VALENTINA TECLICI – DAN PLĂEŞU, MAESTRUL ŞI PRIETENUL DE LA DUNĂRE

Dan Plăeșu este unul dintre prietenii mei de la Dunăre cu care am fost binecuvântată în cei 18 ani cât am locuit în Galaţi.

Era pe la începutul anilor ’80, după ce Dan publicase volumul de fantezii satirice „Colecţionarul de excepţii” (1983, Editura Junimea, Iaşi) când eu lucram la Biblioteca UJCM şi eram foarte dornică să aduc diferite evenimente, cărţi şi scriitori în secţiile unde lucrau meşteşugarii gălăţeni. Dan Plăesu a acceptat cu bucurie să-şi prezinte cartea şi să citească câteva din schiţele sale într-o secţie de nevăzători. Era o sală mare în care vreo 20-25 de lucrători mulau din cartoane cutii de diferite mărimi. Le mergeau mâinile repede, de parcă erau robotizate. Îmi amintesc că l-am prezentat pe Dan Plăeșu, care le-a oferit unele informaţii despre el, despre carte, a citit câteva proze şi, la cererea audienţei, vreo două în plus. La final, a răspuns întrebărilor, surprinzător de multe, dovadă că oamenii au ascultat cu atenţie, au fost interesaţi de tematică, au vizualizat cu ochii sufletului şi-ai minţii scenele picante şi erau curioşi să afle cât mai multe din secretele scrisului. Pentru lucrătorii din acea secţie a fost un eveniment cu totul deosebit, despre care au tot vorbit în săptămânile ce au urmat. Dacă nu mă înşeală memoria, cred că am fost împreună cu autorul şi la o secţie de croitorie, unde prezentarea cărţii a fost de asemenea un succes.

Din când în când, îi dădeam lui Dan să citescă din poeziile sau scenetele de teatru pe care le aveam în lucru și luam în serios orice sugestie ori feedback, pentru că el era Maestru. Dan mi-a dat să citesc vreo două piese de teatru. „Sfârşitul lumii începe azi” mi-a produs o impresie puternică.

A fost o mare bucurie să fiu în sală, la premiera piesei lui, „Octombrie cu ghiocei”, pe scena Teatrului Dramatic Galaţi, în 1989. A fost un spectacol cu o sală arhiplină, cu aplauze frenetice nu numai la sfârşitul piesei ci şi în timpul prezentării.

După ce m-am mutat în Noua Zeelandă, în toamna anului 2002, tot cărţile au fost liantul prieteniei noastre. Din când în când primeam prin intermediul cuscrilor mei din Oneşti care veneau în vizită câte o carte semnată de Dan Plăeşu, proaspăt publicată.

Aşa au ajuns la mine „Consulting and Love”, „Vinovatele meandre”, „Ce mai fac sisifii”…

În 2013, am publicat împreună cu Violeta Ionescu, o altă bună prietenă de la Dunăre, volumul de poezii „Oglinzi” la editura Oscar Print, București. Dan a acceptat cu bucurie să fie redactorul cărţii. A scris o prezentare scurtă şi plină de esenţă pentru coperta a patra şi, de asemenea, a prezentat cartea la Festivalul cărţii „Axis libri”, ediția a V-a, eveniment la care am fost prezente amândouă, dar şi alţi prieteni dragi.

Ne-am întâlnit de câteva ori în 2013 la o terasă şi un pahar de poveşti împreună cu Violeta Ionescu şi Victor Cilincă sau la o plimbare pe faleză împreună cu Lili Ciubotaru şi Toni Ciubotaru (rude şi prieteni dragi din Oneşti, care au plecat de curând dintre noi, ca victime ale covid-19), Vasilica Grigoraş şi Mioara Antip.

Dan Plăeşu cu generozitatea şi expertiza care-l caracterizează a scris cronici de carte la ambele volume ale antologiei bilingve „Poetical Bridges – Poduri lirice”, pe care am tradus-o şi editat-o. Cronicile lui au fost extrem de apreciate atât de colaboratorii din Noua Zeelandă, cât şi de cei din România, Grecia, Elveţia.

În 2018, Dan a fost unul dintre prietenii scriitori prezenţi la lansarea acestor antologii organizată de prietenul nostru comun, actorul, dramaturgul și poetul Vlad Vasiliu la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”.

Dan Plăeşu, prietenul meu de la Dunăre, împlinește 80 de ani și, de asemenea, sărbătorește 55 de ani de la debutul literar cu poezie publicată în revista „Ateneu” Bacău (1966).

Din CV-ul publicat la sfârşitul cărţilor pe care mi le-a oferit în ultimii ani, am făcut o selecţie, ce va vorbi de la sine despre un scriitor complex, care a abordat genuri literare diferite şi a publicat lucrări diverse: poezii, fabule, proze, inclusiv romane, piese de teatru, scenete, cronici literare şi dramatice la diferite edituri sau publicaţii din ţară sau reviste on-line din străinătate

Dan Plăeşu s-a născut la Galați, 25 octombrie 1941: filolog, ziarist în presa locală și centrală, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994), în prezent la Filiala Sud-Est a U.S.R. (2006)

Debutează în teatru în 1979 cu piesa „Semnat indescifrabil: Mitică”, Teatrul Dramatic Galaţi; debut în volum: 1983, „Colecţionarul de excepţii”, fantezii satirice, Editura Junimea Iaşi.

A obţinut importante premii pentru creaţia sa, dintre care menţionez: Premiul al doilea (fabule), Festivalul Umorului „Constantin Tănase” Vaslui, 1980; premiul pentru proză al Filialei Sud-Est a U.S.R., 2012 pentru romanul „Vinovatele meandre”, Editura Junimea, Iaşi, 2011; Ordinul Ziariștilor, clasa I, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesionişti, 2001.

A fost director al Teatrului Dramatic Galaţi (1971-1972). Membru fondator al Cenaclului literar de umor „Verva” (1977). Membru fondator al Cenaclului Galaţi al Uniunii Scriitorilor din România (1986) şi al Filialei locale a U.S. R. (2006)

Cărti:

Colecţionarul de excepţii, fantezii satirice, 1983, Editura Junimea, Iaşi;

Veghea, roman, 1985, Editura Junimea, Iaşi;

Lucrare de control la istorie, roman, 1989, Editura Cartea Românească, Bucureşti;

Gând de arici liber, fabule, 1995, Editura Hypatia, Galaţi;

Muntele personal, comedii, 2005, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi;

Crocodil-show, fabule, 2007, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi;

Consulting and Love, proze despre dragoste, 2009, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi;

Vinovatele meandre, roman, 2011, Editura Junimea, Iaşi;

Adevărul despre Adam, proză scurtă, 2013, Editura Tipo Moldova, Iaşi;

Ce mai fac sisifii, comedii, 2016, Editura Sinteze, Galaţi;

Răspântiile, șapte romane insolite, 2017, Editura Sinteze, Galaţi;

și abia aparută, Garsoniera lu’ Ăl Bătrân, proză scurtă, 2021, Editura InfoRapArt, Galați.

Lucrări dramatice pe scene profesioniste:

Semnat indescifrabil: Mitică, 1979, Teatrul Dramatic Galaţi;

Pământul după ora zece şi cinci, 1981, Teatrul Dramatic „Maria Filotti” Brăila;

La început a fost peştele, 1982, Cenaclul de dramaturgie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi revistei Teatru (în lectura unui colectiv al Teatrului Giuleşti);

Octombrie cu ghiocei, 1989, Teatrul Dramatic Galaţi;

Puncte cardinale, 1981, Radio Bucureşti.

Piese pe scene de amatori:

Dreptul cel sacru al luptătorului, 1983, formaţia de teatru a Uzinei Furnale-Aglomerare, Combinatul Siderurgic Galaţi;

Jocul sau Războiul nevestelor, 1985, formaţia de teatru a Institutului de Cercetări şi Proiectări pentru Produse Plate şi Acoperiri Metalice, ICPPAM Galaţi;

Muntele personal, 2005, formaţia de teatru a Grupului şcolar „Radu Negru” Galaţi.

Piese publicate în reviste și antologii (selecție)

Sfârşitul lumii începe azi, comedie, fragment, revista Dominus, 2002;

Măscăriciul în alb-negru și oranj, comedie, fragment, revista Dominus, 2006;

Fericirea conjugală a cucului, comedie în doi, integral, în foileton, revista „Dunărea de Jos”, 2007-2008;

La început a fost peştele, comedie cu vieţuitoare, integral, Antologia literaturii gālāţene contemporane, vol. 3, teatru, editatā de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2008;

Cealaltă viaţă a bărbatului haios, comedie, fragment, revista „Antares”, 2009

Garsoniera lui Dumnezeu, comedie, fragment, revista Porto Franco, 2012;

Telenovele cu milionari, comedie, fragment, antologia Verva -35.2012.

