Dorina Stoica – Îndrăzneala de a scrie poezii

Scriitoarea Dorina Stoica a parcurs un drum impresionant „De la poezie la rugăciune” (2008), primind câteva „Daruri” (2009) poeta face măturisiri despre „Raiul în care am fost” (2011) și văzând că  „Bietul om sub vremi” (2012) suferă, merge „De Florii în Țara lui Iisus” (2013) spre a-și aduce aminte de vremea „Când nu Te iubeam” (2014), pentru ca la „Izvorul îndepărtat” (2011) să-și spele sufletul ca să-i rămână „Ochiul curat”( 3015, Editura ,,Pim” Iași, 143 pagini, grafică și copertă Mihai Cătrună.)

Volumul apărut recent cuprinde poezii grupate în patru cicluri „Sentimente”, „Ce iubire e asta?”, „Exitus”, și „Ochiul curat”.

Poeta strânge în „Geamantanul cu vise”,  „Frânturi de gânduri”, depănând asemenea Șeherezadei, un fel de poveste sentimentală, gândindu-se că „Urmează o perioadă dificilă”.

„Am unele așteptări”, spune poeta și „Visez în culorile curcubeului” pentru că „Primăvara ai vrea să le ai pe toate”.

Ființei celei mai apropiate de inima sa i se confesează „Te desenam cu raze de soare” și-i cere imperativ „Scrie-mi” sau „Ia-mă cu tine”.

Arta reprezintă în fond, expresia unui regret ( Constantin Noica), a unei neîmpliniri, a unei tristeți.

Anotimpurile vieții generatoare de tristeți sunt toamna și îndeosebi iarna.

„Tristețile vor veni odată cu toamna/ da/ trebuie urgent să mă îndrăgostesc/ să nasc din fericirea de azi/ durerea din nopțile lungi de iarnă/ când se scriu cele mai triste poezii/”( „Urmează o perioadă mai dificilă”)

Într-una dintre cele mai reușite creații ale volumului, chiar susține cu destul curaj că este îndrăgostită: „De păsări, de flori, de ape, / de oameni,/  de gâze  de zori,/ de tot și de toate”, și drept urmare, din „geamantanul cu vise” lasă câte unul „prin curți și prin case”.

            Dorinei Stoica îi stă bine și în ie și-n catrință când se prinde-n hora ritmului trohaic: „Vară cu cireșe coapte,/ și parfum de crini în noapte,/ Vară când mă-ncearcă dorul/ limpede precum izvorul./ Vară când se coace grâul/ și se face râu pârâul./ Cerul e pictat cu stele,/ plin cu visurile mele./ Sunt  o strună de vioară/ care cântă vară, vară!” ( „Vino vară-mbujorată”)

Epitetele, comparațiile, metaforele  împodobesc  aceste poezii precum un trandafir roșu cosițele unei fete în zi de sărbătoare „vară fragedă fecioară,

vară-mbujorată ca o fată sărutată, vară ca o hoață, sunt o strună de vioară”, ș.a.

Fiindcă „Primăvara ai vrea să le ai pe toate” eu mi-aș dori un alt vers în locul acestuia „dar sunt mânjită de soare pe față”, expresia „mânjită” fiind respinsă în totalitate de „soare”.

„Într-o existență lipsită de emoții firești”, poeta visează în culorile curcubeului un ideal încă neatins și „pe o petală de floare pun sărutul meu fluture de o zi”. Aceste sentimente sunt ale unui suflet adolescentin care încă mai poate să viseze, să aibă „unele așteptări” să îmbrace “frânturi de gânduri” în veșmântul sacerdotal al poeziei.

Poeziile din ciclul „Ce iubire e asta?” Sunt sensibile, inspirate, îndrăznețe încât poeta însăși spune „roșesc de câtă îndrăzneală am avut.” O femeie obișnuită nu poate iubi „o boare de vânt cu miros de petunie sau de busuioc, ori o rază de lună strecurată pe fereastra deschisă după miezul nopții”, dar o poetă da.

Iubirea față de creație( „Ce iubire e asta?”) este iubirea care veșnicește „Pentru că eu sunt însuși dorul” (pag 76).

Ciclul „Exitus” este de inspirație biblică, după „Ecleziastul” și este rezultatul ( parțial) al  impresiei profunde lăsate de moartea unei tinere și talentate artiste, plecată prea devreme la cele veșnice, pe care a cunoscut-o și care i s-a confesat spre sfârșitul scurtei sale vieți. Autoarea vede viața nu ca o pradă (Marin Preda), nici ,,ca un peron” (Octavian Paler), ci „ca un balansoar”. „Lăsăm uși deschise spre suflet,/ nimeni nu intră pe ele”, pentru că suntem despărțiți de ură.

Sentimentele care o animă pe Dorina Stoica sunt „disperare/  însingurare/ gândurile dor/ florile mor/ orașu-i pustiu/ aproape nimic nu e viu” ( „Apocaliptică”).

Poeta simte dureros trecerea timpului, sosirea toamnei, a frigului, a ploilor reci, a iernii… Este obsedată de presentimentul morții „ielele joacă hora fermecată/ în pădurea-ntunecată”, de aceea gândurile sunt zgribuluite, cimitirele devin locuri de pelerinaj , „până la urmă toți ajungem aici”, fiindcă „moartea stă pitită” peste tot.

„Ochiul curat” vede între diferitele „Drumuri” calea cea dreaptă a credinței și a mântuirii.

Ciclul ultim înfățișează astfel de sentimente, de împăcare cu sine și cu lumea. Pacea sufletească este dată de puterea credinței.

„Versul meu să fie apă cristalină,/ zâmbetul deschis, privirea senină/ Fapta înțeleaptă, trupul potolit/ Și câțiva dușmani să-i am de iubit.”( „Ochiul curat”)

Două simboluri domină aceste creații: 1-Ochii: ochiul drept( soarele), corespunzând activității viitoarului și ochiul stâng (luna), corespunzând pasivității și trecutului. Ochiul inimii este omul care îl vede pe Dumnezeu cu sufletul, a principiului cu manifestarea (conform Dicționarului de simboluri, Editura Artemis, București 1994).   2- Fântâna cu ciutură (poezia ,,Du-mă la fântâna cu ciutură”): din care țâșnește izvorul cu apă vie, conform dicționarului citat, este Fântâna vieții sau a nemuririi ori a tinereții veșnice, sau fântâna învățăturii . Izvorul este cel al purificării, al regenerării, al profeției, al poeziei, al cunoașterii, al uitării sau al aducerii aminte.

„Ochiul curat” este cel care vede „O noapte de vară la munte”, sau faptul că „Limba noastră n-o să piară”.

Poeta Dorina Stoica afirmă pe bună dreptate că „respir poezie” fiindcă „oamenii care scriu poezii sunt atinși de aripi de îngeri”.

Petruș ANDREI   

http://dorinastoica.blogspot.ro/2016/01/dorina-stoica-indrazneala-de-scrie.html

Anunțuri