Sandu Cătinean – Sânziene

Sânziene

 

De prin codrii tainici
De prin peşteri reci
Fete de hotarnici
Cântă pe poteci

 

Albele fecioare
Cântece şi joc
Goale la picioare
Cântă de noroc

 

Galbene coroane
Hora se încinge
Zâne din icoane
Cu iubire ninge

 

Amintiri din soare
Timpul se opreşte
Două din fecioare
Plâng dumnezeieşte

 

Să te înţeleagă
Până-n zori aştepte
Cântecul dezleagă
Cele şapte trepte

 

Cele ce-ţi sunt scrise
Ştie Preasfinţitul
Undeva prin vise
Vine şi iubitul

 

Visul nu-i sfârşitul
Florilor gălbui
Cine ţi-e ursitul
Nimănui să-i spui…

 

Sandu Cătinean din Bonţida
„Cel care vine din brazi”

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/06/22/sandu-catinean-sanzaiene/

Sandu Cătinean – Eminescu şi Veronica

Eminescu şi Veronica

 

Lumini albastre sorb din lumea-ntinsă
Cristale albe de iubire-adâncă
Iar dragostea pluteşte-ndemânatec
Pe-un tei golaş, ce străjuie o stâncă

 

Mihai se plimbă-ncetinel pe malul
Ce sprijină al trestiilor cântec
Mustind de dorul, dragei lui iubite
Priveşte lacul, cum se umflă-n pântec

 

„Ah, draga mea, cum cerul se răstoarnă
Pe-al apelor întunecate valuri
Cum dorul tău încearcă să-mi înece
În ape-adânci, trăirea de pe dealuri „

 

„Tu unde-mi eşti, acum când suferinţa
Mă-ngână crunt, lovind perfid în mine ?
De-oi mai trăi – sau mort -,cu toată fiinţa
Te-oi adora prin veacul care vine” …

 

Iar vântul răsuceşte printre trestii
Fiorii firavi, din trăiri străpunse
Simţind durerea ce se scurge tainic
Un stârc stingher, cu-un ţipăt scurt răspunse

 

„Tu înger blond, ce mi te pierzi prin lume
De mine uiţi, acum când chinu-i crunt
O clipă doar, Eminului de-ai spune
Un „ te iubesc”! şi-atuncia altul sunt”

 

Dar nici un glas din trestii nu-i răspunde
Dinspre păduri, doar frunze fremătânde
Prin păru-i des, treceau lumini şi umbre
Şi-un vis buimac, ce-n ochii lui se-ascunde

 

„Iubirea mea, tu înger blond şi tainic
N-oi ştii de-acum, cum răul mă răpune”
Şi-n visul lui, băietul trist se-nchise
Şi-ngenunchind, căzu-ntr-o rugăciune…

 

-Ah, vânt pribeag, cum nu ştii tu să stărui
Iubiri prin veac, să nu le pierzi nicicând
De vezi iubiţi, că-şi calcă jurăminte
Tu nu-i lăsa, ţipând din când în când…

 

În noaptea-adâncă-un geniu tremurând
Cu inima străpunsă de durere
-O, Cer străin, cum poţi a-ntuneca
Un suflet ars, ce suferă-n tăcere ?
……………………………………………….
Printre iubiri, mereu e-o lume cruntă
Iar Geniul Trist, mereu a fost pustiu
El a iubit, cum doar un geniu poate
Iar ce-a iubit, de-acuma toţi o ştiu…

 

Sandu Cătinean din Bonţida
„Cel care vine din brazi”

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/06/15/sandu-catinean-eminescu-si-veronica/

Sandu Cătinean: Cu vara aceasta…

 

Cu vara aceasta de-ar fi ca să plec
În sufletu-mi tragic, nimic s-ar clinti
A florilor câmpuri le-aş duce cu mine
Speranţa iubirii, nici moarte-ar sminti

 

Prin vara aceasta, ce-mi tulbură gândul
Aş vrea încă-o dată să-mi cânte iubirea
Deasupra luminii să simt cum mă arde
A cântului taină, ce-mi tulbură firea

 

În urmă-mi rămână, doar visul, pudrat
Cu raze albastre din lumea-mi divină
Să-mi cânte Zeiţa un cântec uitat
Nimic să-mi mai pese ! Sfârşitul să-mi vină…

 

Din toate, doar dorul, aş vrea să mi-l duc
Şi apele-n spume, din râuri de munte
Iar brazii, ce tainic, iubiri mi-au păstrat
Să-mi fie prin veacuri, a dragostei punte
………………………………………………………..

Nimic nu-i mai tragic, decât să te pierzi
Prin hăuri adânce, de suflete moarte
Să nu simţi iubirea cum aprig te arde
Şi doar nepăsarea, destinul să-ţi poarte !

