De vorbă cu un român pasionat

Pe domnul Romică Laz îl cunosc de mulţi ani, prin reportajele mele din mijlocul comunităţii române din Melbourne, însă nu am ştiut până acum câteva zile, când am aflat printr-un telefon primit şi o invitaţie că domnia sa este şi un artist foarte pasionat şi dăruit. El s-a născut în comuna Valea-Stanciului, judeţul Dolj, iar în 1953 s-a mutat în oraşul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, unde a locuit până în 1993, când se decide să părăsească România. Aşa că, bucuros, ca de obicei să prezint comunităţii noastre cât mai mulţi oameni şi faptele lor merituoase, m-am hotărât să-l intervievez şi să-l rog să dezvăluie şi alte informaţii despre viaţa, munca şi pasiunile sale. E un om foarte modest şi foarte cumpătat la vorbă, aşa cum spunea nu demult un moldovean despre Dan Puric: “Iată cât de multe poate spune un om fără să vorbească“.

Ben Todică: De ce aţi plecat din ţară?

Romică Laz: Reuniunea mea cu fraţii mei aici, în Australia.

 B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-aţi înfruntat ca emigrant, la început şi după aceea? Ce a fost cel mai greu?

R.L.: Nu au existat obstacole. Aici trebuie să vrei şi totul este posibil. Obstacole? Poate lupta cu proştii fuduli.

 B.T.: Ce simţiţi pentru România, acum şi de-a lungul anilor?

R.L . : Fizic sunt aici, dar gândul şi sufletul au rămas acolo. Fiind aici cu toată familia sunt propriul meu prizonier liber.

B.T.: Ce faceţi sau aţi făcut pentru România (în România şi-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?

R.L. : Am muncit în uzină ca muncitor. Sunt bobinator de profesie. Acum doresc să mă involv implic în mişcarea artistică.

B.T.: După atâtia ani de muncă prin fabricile australiene v-aţi gândit să ieşiţi în lume cu lucrările pe care le plămădiţi în timpul liber. De ce acum?

R.L.: Ca orice muritor de rând doresc să las un semn al trecerii mele, parte din acest neam. Înţeleg şi doresc să rămân naţional, dar nu izolat ca într-o insulă, departe de prima mea mireasă “Patria” de care trăiesc legat prin naştere, tradiţie şi toate valorile ei.

 B.T.: Cine v-a inspirat?

R.L.: Foarte pe scurt – cioplitorul de cioate şi cioturi s-a născut odată cu mine.

B.T.: Şi ce planuri aveţi cu acest dar?

R.L.: Propun – Proiect să realizez în localitatea Melton din Victoria, Australia un cimitir vesel intitulat “Săpânţa 2”.

 B.T.: Incredibil! Păi asta cere o schimbare la multe nivele nu doar artistic, dar şi tradiţional. Nu e uşor să schimbi un obicei. În cât timp credeţi că o veţi face?

R.L.: Povestea acestui drum este un proces în timp. A început mai de mult şi mai durează, cât? Nu ştiu.

 B.T.: Când ati realizat că sunteti atras de această formă de exprimare – sculptura, arta? Cum aţi ajuns la măiestria de azi?

R.L.: Pasiunea mea artistică începe de la vârsta de 7-8 ani, atunci când încep a colecţiona pietre colorate şi de diferite forme. De pe dealuri, colecţionam cioate şi buturugi care parcă semănau cu ceva. Treptat descopăr lutul şi în joaca mea reuşesc să-i dau suflare. Ghipsul rămas pe un perete de casă mă inspiră cu formele lui ca un desen şi apoi ca cioplirea desenului să ia forme vii l-am sculptat cu un cui mare şi cu un cuţit pe care apoi l-am colorat cu carbine şi cretă colorată. Văzându-mă un tâmplar cât de pasionat sunt îmi face cadou câteva dălţi şi mă învaţă să cioplesc. Descopăr o carte în bibliotecă intitulată “Dălţi şi Pensule” scrisă de sculptorul Oskar Han. Mă înscriu apoi la un curs de pictură la Casa de Cultură şi mai târziu descopăr marmura, o altă magie.