Lista creaţiilor lui Dan Plăeşu este lungă, dar şi mai lungă este lista criticilor dramatici şi a scriitorilor care au scris cronici şi i-au apreciat opera autentică, plină de har, în care adevărul râde şi plânge şi ne invită să-l vedem fără mască.

Dan Plăeşu şi-a luat talentul în serios şi-a trudit în faţa foii de hârtie, maşinii de scris şi a computerului să scoată la lumină filosofia, ideile lui profunde bazate pe fina observaţie a mediului cotidian şi a contemporanilor jucându-şi la modul autentic momentele tragice ori comice pe scena vieţii.

Numărul pieselor de teatru publicate, majoritatea şi jucate ne indică faptul că genul preferat al scriitorului gălăţean este dramaturgia, comediile potrivindu-se cel mai bine personalităţii autorului. Comediile sale presărate cu ironie, umor amar ori picant sunt oglinzi fidele ale comportamentului şi atitudinii semenilor, ale vieţii de zi cu zi.

Regretatul scriitor Laurențiu Ulici spunea despre Dan Plăeşu că se dovedeşte a fi un discipol al lui Tudor Popescu, situându-se pe o atrăgătoare linie de mijloc între Baranga şi Mazilu. O extraordinară companie, de care sunt sigură că Dan este mândru.

Acum, la ceas aniversar, în „octombrie cu ghiocei”, îi doresc prietenului meu de la Dunăre, sănătate multă şi cât mai multe primăveri pline de inspiraţie şi încărcate cu bucurii de la cititori, prieteni şi familie.

Valentina, prietena de la capătul lumii.

Noua Zeelandă, 25 octombrie 2021

Vasilica Grigoraș – RENAȘTEREA GÂNDULUI ÎNTOMNAT


în cântul viorilor vântului
din palma pământului
gândul întomnat zburdă
pe-o cale prelungă
din emisfera dreaptă
în cea stângă
apoi sfios se adună
pe-o rază de lună
din imperiul frunții
escaladând până și munții
pe care-i transformă
fără nicio noimă
în vâltori de visuri
cu mărețe sensuri
descoperind cărări precise
în destinul nostru prescrise
cu litere cuminți
pe pomeții sfințiți
cu petale ca de maci
să te tot miri
și să nu mai taci

Vasilica Grigoraș – CANONUL ARBORILOR


În inima toamnei
sub cerul neuniform
și cu adâncituri hibride
se înfioară arborii dezbrăcați
până la ultima frunză.

Fără a avea puterea să suspine
și dreptul de a se tângui
se-apleacă până la pământ
cu glas pios
tristețea mută sângerează
pe chipul amorțit al anotimpului.

Tremură scânteind ca jarul
iubesc și empatizează
fără măsură și-ncrâncenare
inspiră lacrimile ploii
hrănindu-și smerenia
până-n rădăcini.

În bătaia vântului
cu statură năpraznică
trăiesc speranța lucidă
că împlinesc cum se cuvine
canonul mânturii.

Vasilica Grigoraș – DIMINEAȚA, FRUMOASA FETIȘCANĂ


Pentru a nu răni
privirea întunecată
a unor somnoroși
șoapta dimineții
îi mângâie cu surâsul
dorului aprins.

O prea frumoasă fetișcană
simbol de dăruire
prin veșnicia nașterii
cuprinde în mâini
soarele rotofei.

Îl strânge la piept
în freamătul poemului
nerostit încă
până când se prelinge
printre degetele ei
lumina mult așteptată.

Învigurat de metafore nevinovate
elanu-i romantic înflorește
fără a respecta
simetria răsăritului
preumblă cu grație
prin templul iubirii
și-a uitării de sine.

Victoria Milescu: PRIMĂVARA TOAMNEI – THE SPRING OF AUTUMN

PRIMĂVARA TOAMNEI

Întotdeauna m-au fascinat întâmplările care îi aduc pe oameni împreună, îi fac să se cunoască, să se recunoască de multe ori în preocupările comune, împărtăşind aceleaşi idealuri, concepţii de viaţă etc. Unele persoane se întâlnesc şi se împrietenesc pe viaţă, alţii se întâlnesc, stau un timp împreună, apoi se despart din proprie voinţă ori din voinţă divină. Lanţul prietenilor se măreşte ori se restrânge pe parcursul vieţii, oferindu-ne ocazia să reflectăm asupra noastră, asupra capacităţilor noastre de relaţionare. M-am gândit unde şi când am întâlnit-o prima oară pe Vasilica Grigoraş. Era în 2018, la Galaţi, unde o prietenă a ei din tinereţe, Valentina Teclici, venită din Noua Zeelandă, a lansat la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” antologia de poezie bilingvă Poetical Bridges – Poduri lirice, tradusă în engleză şi editată de Valentina, unde erau incluşi poeţi din România şi din Noua Zeelandă, unii dintre români fiind prezenţi chiar în acea sală. Se crease un lanţ al prieteniei, nu al slăbiciunilor, sau poate al slăbiciunii pentru poezie. Pe Valentina Teclici mi-a prezentat-o o prietenă din Bucureşti, iar când Valentina a venit în Capitală, bucurându-ne cu realizarea ei literară de aproape 300 de pagini, am simţit că ne cunoaştem de când lumea. Deşi părăsise ţara natală din 2002, Valentina şi-a păstrat vechii prieteni, ba şi-a mai adăugat alţii noi, nu numai din zona literaturii, care îi este familiară, acum lucrând în Napier, ca poetă, traducătoare şi editoare. Datorită ei, am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe Constantin Frosin, cunoscut traducător de limba franceză, neştiind că atunci era pentru ultima oară printre noi. Am mai întâlnit poeţi, critici literari, actori, între care: Cezarina Adamescu, Dan Plăeșu, Luminiţa Potîrniche, Vlad Vasiliu, Violeta Ionescu, Maria Sarău, Dorina Stoica, Doina Radu etc. Acolo era şi Vasilica Grigoraş, discretă, pe care Valentina mi-a „dăruit-o”, şi cu care aveam să continui o frumoasă legătură prin telefon, în pofida distanţei dintre Vaslui, unde locuieşte Vasilica, şi Bucureşti, unde locuiesc eu. Prin schimbul de mesaje, am descoperit că avem aceleaşi gusturi, idei, preferinţe, aparţinând aceleiaşi generaţii. Între alte mesaje, am primit via on line un text al viitoarei sale cărţi de poezie, solicitându-mi câteva impresii. Mă socotesc privilegiată atunci când am avut ocazia să cunosc autorul în carne şi oase al unei cărţi, a cărei lectură îmi apare într-o altă lumină, poate completă.
Vasilica Grigoraş (n. 30.05.1951, com. Robeasca, jud. Buzău) a debutat în 2001, un debut târziu, după unele cutume, dar fiecare poet are timpul său, cum fiecare carte are ceasul ei de graţie. Deşi a venit mai târziu în literatură, s-a afirmat cu talent şi energie, într-un mod recuperator parcă, pe mai multe planuri: poezie, eseu, critică literară, literatură pentru copii, interviuri. Astfel de scriitori, care nu se grăbesc să publice imediat absolut tot ce scriu, dovedesc o autoevaluare exigentă şi mulţi dintre ei se înscriu în categoria scriitorilor de cursă lungă. Nu de puţine ori, am întâlnit-o pe Vasilica în diverse reviste ori site-uri şi în postura de haijin, participând şi câştigând premii pentru performanţe în realizarea acestui tip de poezie niponă. Din manuscrisul pe care l-am citit se decupează profilul unei autoare sensibile şi receptive vizavi de realitatea înconjurătoare, descoperind în lucrurile aparent neînsemnate semnificaţii tulburătoare. Micile sau marile evenimente sunt captate şi consemnate cu febrilitate, dar şi cu responsabilitate faţă de adevăr, faţă de volutele scriiturii. Capacitatea de a selecta ceea ce este reprezentativ din oferta contemporană, am remarcat-o şi în jurnalul de călătorie, Odă prieteniei, rezultat al vizitei în Noua Zeelandă la invitaţia prietenei Valentina Teclici. Şi în această nouă carte, în ediţie română-engleză, se remarcă fineţea unor observaţii privind stări, situaţii, dozând subtil mixajul poetic, interferenţele dintre realitate şi irealitate, dintre semnificat şi semnificant. Avem aici un impresionant aflux de sentimente, delicateţe, chiar diafanitatea unor imagini venind poate şi din predispoziţia autoarei pentru puritatea lumii copiilor, fiindcă cel ce s-a născut poet păstrează încă un suflet de copil. Poeziile, în majoritate, se definesc printr-o candoare aperceptivă, reflex al unei structuri interioare înclinate spre partea stenică, luminoasă a vieţii, plină de flori, păsări, iubire. Când ridică acel capac de la „lada de zestre a întregii fiinţe”, năvălesc spre cer, în plină zi „vrăbii guralive”, porumbei – păsări ale păcii şi ale speranţei etc. Deşi, după numărul anilor, poeta se consideră în toamna vieţii, descoperă, paradoxal, că experimentează o „toamnă primăvăratică”, unde vibrează „cuvintele roditoare”. Versurile confesive prind elanuri tinereşti glisând spre oniric: „m-am visat lebădă/ cu braţele aripi de cuvinte; sau, „dansez pe cioburi de lună/…/ mă plimb în Carul Mare”. Asistăm la o uimitoare dezlănţuire de forţă vitală, de frenetică dorinţă de a trăi la maximă intensitate. Spune poeta: „Iubesc adânc şi alintos”, sau „Îndorurată de inocenţă”, creând astfel cuvinte noi, dar şi recuperând altele cu mireasmă de scoarţă de carte veche, ca în „Vremea trezviei”. O poezie cu titlul „Verde crud” ne reaminteşte de Bacovia, dar nu pe coordonatele deprimismului, ci pe cele ale resurecţiei, ale regenerării, fiecare treaptă a durerii transformării tinzând spre iluminare. Tot din lumea vegetală se întrupează şi portretul autoarei: „Sunt un copac/ pe care destinul l-a binecuvântat/ cu multe inele/ şi l-a răsfăţat sculptându-i/ trunchiul subţire/ dar viguros şi armonic/ încât m-am strecurat/ în sunetul muzicii anotimpurilor/ cu tainică simţire/ printre bucurii şi intemperii.// Nodurile adunate în firul vieţii/ nu ştiu când şi cum/ scăldate în ploi fine ori nebune/ mă-nfioară uneori/ dar ştiu că şi poama stafidită/ are aromă şi dulceaţă/ iar savoarea-i împărtășită.// Deşi mi-a fost loial/ licărul din priviri se clatină/ şi va veni o vreme/ când paznicii cetăţii mele vor aţipi/ iar eu mă voi îndrepta/ spre câmpul cu stele” (Un copac cu multe inele)”.
Elanurile iubirii conduc spre raţiunea de a fi a poeziei, poate pentru că acolo unde este iubire, este şi poezie. Dar dincolo de iubire există şi „circul lumii”, faţă de care poetul nu rămâne indiferent, glosând asupra caracterelor, asupra fragilităţii morale şi fizice specifice fiinţei umane: „Între cerul de plumb/ şi pământul încremenit/ suntem noi, oamenii împotmoliţi.” Câtă luciditate, atâta adevăr dureros. Dar noi toţi purtăm „Amprenta lui Dumnezeu/ în inimile noastre”, cel care îndumnezeieşte literele poemelor şi ale zilelor noastre. În „camera de curat a imaginaţiei”, poeta pune în ordine „zbenguiala literelor”, în timp ce, după cum spune: „în palmă/ îmi creşte un poem de dragoste/ hrană pentru porumbeii mirării”. În poezia Vasilicăi Grigoraş, efluviile sentimental-duioase, enunţurile meditativ-reflexive, imaginarul vibratil se aşază în operă în mod ingenios, cu un efect etic şi estetic reverberând dincolo de paginile cărţii. Ca specialistă a poeziei japoneze, nu ne putea lipsi de prezenţa unui haiku unde contrariile se complinesc într-un fascinant joc al sensurilor din cuvintele alese să construiască invizibilul. El este camuflat în poezii secvenţiale, ca inovaţie de temă şi stil. Vasilica Grigoraş poate să spună lucruri esenţiale despre natura umană atât în metafore bogate, cât şi în cuvinte simple şi puţine a căror lege a inefabilului o cunosc doar unii poeţi. Porumbeii mirării se hrănesc şi cu mirările noastre în faţa miracolelor acestei lumi, iar unul dintre aceste miracole este poezia.
Victoria Milescu
Bucureşti, 6 aprilie 2021

