Nicolae Nicoară Horia: Cu ce sunt de vină (poezii)

PĂIANJENUL

 

Prietene,

lasă-mi un loc lângă tine,

te rog,

acolo, în peştera oarbă

şi surdă,

să-mi ţes din linişte

Singurătatea…

 

 

CU CE SUNT EU DE VINĂ

 

Doamne, cu ce sunt de vină că Sunt,

Cu ce sunt de vină, eu, toleratul,

Cine-a locuit în  Dorul meu pe pământ

Mai dinainte de când mi-a fost datul?!

 

De m-a născut mai la sud Maica mea,

Unde-a fost Nordul, cine îmi spune?

Are loc fiecare în Ziuă să stea

Până când soarele Vieţii apune!

 

Cu ce sunt de vină, spre unde să plec?

Gâlcevile noastre sunt tot mai păgâne,

Mai lasă-mi o vreme Aici să-mi petrec,

În lacrima sfântă a Limbii Române!

 

 

DE UNUL SINGUR

 

De unul singur nu e bucurie

Din răsăritul Vieţii la apus

Aşa a fost întregul  să ne fie

Întotdeauna de la doi în sus…

 

De unul singur nu e libertate,

Nici întuneric nu-i şi nici pământ,

O aripă zadarnic se tot zbate

În tăcerea ei fără cuvânt…

 

De unul singur totul e-n zadar,

De unul singur nu ştii să iubeşti,

În Sărbătoarea mea din calendar

Te-ai întrebat vreodată cine eşti?

 

De-aceea bucuria nu mi-e tristă-

De unul singur, singur nu există…

 

 

AM VĂZUT LUMINĂ

 

Am văzut Lumină şi-am venit Acasă,

Csa mea bătrână, răzimată-n zare,

Sufletul ei zânăr nu e de vânzare,

Am văzut Lumină şi colaci pe masă…

 

Şi în jurul mesei scaundle mute

Aşteptând să vină iar colindătorii,

Unde e pruncuţul care să-i asculte

Până se revarsă peste lume zorii?

 

Sfinţii din icoane, cei rămaşi de-atunci,

De atâta vreme au ieşit din ramă-

Am văzut Lumină şi-am venit pe brânci

Până lângă tine, colindată mamă…

 

 

CERUL DIN BATISTĂ

 

Cuvânt fără tăcere nu există,

Nici întuneric fără de lumină,

Îmi poartă mama Cerul în batistă,

Cu el toate durerile-şi alină…

 

Când m-a născut mi-a pus la căpătâi

O Carte-ntreagă cu-nţelesuri multe,

Îţi mulţumesc măicuţă şi rămâi

Acolo lângă leagănul din Munte

 

Şi-n fiecare An, în zi de post,

Când pe pământ se face dimineaţă,

Să mă re-chemi Copilul care-am fost

Şi să-mi botezi plecările cu Viaţă…

 

Cuvânt fără tăcere nu există,

Nici întuneric fără de lumină,

Îmi poartă Mama  versul în batistă,

Cu el toate durerile ‘şi-alină…

 

 

DEPENDENŢA DE AER

 

Toate tristeţile şi bucuriile

vin

din Aer.

Depinde

cum ai învăţat să respiri

din Copilărie…

Aerul-

Ce minunat cuvânt!

Duhul, cel purtător pe deasupra

apelor,

când pământul era netocmit

şi gol…

Şi Viaţa aceasta

vine

din Aer!

El întreţine arderea

ei…

 

 

OMUL ŞI CÂINELE

 

Mergea abătut în urma dricului,

Grivei, cel mai  rău câine din sat,

cu trei zile în urmă stăpânul lui

singur la marginea frigului l-a lăsat.

 

De când i-au pus trupul în groapă

a rămas de veghe pe mormânt,

fără să mănânce, fără să bea apă,

aşteptându-şi moartea ca un pustic sfânt.

 

Şi-au hrănit tristeţea din aceeaşi pâine

cât au fost în viaţă purtători de nume-

sufletul de om şi sufletul de câine

împreună iarăşi hoinăresc prin lume…

 

 

ASEMĂNARE

 

Câtă asemănare între ea-

Poezia,

și femeia

din dimineața

aceasta,

așteptând la semafor,

cu pruncul

tresăltând în pântecul ei!…

 

 

AM FOST UCIS

 

Am fost ucis de hoți și de atei,

Mi-aduc aminte, amintirea doare!

Am fost ucis și asasinii mei

Se uită în cuvânt cu disperare,

 

Cuvântul scris, cel întru care sunt,

El este viu, de mine nu le pasă,

Nici nu mi-au pus o floare pe mormânt

De când tăcerea peste lut m-apasă.

 

Îi tot aud în urma mea pe drum,

Dar pașii lor se-ntunecă de Cer,

Am fost ucis și umbra de-acum

Le stăruie în gând ca un jungher…

—————————-

Nicolae NICOARĂ HORIA

Arad, iulie 2017

 

Anunțuri