Îmi fac ucenicia la un pietrar din oraşul Bocşa, apoi mă înscriu la Şcoala de Artă Populară, pe care după trei ani o termin cu nota 10.

Particip cu lucrări pictate în ulei pe pânză şi cartoane la Saloane de toamnă şi Saloane de grup. Sub egida Şcolii de Artă Populară particip la un Salon, la Constanţa, unde lucrarea mea intitulată ”Dincolo de drumul mare” este laureată. Au fost expuse 111 lucrări din care au fost premiate 16.

Devin apoi ucenic pe schelă la Catedrala din Reşiţa. Descopăr Fresca şi devin Membru Clubului Artiştilor Plastici.

 B.T.: Văd într-adevăr o gamă largă şi complexă de lucrări în casa dumneavoastră. Această femeie, deosebit de frumoasă, parcă e vie, poartă costum naţional şi are în mână o paine, parcă vine să mă întâmpine.

R.L.: Lucrarea “Darul Pământului” cuprinde mai multe reflecţii asupra existenţei şi a legăturii dintre natură şi om. De la bobul de grâu până la pâinea pe masă este un drum lung. Pâinea are şi o interpretare teologică, este un obicei strămoşesc, pâine plus sare este egal cu Rodul Pământului. Iia, ambasador al creaţiei populare “Catrinţa”, creaţie artistică populară sinceră, plină de poveste.

 B.T.: Mai văd aici o faţă de bărbat ataşată de un trup de femeie?

R.L.: Lucrarea “Contemplaţie” – Meditaţie. Este portretul bărbatului la o vârstă a împlinirilor, liniştit, cumpătat, gânditor. Gândeşte şi priveşte prin elementele ce-l compun, e un întreg. Echilibrul celor două jumătăţi creează monolitul celulei “Familia”. Compatibile fiind elementele, creează cele mai splendide lucrări de sculptură “Urmaşii”, în cazul meu două fete şi un fecior cioplite în lemnul australian Gumtree.

 B.T.: În Australia la câte expoziţii aţi participat?

R.L.: Până în prezent nu am participat la nicio expoziţie sau concurs.

B.T.: Dacă aţi avea vânzări şi succes, dacă aţi avea mulţi bani, cum aţi ajuta România?

R.L.: Banii aduc bunăstare, nu şi sănătate mentală. Aş investi în formarea şi recuperarea tinerilor studioşi din afara ţării. Eu cred în ei! La vorbă scumpi şi cumpătaţi! La fapte foarte calculaţi! Să scoată ţara la liman!

 B.T.: Neavând mulţi bani ce faceţi pentru România?

R.L.: Să fii român bun nu ai nevoie de bani. Cu orice ocazie vorbesc de ţara mea cu multă febra căldură.

 B.T.: Credeţi că românul emigrant după ’89 simte diferit pentru România?

R.L.: Valuri de români au ajuns în Australia după revoluţie, însă simţirile noastre sunt diferite. Noi am venit pentru salvare, ei au venit ca să se aibă.

B.T.: Despre atitudinea pentru limbă?

R.L.: Nu orice gură care rosteşte această limbă este român. Fără dragoste de limba şi respect pentru tradiţii nu poate fi nimeni român.

B.T.:Vă mulţumesc şi vă doresc numai bine, iar anul 2015 să vă îndeplinească visul, să fiţi cunoscut la adevărata valoare artistică şi să ajungeţi vestit!

R.L. : Cu respect şi stimă al dumneavoastră, Domnule Ben Todică! Eu sunt doar un sclav al gândurilor mele. Nu eu trebuie să fiu ceva, creaţia mea, DA.

 B.T.: Sărbători Fericite !

R.L.: La Mulţi Ani !

Nota intervievatorului: Interviurile mele au la bază un set de întrebări propuse de prof. dr. Ileana Costea.

Anunțuri