THE SPRING OF AUTUMN

I have always been fascinated by the developments that bring people together, make them know each other, see each other in their common pursuits many time, sharing the same ideals, mentalities, etc. Some people meet and befriend one another for life, others meet, spend time together, then get separated of their own free will or by divine will. The chain of friends is increasing or decreasing during our lifetime, providing us with the opportunity to reflect on ourselves, on our relationship abilites. I thought where and when I met Vasilica Grigoraş for the first time. It was in 2018, in Galati, where a friend from her youth, Valentina Teclici, who came from New Zealand, was launching at „Dunarea de Jos” Cultural Centre a bilingual poetry anthology Poetical Bridges, translated in English and edited by Valentina, a book where poets from Romania and New Zealand were included, some of the Romanians attedningt the event in that very room. A friendship chain had been created, not a weaknesses one, or maybe a chain of weakness for poetry. A friend from Bucharest introduced Valentine Teclici to me, and when Valentine came in the Capital city, pleasing us with her almost 300-page literary work, I felt we had known each other for ages. Although she had left the homeland in 2002, Valentina kept her old friends, even added some new ones, not only from the literary area, which is so familiar to her, as she works now in Napier, as poet, translator and editor. Due to her I had the opportunity to meet again Constantin Frosin, renowned translator from French, not knowing that they were the last moments for him among us. I also met poets, literary critics, included Cezarina Adamescu, Dan Plăeșu, Luminiţa Potîrniche, Vlad Vasiliu, Violeta Ionescu, Maria Sarău, Dorina Stoica, Doina Radu etc. Vasilica Grigoraş, discrete, was also among them, „offered” to me by Valentina, and I was to continue a nice friendship by phone with her, despite the distance from Vaslui, where Vasilica lives and Bucharest, where I live. Through the messages we exchanged, I discovered we have the same tastes, ideas, preferences, as we were part of the same generation. Among other messages, I received by e-mail an excerpt of her future poetry book, as she asked me to voice several impressions. I consider myself priviliged when I met the author of a book in flesh and blood, for I perceive the content in a different, maybe complete light.
Vasilica Grigoraş (born on may 30, 1951, in the commune of Robeasca, Buzău county) had her literary debut in 2001, a late debut following some patterns, but each poet has his/her time, as evey book has its own moment of grace. Although she joine literature a little bit late, she proved herself with talent and energy, as if in a recovering way, on so many levels: poetry, essay, literary critics, literature for children, interviews. Such writers, who are in no hurry to publish immediately everything they write, prove an exigent self-evaluation and many of them are part of the category of long-haul writers. Not infrequently, I met Vasilica in various magazines or websites as haijin, competing and winning prizes for performances in creating this type of Japanese poetry. The manuscript I have read features the profile a sensitive and receptive author regarding the surrounding reality, who discovers thrilling meanings in apparently minor things. The small or big events are captured and feverishly noted, but also with responsibility for the truth, for the volutes of writing. I noticed the capacity to select what’s representative from the contemporary offer also in the travel journal „Odă prieteniei/Ode to friendship”, resulted from the visit she paid in New Zealand, upon her friend Valentina Teclici’s initiative. In this new book as well, in Romanian-English edition, one can notice the finesse of some observations on feelings, situations, by subtely dosing the poetry mix, the interferences between reality and unreality, between significant and insignificant. We find here an inflow of feelings, delicacy, even the ethereal of some images that probably come from the author’s tendency for the purity of children’s world, for the one who was born a poet still preserves his/her inner child.
Most of the poems are defined through a barely perceptive candor, a reflex of an inner structure prone to the fortifying, shininh part of the life, full of flowers, birds, love. When that cap of „the hope chest of the whole being” is removed, „chatty sparrows”, pigeons, the birds of peace and hope are pouncing to the sky. Although, counting by te years, the poet considers herselef to be in the autumn of life, she paradoxically finds out that she is experiencing „a springtime autumn”, where „fruitful words” are vibrating. The confessing lines gain youthful momentums by gliding to dreams: „I dreamt myself as a swan/with arms like wings of words” or „I’m dancing on moon shards/ I am walking in the Ursa Major”. We witness an amazing unleash of vital force, of frantic desire of living live at the fullest. The poets says: „I love deeply and cuddly” or „Longing for Innocence”, thus creating new words, but also recovering others with a scent of an old book cover, like in the „Moment of Catharsis”. A poem entitled „Raw Green” reminds us of Bacovia, but on the coordinates of deprimism, but on the ones of resurrection, of revival, with each step of the transformation’s pain tending to enlightenment. Also from the world of plants comes the portrait of the author: „I am a tree/ that the destiny blessed/ with many rings/ and spoiled by carving/ its thin,/ but vigorous trunk/ so that I sneaked/ in the sound of the seasons’ music/ with mysterious feeling/ amongst joys and storms.// The knots gathered in the thread of life/ I don’t know when and how/ bathed in delicate or mad rains/ sometimes thrill me/ but I know that even the shriveled fruit/ has flavour and sweetness/ and its savour is shared.// Althogh it was loyal to me/ the spark in my eyes is staggering/ and a time will come/ when the guardians of my fortress will fall asleep/ and I will head/ to the meadow of stars.” (A tree with many rings)
The impetus of love is leading to the reason of being of the poetry, maybe because where is love it is also poetry. But beyond love there is also „the circus of world”, to which the poet cannot stay indifferent, dragging to characters, to the moral and physical fragility of the human nature: „Between the plumb sky/ And the standstill earth/ Here we are, people, stuck/ In a minefield”. How much lucidity, how much painful truth. But we all bear the „God’s print/ in our hearts”, the one who deificates the letters of the poem and the letters of our days. In the „pristine room of imagination”, the poet tidies up „the frolicking of letters”, while, as she says: „in my hand/ a love poem is growing/ food for the doves of wonder”.
In Vasilica Grigoraş’ poetry, the sentimentally tender emanations, the contemplative reflexive utterances, the vibrating imaginary is cleverly put in place, with an ethic and estethic effect, reverberating beyond the pages of the book. As an expert in the Japanese poetry, she could not forget about a haiku where the contraries are attracting each other in a fascinating game of meanings from fancy words in order to build the invisible. It is hidden in sequential poems, as topic and style inovations. Vasilica Grigoraş can say essential things about human nature both in rich metaphors and also in simple, few words whose law of ineffable only poets know. The doves of wonder are feeding also with our surprises against the miracles of this world, and one of these miracles is poetry itself.
Victoria Milescu
Bucharest, April 6, 2021

