Niciun lemn pe foc

pocnind doar urechile

în nopţi fără somn –

porumbel alb cântând psalmi

pe troiţa cea veche

Comentariu: Nicolae Muşat – Mulțumim mult Minunată Vasilica pentru acest poem parfumat cu smirnă și tămâie al Sfintelor Sărbători, cuvânt patinat la fel ca și lemnul și psalmii de care vorbește! Mi-aș dori să vorbesc mult despre acest minunat poem dar aici nu-i locul și, probabil, nici ceilalți cititori n-ar avea răbdarea să citească. Imaginea generală este o străfulgerare a mileniilor vorbind de Civilizația Lemnului, prima civilizație a lumii, civilizație la care face referire și Hristos Domnul pe Drumul Golgotei: „dacă lemnului verde îi fac acestea…” „Niciun lemn pe foc” este acea pace și împăcare a „lemnului vede”, a viului în ascensiunea sa către Cer, către Dumnezeu! ”pocnind doar urechile/în nopți fără somn” prezentând „auzirea” și „pocnetul” este efectul reformării interioare prin auzire căci:„credința vine prin auzire” nu oricum, ci în sărbătoarea nopților de priveghere, nopți fără adormire, în adevărată trezvie. Imaginea porumbelului este a Odihnei Noii Arce, care este Biserica, cântând psalmi, adică acele străvechi cântece de laudă către Dumnezeu, nu oriunde, ci pe „troița cea veche”, adică în plinirea nădejdilor înscluptate din vechime! Și dacă este vorba de început de AN, în cântare de laudă a mileniilor, da, este cântarea curată (porumbel) a Anului Domnului! Sincere felicitări! Un minunat imn al începutului de an care-și va avea locul de cinste în revista Orizonturile Bucuriei! Mulțumim!

Reclame