Rodica Dascălu – „Porumbeii mirării”, o rază de speranță pentru pacea timpului (Notă de cititor)

„Poetul este delegatul veşnic al sufletului omenesc
în simfonia spiritului universal.”
(George Călinescu)

image.png

Volumul de versuri, în ediție română-engleză, „Porumbeii mirării – The doves of wonder”, al scriitoarei Vasilica Grigoraș, a apărut la Editura PIM, Iași, 2021, în traducerea jurnalistei Alina Lavinia Grigoraș, fiica autoarei. Coperta cărții poartă semnătura fiului autoarei, Radu Ticu Grigoraș și, pentru a face o prezentare completă, menționez prefața cu titlul „Primăvara toamnei”, scrisă cu mult talent de scriitoarea Victoria Milescu. Volumul amintit reprezintă o nuanță importantă în paleta plină de culori a întregii creații literare a Vasilicăi Grigoraș, în calitate de poet, prozator, critic literar. De autor de eseu, interviuri, literatură pentru copii și literatură de inspirație niponă. Dacă am citit bine în nota biografică, sub semnătura distinsei scriitoare au fost publicate peste 20 de volume, cărți având o tematică variată care se adresează cititorilor de toate vârstele.
Ne-am împrietenit, în urmă cu doi sau trei ani. I-am citit cu mult interes secvențele literare postate pe Facebook, fragmente din jurnalul de călătorie, „Odă prieteniei”, scris ca urmare a vizitei pe care a făcut-o în Noua Zeelandă, la invitația prietenei sale, scriitoarea Valentina Teclici. Apoi am constatat cu surprindere că avem multe lucruri în comun: ne-am născut în același an, am copilărit pe meleaguri buzoiene și am urmat cursurile Universității Al. I. Cuza, Iași. Ne unește aceeași pasiune, literatura și, chiar dacă vorbim destul de rar la telefon, ne bucurăm împreună, povestind, exprimându-ne impresii, trăiri, emoții. Există o rezonanță, o apreciere sau mai bine zis un respect reciproc, ceea ce dă consistență prieteniei noastre virtuale.
Citindu-i poemele din volumul de versuri „Porumbeii mirării”, am redescoperit sensibilitatea autoarei Vasilica Grigoraș, o poetă ancorată profund în realitatea ființei, căreia îi descoperă multitudinea de chipuri și moduri de manifestare, toate pline de semnificații.
/„Din cutele minții/ răsare un gând pufos/ care mă îndeamnă/ să scotocesc în lada/ de zestre a întregii ființe.”/ ( vălul cumințeniei )
Privind în ansamblu, volumul de versuri emană o stare de nostalgie, o atitudine meditativă asupra trecerii timpului, a felului în care acesta rodește. Reflecțiile exprimate sunt însoțite însă de elanul tinereții creatoare care devine tot mai intens, pe măsură ce-i descifrăm înțelesul, nimic altceva decât iubirea.
/„Zăpezile din mine clocotesc/ de zămislirea fiorilor/ deschid secretul metaforei/ în timp ce în palmă/ îmi crește un poem de dragoste/ hrană pentru porumbeii mirării.”/ ( poem pentru porumbeii mirării )
Autoarea nu uită nicio clipă să surprindă esența întâmplărilor și evenimentelor, să descopere linia fragilă ce desparte realitatea imediată de partea nevăzută a lucrurilor.
/„Este musai/ (…)/ să citim îndărătul cuvintelor/ rostite cu inflexiuni/ cifrate ale vocii/ și să descoperim/ în miezul faptelor/ măsluite/ și derulate fără noimă/ oglinda pură/ a unor tertipuri/ aparent banale// în realitate/ greșeli desăvârșite.”/ ( necesitate )
Atitudinea autoarei în fața provocărilor existenței este senină, delicată și emană puritate prin fiecare fibră a ființei sale. Poate aceste însușiri își au izvorul în predispoziția autoarei de a scrie literatură pentru copii și poeme de sorginte niponă.
În drumul ei sinuos, pe calea aflării adevărului, Vasilica Grigoraș se întoarce către sine însăși, își ia de mână copilul interior, dând glas unor versuri tulburătoare:
/„Întrevedem calea adevărului/ primenim prăpastia dintre noi/ și trecem peste toate/ nălucirile vieții/ pentru că scopul timpului nostru/ este acela de a râde o dată cu cerul/ care se scaldă aievea/ pe-oglinda apei curgătoare.”/ ( adevărul vieții )
Fiecare poem luat în parte creează un mic univers, dar mai ales transmite mesaje limpezi, clare. Iată, poeta e conștientă că poezia, drumul poetului către propria sa scânteie divină, nu este posibilă fără fervoarea iubirii pentru celălalt, în inima căruia dorește și, uneori, chiar reușește să se furișeze, rămânându-i alături.
Dar privirea vie, deschiderea sufletului către frumusețea din jur nu o împiedică să vadă „circul lumii”, direcția greșită în care ne îndreptăm, faptul că asistăm indiferenți la alunecarea umanității pe o pantă greșită. La capătul acestui drum nu ne putem aștepta la nimic bun. Într-adevăr, Vasilica Grigoraș privește lucid, este prezentă și conștientă că realitatea este plastică, ea se poate modifica în funcție de gradul de conștientizare al societății privită ca un întreg.
/„Chiote, suspine, răsuflări reținute/ scâncetul câte unui copil speriat/ de valuri zgomotoase de râsete/ pe fondul unui scandal infernal/ în care cuvintele zdrăngăneau fals/ și atârnau ca țurțurii, trofee grotești.”/ ( circul lumii )
Și aș putea continua cu multe alte mesaje transmise prin poeme suple, pline de sens. Demn de luat în seamă este și faptul că, deși autoarea se consideră a fi în toamna vieții, poezia ei poartă fiorii unei primăveri clocotitoare, în care curg sevele iubirii. Un poem sugestiv pentru aceste înmuguriri în plină toamnă este, printre multe altele, și „O corabie la timp potrivit”:
/„O privighetoare fără nume/ trubadur celest/ la căderea serii/ în calde armonii/ îmi cântă doar mie/ despre dragoste// Și ție, pentru că altfel/ polenul n-ar mai fecunda/ bucuria clipei// O corabie la timp potrivit/ dragostea ta ancorează/ în inima mea.// Dragostea noastră.”/
Nu pot decât să-mi exprim aprecierea pentru cartea „Porumbeii mirării” și să o felicit din toată inima pe Vasilica Grigoraș, autoarea acestui volum luminos ce înseninează cerul întunecat al timpului pe care îl trăim.
Mulțumesc pentru darul tău de suflet, Vasilica Grigoras! Duminică binecuvântată! ❤️
Rodica Dascălu
12 noiembrie 2021