TREBUIE SÃ FII TENACE, PUTERNIC ŞI SÃ AI ÎNCREDERE ÎN TINE Interviu realizat de Valentina Teclici cu Nicoleta Marinescu

Pe Nicoleta Marinescu am cunoscut-o pe la mijlocul anilor ’80, la cursurile de perfecționare pentru bibliotecari care erau coordonate la Bușteni, de prof. Gheorghe Popescu și colaboratorii săi.
După Revoluția din1989, Nicoleta și-a continuat cariera de biliotecar în mod ascendent și fructuos, înnobilând-o cu dorința de a se perfecționa profesional, de a dărui celorlați din experiența sa, fie sub forma cărților și articolelor de specialitate publicate, fie ca formator, inițiator de proiecte, fie ca manager și evaluator european în I&D.
Valentina Teclici: Din însemnările tale, “Nu ştiu alţii cum sunt”, reiese că eşti mândră că te-ai născut “în târguşorul de provincie Dorohoi, înființat pe la 1407 de către Alexandru cel Bun” şi că ai stat acolo doar câţiva ani.
Privind înapoi cu ochii memoriei, cum a fost crâmpeiul de copilărie pe care l-ai trăit în Dorohoi?
Nicoleta Marinescu: Corect ar fi… Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut în această zonă geografică, pământul locului mi-a dat puteri și forțe nebănuite să depășesc provocările vieții. Un orășel, ca multe altele din sudul Țării de Sus (Bucovina de sud), localitate cu o vechime de peste șase secole, târg așezat la confluența marilor imperii. Viața la răscruce de imperii are nu numai influență economică asupra locuitorilor, poate cel mai important este relația interumană care se stabilește între aceștia, între reprezentanți ai diferitelor naționalitățile. Aici, în puținii ani ai copilăriei petrecute în Dorohoi am învățat ce este ordinea, disciplina, demnitatea, rigurozitatea, corectitudinea, bunul simţ, altruismul şi modestia. Aici lumea se respecta, se bucura de realizările unora și se întrista de neîmplinirile altora, se ajuta necondiționat, nu se ținea cont de religie, de naționalitate sau de etnie. Anii petrecuţi la Dorohoi, importanţi pentru formarea mea ca om, este perioada în care s-a pus temelia pe care se va ţese sistemul meu de valori şi evaluări. Am primit o educaţie pentru oameni puternici care ştiu să rămână mereu cu fruntea sus! Dacă vrei, aici am învățat pentru prima oară ce înseamnă comunicarea, colaborare, întrajutoarea!
VT: Ce fel de valori au început să se contureze în constiința ta de copil?
NM: Părinții erau profesori și erau ocupați cu responsabilitățile impuse de profesie. Bunicii tineri (49 ani ; 55 ani) aveau răbdare și știau cum să educe un copil. Aici am învățat că există cărți care se citesc și recitesc, apoi se povestesc cele citite, că o bibliotecă personală se formează cumpărând mereu și adunând cărțile chiar și într-o cutie de carton (să fie ordine!), am învățat să-mi cunosc orașul cu străzile și imobilele importante -după puterea mea de înțelegere-, am învățat cum trebuie să te comporți în societate, în familie, am învățat că trebuie să respecți trecutul, pe cei plecați în lumea umbrelor, am primit scurte lecții de istorie, în special cele legate de Ștefan cel Mare, care ridicase în urbea noastră o biserică frumoasă în care am fost creștinată. De mică pictam cu acuarele pe pânză albă: o floarea soarelui, un cer albastru cu câteva păsări care zboară și nelipsitul început de gard. Am învățat să iubesc și să îngrijesc florile, să culeg fructe din grădina casei, să dau o mână de ajutor bunicii la pregătitul prăjiturilor, să fiu ordonată și organizată. Am învățat să iubesc și să respect natura.
VT: De la cine din familie moștenești dragostea pentru carte și talentul de a scrie?
NM: În familie se citea, se scria, așa îi vedeam eu pe părinți și bunici petrecându-și timpul liber. Bibliotecile prezente în casă erau o sursă permanentă de invitație la lectură. Mama, profesoară de chimie a fost printre primii profesori care au obținut titlul de ”Profesor gr. I”, a fost autor de manuale și referent științific. A fost formator pentru profesorii de chimie, un diriginte foarte apropiat de elevi, o persoană altruistă care a contribuit la formarea pentru viață a multor tinere, nu s-a oprit doar la transferul de cunoștințe din domeniul chimiei. A urmat de la 11 ani la Iași cursurile în cadrul Institutului de Educațiune <>. Aici, un grup de 40 de eleve de diferite vârste, eleve ale Liceului <> primeau o educație aleasă. Institutul pregătea tinerele pentru diplomație și Curtea Regală.Toate elevele erau fiice de ofițer. A avut profesori renumiți. Mama a ținut ca tot ce a avut șansa să învețe, să împărtășească și altora. Tata a urmat la Cernăuți Liceul Comercial dobândind cunoștințe practice ce îl vor ajuta în activitatea sa de economist. Apoi a urmat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, având ca profesori pe istoricul Nicolae Iorga, economistul Virgil Madgearu, economistul Victor Slăvescu, juristul Andrei Rădulescu cel ce i-a propus să urmeze și facultatea de Drept. Urmându-i sfatul a urmat-o la Iași la Universitatea <>. În timp ce mama avea un stil științific, tata a cochetat și cu poezia, având o înclinare spre scris. Era un fin observator, psiholog, dădea dovadă de o excepțională intuiție. Probabil pe el l-am moștenit în ale scrisului.
VT: Spune-mi câte ceva despre studiile universitare? Ce au însemnat pentru tine și cum te-au influențat pe plan profesional?
NM: Referitor la perioada universitară, generația mea era ca un burete absorbant de cât mai multe informații și participa la cât mai multe evenimente culturale. Revistele literare ieșene ale vremii erau lecturate cu creionul în mână. Cunoșteam scriitori, criticii literari, marii profesori din universitățile ieșene, formați în perioada interbelică. Erau modele pentru noi. Îi vedeam și îi audiam în amfiteatre sau săli de conferințe.Teatrele, muzeele, instituțiile de cultură erau locurile în care puteai întâlni studenții. Era un respect deosebit pentru actul de cultură. Era și dorință și tenacitate, ambiție de a ști cât mai mult în diferite domenii, de a te pregăti să devii un viitor intelectual. Noi, studenții de la Facultatea de Filologie, secția franceză-română aveam posibilitatea să frecventăm Biblioteca <>, Biblioteca Centrală Universitară <>, sediul central, Biblioteca Facultății de Filologie, Biblioteca Facultății de Limbi clasice și Biblioteca Lectoratului de limbă și literatură franceză, unde o dată pe săptămână lectorul francez ne oferea spre lectură cărți -ultimile apariții din Franța-, reviste, lunar se organizau vizionări de filme franțuzești în aula I/1, la care puteau participa studenții Iașiului. Sonorul nu ne era prieten, dar dorința de a ști cât mai multe îl ”eclipsa”. Am beneficiat de o deschidere largă și benefică spre o altă lume. Personal am avut șansa ca în familie să particip la discuțiile despre personalitățile țării, intervenții frecvente și fascinante. De la ei am cunoscut istoria țării, și mi-am însușit spiritul patriotic Am învățat ce e iubirea de țară, adevărata istorie, respectul pentru trecut, ce este democrația, ce înseamnă să respecți drepturile omului, să nu faci diferență de naționalitate, rasă, sex, condiție socială, să apreciezi omul, cu ideile și opțiunile sale. După cum observi formarea copilului din Dorohoi se continuă întreaga sa viață.
VT: Făcând cercetări pe Internet și citind și documentele pe care mi le-ai trimis, am aflat, dragă Nicoleta, că ai slujit cărțile, colegii și cititorii timp de aproape 40 de ani, timp în care ai scris 10 cărți de specialitate, ai publicat 58 articole în presa de specialitate din țară și străinătate, ai ținut 41 comunicări în țară și străinătate în sistemul info-documentar, ai participat la 10 seminarii și conferințe internaționale, ai fost implicată în 3 proiecte comunitare (Tempus și Leonardo da Vinci), 6 proiecte pentru formatori, ai participat ca evaluator la concursurile de intrare în biblioteca universitară și publică… și nu numai.
Ce te-a motivat să ai un palmares atât de bogat și divers, o moștenire atât de consistentă și valoroasă lăsată slujitorilor cărții?