 

Dar eu, Trubadurul, ce cântă iubirea
Nu voi nici în moarte, să uit ce-am iubit
Voi duce cu mine, nu numai tristeţea
Ci şi durerea, ce-n ani am trăit…

 

Voi duce izvorul, alături de mine
Al apelor susur, să-mi cânte iubitul
Din brazi, întuneric, să-mi fie tovarăş
Şi-n susur de ape, îmi fie sfârşitul…

 

Cu vara aceasta de-o fi ca să plec
O floare albastră, prin gând am să port
De-mi vine iubita, striga-voi din cetini :
„Adu-mi floarea-albastră, iubito… că-s mort” !…

 

Sandu Cătinean

“Cel care vine din brazi”

 

Sandu Cătinean : Un cânt duios de primăvară

Un cânt duios de primăvară

A trecut prin crâng o veste
Că pădurea-ar fi-nflorit
Ghiocei sub cruste albe
Astă noapte-au răsărit

Soarele sărută munţii
Scânteind, zăpada moare
Hăulind, se sfarmă gheţuri
Dinspre văi, răspund izvoare

Prin poiene, căprioare
Rătăcesc timid, a frică
Tremurând, brânduşe albe
Capul din frunziş ridică

Vântul cântă o cântare
Despre-un arbore-nflorit
Rătăcind prin crâng, alene
Un concert şi-ar fi dorit

Peste toate dor şi cântec
Soare trist şi albe creste
Primăvara-şi poartă visul
Pân la vară, mult mai este…

Sandu Cătinean din Bonţida

Sandu Cătinean : Dansând cu Primăvara-n crâng

Dansând cu Primăvara-n crâng
Pe-al florilor covor molatec
Un dor de toate simt că-mi sting
Prin coama visului tomnatec

Mă prinde-aşa un necuprins
Pe valuri albe de petale
Şi cânt din nou un cântec stins
Cu-n dor nespus de dulci vestale

Fecioară albă-i Primăvara
Iar dansul meu o-ncântă, simt
Şi tot valsând când vine seara
Că-s tot mai tânăr vreau să-i mint

Ea dulce mă alintă iarăşi
De-atâtea ori m-a alintat !
Un dans cu-n Trubadur tovarăş
Ce-i poartă visul prin cântat

Ah, Primăvara cum mă simte
Cât o iubesc când cânt din liră
De multe ori şi ea mă minte
Şi-apoi de ce-o dansez, se miră…

Iar eu ? dansez tot mai pierdut
Plutind pe flori înmiresmate
Un trubadur, de vis vândut
Acestei Doamne parfumate

Nu vreau să ştiu de-i ultim dans
Prin crângu-acesta înflorat
Mai bine-mi ţin în plin suspans
Un gând ce rău m-anfiorat…

Dansând cu Primăvara-n crâng
Eu simt c-am să mai cânt din liră
Prin flori, iubirile-mi răsfrâng
Sunt tot mai trist dar, nu mă miră…

 Sandu Cătinean din Bonţida

Sandu Cătinean: Sihastrul din Apuseni

Sandu Cătinean: Sihastrul din Apuseni

În grote-adînci din Apuseni
un moş îşi duce veacul
cu plante şi cu rădăcini
se-ndoapă’ades, săracul
la taina Lumii, el, de mic
vesează pe-ndelete.
Cu umerii acoperiţi
de lungile lui plete
pământu-i pare un străin
ce-l ţine pe degeaba.
În Univers şi-ar fi dorit
să îşi găsească treaba
la stele’ades priveşte lung
și tot mereu se-ntreabă
când va veni şi vremea lui
o, de-ar veni degrabă !

“Cu rugăciune Te implor
Fă o minune, Sfinte
ajută-mă acum, să mor
la Cer mă du, Părinte !
Că-n lume multe’am suferit
și multe nu sunt drepte
Tu, sufletu-mi pe’acest pământ
nu-l mai lăsa s-aştepte ”!

Cu capul adâncit în jos
și mâini împreunate
moşneagul cade în genunchi
încovoiat de spate …

“Părinte’al lumii, Tu, de vrei
poţi Lumea a o stinge,
dar las-o în lăcaşul ei
pe mine doar mă frânge
speranţe-n Tine eu mi-am pus
de când eram de-o şchioapă.
Și’acum pe nimeni nu mai am
ca să mă pună-n groapă
Tu, fi îndurător şi lasă
ca trupu’mi din pământ
în grota ce mi-am pregătit
să-i fie de mormânt
doar sufletu’mi la Tine du-l
şi-n dreapta-Ţi judecată
nu ţine seamă’al meu păcat
Tu, îndurare’arată…”

Pe coate moşul se târâ
cu greu ajunse-n grotă.
Şi’atunci, un zâmbet i’apăru
uitându-se’nspre boltă
o rază lungă străluci
căzând pe pieptu-i moale ,
simţi apoi înfiorat
cum cade într-o vale…

O pasăre ce ciripea
părea a-l plânge tandru,
închise ochii-ncetişor
și’apoi muri, Lisandru…

Un vuiet surd s-a auzit
de’adâncuri, din pământ
și-n uşa grotei răsări
o piatră de mormânt.

Lumina-ncet s-a’ndepărtat
în Univers, spre stele
și numai pasărea a rămas
privind clipind, spre ele…

Sandu Cătinean-din Bonţida

Sandu Cătinean : Peste valuri…

Peste valuri…

Peste valuri de durere
Trece vântul, adormind
Scâncete, ce curg adesea
Din ochi blânzi, de om flămând

Peste câmpuri adumbrite
Din adânc, de văi inerte
Strigă vântul, câteodată
Suflete, din stări incerte

Peste viaţă, vremuri aspre
Se-ncâlcesc, strivind pământul
Prin vâltori. de patimi crude
Pier iubirile, şi cântul

Şi-au să vină peste toate
Numai străluciri, şi ceaţă
Noapte slută, şi-ntuneric
Toate, fără dimineaţă…

 Sandu Cătinean din Bonţida