VASILICA GRIGORAȘ ~ PUPILELE PLOII
De curând
m-am acoperit
cu blândețea cerului
și miresmele inedite
ale toamnei
care mi-a trecut pragul inimii.
Mi-au fardat chipul
acoperind văile adâncite
de nisipul clepsidrei
și mi-au netezit gândurile
trezindu-mi amintirile
margarete albe
din pragul pârguirii
până pe piscul senectuții.
Prin pupilele ploii
privesc senină
dealul îndoielilor
muntele incertitudinilor
crepuscul ușor melancolic
din taina timpului
și descopăr lentila
Cuvântului lui Dumnezeu.
*
Vasilica Grigoraș ~ SUNT UN COPAC CU MULTE INELE
Sunt un copac
pe care destinul l-a binecuvântat
cu multe inele
și l-a răsfățat sculptându-i
trunchiul subțire
dar viguros și armonic
încât m-am strecurat
în sunetul muzicii anotimpurilor
cu tainică simțire
printre bucurii și intemperii.
Nodurile adunate în firul vieții
nu știu când și cum
scăldate în ploi fine ori nebune
mă-nfioară uneori
dar știu că și poama stafidită
are aromă și dulceață
iar savoarea-i împărtășită.
Deși mi-a fost loial
licărul din priviri se clatină
și va veni o vreme
când paznicii cetății mele vor ațipi
iar eu mă voi îndrepta
spre câmpul cu stele.