NM: Pentru generația noastră-văzută prin ochii cititorului de atunci, într-adevăr biblioteca era o atracție, un paradis, un refugiu, o școală, însemna lumină, multă, multă lumină.Un rol important l-a avut pentru mine întâlnirea la Bușteni cu coordonatorul cursului Gheorghe Popescu, formator cu solide cunoştinţe de specialitate. Mi-a insuflat dragostea pentru catalogare, pentru organizarea informației în așa fel încât cititorul să o găsească. Cei 12 ani petrecuți în această structură info-documentară, dispărută după 1990, au fost anii de adevărată formare profesională. În această bibliotecă am învățat că, fără colaborare, cooperare, comunicare nu poți fi eficient într-o structură info-documentară.Pentru a fi la curent cu producția editorială, informare utilă în activitatea de achiziții, participam la întâlnirile profesionale ţinute în sala <> a Palatului Culturii, organizate de Centrul de librării Iaşi. Unul sau cel mult doi librari prezentau detaliat un scriitor cu lucrările sale, apoi erau menţionate noutăţile săptămânii. Era perioada în care majoritatea librarilor erau absolvenţi de învăţământ superior. Am multe, foarte multe amintiri frumoase din ucenicia mea în ale bibliotecii. După 1990, am avut șansa să intru la primul concurs organizat de către Biblioteca Centrală Universitară <>. Eram convinsă că informatizarea va schimba mult modul nostru de lucru. De aceea participam cu multă implicare la toate activitățile de formare, acumulând competențe și un nou mod de abordare al problemelor ivite. Trebuia să fim informați, pregătiți, pentru a greși cât mai puțin. Nu mi-a fost niciodată frică de inerentele greșeli ale adaptării la nou. Nu am acceptat să rămân cu aceleași cunoștințe de la intrarea în bibliotecă până la pensionare, cu orice risc. Misiunile bibliotecii au rămas aceleași, noi, bibliotecarii, trebuia să ne schimbăm gândirea. Sufletul îmi este plin de bucuria de a fi contribuit și eu la dezvoltarea biblioteconomiei și științele informării, împărtășind din acumulările anilor. În paginile revistei Biblioteca am publicat articole, prezentări de cărți, interviuri cu personalități ale info-documentării, după pensionare am făcut parte din Colectivul consultativ al revistei.
VT: Dintre cele 10 cărți de specialitate pe care le-ai scris, care crezi că este cea mai utilă biliotecarilor și îți este cea mai apropiată de suflet. Cum argumentezi această alegere?
NM: Cum să nu te bucuri constatând că lucrarea privind Biblioteconomia și Știința Informării în întrebări și răspunsuri se găsește în foarte, foarte multe biblioteci, chiar și personale, făcând parte din bibliografia pentru concursuri și azi, după 10 ani de la apariție?!
VT: Felicitări! Este într-adevăr o mare realizare.Te-aș ruga să enumeri alte trei realizări de excepție din munca ta în domeniul cărții și să le prezinți pe scurt.
NM: Am participat în proiecte europene: TEMPUS 9596-95, în calitate de coordonator pentru Biblioteca Centrală Universitară <> Iași (BCU) și Biblioteca Universității Tehnice <> Iași (BUT), proiect privind Reorganizarea structurii info-documentare după informatizare. BCU Iași a fost prima bibliotecă din țară cablată cu fibră optică (unitatea centrală și filialele), BUT Iași a fost prima bibliotecă din țară cu site propriu.
Am participat vreo 10 ani voluntar la proiectul de formare profesională europeană LEONARDO DA VINCI inițiat de Asociația Documentariștilor Francezi (ADBS Franța), privind fișa noilor posturi din structurile info-documentare informatizate (DECIDOC) și certificarea europeană, după o analiză foarte documentată a competențelor și aptitudinilor specialiștilor (CERTIDOC), obținând titlul de manager în I/D și evaluator european în I/D . Proiectul CERTIDOC dădea posibilitatea mobilității profesionale în țările Uniunii Europene, beneficiind de o salarizare europeană, unică, în funcție de titlul obținut.
VT: Munca de voluntariat spune foarte mult despre caracterul şi valoarea persoanelor care dăruiesc altora din timpul lor şi din experienţa acumulată de-a lungul anilor. Mă bucur să aflu şi acest aspect al personalităţii tale. Ce altceva de care te mândrești ai mai realizat în prodigioasa ta activitate profesională?
NM: Am colaborat cu specialiști de marcă: Jean Michel (http://michel.jean.free.fr/), Jean-Francois Bonnin (ENSSIB-L’École Nationale Supérieure des Sciences de l’information et des Bibliothèques), regretatul Bertrand Calenge schimbând impresii, opinii profesionale. Datorită colaborării cu Biblioteca Județeană, Jean Michel a conferențiat în sala <> a Palatului Culturii din Iași despre Bibliopolis. Am fost felicitată în plenul adunării întâlnirii CERTIDOC de la Paris, cu responsabili europeni de asociații profesionale, de către Jean Michel-coordonatorul celor două proiecte lansate de către ADBS, pentru aportul meu la demararea eurocertificării în România, exprimându-şi regretul că nu am putut participa (?!) la aceste lucrări: ”Victorie totală. România a fost admisă cu drepturi depline. Au fost admise Belgia şi Ungaria, ultima în pofida Elveţiei. Ai muncit din greu şi ştiu că soarta întrunirii a depins în mare măsură de organizarea ta excepţională şi de efortul tău profesional susţinut!” Anunțându-mi pensionarea, Jean Michel îmi scria: «…multe persoane ştiu şi recunosc ce ai făcut tu pentru Iaşi, pentru BCU, pentru profesie în România şi nu numai. Cinstit vorbind, implicarea ta în numeroase acţiuni de progres m-a mirat întotdeauna, viziunea ta privind evoluţia era una dintre cele mai profunde. Ai ştiut să te angajezi acolo unde a trebuit pentru a reuşi cu ideile tale. Dacă ar fi să se acorde o medalie de aur pentru merite profesionale, cred că tu ai fi una dintre primele persoane care ar trebui să o primească (…) Norocul ţi-a lipsit. Contextul românesc nu te-a ajutat; dacă ai fi fost în Franţa, de exemplu, ai fi putut să beneficiezi cu certitudine de o susţinere profesională şi instituţională.»
Am lansat cărți și conferențiat despre certificarea europeană la Chișinău. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova am lansat prima mea carte: Biblioteca de la tradiție la modernitate (Iași: Astel Design, 1999), lucrare prefațată de Jean Michel cu care am mai scris cărți în colaborare. Este prima lucrare de specialitate din țară care abordează noul: trecerea de la biblioteca tradițională la cea informatizată. Colegii au creat un sistem național de certificare în Republica Moldova după modelul european la care am lucrat.
Prof. Daniela Argatu a scris: Ghidul bibliotecarului școlar: eurocompetențe profesionale, lucrare la care am fost referent științific, fiind apreciată de inițiatorii francezi ai proiectului european CERTIDOC.
Am pus bazele a două biblioteci în satele Gârbești, jud. Iași și Parpanița, jud. Vaslui, împreună cu preotul Mihai Vasile Paraschiv, inițiatorul acțiunii, sate în care locuitorii au venituri modeste.
În întreaga activitate am primit diplome și scrisori de mulțumire, dar nu am avut recunoaștere instituțională.
VT: Sigur că ai meritat şi recunoaştere instituţională. Dar cum spunea Jean Michel Contextul românesc nu te-a ajutat. La urma urmei, important este că ceea ce ai făcut în domeniul biblioteconomiei a rămas şi va rămâne în timp, că este folosit de generaţia actuală de bibliotecari şi va fi recunoscut şi folosit de generaţiile viitoare de bibliotecari. Munca ta este ca aurul, care nu-şi pierde nici valoarea, nici strălucirea, chiar dacă este ascuns sau închis într-un seif.
Fiecare călătorie, fie că este personală sau profesională are provocările și lecțiile ei. Poți să ne împărtășești care au fost cele mai mari provocări ale tale?
N.M.: Prin educația solidă primită și formată de-a lungul anilor, prin lecturi pe care acum am timp să le parcurg și să le înțeleg, prin credința care implică un anumit nivel de instruire, cultură, dobândită în ani; toate acestea vin după anumite acumulări și experiențe. Mi-am propus să vizitez, să revăd biserici și mănăstiri din țară, și nu numai, locuri cu o înaltă încărcătură spirituală care îți înalță sufletul, dându-ți o forță interioară și o lumină nebănuită.Cea mai mare reușită a vieții mele este aceea de a fi călcat pe urmele pașilor lui Iisus și de a mă fi împărtășit la Mormântul Sfânt. În orice țară eram, vizitam muzee și expoziții, prima mea dragoste fiind pictura. Am admirat la Barcelona picturile lui Picasso din prima sa perioadă, lucrările lui Gaudi, în Franța am vizitat muzeele Louvre, Orsay, Fabre, Atger. Am admirat la Montpeliier paleta plină de culori ale lui Delacroix, am admirat picturi și sculpturi, la Paris am vizitat o expoziție egipteană, mi-am umplut sufletul de frumos. La Chișinău, la Orhei, am vizitat muzee și mănăstiri specifice zonei geografice. De fapt în fiecare excursie învățasem de mică să vizitez muzee etnografice, pinacoteci pentru a înțelege mai bine spiritul, specificul locului.
VT: Spune-ne, te rog, câte ceva și de celelalte cărți, care nu sunt de specialitate, pe care le-ai scris și publicat?
NM: Sunt cărți scrise în urma pelerinajelor făcute în țară sau în Țara Sfântă, unele publicate, alte sunt încă în calculator. Cu toată biblioteca gastronomică tradiţională, dar şi virtuală, un caiet cu reţete este nelipsit. De aceea mi-am propus să retranscriu reţetele familiei, la care am adăugat dulciuri care mi-au făcut plăcere să le gust, adaptând din mers caietul zilelor noastre. Culegerea de reţete are un specific moldovenesc cu influenţe basarabene, dar şi cosmopolite aşa cum este şi familia noastră. Gastronomia a interesat dintotdeauna pe istorici, antropologi, sociologi în analizele lor asupra diferitelor perioade, preparatele reprezentând potenţialul economic şi organizatoric al gazdelor, dar şi respectul, atitudinea faţă de oaspeţi. Așa a apărut lucrarea: Reţete de dulciuri de ieri şi de azi
Am publicat acum 12 ani o carte intitulată Șuetă de familie, o cronică de familie. Pot spune că în familie este o tradiție ca la un anumit moment al vieții să lași urmașilor însemnări din viața trăită. Pensionar fiind, străbunicul meu, fost învățător-născut în 1862 – ne-a lăsat un document important intitulat Descrierea Vieții sau Biografia Întru D-zeu Credinciosului Neculai Gh. Ionescu. Lucrarea prezintă informații deosebit de importante pentru antropologi, istorici, geografi, cercetători, economiști. Circulau la acea vreme, pe acele meleaguri, tot felul de monede, pentru că abia în 1870 a fost scoasă prima emisie de bani românești. Circulau monede rusești, turcești, nemțești își amintește de conversiile unor monede în lei ”garboava rusească prețuia 4 franci, sorocovețul 75 bani, kopeica 1 para. Erau din argint și aramă. Monedele turcești erau: ermelicul de argint curat mare prețuia cam 5 franci, moneda de argint de 42 parale, egal 1 leu și 2 parale. Mai circula galbănul austriac de aur ce valora 37 de lei vechi sau 12 franci, sfanțul de argint valora 1 franc”. Și mama a lăsat un Caiet cu amintiri din anii de școală, document depus la Arhivele Naționale Iași, în afara Manualului de chimie pentru clasa a IX-a, pentru prima serie de liceu de 12 clase. Tata nu și-a scris amintirile, dar a lăsat în mape diferite documente importante și trei cărți scrise după pensionare : Un proces al abuzurilor de funcţii: istoricul procesului AIloaie-Simionescu, Studiu comparativ privind doctrinele politice între două lucrări ale lui Mihai Teodosia şi Ivanciu Nicolae-Văleanu, Om contra om – o lucrare cu conținut filosofic.
VT: Ai intrat în “vacanța mare”, cum îți place ție să spui ieșirii la pensie, la sfârșitul anului 2008. La doar 8 ani de când pretindeai că erai doar în vacanţă, ai publicat cartea Provocări în zodia cărții, Editura PIM, Iași, 2016. Spune-ne câte ceva despre acestă carte.
NM : Cartea prezintă parcursul profesional, bogat în realizări, dar şi în zbateri, de la tinereţea plină de acumulări intelectuale până la vârsta la care amintirile se aşează, pe liniile ferme ale evoluţiei bibliotecii româneşti în ultimii 40 de ani, văzute, desigur, prin prisma experienţei personale. Debutul îl fac într-o structură info-documentară mică -Biblioteca Cooperației Meșteșugărești-, despre care multă lume nu știe de existența acesteia. După 1990 am participat la primul concurs organizat în Biblioteca Centrală Universitară <> Iași, intrând după acumulări dobândite în cei 12 ani petrecuți în mica bibliotecă, într-o structură info-documentară universitară, într-o lume care obligă profesional. M-am implicat activ în activitatea instituției: organizarea de conferințe, schimburi de bune practici, participarea la multele, foarte multele cursuri de formare propuse de noua etapă în care intram: biblioteca informatizată. Participarea în calitate de coordonator pentru bibliotecile universitare din Iași – Biblioteca Centrală Universitară<> și Biblioteca Universității Tehnice <> – în proiectul TEMPUS-Jep 9596, implicarea în proiectele de formare profesională LEONARDO DA VINCI -DECIDOC și CERTIDOC, participarea mea la Conferința organizată la Caen-Franța Bibliothèques sans frontières – cu participanții membrilor listei de discuții Biblio-Fr. La masa rotundă a seminarului, în încheiere (3-5 aprilie 1998), alături de delegatul Canadei, Jean-Claude Guédon, consilierul Ministrului Culturii şi Comunicaţiilor, Olivier Sagna-cadru didactic al Universităţii de profil din Dakar, Senegal, am fost invitată să prezint situaţia informatizării şi a accesului la Internet, România fiind un model de dezvoltare pentru Europa de Est. Acolo, l-am audiat pe Jean Michel discutând despre importanța formării profesionale în societatea informației și a cunoașterii. A fost momentul decisiv în care am hotărât să pun pe hârtie noutățile și cerințele profesiei în articole și cărți de specialitate, sau să le fac cunoscute în schimburile de bune practici. Am avut în permanenţă proiecte ştiind că viitorul se conturează cu noi cerinţe. Am deranjat prin altruismul meu, prin dorinţa de a munci în echipă, de a întreba fără jenă, dacă nu am ştiut ceva: tânăr sau coleg cu experienţă, român sau străin, din biblioteca judeţeană sau universitară. Am întrebat pentru a putea merge mai departe. Am fost unul dintre pionierii informatizării, un specialist care prin activitatea sa de zi cu zi a contribuit la formarea unei noi societăţi, la transferul de cunoştinţe. Greşelile sunt omeneşti şi nu mi-a fost niciodată frică de ele! Dacă doreşti să faci un lucru bun pentru cei mulţi, dezinteresat, indiferent de piedici poţi lucra contribuind la dezvoltarea profesiei, făcând transferul de cunoştinţe şi prin scrieri. Trebuie să fii tenace, puternic şi să ai încredere în tine. Pentru mine, proiectul TEMPUS a fost un moment de răscruce, din punct de vedere profesional… La încheierea activității, am trimis pe lista de discuție a bibliotecarilor români BIBLOS un mesaj de rămas bun, colegilor virtuali, primind multe mesaje de felicitare și apreciere asupra activității mele. Profesia de bibliotecar făcută cu pasiune devine o dependenţă frumoasă care înnobilează, îţi deschide mereu noi orizonturi, te face să relaţionezi şi să comunici mereu. Einstein spunea: „ce faci pentru tine piere odată cu tine, ce faci pentru alţii, va dăinui”. Mult adevăr cuprind aceste vorbe. Am scris această carte din dorinţa de a împărtăşi din experienţa mea şi de a demonstra că pasiunea şi tenacitatea într-un anumit domeniu nu pot fi sufocate de dorinţele unora. Dacă ar fi să o iau de la început, aceeaşi profesie mi-aş alege. Contează mulţumirea pentru cărămida pusă în edificarea unei clădiri vechi, frumoase şi de mare viitor, cum îmi place să definesc profesia căreia i-am dăruit tot ce am putut de-a lungul a peste trei decenii; profesie care stă la baza dezvoltării unei societăţi. Citatul cărții extras din opera scriitorului francez Saint Exupery sintetizează activitatea mea, așa cum fiecare citat al capitolului oglindește în esență etapa profesională parcursă.
VT: Ce s-a mai întâmplat în “vacanța mare” ?
NM: Pensionarea mi-a adus mai mult timp şi am continuat unele proiecte profesionale începute cândva, dar neterminate. Ocupându-mă mai mult de formarea profesională, susținută la Vaslui, activitatea editorială căpăta noi forme pentru mine. Aveam mult material în calculator, material ce trebuia finalizat, așa au apărut la editura ieșeană PIM: Biblioteconomie în întrebări și răspunsuri (2009), Issismarc: ghid de prelucrare a resurselor informaţionale(2010); Agenda bibliotecarului (2011); Biblioteconomie şi ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri: 2 vol.(2012), dar și lucrări, note, memorii, schiţe, amintiri grupate în paginile unor cărţi: Şuetă de familie (2009); 5 zile în Ţara Sfântă: note de călătorie (2011); Pelerinaje la mănăstirile țării 2 volume (2017, 2018); M-am ocupat în calitate de referent științific de lucrarea Danielei Argatu: Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale: Editura Ștef, 2014, apreciată de specialiștii din Franța.Consider că este o primă lucrare care valorifică proiectul CERTIDOC, Am contribuit prin traduceri din franceză în română, în cadrul Asociației <> la elaborarea unor lucrări dedicate celebrei profesoare de franceză din Iași, adevărat model european cu mult înainte de 1990, fiica fostului consul francez la Iași, fosta mea profesoară de franceză în particular… Lansarea unor cărți la Iași și Chișinău, conferințe despre formare și eurocompetențe, participarea la unele emisiuni ale posturilor locale de televiziune (TeleMoldova, Digi24, TeleM), intervenții în presa locală sau de specialitate sunt câteva din activitățile din agenda mea din această perioadă. Particip în cadrul Centrului Cultural Multifuncțional pentru Vârsta a Treia Iași, care are misiunea de a readucerea în viața socială și culturală activă a persoanelor de vârsta a treia prin participarea la diferite activități de petrecerea timpului liber. Aici a fost lansată cartea Provocări în zodia cărții cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice (1 octombrie). Aici se face -prin activitățile organizate-legătura dintre generații prin prezența tinerilor. Am contribuit și la apariția unor cărți omagiale dedicate unor colege, bibliotecare care au împlinit o vârstă frumoasă contribuind nu numai la evoluția profesiei prin activitățile desfășurate, ci și prin activitatea lor editorială.
VT: Ce alte proiecte ai pentru “vacanța mare”?
NM : Cel mai important proiect este cartea la care lucrez având titlul provizoriu: La răscruce de milenii: roman autobiografic, o lucrare la care folosesc mult material documentar nu numai din arhiva familiei, recurg la informații și evenimente din toate sferele societății, comentate și văzute de mine.

VT: Anul acesta, cu vreo 5-6 săptămâni înainte de Paște, te-ai documentat și ai petrecut timp adunând informații și imagini prețioase despre această sfântă sărbătoare, pe care le-ai atașat în documente și le-ai trimis via-email prietenilor, familiei. Ce te-a inspirat și ce a însemnat pentru tine să faci aceste daruri celor pe care îi simți aproape de sufletul tău?
NM: Lucrez la calculator din 1995. În acești 27 de ani am adunat multe informații din diferite domenii pe care le-am arhivat pe diferite teme și subiecte. Adepta faptului că informația trebuie să circule și a faptului că sărbătorile sunt momente pregătite din timp din toate punctele de vedere, am încercat să împărtășesc apropiaților virtuali informații legate de aceste sărbători. Paștele, așa cum este oglindit de creștini prin exponate în expoziții și muzee, prin versuri, prin pregătiri estetice, dar și gastronomice, neuitând de tradiții și obiceiuri. Mi-a făcut o mare plăcere să pregătim împreună marea sărbătoare a creștinătății. Fiecare a dorit să vină cu ceva nou în pregătirea zilei sau… recunosc i-am incitat la… schimbare, la nou !
VT : Pot spune că ştiu şi mai multe despre tine acum, după ce mi-ai răspuns la întrebări. Şi totuşi, cine eşti tu, Nicoleta Marinescu? Cum te-ai descrie pentru o persoană care ar vrea să-ţi vadă portretul interior şi ar dori să te cunoască cu adevărat?
NM : Sensibilă, dar puternică, tenace, dar răbdătoare, altruistă, dar rațională, cu o memorie de invidiat, cu afinități pentru frumos, pentru arte, pentru cuvântul scris, păstrătoare de tradiții și obiceiuri pe care doresc să le transmit, pentru unitate, demnitate, adevăr, respect, dar… cu o viteză prea mare de a adapta noul, devenind obositoare uneori. La aniversarea mea de 71 ani am primit urările următoare : ”Mata ești ca un buncăr, pe care nimic nu îl poate doborî ! Nici rachetele, nici bomba atomică ! Cu o putere extraordinară și o voință de titan ! Să fii la fel de puternică și să treci peste orice în viață !”. O caracterizare amuzantă la prima vedere, dar exprimă un adevăr pe care problemele de viață cu care m-am confruntat m-au transformat. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și îmi va da, mulțumesc pentru că m-am născut pe aceste meleaguri binecuvântate. Înălțarea spirituală este un bun care nu poate fi descris și nici furat. Este acel ceva ce te schimbă în bine, acel ceva constatat de cei din jur în comportamentul tău.
VT: Mulţumesc mult pentru răspunsurile tale care m-au invitat să călătoresc în istoria familiei tale şi a activităţii tale profesionale. Mă simt binecuvântată să am prieteni ca tine, generoşi, plini de spirit, de viziune, iniţiativă, tenacitate, pasiune. Eşti un model de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să înveţe de la tine şi să aplice în propria viaţă idei şi valori ale succesului.

Iulie 2021

Vasilica Grigoraș – ÎMPĂRĂȚIA CUVÂNTULUI LUI DAN PLĂEȘU

„Cred că a venit timpul
să facem o cerere
pentru mutație definitivă
în împărăția Cuvântului
în liniștea căruia să ascultăm
trilurile străvechi ale limbii”.

Sunt convinsă că bunul Dumnezeu lucrează prin oameni. Mi-au ieșit în cale ori eu i-am întâmpinat la o intersecție de drumuri ale vieții. În cele ce urmează, voi face referire la Orașul cu amintiri de neuitat din timpul liceului, despre profesori, colegi, clădiri, instituții de cultură, Dunărea cea albastră…, orașul adolescenței mele pe care-l port cu mare drag în suflet. Acestora de demult li s-au adăugat în timp persoane pe care le-am cunoscut în diverse momente ale existenței.
Prin prietena mea din studenție (Valentina Teclici), trăitoare în Galați o vreme, am cunoscut oameni minunați, de mare calibru intelectual și arhitectură umană, care treptat mi-au devenit bune cunoștințe sau prieteni. În anul 2013, l-am cunoscut personal pe scriitorul gălățean, dramaturg, critic literar, ziarist, director al Teatrului Dramatic din urbea dunăreană, Dan Plăeșu. De la prima vedere am observat un om cald și calm, tot timpul la braț cu gândul bun și vorba cumsecade, purtându-și cu eleganță bogația sufletească. Prin felul dumnealui de a fi am avut impresia că ne știam de când lumea. Cu timpul, cunoscându-i preocupările literare și culturale am simțit admirație și respect pentru aureola pe care o poartă cu distincție și demnitate în lumea cuvântului scris.
Împreună cu Dan Plăeșu și alți scriitori și prieteni gălățeni (Violeta Ionescu, Victor Cilincă, Vlad Vasiliu, Doina Radu…) am participat în 2013 la lansarea cărții de poeme „Oglinzi”, București, Editura Oscar Print, 2013, scrisă de Valentina Teclici în colaborare cu Violeta Ionescu, la Festivalul cărţii „Axis libri”, ediția a V-a, iar în 2018 am luat parte la lansarea antologiei în două volume, intitulată „Poetical Bridges – Poduri lirice”, ediție bilingvă (engleză-română), poezii traduse și editate de Valentina la Editura Scripta manent, Napier (NZ), 2016, 2018 și lansată la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Galați.
Între timp am corespondat cu scriitorul Dan Plăeșu prin email sau am vorbit la telefon.
Bucuria mi-a fost nemăsurată când i-am descoperit o parte din cărțile publicate. S-a întâmplat tot în 2013, când la invitația Valentinei (de data aceasta trăitoare în Noua Zeelandă) i-am făcut o vizită de trei luni. La loc de cinste în biblioteca ei se afla și o carte a scriitorului Dan Plăeșu. Dorul de casă mi-a dat ghes să citesc o carte în limba română, aceasta fiind romanul „Vinovatele meandre” (Iași, Editura Junimea, 2011), pe care le-am străbătut în lumina dorinței de a afla lucruri noi despre vechiul regim din România.
Eroi conturați cu un penson realist, obiectiv, fără adăugiri false, oglindă a societății românești dinainte de `89, în permanentă căutare de sine și de mai bine, dar tot la fel de veridic a fost și faptul că unii s-au complăcut în starea de fapt existentă.
Cu trecerea anilor, inspirația îi este autorului tot mai fidelă, iar
„La școala toamnei
cu fantezia condeiului
răsfățat de muză
schiţează ingenuu
opere mărețe”.
Tot căutând informații despre autor și opera sa, am înțeles că scrisul deja individualizat prin stilul și autenticitatea narațiunii, diversitatea abordării genurilor și speciilor literare, finețea umorului l-a consacrat ca un scriitor de prestigiu al literaturii române.
Dorința de a ști mai multe m-a umărit permanent, și am vrut să știu „Ce mai fac sisifii”, comedii (Galați, Editura Sinteze, 2016). Lecturând piesele de teatru din această carte, am avut privilegiu de a ajunge în „Cosmos Voiaj” SRL, întâlnindu-mă cu zâmbetul pe buze și bună dispoziție cu „Extratereștri”, apoi am făcut o „Cursă de Bruxelles”, împreună cu diverși „Cetățeni”. Pe la jumătatea cărții, scriitura autorului mă incită să continuu periplu și să văd „Ce mai fac sisifii”. Și cum să nu fii curios când, ca informații la titlul piesei, scrie: „comedie (aiurită) cu și despre Bolovani”! Extrem de încântată de ceea ce citisem, m-am aventurat să joc cu ochii minții și voioșia inimii în „Telenovele cu milionari”, încheind agreabila călătorie în dramaturgia lui Dan Plăeșu cu oarece „Întâmplare cu măscărici”.
Bun cunoscător al vieții românilor, autorul ne invită în aceste vremuri neguroase, ca prin lectură să ne mai descrețim frunțile și să ungem cu balsam ilar sufletul. Oglindirile din aceste scrieri confirmă și îl așează pe autorul lor pe cele mai înalte trepte ale scării umoriștilor.
Cu bucurie în suflet am ajuns la „Răspântiile”, Șapte miniromane insolite (Galați, Editura Sinteze, 2017). Am cunoscut-o pe „Femeia din insule” și pe „Domnișoara S”, privindu-se în „Oglinda” (deh, așa-s femeile), însă viața le-a purtat pașii spre „Răspântiile”. Și ce credeți?, autorul cărții ne face cunoștință cu „Ion, proprietarul”, ne povestește despre „Moartea lui Lucy – accident sau crimă?”, și-n cele din urmă să ne întâlnim cu toții, autor, eroi și cititori pentru a asista la „Apocalipsa lui Bill”.
De când mă știu sunt curioasă, uneori chiar indiscretă; a se înțelege, doar cu buna intenție de a afla cât mai multe lucruri bune și frumoase. De data aceasta, încet, fără zgomot, în vârfurile picioarelor am intrat cu multă bucurie, la invitația autorului prin darul pe care mi l-a făcut, în „Garsoniera lu `Ăl Bătrân” (Galați, Editura InfoRapArt, 2021). O garsonieră proiectată imaginar de autor în cele „șapte proze ciudate”, așezate între două coperte inspirat realizate. O garsonieră în care domină tăcerea celor care au acceptat-o, însă construită, zidită cu har și acuratețe literară.
Cu dibăcie și subtilitate artistice, autorul ne invită la „Reîntâlnirea cu actorul Mișu, ba, treptat cunoaștem și delicatețea ciudățeniei din „Cealaltă viață a Bărbatului haios”. Lecturând în continuare, ne inundă un „Un gând verde-albăstrui”, și tot așa „Aici și Dincolo”, autorul ne învață o „Aritmetică simplă”, dar nu în zadar, ci pentru a înțelege ce se întâmplă cu adevărat în „Garsoniera lu` Ăl Bătrân” așezată, unde în altă parte decât pe „Bulevardul cu amintiri”.
Mânuitor abil de condei decenii la rând, Dan Plăeșu s-a învrednicit în a-și croi o cale bătătorită, și în același timp inedită spre inima cititorului. Totul trecut prin filtrul iubirii de Cuvânt și de semeni.
Căutate și citite pe nerăsuflate de iubitorii de lectură de calitate, volumele publicate de autor înflorite în decursul anotimpurilor au drept consecință:
„Toamna mustește
de fericire
pentru că-n ea păstorește
necontenit slovele
un maestru recunoscut”.
Îmi place să cred, că întreaga sa operă, citită și apreciată de publicul cititor îi aduce autorului satisfacție, bucurie și mângîiere la împlinirea minunatei vârste de 80 de ani.
Prin aniversarea neprețuitului scriitor, Dan Plăeșu
„Evocăm realitatea ca o taină
iar în sufletul incandescent
plouă două pârâiașe
autorul și cititorul
împletite pe strunele viorii”,
spre laudă și mulțumire pentru clipele minunate petrecute în mână cu cărțile sale, cu gândul și sufletul aproape.
Mulțumiri scriitorului pentru că mi-a dat prilejul de a mă înfrupta (prin lectură) din aroma fructelor din Împărăția creației sale, prin dăruirea a patru volume cu dedicație și autograf. Astfel m-am bucurat de seninul din nisipul de aur al clepsidrei sale admirând mărgăritarele primite de la critici, istorici literari, dramaturgi, colegi, prieteni și cititori.
Gândul mă poartă iar și iar spre cei care fac parte din tărâmul minunat al literaturii, mă străduiesc să știu ce publică, unde și când. În ceea ce-l privește pe scriitorul Dan Plăeșu, a cărui operă m-a cucerit, este o onoare pentru mine să-i fiu alături cu gândul bun la ceas aniversar. E o mare bucurie să-i urez multă sănătate, viață îndelungată presărată cu diamante literare, capodopere ale literaturii române, iar sufletul să-i fie în continuare binecuvântat de miracolul Cuvântului.
LA MULȚI ANI, FRUMOȘI, BUNI ȘI RODNICI!

Vasilica Grigoraș, 25 octombrie 2021

Vasilica Grigoraș: RUGUL MEMORIEI – THE PYRE OF MEMORY

Când între ambreiajul
și frânele firii există armonie
contemplăm unduios
râul care ne traversează
cu șira spinării verticală
și umerii mătăsați verde.

Când echilibrul se veștejește
devenim catarge
care plutesc în derivă
silabisind rumoarea
valurilor răvășite.

Într-un asemenea amurg tăcut
memoria face victime
fără să verse sânge
dar lasă semne
în dulcea simfonie
a altarului din noi.

Pe rugul îndărătnic
al timpului dezlânat
alunecă întunericul
separă cuvintele de lume
și-ncepem să trăim
în linii paralele.

THE PYRE OF MEMORY

When between the clutch
and the brakes of nature there is harmony
we wavingly admire
the river crossing us
with vertical spine
and green silky shoulders.

When balance is withering
we become flagpoles
floating adrift
spelling the rumour
of the rattled waves.

In such a silent twilight
memory makes victims
without sheding blood
but it leaves marks
in the sweet symphony
of the shrine inside of us.

On the stubborn pyre
of the erratic time
the darkness is slipping
separating the words from the world
adn we start living
in parallel lines.

(traducere: Alina Lavinia Grigoraș)
din „Porumbeii mirării – The doves of wonder”, Iași, PIM, 2021

Ar putea fi o imagine cu copac şi în aer liber

Vasilica Grigoraș – OCHII


În colțul ochiului meu ceva a fâlfâit
și-atunci m-am întors.

Era geana uriașă a ochiului tău
în ridicare ea a lăsat vederii mele
imensitatea unei mări turcoaz
în care-ți vedeam adâncul sufletului.

Pleoapele m-au atins
scoțând un țipăt asemănător
celui al singurătății unui pescăruș.
El fugitivo a îmbrățișat irișii mei
apoi a dat buzna afară.

Am înțeles cu greu
că această intruziune spontană
era agerimea unei priviri
pe calea regăsirii.

Ochii nu se pot apropia
până la contopire
însă în limpezimea și intensitatea privirii
are loc evoluția palpitantă
a imaginii inimii
încrustată cu subtile emoții.

Vasilica Grigoraș – AURUL NISIPOS AL TOAMNEI


Deschid brațele
strâng la piept
zilele de culoarea frunzelor
certe campioane
în maratonul anotimpului.

În ciuda vântului aprins
țin mereu trează
facultatea de a iubi
aurul nisipului tomnatic
și dulceața cuvintelor.

Prin toți porii simt
că aparțin toamnei încă verzi
întinsă între pământ și cer
sorb înserarea
cu cerul său azuriu
plin ochi de promisiuni.

Înaintez pe plaja nisipoasă
mă îmbăiez în valurile vieții
cu voioșie îmi primenesc
hainele nepotrivite ale privirii
admir pescărușii în zbor
și mă păstrez vertical.